Ponoasele lui ”Cine te pune?”

Textul acesta a fost publicat astăzi în Cotidianul, fiind considerat unul dintre materialele demne de un blog. Stau şi mă gândesc dacă e de bine sau e de rău că ditamai cotidianul apelează la serviciul bloggerilor pentru a îşi umple paginile, pentru că sunt de părere că acest artificiu nu este rezultatul unui marketing revoluţionar ci este pur şi simplu o soluţie de criză. Pe de altă parte, când postezi astfel de enormităţi e bine să te pregăteşti de scandal, pe care, e drept, ulterior îl vei putea transforma în publicitate. Şi asta caută cei de la Cotidianul, trafic, obţinut în stil modern, otevist şi senzaţional. Textul de care vă vorbesc îmi aminteşte de propaganda imbecilă de dinainte de 89, când occidentul era rău şi blocul comunist era eminamente izbăvitor. Aici, un individ suficient de versatil deconstruieşte evoluţia unei Românii la două decenii de la Revoluţie după o reţetă stupidă, pe care din fericire mulţi dintre noi o uitaseră: evidenţierea găurilor negre. Sunt utile conservele de murături, dar în ele se află şi o cantitate de aer. Guma de mestecat americană e gustoasă dar produce carii. Filmele de acţiune sunt spectaculoase, dar sunt ireale. Şi tot aşa. Punând faţă în faţă teoria cu practica, bloggerul în chestiune încearcă să se infiltreze în subconştientul frustraţilor, ridicându-le semne de întrebare.

Aşadar:

”Da, era rău, nu aveam TV, nu aveam fast fooduri și alimente cu atâtea E-uri colorate, nu ne puteam duce în Vest să ne umilim făcând servicii pe care ei nu le fac. Era tare rău că după facultate statul te repartiza unde vroia el, însă măcar aveai slujbă, bunicel plătită. Da, era greu. Stăteai la cozi. Păi nu faci asta și acum? La gaz stai la coadă, la bancă stai la coadă, la supermarket stai la coadă.”

Am mai auzit cretinismele ăstea, după revoluție, dar atunci zău dacă nu îi înțelegeam pe astfel de ”filozofi”. Acum mi-e imposibil. Cine ne obligă să ne umilim și să prestăm munci pe care străinii le refuză? Dorința de a trăi mai bine. Ca și astăzi, statul te repartiza unde vroia el dacă nu aveai o relație ca să îți ușurezi exilul iar slujbă ai putea avea și astăzi dacă ignori ”umilirea” antecitată. În ceea ce privește statul la coadă, îmi permit să cred că una e să stai la coadă cu un coș plin după tine, și alta pentru 2 kile de zahăr, făină și o sticlă de ulei, ca să nu mai zic că pentru o astfel de coadă ca în trecut ocupai locul de dis de dimineață.

Să continuăm să desemantizăm enormitățile abjectului propagandist:

”Şcoala era gratuită. De abia acum îmi dau seama ce mare cadou e ăsta. Acum taxele la facultăţi sunt enorme. Copiii buni nu pot face, iar loazele îşi cumpără diplome. Şi ce-i dacă se învăţa limba rusă ? Orice limbă străină e mai mult decât binevenită.”

Câtă superficialitate. Școala era gratuită dar de la învățătoare până la diriginți cu toții erau unși, pentru că altfel ”odrasla ta nu ar fi fost tratată așa cum merita. Taxele la facultăți sunt enorme de parcă fiecare locuitor al României ar merita câte o diplomă universitară, așa cum era în anii 80, locuri căcălău, doar să vrei să intri la facultate. Copilul bun lipsit de șansă... Acum 10 ani un controlor RATB, meltean patentat îmi făcea morală pe linia lui 331 cu privire la șansa mea de a studia în străinătate în comparație cu acei ”copii buni” care se plafonează în țară. Sigur, avea dreptate, am plecat la studii și din primele zile mi-am luat Vauxhall și casă cu banii jos, completându-mi bunăstarea cu câte 2 mese la restaurant zi de zi. Și ce-i dacă învață astăzi limba engleză? A zis cineva că nu ar fi binevenită orice limbă străină învățată? Diferența e că dacă știi engleză bine ai mult mai multe șanse să îți găsești un loc de muncă în străinătate, în comparație cu limba rusă de pe atunci, care nici măcar nu îți asigura un loc de muncă în URSS.

Am obosit. Sar peste câteva gângăveli de cascadorii râsului și ajung la momentul adevărului. Iată ce spune blogerul nostru:

”Se vorbeşte despre urmăriţi de regim, de exilaţi politici, de victime şi spioni, de cei de origine nesănătoasă şi neproletara care au avut de suferit. Comunismul a fost o perioadă întunecată dacă făceai dizidenţă, dacă vroiai să schimbi ceva. Dar cine te pune? Eu nu eram decât un cetăţean oarecare, care nu vroiam decât să trăiesc în treaba mea. Politica nu mă interesează. Un sistem mă priveşte exact în măsura în care îmi merge bine. Mi-a mers bine şi în comunism şi în jungla asta de democraţie sau ce o fi. Dacă stai în banca ta şi îţi vezi de treabă e ok. ”

Dați-mi o coadă de topor! Nu, că asta tocmai citeam. Dați-mi o rangă! Un bulan. O bâtă de baseball, o găleată cu deșeuri, o oliță, un malaxor, un ToyToy, dați-mi ceva, orice, teoreticianul regimului comunist din România merită un cadou din partea mea. După atâta verbozitate, tăntălăul recunoaște că de fapt face apologia simțurilor atrofiate. Dar cine te pune? Ăsta este leitmotivul dizertației sale. Cine te pune să vrei mai mult? Păi aia zic și eu. Cine te pune să vrei perfecțiunea unor sisteme evident imperfectibile?Diferența este că acum ca să te bucuri de alte privilegii trebuie să te afirmi, câtă vreme pe vremuri mediocritatea era la modă. Iar finalul este triumfător: Mi-a mers bine și în comunism și în jungla asta de democrație sau ce o fi. Dacă stai în banca ta și îți vezi de treabă e ok. Păi atunci ce rost a avut toată această bâlbâială? N-a avut, dar blogul și-a cerut drepturile, iar omul a scris. Mai bine ar fi eliminat un text suprarealist, măcar ambiguitatea l-ar fi salvat pe autor de la verdicte dintre cele mai grave.

Sfat util: Pleacă stimate profet neînțeles în China, Cuba sau Coreea de Nord. Ai toate șansele să retrăiești acea perioadă care ți-a trezit nostalgia. Iar dacă te plictisești prematur, întoarce-te dar vorba unei clasice în viață: ciocul mic!

P.S.

Holocaustul este un mit și negrii au venit în America pentru a se împrieteni cu omul alb.