"Proiectul" lui Mihăiţă Neşu

A fost un moment când m-am cutremurat la auzul accidentului pe care l-a suferit Mihăiţă Neşu. Imediat au început să vină veştile îmbucurătoare: va fi operat, a ieşti cu bine din operaţie, a "dictat" primul său text de mulţumire. Mentalul meu din momentul acela şi l-a scos pe Neşu-incertul din baza de date, încadrându-l la categoria "convalescenţi". Dintr-un motiv sau altul o vreme nu m-am mai gândit la el. Şi de câteva zile încoace aflu că starea sănătăţii lui Mihăiţă Neşu este mai departe incertă. Undeva, creierul meu de om resemnat cu sănătatea, ca stare a normalităţii a luat o pauză. A intrat în vacanţă. Acum s-a trezit, acum creierul meu a fost trezit de vestea aceasta cumplită.

Ce aş mai putea scrie eu, acum, despre Mihăiţă Neşu, ce nu s-a scris? Nimic. Absolut nimic. Voi rescrie aşadar câteva impresii ale altora şi le voi semna. Voi plagia. Voi plagia durerea celor care se uită la Neşu şi se gândesc că ar fi putut fi ei. Durerea celor care se întreabă retoric de ce el, de ce trebuie să treacă prin astfel de stări cineva care este dincolo de orice vină grea. Voi plagia umărul ca pernă şi umărul ca şi cârjă.

Mihăiţă Neşu trăieşte. Cu asta trebuie să înceapă totul. El este un om aflat în stare de luptă. Un soldat al vieţii. Aşa cum alţii în secundele ăstea luptă să îşi împlinească proiectele, la fel face şi el. Unii sunt la pat, alţii la birou sau pe stradă. Lupta este în egală măsură grea şi pentru unul şi pentru altul, ambii fiind într-o stare de aşteptare. Se elaborează proiecte, strategii. Mihăiţă Neşu nu a încetat să lupte pentru că toată viaţa lui a fost un om serios. El are un proiect de dus la bun sfârşit şi o va face. Momentan, foloseşte un pai pentru a accesa device-urile electronice, aşa cum uneori, pentru a câştiga timp, noi cei de la birouri butonăm cu tot felul de chestii lungi, doar pentru a nu ne ridica din faţa monitorului şi a nu pierde timpul. Uneori şi noi mâncăm în faţa monitorului, ca şi Mihăiţă Neşu. Sunt timpi morţi pe care noi îi transformăm în timpi vii. Asta face şi el. Şi ştiu că nu pierde timpul. Visează că va merge. Alţii nu au visat niciodată în toată viaţa lor. El visează. La un moment dat se va trezi şi va merge.

Şi mai e ceva. Mihăiţă Neşu a fost şi va fi întotdeauna un exemplu, pentru că are în el ceva de autodidact, de om curios, care din fiecare încercare la care este supus învaţă. Şi îi mai învaţă şi pe alţii. Şi ca fotbalist a fost "inatacabil" iar acum şi ca structură umană a rămas la fel. Mihăiţă Neşu nu a fost probabil niciodată mai artist sau mai fotbalist decât mai omul care este. Proiectul lui este să parcurgă etape, să facă parte cu demnitate umană dintr-o rasă pe cale de dispariţie astăzi. Simplu, recunoscător, popular şi într-o continuă evoluţie. Iar Mihăiţă Neşu omul este probabil doar, cel mult, la jumătatea şlefuirii sale. Am convingerea că traseul devenirii sale nu se va opri aici. Am convingerea că exemplul său le va fi util multora dintre noi, pentru că, repet, într-o lume tâmpită şi pragmatică, un astfel de "OM" este un colac de salvare pentru cei încă necontaminaţi.