În imagine nimeni alţii decât băieţii de la OVERKILL. Răi, violenţi periculoşi. Nu pot să am pretenţia ca publicul mare să ştie cine sunt ăştia. De fapt aş putea, dar asta ar însemna că lupt împotriva nişării, ori, de mai multe ori m-am declarat un susţinător al ei. Cred mai departe că un diletant major este mai periculos decât 10 specialişti pe zone mici. E bine şi pentru piaţa muncii. Acum sunt în cumpănă şi am să vă spun şi de ce. Citesc o carte haioasă. Nu am să divulg nici titlul, şi nici numele autorului, pentru că dincolo de ce vreau să vă spun omul acesta mi-e foarte drag şi încă refuz să îl consider un diletant major. Este un scriitor, ziarist sportiv, om de cultură, un tip nemaipomenit. Într-una din cărţile acestuia, pe care acum o citesc, la un moment dat omul vorbeşte despre trupele zgomotoase pe care ai ocazia să le auzi, fără voia ta prin pereţii subţiri ai blocurilor. Şi enumeră: Judas, Iron, AC, Sepultura şi Urge Overkill. Aici atenţie mare! Am zis Urge Overkill şi nu Overkill. Trupă zgomotoasă. Urge Overkill, pentru cei care nu ştiu este doar autoarea unui "one hit wonder", de fapt, un cover după un cântec vechi, care nici măcar nu le aparţine, el fiind o compoziţie de tinereţe a lui Neil Diamond, deloc apreciată la momentul respectiv. A trebuit să scoată Tarantino Pulp Fiction care "Girl, you'll be a woman soon" să devină mare şlagăr. Până atunci, mucles deplin. Lângă Urge Overkill mai era enumerată şi trupa Concrete Blonde, un soi de Pretenders mai nou şi poate şi chiar mai bun, din nefericire Chrissie Hynde s-a lansat mai înainte lui Johnette Napolitano... Despre Concrete Blonde însă nu mă pronunţ aici, pentru că de data asta chiar avem de-a face cu un grup pop, deloc zgomotos. Dacă la Urge mai apar ceva başi şi chitări, la Concrete Blonde totul e lasciv baladesc şi foarte puţin rebel.De ce scriu despre asta? Nu pentru a-i face rău scriitorului cu pricina, pentru că dincolo de scăparea asta cartea lui chiar este reuşită. E clar că nu poţi să le ştii pe toate. Mai e clar, de asemenea că omul nu e rocker. Nu îl poţi acuza pentru asta. Şi mai e clar încă ceva. Că rockul moare. Că rockul adevărat a murit de mult şi că acum cedează şi ultimele bastioane, din lipsă de valoare. Nu mai avem argumente, sau disponibilitate să reînviem rock-ul. Nu mai credem, nu mai milităm. Zilele trecute auzeam la TVR1 o reclamă la o emisiune îndoielnică, al cărei amfitrion era denumit Dan "Rock" Bittman. Rock? Holograf? Mă rog, e de înţeles. Dacă strângi multe firmituri poţi în cele din urmă să încropeşti o turtiţă. La fel şi cu mucii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu