V-am mai spus că unul dintre ultimele mele hobbyuri este să colecționez autografe. Nu a fost așa dintotdeauna, la început important era să mă asigur că am câte o astfel de amintire de la puținii pe care îi consider importanți. Mă voi lăuda cu primele două din această colecție, în ordinea semnării: Onedin (e mai simplu așa) și Leonard Cohen (e vorba de o scrisoare pe care o am cu semnătura unuia dintre preferații mei). Pe urmă am început să iau de la orice individ pe care îl consideram dintr-un punct subiectiv de vedere important. Așa am ajuns la o colecție foarte dragă mie. Oamenii ăștia se împart în două categorii: cei care cu adevărat au ceva să îmi transmită și cei care poate că au (nu neg) dar nu o fac sau pur și simplu îmi semnează o pagină doar pentru că nu mă pot refuza. Nu am să nominalizez persoanele care transformă autograful într-o corvoadă de funcționar public. Îi voi spune însă numele unuia pentru care am constatat că până și la nivelul ”dedicației” am aceeași stimă pe care o aveam și ca simplu literat. Mircea Cărtărescu. Mircea Cărtărescu este la fel de credibil și când semnează o pagină, ca și atunci când scrie o frază. El are ceva de spus. Aproape că îți vine să colectezi toate autografele de la Cărtărescu, pe care la un moment dat să le strângi într-un volum. Nu e vorba acum neapărat de memorialistică, poate fi la fel de bine vorba despre un volum de psihologie sau de sociologie. Imaginea pe care ar fi meritat să o vedeți este următoarea: coadă la Mircea Cărtărescu, la semnat ”Enciclopedia zmeilor”, apărută la Editura Bookart din Miercurea Ciuc, în traducerea maghiară a lui Geza Szocs. Și coada se micșora greu. Pentru că Mircea Cărtărescu semna o pagină în circa 10 minute. Mai ceva ca la spovedanie. Întâi îi spui numele, pe urmă schimbați câteva vorbe și în cele din urmă scriitorul Mircea Cărtărescu elaborează câteva rânduri.
Acum simt nevoia să mă justific, de unde pretențiile ăstea din partea mea cu privire la reacția pe care o aștept din partea ”semnatarilor”. E vorba cred de puțină consecvență pe care o pretind de la aceștia. De la un pantofar m-aș mulțumi cu un pantof hand-made și o simplă scrijelire pe branțul interior, eventual de piele. De la un inginer constructor cred ca e suficientă o semnătură, eventual pe fundaţie, de la un medic o mâzgăleală pe un certificat de vindecare, dar de la un scriitor am pretenția să mi se scrie o mică poveste. Pentru că el este scriitor. Cum şi de la Sexy Brăileanca mă aştept de la următorul mesaj, scris urât, dezordonat, pe o fotografie de proastă calitate cu "vedeta": pentru tine 100 euro pă toată viaţa! Dar de la un scriitor vreau stil, ca să se anuleze orice ulterioară expertiză. Să îl disting eu pe Cărtărescu de Dan Lungu şi de LDT!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu