Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului. Sunt curios, câţi veţi afla acest lucru din alte medii de informare, până la finele zilei. Ard de curiozitate. Minunea asta oricum s-ar putea întâmpla dacă astăzi s-ar petrece ceva senzaţional în oraş, nu ştiu, un eveniment neaşteptat. Să iasă public, în Piaţa Universităţii Iurie Darie alături de Anca Pandrea, fireşte, şi să anunţe că restituie premiul Gopo primit ieri, pentru că acesta constituie o ispită periculoasă pentru fizicul tovarăşei sale de viaţă. Capul omuleţului lui Gopo e lin şi lipsit de asperităţi, încă ca dimensiuni, raportat la întregul corp s-ar putea spune că îi face concurenţă tigvei lui Costi Ioniţă. Să iasă public Iurie Darie, la costumul lui Adam. Şi de undeva, din public, pompierul Teatrului Naţional să intre în cadru sudălmind cu textul: "Să ne facă domne una ca asta, astăzi, domne, de ziua teatrului". Întâmplarea asta, coincidenţa asta fericită ar putea duce la popularizarea acestei Zile Mondiale. Târziu, spre noapte, decalându-se toate programele TV, ziariştii români ar intra în fibrilaţie încercând talk-show-uri şi interviuri ad-hoc cu artiştii din proximitate... Dar asta este doar o fantezie. În realitate, în România ziua asta presimt că va trece neobservată. Poate Caramitru, purtătorul naţional de cuvânt să zică pe undeva două vorbe. Sau Costin Mărculescu, ambasadorul Broaştelor şi al Cocalarilor... Sau Mitoşeru, ambasadorul piţipoancelor. fie că veţi crede, fie că nu, aceştia din urmă sunt ambii, actori. Şi mai e şi Duban, care ne zice o glumă despre teatru...
Revenind la lucruri serioare, mesajul internaţional a fost transmis astăzi, în lumea întreagă de un mare actor şi de teatru, John Malkovich. Iată-l mai jos:
„Voi adresa câteva gânduri succinte tuturor colegilor şi prietenilor mei din teatre. Vă doresc ca munca voastră să fie convingătoare şi originală. Vă doresc ca ea să fie profundă, să emoţioneze, să îndemne la reflecţie, să fie unică. Fie ca ea să ne ajute să medităm la ceea ce înseamnă să fii om şi ca această meditaţie să fie binecuvântată cu suflet, sinceritate, inocenţă şi graţie. Vă doresc să învingeţi adversităţile, cenzura, sărăcia şi nihilismul, ceea ce mulţi dintre voi cu siguranţă vor fi obligaţi să facă. Vă doresc să fiţi binecuvântaţi cu talentul şi rigoarea necesare pentru a ne învăţa bătaia inimii umane în toată complexitatea ei (...). Fie ca cei mai buni dintre voi – căci doar aceia, numai rareori şi pentru scurt timp vor reuşi – să fie în stare să ilustreze elementara întrebare: „cum este viaţa?”. Succes!”
În final doar un mesaj. Ieşiţi dragilor la teatru! Seară de seară, comedianţi plătiţi derizoriu încearcă să vă facă să uitaţi că viaţa este urâtă, nedreaptă sau scurtă. Numai pentru voi şi numai datorită vouă ei încearcă să uite că viaţa este urâtă, nedreaptă sau scurtă. Avem nevoie de actori cum şi ei au nevoie de noi, ei, cei care seară de seară joacă numai pentru voi, cei din sală. Ei, care pentru voi, refuză să se vândă la talk-showuri. Care au trac când urcă pe scenă. O Românie cu săli de teatru pline, cu nevoia de a construi noi şi noi săli de spectacole este o Românie care nu mai dă doi bani pe "vip"-urile de pe micul ecran. O Românie care renunţă la scaunul moale de acasă pentru scaunul din sala de teatru este o Românie care, la adăpostul culturii este ferită de senzaţionalul grotesc şi facil.
La mulţi ani, teatru românesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu