Leapşa din cauza Akriturii

Asta e o leapşă de la Akritura, de pe blogul domniei sale Bomboana de sub colivă care mi s-a părut haioasă. Ia să vedem ce iese:

- după-amiaza de martie, cu un orizont aprins şi un refren de Beatles. Culmea e că sunt fan Rolling Stones şi nu Beatles, dar de fiecare dată când îmi revine sentimentul ăsta, un pitic ascuns începe să îngâne "across the universeeeeeeeee

...

Jai guru deva om
Nothing's gonna change my world
Nothing's gonna change my world
Nothing's gonna change my world
Nothing's gonna change my world "
- cea mai bună ciocolată din lume: cârnaţii "véres hurka"
- "Călăreţul fără cap", "Zece negri mititei". Nu l-am înţeles niciodată pe Verne Gyula, prin urmare l-am evitat cu obstinaţie.
- Morrissey forever.
- zăpada, indiferent în ce ordinem mai ales cea care cade începând cu lăsatul serii. Când eram mic, şi îmi consumasem orele de joacă în aer liber păzeam zăpada. Fără mişto. Mă uitam pe geam ca să mă asigur că nu s-a oprit şi că a doua zi mă voi bucura de o imensitate albă. Adormeam cu convingerea că dimineaţa totul va fi noroi, dar măcar asistasem la "fenomen".
- cafea clar şi o ţigară de foi (din păcate rar, în ultima vreme. Cred că va fi instaurată democraţia în Cuba...)
- Sofia Vicoveanca categoric, Grigore Leşe, ca folclorist (ca om pentru mine nu există) şi Nea Beni (îl iubesc pe omul ăsta mai ales pentru că construcţia sa umană, ca folclorist, e bine să fiu puţin afumat ca să vi-l laud).
- blugii
- jurnalul lui exarhu şi al simonei tache
- Faulkner - nu ştiu poker, dar învăţ mereu...
- cel mai mult si mai mult doamna şi domnu. bela şi oli. şi cumnaţii noştri. şi ana şi răzvan.

- cel mai puţin, Icră (piele fină). Cine ştie cunoaşte. Dar parol, uneori simt aşa că trebuie să îl văd, să îi ascult enormităţile şi să fac mişto de el. Oamenii ca el fac foarte bine sănătăţii mentale. Te asigură zi de zi că eşti încă bun, valabil şi că nu vei ajunge niciodată aşa.
- verdele clar şi oficial negrul
- visul unei nopţi de vară
- unghiile tăiate în carne
- dobro si craio (aici iar sunt de acord cu Akritura)
- iarna. în tot felul!!!
- noptile cu tom waits, cu lumină slabă, cu fum de ţigară şi cu bere
- Rescue Me
- Mihail Sebastian, L.D. Teodorovici
- bunicul din partea tatei şi bunica din partea mamei. Astăzi nu mai sunt, dar cred că s-ar bucura să afle că nu i-am uitat.
- câinii de talie cât se poate de mare. Boxer, ciobănesc belgian (Norah care există la ai mei). Mai nou visez la un Mastino napoletano sau la un dog german. Ştiu că sunt băloşi, dar nu-mi pasă...
- duş. Urăsc statul în cadă. Nu am niciodată timp suficient şi dacă aş fi avut vreodată până acum îndrăzneala să intru cu laptopul astăzi nu v-aş mai fi scris.
- Ardealul şi în mod special Vrancea (partea cu Odobeşti şi Soveja)
- când tună şi fulgeră şi se face întuneric la ora 3 după-amiază de zici că îi iese profeţia Babei Vanga.
- luiza zan şi jimmy jimmy. Oamenii ăştia doi au geniu şi nu ştiu.
- sosetele flausate cu degete. Am o pereche pe care o port numai la "ocazii".
- dulceata de nuci
- mirosul de gutui, da şi aici sunt de acord cu Akritura.

Ion Dichiseanu şi The Walking Pumpkin

Iată în Cancanul de astăzi un articol cel puţin senzaţional care respiră sudoarea reporterului de investigaţii care a trudit pentru a face ca adevărul să iasă la iveală. Adevărul este că actorul Dichiseanu (pentru unii Dicky) "a mers cu dovleacul să-şi ia covrigi". Some things never change, WTF! Să ne imaginăm momentul acelei zile, când jurnalistul Cancan a reuşit să surprindă această scenă cutremurătoare. În primul rând să lămurim echivocul. "A mers cu dovleacul" înseamnă clar că locul animalului de companie a fost luat de încă netradiţionalul dovleac. Prin urmare Dicky iese din casă cu un dovleac. Paparazzi Cancan sunt în alertă maximă. Sunt pe cale să descopere amanta din umbră a actorului, pentru că evident acesta va duce dovleacul la dânsa acasă şi i-l va face. Dezamăgire maximă. Dicky se îndreaptă spre covrigărie. Repede paparazzi se liniştesc. Există şansa ca actorul să urmeze vocaţia lui Iura - s-a ramolit. Duce dovleacul la covrigi, uitând că Halloween a trecut de mult. Cine ştie, poate au noroc şi îl fotografiază gol, făcând sex cu dovleacul, urmând exemplul lui Roberto Benigni din "Night on Earth"... Nu are nici o amantă, plimbă pur şi simplu bostanul. În cele din urmă, iese cu covrigii şi pleacă cu dovleacul înapoi spre casă. Acum ce erau să facă şi ei, după ce şi-au pierdut toată ziua. Scriu şi ei despre actorul pedant care în fiecare dimineaţă plimbă dovleacul. Ce fericit sunt că nu sunt persoană publică.

Acum câţiva ani, în Bucureşti mi s-a întâmplat ceva similar. Am ieşit din casă, la patru ace pentru a mă întâlni cu cineva. Am luat şi punga de gunoi pentru a o arunca la tomberon când ies din casă. Din nefericire, concentrat la întâlnirea cu pricina am uitat de escala la tomberon şi am plecat pe Dorobanţi cu punga de gunoi în mână. Noroc că am ajuns cu 10 minute mai repede. Am realizat că plimb gunoiul şi am pornit în căutarea unui coş de gunoi stradal. Dacă eram persoană publică, cred că vă e clar că i-aş fi ajutat pe cei de la Cancan să descopere America. Aşa, gestul meu a trecut neobservat. Şi astăzi sunt convins că se întâmplă acelaşi lucru, noroc cu Dichiseanu şi alte persoane publice că ne iau nouă faţa cu bostanii lor cu tot...

"You Can't Always Get What You Want" şi dovada clasicismului lui Rolling Stones

Aseară m-am apucat să îi fac lui Buni cultura serialelor. Şi i-am pus House, primul sezon, primul episod. În final, după mai multe trimiteri cinice între House şi Cuddy la "You Can't Always Get What You Want", pe care o ştiam pe dinafară de la Rolling Stones, fiecare riff, fiecare artificiu Jagger intră în crescdendo refrenul. Cor. Am înnebunit. În cele din urmă, după vreo două ore de detectivism internaut am aflat cine sunt autorii acestei bijuterii. Scala & Kolacny Brothers. Iată-i mai jos:

Enjoy!

Cancan fură drepturile lui Călin Peter Netzer şi i le atribuie lui Sergiu Nicolaescu

De mult nu mi s-a mai întâmplat să fiu copleşit de o avalanşă de porniri fiziologice, provocate de un articol de presă. Astăzi mi-a revenit această trăire interioară, prin urmare sunt neliniştit şi pregătit să refulez. Ziarul Cancan, astăzi s-a hotărât să o dea pe cultură, să renunţe la toate abjectele lor dejecţii de zi cu zi şi să ne cureţe puţin creierul şi sufletul. Şi taman acum, pam-pam, dă cu stângul în dreptul şi înstrăinează drepturile de autor ale lui Călin Peter Netzer, punându-l pe Sergiu Nicolaescu în posesia filmului "Medalia de onoare". Pic de onoare din partea Cancanilor! Iată şi pagina cu pricina, din care probabil în cursul zilei se va opera (sper eu!) modificarea acestei ruşini. Pentru orice eventualitate am făcut un print screen, pentru a rămâne aici pentru posteritate. Nu putem acuza pe nimeni, autorul articolului nu există, ce fericire, ce ziar minunat în care toată redacţia, conducerea, femeile de serviciu, instalatorii îşi asumă porcăria acestui măcelar!

Şi totuşi, mă întreb de ce chiar Sergiu Nicolaescu? Să fie Iliescu de vină? Adică dacă în film ar fi apărut Constantinescu, regia filmului i-ar fi fost atribuită lui Stere Gulea? Probabil că da. Şi mai e ceva: Călin Peter Netzer, lor, ignoranţilor, spoiţilor, alienaţilor, marilor jurnalişti de la Cancan nu le spune nimic. E un nimeni. Sergiu Nicolaescu nu! Mai există şi varianta ca Tudor Chirilă, "acest model al tinerei generaţii" să le-o fi tras a la grand finesse, băgându-l pe Nicolaescu în acest joc pervers şi cinic. Nu vreau să cred ca însuşi Chirilă a dat-o în bară. Nu vreau să cred, pentru că ne mor idolii şi ce ne mai facem noi după. Dacă se duce şi Chirilă pe copcă nu-mi mai rămâne decât să mă consolez cu Botezatu...

Mai e şi varianta cu marketingul viclean făcut filmului, dar pe asta refuz să o cred din parte unei fiţuici atât de noninteligente ca şi Cancan. Să invităm lumea la film, înlocuindu-l pe Călin Peter Netzer, care nu spune încă nimic maselor de bizoni cu Sergiu Nicolaescu, la filmele căruia, lumea vine. Dar e prea mult. Mult prea mult. Şi sunt prea scârbit ca să îmi mai ardă să fiu avocatul diavolului în acest caz...

P.S.

Am verificat pe site-ul "modelului tinerei generaţii". Omul chiar a fost decent, nu a zis o vorbă de Sergiu Nicolaescu.

Un nou blog marca VasileSensual - recenzii ale filmelor Sud-Coreene

Dragelor, dragilor,

am o veste pentru voi, am mai dat drumul unui blog, din dorinţa de a umple un gol, pe care eu îl consider major, o recenzie pertinentă de filme Sud-Coreene, deoarece în ultima vreme asta mănânc, pe pâine.

Vă aştept aşadar pe http://shicoreea.blogspot.com/ unde, pe lângă recenzii veţi avea ocazia să vedeţi şi trailerul fiecărui film.

Cu drag,

V.S.

Cu fluieraşul moral în biserica Amoralului - subopinia publică faţă cu Adrian Păunescu

Acum câteva zile, absolut întâmplător am aflat că Adrian Păunescu are probleme de sănătate. Prima ştire am trecut-o cu vederea, convins fiind că nu ar fi nimic serios. Apoi însă au început să curgă gârlă: buletine de sănătate, scrisori ale poetului, scrisori ale fiicei poetului şi tot aşa. Mediatic vorbind şi chiar româneşte vorbind mi se pare normal. Presa noastră trebuie să mai alterneze: câteva zile Ciuciu, câteva zile Mădălina, câteva zile Iurie Darie şi Anca Pandrea şi, peste acestea, câte un subiect, nu aş zice monden ci mai degrabă funebru-lacrimogen, care oricând poate reduce din ponderea celor anterioare. De data asta, după Gheorghe Dinică a venit şi rândul lui Adrian Păunescu. Iarăşi, trebuie să repet, nimic din ce am citit nu mă surprinde. Sistemul medical românesc mi-e foarte familiar, sistemul medical românesc impulsionat de o pila mi-e iarăşi familiar, patetismul, sentimentalul, patriotismul, umorul foarte uşor atins de cinism al lui Păunescu iar e o constantă, iar opiniile oficiale ale unora şi altora pot spune că se înscriu într-o marjă normală de subiectivism, pentru care se spune că s-a murit în 89. De asemenea şi punctul meu de vedere cu privire la personalitatea lui Adrian Păunescu este tot eminamente subiectiv, personal şi dincolo de orice rigoare a motivării.

Am să vorbesc însă despre ceva pe care, mundan îl simţim cu toţii, însă nu îl putem certifica, underground şi disponibil doar celor care nu au ce face şi citesc comentariile de subsol ale unor articole cu privire la aceste momente grele din viaţa poetului. E vorba despre elogiile sau acuzele (o parte dintre ele obscene şi gratuite) la adresa lui Adrian Păunescu.

1. Comunist.

Da. Ba mai mult, unul consecvent. În 89, când mulţi nu ştiau cum să se transforme în victime ale regimului, în indivizi siluiţi efectiv să se declare comunişti, riscând altfel moartea Păunescu a fost agresat în public tocmai pentru că a declarat că el va rămâne comunist toată viaţa lui...

2. Favorizat al mai multor conduceri.

Da. Nu mai este un secret pentru nimeni că Adrian Păunescu a profitat din plin de clemenţe, pentru că a putut. A intervenit pentru ultima sa soţie în momentul accidentului de maşină care a dus la moartea a doi oameni pentru a o scăpa de condamnare. Pentru că a putut. Mi-e greu să cred că în societatea românească contemporană mai există indivizi cu o coloană vertebrală rigid de dreaptă, încât să fie în stare să refuze şansa de a-şi scăpa basma curată familia.

3. Băutor, chefliu, instabil emoţional.

Da. Nu toţi suntem abstinenţi, sobri, calculaţi sau echilibraţi.

Se evită subiectele care fac referire la talentul său literar, şi pentru că este greu să convingi publicul că Adrian Păunescu este o nonvaloare. La fel şi la nivel de manageriat sau de promotor al anumitor talente. În ceea ce priveşte "Cenaclul Flacăra", acesta este vorbit fie de bine, fie este ignorat iar motivele sunt evidente: alternativa la nimic într-o perioadă de austeritate a spontaneităţii tinerilor sau necunoaşterea detaliilor.

Într-o societate cu desăvârşire amorală, moralitatea ca argument încetează să mai fie un instrument de evaluare. Prin urmare declar primele trei puncte nule.

Rămâne valoarea lui Adrian Păunescu ca om de cultură. Renunţ să mai citesc subsolurile editorialelor până la apariţia unor exegeze ale operei lui Adrian Păunescu. Până atunci nu pot decât să îi doresc acestuia multă sănătate şi să îşi revină grabnic. Prin boala sa, orice individ încetează să mai fie controversat la nivel uman. Rămân realizările profesionale. Am convingerea că încercările de supravieţuire anulează măştile.

Sexul oral în imagini

Priviţi imaginea din stânga. Din titlu rezultă cât se poate de clar că tinerelor li se oferă acum o alternativă de a-şi consuma oarecum sexualitatea, într-o duplicitate perfectă cu prezervarea "onoarei" (ce termen mic-burghez...) Eşti virgină? Fă sex oral ca să te păstrezi! Eşti virgină? Fă sex oral şi keep on the good work. Oricum, cred că vă interesează prea puţin că nu veţi mai fi virgine în gât... La fel de bine puteau sa le sfătuiască pe fete: Faceţi sex şi coaseţi-vă la momentul potrivit! E după mine o soluţie cel puţin la fel de morală. Şi să ne mai văităm că trăim într-o societate misogină şi patriarhală. Nu are nici un sens câtă vreme există soluţii practice.

Dar să revin la imagine. Li se mai şi arată fetelor cam cum arată acest "sex oral" după. Cam ca după sexul normal. Extaz maxim. Ba mai mult, dacă vă uitaţi atent la gura fetei veţi observa o cavitate bucală plină de carii. Prin urmare, încă un avantaj al sexului oral este că nu prea rişti un refuz din partea partenerului nici dacă ai gura invadată de carii. Mare lucru! În orice caz, ceea ce mai frapează este cantitatea şi compoziţia lichidului alb care se prelinge pe chipul tinerei din imagine. Eu cred că există şi posibilitatea ca această fotografie să fi fost pusă tocmai pentru a le ajuta pe fete ca, sex oral după sex oral, încet-încet să renunţe la această cutumă, deoarece cantitatea lichidului seminal al iubitului nu se va ridica niciodată la nivelul modelului din imagine. E posibil să avem de-a face cu un mesaj încifrat şi cu un îndemn pervers spre abstinenţă.

Există şi varianta cu interpretarea greşită a conceptului de "sex oral". Multe fete ar putea crede că sex oral este atunci când îţi torni laptele pe faţă, în cantităţi mari. Prin urmare, creşte în recensăminte numărul femeilor care declară că fac sex oral, în fapt ele se stropesc doar pe faţă cu lapte. Din cauza unei fotografii ghiduşe, România poate ajunge pe primul loc în rândul ţărilor cu cel mai ridicat grad de sex oral pe număr de locuitori...

P.S.

Emo Kid mi-a reproşat imensa mea superficialitate şi ignoranţă în ceea ce priveşte consistenţa lapteului. Cică ar fi lapte bătut sau iaurt de băut. Mă rog, până la urmă sper că aţi reţinut ideea: lichidul din imagine se comercializează, dar poate fi produs şi la domiciliu...

Mai multe voturi, mai multe şanse să îţi crească burtica...

Iată reclama la MoldTelecom prin care ni se transmite cum, în sfârşit prin intermediul "Internietului", fraţii noştri de peste Prut au şanse mari să îşi piardă din nou inocenţa. Ce vor să ne explice reclamagiii din imagine? Că în sfârşit Republica Moldova are şansa de emancipare prin intermediul sârmei: petreceri (care arată jalnic, mai penale decât cele din Liceenii - "vaaai, Mihai!"), una îşi cumpără paltonaş online (bănuiesc că foarte ieftin şi fără taxă de livrare - sau acesta este doar rezultatul pionieratului pe Internet) şi alta, asta e cea mai tare, află de ce i-a crescut burtica - "iar ieu am aflat dî şie îmi crieşte burtică". WTF! Aici mă voi opri. Sunt multe de spus.

1. Înţeleg că tânăra cu pricina nu a mai trecut niciodată prin aşa ceva. Apar cîteva evidenţe. Fata în cauză este fie anorexică, fie nemâncată. Prin urmare, când a început să îi crească burtica s-a speriat. A intrat pe "niet" şi s-a lămurit. Că e gravidă. NUUUUUUUUUU. Duceţi-vă la minutul 1.29 şi veţi înţelege. A înţeles că îi creşte burtica pentru că partenerul ei, băiatul cu vestă din imagine a "votat" de mai multe ori. "Mai multe voturi, mai multe şanse de câştig". De fapt a vrut să îi explice fetei cum se votează prima dată, după care, a făcut cu ea puţină istorie şi educaţie civică, explicându-i cum e cu mai multe voturi, dar cu aceeaşi ştampilă.

2. Există şi varianta cu mai mulţi votanţi, până când se alege câştigătorul - vot cu tombolă. Pentru a se elimina riscul cozilor au fost folosite mai multe ştampile. Până la urmă băiatul cu vestă a băgat votul căştigător, prin urmare "s-a ales".

3. Preacuviosul Lavrenţie atribuie acest clip unor elevi de liceu sau de gimnaziu. Eu continui să îi suspectez că, precum unii romancieri, tinerii au ştiut şi ştiu mai multe decât au dat de înţeles în ceea ce priveşte "Internietul". Prin urmare, "deconspirarea" cu băiatul cu vestă şi fata cu burtica supra-mângâiată de "votant" este o eroare regretabilă a regizorului de platou, care îi poate afecta pe "scenarişti de 14 ani"cu o teribilă cenzură din partea părinţilor. Se poate merge chiar până la interdicţia "votului". "O să votezi mata când o să ai buletin, până atunci pofta în cui, mucosule! Ţine-ţi ştampila în buzunar!"

Regizorul de platou a încurcat actriţa. În loc să îl filmeze pe băiatul cu vestă alături de doamna în satin trecută de juniorat (care lipsea motivată - tocmai formând noul guvern...) a luat-o în cadru pe fata cu burtică, mult mai disponibilă. Şi uite ce a ieşit. Reclamă demografică dar şi electorală.

Azi pe net un vot depui, mâine ea face cucui!

Şi acum momentul multaşteptat:


RECLAMA MOLDTELECOM

Brutarul faţă cu monotonia zilnică

Aseară am văzut încă o emisiune cretină marca MTV şi ce e cel mai trist aici e că am râs cu lacrimi. Pranked este o mizerie bazată pe "anecdote fizice" pe care le faci aproapelui tău, gesturi care ascund resemnare şi sadism. resemnare pentru că realizezi că dacă îl ucizi rişti să-ţi pierzi libertatea, ori asta nu vrei şi sadism pentru că faci tot posibilul ca să îi oferi acestuia momente similare unei morţi lente. Nu v-o recomand, dar dacă din greşeală zapaţi pe MTV când se desfăşoară această sarabandă de bancuri proaste zăboviţi o ţâră. Măcar vă consumaţi porţia zilnică de râs.

Apoi a fost reportajul intens mediatizat cu cetăţeanul care descoperă în punga de pâine un şoricel viu, care îşi făcuse cuib. Pe aceeaşi linie, nu m-am putut abţine să nu mă gândesc că printre mulţii şoricei infiltraţi în produsele alimentare fără voia lor mai sunt şi unii puşi acolo cu intenţie, de iubitori de "anecdote fizice". Acum pe bune, să lucrez zilnic la banc, să văd acelaşi şi acelaşi lucru ar genera monotonie cronică, care la rândul ei ar da naştere unor idei năstruşnice pe care cu greu mi le-aş putea reprima. De ce atunci să nu îi credităm şi pe unii brutari cu paternitatea unei astfel de glume prin care introduc un şoricel în pungă, pe care o sigilează şi o trimit spre comercializare. Bucătarii scuipă în mâncare, n-am nici un dubiu, chinezii introduc diverse chestii în plăcinţelele-răvaş, de ce nu ar exista şi anumite momente în viaţa unui "panificator" când să introducă în produsul muncii sale şoricei homeleşi.

Îmi imaginez reacţia de după, când deja imaginea cu şoricelul în pungă face înconjurul televiziunilor. Îşi sună prietenii şi le spune: "băi, daţi pe teve că l-am făcut pe Chiţ vedetă de televiziune." Şi să ne mai revoltăm că ni se ascultă telefoanele... Ce i-am mai rupe urechile unui astfel de glumeţ...