Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

miercuri, aprilie 29, 2009

Nişte domni 1 - Ediţia a XVI-a a Târgului de Carte, Budapesta 2009

Pentru cei care aşteptau un yeah sau bleah cu privire la ediţia cu numărul XVI din seria Târgului de Carte de la Budapesta, un mare YEAH din partea mea. Fiindcă nu se grăbeşte presa din România să tragă concluzii o să o fac eu, în mai multe episoade. Peste 65.000 de vizitatori într-un an în care România este invitată de onoare înseamnă un mare record pentru organizatorii maghiari, care, după multe eforturi reuşeşte, iată, la al doilea an de Millenaris să resuscite interesul publicului maghiar pentru cartea scrisă. Repet, faptul că acest lucru se întâmplă într-un an în care România este centrul atenţiei merită aplauze şi reprezintă totodată o garanţie: lucrurile au intrat în normalitate, cum sesiza şi LDT într-un articol nepermis de corect (ar zice unii) de pe blogul său.

România a venit anul acesta cu un stand de peste 100 mp. dar nu doar cu atât. O echipă dinamică şi invitaţi în stare să capaciteze publicul cu dezbateri savuroase şi personalităţi aşa cum ne stă bine, nouă românilor. Eu unul m-am dus la Târg cu inima îndoită, convins că încă o dată vom face figuraţie, vom păzi nişte cărţi şi le vom promite unor vizitatori că la anul va fi mai bine. În sfârşit, nu a fost cazul. Am făcut astăzi ceea ce româneşte vorbind am fi putut face mâine. Am dat lovitura cu alte cuvinte. O să citiţi mai multe despre cei prezenţi în viitor, chiar nu am de gând să umplu postul ăsta cu locuri comune pe care oricum dacă vreţi le puteţi citi în presă.

Vreau să vorbesc acum despre "nişte domni" de rit nou, mai precis din generaţia a treia, cum îmi place să caracterizez noul val de autori români. Spun asta în completarea cuiva care îmi sugera la târg că îi stă bine lui Cărtărescu împăiat. Da, este o lucrare reuşită. De la Levantul, Travesti şi eventual Orbitor. Extrema stângă Cărtărescu, consider şi eu, s-a epuizat. Nu spun că nu ar mai avea valoare sau că au murit elitele, dar să fim serioşi, era prea distant, prea pretenţios şi mult prea introvertit literar vorbind şi de ce nu şi uman. Se ducea Mircea Cărtărescu la o masă rotundă şi pe lângă faptul că primul lucru pe care îl făcea era să evite colţurile tăbliei, cele mai savuroase lucruri emanate erau nişte răspunsuri abia strecurate printre dinţi de genul: "da, mă droghez, drogul meu este ness-cafe-ul". Prin urmare, Mircea ne zâmbeşte astăzi candid din dioramă.

Domnii de faţă se numesc LDT (Lucian Dan Teodorovici şi Florin Lăzărescu), un soi de "fraţi" întru literatură românească nouă, cum bine îi caracteriza Jenő Farkas, cel care, conştient că urmează să modereze o masă rotundă i-a însoţit încă din primele zile ale sejurului lor budapestan. Normal atunci că discuţia între aceştia a fost dintre cele mai savuroase de la târg. Să scrii pentru public, cam asta este porunca pe care cei doi şi-au însuşit-o, chiar dacă, cu uşoară perversitate, a scrie pentru publicul mare din România nu înseamnă să vorbim aiurea despre Andreea Marin, Mihaela Rădulescu, Nikita, Sexy Brăileanca sau mai nou Andreea Tonciu, "paraşuta cu nasul mare", cum o caracteriza zilele trecute Bahmuţeanca, altă celebritate în materie. Să scrii pentru marele public despre sinucidere, despre agonia sufletului, despre derivă, despre locul în care cu mare regret afli că nu mai ai ce căuta... Supriză, publicul nu întoarce spatele. Citeşte cu maximă curiozitate, pentru că indiferent la baloanele de săpun cu tuberculi siliconaţi, acesta se recunoaşte. Cu atât mai mult cu cât "eroii" lui LDT nu au nume. Uite, frate, parcă m-ar fi cunoscut seara când dădeam la raţe, zice unul citind Şobolanul e mai viu decât ţestoasa, din minunatul volum al lui LDT Celelalte poveşti de dragoste. Cartea asta, fascinantă după mine, compusă din nuvele va iesi în curând şi în Ungaria, în traducere maghiară. Forget Salinger. Evident, exagerez, îmi place Salinger!

Şi acum povestea în sine! LDT avea masă rotundă cu Jenő Farkas sâmbătă de la ora 15.00 la 16.00. Florin Lăzărescu îşi consumase apariţia la târg, dar ca "frate" al lui LDT era prin zonă. Şi la ce se gândesc cei doi: de ce să mergem noi să vedem Budapesta, să spargem nişte bani prin mol sau să facem plajă la o bere, vremea fiind splendidă, ia mai bine să venim cu propunerea să ne infiltrăm şi în spaţiul de la 14.00 la 15.00 şi să facem show. Asta cu showul e de la mine, dar e show în cel mai bun sens al cuvântului, aşa cum show este în mod clar un concert AC/DC... Vorbesc vineri, organizatorii bagă anunţuri pe staţie şi afişe prin târg şi sâmbătă la ora 14.00 Jenő Farkas împreună cu cei doi iau loc la masă. 10 oameni la standul României, nu mai mulţi. 20 minute mai târziu standul gemea de oameni, care, nemaigăsind locuri stăteau în picioare şi îi ascultau pe cei trei, printre zâmbete şi râsete copioase. A ieşit minunat şi graţie lui Lajos Nagy, neobosit, implicat şi efervescent. Vreţi să ştiţi cât a tradus sincron Lajos sâmbătă şi duminică, de pildă? Vreo 15 ore, în total, şi cam câte 4-5 consecutiv. Normal că iese bine când ai lângă tine un om care îşi depăşeşte contractul pentru că aşa e el, intră în joc acolo unde vibrează. Şi au vibrat, toţi. De parcă a vorbi despre cărţile lor şi cele apărute la editura Palamart nu ar fi fost suficient, LDT şi Florin Lăzărescu au propus un joc, oferind publicului 15 minute de Animat Planet, emisiune a căror scenarişti sunt.

Cam asta despre aceşti "domni". Oricum, s-a simţit la târg că aproximativ o oră pentru mesele rotunde este mult prea puţin. Aşa e când îţi vin scriitori care nu încurcă borcanele, mai exact cel cu etichetă de leucoplast spălat de vreme pe care scrie cu pixul murături cu cel cu etichetă şcolară, cu margine albastră cu motiv, pe care stă scris "magiun de senzaţii".

P.S.

Pe LDT publicul budapestan care l-a îndrăgit îl va putea revedea anul acesta, când Celelalte poveşti de dragoste vor fi lansate şi în limba maghiară.

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...