Libertatea s-a născut în România, în natură, chiar dacă butaforică - un banc

Şi să vedeţi ce bine se leagă bancul de mai jos de postul anterior, cel cu Dragoş Bucur la Londra. Iată bancul:

Doi ardeleni, Gheo si Toader vin la Bucuresti si se opresc in fata Operei.
- Ma Gheo, ai fost vreodata la opera ?
- Neam de neamul meu n-o fost ! - Nici eu ! Hai sa ne tzapam inauntru !
...Cumpara bilete, intra si iau loc. La un moment dat, Toader:
- Ma Gheo, ma, da' pe mine ma taie, ma ! Ma duc sa imi fac nevoile !
- Du-te mai !
Toader dispare si se intoarce exact la terminarea actului intai. Isi intreaba amicul :
- No, cum o fost pana amu ? - Apai sa vezi : S-o deschis cortina si acolo pe scena era un pom, o pajiste si o banca...Iar pe banca, o femeie, care, la un moment dat a inceput sa zbiere la noi! Da' zbiera de mama focului! Apoi a venit un barbat mandru, care urla si el cat il tinea gura...Apoi ei au plecat, ai aparut tu, ti-ai facut nevoile la umbra pomului, pe urma s-o inchis cortina si-amu, iaca, asteptam sa vedem ce-o mai fi...

Dragoş Bucur "big in Japan" însă "small in London"

O mai spun odată: iubesc România. O iubesc tocmai pentru că mi se pare o ţară tristă fără motiv şi sunt convins că după o noapte de vin bun, românesc, din belşug şi povestiri, şi câţiva mici, indiscutabil, mai mulţi străini ar dori să îşi ceară cetăţenia românească. Poate că dorinţa lor nu va rămâne la fel de vie şi după ce ies din mahmureală, dar în cel mai rău caz renunţă 9 din 10, unul tot începe să se viseze cetăţean mioritic. Dincolo de toate necazurile, România şi spiritul românesc în consecinţă prezintă o caracteristică inexistentă la alte naţiuni: spiritul de conservare. În România, vă spun eu, totul se rezolvă. Absolut totul. Amoralitatea este la ea acasă. Nimic nu este imposibil. În orice altă ţară apar probleme, rigori, legea, la noi mereu există o soluţie. Afli că mâine nu mai ai scăpare, mori. Şi mâine, culmea, eşti mai viu decât erai cu o zi înainte. Cum se explică asta? Eşti român.

Din nefericire însă, pentru mulţi români, când ies din ţară situaţia se schimbă. Lucrurile nerezolvabile rămâne nerezolvabile. Şi pe urmă se ciupesc, sperând că se vor trezi din vis. Şi nu le merge. Cazul concret de astăzi este doar un pretext. Iată titlul patetic din tabloidele româneşti: "Dragoş Bucur nu a fost lăsat să-şi vadă propriul film, la Londra", preluat, cică, după Evening Standard. Aiurea-n tramvai. Dragoş Bucur, neoficial, aflat în Londra la un casting s-a gândit şi el într-o seară să îşi vadă la cinema cel mai recent film "The Way Back" (pe care promit să îl văd diseară!!!) Supriză mare, nu s-a putut pentru că cinematograful londonez fusese rezervat. Şi de aici patetismul: Nu a fost lăsat să-şi vadă propriul film. Cum adică propriul film? Filmul în care, după numele sonore şi cel mai puţin sonore, figurează şi numele său. Nu am nimic cu Dragoş Bucur, înclin să cred că chiar este un actor de viitor, şi sper din suflet că ar fi şi el de acord cu mine că "The Way Back" nu este filmul domniei sale. La noi, în România se rezolva imediat. Un plasator amabil şi bălos, sau o plasatoare cu început de calviţie ar fi sărit, ar fi scos precum Iosefini un scaun pliant, de pescar şi l-ar fi pus pe domnu Bucur în fundu la sală, să îşi vadă propriul film. Dar aici e Londra. Drepturile revin în totalitate celui care a închiriat sala. Şi ce dacă vrea şi actorul Bucur să vadă filmul? Poate noi, plătitorii nu vrem. Poate pur şi simplu nu ne-am mai simţi la fel de bine ştiind că în sală e unul dintre actori. E ca şi cum ar sta lângă mine, în galeria Rapidului Nea Gigi. Nu, mulţumesc. Plătesc, e dreptul meu să mă simt bine cu cine vreau eu şi nu cu cine vrea el. Dar noi, românii nu pricepem. Pentru noi e ceva de neînţeles cum de nu i s-a făcut domne un loc, sau măcar să îl fi împins cineva în sală, să stea pe ciuci dacă îi convine lu Domnu Bucur, de la Bucureşti, bine-înţeles.

Şi apropo, pot să vă spun ce i-a răspuns domnului Bucur portarul de la Odeon, din Londra la întrebarea: "nu ştii cine sunt eu?" "De ce, dumneata chiar nu ştii?" Dar mă rog, la noi în România fiecare ştie cine îi e aproapele. Şi chiar dacă nu ştie nu o va recunoaşte niciodată, pentru că nu dă bine. La noi, la români fiecare om este un tip cunoscut. Adică este cunoscut la rândul lui de alţi câţiva. Şi e bine...

Încă doi în Liga "Catastrofele Showbizului" românesc: Mărculescu Costin şi Ciuculete Ileana

Aţi văzut, o vreme m-am dezis de panaramele din şăubizul românesc. Mi-a fost minunat de bine, m-am mai îngrăşat câteva kile, am mai citit o carte, două, am mai făcut eu şi alte lucruri, dar să nu intrăm în amănunte... Astăzi însă huzurul s-a terminat pentru că, odată cu lăsarea căldurii a ieşit de la păstrare Ileana Ciuculete. Ea nu a ieşit singură în lume ci însoţită de câţiva corişti. Ogică, mă rog, el nu merită luat în seamă, Mara Nuştiucum, cică o ziaristă şi, cel mai important corist: Costin Mărculescu. Şi Costin ăsta Mărculescu, gen, m-a enervat atât de tare, gen, că m-am gândit să, gen, zic şi eu ceva despre el. Gen. Am vrut şi pe urmă mi-a trecut, pentru că am găsit un articol scris, care e mult mai valoros decât ceea ce ar fi urmat să vă povestesc din memorie. Aşadar, materialul cu pricina provine din Libertatea, e ceva mai vechi, din 29 iunie 2009 şi este semnat de o domniţă, Ramona Vintilă, de care dintr-o dată mi-e foarte milă. I-aş dedica un cântec, dar nu aici şi cu acum. Dalida - "Pour ne pas vivre seul". Pour ne pas vivre seul, on vit avec un chien, on vit avec des roses lalalala. Pentru că numai un om foarte singur - şi cred că Ramona Vintilă de la Libertatea este îngrozitor de singură - nu are ce face şi îi urează la ziua respectivă lamulţiani lui Costin Mărculescu. Iată câteva puncte din acest interviu, de unde ies în clar calitatea, cultura şi modestia acestuia.

Nu aş putea respira fără teatru, spectacole şi televiziune. Dacă nu aş mai profesa aş muri, pentru că altceva nu am vrut să învăţ să fac. M-am visat actor de la 14 ani, când, cu totul întâmplător sau poate nu, am «debutat» în serbările liceului spunând monoloage ale celebrului Nea' Mărin, alias Amza Pellea. O telecomandă - două...? DOUĂ! Două... Două ? Două telecomande? Două monoloage? Bine măi Costine. Aici nu o ai cu limba română, dar ce ne facem că nici nu "alias"-ul nu stai prea bine. Ai vrut să zici Amza Pellea alias Nea Mărin, sunt convins, dar ţi-ai tot zis să nu uiţi până când te-ai încurcat în priorităţile pe care le aveai.

Am avut plăcerea să apar în 13 filme artistice alături de nume sonore, dar marea şansă a fost la debutul în film, în 1986, în celebrul "Liceenii", alături de Ştefan Bănică jr, Mihai Constantin, Oana Sârbu, George Ivaşcu, Tamara Buciuceanu, Ion Caramitru. Şi mă bucur că, deşi au trecut exact 23 de ani de atunci, şi acum sunt oameni care-şi mai aduc aminte şi mă întreabă amănunte despre acea perioadă de «pionierat artistic». Nu aş zice că ai apărut alături de toţi ăstia ci în primul rând alături de broaşte, pentru că, dacă cineva ţi-a apreciat cu adevărat valoarea artistică acestea sigur au fost broaştele, pentru care în acel film, câteva secunde, ai apărut ca un fel de salvator. După aia cred că le-a trecut şi lor, când te-au văzut molfăindu-le suratele la chinezesc.

Şi acum lovitura cea mai dulce: "Am creat un fenomen artistic şi educaţional unic în România prin Şcoala mea de Modelling, care anul acesta a împlinit 10 ani de activitate şi care a fost absolvită de peste 30.000 de tineri."

Fenomen...

"Faptul că rolurile mele şi, mai nou, muzica mea bucură, sper, milioane de oameni, dragostea şi prietenia cu care sunt primit şi tratat oriunde mă duc în ţară îmi dau puterea şi credinţa că până azi, când împlinesc 40 de ani, am sădit, cum se spune, un pom sau am săpat o fântână cu apă curată, limpede şi gustoasă, care vor rămâne în urma mea. " În urma mea de melc, ar fi trebuit să mai spună Mărculescu, încheindu-şi poetic diatriba.

P.S.

"un show păcătos" de aseară mi-a lăsat un gust amar. Am mai zis-o, îl respect pe Radu Buzăianu. Emisiunea de aseară însă mi-a arătat o Românie urâtă. O Românie a freak-ilor şi a neterminaţilor. Am aflat aseară că România se uită la Mărculescu şi Ciuculete şi la Maraceacufilozofiadepietroasele din dragoste şi respect pentru aceştia. Am mai aflat că emisiunea asta, submediocră, este cu atât mai bună cu cât a devansat filmele de la ProTV la ora respectivă. Asta este o Românie tristă, care a ajuns să prefere "ciudatul imediat" unui film, chiar dacă nu neapărat foarte artistic. Am auzit oameni care îl consideră îngâmfat pe Radu Buzăianu pentru că reclamă subcultura şi mizeria din care sunt plămădite multe dintre vedetele noastre de la miezul nopţii, convinşi fiind de modestia lui Mărculescu sau a Ilenei Ciuculete, care mai şi declara cu emfază că pentru a-şi cumpăra CD-ul ei, unii au renunţat la pâine în acea zi. Şi când te gândeşti că alţi artişti ar intra în pământ la o asemenea alternativă...

Bob Geldof viitoare colaborare cu Viorel Lis şi Iurie Darie

Bună dimineaţa. V-am adus şi azi ceva muzică, mai mult de curiozitate decât din nebunia aia care de multe ori mă face să-mi tremure degetele de emoţie când găsesc ceva şi mă grăbesc să vă împărtăşesc. Rămân fan Bob Geldof, mă trezesc întotdeauna cântând în maşină "It's a rat trap and you've been caught" sau "Banana Republic, Septic Isle screaming in the Suffering sea", ca să nu zic nimic de "I don't like Mondays" cu toate astea ultimul lui single mă sperie. "

Video-ul la "Silly Pretty Thing" merge pe o linie care l-a făcut multora cunoscut pe Geldof, adică la greu imagistică Pink Floyd şi un antierou care însă de această dată nici măcar nu atinge orgiasticul, limitându-se să ne descrie un bătrânel simpatic, într-o formă fizică de invidiat, care poate reprezenta o portiţă şi pentru câţiva mioritici de-ai noştri, cum ar fi Darie Iurie şi Lis Viorel. Poate cineva ar trebui să îl invite pe Bob Geldof să revadă România (de care s-ar putea să i se fi făcut dor de la vizita sa din anii 70 cu Boomtown Rats, când, din onorariu geldof a preferat să cumpere sfeşnice, patrafire şi alte obiecte ortodoxe de cult) şi cu această ocazie să îi cunoască pe cei doi "tumbaşi" români, Darie şi Lis. Eu cred că Lis ar fi dat mai bine la acordeon decât nenică ăla, renegat de camora...

Ca muzică tot pe acolo. "Silly Pretty Thing" nu e un cântec prost, este probabil cel mai cântec dintre bălăriile compuse prin 2010, din păcate însă aşa ceva nu rămâne, pentru că îi lipseşte crescendo-ul, cel puţin dacă l-am raporta la "The Great Song of Indifference". E un lalala cu o inserţie de vioară, un fel de încălzire a corzilor şi arcuşului şi cu un mesaj mai mult decât fumat. De fapt mai e ceva cu cântecul ăsta, este o adeverinţă. "Adeverim prin prezenta că numitul Bob Geldof nu a murit şi că e tot aşa cu capul cum îl ştiaţi".

Ascultaţi cântecelul! Nu am nici o îndoială că lucrurile uşor digerabile se vând cel mai bine.

La pomul lăudat să mă duc cu sacul sau cu o punguţă?

Aş dori să vă supun unui test, deloc complicat, este vorba de o simplă întrebare la care nu vă cer decât un răspuns la fel de simplu. Vă rog să citiţi textul de mai jos:

"Îți răspundem prompt și la obiect
Prin *&^%$^&*^% îți deschidem un nou drum către gadgeturile tale preferate. Ne vom implica mereu cu profesionalism, dăruire și entuziasm pentru a-ți oferi cea mai bună cale de-a cumpăra online simplu și avantajos. Vom răspunde căutărilor tale prompt și la obiect.

Îți oferim un portofoliu variat, disponibil în stocul propriu
Portofoliul *&^%$^&*^% e într-o continuă dinamică, în ritmul lansărilor internaționale și al cererii pieței. În plus, te poți baza pe disponibilitatea unui stoc variat, având certitudinea unor livrări rapide și sigure.

Îți răsplătim încrederea prin profesionalism
Magazinul online *&^%$^&*^% are la bază experiența de 15 ani pe piața de distribuție IT&C a companiei IT&S (International Transactions & Services SA). Fructificăm avantajele sistemul informatic online pentru a fi și mai aproape de tine. La fiecare achiziție, te vei putea încrede în profesionalismul echipei noastre, privind marketingul de produs, derularea tranzacțiilor, expertiza tehnică și serviciile de suport și logistică. IT&S S.A. este certificat ISO 9001: 2008 de către SRAC și IQNet pentru implementarea și menținerea sistemului de management al calității.

*&^%$^&*^% menține legătura directă cu principalii furnizori de tehnologie. Îți putem oferi la prețuri competitive cele mai noi produse lansate pe piață și să îți aducem la comandă, în termenul cel mai scurt cu putință, accesoriile și produsele speciale de care ai nevoie."

Iată ce trebuie să faceţi voi. Înlocuiţi pur şi simplu *&^%$^&*^% cu un alt nume de firmă. De pildă, încercaţi cu numele KOYOS. Da, aţi citit bine, KOYOS. E drept că se scrie cu K, nu cu C. Dar de citit tot cu C citim. Ce părere aveţi, un astfel de nume de firmă creşte respectul şi numărul cumpărătorilor, sau dimpotrivă? Părerea mea este că îl scade. În orice caz, nu cred că veţi auzi prea multă lume lăudându-se cu firma de la care a achiziţionat produse electronice. Nu dă bine să spun: "am cumpărat o maşină de ras de la Coios (cum se aude)".

Oricum, celor care firma KOYOS le-a trezit deja respectul nu îmi mai rămâne decât să le dau adresa: http://www.koyos.ro/

Achiziţii plăcute!

Neologismele pot cauza dependenţă de nicotină

Acum câteva săptămâni, prinşi de entuziasmul "tinerilor" părinţi am iniţiat un proiect intitulat: "să îl învăţăm pe fiul nostru neologisme drept primele cuvinte". Prin urmare i-am repetat într-o ţăcăneală maximă cuvinte cu care am dori să se familiarizeze, precum: sinecdocă, surogat, paradigma, pseudopompă, substitut, crestomaţie, arhimandrit şi altele. Este clar pentru toată lumea că ţinem şi loc de ursitoare, setându-ne să ne transformăm fiul, încă anteminor (la-minor), într-un adevărat intelectual. Am primit însă corecţia în vis, ca să vedeţi că nimic nu e întâmplător în viaţa asta.

De curând m-am trezit speriat după un vis năucitor. Se făcea că mă jucam cu fiul meu şi la un moment dat îi spun: "eşti un bebe". Răspunsul nu întârzie din partea lui: "şi tu eşti un substitut". Paf. Aici cred că am clipit des. După care, se făcea că eram la birou, cu video-ul deschis la YM, făcând ceva în paralel şi mi se spune, din birou: "uită-te măi la el, cum fumează!". Şi într-adevăr, când mă uit în monitor fiul meu ce credeţi că făcea? Era la fel de mic, la vârsta de acum, mergea perfect în două picioare şi fuma, sigur pe el dinbtr-un chiştoc de ţigară. Evident, că primul meu gând oniric a fost că eu sau BebeBebe am lăsat ţigările la îndemâna sa. O clipă nu am conştientizat că poate copilul meu s-a apucat de fumat din cauza neologismelor pe care i le impun. Şi pe urmă m-am trezit. Şi aparent m-am liniştit. Este inutil să mai spun că deja se fac în preajma mea glume de genul: "du-te şi tu acasă că ţi se apucă copilul de fumat..."

Au şi visele ăstea rolul lor. De aici eu am priceput, ceea ce ştiam şi pe pielea mea şi pentru care mă laud încontinuu, că este absolut necesar să îi las copilului copilăria întreagă, dacă se poate la limitele absolute ale ludicului. Vorba ceea, mi-am trăit şi eu copilăria şi nu pot spune că am ajuns tocmai rău. E drept că m-am făcut filolog, dar se poate, cred, şi mai rău de atât...