Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

marți, septembrie 06, 2011

Smoke gets in my eyes...

Concediul ăsta mi-a mai lămurit o dilemă care mi-aş fi dorit din suflet să rămână aşa, în ceaţă. O dilemă legată de prietenie. Am să încep cu sfârşitul. Întorşi din concediu ne-am confruntat cu marea problemă căreia, mai în glumă, mai în serios i-am spus "occhio show". Mai mult de atât nu veţi afla, oricum. Ideea este că a fost un moment cheie, în care şi eu şi BebeBebe ne-am trezit dintr-o dată singuri şi uşor disperaţi. Asta în măsura în care piticul nostru era mai departe în largul lui şi noi încercam să le rezolvăm pe toate. Apăsaţi. Speriaţi. Şi pe la 6 seara sună cineva la uşă. Evident, ne gândim că iar cineva a băgat greşit degetul. Şi când colo, pe displayul de la intrare: Doamna şi Domnul. Care făcuseră zece ore ocol din Muntenegru şi Croaţia până în Budapesta, numai ca să ne mai vadă o dată. În momentul acela BebeBebe exclamă: şi dacă ai şti cât mi-am dorit să nu fiu singură! Asta pentru că în condiţiile date, începând cu a doua zi ea ar fi urmat să rămână singură acasă, cu o problemă la ambii ochi şi cu piticul nostru cu energia sa de nestăpânit. Şi la ora aceea, în momentul acela greu au apărut Doamna şi Domnul, pur şi simplu pentru a ne mai vedea odată, dat fiind că până de Crăciun cam canci. Din păcate nu au putut zăbovi pe la noi, iar eu, sprijinit de colegi am reuşit să o mai sprijin şi eu pe BebeBebe încă câteva zile, până când am ieşit din "occhio show". Ei au ajuns la Bucureşti 12 ore mai târziu, adică cam pe la 9 în zori, în măsura în care la 8.30 începeau jobul...




Acasă am sperat că ne întâlnim prietenii vechi - de data asta 2 bucăţi dintre ei, un el şi o ea. Prieteni vechi cu ceva probleme de comunicare, e drept, în ultima vremea, dar vechi. Prieteni vechi - praf!. Evident că până am plecat nu i-am văzut. Mai întâi ne sună să ne prevină că ar trece pe la noi, fiind în drum spre o babă. My ass. Noroc cu o babă că altfel probabil nu ar fi trecut veci pe la noi. Apoi, deşi ştiau sau presupun eu că ştiau că cel mic urmează un anumit ritual şi la o anumită oră i se face baie, i se administrează papa şi nani, ne sună după orele 22.00. În cele din urmă îi sunăm noi să le spunem La mulţi ani! Şi aflăm cu stupoare că dacă am fi fost la Bucureşti în această zi am fi fost evident invitaţi la ei, unde după câteva minute (probabil de ordinul zecilor) ne-ar fi rugat să plecăm pentru că au o obligaţie. Fără mişto. Chiar aşa a stat treaba.



Mă întrebaţi dacă am vreun regret. Ar fi cool să spun că nu, adevărul e că da. Ies la o ţigară. Măcar aşa motivez că mi-a intrat fumul în ochi.

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...