RObotzi - noul model de umor românesc sănătos

De câteva zile suntem sub vraja RObotzilor. Am văzut toate episoadele de până acum şi pot spune cu mâna pe inimă că le ştim textele pe dinafară, pe care le si folosim când ţi-e lumea mai dragă. La momentul oportun "ce faci, foca?" "apasă-l, apasă-l, apasă-l!", "bine măi mediocrule" sau "suge o ceapă!". De unde de fapt atracţia asta a noastră?

Pur şi simplu ne-am regăsit câţiva în umorul RObotzilor, am recunoscut aici ca într-o suspectă premoniţie întregi clişee colocviale actuale. Până la urmă, fără modestie, cred că umorul ăsta al nostru este umorul momentului şi este foarte interesant că acesta este unul benign, cel puţin în comparaţie cu ce se purta acum un deceniu. Atunci era la modă anecdota uşor fizică (mă gândesc la Dumb şi Dumber), chiar dacă cu o amplitudine redusă faţă de umorul lui Stan şi Bran şi Norman şi cu o componentă trivială uşor exacerbată. Astăzi umorul a devenit mai postmodernist şi mai metacomic. Râdem de asocieri, de bagajul comun pe care îl regăsim, de metatext. Râdem de neaşteptatele versificări. Râdem de trimiterile în limbile străine pe care nu trebuie neapărat să le ştim şi de inserţiunile neaşteptate (pentru cine e familiarizat cu acest serial un exemplu ar fi "o p...lă roz din fier cu luminiţe, o p...lă roz din fier cu luminiţe"...) ceea ce ne apropie destul de mult de arsenalul absurdului. Râdem mai puţin angajat, nu mai râdem politic şi aş risca să spun că nici măcar social nu mai râdem. Şi nici măcar nu mai vibrăm (cine a vibrat vreodată) la glumele vulgare tip Vacanţa Mare. Vulgarul explicit la RObotzi este doar de natură clişeistică, stârnind comicul tocmai prin neaşteptata vecinătate sau insistenţă cu privire la explicitarea acestuia.

Nu spun că RObotzi este o operă de artă, nu spun nici că e genial, ci doar că este genul de filmuleţ al cărui umor ne pică nouă, sensualilor mănuşă. Încercaţi episodul pilot! Noi deja aşteptăm fiecare episod!

My new e-penis by Amazon Kindle: light, hard and irradiant...

V-am promis că revin să mă laud cu my new e-penis, Kindle-ul meu cel de toate zilele. Mare om domne ăsta care s-a gândit să inventeze tableta asta de citit! Tableta ASTA de citit, nu tabletele în general, pentru că am o mare stimă pentru kindle în comapraţie cu i-padul, care, poate ştie el mai multe dar luceşte sub soare şi asta e urât, foarte urât. Faptul că fac acum apologia kindle-ului nu înseamnă că mă lipsesc de cărţile fizice şi nici de bibliotecă, doar că "externalizez" ca să zic aşa cititul. Voi continua să colecţionez mai departe cărţi, pentru că într-adevăr nimic nu se compară cu răsfoitul sau cu mirosul de cerneală tipografică, dar o voi face într-o mai mică măsură. Ca şi în cazul muzicii, voi continua să citesc pe kindle tot ce îmi pică în mână urmând să îmi cumpăr în format fizic numai ceea ce mi-a plăcut cu adevărat.

Nu am cumpărat un singur Kindle, ci două, unul eu şi încă unul pentru BebeBebe. În acest mod simplu, prevăd un concediu în care vom scăpa de geanta plină cu cărţi. Două kindle-uri, cu un total maxim de stocare de şaptemii şi ceva de cărţi electronice. Nu ştiu dacă v-am spus, acum ceva timp l-am descoperit pe China Mieville, a cărui scriitură mi se pare absolut originală, şi mult mai aproape de suflet. Dacă Gaiman mi-a trezit doar puţin interesul, Mieville m-a intrigat de-a dreptul. Cyberpunk-ul "Chinei" place. Am început Perdido Street Station şi la jumătatea ei, cu cele mai profunde regrete am închis-o, aşa cum s-a putut şi am exilat-o de pe noptieră sub pat. Pentru cine nu a văzut cum arată acest volum voi da un singur indiciu: are, în funcţie de format, peste 500 de pagini. Volumul de care vă spuneam era o traducere în română, deci vorbesc despre o carte editată în România. Acum vă întreb: vă lasă inima să citiţi mai departe această carte, când, pentru a citi cuvintele de la marginea stângă este nevoie să crăcănaţi cotorul până la limita de rupere sau dezlipire? Eu unul nu am reuşit. Nu mi-am luat Kindle pentru Mieville şi romanele sale fluviu, dar acum mă felicit. Cred că de aproape o săptămână biblioteca mea este ceva mai liniştită, ba aş putea chiar să jur că am surprins câteva suspinuri de uşurare. Nu ne va mai viola nimeni, cel puţin tu, stăpâne nu ne vei mai crăcăna picioarele uitând că atunci când ne-ai luat nu ai emis nici o pretenţie cu privire la calităţile noastre de contorsioniste. Am mai câştigat o autonomie de 30 zile pentru baterie, asta în măsura în care nu voi citi prea mult pe întuneric, folosind lampa din husă, pentru că, pentru cine nu ştia, Kindle-ul foloseşte bateria doar la răsfoit (adică la apăsarea butonului apasă-l, apasă-l, apasă-l, a pa să-l, APASĂ-L, apasăăăăăl, A PA SĂL) în timpul lecturii fiecărei pagini intrând în stand-by. Şi un argument împotriva celor care îmi voi spune că nu le mai miroase a carte: eu unul mă ţin de cuvânt, protejez pădurea.

Şi să vă mai spun cum mi-am luat acest e-penis. De pe site-ul Amazon. 200 Euro, cu husă cu lampă de carte (care nu funcţionează cu baterie, contrar aşteptărilor, ci se alimentează de la gadget), în comparaţie cu suma umflată pentru care poate fi achiziţionat în România sau Ungaria, aici adăugându-se şi impozitele şi vama. A ajuns prin UPS în cinci zile, incluzând aici şi sfârşitul de săptămână.

Ce ziceţi de noul meu e-penis meu? Vă luaţi şi voi? Ne batem în paloşe? Începem să ne spunem glume de vestiar?

Claudiu Bleonţ mă îndeamnă să fiu mai responsabil...

Dragă fiul meu,

astăzi am realizat că a venit momentul să îţi explic anumite lucruri pe care, altfel, le vei înţelege doar peste mulţi, foarte mulţi ani, când vei ajunge la vârsta mea de acum, în prag de schimbat prefixul. Această mică educaţie pe care încerc să ţi-o dau este menită unei mai bune comunicări cu mine, tactu. Cum a zis şi Claudiu Bleonţ, un actoraş acum deja neimportant, trebuie să înţelegi că nu sunt nici nebun şi nici disperat, ci că pur şi simplu, unii zic că la 30, alţii la 35, alţii la 40, alţii la 45 şi alţii la 50 - nu, să nu crezi că e vorba neapărat de o progresie de 5 ani, se poate la fel de bine întâmpla şi la 31 şi la 34 şi la 37 şi la 40 şi la 43 şi la 46, să nu crezi că e vorba neapărat de o progresie de 3 ani, se poate de fapt la orice vârstă, ce mai, este aproape inevitabil - se întâmplă ca la un moment dat tu ca orice bărbat să te schimbi. Uită-te la Claudiu Bleonţ, un actoraş acum neimportant, la 52 de ani îşi dă jos pantalonii în plină conferinţă de presă, şi, arătându-şi cucul în public declamă "aşa mică cum era, îţi făceai treaba cu ea". Şi mai foloseşte şi trecutul: îţi făceai. Să ştii că lucrul ăsta s-a întâmplat dincolo de voinţa lui, pur şi simplu i s-a întâmplat. Dacă ar fi fost cu intenţie, trebuia să facă asta cu câţiva ani în urmă, când mureau fetele după el, nu acum, când ... Mă rog, ideea este că lucrurile ăstea se întâmplă, aşa că de la o anumită vârstă, de la 30, 35, 40, 45, 50 - nu, nu e vorba de o progresie de 5 ani, cum ţi-am mai spus - e bine să te aştepţi că vei schimba ceva.

Este momentul când mie, tatălui tău, mi se dă mână liberă să încep cu o nebunie. Te conjur să dai dovadă de înţelegere şi să mă ierţi dacă îmi voi scoate vreodată cucul în public, dacă voi face strip-tease în plină stradă, dacă voi mărşălui pe magheru îmbrăcat în zebră intonând marsilieza sau internaţionala cu un pămătuf de majoretă în fund, dacă îmi voi lua pistol cu gloanţe de cauciuc şi voi trage la ţintă în indicatorul cu vaca pe ştrasse, din maşină vreau să zic, din trafic, dacă mă voi îmbrăca în clovn în restul anului şi în Moş Crăciun o singură dată pe an, dacă îmi voi lua motor şi parapantă şi mă voi întoarce la vremea când purtam ciocaţi, geacă de piele, părul strâns în coadă şi bandana pe cap, dacă îmi voi face implant de plete a-la-Slash în loc să îmi iau o banală perucă de caniche, dacă îmi voi schimba maşina cu un SUV negru-mat la mare modă de fiţe astăzi, dacă voi transforma casa, mărind baia astfel ca pe pereţii săi să instalez bibliotecă în toată regula şi plasme şi eventual, zic doar eventual: oglindă pe tavan, dacă voi începe să ciupesc blonde de fund imitând vocea lui Tweety, dacă îmi voi face trupa new-age-junction-sanction-sucktion-rock music pe care nu am reuşit să o fac în prima tinereţe: Ridichile Ridicole, dacă mă voi apuca de alpinism, cu tranzistorul pe umăr, dacă voi face o pasiune incorigibilă pentru Marioara Murărescu sau Ileana Ciuculete. Te rog să fii înţelegător. Acum, că l-am văzut pe Bleonţ cu cucul gol am realizat că un astfel de testament este eminamente necesar. Cine ştie ce voi face de-acum încolo. Aşa, măcar îndemn la clemenţă pentru acest climax posibil.

Şi încă ceva, fiul meu. Este posibil ca şi tu să faci la fel, mai încolo. Şi te sfătuiesc să întocmeşti şi tu un astfel de zapis care te va exonera de posibilele acuze. E un fel de: "v-am spus eu...". Din acel moment nebuniile îţi sunt permise. Mai există şi posibilitatea să le faci la timpul lor, ceea ce îţi doresc din suflet. Astfel, în momentul crizei nu îţi va mai rămâne decât să bifezi lucrurile serioase, la care nu ţi-a stat până atunci mintea. Să te însori sau dintr-o dată să umbli în costum ca unul dintre misionarii de la Buddy of Christ.

Voi reveni, promit, în măsura în care Claudiu Bleonţ îmi va mai da de gândit!

Părintele tău!

P.S.

Aştept să văd dacă intervine psihologul ăla care opinase că e posibil ca fotbalistul Chivu să o fi luat razna de la lovitura la cap şi în ceea ce îl priveşte pe Bleonţ, pentru că în cazul acesta îmi voi retrage această scrisoare-îndrumar. Nu are nici un rost să te sperii de pe acum şi să perpetuez idei false.

Slot liber la vicii - aştept provincia

Există câteva update-uri şi mă grăbesc să vi le aduc la cunoştinţă. Ţigările. Da, mi-am revizuit discursul şi m-am lăsat de fumat. Am spus multă vreme că nu mă las de fumat pentru că îmi place. Ei bine, am ajuns în momentul în care nu-mi mai place, şi cum nu m-am autosodomizat niciodată, micile autoflagelări de genul "tăiatului unghiilor din greşeală puţin în carne" nu se pun la recensământul ăsta, am renunţat cu dragă inimă la acest lucru. Oricum, ce e interesant ori de câte ori moare câte un viciu este pariul tacit ce poate lua naştere şi curiozitatea: oare cât o să mă ţină, oare "this time is for good?" Ultima dată a durat un an şi jumătate. Acum sper să dureze măcar un an şi şapte luni. Lăsatul de fumat, despre el vorbeam. Aşadar s-a întâmplat acum vreo 3 săptămâni, într-o bună dimineaţă. Ideea e că habar nu ştiu ce o fi în capul meu că am încercat să renunţ nu la unul, ci la două vicii, simultan. Şi la ţigări şi la cafea. Nu am mai băut cafea până ieri când am dat din nou iama în respectivele cutii. Mi-a fost teamă că aroma cafelei mă va îndemna să aprind din nou o ţigară, şi iată că nu a fost aşa. Pur şi simplu nu mai fumez şi mi-e cu mult mai bine.

Dar acum să revin la ideea de bază: viciile. Cică ar rămâne constante. Chiar dacă nu ar fi aşa varianta asta îmi oferă o alternativă la lăsatul de fumat. Am liber la un viciu nou. Colecţia de maşinuţe matchbox şi majorettte datează de circa un an, deci, cu vechimea aferentă rămâne un viciu intangibil iar colecţia de machete vintage, din tablă intră la aceeaşi categorie, cât despre colecţia de muzică: audio plus concerte live video, mai veche de 20 de ani, nici să nu mai vorbim. Nu ştiu dacă v-am spus, dar mă voi repeta, am un singur tricou cu autograf original, cel al lui Cesinha pe minunatul tricou al Rapidului, înrămat, frumos, iar momentan nu există nici o şansă să îmi continui acest viciu din lipsă de spaţiu pentru panotare. De asemenea o groază de afişe cu semnături. Să le punem pe toate în aceeaşi categorie. Gadgeturile nu intră la categoria viciu. Ele sunt o necesitate. Gadgeturile sunt organul meu sexual modern. My I-penis (pronunţat AIPENIS): mobilul Sony Ericsson cu androId, ipodu sau ultima achiziţie: KIndle-ul meu cel de toate zilele. Despre Kindle probabil în postul următor, aveţi puţintică răbdare.

Acum am nevoie de sprijinul vostru, pentru că am un slot liber. Ce viciu nou să mai adopt? Aştept sfaturi.

Încă o leapşă de verificare: VasileSensual încă mai are sentimente

Am o leapşă de achitat la Akritură, aşa că, la oase băieţi:

SUNT cam aprig la mânie. O să cadă, n-am griji...
AŞ VREA să am un tatuaj. Sau două. Unul ar putea fi ceva mai ascuns marelui public.
PĂSTREZ în ramă un bilet la concertul ab4 în Budapesta. Sper să nu uit când vin în Bucureşti să iau un autograf pe el.

MI-AȘ FI DORIT, să am o insulă. Aş fi populat-o cu tot felul de animăluţe, anual ceva festivaluri rock. Apă şi verde.
NU ÎMI PLACE mâncarea de fasole verde şi de castraveţi.
MĂ TEM de binevoitori şi de amabili. Scuipă-mă în faţă de la prima întâlnire şi sunt sigur că vom avea o prietenie trainică.
ÎMI PARE RĂU că mi-am mai luat-o cu o pereche de prieteni. Puteam să zic 2 prieteni dar nu ar fi fost corect pentru unul din ei, nu ştiu încă cine. Aşa că zic: o pereche. Unul dintre ei e mai rău ca celălalt şi se livrează la pachet.
ÎMI PLACE să dorm după-amiaza, în week-end. În momentul de faţă vorbim despre un adevărat El Dorado.
NU SUNT pretenţios.
CÂNT sub dus întotdeauna şi mai nou de fiecare dată când vreau să îmi amuz fiul. Adică întotdeauna.

NICIODATĂ nu ma plictisesc de serialul Shameless. E noua mea pasiune vinovată-

RAR nu sunt avocatul diavolului. Şi când te gândeşti că de cele mai multe ori o fac din milă şi că mila e cel mai degradant sentiment.
PLÂNG doar la Rocky, toată seria.
SUNT CONFUZ de fiecare dată când sunt trezit de telefon.
AM NEVOIE de gumă de mestecat, întotdeauna când mă aşez la volan. În schimb nu mai am nevoie de ţigări...
AR FI TREBUIT să port părul lung. Şi cercel în ureche. Din păcate la început suntem prea mici iar mai apoi mult prea mari.
AȘ PUTEA să fac orice mâncare, dacă mă asistă cineva. În orice caz, în comparaţie cu alţii care chiar fac, eu întotdeauna mai şi strâng după mine, aşa că, dacă într-o bună zi mă voi apuca serios de treaba asta cred că îi voi bate lejer la fundul gol pe mulţi.

Nu faceți ce face Mircea N. Stoian, ci doar ce zice dumnealui!

Iată-l pe deontologul de la miezul nopții, Mircea N. Stoian, omul care aseară se oripila la ideea că un englez onanist poate reprezenta România la Eurovision 2011. În imaginea alăturată, Mircea N. Stoian ne explică diferența dintre masturbare și mascare. Lucrul mecanic este factorul care le distinge pe cele două și englezul îi este superior lui Stoian pentru că refuză sedentarismul. Englezul nu maschează, englezul utilizează. Și totuși, mi-e teamă ca nu cumva Stoian să nu înțeleagă ce ziceam prin ”poezia mișcării”. Domnu Stoian, diferența e simplă: un cal bând apă dintr-o troacă și un altul alergând ca posedat, cu coama în vânt, cu spume la gură. Un fel de El Zorab. Ăla, primul care se adăpa din troacă e Bator, dihania Fefeleagăi.

Întreb și eu: este Mircea N. Stoian un model de rectitudine? Nu! Stați că nu am terminat. De rectitudine morală? Clar nu, nici de-asta... Este normal ca Mircea N. Stoian să ne dea lecții de moralitate și de pudibonderie. Eu zic că nu!