Hai acasă!

Iată, concediul meu e pe trecute și încep bilanțurile acestei lungi perioade de timp, care, constat în aceste momente că a fost nedrept de scurtă. Și asta nu neapărat din vina mea, de a-mi fi administrat prost timpul ci urmare a unui lanț de întâmplări minunate, neașteptate, ce stau la baza conceptului de societate. Am redescoperit oameni. Oameni pe care, cu rigiditatea și încrâncenarea care uneori mă caracterizează i-am plasat strategic sub un maldăr de amintiri, într-un cufăr a cărui cheie am înghițit-o chiar înainte de momentul în care am fost răpit, tocmai pentru ca atunci când ar fi urmat să o elimin să nu-i mai dau de urmă. Am făcut ce am făcut și m-am lăsat încă o dată săltat și dus, am sperat eu în același loc, unde nădăjduiam să găsesc cheia. Inevitabilul s-a produs. Din nou în stomac, am fost eliberat și ajuns acasă am deschis cufărul. Și de această dată, trecut prin două astfel de ”abducțiuni” am reușit să reevaluez respectivele amintiri. Și timpul s-a strâns, zgârcit, râzându-mi în nas. Știam că nu le pot avea pe toate dintr-o dată, așa că, la rece, până la urmă scurtimea concediului meu de odihnă își pierde gravitatea.

Era vorba despre oameni regăsiți. Ați fost vreodată surprinși de faptul că la un moment dat se întâmplă să nu mai fie cazul să faceți concesii? Mie mi s-a întâmplat și este fabulos. E ca și cum te întorci după mulți ani acasă unde nu ai fumat niciodată, cel puțin în fața părinților. Iar acum ajungi la poartă, tremuri din toate oasele la gândul că te va apuca bâzdâcul și vei număra orele până să ieși pe poartă și să sudezi jumătate de pachet. Constați că nu îți vine să fumezi. Și cum stă treaba cu a doua șansă? De fapt ți se dă tot ție. Șansa de a scăpa de o dependență. Dar nu o descoperi decât acolo, acasă. Fiindcă acasă înseamnă timp zero. Te reinventezi. Sincer, concediul acesta m-am reinventat și prin urmare, probabil că este cel mai frumos concediu de până acum.

Pentru a îndepărta echivocul din text am să fac câteva precizări de ultimă oră.

Nu am trecut la iehovism, la mormoni, la baptiști și nici la urinoterapeuții lui Grig.

Nu m-am apucat de fumat iarbă, de tras pe nas sau de injectat în venă.

Nu am dat niciun tun, nu am pornit nici un sistem piramidal și nici nu am făcut cerere de a intra în vreun partid.

Nu mi-am injectat atropină în ochi, dar nu ar fi exclus să fi trecut la venirea în țară printr-o zonă prin care se pulverizase din belșug această substanță...