Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

marți, martie 15, 2011

Sunt "damanii" români sau ei sunt universali şi atunci românul e universal?

Da este un cuvând slav, da? Fără îndoială. Atunci dacă da este un cuvânt de origine slavă, îmi pot permite să mă întreb cum se aprobau tracii pe vremea când slavizarea era un gadget ipotetic? Mă frământă treaba asta de sâmbătă. Ce ziceau ei domne când trebuiau să spună DA şi habar nu aveau de asta, să mă lumineze şi pe mine cineva. Vulgarizând acum puţin problematica şi punând intenţionat influenţa slavă veche pe picior de egalitate cu Rusia cu al său potenţial ocupaţionist, problema noastră este că am acceptat da-ul slavon în detrimentul particulei străvechi, indiferent care o fi fost aceea.

Se pot spune multe despre români, dar că ar fi "yesmani" asta nu, niciodată. Dacă însă totuşi se ţine mult la această noţiune de: docil, aprobator, slugarnic... şamd, atunci să ni se zică "damani". Şi dacă stau să mă gândesc bine totul ni se trage de la momentul în care, vrând să pară cosmopolit, un strămoş al nostru a spus cu enfază: DA. Şi mai am o bănuială vagă, că isprava asta nu îi aparţine vreunui tip cu şcoală, ci unui cocalar al vremii sale. E ca acum. Nociv nu mi se pare faptul că un tip educat mai strecoară în discursul său câte un "input" sau feedback", ci că mulţi melteni pentru care Asimov este mai departe un fotbalist la Dinamo Kiev îi dau repetate upercuturi omuleţului meu cu "man", respectiv "manule".

Aşadar revin la întrebarea de început, care chiar nu era una retorică: cum spuneau strămoşii noştri, înainte de slavizare atunci când vroiau să spună da? Sau au spus nu până când de plictiseală au scăpat un da şi în clipa aceea s-au slavizat instantaneu?

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...