Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

luni, martie 28, 2011

Premiile Gopo 2011 - de ce am ajuns să respect Festivalul de muzică ușoară Mamaia?

Impresii la cald după decernarea Premiilor Gopo 2011. Am o senzație de ”aveam altă impresie”. Recunosc că, pe piața din România nu am termen de comparație, este prima ediție dintre cele patru de până acum pe care le-am urmărit în seara asta. Nu așteptam să semene cu Hollywood-ul, mi-am dorit să nu fiu violat cu prostul gust de acolo și cu senzația că am privilegiul de a fi, alături de ceilalți participanți și privitori pe micul ecran Cenușăreasa pentru o seară. Nu mă așteptam însă la neglijențe. Premiile Gopo 2011 mi-au creat senzația că au fost concepute pe genunchi, că nu a existat desfășurător, că nu s-a ocupat nimeni de scenariul propriu zis. Acum intră Cutare cu Cutare. Nu îi strângem pe toți în prealabil, posibil ca perechile de prezentatori chiar să se urască. Ce ne pasă nouă, când dau bine pe sticlă. Ce ne pasă nouă când ea încearcă să salveze aparențele vorbind în fel și chip și el îi spune sec: hai mai bine să prezentăm premiile. Ce ne pasă nouă că el, elegant, se dă la o parte și ea, reprezentanta mioritică (nici măcar având scuza că e din altă țară) a Daciei Duster vorbește limba română ca o agramată. Ca Eliza Doolitle înaintea primei sale lecții.




Am văzut în mare măsură premianți plictisiți, de parcă au avut de ales între abator și Premiile Gopo. Le-au ales pe cele din urmă, scrâșnind din dinți ca pe scenă. În afară de Besoiu și Rebengiuc, puțini au comunicat realmente ceva. Cineva (nu îi spun numele pentru că asta ar însemna să îi fac publicitate și nu numai că nu îi fac, dar declar public că din seara asta mi-am schimbat radical părerea în privința sa) le-a mulțumit ”oamenilor lui” de la masa 4. Ca la local. Masa 4. Alți premianți dealtfel nici nu s-au prezentat și nici nu au trimis reprezentanți. Asta spune multe despre respectul pentru acest eveniment. Toată această festivitate s-a văzut de dincolo de ecran ca o petrecere simandicoasă organizată de cineva cu pretenții înalte, dar care nu a luat în calcul ceva elementar: indiferent de fastul extraordinar (care oricum nu a existat), o petrecere reușită trebuie să ia în calcul meseni care se cunosc cât de cât între ei sau care cel puțin se pot respecta pentru câteva ore. O petrecere cu iepurași scoși din joben și aduși doar pentru că emană exotism se poate concretiza într-un mare bâlci, într-o imitație de bucurie. Asta le-a ieșit organizatorilor. Cu puțin mai multă figurație, atmosfera din această seară mă face să revăd în fața ochilor clipul celor de la Șuie Paparude - ”Cu zâmbetul pe buze”... Pentru cameramani a fost mai important Andi Moisescu (și regizorii de montaj au primit indicații clare în acest sens) decât premianții. La fel și unii dintre prezentatori. Am asistat la momentul penibil în care venerabilul Ion Besoiu, cu un baston în mână se chinuie să urce pe scenă. Organizatorii nu s-au gândit o clipă că e nevoie de hostess. Nimeni nu s-a simțit să îl ajute pe marele actor român să urce și să coboare de pe scenă. Iar din public, cu atât mai puțin. Scaune comode, dacă te ridici de pe ele să-i dai brațul lui Besoiu se răcește între timp taburetul. De asemenea am mai aflat că deși nu este star la Hollywood Andreea Esca are în România cam aceeași valoare. Mă abțin să comentez această maximă. Și a mai fost ceva ce a scos în evidență amatorismul organizatorilor: montajul premergător declarării câștigătorului. Cu picioarele. La un moment dat, pentru un actor nominalizat pentru rolul secundar s-a dat o secvență mută, cu acesta privind la punct fix, din profil. Și culmea, actorul cu pricina a câștigat. Funny haha. Nu vreau să sugerez că actorul cu pricina era o pilă și că aceea era de fapt singura secvență în care apărea în film - rol secundar, în toată puterea cuvântului...



M-am uitat însă până la capăt pentru că vroiam să știu câștigătorii și, în final, pentru că pe cei de la Babel Communications nu i-am putut felicita pentru organizare (deși până la urmă au făcut onoare numelui pe care îl poartă, ”Babelizând” totul) m-am felicitat pe mine pentru flerul de a preamări din timp, aici, pe blog, câteva reușite ale cinematografiei românești. Este în primul rând vorba de Victor Rebengiuc, care și-a meritat premiul pentru rol principal masculin în ”Medalia de onoare” și care a fost aplaudat de întreaga sală, în picioare după ce la speech-ul său, singurul respectuos și cu o doză de umor sănătos chiar s-a râs și apoi de Liviu Mărghidan, pentru cea mai bună imagine la ”Portretul luptătorului...”. Am ghicit probabil cei mai valoroși câștigători. ”Eu când vreau să fluier...” a luat marele premiu. Mai stau și acum și mă întreb de ce? Să fie oare premiile ăstea în cârdășie cu berea care l-a ales ca imagine a campaniei pe Florin Șerban?



P.S


Premiile Gopo 2011 m-au făcut să îmi amintesc cu nostalgie de alte concursuri de gen din România, notorii prin anii 80. De pildă de Mamaia. De carismaticul ei prezentator Tavi Ursulescu. Unde ne sunt șușele de altădată?

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...