Adi Despot, metodica umilinţei absolute - cobai Alexandra Avram

Sărbătorile vin, sărbătorile vin...

Sunt un tip repetitiv, şi cred că aţi realizat asta până acum chiar şi fără ajutorul meu, aşa că ceea ce urmează nu mai este un adevăr crud pentru nimeni. Prin urmare, îmi exprim încă o dată respectul pentru Adi Despot, aşa cum este el şi vreau să îi mulţumesc în prag de sărbători pentru cadoul de Moş Niculae pe care mi l-a făcut. "Umilirea" ziaristei de care vorbeşte o mare parte a presei nu este o umilire, este un strigăt de disperare la adresa oricărui şefuleţ din presa scrisă sau audio-vizuală care angajează piţipoance pe un salariu mult prea decent pentru indecenţa şi dezordinea din propriul creier.

Este o întrebare pe care mi-o pun şi eu de foarte multă vreme: cum de sunt angajaţi astfel de idioţi? Oricât sună de patetic, promit să încerc şi eu să fac ceva în sensul deconspirării acestora, şi supriza pe care v-o pregătesc sper să fie deja disponibilă în seara de Moş Nicolae, evident, şi în măsura timpului meu liber. Până atunci însă încă o dată, jos pălăria Adi Despot, într-adevăr noi facem presa, ei ţin cel mult un microfon, deoarece mai nou e la modă lavaliera: au mâinile libere şi spaţiul riveran gurii este degajat!

Respect etern pentru inteligenţă şi logică în lupta încrâncenată cu prostia absolută!




Update
Ziarista "umilită" se numeşte Alexandra Avram, este VJ-iţă la noul post muzical de televiziune Music Channel şi şi-a încercat norocul în mai multe branşe, chiar şi în câteva cu perdea: televiziune şi emisiunea "Noră pentru mă-sa".

P.S.
Priviţi cum ţine gura Alexandra Avram! Oare respiră pe gură? Să i se fi stricat oare branhiile?

Bătrâneţea bat-o vina, na c-am cocoşat găina

Vârstele nu iartă şi spun asta ca să ia aminte şi cei tineri care cred că mingea e în terenul celor bătrâni. Ei bine nu e aşa. De cele mai multe ori vedem numai ce vrem noi să vedem şi de aici cele mai multe neînţelegeri cu cei în vârstă, care nu vor decât să ne comunice lucruri atât de evidente pe care, datorită vârstei noi le complicăm.

Să o luăm drept exemplu pe Decană (termenul nu face referire la vreo calitate academică sau la niscaiva diplome la activ, ci pur şi simplu la Decanatul Vârstei, fireşte). Decana e vorba ceea, femeie nevricoasă, sensibilă, uşor excitabilă încât stimulii aproape că nu mai au importanţă, stimuli să fie. Noi, oameni tineri, cu energie, cu răbdări dar şi cu răboj, că deh, o minte tânără are şi ea limite de stocare, aşa că la un moment dat începem să însemnă: aici Decana a vorbit în plus, aici i-a repezit pe oaspeţi, aici mi-a vorbit mie cu un ton ţinut la 40 de grade, soare şi în vecinătatea haznalei... şi tot aşa. Un semn în calea uitării. Când se umple răbojul explodăm şi noi, că deh, oameni tineri, cu energie şi cu răbdări. Şi noi o ţinem pe-a noastră şi Decana pe-a ei: "ţineţi cont de vârstă domnu..." Şi noi nu ne lăsăm. Suntem aproape să o zicem pe aia cu "poate aveţi dumneavoastră mai mulţi ani dar noi avem mai multă şcoală" dar preferăm să păstrăm linia diplomatică şi laitmotivul scării ierarhice. Decana palid mai insistă totuşi cu "ţineţi cont de vârstă domnu..."

Iar apoi seara, târziu, la lumina focului din sobă, când lemnele poc-poc de parcă cineva s-ar gândi la noi honi soit qui mal y pense iar afară pe deal urlă la intervale regulate ţipă buha desemantizăm "ţineţi cont de vârstă domnu..." Era strigătul Decanei care clama înţelegere. Ţineţi cont de vârstă, domnu, că eu nu mai sunt în toate minţile! Era rugămintea aprinsă a Decanei să nu ne lăsăm influenţaţi de gura ei ci să o judecăm după suflet, dincolo de aparenţe.

Din păcate, nu ne-a dat niciunuia dintre noi prin cap să o rugăm să ne arate sufletul...

Îl avem şi pe Fernando de la Caransebeş...

Fernando de la Caransebeş există şi potrivit uzanţelor provinciei este probabil un erou local, mai ales acum de când clipul său este unul dintre produsele româneşti cele mai vizitate de pe net. Egocentric prin definiţie, caransebeşeanul nostru interpretează cu farmec personal nedisimulat un cântec conceput pentru o femeie şi care, fără să fie o manea reuşeşte să devină o manea datorită celor prezenţi în clip şi nu în ultimul rând datorită versurilor.

Ce spun frumoasele versuri? Ele vorbesc despre o anumită contradicţie între cei doi poli ai familiei, el şi ea care în cazul de faţă este tot un el, dar nu e gay, nu, nu, fiind mult prea retardat pentru a fi capabil să profite şi de această alternativă existenţială: the double way. Aşadar, el face într-un fel, iar bărbatul lui, în dulcele stil "i say potatoe you say potato" ba se joacă cu ligheanul, ba se joacă cu păpuşa, ba se joacă cu banana, cu papucul iar în cele din urmă apare triumfal în postura de "tâmpitu".

În final un sfat pentru melomani: sunaţi-l pe Fernando de Caransebeş aka Tâmpitu. Mobilul său: 0720 60 83 18. Alo, can you hear the drums, Fernando?

Un penis erect din mai multe perspective

Iată, pentru cei/cele care nu au habar (nu e nici o ruşine să nu ştii, ruşine e să nu ştii şi să nu întrebi!) cum arată în realitate un penis în erecţie. Treceţi cu vederea dimensiunea acestuia, călăuziţi fiind de principiul că "mărimea nu contează" şi reţineţi doar poziţia îndrăzneaţă, cu pretenţii de verticalitate. Şi acum să vedem ce înţeleg prin "penis erect" cei de la lick.

"Astfel, pe blugii acestuia, în dreptul şliţului, putea fi admirat un penis în erecţie ieşit în relief, cu siguranţă fiind vorba de o glumă a unui designer nonconformist."

Ziceţi şi voi, nu vi se pare asta o dezinformare în toată puterea cuvântului? Acum, cum să vă spun eu, cred că este în definitiv vorba despre perspectiva din care priveşti respectivul organ, adică, dacă stai în poziţie bipedă, da, el este al dracului de bleg ca să nu zic ne-erect, întins pe spate însă vai, piei necuratule, acesta devine efectiv ameninţător. Câţi ziarişti atâtea poziţii, asta e concluzia mea pe ziua de azi.

Şi încă ceva, cât de aproape a privit autoarea articolului, Alina Erimia penisul închipuit de pe pantalonii lui Dani Oţil de şi-a dat în cele din urmă seama ca e în relief?

Alina Erimia, don't tell me what you like!

The good canadian şi "posibilii români"

Ştire bombă cu fâs, "Bryan Adams, hărţuit de posibili români". Echivocul declanşat cred că este dincolo de orice desemantizare, acum, pus faţă în faţă cu un nou concept: "posibilul român". Trebuie totuşi să îi apreciez pe cei de la lick pentru flerul de care au dat dovadă atunci când au ales să strecoare îndoiala în coloanele respectivului articol, în comparaţie cu alte publicaţii, cum ar fi EVZ care nu se eschivează încă o dată să ne intoxice cu neadevăruri. "Brian Adams, hărţuit de doi români" este titlul din publicaţia tocmai citată, şi după cum vedeţi, dacă cei de la lick îşi mai pun totuşi unele întrebări, în cazul EVZ situaţia e clară: prostul n-are dubii!

Ce e al lui lick să le trăiască: preluăm ştirea "Bryan Adams, hărţuit de o mamă şi fiul ei, posibil români" de la Mediafax şi o rescriem în ziarul nostru gălbior cât să ieşim şi noi penibil după posibilităţi. Ce nu au înţeles aceşti "transcriitori" este că folosirea lui "posibil" ca adjectiv în locul adverbului transformă în hilar, dacă nu în penibil lucruri nevinovate, cum ar fi cazul de faţă: pe români. Mă întreb şi eu, ca vita, cum e aia să fii posibil român? Adică mă gândesc eu că ar fi vorba despre nişte nume precum Winona Ryder, Dustin Hoffman, Linda Gray, Harvey Keitel, ăştia fiind nişte posibili români. Cu alte cuvinte, hărţuitorii ăştia ai lui Adams sunt în primul rând oameni şi, ulterior, luaţi la întrebări va ieşi la iveală că e posibil ca undeva acolo în străfundurile sufleţelului lor să le tresalte simţirea la auzul versurilor: codrule codruţule. De la Mediafax citire adverbul dă mai bine, adică îl hărţuiesc unii pe Adams, care, nu se ştie exact în ce limbă au zis prima oară în viaţă "mama" dar se pare că au pronunţat acest sublim cuvânt în limba română. Pentru că asta este şi taina articolului cu pricina: nu spune nimeni de unde s-a prins poliţia britanică de faptul că cei doi ar fi români, pentru că nu rezultă de nicăieri.

Eu cred că ştiu, am o presimţire li până la a o da ca sigur zic cu juma de gură: unul dintre poliţişti este poliţist sigur român şi acesta a bănuit că hărţuitorii sunt tot români pentru că unul dintre ei fredona o piesă a grupului vocal instrumental Savoy, varianta cu cordeluţă, adică postdecembristă.

Linsul pe buze, fasolea şi prezervativul de 1 decembrie

Ca în fiecare an, fasolea cu afumătură şi ţuica a scos în stradă bucureştenii, cărora le vine să iasă ori de câte ori aud că ar fi rost de mâncare gratis. Din nefericire chestia asta cu mâncarea gratis a devenit un loc comun greu de contracarat, prin urmare, ne ducem crucea chiar şi cei care avem o mică alergie la produsele semipreparate. Haide domne, cultură şi mai ales mâncare gratis! Da, da ştiţi, eu nu mănânc decât mâncare de casă, nu am încredere în produsele ăstea... Şi acum lovitura sub centură şi puţin dorsal: fasolea cu afumătură este handmade. Handmade şi ca reacţie la linsul pe buze, un soi de mâncare de nervi, unul îmi sărută prietena şi eu de nervi dau la linguroi. Iată ce spune Bucătăreasa Number 4 - aka Mariana Muraru, una dintre vinovatele cu fasolea la cazan: "Ne place foarte mult să pregătim fasolea cu afumătură, mai ales când a doua zi, după ce mănâncă, oamenii se ling pe buze". Explicaţia logică: pregătim fasolea mai ales a doua zi, când vedem oamenii lingându-se pe buze. Trăiască capcanele limbii române!

Însă ceea ce mi s-a părut interesant este faptul că anul acesta, comparativ cu anii trecuţi edilii sectorului 2 s-au gândit să combată specula cu fasole şi afumătură, punând la dispoziţia consumatorilor farfurii mici, mici, chiar foarte mici. Ceea ce nu au prevăzut aceştia este că în Piaţa Universităţii s-au dat prezervative gratuite. Iar acum, dragi prieteni, ziceţi şi voi, în ce se puteau încărca mai multe porţii de fasole, dacă nu în farfuriile neîncăpătoare sau în cornetele nepractice de ziar cu care au fost surprinşi câţiva "pomanagii". În prezervative, păi vedeţi că ştiţi. Păcat că nu a filmat nimeni scena pentru a o trimite la Durex şi pentru a genera o nouă linie de marketing:

"DUREX, duce ce până şi stomacul se grăbeşte să dea afară!"