Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

miercuri, aprilie 06, 2011

Zi-mi, pantoafe, de ce sex eşti ca să-ţi spun cât îmi lipseşti...

Cred că ne este tuturor familiară imaginea cu fetiţele care, de îndată ce prind momentul se încalţă în pantofii mamelor. Acum, în funcţie de mai mulţi factori, acestea reuşesc în cele din urmă să îşi scoată pantofii în lume. Factorii nu sunt importanţi în discuţia asta, dar pot fi enumeraţi: lipsa de vigilenţă a părinţilor, gradul de răsfăţ, crizele de plâns sau cinic sau nu, dioptriile părinţilor. Fetiţele încep să troncăne prin casă, dacă nu te prinzi, mută zgomotul pe strasse. Probabil că pantofii sunt doar începutul, urmând la rând şi alte articole vestimentare. Nu are nici o legătură cu tricourile lălăi şi vestimentaţia tip emo. Acum nu vorbim despre deviaţii sau rateuri ci pur şi simplu despre subconştient.



Întreb şi eu ca să mă aflu în treabă: de ce la băieţi nu se întâmplă acelaşi lucru? În mod cert fetiţele nu poartă pantofii roşii ai mamelor pentru că sunt roşii, ci pentru că sunt ai mamei. Dat fiind că toţi copiii mici sunt atraşi de culori, ar însemna ca şi băieţii să atenteze la pantofii roşii ai mamelor. Băieţii nu atentează la pantofi. Eu unul nu îmi aduc aminte să fi atentat la pantofii tatei, şi, dacă dau firul înapoi, nu are nici o legătură cu frumuseţea acestora. Tata a purtat mereu pantofi frumoşi, numai că această înstrăinare şi ulterioară însuşire nu mi-a făcut niciodată cu ochiul. Ulterior, când am primit prima pereche de adidaşi originali, cine ştie cunoaşte - three stripes - nu i-am mai scos din picioare vreo 5 zile, deci nu se poate invoca acum apatia mea la pantofi în general, mai ales că acum, poate o să râdeţi de mine, dar am trei perechi numai de tenişi, de trei culori diferite. Pantofii tatei însă nu mi-au spus nimic.



Pasiunea fetiţelor pentru pantofii mamelor ţine oare de feminitate? Vai, numai dacă aş putea să o întreb pe K. D. Lang sau pe De Generes dacă şi lor li s-a întâmplat acest lucru, sau dacă ele au pus ochii pe pantofii taţilor. Sau măcar pe Elton John. Atât, o singură întrebare: prieten drag, te-ai încălţat vreodată cu pantofii mamei?

2 comentarii:

cristinutza spunea...

Eu una n-am atentat la pantofii mamei mi s-au parut intotdeauna incomozi si n-am inteles si nici acum nu inteleg de ce se chinuie bietele femei pe tocuri cat toate zilele si cu pantofi care mai de care mai stramti :D :lol:

VasileSensual spunea...

Cristina, nu ti-am raspuns imediat pentru ca mi-ai dat de gandit. Raspunsul meu este: cred ca unele femei, evident genul asta "chinuit" se comporta sub orice critica tocmai pentru a refula. Chinuite de pantofi, acestea isi varsa tot amarul pe noi, cei din afara fenomenului. Ce fericiti sunt clovnii. Si Goofie. Ma refer la cei care poarta pantofi cu multe numere mai mari. Si eu am purtat multa vreme Dr. Martens (bocanci), evident mai mari, eram rocker trist si culmea, foarte jovial. Lumea e mai frumoasa cand pantofii nu strang...

Pleased to meet you, hope you guess my name...