Când cineva îţi e simpatic nu te gândeşti nici măcar o clipă de ce te-ai dezobişnuit să îi mai spui pe numele de familie. Exemple celebre sunt: Freddie (Mercury), Nicuşor (Ceauşescu), John, Paul , George şi Ringo sau Nea Beni. Îl simţi aproape, este semenul tău, este cel care nu a ridicat un zid între celebritatea sa şi tu, omul de rând. La fel este şi cazul lui Răzvan Lucescu, numai că aici, prin intermediul simpatiei a fost suprimată genealogia. Răzvan Lucescu nu a fost un mare fotbalist, a fost însă un portar constant şi un tip cu un extraordinar bun simţ. Asta l-a făcut să fie iubit la Sportul dar nu numai. Lumea i-a spus din prima Răzvan. De aici a început totul. Nu Lucescu Jr. Răzvan. Păi să-i spunem lui Piţurca Jr. Alex şi să vedeţi reacţie. Trece neobservat. Răzvan Lucescu a ajuns la Rapid, unde a fost deîndată îndrăgit. Probabil că la început după ce i se pronunţa numele la Rapid, generoşii aveau grijă să completeze "băiatul lui Nea Mircea". Nu al lui Lucescu, ci al lui Nea Mircea. De aici i s-a tras tot "răul". Când pe tată îl cheamă "Nea Mircea" pe fiu nu îl poate chema Răzvan Lucescu, clar, aşadar a început flagelul Răzvan. Dincolo de asemănare, dacă nu ai habar că cei doi sunt rude ţi-ar fi greu să deduci că tatăl este marele antrenor de la Şahtior. Pentru că singurele momente în care Răzvan face vorbire despre Mircea Lucescu este atunci când îi cere sfaturi. Lui Nea Mircea, fireşte. Fac parte dintre cei care au regretat plecarea lui Răzvan de la Rapid şi care au ţinut pumnii Braşovului. Aşa se întâmplă când un antrenor îţi devine simpatic. Echipele de fotbal nu sunt eterne, oamenii de valoare da. Şi s-a verificat. Acum sunt liniştit, a venit Rada, şi el pe cale să nu mai fie Rada, ci Nea Marian şi parcă nu mai sunt atât de trist de plecarea lui Răzvan pentru că el este noul antrenor al Naţionalei. La urma urmei, până la urmă a meritat.
Răzvan nu este probabil cel mai bun antrenor român al momentului. Mai e Nea Mircea, mai e Rada (îmi permit să fiu subiectiv, ce naiba!), ar mai fi poate şi Bölöni... De fapt sunt nişte oameni cu mult mai multă experienţă decât el. În modestia şi realismul care îl caracterizează, Răzvan ştie prea bine. Nu ăsta este punctul lui forte, ci acela că plusul său este bunăvoinţa. Porneşte de la preceptul că ştie prea puţine. Este un bun ascultător. Aşa cum a început cu Rapid, pe care a adus-o până în semifinala UEFA, aşa va începe şi cu Naţionala, sunt convins. Modest, vizionar şi experimental. După o naţională batjocorită şi procustizată de Piţurcă, singura şansă a lui Răzvan este deschiderea. El va şti să exploateze bunăvoinţa jucătorilor, acolo unde ea există. Va fi tolerant, pentru că nu ai cum să fii altfel cu un batalion de soldaţi înfrânţi şi speriaţi. Şi va iubi timpul. Limbile ceasului nu îl sperie. Ele se rotesc aşa cum se rotesc speriindu-i doar pe cei care nu simt cadenţa. Odată simţită, limba secundarului se va roti cu încetinitorul. Naţionala României va începe reconstrucţia, cu multă răbdare.
Am încredere în cel de lângă mine, în Răzvan. Am încredere că va jigni suporterii României, că nu îşi va mutila jucătorii şi că nu va avea clipe de odihnă. Am încredere că vor apărea mulţi tineri, că va fi foarte iubit şi că atunci când ne vom califica o vom face cu o demnitate pe care de mult nu am mai văzut-o. Şi mai am încredere că Lazăr sau Maftei sau orice alt jucător care va străluci în campionatul intern va fi adus la Naţională.
