Pregătire mentală şi alte câteva coşmaruri de zi

În ultimele zile mi s-a întâmplat ceva special, aş putea zice, acesta fiind şi motivul absenţei mele. Am avut o revelaţie legată de prietenie, am luat o hotărâre legată de responsabilitate şi am pornit un proiect. Evident, nu e vorba de agitaţie, lucrurile au decurs mult mai lin decât par ele aşa enumerate.

Încep cu revelaţia. Ar trebui poate să cad în patetism şi să exclam: "prietenia e un kkt, ea nu există decât în stare descompusă". Evident, fals. Prietenia există, dar uneori dai peste un hoit tocmai ieşit de la retuş pe care îl mai şi abordezi ca pe multvisata Scarlet Johanssen: "auzi păpuşă, n-ai vrea ca singurătăţile noastre să se întâlnească mai pe seară?" Ei bine, începutul revelaţiei şi finalul acestei prietenii se învârte în jurul noţiunii de "pregătire mentală". Tu stai în fundul unei fântâni, cu lanţul rupt şi aştepţi salvarea. Apare la ghizduri el, sau ea, prietenul/prietena şi îţi râd în nas: "sanchi". Te dai de ceasul morţii după care, câteva ora mai târziu respectivul ipochimen îşi aruncă un ochi asupra ta şi îţi zice: "hai că nu e tocmai rău, ai avut timp să te pregăteşti mental". Multă, multă mu...zică.

Hotărârea cu responsabilitatea e următoarea: am început să iau ore de conducere pentru că deceniul scurs de la luarea carnetului şi condusul ocazional îşi spun cuvântul. Ca să nu mai zic că m-ar durea sufletul pentru Moby.

Vă ziceam că am pornit un proiect. Tot nu apucam să scriu, iar atunci când eram realmente hotărât să fac acest lucru, scriam un rând, îl ştergeam de 10 ori şi pe urmă începeam zaparea şi inerent îmi ieşea în cale un meci. Aşa a fost aseară cu meciul St.Pauli, echipă din B în Bundesliga, dar spectacol asigurat. Mă rog, să revin. Mi-am luat reportofon deştept, mi-am instalat Dragonul şi am început să dictez. Acum să vedem cum e cu recunoaşterea textului în engleză. Am până acum material de 3 minute, adică un mare rahat, dar mult peste ce am reuşit de capul meu în ultimii 3 ani.

O să revin cât de curând, deşi am un mare secret legat de blogul ăsta pe care până la urmă e bine să îl aflaţi de la mine.

Pulica, placheta şi iubirea...

Iată câte ceva din bucuriile muncii de corector sau tehnoredactor de carte. Dai peste un text şi începi sa cauţi posibilităţile ca în urma unei greseli de dactilografiere sa rezulte un mare caraghioslâc literar.

Postul acesta este un omagiu adus Voichiţei Ionescu, redactor, tehnoredactorului Mircea Tătar şi tehnoredactorului computerizat Liliana Kipper, în 1998 la Editura Fundaţiei Culturale Române. Cartea "măscărită": Z. Ornea - "Sămănătorismul".

Ziceţi şi voi dacă "pulică" nu vă sună a termen reminiscent de sămănătorism. Aşadar: "îşi pulică placheta Iubire"...

P.S.

Mersi Sora Lunii!

Baba Porno contra constipaţiei acute

Pentru că am scăpat instantaneu de nesuferita de constipaţie.

Mai bun ca sportul, rhamnolax, fructele pe bază de fibre şi lichidele în număr mare.

Număr de cod: Baba Porno - Porno Profesoara!

Adevărul e că asta ne mai lipsea dupa PornoPiticul, SexyBrăileanca, Magda Ciumac şi alţi frici ai naturii...

Cărţi toxice interzise şi vedete-lumpeni administraţi cu linguraţi

Astăzi mi-a fost dat să citesc un articol care vorbeşte despre "politica de protecţie" a societăţii, care face tot posibilul să nu lase în mâinile tineretului cărţi care, prin intermediul unora dintre pasaje ar putea să-i influenţeze negativ viaţa. Acum câteva zile chiar vorbeam despre faptul că deja cărţile au devenit un lux şi iată, astăzi aflu mai multe despre descurajările la care apelează societatea pentru a îi face pe tineri să se refugieze tot mai mult în universul plăcerilor neîngrădite de pe Internet. Din păcate aici nu intră şi cartea electronică, deoarece, dovedit lucru, nu este tocmai plăcut să lecturezi sute de pagini pe ecranul calculatorului.

Iată câteva cărţil interzise în şcoli sau marginalizate în societate şi motivaţia arată astfel:

Adio arme - Ernest Hemingway
Publicat în 1929, romanul face ca revista din Boston care tocmai îl publicase să fie interzisă pe motivul că plotul este mult prea sexual. Italia de asemenea interzice cartea datorită portretizării armatei în retragere din Caporatto. Nazişti ard cartea în 1933. În 1939 Irlanda interzice şi ea romanul. America se bucură de un mare număr de şcoli care au interzis citirea acestei cărţi datorită componentei sale sexuale.

De veghe în lanul de secară - J.D. Salinger
În 1960 o profesoară este dată afară din învăţământ pentru că a îndrăznit să le ceară elevilor săi de clasa a XI-a să o citescă. Între 1961 şi 1962 este ce mai cenzurată carte în licee şi colegii. America o interzice în şcoli pe motivul că ar fi anti-ariană, blasfemică, profană, rasistă şi preponderent sexuală. Să râdem copios în faţa contradicţiei în termen între anti-arian şi rasist. Un studiu confirmă că mulţi ucigaşi citesc această carte imediat după comiterea crimei.

Fructele mâniei - John Steinbeck
Municipalitatea din Kern interzice romanul considerându-se insultată de modul în care Steinbeck descrie locuitorii localităţii. Biblioteca East St. Louis arde cartea, aceasta fiind de asemenea interzisă în Buffalo, New York şi Kansas City. Şi acum aceasta este interzisă în licee pe motiv de limbaj. În 1953, Irlanda a catalogat cartea drept obscenă, interzicând-o. În 1973, 11 editori de carte din Turcia sunt acuzaţi de "răspândirea de propagandă defavorabilă statului turc".

Amantul doamnei Chaterley - D.H. Lawrence
Sub incidenţa unei legi engleze cu privire la obscenitate, datând din 1959, cartea publicată în 1960 de Penguin a fost una dintre primele acuzate. Această lege le acorda editorilor dreptul de a lansa cărţi discutabile, câtă vreme scriitura este considerată ca având valoare literară. Editura Penguin nu este găsită vinovată, cartea fiind mai întâi disponibilă în Anglia. Ulterior procesul avea să ia forma unui show BBC intitulat “The Chatterley Affair.” Australia nu numai că a găsit cartea ca fiind acceptabil de obscenă, dar şi-a permis luxul de a interzice editarea unei cărţi ce reda procesul britanic cunoscut sub numele de Procesul lui Lady Chatterley.

Lolita - Vladimir Nabokov
Lansată în 1955 cărţii nu i se acordă prea multă atenţie până ce Graham Greene nu avea să o laude într-un interviu pentru The London Times. Citind această declaraţie, editorul de la Sunday Express declară că această operă literară "nu este altceva decât pornografie curată". Acesta este momentul în care cartea începe să fie interzisă în Marea Britanie. În decembrie 1956, Franţa continuă linia britanică, repetând această ispravă alături de Marea Britanie şi în 1959. Anii următori Argentina şi Noua Zeelandă au interzis ambele cartea. De data această America şi-a arătat neaşteptata clemenţă, în primele trei săptămâni de la lansare vânzându-se în peste 100.000 copii.

În concluzie, puţin realism domnilor cenzori. Interziceţi literatură dar promovaţi SexyBrăilence, BabePorno, Ciumace, SexyPitici, Toli şi alţi troli asemănători. Ce aţi rezolvat aşadar? Probabil nimic mai mult decât că v-aţi rupt în figuri...

P.S.

Mersi Sora Lunii!

Univers vegetal

Vă mai amintiţi de Talking Heads? Nu? Dar de David Byrne? Nu? Ia faceţi bine şi sorbiţi o guură de muzică bună. Aşa zisul art-rock în măreţia sa, un cântec numai bun pentru noi toţi cei care am da apartamentul de bloc pe o căsuţă rudimentară cu curte sau mall-urile şi mac-urile pentru un grătar pe malul râului.

Minunăţia aceasta se numeşte "Nothing But Flowers" şi o puteţi asculta într-o interpretare a trupei, după care, dacă v-a prins veţi avea ocazia să îl ascultaţi pe David Byrne însuşi.

Vizionare plăcută.

"Bono on Bono" - sau universalitatea simplităţii

Scurt interludiu cu VIP-uri pentru a ieşi puţin din starea tragică a evenimentului petrecut în Ungaria. "Bono on Bono" nu e una dintre cărţile H pe care le-am luat luna trecută cu intenţia declarată de a îmi completa biblioteca din WC. Este vorba despre un interviu de trei sute şi ceva de pagini cu Michka Assayas, în care, tematic Bono se reinventează. Acum trebuie să fac o distincţie clară între "cărţile H" de tot râsul, cele penibile, sordide, care se numesc cărţi doar pentru că cineva s-a gândit să le tipărească, lege şi să le pună coperţi şi celelalte, care dacă ar avea titlul schimbat şi probabil şi catalogarea de gen ar putea fi uşor promovate la nivelul de carte pentru "Raftul cel mai de sus". "Bono on Bono" este ceea ce este doar pentru că se referă la o persoană nonfictivă, pentru că se consideră un "reportaj" şi pentru că pe copertă tronează VIP-ul cu pricina. În rest, vorba comentariilor din liceu, nu este altceva decât "copilăria artistului universal".

E plăcut, relaxant, sănătos, ca într-o lume guvernată de excentricităţile luxoase şi de prost gust ale VIP-urilor să dai peste unul ca Bono, excentric dincolo, la secţiune nonrockstar. Cartea asta este o gură de bun simţ şi de oxigen, de simplitate, omenie şi nu în ultimul rând, un exemplu de autocontrol. Pasaje de-a dreptul dezarmante le citeşti şi te bântuie, nu pentru că nu ar fi normal, ci pentru că ai uitat că cineva din lumina reflectoarelor mai poate gândi atât de simplu şi elementar. Vorbind despre turneul "PopMart", Bono povesteşte reacţia pe care o are Ali atunci când solistul îi explică că, în cazul în care prezenţa publicului s-ar reduce cu 10% ar fi cu toţii falimentari. Ali îi răspunde sec: "Am vinde casa mare în care trăim şi ne-am lua o casă mai mică, cum au prietenii noştri." Sau alta, de data aceasta de-a dreptul cinico-celtică. La aflarea veştii că Bono, fiul său va avea primul copil, tatăl său, cu care solistul a întreţinut întotdeauna o relaţie "tensionată", izbucneşte într-un râs sănătos, de neînţeles. Bono îi cere explicaţii şi tatăl său îi răspunde: "Revenge!"

Nu ştiu dacă "Bono on Bono" a fost până acum tradusă în România, dar cred că ar face mult bine celor care tocmai se află pe pragul "demonizării" VIP. O carte sinceră, naturală, structurată bine de Michka Assayas, care dincolo de faptul că are experienţă de jurnalist mai beneficiază şi de calitatea de "prieten" al lui Bono.