Scot proteza din pahar să-ţi prepar un sos tartar

Mă întreb de cine să îmi fie mai multă scârbă: de cuplul Anca Pandrea-Iurie Darie sau de desfrâul general care dictează valorile şi non valorile actuale din show-bizzul românesc, care îi transformă pe aceştia, fără voia lor în victime colaterale. Până la urmă, puteţi să râdeţi cât vreţi de mine şi de judecata mea strâmbă, dar de vină e numai şi numai societatea. Nici măcar vinul - cretini au existat încă de pe vremea străbunilor noştri, cu toată incendierea programatică a viilor.

Cât despre cei doi actori români, cred că am cam exagerat promovând prin Industria Lemnului suvenire din stâlpul infamiei. Până la urmă, nu poţi fi un actor complet dacă nu te încumeţi şi să şochezi, cazul celor doi. Faptul că vor să evolueaze într-o producţie porno nu cred că trebuie să ne inflameze prea tare. Actanţii unei astfel de producţii se numesc şi ei tot actori, pentru că trebuie să mimeze lucruri pe care în mod normal nu le fac. Aici nu e vorba de mimat sexul, ci de mimat diverse situaţii: de pildă te culci cu secretara, sau vii să repari cotul de la chiuvetă şi eşti literalmente violat, sau pur şi simplu o inviţi la tine acasă pe o minoră (care în realitate are peste 19 ani dar se poartă cu două cozi şi cu ciorapi alb trei sferturi) şi rămâi surprins de maturitatea acesteia. În semn de veneraţie pentru precocitate îi faci sex, nu neapărat din dragoste, ci pentru că astfel aduci mica ta ofrandă zeiţei feminităţii fără vârstă. Aşadar, dacă Darie şi Pandrea sunt actori mari, de ce ne supără că vor să facă film porno. Nu vor face altceva decât să interpreteze două roluri: un moş senil dar cu erecţie - pericol public pentru umanitate (quel domage) şi o neandertaliană cretinoidă care din când în când îşi bagă în fund cepul de la butoi, călăuzită de maxima: azi la cep fundul de-l pui, mâine o să faci curcui. Francezii îl au pe Papi, de ce nu l-am avea şi noi pe Darie, cel care uită de la mână pân-la gură.

Oamenii ăştia vor să-şi desăvârşească arta şi noi îi oprim, aruncând în ei cu argumente morale. În teatru, dragelor şi dragilor nu există moralitate, ci doar artă dusă la extrem. Am aflat că în acest posibil proiect porno, Profesoara Porno ar dori să îl invite să participe şi pe Maestrul Beligan. De ce nu? Teatru în toată regula. Totuşi , ca să nu fie luat prea în serios acest spectacol ar trebui introdus şi un erou comic. Din nefericire, ca întotdeauna noi, românii suntem decalaţi. Jean Constantin a murit şi ar fi dat minunat dacă ar fi interpretat un turc. În schimb îl avem pe Arşinel. Am convingerea că Arşinel poate interpreta şi un rol de travestit, mai ales că se pricepe la astfel de personaje.

Acum să tragem linie. Marii noştri actori ies la pensie, după care îşi duc traiul de pe o zi pe alta. Ce e atât de rău în a le lăsa acestora şansa de a alege dacă să îşi întrerupă cariera şi să picotească trişti, cu coatele pe masa din bucătărie, făcând gogoloaie de pâine sau a-i lăsa să îşi încheie viaţa, pe scenă? Cred de fapt că după pensionare, fiecare artist român ar trebui să completeze o fişă: doriţi să continuaţi să performaţi în wrestling, în porn sau să vă scrieţi autobiografia? Nu de alta, dar să le dăm cu această ocazie o pâine şi asiguratorilor.

Robbie Williams şi Gary Barlow despre primele necazuri ale vieţii în matriarhat

"Robbie Williams şi Gary Barlow, foşti colegi în formaţia Take That, au filmat împreună un super videoclip pentru piesa "Shame".

Cei doi s-au reunit pe micile ecrane după o pauză de 15 ani, dar au reuşit să obţină un rezultat de excepţie: "doi bărbaţi bine discută probleme de dragoste, stârnind simpatie din partea telespectatorilor. "

Sintagma "doi bărbaţi discută probleme de dragoste" întâlnită de curând în Libertatea mi-a dat de gândit şi am ajuns la următorul raţionament: doi bărbaţi pot discuta probleme de dragoste fără să fie gay doar în filmele lui Woody Allen. De fapt cred ca mai există şi varianta threesome-ului, când aşa şi pe dincolo, doi bărbaţi brusc împreună în imediata intimitate a femeii se trezesc făcându-şi confesiuni. Altfel, împreună, doi bărbaţi, şi bine pe deasupra, nu au nici o treabă cu relatarea problemelor în dragoste, asta e treaba femeilor. Vorba unui cunoscut machist de felul său: "eu nu vorbesc despre dragoste, eu fac dragoste." Profund nu? În cazul acesta, evident, doi bărbaţi bine ca Barlow şi Williams care şi-ar plânge de milă este firesc să stârnească simpatia telespectatorilor. Dacă ne luăm după relatarea din Libertatea ajungem la concluzii profunde, filozofice, ontologice şi chiar comportamentale, legate de secolul în care trăim, în care bărbaţii au devenit exploataţi şi trataţi ca o marfă de femeile rapace care îi înconjoară. S-a dus de izbelişte patriarhatul şi matriarhatul amazoanelor îi îndeamnă pe bărbaţi la singurătate şi la plâns pe umărul aproapelui.

Realitatea este însă alta. Cei doi bărbaţi din clip îşi discută cel mult propria poveste de dragoste, deşi şi aici am dubii serioase în ceea ce priveşte discutatul. Finalul clipului spune tot: "dacă tot vorbim de dragoste, suntem în apropierea unei ape, ne arde canicula, de ce să nu ne facem puţin comozi". Mai mult comozi de fapt, pentru că cei doi îşi vor scoate de pe ei, precum ceapa, trei rânduri de haine. După care, ajunşi la marginea stâncii cei doi realizează că o simplă baie nu le-ar rezolva întru totul problema. Prin urmare renunţă şi se întorc în luminiş. Rămân însă în continuare dezbrăcaţi, pentru că, până la urmă, bustul gol se dovedeşte a fi fost o idee buna.

Încă un deget în sus pentru cârpacii de la Libertatea. De data aceasta, încă o dată ridic degetul mijlociu.

Ozzy sau un naş de excepţie: puţin ideal, puţin idiot, puţin extraordinar

Uşoare regrete că am ratat concertul lui Ozzy de la Bucureşti amortizate însă din plin de concertele continue, diurne şi nocturne ale lui Matei, care fac toţi banii. Vorba vine de bani, că de fapt nu ne costă nimic, avem cu toţii din familie stage-pass. Acum nu că am bifat-o şi pe asta cu "moştenitorul tronului Sensual" dar parcă mă apucă aşa un sentiment de împlinire, că am mai pus un jalon pe autostrada vieţii, aşa că cel mai potrivit cântec pentru acest feeling nu poate fi decât "Time won't wait", Ozzy Osbourne de milioane pe ultimul său album.

Şi o concluzie. În finalul clipului veţi înţelege cu toţii de ce Ozzy Osbourne a îmbătrânit la un moment dat galopant, după care s-a oprit şi iată, asistă cu nepăsare la trecerea în nefiinţă a tuturor contemporanilor săi. E vampir.Sau mă rog, nu era vampir, dar s-a făcut între timp. S-a dat cu ei. Nu ştiu dacă chestia asta îl avantajează pentru că producătorii reality show-ului ar putea să se sperie la perspectiva că The Osbournes îi va bate la fundul gol pe perenii de la Young and the Restless. Toate ca toate, dar ce e mult uneori mai şi strică. Oricum: enjoy the video. Ozzy is back for good!

Muzele tale, nişte petale...

Există o eroare de fond în literatura română actuală, care, observ cu draci în suflet că se perpetuează pe zi ce trece - ”moartea poeziei”, mai tragică și mai disperată decât însăși moartea numitei căprioara. Acum câțiva ani buni, disperații de pe http://www.poezie.ro/ se declarau un soi de salvatori ai poeziei, oameni care prin efortul lor conjugat urmau să resuscite acest ”gen literar” care prezintă, în viziunea lor un interes din ce în ce mai scăzut. Nu zic, pe acolo erau și câțiva ”poeziști” de real talent (nu are sens să vorbim despre buna lor credință, pentru că la prima vedere acesta era un bun comun al ”sectei” literare), de fapt, erau niște oameni care la orice oră ar fi putut scrie cu succes proză. Majoritatea acestora s-au reformat în timp și au dovedit că au ceva de spus și rupți de respectiva șleahtă. Ceilalți însă erau personaje de roman, de un tragism și pitoresc proverbiale. De exemplu coexistau câteva tăntici de excepție. Femei trecute de prima tinerețe însă melancolice, languroase și prietenoase din cale-afară. Dincolo de textele lor care îți provocau instantaneu râsul în primul rând prin mina de seriozitate impusă, deveneau celebre în ”comunitatea poeziepunctro” prin faptul că dacă mai mult de doi membri treceau prin orașul de reședință al acestora nu scăpau neserviți cu ceai și pișcoturi. Dacă unul singur și în mod normal de sex masculin făcea această escală, în cel mai scurt timp doamna în cauză își depășea clasa, devenind pe site o comentatoare pozitivă a textelor acestuia. Mai erau ”domnițele”, de cele mai multe ori dezamăgite în amor, care scriau ceva mai bine, erau puțin mai receptive și empatice, fiind revendicate în cel mai scurt timp de câte unul sau mai mulți din alpha-male poețiipunctro. Pe tot acest fond autorii declamau stupid că ei sunt meniți să salveze soarta poeziei contemporane.

O vreme nu m-a interesat subiectul, după care am început să îmi pun câteva întrebări. Am încercat să îmi imaginez un Eminescu de succes. Tipografiile ar fi muncit zi lumină ca să facă față tirajului acestui poet. Nu cu poeme otova strânse într-un best of ci cu volume conceptuale. Citez din imaginație: ”Prin codru”, ”Lâng-o apă stătoare”, ”Blog de rit vechi”, ”Manifeste proletare” sau ”Silogismele neînțelesului cu pretenții”. Să fim serioși, să fii poet nu a fost niciodată o meserie. Era un hobby, o tară, un semn al damnării. Poeziștiipunctro erau poeți în măsura în care se zbăteau să își publice operele. Publicare în volum și poetul au fost dintotdeauna ca soarele și luna. Drama că astăzi nu se mai vinde poezia este generată clar de nemulțumirea handicapaților de poeți disperați care sunt supărați că proza se mai vinde cum se vinde, dar opera lor, never.

Scriu poezie pentru că simt așa. Nu trăiesc din asta, nu visez să câștig vreun premiu și nici să mi se traducă opera în limbi străine. Când ajung să fac acest lucru muza mea începe să se bâlbâie, se lovește cu ușa în cap, calcă în bălți și în cele din urmă lasă în urma ei un scrâșnet de oase la impactul cu autobuzul 131. Cum era să uităm muză. Nu există poezie în absența ei. Muza este motivația să o iei pe alături, să renunți să descrii cu lux de amănunte un anumit eveniment preferând să îl schițezi lapidar, eventual cu o procustizare spre rime. Când muza a dispărut poetul se evaporă pentru că, așa cum poezia nu se vinde, nu o să apară nimeni suficient de clement să opineze: ”domne, cutare scrie bine, volumul cutare are două poezii tari însă restul e varză.” Acesta e momentul când poetul se apucă de altceva. Dacă nu se mai poate apuca de nimic e clar că are probleme la sistemul nervos.

Și ca să închei, pentru că prea multe nu se mai pot spune, iată o scrisoare foarte dragă mie, care spune totul despre profesiunea de credință a poetului. Este vorba de o depeșă prin care Nick Cave refuza în 1996 premiul MTV pentru ”Murder Ballads”. Dacă toți ar gândi ca și Cave sigur poeții buni (în context actual) s-ar apuca de muzică. Le-ar ieși bine, le-ar ieși bine pentru că mesajul textului și alegerea declamării melodioase le-ar conferi o patină unică. Este cazul câtorva mari baladiști, în principiu: Nick Cave, Tom Waits, Leonard Cohen, Bob Dylan. Aceasta este victoria poetului în societatea actuală. Altfel, cu numele de poet nu poate fi decât o fantomă. Se vor trezi unii care vor pretinde că de Ovidenie le intră în casă și le beau alcoolul medicinal...

”TO ALL THOSE AT MTV,

I WOULD LIKE TO START BY THANKING YOU ALL FOR THE SUPPORT YOU HAVE GIVEN ME OVER RECENT YEARS AND I AM BOTH GRATEFUL AND FLATTERED BY THE NOMINATIONS THAT I HAVE RECEIVED FOR BEST MALE ARTIST. THE AIR PLAY GIVEN TO BOTH THE KYLIE MINOGUE AND P. J. HARVEY DUETS FROM MY LATEST ALBUM MURDER BALLADS HAS NOT GONE UNNOTICED AND HAS BEEN GREATLY APPRECIATED. SO AGAIN MY SINCERE THANKS.

HAVING SAID THAT, I FEEL THAT IT'S NECESSARY FOR ME TO REQUEST THAT MY NOMINATION FOR BEST MALE ARTIST BE WITHDRAWN AND FURTHERMORE ANY AWARDS OR NOMINATIONS FOR SUCH AWARDS THAT MAY ARISE IN LATER YEARS BE PRESENTED TO THOSE WHO FEEL MORE COMFORTABLE WITH THE COMPETITIVE NATURE OF THESE AWARD CEREMONIES. I MYSELF, DO NOT. I HAVE ALWAYS BEEN OF THE OPINION THAT MY MUSIC IS UNIQUE AND INDIVIDUAL AND EXISTS BEYOND THE REALMS INHABITED BY THOSE WHO WOULD REDUCE THINGS TO MERE MEASURING. I AM IN COMPETITION WITH NO-ONE.
MY RELATIONSHIP WITH MY MUSE IS A DELICATE ONE AT THE BEST OF TIMES AND I FEEL THAT IT IS MY DUTY TO PROTECT HER FROM INFLUENCES THAT MAY OFFEND HER FRAGILE NATURE.

SHE COMES TO ME WITH THE GIFT OF SONG AND IN RETURN I TREAT HER WITH THE RESPECT I FEEL SHE DESERVES - IN THIS CASE THIS MEANS NOT SUBJECTING HER TO THE INDIGNITIES OF JUDGEMENT AND COMPETITION. MY MUSE IS NOT A HORSE AND I AM IN NO HORSE RACE AND IF INDEED SHE WAS, STILL I WOULD NOT HARNESS HER TO THIS TUMBREL - THIS BLOODY CART OF SEVERED HEADS AND GLITTERING PRIZES. MY MUSE MAY SPOOK! MAY BOLT! MAY ABANDON ME COMPLETELY!
SO ONCE AGAIN, TO THE PEOPLE AT MTV, I APPRECIATE THE ZEAL AND ENERGY THAT WAS PUT BEHIND MY LAST RECORD, I TRULY DO AND SAY THANK YOU AND AGAIN I SAY THANK YOU BUT NO...NO THANK YOU.



YOURS SINCERELY, NICK CAVE 21 OCT 96. ”

Houston, we had a problem!

Dincolo de bancul deja devenit clasic cu diferența dintre București și Budapesta, din punctul de vedere al unei ape care le străbate, cred că Budapesta mai are un punct forte în comparație cu Bucureștiul. În Budapesta fumez incomensurabil mult mai puțin decât în București.

Există un singur loc în lume unde încă evit să fumez și acesta este ”în mașină”. Nu îmi place și pace, mă face să mă simt incomod şi să mi se încetinească reacţiile, mai cu seamă că sunt perfect conștient de problemele mele de dexteritate la volan. Îmi amintesc că în facultate, la o petrecere, am reușit performanța să îmi ard blugii cu o scânteie aprinsă, de țigară. Pur și simplu mă simțeam atât de bine cu berea în mână încât nu am realizat apropierea incendiului decât când începusem să mă ard. Dar să trec peste... Asta e faza cu mașina, am o problema cu sincronizarea, nu mă descurc bine și cu țigara, și cu schimbarea vitezelor și cu volanul și cu scrumul aprins care o ia mereu razna în toate părțile, aşadar prin urmare e bine să îl păzesc.

Săptămâna trecută însă am reuşit să fumez la volan, în Budapesta, şi nu una, ci trei ţigări. Asta pentru că în premieră, la ceas de seară, am parcurs 1 km în 45 de minute, pe una dintre arterele cele mai circulate Hungaria. După cum veţi vedea şi în fotografie, poziţiile maşinilor, pe 3-4 benzi, trasau un bulevard întreg, din Buda şi până în Pesta, dincolo de podul Arpad. E posibil să nu mai recidivez cu ţigara aprinsă la volan, dat fiind că în cel mai scurt timp sper că se va reda în folosinţă şi celălalt pod, Podul Erzsebet (Elisabeta), astfel fluidizându-se din nou traficul în Budapesta. În orice caz, am tras doar un semnal de alarmă cu privire la cauze. Cauza pentru care unii, de nervi pot fuma. În orice caz, prefer să rămân la părerea că acesta a fost doar un accident şi că nu voi mai fuma prea curând, la volan, în Budapesta...

P.S.

De două săptămâni ascult acelaşi album în maşină: Brendan Flowers - "Flamingo". Încă nu am şină pe creieraş, aceleaşi circumvoluţiuni mai mult sau mai puţin bine definite...

Despre creşteri demografice în Familia Sensual

Am revenit. Da, am lipsit totalmente şi iremediabil motivat pentru că, într-adevăr, în ultimele zile am fost cam plecat din faţa calculatorului, cu misiune clară şi precisă. Iată că această "aventură" a fost dusă la bun sfârşit şi a venit vremea să întoarcem foaia şi să începem o nouă etapă, o nouă vârstă, o nouă aventură. Deocamdată nu ştiu nici eu mai multe, încât prefer să nu vă încarc memoria cu date cărora deocamdată le disting doar umbrele. Este ca şi cum ai pune pe cineva care nu face distincţia între zi şi noapte să povestească în egală măsură o anecdotă diurnă şi una noctură.

În ce măsură de-acum încolo voi fi consecvent nu pot să vă spun, ştiu însă că voi face tot posibilul să exist mai departe în mediul virtual, cu posibilităţile pe care această nouă dimensiune mi le oferă.

Am început aşadar o nouă viaţă. Nu mai suntem doi (eu şi BebeBebe), ci trei: eu, BebeBebe şi BebeBebeBebe, care este un el. Surpriza este cu atât mai mare cu cât eram setaţi să fie o Ea şi a ieşit un El de toată frumuseţea şi eleganţa. Şi pentru că sunt un tip educat şi de fiecare dată când mi se face un bine am fost învăţat să mulţumesc, voi mulţumi. Lui BebeBebe pentru acest incredibil cadou, DoamneiDoamna şi DomnuluiDomnu pentru că au stat mereu la stânga şi dreapta noastră iar acum s-au ales fără voia lor cu un excelent pulover roz, care, mă gândesc că în contextul iernii friguroase care se anunţă merge şi pe post de căciulă (dacă pungile de plastic merg pe post de umbrelă, mă gândesc că o lână pe cap poate fi cu mult mai utilă pe timp de iarnă...), Anei şi lui Răzvan, mereu alături, mereu calzi, parte din familia noastră de peste trei decenii, lui Mami care prin uimirea sa continuă mă convinge zi de zi că avem de ce să fim mândri, alor mei, care în fiecare dimineaţă solicită un bună dimineaţa din partea tânărului, tata fiind singurul care a mizat pe sexul masculin în ciuda asigurărilor de la primele ecografii cum că acesta i-ar lipsi, lui Koroman Pârtitza şi lui Oli care încă nu realizează că a mai apărut unul după chipul şi asemănarea noastră, Patriarhului şi Patriarhei pentru că ne încurajează pasiunile întru pluşuri şi biluţăraie cu amendamentul că "nu îl fac stelist nici dacă Patriarhul e dispus să danseze manele o noapte întreagă", Rekăi şi lui Istvan, primii care l-au întâmpinat pe tânărul nostru în noua sa viaţă, Akriturii care ne-a felicitat prima în mediu electronic şi tuturor celor care printr-o banală întrebare sau felicitare ne-au băgat în seamă. Şi celor care n-au ştiut. Şi celor care au ştiut. Şi celor cu bun simţ însă cu Tourette. Le mulţumesc tuturor în numele fiului nostru. Pentru că îi va întâlni dopotrivă pe toţi şi îi dorim să se bucure de ei în marea sa călătorie. O să-i întâlnească el şi pe tureţi, pentru asta va avea mereu la el câţiva bănuţi, de cheltuială.

S-a mărit Familia Sensual. Back in business!