De pe "Bad As Me", îmi permit să afirm că "Pay Me" este una dintre cele mai reuşite piese lirice marca Tom Waits, acesta explorând mai departe simbolistica "good girl turn bad" sau "runnaway girl". Până la cântecul ăsta mai fuseseră "A Christmas Card From a Hooker in Minneapolis" şi "Hold On" ambele explorând aceeaşi temă a fetei care, dintr-un motiv sau altul alege să îşi caute norocul prin lume şi evident, nu reuşeşte, dându-i prilej lui Tom să îi cânte jalea, militând pentru legarea fetelor tinere de casa părintească, până când le vine mintea la cap şi înţeleg că vremurile s-au schimbat, că dictonul cu "muntele şi cu Mahomed" este mai departe valabil şi că în orice ţară investitorii rurali sunt la mare căutare. Ţinând cont de predilecţia cu care Tom vorbeşte despre destinul tragic al acestor fete, şi avem şi noi câteva exemple de pe la noi: Monica Columbeanu, sărăcuţa plecată de la Bacău ca să dea peste cine, la Bucureşti, peste Irinel... sau Carmen Caca (înţeleg că în arăbeşte Harra s-ar traduce prin caca) care a plecat din România ca să culeagă praful de pe tobă în State, nici măcar cu epifania nu se poate spune că s-a ales (poate că la vamă, la întoarcere o fi fost supusă unui debriefing nemilos din partea serviciilor secrete...), înclin să cred că interesele americanului sunt să aducă cât mai mulţi filantropi în preerie, şi în zonele slab populate şi neexploatate. În orice caz, unul dintre versurile lui Tom mă face să zâmbesc, realizând cât de mult s-a schimbat lumea: "you don't meet nice girls in coffee shops". Păi astăzi "you meet nice girls only in coffee shops", aşa că valenţele actuale încep să mi se pară din ce în ce mai dramatice.
Poate că nu ar fi rău să pornească şi la noi moda asta, cu rechemarea fetelor tinere la obârşie. De pildă, aş institui o bursă pentru cele mai convingătoare cântece de gen. Propun să îşi încerce talentul solişti cu patină şi cu înclinaţii pentru impresionarea facilă: Dorobanţu, Crişan şi Fuego, pe care i-aş numi ambasadori români ai repopulării rurale. Ambasador onorific Tom Waits.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu