De ce la lucru manual suntem învățați să coasem

V-am anunțat că pentru o vreme o să fim în Vrancea, la ai mei, mai precis într-un sat pe care îl iubesc din suflet, pe orbita Focșani-Odobești. Nu am mai apucat însă să vă spun că aici ne simțim fenomenal chiar și dincolo de casa noastră, nu ca în București. Unul dintre motive este că ieșind în magazine, aici dăm peste vânzători drăguți, politicoși și vorbăreți. Nu neg că nu sunt și pe aici vânzători la care cel mai potrivit blestem ar fi: să dea dumnezeu să ajungi în București! Doar că noi am întâlnit puțini din ăștia. E drept că am întâlnit și niște ciudați, dar atât de minoritari fiind aceștia, pe moment i-am trecut cu vederea. Astăzi am frunzărit blogul Simonei Tache și am dat aici peste această aventură la cumpărături.

Și mi-am amintit că am trecut și noi prin așa ceva, săptămâna trecută la magazinul Leonardo, din Carrefour-Focșani, însă fără să ajungem la dimensiunile apocaliptice din textul mai sus citat. BebeBebe și-a luat niște sandăi, a ajuns cu ele acasă și le-a încălțat. Frumușele, comode și ușoare. După o zi, pac, se rupe bareta. A doua zi fugim la Carrefour ca să le schimbăm. Domnișoara responsabilă se uită la ei, îi analizează în profunzime și constată că pot fu cusuți. Zâmbim. E o constatare de bun simț, până la urmă. Domnișoara îi întoarce iar pe toate părțile și repetă maxima: Dar îi puteți coase. Acum deja eu văd roșu. BebeBebe e, ca de obicei calmă și superioară. Îi spune vânzătoarei că ar vrea să ia alte sandăi, sau eventual alți pantofi și să plătim diferența. ”Dar îi putem coase noi!” Trebuia să o întrebăm dacă a murit ortodoximul de tot, încât unii oameni cos de Sfânta Maria, sau dacă pur și simplu vrea să se răzbune pe o femeie amărâtă. Acum BebeBebe intervine, explicând că nu a dat un ban ca să cumpere niște pantofi vechi.

Vânzătoarea i-a pus la loc în cutie, frumos, alegând până la urmă varianta cea mai profitabilă pentru magazin. Umblăm cu mănuși, îi coasem și îi băgăm la loc, pe raft. Recunosc, nu am fost civici până la cap. Trebuia să măscărim pantofii acolo, în fața ei, ca să ne asigurăm că nu mai suferă și altcineva, ca și noi. Mai ales că, în cazul în care aceasta ar fi rămas singura pereche și cineva chiar și-ar fi dorit numai aceste sandale, probabil că nu ar avea încotro și ar accepta până la urmă și să îi fie cusută respectiva pereche. Domnișoara a mai spus o dată că pot fi cusuți și ne-a invitat, cu oarecare eleganță să luăm altceva. Probabil în mintea ei noi suntem niște boieri gomoși, care, comparativ cu ea, nu am învățat să coasem la lucru manual, trecând clasa doar pentru că ai noștri au dat șpagă învățătoarei ca să nu rămânem repetenți din clasa I-a. Am luat 2 perechi în locul acesteia, plătind și o diferență consistentă. Semn că nu suntem clienți cârcotași, ba chiar generoși câtă vreme avem de-a face cu vânzători generoși care înțeleg că ei sunt plătiți să ne deservească, nu să ne fure. Poate că unii vânzători ar trebui stimulați financiar. Poate că, cine știe, într-un viitor, poate puțin utopic, nu știu, vânzătorii vor ajunge să se concureze în eleganță și serviabilitate, din dorința de a pune mâna pe bonusul salarial.