Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

duminică, iulie 10, 2011

Lucian Bute - fals tratat despre un sentiment

De câteva zile România fierbe. Am uitat de caniculă, de sordid, de Bianca, Tonciu, Vârciu, Veronica Cara, Capatos, Mitoșeru și Mărculescu și am mai uitat și de nevoi, de ai zice că în România boxul este sportul național, toată lumea a vorbit numai despre Bute și marea sa finală. Până la urmă nici nu e rău. Câteva astfel de confruntări și poate am deveni cu toții, cel puțin la nivel mediatic mai curați, ne-am asuma poate altfel prioritățile și ne-ar legitimiza mult mai mult să fim conștienți de ce suntem și de ce putem. Circ ordinar. Undeva în adâncul meu mi-am dorit (și îmi recunosc acest guilty pleasure) ca Bute să le-o tragă tuturor și să anuleze astfel aceste câteva zile de repaos de la sordid. Să câștige meciul în primele 60 de secunde. Am făcut și eu ce am putu. Am refuzat emisiunile de preamărire și m-am limitat strict la momentele informaționale. Am aflat că a trecut cântarul la limită. Asta la pachet cu un scandal legat de niște bilete. Punct. Evident că întreaga finală a lui Bute a prezentat importanță pentru media doar în măsura în care în spatele ei se ascundea câte o afacere oneroasă. Adevărul este că în momentul de față boxul în România este atractiv doar în măsura în care boxerul este un interlop, un încartiruit politic, un violator, un tunar sau un pedofil. Altfel un flash de 45 secunde este mai mult decât merită.



Înaintea meciului am stat pe ProTV cam 3 ore. Vroiam să îi văd pe Dinu și pe Simion. A meritat. Avem viitor în box. Nu mi-au scăpat însă materialele gonflabile ale postului în cauză, categoric mult mai puțin nocive decât în alte părți. Multe dintre ele erau inofensive din considerente de patriotism. Așa am aflat că la concertul U2 de la Montreal 80.000 de oameni au strigat numele lui Bute. Nu al lui Bono sau The Edge, ci pe al lui Bute. Sigur nu strigau UDI (Quebec - importantă fundație socială cu target imobiliar pentru copii, cu sediul în Montreal)? Și a venit momentul de glorie al lui Lucian. După ce cu exclamații decente la nivelul decibelilor l-am trezit de două ori pe fiu-meu care dormea cu ochii larg deschiși în timp ce eu îi administram linguriță după linguriță încât BebeBebe s-a simțit responsabiliyată să intervină și să mă trimită mai aproape de televizor și mai departe de cel mic a venit KO-ul din runda a patra pe care, evident, nu l-am anticipat. Câteva secunde nu știam dacă să mă bucur sau să mă scufund în cea mai profundă și nămoloasă tristețe, creierul fiindu-mi sufocat de întrebarea nămoloasă: ”Și continuarea?” Nici acum, la ore bune de la victoria lui Lucian nu îmi iese din cap cum a căzut Mendy ca bobocul, ca Jerry extraplatizat de ușa trântită de Tom... Toată seara am cântat ”Mandy”, marele hit din anii 70 al lui Barry Manilow, care mi s-a părut că i se potrivește de minune lui Mendy (până la urmă pronunția e aceeași, nu?).
A shadow of a man
A face through a window
Crying in the night
The night goes into

Morning, just another day
Happy people pass my way
Looking in their eyes
I see a memory
I never realized
you made me so happy, oh Mendy

Well you came and you gave without taking
but I sent you away, oh Mendy...


Lucian chiar l-a trimis înapoi în Franța cu mâna goală, răzbunând toate acele momente de supremație franțuzească, când cu aroganță sunt întrebat dacă nu vorbesc franceză de parcă eu mi-aș fi permis măgăria să îi întreb pe francezi dacă ei vorbesc românește...


Iar apoi nu am avut ce face și dirijat ca o păpușă pe sârmă de tata și de DoamnaDoamna am zapat de pe un canal pe altul. Și a început mizeria să curgă râuri râuri. Atât pe Antena 3 cât și pe Realitatea realizatorii aveau un fix: ”a câștigat, dar...” Dar ce? Dar unde e senzaționalul, nu? Angajații acestor două posturi erau triști, v-o spun cu mâna pe inimă, de parcă aseara Lucian le-ar fi violat mama, soția și animalul de companie. Se vorbea cu juma de gură, despre culisele acestui meci. Poate exagerez, dar înclin să cred că odată cu revoția am abolit și termenul de erou adevărat în favoarea celui de erou media, de parcă ar fi fost ceva rău. Comuniștii aveau un erou principal și alții mai mici ca ciupercile, vecinii, rudele sau prietenii noștri, maiștrii, tehnicieni, medici, agricultori, acum trăim în capitalism și ne e rușine de triumful mic. Oribil. În schimb am rămas siderat când au început să se caute interlocutori. Este sunat unul dintre frații Becali și întrebat cum a fost. DE CE? De ce Becali, care declară că nu a fost la meci și nici nu s-a uitat pentru că avea o treabă mai importantă. Pe urmă Mitică Dragomir. DE CE? Ăsta măcar s-a uitat la meci, deși, după cum ne-a obișnuit nu avea nici o îndoială că Bute va triumfa. Apare Mihai Leu care nu fusese nici el prezent la meci. Se naște un pui de scandal căci, deh, nu primise invitație. Mihai (pe care îl cunosc personal și pentru care am un mare dram de stimă) mai explică odată, căci se pare că era cazul, că l-a anunțat pe Lucian că din cauza raliurilor al căror împătimit este nu va putea veni la meci. Bine, dar nu ai primit invitație. De ce să primesc dacă se știa că nu pot fi prezent, dacă aș fi vrut aș fi avut invitație fără nici o îndoială. Și în tot acest timp, la Antena 3 în studio, în apropierea microfoanelor a continut să vibreze în surdină vreme de 10 minute sau mai mult un telefon mobil, dat pe mute. Ba mai mult, la Antena 3 cei responsabili nici măcar nu s-au ostenit să verifice numele corespondentului Fetecău, de la Radio, pe numele său Adrian și nicidecum Dumitru. Într-un târziu au afișat câteva secunde numele corect... Și BebeBebe, care s-a detașat de tot acest circ îmi spune, blazată: știi ce se va întâmpla? Mâine va uita toată lumea. Din păcate chiar așa e. Poate mai puțin ProTV care cred că va da meciul în reluare, pentru rating.



Continui să mă întreb care au fost rațiunile care i-au făcut pe unii români să se uite sau să se ducă la meci, dincolo de statutul de VIP sau din spirit gregar. Eu știu de ce m-am uitat, și de ce îl iubesc și îl respect pe Lucian. Pentru că el este EROUL. Modest, lucid, decent, principial și hotărât. Pentru oameni ca Lucian continui să cred că mai există și o Românie pentru fiul meu. Care va crește mare și căruia îi vor trebui modele. Pentru că Lucian și puținii alții ca el reprezintă pentru mine garanția că maneliștii și ”vedetele” de pe micul ecran există doar în imaginația unora și cu profundul ajutor al unui buton de power.

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...