Daniel Pancu - anonimul giuleștean

Cred că prin golul lui Pancu, din meciul cu Petrolul s-a spart un blestem mai vechi al Rapidului, totodată existând și premizele unui nou început. Am obosit așteptând anii trecuți ca după pressinguri susținute Rapidul să și înscrie, să găsească momentul acela de luciditate sau de hazard în care mingea să intre în ațe, încât pot spune că devenise aproape o certitudine că superioritatea ofensivă a giuleștenilor nu se putea niciodată concretiza cu gol. Mă uitam ca prostul la meci, urmărind mingile șutate la kilometri de poartă din unghiuri perfecte, convins că nimic nu se va întâmpla. De data asta minunea s-a întâmplat, acum, când mă așteptam cel mai puțin. A intrat Pancu și a salvat Rapidul, aducându-i victoria în ultimele minute de joc. Simt, când scriu aceste rânduri că anul acesta voi avea ce să văd, urmărind meciurile giuleștenilor, simt că a apărut în sfârșit echipa aceea românească pe care o așteptam de o viață, care, printr-o sclipire de geniu va reîntoarce soarta jocurilor. Sper să urmăresc de-acum încolo meciuri ale Rapidului de la care să nu plec în momentul când adversarii au înscris un gol.

S-au scris multe, inclusiv că Rapidul a jucat prost. Nici vorbă. Rapidul a jucat lucid, stăpână pe ea și dacă a suferit la vreun capitol acela este doar atacul. Nici nu poate fi altfel câtă vreme Deac nu joacă, Herea nu joacă și nici măcar Pancu, acel Pancu pe care mulți îl trimiteau la pensie. Așa s-a întâmplat că 80 și ceva de minute Petrolul, slabă dar nu submediocră nu a deschis scorul. Iar pentru a forța înscrierea golului a intrat Pancu. Acel atacant care poate nu mai aleargă ca altădată, dar care ne oferă garanția înscrierii unui gol. Să fim sinceri și să recunoaștem că acesta este atacantul pe care și-l doresc multe echipe, sufletistul care intră 7 minute în joc și trage echipa după el. Nu consumă mult, e ieftin (dar vorba unei clasice: ”dar e calitativ”) mănâncă puțin, nu emite pretenții, visează să îmbătrânească în Giulești și să își aducă într-o bună zi nepoții în potcoavă și să le spună ”uite, dragilor, aici am trăit eu”, înscrie golul salvator și face altruist loc celor tineri. Costurile cu întreținerea lui Pancu sunt minore, iar atitudinea de vedetă nu există.

Nu același lucru însă se poate spune despre Mutu. Mutu și pensionar va fi scump, cu aere de boxeur amator, de literat amator, de playboy amator, cu alte cuvinte, cu aere globale de etern amator. Mutu, cel pentru care fiecare moment din viața sa este un prilej de hedonism, lăsând la o parte orice cod al onoarei. Poate că Pancu nu are ”geniul” lui Mutu, dar cred că geniul acesta este de mult contaminat. Pancu are mai mult decât Mutu, iar dacă vorbim despre modele, Pancu poate fi oricând un astfel de model pentru jucătorii tineri, nu Mutu, care nu poate fi considerat un model nici pentru proprii săi copii. Lângă Pancu înveți lecția smereniei și a perseverenței, înveți că alții au reușit și nu îți mai rămâne decât să pui osul la treabă. Lângă Mutu tot ce poți învăța este că dacă ai talent ești tare, poți să scuipi semințe în capul tuturor. Dacă nu ”ești praf”. Ca cel pe care îl trăgea Mutu pe nas. Îți dă Mutu un pumn și te rezolvă.

În concluzie, cred că Rapidul va triumfa anul acesta. Așa simt eu. Că a venit vremea să scriem istoria, de la pagina unde se oprise Steaua. Să strângem rândurile alături de alți rapidiști în devenire și să obligăm conducerea să mărească stadionul, devenit neîncăpător. Și totul pentru că în sfârșit, alături de Rada, anonimul de serviciu din Giulești a venit și Pancu. Altul pentru care dacă Rapid nu e, nimic nu e!