Am iubit pe bănci în Parcul Herăstrău – colege de liceu şi ulterior pe ea, la întoarcere spre casă peripeţii lângă Caragiale cu un căţel care sărise să o muşte de locurile promise mie, Parcul Cişmigiu – fete conjuncturale, Parcul Tineretului – două fete, diferite atât ca inteligenţă cât şi ca frumuseţe dar unite printr-un numitor comun: ambele mă trimiteau cu gândul la crematoriul de pe deal, Grădina Icoanei şi Parcul Ioanid - aici eram gata să decretez că ne-am prăbuşit eu şi ea într-o gaură neagră dacă nu mi-ar fi răpus visarea Marius Lăcătuş în persoană plimbând căţelul soţiei şi the grand finale: parcul cu duzi dintre case, care pe vremuri, iarna, arăta straşnic alb şi cu ţurţuri de gheaţă pe crengi şi care astăzi este un bloc cu multe etaje şi cu vecini ignoranţi. Oare dacă într-o bună zi i-aş lua la bătaie ar fi cineva dispus să îmi ofere circumstanţe atenuante pentru apărarea memoriei ei, peste care calcă cu toţii, etajat, de dimineaţă până seara? Probabil că nu, de ce te-ai lega la cap dacă nu te doare...Am băut în Club A, Lăptărie, Downstairs, Casa Eliad şi în alte lăcaşuri unde berea se botează cu muzică. L-am cunoscut pe V, pe Dani F. care după fiecare album nou şi de nişă (nu mai ştiu sigur dacă i-a ieşit albumul cu muzică geto-dacă) se pregăteşte să lanseze un altul şi tot de nişă, pe Pavel, ultimul fiindu-mi şi cel mai apropiat. Înainte să luăm masa la St. George eu am plecat într-o parte a lumii şi el într-alta. Am băut destul şi în Herăstrău, dar parcă asta nu s-ar pune. Aici mai interesant ar fi modul în care am făcut rost de banii de bere. Chiuleam de la ore, Dragoş, care făcea volei la Dinamo se întinsese pe jos şi Marius, rugby la Griviţa Roşie îl ţinea de picioare. În felul acesta Dragoş îşi scufunda mâinile în „lacul broaştelor” din mijlocul parcului şi pescuia monedele cu care ulterior ne-am revendicat berile. Când am fost întrebaţi dacă suntem de la Caşin am minţit fără vreo remuşcare, spunând că suntem de la Dorobanţi. Patriotism local, uşor de înţeles. Ulterior am fost săltaţi de sectorist pentru ocuparea ilegală a unei bănci, noi şi o sticlă de Havana Club. Am scăpat când i-am spus unde învăţăm şi ce simpatic era secretarul liceului, cu care se lăuda miliţianul drept naş. Cică ne dădea bomboane în pauză şi ne mângâia pe cap. Aiurea. Ultima oară ne chemase părinţii la şcoală pentru că aruncam cu castanele din depozit în soldaţii care păzeau grădina lui Ceauşescu... Am scăpat ieftin, am promis că îl salutăm a doua zi din partea finului.
Am auzit cucuvele spărgând liniştea nopţii pe Căderea Bastiliei, din podurile caselor vechi pe care le ştiam pe dinafară din dupăamiezele când jucam v-aţi-ascunselea. Ce căutaţi voi aici, repede un nume care ne venea pe buze. Pe Filimon Sârbu.
Aveam şi pescăruşi pe casa de alături, dar ei erau flotanţi, treceau pe la noi doar când începea furtuna pe lac.
Am văzut multă lume pe Dorobanţi şi la Televiziune şi în Piaţa Universităţii câtă credeam că nu există decât pe stadioane, prin urmare, îmi place să spun că în 1989 am asistat la „nişte meciuri”, la nişte derbiuri între ai lor şi ai noştri. Se pare că până la urmă ai lor au câştigat, multe lucruri s-au schimbat nu cum am fi vrut noi. Asta e. Noi eram mai artişti, când ne-am trezit singuri cu portarul lor ne-a zis unul băi, au băgat banane la bitolia şi beatâlşi la teve şi atunci ne-am zis că oricum îi batem, de ce i-am umili la scor.
Aici mi s-au întâmplat toate, în Bucureşti. Ce oraş formidabil! Ce nopţi irecuperabile!
Aiurea-n tramvai! Locuri comune. Le-am pus totuşi pe hârtie ca să nu le uit, pentru că dacă şi cei de lângă mine ar refuza să le scrie din teamă de banal ne-am pierde identităţile, iar Bucureştiul sunt şi eu.
Ştiţi cum e, mi-ar fi plăcut blondele dar toate femeile din viaţa mea au fost să fie brunete... Mi-ar fi plăcut să ţin cu CFR Cluj, dar sunt rapidist din tată în fiu... Coincidenţele fericite cărora îmi place să le spun Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu