Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

luni, martie 26, 2012

These shoes are made for not walking... - sau cum să ne potolim copiii năstruşnici

Am găsit soluţia de a-l potoli pe junior atunci când debordează de energie, dar vă rog să trataţi cele de mai jos cu maximum de umor şi detaşare şi să nu încercaţi măsuri draconice pentru a aplica ceea ce noi am experimentat, din pură întâmplare, cum ar fi pantofi gen copite, îngrozitor de mici cu care nici doi paşi nu poţi face sau pantofi lipiţi de podea. Noi i-am luat celui mic în premieră sandale. Am pornit de la premiza că dacă îi luăm Nike, şi calitatea este într-o mare măsură asigurată, aşa că nu ne-am uitat foarte mult la preţ. Ieri, încălţându-l, am avut surpriza de a constata că îl podidesc lacrimile, combinate cu oarecare isterie. Negăsind altă soluţie, am apelat la "dresare", prin urmare l-am coborât pe propriile sale două picioare şi, lansându-l la marginea patului am ieşit din cameră unde el nu ne putea vedea, având grijă totuşi să îl monitorizăm atent prin intermediul reflecţiei din ecranul stins al plasmei.


Treburile s-au desfaşurat cam aşa: după cinci minute de plâns în hohote, de ni se rupea pur şi simplu inima, se lasă liniştea, şi la interval de câteva minute, din când în când încpee să se audă câte un interogativ: mama? După cam 15 minute, întors cu faţa spre perete, nemişcat în sandalele sale noi exact în poziţia în care fusese "debarcat" de noi iniţial încearcă să ia diverse obiecte. Dar nu oricum, cu paşi laterali sau frontali, ci prin arcuirea corpului, cu tălpile lipite ferm de podea. Ai fi zis că are pantofii lui Spiderman, cu lipici pe tălpi. După alte 15 minute face primul pas, după care îşi dă drumul, uitând că iniţial crezuse că are pantofi de beton. O jumătate de oră în care fiul nostru s-a autopedepsit... Până seara nu l-a mai scos nimeni din sandale şi, prin urmare, am ajuns să ne felicităm că nu am cedat presiunilor.


Din păcate, data viitoare nu va mai funcţiona, aşa că va trebui să căutăm altfel de încălţări, care să îi anihileze energia debordantă, măcar pentru jumătate de oră. Ce ar fi să îl încalţ în ciocatele mele? Vă rog nu încercaţi însă acasă la voi astfel de procedee, lăsaţi-ne pe noi să experimentăm. Niciodată nu poţi şti ce înrâurile au pantofii asupra anumitor caractere. Eu de pilda, pe la 12 ani am dormit două nopţi în prima pereche de adidaşi primiţi cadou. Aşa că: carefull with the shoes!

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...