miercuri, decembrie 28, 2011
Bradul nostru leat 2011
joi, decembrie 22, 2011
Vocea României - Papaia 2011, sub patronajul "Companiei de artişti Dorian's Art"
Să vă arăt ceva din cale afară de interesant: Iată textul de prezentare de pe contul de Facebook al Companiei de artişti "Dorian's Art", condusă de nimeni alta decât Dana Dorian, sfetnica din echipa Loredanei.In virtutea unei pregatiri profesionale desavarsite, Compania de Artisti a inclus, inca din anul 2005, in modulul principal de Canto, cursuri de teorie muzicala, improvizatie muzicala, improvizatie teatrala, miscare scenica, dictie si simulari de interviuri cu presa. Anual, Compania de Artisti organizeaza cantonamente de studii in locatii din Brasov, Fagaras sau Constanta si auditii cu public si invitati din media si show-biz.
Address Str Cuza Voda nr 100, Bucharest, Romania · Get Directions
Phone Add Telephone Number
Website http://www.companiadeartisti.ro/
Founded 2005
Adu-ti doar talentul si ambitia! De restul ne ocupam noi!
Awards In 6 ani de existenta, Compania de Artisti a oferit scenei nume implicate
deja in fenomenul romanesc muzical:
* Rocca (trupa Firma, nominalizata la MTV EMA Best Romanian Act din 2004 și MTV RMA Best Rock Band din 2005),
* Alex Vasilache (trupa JukeBox care, din 2006 trupa face parte din echipa
emisiunii “Cronica Carcotasilor” difuzata de Prima TV),
* Alin Pascal (Alin Pascal Band, trupa contractata pentru emisiunea "La strada" la B1 TV),
* Florentina Ciuna (trupa Chicanos),
* Ioana Picos (actrita, actualmente inclusa in distributia cele mai noi productii Media Pro Pictures, "Iubire si Onoare"),
* Dragos Chircu (trofeul Mamaia 2006)
Products Compania de Artisti a lansat de curand doua albume ale celor mai talentati absolventi ai sai: Classmates 1 si 2 - si am inteles ca urmeaza 3 si 4. Cum ar fi sa apari si tu cu o piesa, pe unul dintre ele? :-)
Email office@companiadeartisti.ro
Profesiunea de credinţă a unui redactor de ţâţe mari
Pentru că tot am vorbit înainte despre redactorii de nişă din presa românească, m-am gândit să intru puţin în intimitatea poate a celui mai prezent jurnalist din presa noastră tabloidă: redactorul de ţâţe mari. Cum încă nu mi-am făcut timp să mă infiltrez, am raţionat pe cont propriu, şi pentru o vreme am bănuit că de fapt sunt două posturi pentru două specializări distincte: redactorul de ţâţe mari şi redactorul de ţâţe mici. Dacă sunteţi puţin atenţi pe tarabe, în piaţă, veţi observa că la alimente, în general, se pune mult preţ pe distincţia mare-mic. Ouă mari şi ouă mici cu clare diferenţe de preţ. Ceapă mare şi ceapă mică. Ca să nu mai spun de măsline: mari-mici, pe lângă faptul că marile şi fără sâmburi golesc buzunarul. Suntem genetic programaţi să catalogăm toate cele înconjurătoare după mare sau mic, vezi o replică deja devenită celebră a lui Mo: "dar ţâţe mari...?". Prin urmare ar fi fost logic să existe şi un redactor de ţâţe mici. El nu există. Dacă veţi fi încă o dată puţin atenţi în redacţiile ăstea o să găsiţi un tip, care stă de regulă izolat de ceilalţi, cu dioptrii mari, fund de sifon. El de fapt are ochii în regulă dar este obligat de angajator poarte aceşti ochelari pentru a vedea ţâţele cât mai mari. Dincolo de acest compromis el este acceptat de colectivitate, ba mai mult, este cel puţin la fel de agramat ca şi ceilalţi colegi ai săi de la Ţâţe Mari. Articolele scrise de acesta pot fi recunoscute prin tonul retoric desprins chiar din titlu: "unde îţi sunt ţâţele, Cutare?" sau "ţi-au intrat ţâţele la ocean, Cutare". Aceste articole îl legimitează pe autor în rândul clasei sale.Canaf, apostolul altruist al blues-ului - acum şi în format clubbing
Muzica bună este o religie. Dacă te pierzi în ea, dacă îţi laşi minţile la intrare iar atunci când ieşi la lumină realizezi că în lipsa ta lumea s-a schimbat atunci pe bună dreptate devii un apostol al ei. Aflu că Iulian Canaf s-a declarat un "apostol al blues-ului". Până la urmă, să îţi declari apartenenţa la ceva este un risc major pentru cealaltă parte, pe care din acel moment o înlături. Să fii apostol al blues-ului înseamnă prin ricoşeu că îţi vei dedica toată viaţa ta blues-ului. Nu vei fi niciodată foarte bogat, poate că nici măcar nu vei fi bogat vreodată, însă îţi vei sluji cum trebuie religia. Nici nu am prea auzit de foarte mulţi blues-mani bogaţi, cel puţin pre-mortem. Să te înrolezi în armata de îngeri a blues-ului înseamnă să renunţi, ca în orice trecere la angelism la dimensiunea ta mundană, profană. Este până la urmă un manifest pe care îl lansezi o dată pentru tine şi liniştea ta interioară iar ulterior pentru ceilalţi care ar îndrăzni să te atragă în celelalte tabere. miercuri, decembrie 21, 2011
Presa românească liber(tină) faţă cu Revoluţia
Astăzi 22 decembrie se împlinesc 22 de ani de la declanşarea revoluţiei. 22 cu 22, oare nu e vreun semn, ceva preapocalipsă? Evident, diseara la orele 22.22 se va produce marea catastrofă. O să am grijă să fac ceva simplu la această oră pentru a nu fi prins în offside, eventual cu pantalonii în vine. O să stau probabil în fund pe canapea sau o să-mi curăţ un pomelor, fruct exotic alintat de mine deseori cu apelativul de Pamelo. Pentru că nu ştiu însă ce îmi rezervă ziua de mâine scriu de astăzi postul despre Revoluţie, de fapt am să spun verde în faţă ce mă doare şi ce nu, lucru mult mai greu, din moment ce ne-am învăţat ca ceea ce nu ne doare să nu prea prezinte importanţă. Top 6 laic - Ia colinda neamule, de la alte neamuri, ler...
Să începem, ler.
1. Jona Lewie - Stop the cavalry
De fapt cred că e vorba despre "stop the calvary"... E colind doar prin toba de little drummer boy şi eventual prin sentimentul ce rezultă din spleenul înstrăinării. Am zis-o pe asta. În orice caz, Astăzi am băgat în air-play Jona Lewie...
2. The Pogues şi Kirstie McCall - Fairytale of New York
Ideea principală, chiar dacă exprimată în cheie sordidă este că nimeni nu are voie să fie singur. Sunt de acord cu asta. Probabil că din acest motiv, în preajma sărbătorilor Hruşcă se întoarce în ţară. Ca să îi ţină de urât lui Fuego, ler.
3. Band Aid - Do They Know It's Christmas?
Fiindcă de fiecare dată când o ascult vibrez la textuleţul lui Bono care zice: "well tonight thank God it's them instead of you", fiindcă, n-aşa?, de Crăciun suntem cu toţii mai buni.
4. Chris Rea - Driving Home for Christmas
Pentru că o consider varianta "estivală" a unui alt şlagăr drag mie şi românesc, pe deasupra. "Plec la mare", al marelui, uriaşului blând Ilie Micolov. Ideea e aceeaşi: un tip stă la volan şi aberează.
5. Queen - Thank God It's Christmas
Pentru că e Queen...
6. Tom Waits - Christmas Card from a Hooker in Minneapolis
Pentru că avem aici un cântecel râsu-plânsu, cel mai româno-american colind, în spirit. Cineva spunea astăzi că sunt foarte triste, foarte triste colindele românești. Cele de peste ocean dimpotrivă. Iată așadar un cântecel vesel-trist. Dacă îl ascultați cu atenție auziți printre rânduri chiar și lerul...
Sărbători fericite, dragilor!
marți, decembrie 20, 2011
Mi-am luat în sfârşit pastile şi tu strigi de fericire...
Vin aşadar sărbătorile şi ne gândim cu toţii că dacă până acum am putut să tragem mâţa de coardă, deja timpul devine inamicul nostru. Trebuie cât mai repede să luăm cadoul, ceea ce nu este deloc uşor. Măsuri, culori, memorie. Să ne amintim ce anume zicea că îi place, ca să nu o dăm în bară. Cadoul perfect pentru doamne sună a "sunt un bou", dar nu vă lasaţi derutaţi de aparenţe, pentru că până la urmă chestia asta cu animalele este mai mult decât relativă. Şi este mai mult decât o declaraţie de smerenie către femeia iubită. Până la urmă, ce dacă sunt un bou, dacă sunt unul fericit. Se rezolvă prin intermediul acestui neaşteptat dar următoarele lucruri: Îţi faci iubita să strige noaptea de fericire. Nu ştiu dacă e tocmai bine, pentru că asta ar însemna că nu prea vei dormi noaptea, dacă ea începe să urle ca disperata. Vin vecinii şi transformă totul într-un calvar. Ce le poţi spune? După care o ia pe panta religioasă şi începe să îl strige pe Dumnezeu. Asta deja e mai mult decât limita absolută a toleranţei şi miroase a horror cu paranoia hardcore. Casa ta se transformă dintr-o dată într-o adevărată casă de rugăciune. Adio somn, adio linişte de sărbători! În curând te vor invada toţi enoriaşii care vor striga în cor Dumnezeule! Îţi vine greu să crezi, dar meritul de a-ţi fi transformat iubita dintr-o intro- într-o extrovertită este numai şi numai al tău.Şi tu, tu cu ce te alegi din treaba asta? Iată, deşi eşti nedormit devii totuşi viril. Nu dormi dar nici nu mai oboseşti. Începi să miroşi a sfinţenie, punând casa ta în slujba domnului. Cu alte cuvinte, ai devenit un bărbat perfect. Probabil pentru că i-ai făcut loc domnului în casa ta. Nopţi de iarnă, plină de dragoste şi pasiune... Adevărul e că dacă iarna asta nu o să fie plină de zăpadă, măcar de dragoste şi pasiune să dea pe dinafară...
Cumpara satibo, un produs natural 100%, un cadou care o sa o faca pe iubita ta sa strige noaptea de fericire!!!
Nu ai vrea sa iti auzi iubita strigand Dumnezeule, nu ai vrea sa ai nopti pline de pasiune si dragoste?
Nu vrei sa fii un barbat viril, sa nu obosesti?
Nu vrei sa-ti vezi iubita fericita?
SATIBO este un stimulent natural, sanatos, bazat pe plante. Iti ofera sansa sa devii un barbat perfect.
Nopti de iarna, plina de dragoste si pasiune!!!!
luni, decembrie 19, 2011
Primul bootleg Iulian Canaf - Vocea României 2011
Liviu Tătăruș este omul zilei. Habar n-am cine e el, important pentru mine este că îl susține și el tot pe Canaf , Vocea României. Cred că lumea ar fi puțin mai altfel, sau cel puțin o parte dintre apropiații noștri ar fi diferiți dacă ar afla la un moment dat că au făcut un bine unui străin fără prea mult efort sau din dorința de a fi remarcați. E vorba despre cei care cedează locul în autobuz fără să se uite în ochii femeii în picioare sau a celor care, deși ar fi dreptul lor să gonească frânează și așteaptă ca pietonii să le taie calea, fără să aștepte o secundă să li se mulțumească în retur. Liviu Tătăruș este cel care mi-a oferit mai devreme cadoul lui Moș Crăciun, punând la bătaie un fișier rar cu toate piesele interpretate de Iulian Canaf, Vocea României, la concursul care îi poartă numele. Finalul anului m-a prins ascultând în mașină cam câte o lună de Them Crooked Vultures și de Band of Skulls, cd-uri ce ar fi urmat să se eternizeze acolo, dacă nu apărea salvarea. Mâine aștept cu optimism drumul cu mașina, numai la ideea că voi da la maxim ”primul bootleg” Canaf și porni la drum. Accentuez pe noțiunea de bootleg, pentru că de regulă acesta se referă la materialele neoficiale, înregistrate în condiții dintre cele mai suspecte și care, pentru colecționari valorează peste ani valută forte. Din bootleguri nu se îmbogățește niciodată vedeta, ci cel care e în stare de orice nelegiuire pentru a pune mâna pe înregistrări cu favoritul care, la ora aceea este doar puțin mai cunoscut decât un ilustru anonim. sâmbătă, decembrie 17, 2011
Iulian Canaf - adevărata Voce a României (după părerea mea)...
Asta e la cald, de fapt la fierbinte. Tocmai ce s-a terminat semifinala de la Vocea României, singurul concurs de acest gen pe care mi-am făcut timp să îl văd. După cum observați la acest post am și pus una dintre puținele fotografii ”personalizate” din întregul meu blog. Motivul este unul singur: Iulian Canaf, vocea merită asociat cu Iulian Canaf omul. Faptul că Iulian Canaf a fost eliminat îmi confirmă previziunile logice care încă o dată au supus sentimentul. Atât Canaf cât și concurentul său direct meritau să își dispute finala. Favoritul meu însă nu avea cum să câștige din următoarele motive:Dacă am fi avut o industrie muzicală puternică, măcar după modelul german, dacă nu după cel american, astăzi Canaf ar fi fost votat de spectatori. Pentru că se presupune că am fi avut o puternică nișă a iubitorilor de jazz, blues, spirituals și tot fusionul care le înglobează pe acestea, care, evident și-ar fi susținut favoritul.
Argumente de genul ”Canaf e un acrobat” sau ”un măscărici muzical” au un sâmbure de adevăr, dar mistifică realitatea. Canaf este într-adevăr un acrobat al feelingului muzical și un măscărici al curții, care deține întotdeauna adevărul muzical, rostit, e drept, în cheie neobișnuită. Diferența dintre mine și cei care l-au susținut pe Dragoș Chircu este că între noi, eu m-aș duce la un concert Canaf din dorința de a-l asculta 2 ore iar ei doar pentru că îi amuză sau pentru că va cânta cele câteva hituri care i-au sensibilizat. Ei ar ieși din sală după ce și-au satisfăcut curiozitatea, eu aș sta până la capăt și tot nu m-aș declara sătul de invenitivitatea acestuia. În schimb nu se vor duce la concertele Dragoş Chircu, pentru că, până la urmă şlagărele sale pot fi chiar downloadate şi ascultate şi în casă, în timp ce fac mâncare sau secs. Eu ascult în continuare Screamin' Jay Hawkins, album după album, suporterii lui Chircu numai ”I Put a Spell On You” și asta mai ales pentru că este una dintre puținele sale piese devenită hit grație unei alte interpretări. Am făcut această comparație din dorința de a transmite un mesaj: pentru mine Iulian Canaf este ”Screamin' Jay de România” și adevărata Voce a României. Nu vorbesc acum despre voce sau disciplină vocală, ci despre nou și originalitate. Cred că Vocea României trebuie să fie un artist care aduce noul și nu unul care conservă clasicul, și care, dacă nu primește piese speciale se pierde în peisaj. Iulian Canaf este ușor recongnoscibil indiferent ce ar cânta, Dragoș Chircu este virtuos vocal, dar fără nimic care să îl scoată în evidență. Este doar un artist corect. Așadar cred că România merită o voce de novator și nu de conservator.
Acum închei. Poate că nu o să mai auzim multă vreme nimic de Canaf. Poate că acest concurs va fi câștigat de Dragoș Chircu. Poate că nu vom mai auzi niciodată de Dragoș Chircu solistul, nici măcar în România. Peste hotare îți trebuie mai mult decât o simplă voce corectă. Iar acest mai mult îi lipsește lui Dragoș Chircu. Ce văd special la Dragoș Chircu într-un concert live, dincolo de un artist care stă încremenit la microfon? Ce văd special la Canaf într-un live? O risipă de energie și cântece pe care la fiecare concert ni le va cânta altfel. Înclin însă să cred că de-abia acum Canaf este gata să spargă piața muzicală. Nu în România, însă. Sunt gata să pun pariu cu voi, pe ce vreți voi! Aștept mizele. Singura condiție e să fie mari, altfel nu mă interesează. Argumentul meu se numește Pavel Stratan! Cine cunoaște povestea mă va înțelege de ce mi s-a urcat la cap că le-aș cam avea cu previziunile de marketing muzical! ...
vineri, decembrie 16, 2011
Pisi, pisi, pis, pis, pis în Sibiu noi te-am ucis
Nu înţeleg de ce suntem atât de marcaţi de întâmplarea întâmplată cu pisi răpus de nişte vânători cibinieni zilele trecute, care, chipurile, mai întâi ar fi trebuit să îl tranchilizeze? Încercăm în felul acesta să extirpăm comoara noastră naţională arhetipală de legendă şi basm, conform căreia Făt Frumos ia gâtul balaurului. Ce era să îi facă, să îl tranchilizeze mai întâi, după care, în cazul în care adăposturile l-ar fi respins, din lipsă de locuri sau din motive de agresivitate să îi curme viaţa (nici vorbă de decapitare) şi să aleagă între a-l formoliza sau a-l împăia şi trimite la Muzeul Regatului? Ce ar fi să îi facem acum procese de intenţie lui FF că nu a prezervat trecutul, ca să afle şi moştenitorii săi - Botezatu şi Fuego se pare că ar fi chiar rude directe - că răul a existat pe lume, în formă primară? Încearcă astfel să se nege gena noastră strămoşească de ortodocşi dintr-o bucată, care, faţă în faţă cu pericolul dispecerăm la rece situaţia, fără nici o ezitare. Şi nu e corect. Se încearcă să ni se spele creierele, convingându-ne prin diverse metode că vânătorii cu pricina sunt nişte tâmpiţi. Nu sunt domne deloc tâmpiţi, sunt doar action-men. A văzut careva vânător român să tragă prin gratiile cuştiilor de la zoo în tigri? Vă spun eu: NU. Prin urmare oamenii ăştia înţeleg simbolurile aşa cum trebuie. De asemenea se mai încearcă unificarea profilului românesc cu acela al stăpânului de sclav. Românul nu încurajează sclavia, noi nu vrem grădini zoologice cu animale fel de del după gratii. Poate că acum a venit vremea să închidem toate grădinile zoologice din ţară. Mai bine mort decât sclav! Vrei să vezi fiare, te urci în avion şi pleci în Africa, că bani avem, slavă domnului.Puşca şi cureaua lată, ce cretin voi fi-ncă-o-dată!
joi, decembrie 15, 2011
Caganeri din toată lumea, produceţi pentru prosperitate în 2012!
Mai ştiţi sper înclinaţia mea spre gadgeturi şi mai ales spre figurine şi machetuţe. Nu mai ştiu dacă v-am povestit că am o colecţie de astfel de chestii din plumb, pictate manual, cu personajele de la Marvel. Astăzi frunzărind eu netul după cadouri de Crăciun, am avut revelaţia de a constata că propria mea colecţie s-ar putea îmbogăţi - prin urmare mi-aş putea face mie însumi un cadou de Crăciun. Personajul principal al discuţiei este un caganer, cum îi spun spaniolii. Provine din zona Cataluniei şi este, pe româneşte, nici mai mult, nici mai puţin decât, pe româneşte un căcănar. Prezenţa acestuia a fost demult observată în reprezentarea naşterii domnului, respectiv în machetuţele înfăţişând acest moment. Undeva, de regulă în stânga scenei naşterii, spre fundal apare un individ care stă, cu pantalonii în vine, pe un munte de căcat proaspăt. Acesta este caganerul. Un căcănar în sens propriu. Să mori rănit din dragoste de nani
Cum vă aşezaţi în pat atunci când mergeţi la culcare? Aceasta este o întrebare simplă care, veţi vedea poate prezenta răspunsuri variate. Uneori ne culcăm pur şi simplu aruncându-ne în pat pe spate sau pe burtă. Iar alteori pur şi simplu ne aşezăm în fund, după care ne înclinăm într-o parte, făcând în aşa fel încât capul să planeze direct pe pernă. Nu e nimic eroic în a te întinde în pat. Familia Medicii, o familie armonioasă!
Ştiaţi că viaţa reală nu este altceva decât punerea în practică a principiilor lansate de jocul "The Sims"? Ca în joc şi în viaţă timpul pe care îl ai la dispoziţie pentru marile realizări este mic şi zgârcit. Pe urmă devii bătrân şi zbârcit. Viaţa nu e joc, şi asta din păcate au înţeles-o puţini dintre noi. Cineva care vrea să aibă succes în viaţă ar trebui în mod normal să parcugă măcar o dată jocul Sims, pentru a şti cum să îşi dispecereze cel mai uşor priorităţile şi timpul. miercuri, decembrie 14, 2011
In absentia - Mălina Olinescu
Cazul Mălinei Olinescu tinde să devină mult mai profund decât mă aşteptam ieri, când, e drept, am cam luat în zeflemea situaţia. Din ce în ce mai multe detalii despre această fată, că fără să vrem vom ajunge să o hulim pentru lucruri care se petrec acum, categoric fără voia ei. Glumim noi că acum în sfârşit are celebritatea pe care şi-a dorit-o o viaţă întreagă, dar în realitate nu acesta este scenariul postmortem imaginat de biata decedată. Factual, singurul şi ultimul lucru pentru care poate fi acuzată Mălina Olinescu este acela de a se fi sinucis. De aici încolo nimic nu îi mai aparţine. Circul actual este rodul unor descreieraţi, al unor însetaţi de senzaţionali şi nu în ultimul rând al unor insensibili. Plictiseală mare în Românica! Faceţi băieţi ceva, orice, numai faceţi! Ca să aibă ce să mănâncă şi gura mea. marți, decembrie 13, 2011
Eu şi tu şi el şi ea şi Mălina-n stânga sa
Mălina cică ar fi cea din stânga. Articolul acesta nu are nici o importanţă însă poza spune multe. Aşa se întâmplă şi cu cărţile. Atâtea există, groase din cale-afară pe care îmbătrâneşti citindu-le, însă dacă au poze, totul devine mult mai uşor. Te uiţi la poze şi asta spune tot. Ca la Playboy sau Hustler. Cel mai bine e să vezi poziţia, nu să ţi se povestească de ea, pentru că atunci piere tot farmecul. La Rebreanu, mai ţineţi minte secvenţa cu Petre Petre şi Nadine. Scena aceea a urmăririi după canapea şi momentul violului transformat într-o partidă toridă de sex piere în faţa unei secvenţe în care Titus Steel o urmăreşte cu ciocanul pe iubita sa (soţie). Aşa stă treaba şi cu poza asta în care doi bărbaţi se bat pe o singură femeie. E clar că e vorba despre un joc, pentru că altfel nu ne putem explica de ce au ochii acoperiţi. Un soi de: hai să vedem dacă ghiceşti a cui e fetiţa cu petic pe ochi. Ca şi la iluminatti, ochiul joacă şi aici un rol important. Fetiţa cu ochii descoperiţi clar nu are nici o treabă cu incestuoşii din preajma ei, de aceea a fost lăsată să vadă tot circul.Florin Radu, fotograful care le-a furat sufletul Mălinei şi Mădălinei
Trebuie să vedeţi chestia asta pentru că o dovadă mai clară a faptului că paranormalul este la tot pasul nu există. De fapt, cazul de care vă vorbesc este într-un fel mai aproape de miturile indienilor, care considerau fotograful un hoţ de suflete. Odată poza făcută, multe zile nu mai aveai. Această cutumă s-a perpetuat, şi astfel de "vraci" au ajuns şi pe la noi iar unul dintre ei este Florin Radu. "În acest context, şedinţele foto cu Mălina şi Mădălina, făcute în acelaşi studio foto în 2006, la distanţă de numai câteva luni, par cel puţin stranii. Florin Radu, fotograful care a realizat imaginile, a povestit pentru cancan.ro că pozele cu Mălina au fost realizate în aprilie, iar cele cu Mădălina Manole - în august. Mai mult, după cum se poate vedea în fotografii, cele două cântăreţe au pozat în ipostaze asemănătoare."vineri, decembrie 09, 2011
Crezi ca fetița lui Laurete e chinezoaică?
Credeați că nu avem pe ce să ne consumăm neuronii zilele ăstea, mai ales că suntem și în postul Crăciunului. Să nu mai faceți greșeala asta, pentru că sesizeaza tabloidele de scandal de pe la noi și ne dau subiect de gândire pentru ceasuri bune. Cum ar fi acesta de azi, fierbinte aș zice: Crezi că fetiţa lui Laurette e mulatră? Pentru cine nu știe, numita Laurete e mulatră și nu are nicio legătură cu celebritatea, ea doar un persnaj exploatat de media noastră, din lipsă de altceva. Tatăl nu e muleatru, și de aici întreaga dilemă. Nu vă grăbiți să îi acuzați pe autorii de la cacan de cretinism, deoarece dacă vă gândiți puțin o explicație există, e drept că una puțin mai ocultă. Dacă unul din părinți e negru și celălalt alb, clar copilul va ieși mulatru. Dacă unul din părinți e mulatru și celălalt nu, copilul de asemenea va ieși mulatru. Și totuși el poate ieși alb, dacă tatăl copilului lasă să pătrundă lumina mai mult decât este cuvenit. În cazul ăsta și numai în cazul ăsta copilul iese alb ca laptele. Probabil că mesajul tabloidului este că tatăl copilului permite luminii să intre în... în cantități foarte mari. Muș în nas, nu mouche sub nas!
Azi am constatat că s-a perpetuat una dintre cele mai grave confuzii ale istoriei, și anume cea legată de ”podoaba sublabială” numită franțuzește ”mouche”. O să fiu cât mai direct pentru a nu vă mai întinde cu vorba. Ei bine, etimologia acestui termen nu este una franțuzească, cum s-ar crede. Francezii să facă bine și să își bage mințile în cap atunci când vine vorba de etimologii: nu tot ce sună ușor franțuzit este chiar franțuzesc. Termenul de ”muș” a fost furat de un francez speculant de la cuvântul pur românesc ”muci”, rostit în dialect moldovenesc: ”muș”. De aici ”mouche-ul franțuzesc. Dinu Maxer - un vigilante cu pretenţii mici de fante
Am o problemă majoră cu mitocănia. Odată reperată mă comport ciudat şi am ieşiri speciale, gen. صدر dinu ووٹ maxer پیمانے پر بلاک Cam asta se întâmplă şi acum, când citesc despre Dinu Maxer, gen, un tip ale cărui realizări,gen, îmi sunt la fel de străine ca limba urdu, gen. براہ کرم dinu maxer ہے کہ ہم ان کے انتظار میں نجی شعبے کو ہمارے کنسرٹ. Nu am auzit până acum voci care să îl omagieze pe doctorul Maxer, nici fane înlăcrimate după vocea nemaiîntâlnită a acestuia. Ştiu că a fost cu Luciu, şi atât, gen. میں سمجھتا ہوں dinu maxer ایک گائے بیل