Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

marți, octombrie 25, 2011

"Conu Leonida faţă cu reacţiunea" sau un Caragiale anacronic


S-a tot vorbit despre actualitatea pieselor lui Caragiale, până când mi-a ieşit pe nas şi pe ochi. Era momentul să apară şi reversul, să văd cu ochii mei că în sfârşit Caragiale a ajuns anacronic. Aşa stă treaba cu piesa "Conu Leonida faţă cu reacţiunea", pusă în scenă la Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova de Diana Dragoş. Nu am nimic cu tânăra regizoare, care din punct de vedere sociologic şi contemporanul surprinde acest personaj caragialesc într-un moment "nepotrivit". Nu ştiu câţi din voi îşi amintesc cum arătau anii 90 în România, şi în ce măsură aceştia diferă de anul 2011. Pentru pensionarul român anii 90 se regăseau în opera aceasta a lui Caragiale câtă vreme acum nimic nu mai cadrează. "Civicul" Con Leonida de după revuluţie era exact ca la Caragiale, puţin retrograd, din pură nostalgie, puţin alarmist şi în mare măsură ipocrit. Conu Leonida de astăzi nu mai are nimic cu civismul, chiar cu civismul de terariu, retrogradul din el se justifică eminamente prin ramolisment cerebral iar alarmismul politic a devenit unul social, personal. Nu se mai preocupă de puciuri şi de scenarii la nivel înalt, nevoile sale personale primând. Câtă vreme însă prezinţi un Con Leonida şi o Efimiţa "defecţi", putrezi, loviţi de benga, câteva dialoguri din piesa iniţială repetându-se ca o bandă stricată în defavoarea altora, inexistente, nimic cerebral nu se mai justifică. Piesa lui Caragiale ia o nouă turnură, într-o lume guvernată la ceas de seară sau crepuscul de fiinţe de pe alte meleaguri şi de instincte sexuale refulate. Efimiţa cu oftături languroase şi cu încercări de strip-tease nonagenar iar Conu Leonida cu refulări sexuale anale pe cadrul de bicicletă, de pe care tocmai scosese şeaua.




Imaginea asta cu Conu Leonida sodomizându-se din eroare personală nu este nouă, şi cu toate acestea continuă să mă înfioare. Am avut nenorocul să mai fiu martor la o punere în scenă a aceleiaşi piese, în care, Lonida şi Efimiţa, doi bărbaţi, dintre care unul travestit se foiau în pat. Şi din când în când lui Leonida îi intra în fund (pardon de expresie) un con. Aţi citit bine. Un CON. Clar ca lumina zilei, avem de-a face cu CONU Leonida faţă cu reacţiunea. Şi totuşi mă întreb de unde fascinaţia regizorilor pentru "spatele" Conului Leonida.




Rămân de părere că, dincolo de găselniţele vizuale şi de noua perspectivă din care sunt tratate aceste personaje textul propriu-zis al lui Caragiale se pierde. Diana Dragoş ne oferă un Stan şi Bran, cu gaguri de situaţie şi goliciune la nivelul substanţei. Trashul din fundal şi dansurile moderne justifică oarecum noua abordare, oferind fussion-ul care alibi, dar fără nici un fel de profunzime. Ne-am întors la esenţe, la acel timp universal în care comedia înseamnă umor de situaţia, pierzând definitiv marca. Ne-marcat, râdem natural şi ieşim din sală mai goi pe dinăuntru decât intraserăm...

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...