Viitor de aur țara noastră are?

De mult nu mi s-a mai întâmplat să îmi doresc cu atâta ardoare ca ceva să nu fie adevărat, sentiment aproape faustian și deloc religios, însă profund patriotic. O să vedeți de ce.

Tot nu îmi vine să cred ”anecdota” zilei, cea cu Ion Popescu semnat pe foaia de examen a unei întregi clase a Grupului Şcolar Industrial de Construcţii Nr. 2 din Piteşti. Refuz să cred că acest lucru s-a întâmplat, refuz să emit raționamente atât de sumbre, care să reducă la absurd inteligența tinerei generații de viitori studenți și profesioniști români. Lăsați-mă să trăiesc în negare, lăsați-mă să refuz varianta că peste câțiva ani aș încăpea pe mâna unui medic care astăzi s-a semnat Ion Popescu. Nu vreau să cred că suntem un popor de Ion Popescu, deși, pe zi ce trece sunt din ce în ce mai convins că suntem un popor gregar.

La drept vorbind însă, avem de-a face aici cu un simplu proces de calchiere. E ușor să ne imaginăm că așa cum în masă s-au semnat Ion Popescu tinerii din Pitești ar fi repetat să copieze și dacă cineva le-ar fi sugerat în loc de o biografie a lui Caragiale una a lui Toma Caragiu. Pentru că de fapt asta au făcut, au copiat. Și totuși, eu îmi găsesc o scuză că la 12 ani după ce am văzut Rocky mi-am luat o minge pe care am început să o lovesc de pământ mai ceva ca pe un yoyo, cochetând chiar câteva zile cu ideea de a mă abuca de box. Aveam 12 ani și în câteva zile nu aș fi dat admiterea la facultate. Și mai am o anecdotă care spune destule despre caracterul meu gregar și mimetic. Pe la 10 ani, la serbarea de sfarșit de an, urma să interpretăm pe scena școlii o scenetă cu pitici. Tata s-a pregătit, ca și ceilalți părinți, dar mai mult decât ei, mi-a adus de la Televiziune, de la machiaj o barbă de pitic. Una mai mult decât perfectă, în comparație cu singura barbă de vată cu care mai venise cineva. În rest, nimeni nu purta bărbi. Eram 5 pitici spâni, unul cărunt (eu) - evident că pe fond nervos și nepotul ilegitim al lui Moș Crăciun. Pentru a nu strica echilibrul, ”barbă-albă” a renunțat la pilozitate și la fel am făcut și eu. Aș fi ieșit în evidență, și mi se părea nedrept. Plus că nu vroiam să mă expun. Poate că nu a fost bine, poate că nu a fost drept față de tata, dar aveam o scuză, aveam pe atunci 10 ani. Poate azi aș face altfel. Sau poate că m-aș fi săturat de atâta Ion Popescu, poate aș fi realizat că a venit vremea ca VasileSensual să îi ia fața lui Ion Popescu. Poate că și liceenii piteșteni au gândit la fel de gregar. Poate că au fost câțiva care și-au pus problema că e ceva în neregulă cu Ion Popescu ăsta, dar s-au jenat. Poate că măcar unul singur a fost tentat, pentru o fracțiune de secundă să se semneze Ion Ionescu. Nu au vrut să îi pună pe ceilalți într-o lumină proastă. Sau poate că nu.

Chiar ar fi interesant să aflăm ce a gândit fiecare dintre ei când s-a iscălit pe foaia de examinare cu numele de Ion Popescu. S-o fi întrebat vreunul dintre aceștia dacă nu cumva este rudă îndepărtată a lui Ion Popescu Gopo. Sau a lui Gică Popescu?

Miros de anticameră a unui ”Long December”

Cred că vine toamna la Budapesta. Îmi place cum sună asta, cred că, crecă... Au schimbat ăștia becurile, dimineața durează puțin până la incandescența maximă și miroase a frunză uscată. De fapt dacă dau firul înapoi, conștientizez toamna doar în primele ei zile, altfel, dacă mă întrebați, dincolo de pastramă, dovleac și must nu prea pot încadra prea bine acest anotimp în căprăria ce i se cuvine. E de fapt un fel ciudat de anticameră pentru iarnă, pentru prima zăpadă, pentru acel etern și fascinant ”long december”, care iarăși cârcotesc, dar dacă nu e alb nu există. Este doar un fel de toamnă. Iarnă egal alb.

Să trec la subiect. Trupa mea preferată de acum vreo 10 ani, în fond Adam Duritz și orchestra. De fapt, solistul meu preferat de acum 10 ani. ”A Long December” is the name, Counting Crows the name of the game. Counting Crows, grupul cu cele mai triste piese despre ploaie ”Raining in Baltimore”, ”Rain King”, ninsoare ”A Long December”, Spania ”Holiday in Spain” sau Miami ”Miami” iar dintre bărbații nefericiți aș putea spune că Duritz a reușit să mă convingă că poți fi mai nefericit chiar decât Cohen și Dylan. O să o vedeți în minunatul clip de la ”A Long December” pe Courtney Cox, la ora aceea iubita lui Duritz.

Ce a mai căutat lumea pe blogul acesta

Nu am mai avut de mult curiozităţi de genul ăsta, dar asta nu înseamnă că m-ar fi părăsit în totalitate. Acum mi le satisfac. Prin urmare, iată ce caută internauţii de ajung pe blogul acesta:

Last 20 / 5000 Searchengine Queries Unique Visitors

25 Aug, Wed, 14:29:59 Google: Trenul foamei scurt metraj
25 Aug, Wed, 15:42:19 Google: stere borcea video
25 Aug, Wed, 17:33:50 Google: blog ioana bogdan
26 Aug, Thu, 01:40:43 Google: trenul foamei viorel timaru
26 Aug, Thu, 04:42:35 Google: covaci nicu
26 Aug, Thu, 08:18:46 Google: ioana bogdan
26 Aug, Thu, 14:30:22 Google: annina ucatis live with pig
26 Aug, Thu, 15:59:32 Google Images: ghighi bejan
26 Aug, Thu, 17:51:00 Google: ioana bogdan
26 Aug, Thu, 18:18:09 Google: Annina Ucatis mancat din troaca
26 Aug, Thu, 18:42:09 Google: Annina Ucatis pig
26 Aug, Thu, 19:17:12 Google: VasileSensual
26 Aug, Thu, 19:18:49 Google: Trenul foamei viorel timaru
26 Aug, Thu, 21:25:22 Google: pula lui florin prunea
26 Aug, Thu, 22:51:28 Google: Vasile sensual
26 Aug, Thu, 23:30:25 Google: vasile si ramona
27 Aug, Fri, 00:07:56 Google Images: nicu covaci
27 Aug, Fri, 00:09:57 Google Images: adi despot si sotia
27 Aug, Fri, 00:32:37 Google: efectul de bumerang
27 Aug, Fri, 07:31:11 Google Images: vene mari pe penis

Aşadar mă bucur pentru "Trenul foamei" şi pentru Viorel Timaru. Atât filmul cât şi regizorul merită interesul publicului. Sunt onorat că pentru astfel de curiozităţi culturale dă omul pe aici.

Nu în aceeaşi măsură mă bucură că acest loc a devenit un soi de motor de căutare pentru Ioana Bogdan, dar în acelaşi timp realizez că e vina mea, pentru a-i fi oferit acestei dudui un site alternativ de prezentare.

Iarăşi sunt oarecum flatat de prezenţa lui Nicu Covaci pe aici. Măcar am aflat că în ciuda aparentei sale absenţe de pe piaţa muzicală românească Phoenix şi mentorul său rămân ceea ce merită.

Annina Ucatis, nici nu ştiam că o cheamă aşa, ar trebui să îi mulţumească lui Dobrogea că se regăseşte în paginile mele, altfel, sincer, o consider o persoană ce nu prezintă interes.

Acum urmează cascadorii răsului. Pe picior de egalitate "pula lui Prunea" şi "vene mari pe penis", semn că încă o dată Prunea ar trebui mai degrabă tratat ca un caz medical şi nu ca pe unul monden.

Adi Despot şi soţia, Ghighi Bejan şi efectul de bumerang sunt doar victime colaterale, semn că pe blogul acesta echilibrul subiectelor este asigurat pe vecie...

Petru Clej - omul-taraf (haiducul din Clejani)

Ieri am făcut o mare greşeală, una imensă, am intrat la revista Acum, pe acest site, şi am citit o chestie semnată de, vorba domniei sale, "acest individ Petru Clej", intitulată "Cum gândeşte un neonazist român". Evident, ca orice maimuţă civică am considerat că este datoria mea să îmi spun punctul de vedere. Şi mare greşeală am făcut. Am descoperit în domnul Petru Clej un tip ciudat, angoasat şi obtuz. Trăiesc şi acum cu convingerea că argumentele mele au fost cât se poate de clare, lucide, ba mai mult, în mare măsură în consonanţă cu tezele sale. Nu mare mi-a fost uimirea când am constatat că nimic nu e aşa cum mi se pare mie. Domnul Petru Clej pare a fi genul de om căruia dacă îi spui "bună ziua" la ora 10 se simte jignit că nu i-ai spus "bună dimineaţa", numai pentru că la ora aceea domnia sa tocmai se trezise din somn. De asemenea iritabilitatea sa majoră pare a fi declanşată şi de alţi factori. Unul dintre aceştia este "pseudonimul". VasileSensual nu îl mulţumeşte. Dar oare de ce? Oare nu cumva dorinţa de transparenţă a domniei sale, care înfierează la tot pasul şi trimite spamuri fără număr este motivată de o curiozitate maladivă care îmi aminteşte de hărţuirile din trecut? Apoi ar mai fi ceva de spus, legat de o anume obsesie pe care o are. În imaginaţia domniei sale toţi cei care au ceva de spus, fie că acest lucru este total diferit de părerea dânsului, fie că îi încurajează discursul (vezi cazul de faţă) dar într-o nouă optică sunt fie neonazişti, fie neonazişti. Aşa am aflat că, prin inducţie sunt: neonazist, poltron, cretin, prost şi papagal. Bineînţeles că, conştient de ce pot să ofer pe lumea asta şi ce nu, am intrat pe "guagăl". La ora aceea încă mai speram că eu sunt deplasat, incoerent şi absurd şi domnia sa este un fel de guru, cu păreri fundamentate şi cu un comportament "gentleman-esc", exacerbat în rău de data aceasta de imbecilitatea mea cretinoidă. Surpriza a fost cu atat mai mare cu cât am citit pagini întregi despre acest "individ Petru Clej", mulţi internauţi acuzându-l exact de ceea ce îl acuz şi eu în momentul de faţă.

Pentru că în ciuda faptului că "mă ascund cu laşitate sub aliasul VasileSensual", după spusele domniei sale, sunt întotdeauna exact şi îmi asum cu demnitate faptele mele comise sub acest "nume de scenă", poate multe dintre ele fictive (asta nu se va afla niciodată), iată în cele ce urmează transcrierea "conversaţiei" mele cu domnia sa, de pe site-ul acestuia. Domeniul la care întotdeauna fac referire este un blog şi nu "site-ul oficial VasileSensual", lucru pe care iată, domnul Petru Clej nu îl pricepe, dar de asemenea nu înţelege că între mine omul, neimportant, nesemnificativ, stupid de banal şi de comun şi VasileSensual a avut privilegiul să discute cu cel care merita acest privilegiu. Pentru că între noi doi (eu şi eu), nu VasileSensual este doppelganger!

Prin urmare am decis să vă ofer această diagnoză şi ca un drept la replică, pe care, până la urmă nu l-am mai primit. Dacă priviţi cu atenţie la ultimul text veţi constata că la ora postării acesta nu fusese încă aprobat de domnia sa. Între timp acesta a fost chiar refuzat, prin urmare, aici este locul unde puteţi avea evidenţa completa.

VasileSensual: (26-8-2010 la 06:37)
Stimate domnule Clej,

Sa va spun drept, ceea ce am citit la dumneavoastra nu mi-a adus mie, personal nimic nou. Este eternul si deloc fascinantul discurs pe care il tot aud de peste doua decenii: evrei buni-evrei rai, genocid-saunu. Nu vreau sa par insensibil si sper ca veti intelege exact contrarul: prea sensibil. Un astfel de discurs nu face decat sa dea apa la moara carcotasilor si frustratilor care emit rationamente fara sa isi insuseasca samburele problemei. Daca recititi atent argumentul acestuia veti vedea ca porneste de la o evidenta, nemiloasa dupa mine: 40.000 de victime. Si asta este o scuza? Dupa parerea mea genocid este si moartea a doi oameni, nici nu ar trebui pusa vreodata problema cu numarul decedatilor. Daca insa anumite lucruri sunt neglijate, voit sau nu, atunci evident ca numarul devine elementul cheie. Si atunci dam la o parte tema actului criminal si incepem sa ne contrazicem asupra numarului victimelor. De parca daca ai omorat 10 esti mai putin vinovat decat unul care a ucis cu sange rece 15.

Sa fim seriosi. Daca se ard unul dupa altul 15 becuri intr-o cladire este posibil sa fie o problema, mai mare sau mai mica. Acum ce facem, filozofam daca s-au izolat bine cablurile, daca generatorul functioneaza cum trebuie sau incepem verificarile pentru ca nu putem sta in intuneric la infinit?

Petru Clej: (26-8-2010 la 07:30)
Argumentele aduse de acest individ vasilesensual (obsertvati incapacitatea funciara sau mai degraba lipsa de curaj a celor care sustin aceasta pozitie) sunt luate direct din instrumentarul negationistilor si al minimalizatorilor Holocaustului: ce mai conteaza numarul, unul mort e suficient.

Pai daca ar fi doar 40000 de evrei ucisi de regimul Antonescu, inseamna ca n-a mai existat curatarea terenului in Basarabia si Bucovina, n-a mai existat deportare in masa, n-au mai existat lagarele mortii de la Bug (numai la Bogdanovka au fost ucisi in decembrie 1941 – ianuarie 1942 peste 40000 de evrei), adica au murit evrei, dar ce vreti, era razboi si in razboi moartea e inevitabila.

Observati si minciuna ca aceasta dezbatere e mai veche de doua decenii, cand de fapt Raportul Comisiei Wiesel, bazat pe date din arhivele romanesti, dateaza din 2004, prima oara cand in Romania au fost afirmate in mod oficial aceste crime ale regimului Antonescu la dimensiunea lor reala.

Asa incat ceea ce spune acest personaj care se ascunde sub aliasul Vasilesensual nu difera esential de discursul negationist primitiv al neonazistului care face obiectul acestui articol. E doar o minciuna fardata ca adevar si ca atare e mai periculoasa.

Revista ACUM va combate fara menajamente astfel de perfidii.

VasileSensual: (26-8-2010 la 08:11)
Domnule Clej,

am zambit la argumentele aduse doamnei Adriana Popa, si pentru moment v-am considerat un tip nemaipomenit. Trebuie sa recunosc ca ati reusit sa ma faceti sa imi schimb acest punct de vedere. Pentru ca nu ati inteles NIMIC din ce am scris. Ati considerat acel “dumneavoastra” ca s-ar referi la persoana dumneavoastra si nu la acest site pe care il pastoriti. NIMIC. Cand am vorbit despre “argumentul acestuia” faceam referire directa la domnul de 31 de ani si nu la cele spuse de dumneavoastra. De aici cifra de 40.000. Nu ati inteles NIMIC. Generalizati probabil din instinct. Dupa dumneavoastra, daca ma imbrac in verde trageti repede concluzia ca as fi legionar. Nici o clipa nu va trece prin cap ca as fi ecologist sau pur si simplu ca nu imi vine bine in alta culoare. Cam asta ati inteles din cele scrise de mine.

Ce perfidii sa combata revista Acum? Perfidia ca am spus ca din start aceasta discutie nu ar trebui sa aiba loc? Ca sunt de parere ca acolo unde mor oameni e INTOTDEAUNA vorba de genocid? Ca dupa mine numarul (cazul in speta 40.000) nu este decat inca una dintre aceste “perfidii” pe care le banuieste domnia voastra? Ce e perfidie domnule Clej aici: “Daca recititi atent argumentul acestuia veti vedea ca porneste de la o evidenta, nemiloasa dupa mine: 40.000 de victime. Si asta este o scuza? Dupa parerea mea genocid este si moartea a doi oameni, nici nu ar trebui pusa vreodata problema cu numarul decedatilor.”

Unde e domnule Clej “minciuna” cu doua decenii? Raportul Comisiei Wiesel dateaza intr-adevar din 2004, ceea ce ar insemna doar 6 anisori, iar eu v-am spus ca de la revolutie incoace, cel putin, se pune eronat problema, limitandu-se totul la rigoarea matematicii si ignorandu-se umanismul si umanitatea? Adica de cel putin 2 decenii, desi cunosc aceasta discutie cu mult inainte de 89.

Daca va veti uita pe blogul meu, pe blogul acestui personaj care nu se ascunde deloc sub aliasul VasileSensual (aveti linkul in formularul completat la intrarea pe site-ul revistei Acum) veti constata nu numai ca nu sunt neonazist ci din contra, ca ma opun oricarei forme de dictatura si opresiune. Vi se pare neonazist sa spun ca ma opun oricarei crime, ca dupa mine si doi oameni ucisi constituite un genocid?

Permiteti-mi sa opinez ca inca sunteti nervos si ca nu doriti un comentariu care va da dreptate, dar pornind de la alta axioma. Pentru ca atunci ati inceta sa mai fiti un justitiar, sa va luati de gat cu toata lumea, ori astazi sunteti in forma de zile mari. Recunoasteti insa, va rog, ca daca fata de Adriana Popa v-ati comportat cu lucididate, fata de mine ati scos la iveala exact contrariul. Si nu din cauza carentelor mele de exprimare.

P.S.
1. Nu ma ascund sub nici un alias, e doar un “nume de scena” care imi permite sa fiu aici, altfel. De ce nu va deranjeaza si Birlic, alias al acelui individ care se numise initial in acte Grigore Vasiliu Breloc? E drept ca nu prea ati mai avea cum sa ii scrieti, tipul fiind decedat, dar macar v-ati revolta putin, de ochii lumii.
2. M-ati jignit atunci cand m-ati numit neo-nazist. Pentru mine nu ar insemna nimic sa va retractati acum cuvinte, de data aceasta dupa o mai buna documentare si dupa citirea integrala a parerii mele si nu in diagonala, cum ati facut-o prima oara.

Sper ca acest comentariu sa fie acceptat. Nu de alta, dar m-ati obliga sa fac si alte demersuri pentru a-mi spala aceasta rusine de pe obraz. Calomnia si apelativul de “neonazist”.

Petru Clej: (26-8-2010 la 10:08)
Domnule sau doamna care va ascundeti cu poltronerie sub aliasul Vasilesensual (nu acceptan nume de scena, asa cum noi, redactorii si colaboratorii semnam cu numele nostru real asa cerem si cititorilor nostri, ca se se termine cu acest obicei cretin al disimularii),

Nu am afirmat ca sunteti nazist si cata vreme sunteti doar o imagine virtuala si nu o persoana reala nu puteti pretinde scuze.

Continuati, din prostie sau rea credinta sau o combinatie de cele doua sa sustineti aceeasi perfidie ca toti negationistii sau minimalizatorii Holocaustului: nu conteaza ca sunt una sau doua sau 40000 de victime sau peste 200000. Este exact ceea ce sustin neonazistul de 31 de ani, Robert Horvath, Ion Coja si alti nemernici ca ei, carora dumneavoastra le tineti hangul.

Nu stiu daca ati citit raportul Comisiei Wiesel (nu pareti, altfel n-ati mai debita gogomanii) dar acest document a schimbat radical natura dezbaterii, punand in defensiva toate scursurile neo-nazistoide, legionaroide, ultra-nationaliste sau antisemite care neaga sau minimalizeaza Holocaustul.

E vorba de un document de 424 de pagini in care estimarea numarului de morti reprezinta doar un paragraf.

Intre numarul de 40000 si cel – mult mai mare – mentionat in raport e nu doar o diferenta cantitativa, ci si una calitativa.

Toate ororile descrise in acest raport duc catre concluzia ca nu puteau fi doar 40000 de morti asa cum sustin negationistii si minimalizatorii, care in plus sustin ca nu a existat din partea regimului Antonescu o intentie de anihilare totala, cel putin pentru evreii din Basarabia, Bucovina si Transnistria.

In lipsa de argumente – este foarte greu de contrazis acest raport facut dupa toate regulile cercetarii istorice – apar obisnuitele acuzatii de tip presiunile lobby-ului evreiesc.

Asa incat argumentul de tip “nu conteaza ca sunt una, doua, 40000 sau peste 200000 de victime” nu este altceva decat un negationism fardat, preluat ca un papagal de persoana care se ascunde cu lasitate sub aliasul Vasilesensual.

VasileSensual: (26-8-2010 la 11:47)
Comentariul tău e în așteptare.
Domnule Clej,

va multumesc pentru apelativele de: poltron, cretin, prost sau papagal.

Considerand ca nu pot avea un dialog cu domnia voastra inchei cu convingerea ca: “Nu conteaza ca sunt doua sau mai multe zeci sau sute de victime, tot genocid se numeste”. In toata incercarea mea de comunicare am vorbit numai despre definitia cuvantului genocid si despre nimic altceva.

Multa sanatate si succes.

Andrei Dobrogea a descoperit scroafa care a făcut un troc

Mă întorc la obsedantul meu topic legat de limba română, cu mari deficienţe la mulţi jurnalişti şi mă mai întorc şi la demersurile mele de deconspirare a acestor indivizi. Nici nu e foarte greu, dar în încercarea de a fi selectiv îi aleg şi eu pe cei mai gogonaţi. Aşadar îl avem aici pe Andrei R. Dobrogea, un tip care crede că dacă trece în nume unde s-a născut ar putea fi exonerat de necunoaşterea limbii române. Să ne înţelegem odată pentru totdeauna, Delavrancea face parte din altă categorie!

"Annina Ucatis de 31 de ani a mâncat din trocul scroafei şi s-a scăldat prin noroi ." Din ce a mâncat? Zice domnu Dobrogea că din troc. Aoleu. Înţeleg că scroafa aia a făcut iniţiat un troc şi senzaţionalul tocmai în asta consta, că un porc, adică un animal e în stare să facă un troc, o afacere, deosebit de reuşită. Cu vorbe puţine Dobrogea al nostru încearcă să atragă atenţia că uneori scroafele sunt mai deştepte ca oamenii. Să îşi dea troaca (de lemn) pe una de inox, asta da minune... De aceea pentru a nu vulgariza, domnul Dobrogea foloseşte în loc de oală sinecdoca: troc. Dar nu toţi înţeleg domne, şi mulţi au priceput că domnu Dobrogea nu ştie româneşte, folosind în loc de troacă cuvântul troc.

Apropo, nu era şi un caşcaval cu numele ăsta? Nu Troc, ci Dobrogea. Eu parcă aşa îmi amintesc şi mai ţin minte că nu prea mi-a plăcut...

Cristina Ologeanu, o jurnalistă care reduce la absurd distanţele cu numai un adverb

Să vă spun un mare secret: în ciuda aparenţelor mele urbane am rămas un tip rural. Aviz răuvoitorilor: asta nu înseamnă nici că îmi put picioarele (mă rog, să spunem că orice opinie are la bază şi o scală a normalităţii - prin urmare dacă mă ţineţi cu bocancii în picioare 2 săptămâni să nu mă acuzaţi că v-am minţit!!!), nici că mă scobesc cu degetul în nas, în public, nici că fac biluţe de muci sau că mă scobesc între picioare. Nimic din toate astea doar că, pentru mine locul în care trăiesc tinde să devină "ombelicul". Buricul pământului. Prin urmare, în Bucureşti eram doctor în cartografierea sectorului 1, puţin 2 şi foarte puţin 3. În rest tabula rasa. Nu am habar nici până acum unde e IMGB, dar cred ca aş putea ajunge acolo, prin tunel, cu metroul. Asta nu înseamnă însă că dacă ar trebui să îi explic cuiva cum să ajungă într-un anumit loc din sectoarele 1-3 aş da indicaţii de genul: lângă Universitate pentru un punct aflat în Primăverii, lângă Guvern, pentru Stadionul Dinamo, sau pentru Circ (totuna) sau lângă Piaţa Obor pentru Aeroportul Otopeni. Pentru astfel de explicaţii aleg întotdeauna familia lui aproape-departe.

Dar să vedeţi de ce vă zic asta. Pentru că mai deunăzi am aflat că Laurette - îmi place la nebunie să îi pronunţ numele aşa cum se scrie "LAURETE" - încă una dintre multele nimeni peste care dăm la tot pasul, a făcut sex cu iubitul lângă Palatul Cotroceni. Adică ce înseamnă lângă? Pe gardul Palatului, pe trotuarul Palatului, în parcul Izvor, pe o bancă sau chiar în incinta Palatului, prin boscheţi. Cristina Ologeanu, această ziaristă pe lângă jurnalism, ne va dezamăgi imaginaţia fierbinte cu următoarele: "în subsolul unei vile de langă Palatul Cotroceni, la doar doi paşi de reşedinţa preşedintelui Traian Băsescu". Eu înţeleg că lumea e mică, dodoloaţă, că aproape că ne suflăm zilnic în ceafă unul altuia, însă să nu generalizăm pentru că mult rău vom trage după noi cu aceasta. Mâine poimâine un înfierbântat mă va denunţa că am râgâit în apartamentul meu şi astfel l-am contaminat pe nu ştiu care preşedinte. Am uitat să vă spun că apartamentul meu este la o distanţă considerabilă de reşedinţa preşedintelui (zeci de kilometri), distanţă aproximabilă prin intermediul adverbului "lângă".