Despre conceptul de ”tragedie în lumea muzicală din România”

Aflu din presă că "o noua tragedie zguduie lumea muzicala din Romania." A murit fratele lui Puya. M-am liniştit. Pentru început mi-era teamă că vom fi anunţaţi că Fuego şi-a schimbat secsul cu unul care se vindea la reducere. Sau că Pamela de România va scoate primul album solo, după Ecstasy, cu Dan Grigore la pian, intitulat "Liduri celebre la dildo şi vibrator". Sau că Denisa de la Bambi a fost numită şefă de campanie la Irinel Columbeanu şi că nu va mai cânta niciodată. A plecat nenea Maicăl şi nu o să se mai întoarcă niciodată - cam aşa se exprima un băieţel după concertul lui Maicăl Gecsăn de la Bucureşti. Şi a avut dreptate să se văicărească, pentru că nu s-a mai întors.

Acum, la rece mă întreb şi eu ce legătură are cu lumea muzicală. Sesizaţi vă rog că sunt totuşi băiat finuţ şi nu mă întreb retoric ce legătură are Puya cu lumea muzicală românească, ci ce legătură are fratele său. Ar fi culmea ca de acum încolo, când moare fratele unui medic lumea medicală românească să fie zguduită de tragedie sau tragedie în lumea inginerilor, a murit fratele inginerului Pârvu... Doar pentru că era fratele lui Puya ar fi fost cazul ca toate casele de discuri şi imprimeriile din ţară să îşi oprească procesul. Produsul întrerupt brusc urmând astfel să se comercializeze pe bani grei, însoţit de disclaimerul: material muzical întrerupt în momentul când a fost anunţată oficial ora morţii fratelui lui Puya!!! De pildă, cred că acum este momentul când sunt făcute CD-urile cu colinde pentru decembrie, noile materiale cu "ler" şi cu Hruşcă. Brusc, după câteva leruri curajoase, linişte. Ca la Nutopiam International Anthem al lui Lennon. Opriţi zgomotele, a murit fratele lui Puya, PUIU.

Cum a murit fratele lui Puya? De supradoză. OK. Ce ar mai fi de spus? Că e greu pentru Puya, categoric, era doar fratele lui, dar tragedie pentru muzica românească nu văd de ce? Să fie oare pentru că din acest motiv Puya va juca câteva zile rolul Baronului Tourette, care va duce la neînțelegeri cu toți din preajam lui. Mai degrabă cred că e vorba despre o tragedie în lumea service-urilor auto din Italia, pentru că unii mecanici vor munci dublu ca să suplinească absența fratelui lui Puya. Și poate că și unii clienți îi vor simți lipsa.

Indiferent cum este privită, o tragedie rămâne o tragedie. Aici nu este vorba despre lumi, găști sau echipe, ci despre un om care nu mai este printre noi. Printre noi toți.

Ambasadori români pentru repopulări rurale

De pe "Bad As Me", îmi permit să afirm că "Pay Me" este una dintre cele mai reuşite piese lirice marca Tom Waits, acesta explorând mai departe simbolistica "good girl turn bad" sau "runnaway girl". Până la cântecul ăsta mai fuseseră "A Christmas Card From a Hooker in Minneapolis" şi "Hold On" ambele explorând aceeaşi temă a fetei care, dintr-un motiv sau altul alege să îşi caute norocul prin lume şi evident, nu reuşeşte, dându-i prilej lui Tom să îi cânte jalea, militând pentru legarea fetelor tinere de casa părintească, până când le vine mintea la cap şi înţeleg că vremurile s-au schimbat, că dictonul cu "muntele şi cu Mahomed" este mai departe valabil şi că în orice ţară investitorii rurali sunt la mare căutare. Ţinând cont de predilecţia cu care Tom vorbeşte despre destinul tragic al acestor fete, şi avem şi noi câteva exemple de pe la noi: Monica Columbeanu, sărăcuţa plecată de la Bacău ca să dea peste cine, la Bucureşti, peste Irinel... sau Carmen Caca (înţeleg că în arăbeşte Harra s-ar traduce prin caca) care a plecat din România ca să culeagă praful de pe tobă în State, nici măcar cu epifania nu se poate spune că s-a ales (poate că la vamă, la întoarcere o fi fost supusă unui debriefing nemilos din partea serviciilor secrete...), înclin să cred că interesele americanului sunt să aducă cât mai mulţi filantropi în preerie, şi în zonele slab populate şi neexploatate. În orice caz, unul dintre versurile lui Tom mă face să zâmbesc, realizând cât de mult s-a schimbat lumea: "you don't meet nice girls in coffee shops". Păi astăzi "you meet nice girls only in coffee shops", aşa că valenţele actuale încep să mi se pară din ce în ce mai dramatice.

Poate că nu ar fi rău să pornească şi la noi moda asta, cu rechemarea fetelor tinere la obârşie. De pildă, aş institui o bursă pentru cele mai convingătoare cântece de gen. Propun să îşi încerce talentul solişti cu patină şi cu înclinaţii pentru impresionarea facilă: Dorobanţu, Crişan şi Fuego, pe care i-aş numi ambasadori români ai repopulării rurale. Ambasador onorific Tom Waits.

Frumuseţea româncelor sau Nu ne vindem ţara dar permitem penetrarea

Zilele trecute citisem într-un tabloid despre prezenţa la Bucureşti a unui mare actor de box-office de la Hollywood. Dincolo de tot felul de întrebări care mai de care mai idioată adresată acestuia, trona, cu superioritate eterna şi imanenta: "Cum vi se par femeile din România?" Asta chiar m-a enervat, deşi, ulterior am realizat că dintre toate complimentele pe care le cerşim de la străini, ăsta cu femeile este cel mai nevinovat, chiar dacă, din necunoaştere i se pune unui homosexual. Până la urmă ce e frumos îi place şi lui dumnezeu, nu? Cu brânza sau cu carnea e puţin mai delicat, pentru că nu tot vizitatorul în România este consumator de lapte sau carne. Decât să îţi răspundă că îl lasă rece, mai bine să ne spună că femeile din România sunt cele mai frumoase din lume, chiar dacă se simte de la o poştă că ne-a minţit.

Mă întreb ce fac feministele românce în timpul ăsta, pentru că un astfel de clişeu transformat într-un canon de "diplomaţie culturală" nu le poate face decât rău. Bine că m-am scandalizat eu, în timp ce ele şi-au rezervat din timp bilete la Titanic 3D.... Şi ne mai întrebăm unde s-a pierdut seva geto-dacă a românismului, lăudându-ne în sus şi în jos cu acuplarea între bărbaţii daci şi femeile romane, care a dus la naşterea poporului român. Adică invers, dar reducerea asta la absurd mă incită.

Mi-e teamă de această recrudescenţă a propagandei cu frumoasa, neasemuita şi nemaiîntâlnita femeie româncă. Mi-e teamă de genocid. Deşi aparent acesta este îmbrăcat în haina turismului, fie el şi sexual, există pericolul ca la un moment dat genocidul să se declanşeze. Să ne pună Uniunea Europeană popreală la româncele frumoase. Să nu aibă voie să iasă în stradă decât cu măşti pe faţă de Batman, Minnie Mouse sau Sergiu Nicolaescu.

Anecdota care îmi dă de gândit a fost relatată de cineva, care tocmai a vizitat o puşcărie din afară, populată cu cei mai periculoşi infractori. La un moment dat i se oferă ocazia să dialogheze cu unul dintre ei şi, surpriză mare, omul vorbeşte româneşte. Terminase medicină la Bucureşti. Amintiri grozave din România, şi printre altele întreabă: "Româncele tot aşa, frumoase ?" La sfârşitul conversaţiei, cunoştinţa mea îi mulţumeşte directorului penitenciarului şi îşi exprimă surpriza de a fi întâlnit oameni foarte drăguţi, totuşi închişi. Nominalizându-l pe deţinutul care studiase în România, directorul face ochii mari şi, relaxat spune: "Omul ăsta este închis pe viaţă. Ucigaş în serie! După ce s-a întors din România a omorât una după alta 10 femei".

Şi uite aşa, stau şi mă întreb cu privire la efectul pe care îl au româncele noastre asupra străinilor. Nu e cazul să generalizez, fireşte, dar este totuşi un subiect... sensibil...

Adevăratul motiv al divorţului dintre Marina Almăşan şi Victor Socaciu

Marina Almăşan a divorţat pe cale amiabilă de Victor Socaciu. Şi ieri am făcut ciulama în care ne-am gândit că deşi sunt micuţele, mai bine tăiem pipotele în bucăţele mici de tot. Şi pentru că era treabă de negrişor, am băgat ceva muzici, adică "Bad as Me", ultimul Tomiţă Ueits, o bucurie, nu altceva de a trecut timpul că ai zice că am tocat o pipotă şi nu vreo sută... În Libertatea citim declaraţia Marinei Almăşan: Din respect pentru cei 16 ani petrecuţi alături de el, precum şi din dragoste pentru fiul nostru, mă voi abţine - cel puţin deocamdată - să dezvălui adevăratele motive, unele dintre ele foarte intime, ale despărţirii noastre. Chiar şi în aceste condiţii, îi doresc lui Victor să fie fericit şi, mai ales, sănătos", a declarat pentru MEDIAFAX Marina Almăşan. Mi-a dat de gândit asta cu "sănătosu". Adică e clar, ceva e în neregulă cu sănătatea lui şi de aici toată nenorocirea asta cu divorţul.

Cred însă că sunt în măsură să vă divulg cu mult înaintea declaraţiei oficiale a Marinei Almăşan adevăratele motive ale acestei rupturi. Da, este vorba despre o boală, o boală grea a trubadurului (adică Socaciu - deşi e drept că şi instalatorul cântă când dă la cheie, dar cu precădere manele, deci instalatorului îi vom spune nu trubadur ci manelist) de care suferă de mulţi ani. Victor Socaciu este bolnav după sincronizare. Moare să sincronizeze tot. La început nu s-a manifestat chiar atât de agresiv ca în prezent, mulţumindu-se din când în când să traducă în româneşte nişte înjurături englezeşti. Aici trebuie să constat că a făcut-o mult mai profesionist decât Irina Margareta Nistor care se mulţumea să spună "du-te dracului". La Socaciu înjurătura tradusă ţinea cu mult mai mult. Suspect de tourette, ceea ce până la urmă Marinei i-ar fi convenit mult mai mult s-a constatat în cele din urmă că boala lui Socaciu este cu mult mai grea. La Trilogia Inelului a vorbit fără întrerupere peste 11 ore, acesta vizionând alături de întreaga sa familie varianta lungă a filmului lui Peter Jackson. Apoi a trecut la muzici, pentru că, susţinea acesta că şi muzica ar trebui dublată. Dacă s-ar fi limitat să facă coveruri nu ar fi fost chiar aşa de rău, mai ales că mulţi necunoscători de limbă engleză ar fi vrut poate să înţeleagă versurile poetice ale Beatles-ilor, numai că Socaciu recita traducerile de versuri, de vecinii ajunseseră să creadă că a reînviat Păunescu.

Apogeul s-a petrecut în urmă cu câţiva ani, când Victor Socaciu a început să traducă prin casă filmele porno. A devenit atunci pentru familia sa dublura oficială (la voce) a lui Titus Steel şi neoficial, dublura lui Sasha Grey şi Sandra Romain. Iar asta a devenit o plăcere şi o obişnuinţă. încât cum se strângea familia Victor Socaciu dădea drumul la filmele porno. Până aici le-a fost Almăşancei şi fiului său. Şi de aici divorţul.

Acum că ştim motivele rupturii, chiar credeţi că nu ar fi existat soluţie pentru a-l lecui pe Socaciu, păstrând astfel familia unită. Iată cum unii senatori ai noştri fac din promovarea unei legi o adevărată misiune de credinţă. Şi din această perspectivă Victor Socaciu este un misionar, fără vreo legătură cu poziţia misionarului...

Cristi Puiu şi Horia-Roman Patapievici despre "Aurora"

"Înapoi la argument", un dialog superb şi profund între Horia-Roman Patapievici, în calitate de moderator şi Cristi Puiu, un soi de psihanalist-infractor-creator, discutând despre "Aurora". Chiar dacă nu v-a plăcut filmul, profesiunea de credinţă a lui Puiu merită luată în seamă.

Priviţi-i, merită! Am postat această emisiune pentru că "nu am putut lăsa lucrurile aşa..."

Aurora: Cristi Puiu + pușca sa = Un duo formidabil

Ei bine, filmul meu românesc preferat pe 2011 a câștigat Gopo. Nu trageți concluzia că e ceva nemaipomenit premiul ăsta. Nu este încă, dar are șanse să devină. Deocamdată este pur și simplu bine pentru că am ocazia să spun două vorbe despre ”Aurora”, filmul lui Cristi Puiu.

Meritul ”Aurorei” este că, deși ca idee pare geamănul filmului lui Joel Schumacher ”Falling Down”, cu Michael Douglas, pentru cine își mai aduce aminte, ca abordare reușește să speculeze și să exploateze maniera prin care tu ca spectatori ajungi să te identifici într-atât cu protagonistul, încât deznodământul din final îți pică mănușa. Nu mai ești undeva sus, contemplând pierderea eroului principal cu inima frântă, ci de la nivelul ochiului tău dai socoteală simplu și firesc, pentru un fapt de domeniul senzaționalului, scris cu litere stridente în colțul de sus al imaginii de pe televizor. Flaubertian vorbind, Viorel ești tu și briefingul este lipsit de strălucire, de glamour-ul pe care ni-l imaginăm de multe ori că ar înconjura personalitățile celor certați cu legea. Îl mai țineți minte pe Mickey Knox, outlaw-ul din ”Natural Born Killers” al lui Oliver Stone? Viorel este tot ce nu e Mickey. Introvertit, pragmatic, fugind de gesturile patetice și ample și mai presus de toate foarte zgârcit când vine vorba de violență. Nici măcar cea vizuală nu pot spune că l-ar caracteriza, bătutul obrazului atunci când cere restituirea banilor împrumutați făcând toți banii. Iar acum vin împușcăturile, care au meritul de a mă face să tresar, cum n-am tresărit nici la ”Comando” și nici la ”Saving Private Ryan”. Este ceva în chimia acestor explozii, iar Cristi Puiu poate că ar trebui să le dea lecții lui Clint Eastwood și chiar lui Spielberg, a cărui scenă cu execuția fetei cu pistolul la tâmplă, în lagăr din ”Lista lui Schindler” mi se păruse la ora aceea execuția cinematografică perfectă, atât la nivel vizual cât și audio.

Complicitatea de mai bine de două ore și jumătate cu Viorel nu te vor face nici să îl iubești, nici să îi găsești circumstanțe atenuante. Te fac să descrii cele întâmplate ca în ”O'Malley's Bar" o capodoperă narativă de pe Murder Ballads, albumul lui Nick Cave, să le relatezi cu lux de amănunte, ca și Puiu de altfel, transformându-l pe Viorel într-un erou romantic. Pentru că asta este, un erou romantic, angajat și care respinge compromisul de orice fel. Pentru el frecventele derapări în căsnicie, relațiile mult prea uzate dintre soți sau implicarea celor de afară în problemele specifice cuplului îi provoacă scârbă. La începutul dragostei, cum ar spune de undeva din neant Nichita, așa ceva nu intrase în scenariu, nici avocații și nici socrii. Acum a venit vremea reparației. Într-o lume fără avocați și socri, dragostea are toate șansele să reziste, după ispășirea pedepsei, firește iar Viorel se implică pentru a recupera ceea ce de drept îi aparține numai lui, fiind doar dat cu împrumut: un vis de fericire.

Iar acum, odată autodenunțat se vede pus în fața unei situații neprevăzute: repetarea alienantă a anamnezei, ca într-un tandem de gângavi. Mărturisirea cu seninătate a crimei este paralela spirituală a justificării din prima jumătate a filmului cu privire la motivele care îl aduc pe Viorel în ipostaza jenantă de a-și cere înapoi banii împrumutați. Atunci una dintre bancnotele restituite era ruptă, acum garanția fericirii fusese compromisă.

Un om și pușca sa, un duo formidabil...