Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

sâmbătă, iulie 30, 2011

Despre flegmă

Da, am intrat în concediu, am ajuns la București. Nu, nu mă simt ca acasă. Ciudat cum nu m-am gândit înainte că în mai mult de un an de la ”despărțire” ceea ce știam eu nu va mai fi ca înainte. Scriu postul ăsta, acum, când deja mi s-a cântat în strună, văzându-i și pe alții că au aceeași atitudine. În prima zi de București, după destul viol vizual, remarc un tânăr purtând un tricou alb cu chipul lui Gizăs și cu înscrisul: Thank you, God, for making me a VIP. Fără să îmi lase prea mult timp să filozofez pe tema asta, băiatul coboară din autobuz, și de îndată ce își pune amprenta piciorului pe solul capitalei slobozește o flegmă de toată frumusețea pe caldarâm. Refuz și astăzi să pricep ce reflex condiționat a generat această reacție: să fie aerul, să fie publicul, sau pur și simplu de la brusca sa coborâre. Te-a făcut Gizăs și tu scuipi ziua în amiaza mare, rușine să-ți fie tinere! Tu crezi că Gizăs flegma și el în mijlocul mulțimii? Probabil că da, cel puțin așa ar fi ”omenește” normal, dar atunci crezi că Gizăs te-a vrut VIP? Eu rămân la părerea că VIP e fostul posesor al tricoului, achiziționat la un preț de nimic de le second hand. ... În aceeași zi câțiva șoferi de taxi și alți pietoni au repetat flegma acestuia, ceea ce m-a convins că așa se poartă. E la modă. Păi și atunci de ce nu îi trece nimănui prin cap să introducă pe piața românească utilaje dotate cu scuipători: BMW cu scuipătoare, motoare cu scuipătoare, mașini de spălat vasele cu scuipătoare, canapele de piele și paturi cu scuipătoare și până la urmă, de ce nu, birouri și scaune ergonomice cu scuipătoare?






Scriu această diatribă în urma unei declarații date de Neagu Djuvara, la fel de scandalizat ca și mine în fața acestei cutume. Spune Neagu Djuvara, om român ajuns la 95 ani de existență europeană, rafinată:
Câteva amănunte care mă supără zilnic, de pildă, că românul este singurul cetăţean din Europa care scuipă pe stradă. Am să vorbesc cu doctorul Viorel Alexandrescu de la Institutul Cantacuzino, care are posibilitatea să creeze un mic spot de televiziune, care ar trebui dat câteva minute zilnic.

Ar fi suficient să arate un tuberculos care a scuipat pe stradă, urmat de un cercetător care culege flegma şi o pune sub microscop. Toţi scuipaţii ăştia îi ducem acasă în fiecare zi. Pe străzile noastre nu ştii dacă eşti mai norocos să calci pe un căcat de câine sau pe un scuipat omenesc.



Tot aberând, am ajuns să adaptez versuri de muzică ușoară la această temă românească contemporană: flegma. Iată mai jos câteva versuri din Ilie Micolov - Plec la mare:



Iartă-mă dar mă grăbesc,



vreau să trag o flegmă-n mare,



vreau să stau întins la soare



flegme vechi să regăsesc,



mă așteaptă flegma mea



pată neagră de culoare



și nisipul ars de soare...



mă grăbesc s-ajung la ea.






Cam asta generează Bucureștiul în mine. Să vedem urmările...

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...