Multă vreme m-am considerat un tip simplu, un fel de simple Vasile. Ei bine, fals, nu sunt. Mă reîntorc la avatarul meu din epoca de piatră doar la mânie, când caut în stânga şi în dreapta ghioaga. Până atunci sunt al dracului de sofisticat şi de emancipat. Iar oamenii din epoca de piatră erau simpli doar din impotenţă, pentru că dacă cineva le-ar fi revelat importanţa unei arme de foc şi a unei plasme, chiar daca aceasta din urmă ar fi fost numai de supraveghere a împrejurimilor, repede ar fi cedat tentaţiei. Mă îndoiesc că atunci când schimbau peştera aveau şi alte argumente dincolo de cel pur practic, cât mai dosită, izolată şi păzită. Desenele rupestre cu intrau în preţul de negociere. Noi punem mare preţ pe asta. Prin urmare ne mutăm, la trei camere pentru că cel mic mi-a invadat până la insuportabilitate teritoriul. Nu zic că nu l-am şi încurajat, dar adevărul ăsta îl rostesc numai la sfârşit.Au primat câteva argumente, majoritatea lor anti-simplism: luminos, aerisit ca spaţiu şi modern. Singurele mele cerinţe au fost stranii, îmbinând primitivismul cu nostalgia. Aici parcă aş mai crede că ceva bun tot a rămas în străfundurile mele. Să am loc să amplasez bradul şi acvariul. S-a rezolvat. Şi să am ceva terasă ca să pot fuma... Primitivismul în starea lui pură: îngemănarea om-natură.
Celelalte detalii sunt neglijabile. Ne mutăm. Dacă voi fi mai scump la vorbă invoc circumstanţele atenuante. Sau atenuate, în orice caz...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu