Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

duminică, martie 11, 2012

Iubim maneaua, dar să nu fie în rromani

Ca mulți români care urăsc maneaua nu am nimic cu etnia care a ridicat-o la nivel național, chiar internațional. În primul rând pentru că maneaua în sine a fost concepută ca brand de export, pentru grosul românilor, care până la apariția acesteia curtaseră intens muzica populară de rit nou, cu pițigăieli marca Ileana Ciuciulete și cu versuri cretinoide. Era loc de altceva și atât le-a trebuit lui Guiță, Minunatului și companiei pentru a revitaliza tiparnița de bani. Paradoxal, masele iubitoare de manele au fobie de limba maternă a maneliștilor. Extrapolând, ar mai lipsi să auzim români declarând că le place Sting, dar doar atunci când nu cântă în engleză. Un iubitor de muzică rromani automat nu mai poate fi un fan al manelelelor, ci un ascultător cult, de world music. Săptămâna trecută, când s-a spart buboiul prostiei românești prin ambasadorul onorific, Viziru, această tendință a ieșit la rampă: nu ne deranjează să fim reprezentați la Eurovision de un manelist, însă ne calcă teribil pe sistem să ne prezentăm cu o piesă în rromani. Pentru că am da apă la moară celor care ne consideră țigani. O piesă în limba engleză este mult mai reprezentativă, nimeni nu s-ar supăra dacă occidentalii ne-ar acuza că suntem englezi. Electric Fence, cum era de așteptat nu a câștigat preselecția națională de aseară și nu va reprezenta România la finala de la Baku cu un cântec în rromani, în schimb ne va reprezenta Mandinga cu o manea. Pentru că ”Zaleilah” este o manea! O manea cu cimpoi, Costi Ioniță arătând astfel lumii întregi că nu numai cei de la Korn au cimpoaie, avem și noi...

Și e mai bine așa, pentru că din câte știu eu, și cultura mea politică este mai departe pe butuci, nu s-a schimbat nimic pentru România, în context geo-politic, care să influențeze voturile celorlalte țări în cadrul finalei de la Baku. Și chiar dacă prin absurd Queen nu ar fi scris ”I Want to Break Free”, ci Costi Ioniță, tot nu am fi câștigat niciodată finala competiției nici măcar cu minunăția asta de cântec. Cu atât mai puțin cu ”Zaleilah”. Nu sunt suficiente voturile căpșunarilor, ale moldovenilor, ale femeilor de serviciu, menajerelor sau muncitorilor în construcții împrăștiați prin europa. Chiar dacă încă o dată Moldova ne va da 12 puncte... Și atunci parcă mă doare mult mai puțin că Electric Fence nu se va înscrie pe lista perdanților români de-a pururea, amin.

În încheiere mai am ceva de spus și vă rog să tratați speculația mea cu maxim de toleranță. Juriul de specialitate a scos învingătoare pe Electric Fence. Pe care i-a văzut și i-a auzit live. Publicul, care nu s-a înghesuit să aleagă EF învingătoare i-a văzut pe sticlă, ca și mine. Și ce am văzut noi. Un haos. O filmare cu minim de montaj pe mixer, dacă am numărat în 3 minute mai mult de 10 cut-uri. Iar acum vorbesc despre un grup numeros, cu joc de scenă și piesă ritmată. La un singur solist 10 lipituri de montaj sunt suficiente, la un grup nu, nici măcar pentru operatorii lui Lars von Trier, ce să mai zic despre niște amatori. Lucrul ăsta a enervat. Privesc Electric Fence și mai mult văd aerul filmat la trecerea camerei de la unul la altul decât pe Elena, solista grupului. Nu am să îi acuz acum pe cameramani sau pe regizorul de montaj de sabotaj, mulțumindu-mă doar să spun că, indiferent de prestație, un astfel de ambalaj video discreditează.

P.S.
Aseară eram la un pas să trimit sms-ul prin care îi felicitam personal pe oamenii aceștia minunați cu gardurile lor electrice de succesul la juriul de specialitate. În clipa când mă pregăteam să dau send, BebeBebe m-a oprit cu un sec: s-a calificat Mandinga. Dezamăgit, nu m-a mai interesat nimic, nici măcar câte voturi prin sms a primit Mandinga. Vă întreb acum, care a fost diferența? Asta dacă voi ați auzit. Sau poate că nici măcar nu s-au anunțat decât tot acele 12 puncte de care am aflat și eu...

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...