In absentia - Mălina Olinescu

Cazul Mălinei Olinescu tinde să devină mult mai profund decât mă aşteptam ieri, când, e drept, am cam luat în zeflemea situaţia. Din ce în ce mai multe detalii despre această fată, că fără să vrem vom ajunge să o hulim pentru lucruri care se petrec acum, categoric fără voia ei. Glumim noi că acum în sfârşit are celebritatea pe care şi-a dorit-o o viaţă întreagă, dar în realitate nu acesta este scenariul postmortem imaginat de biata decedată. Factual, singurul şi ultimul lucru pentru care poate fi acuzată Mălina Olinescu este acela de a se fi sinucis. De aici încolo nimic nu îi mai aparţine. Circul actual este rodul unor descreieraţi, al unor însetaţi de senzaţionali şi nu în ultimul rând al unor insensibili. Plictiseală mare în Românica! Faceţi băieţi ceva, orice, numai faceţi! Ca să aibă ce să mănâncă şi gura mea.

Asta îmi aminteşte de o peripeţie de acum mulţi ani, când, după o pauză mai lungă de socializare am fost invitat la o petrecere alături de foştii vecini, cu care nu mă mai văzusem de vreo zece anişori. Evident, i-am refuzat. Câteva zile mai târziu mi se povesteşte cum au decurs ostilităţile. Plictiseală mare, cum mă şi aşteptam când am refuzat. De atâta inactivitate, au început băieţii să se dea pe net şi să caute texte unde figura numele meu. Au descoperit nu foarte greu un portal de literatură şi au început să citească. Evident că nu au priceput nimic, şi nu alcoolul ar trebui făcut responsabil pentru asta. Şi-au petrecut astfel toată seara citind textele mele şi comentându-le, fireşte, la nivelul lor de comprehensiune. In absentia. Dacă aş fi fost prezent ne-am fi plictisit împreună. Probabil că am fi ajuns să comentăm activitatea unui prieten imaginar, poate că am fi ajuns să vorbim despre revelaţii ortodoxe. Prin absenţa mea le-am făcut mai frumoasă seara.

La fel şi Mălina Olinescu. Prin absenţa sa nişte nehaliţi au prilejul să îşi pună stomacul la cale. Şi vor mânca, şi vor mânca şi vor mânca şi vor tot mânca. Până când, ca într-o nuvelă de Móricz Zsigmond se vor duce la primul copac şi vor începe să îşi verse maţele. Şi gata. Kaput. Mai devreme sau mai târziu ne prăpădim cu toţii...

Eu şi tu şi el şi ea şi Mălina-n stânga sa

Mălina cică ar fi cea din stânga. Articolul acesta nu are nici o importanţă însă poza spune multe. Aşa se întâmplă şi cu cărţile. Atâtea există, groase din cale-afară pe care îmbătrâneşti citindu-le, însă dacă au poze, totul devine mult mai uşor. Te uiţi la poze şi asta spune tot. Ca la Playboy sau Hustler. Cel mai bine e să vezi poziţia, nu să ţi se povestească de ea, pentru că atunci piere tot farmecul. La Rebreanu, mai ţineţi minte secvenţa cu Petre Petre şi Nadine. Scena aceea a urmăririi după canapea şi momentul violului transformat într-o partidă toridă de sex piere în faţa unei secvenţe în care Titus Steel o urmăreşte cu ciocanul pe iubita sa (soţie). Aşa stă treaba şi cu poza asta în care doi bărbaţi se bat pe o singură femeie. E clar că e vorba despre un joc, pentru că altfel nu ne putem explica de ce au ochii acoperiţi. Un soi de: hai să vedem dacă ghiceşti a cui e fetiţa cu petic pe ochi. Ca şi la iluminatti, ochiul joacă şi aici un rol important. Fetiţa cu ochii descoperiţi clar nu are nici o treabă cu incestuoşii din preajma ei, de aceea a fost lăsată să vadă tot circul.

Şi totuşi, mă întreb acum, peste ani, nu cumva acest secret i-a marcat existenţa Mălinei, fetiţa cu ochii de neoprit, şi nu această cauză e posibil să fi stat la baza sinuciderii sale? Eu cred totuşi să fotografiile nu mint!

Florin Radu, fotograful care le-a furat sufletul Mălinei şi Mădălinei

Trebuie să vedeţi chestia asta pentru că o dovadă mai clară a faptului că paranormalul este la tot pasul nu există. De fapt, cazul de care vă vorbesc este într-un fel mai aproape de miturile indienilor, care considerau fotograful un hoţ de suflete. Odată poza făcută, multe zile nu mai aveai. Această cutumă s-a perpetuat, şi astfel de "vraci" au ajuns şi pe la noi iar unul dintre ei este Florin Radu. "În acest context, şedinţele foto cu Mălina şi Mădălina, făcute în acelaşi studio foto în 2006, la distanţă de numai câteva luni, par cel puţin stranii. Florin Radu, fotograful care a realizat imaginile, a povestit pentru cancan.ro că pozele cu Mălina au fost realizate în aprilie, iar cele cu Mădălina Manole - în august. Mai mult, după cum se poate vedea în fotografii, cele două cântăreţe au pozat în ipostaze asemănătoare."

Deşi este absolut evident din poze, eu o să mai punctez câteva dintre similitudinile ieşite din comun dintre destinul Mălinei Olinescu şi a Mădălinei Manole. Mai întâi nu este de neglijat că pe ambele le cheamă asemănător. Mălina-Mădălina. O silabă lipsă chiar nu mai contează când destinul vrea să îşi facă jocul. Pe urmă, uitaţi-vă la poze ca să vedeţi că ambele pozează nu doar aceluiaşi fotograf, dar în ipostaze identice: una cu chitară, alta cu scaun, una în blugi, alta în fustă, una cu mâna în păr, alta cu chitară lovindu-se în cap. Era să uit, că mai stau şi ambele cu mâna între picioare, ceea ce iar poate fi un semn către cei care le vor urma. Poate că e vorba de indicarea direcţiei, un fel de: aici, jos! Nu în ultimul rând cred că fotograful Florin Radu ar trebui pus urgent sub observaţie. E bine să ştim cine i-a mai pozat, ca să ştim să procurăm din timp materiale cât mai compromiţătoare pentru campania post mortem. Să fim cu un pas înainte, acesta este dezideratul.

Crezi ca fetița lui Laurete e chinezoaică?

Credeați că nu avem pe ce să ne consumăm neuronii zilele ăstea, mai ales că suntem și în postul Crăciunului. Să nu mai faceți greșeala asta, pentru că sesizeaza tabloidele de scandal de pe la noi și ne dau subiect de gândire pentru ceasuri bune. Cum ar fi acesta de azi, fierbinte aș zice: Crezi că fetiţa lui Laurette e mulatră? Pentru cine nu știe, numita Laurete e mulatră și nu are nicio legătură cu celebritatea, ea doar un persnaj exploatat de media noastră, din lipsă de altceva. Tatăl nu e muleatru, și de aici întreaga dilemă. Nu vă grăbiți să îi acuzați pe autorii de la cacan de cretinism, deoarece dacă vă gândiți puțin o explicație există, e drept că una puțin mai ocultă. Dacă unul din părinți e negru și celălalt alb, clar copilul va ieși mulatru. Dacă unul din părinți e mulatru și celălalt nu, copilul de asemenea va ieși mulatru. Și totuși el poate ieși alb, dacă tatăl copilului lasă să pătrundă lumina mai mult decât este cuvenit. În cazul ăsta și numai în cazul ăsta copilul iese alb ca laptele. Probabil că mesajul tabloidului este că tatăl copilului permite luminii să intre în... în cantități foarte mari.

În orice caz, indiferent de culoarea ulterioară a fetiței, aflăm că tatăl este gata să repare posibila nedreptate declarând: ”Mi-am ţinut fetiţa în braţe. Laurette nu a plâns. O să îi spun maimuţica mea".

Pentru acest altruism și pentru această bunătate sufletească ieșită din comun, permite-ne, dragă Mihai, tată de maimuțica și iubit de laurete să îți spunem și noi ”maimuțica noastră”. Măcar tu ne faci să râdem sincer!

Muș în nas, nu mouche sub nas!

Azi am constatat că s-a perpetuat una dintre cele mai grave confuzii ale istoriei, și anume cea legată de ”podoaba sublabială” numită franțuzește ”mouche”. O să fiu cât mai direct pentru a nu vă mai întinde cu vorba. Ei bine, etimologia acestui termen nu este una franțuzească, cum s-ar crede. Francezii să facă bine și să își bage mințile în cap atunci când vine vorba de etimologii: nu tot ce sună ușor franțuzit este chiar franțuzesc. Termenul de ”muș” a fost furat de un francez speculant de la cuvântul pur românesc ”muci”, rostit în dialect moldovenesc: ”muș”. De aici ”mouche-ul franțuzesc.

Prin urmare, mustața lui Hitler ar trebui să se numească, logic „suș” iar pilozitatea numită în românește ”cioc” ar trebui să se numească, firesc ”juș”. De fapt și în românește ar trebui operată această corectură, mai ales când avem de-a face cu o cosmetică aferentă, foarte serioasă și minuțioasă, altfel spus ”ciocul mic”. Aici se potrivește ca o mănușă termenul de ”juș”.

Așadar să îi dăm cezarului ce îi și aparține de drept. Mușii în nas, deasupra nasului sușul și dedesubtul său jușul. Și gata, deja vorbim puțin mai corect românește.

Dinu Maxer - un vigilante cu pretenţii mici de fante

Am o problemă majoră cu mitocănia. Odată reperată mă comport ciudat şi am ieşiri speciale, gen. صدر dinu ووٹ maxer پیمانے پر بلاک Cam asta se întâmplă şi acum, când citesc despre Dinu Maxer, gen, un tip ale cărui realizări,gen, îmi sunt la fel de străine ca limba urdu, gen. براہ کرم dinu maxer ہے کہ ہم ان کے انتظار میں نجی شعبے کو ہمارے کنسرٹ. Nu am auzit până acum voci care să îl omagieze pe doctorul Maxer, nici fane înlăcrimate după vocea nemaiîntâlnită a acestuia. Ştiu că a fost cu Luciu, şi atât, gen. میں سمجھتا ہوں dinu maxer ایک گائے بیل

Iată ce declară Dinu, gen, Maxer aici: "Eu ca persoană publică am tendinţa de multe ori să ameninţ când nu-mi convine ceva că fac public totul, dacă ştiu că dreptatea e de partea mea", pentru Zeus Tv. Şi cum vecinii lor vor să defrişeze zona verde de lângă bloc, lucru cu care soţii Maxer nu sunt de acord, au decis să se plângă la tv. کیا میرا pula عوام dinu شخص maxer? De ce dracu mă revolt eu, gen, acum, când reiese clar că Dinu Maxer este un iubitor de verde, un prieten al naturii şi când dialogul său cu Zeus îi asigură, gen, toată legitimitatea necesară, gen.کیا ان سے یہ ٹی وی کیا ہے ? (Asta se traduce prin: ce pizda măsii e Zeus TV ăsta?)

Mai zice Dinu, gen, Maxer că: "De curând am profitat de faptul că noi putem ajunge la tine în emisiune şi am ameninţat că dacă nu se potolesc venim la Lazarus. Cei din zona blocului nostru au vrut să defrişeze zona verde şi noua nu ne-a convenit acest lucru. Am făcut puţină ordine acolo dinu بھیجنے maxer ہے کہ وہ بہت عزیز ہے اور ہم یہ سن کر جلد از جلد اپنے ذاتی اثرات کارناموں. E tare domne Dinu Maxer ăsta, gen, mai tare ca Piedone, Cichi Cian, ca Miaghi, ca Master Yoda şi mai ceva ca Master DiYoda, eventual chiar la un loc. Eu zic să îl criogenizăm. Pe urmă, după sfârşitul lumii să îl şi clonăm. Nu de alta, dar cine ştie, de bufoni vom avea întotdeauna parte, şi dacă bufonul nu e performant, măcar de păpică pentru T-Rex...