Hristos a înviat!

Dragelor, dragilor, vă doresc să aveți un Paște minunat, alături de cei dragi, un Paște care să vestească într-un fel sau altul o vârstă a înțelegerii, altruismului și omeniei. Evident, dacă asta vă dorțiți și dacă cu aceste sentimente așteptați la rândul vostru Învierea. Dacă însă Paștele reprezintă doar o scurtă vacanță, vă doresc să aveți o vacanță reușită, un preambul la vacanța de vară, mult mai lungă... După cum observați am urări pentru toți, o dovadă în plus că vă doresc ce vă doriți.


HRISTOS A ÎNVIAT!

Serge Gainsbourg şi Jane Birkin, Mona şi Lisa timpurilor noi...

Această fotografie are pentru mine valoarea pe care "Mona Lisa" a avut-o pentru generaţiile anterioare, nu de alta, dar atâta s-a vorbit despre celebrul tablou al lui Leonardo încât s-ar putea spune că până în prezent mi s-a oferit ocazia de a şti totul şi totodată nimicul. Nu m-ar mai mira astăzi nici dacă aş afla că Mona Lisa există, în starea ei pură, din tablou, milenară, într-un bloc confort 10 din Ferentari, cu grup sanitar du coté de chez le cotetz de porque, nici dacă aş afla că de fapt femeia care a fost zugrăvită de autor nu era de fapt femeie, ci un gibon asexuat în crepuscul.

Priviţi-l pe Serge şi pe Jane şi filozofaţi vă rog: cine credeţi că moare primul? Şi dacă da, vă rog, ziceţi şi de ce. Evident, v-aţi prins, v-am pus o întrebare capcană, pentru că evident nu Jane a murit prima, ci Serge. Cauza decesului său: cu siguranţă cele 3 pachete de Gitanes pe care le fuma, zilnic. După cum vedeţi şi în imagine, el este cel vicios şi, paradoxal, totuşi moare fata. Încă o dovadă că viaţa este nedreaptă cu mulţi dintre noi. Şi totuşi, ce ne facem dacă nu e niciun paradox în spatele acestui instantaneu şi explicaţia este alta: fotografia a fost făcută dincolo, în iad sau în rai sau în purgatoriu, sau la Apaca, sau la Tehnicotex, sau la Oţelul Roşu, sau la Havana, unde morţii arată ca Serge şi viii, pentru morţi arată precum Jane. Ca şi prejudecata cu negrii sau cu ţiganii care au un miros aparte. Eu am întrebat un negru, fost coleg de cameră în cămin, dacă noi, albii nu avem pentru ei niciun miros special şi mi-a zâmbit cu înţeles...

În orice caz, Serge Gainsbourg şi Jane Birkin ar trebui să fie prezentaţi în orice enciclopedie ca un monolit. Ca StanşiBran, ca SimonşiGarfunkel, ca IrinaLoghinşiFuego, ca HoşiMin. Unul fără altul, dust in the wind...

Mihai Stoichiţă şi promisiunea unui "orgasm cosmic" plin de ambiguităţi...

Suntem anunţaţi astăzi, semioficial cel puţin, dacă nu de-a dreptul oficial câtă vreme anunţul s-a făcut prin organele noastre de presă că Mihai Stoichiţă consideră că ”Titlul ar însemna un orgasm cosmic!”

Asta m-a şocat şi mi-a dat, totodată de gândit. Cum adică "orgasm cosmic"? Adică o să fie un orgasm pentru el însuşi, până la cer şi îndărăt, după care, soarele şi luna vor fuma ţigara de după? Sau o să fie unul global, pentru noi toţi, din partea sa, Stoichiţă urmând să ne dea fiecăruia câte unul, cât să ajungă tuturor?

Ce nu pricep eu este de ce să sufere şi nesteliştii, ca mine de pildă, de pe urma orgasmului cosmic indus de Stoichiţă, sau, şi mai grav, de Stoichiţă şi gaşca lui. Deja mi-l imaginez pe Dodel în toată splendoarea sa şi nu miroase a bine.

Prin urmare, îi doresc lui Stoichiţă să nu câştige titlul (chiar dacă la ultimul meci Steaua a jucat cu adevărat frumos - dar ce ne facem că şi Rapidul a excelat???) şi să rămână nesatisfăcut sexual, cu un orgasm mai puţin, cel puţin cu unul cosmic.

Lăsați mâine, de la 21.30 femeile și copiii să vină în Giulești!

Mai sunt puține ore până la returul de mâine, din Semifinalele Cupei României când Rapidul va încerca să treacă de FC Vaslui și să se califice în finală și trebuie să vă spun că ard de nerăbdare să se facă de orele 21.30 și să văd cu ochii mei cum arată Giuleștiul. Așa, la rece, evenimentele de mâine arată a sacrificiu suprem cu glazură de vreun mileniu și ceva peste. În săptămâna mare, ceea ce au de gând să facă rapidiștii mâine aduce a Posada numai cu femei sau copii, sau a Ana zidită de Manole, în Grant, cel puțin până mâine, la ora meciului, când vom vedea cam ce accepțiuni mai acordă rapidistul contemporan termenului de sacrificiu. Pentru cei care nu știu, situația stă cam în felul următor: cu tribunele suspendate, prezența la meciul din Giulești va fi permisă numai femeilor și copiilor sub 14 ani. De aici sloganul ”Rapidiste din toată România, uniți-vă!” Până să văd stadionul plin de soții și de mame exemplare, îmi place să mă încălzesc la imaginea unui stadion din albion, înțesat la femei. Pentru că nu știu să vă spun exact de ce, dar la ei se poate. Poate pentru că am văzut destule filme cu englezi gata să facă orice pentru echipa iubită... Nu zic că la englezi iubirea e mai mare în familie decât la noi, dar parcă la ei nevasta pune mai ușor botul la prostii de-astea.

Încerc să îmi imaginez argumentele rapidistei (româncei în general) puse în fața faptului împlinit. Ele sunt de natură: Săptămâna Mare, păr murdar, ore târzii Pe urmă apar cele vindicative: nu vreau să stau lângă Lenuța sau las'că știu eu că îi faci ochi dulci lu' cutare, și dacă o prind la meci o jumulesc... La un moment dat ești tentat să îți încurajezi soția să nu mai plece nicăieri. O să se întoarcă Bozo de la înmormântarea maică-si și o să umple el golul lăsat de nevastă-mea și prietenele ei cu gura mare.

Dar ce ne facem dacă pentru fiecare femeie rapidistă care nu se înfățișează mâine la FanShop, în Giulești să ia invitațiile gratuite (încă un beneficiu care, parcă văd, va trece neobservat) vine câte o moldoveancă vașnică din Vaslui sau din împrejurimi? Nu știu câți au luat în calcul varianta asta cu provincia, mult mai dedicată valorilor locale decât capitala. Ce ne facem dacă mâine poposesc autobuze vasluiene în București cu femei și copii, aduși în Săptămâna Mare într-un turneu cultural. De la ora 18.00 proiecție specială ”A fost sau n-a fost” în piața Universității, după care țuști în dube, spre Giulești. Program special și pentru copii, cărora, în preajma Paștelui primăriile înfrățite din București și Vaslui le vor oferi un program special de căutat ouă printre betoane și gunoaie.  Mi-e teamă, mi-e foarte teamă de un astfel de moment, în care tribunele se vor năpusti una asupra celeilalte. Mi-e teamă de Heisselul femeilor, mai mult decât de o mică altercație între burți pline cu bere. Mi-e teamă de furia mamei românce, revoltată pentru injuriile aduse propriului prunc...

Gata, să redevin puțin serios. Salutară inițiativa conducătorilor de la Rapid de a popula mâine stadionul cu femei și copii. Frumoasă și sănătoasă imaginea cu bărbați care își coboară jumătățile și trei sferturile din mașini, îi sărută părintește pe frunte și le fac bezele. Apoi se duc peste drum la un suc, conștienți că drinkul nu se pupă cu driveul. Nu cred însă că stadionul se va umple. Nu cred că avem încă inoculate principiile responsabilității, ale apartenenței la ceva mare, care, la scală foarte mică ne aparține și nouă. Și mai cred că invitația ”Aduceți-vă copiii și soțiile în Giulești!”, lansată ieri pe site-ul oficial al Rapidului trebuia puțin cosmetizată, pentru un efect maxim asupra sexului frumos și descendenților acestuia. Eu unul aș fi zis: ”Femei rapidiste, miercuri, în Săptămâna Mare George Copos vă oferă gratis în Giulești ingrediente pentru masa de Paște!” Poate chiar un târg de la care să poată fi achiziționați gratuit mieii... Iar pentru copii, zău dacă nu aș fi organizat cu o oră sau două înainte de desfășurarea meciului campionate de căutat ouă prin gazon.

Până mâine îmi voi permite să mai visez frumos și să cred în surprize!

  

Felicitări, masa cu nelipsitul pește și dansul victoriei - tikitaka sensual

Dragilor, vă mulțumesc din suflet pentru susținerea la RoBlogfest 2012! Faptul că blogul acesta s-a distanțat de ultimele locuri și la popularitate vi se datorează numai vouă și pentru asta vă sunt recunoscător. Vă sunt recunoscător, cu atât mai mult cu cât sistemul de vot nu încurajează electorii spontani. Când din recunoștință, din extaz, din spontaneitate vreau să votez blogul care îmi place și descopăr că pentru aceasta va trebui să mai pierd destule minute pentru a-mi face cont, mi se taie. Renunț să mă mai implic. Și sunt convins că același lucru s-a întțmplat și acum, cu multe bloguri. Nu e ok, mie personal nu mi se pare ok, dar câtă vreme nu eu organizez astfel de competiții nu voi spune mai multe.

Îi felicit pe organizatori pentru inițiativă și recunosc, mi-ar plăcea ca la anul să îi felicit și pe alții pentru alte competiții de gen. Și mulțumesc juriului pentru puncte, deși, nu mă pot stăpâni să mă întreb dacă ei, membrii aveau conturi făcute?... 

Și dacă pun la socoteală și că în seara asta Rapidul, o echipă care înainte de această partidă nu ocupa podiumul a învins cu 5-0 în deplasare (și putea fi 7-0) echipa care se vrea campioana României, pot să închei opinând că trăiesc o seara frumoasă...

Statistici cu românce frumoase și cu copii care beau apă din Dunăre

Pot să dorm liniștit pentru că statisticile cu caracter social din România își fac treaba, cuantificând ratele de risc pentru fiecare situație în parte. Dacă mâine mi-aș dori să îmi iau Pontiac, ceea ce nu se va întâmpla, sigur nu mâine, cel puțin, de fapt nu prea îmi doresc Pontiac..., dar, dacă mâine ar fi să îmi iau Pontiac, ar fi suficient să răsfoiesc statisticile ca să aflu cam cât de urât sau de frumos ar da chestia asta în societatea românească:  câți români mai au, cam pe unde circulă în România astfel de mașini și cam ce femei se potrivesc în locul din dreapta. Și tot așa... Două statistici recente însă mi-au atras atenția și cred că merită câteva secunde. 

Una dintre ele se referă la femeile frumoase din România. Întrebare de bun simț: unde credeți că sunt concentrate cele mai frumoase femei din România. Ziceți repede, fără să dați pe google! La Țicleni sau la Bengești Ciocâdia? Surpriză totală: la București. Cine ar fi crezut? Cum așa ceva? O fi ceva cu apa din București, cu clima, cu mezelurile sau brânzeturile... Dacă ținem cont însă că cele mai frumoase femei din SUA se află în Utah (dar la prima vedere conservatorismul nu te lasă pe tine, bărbat obișnuit cu goliciunea) să observi și dincolo de bonetă și nicidecum în Vegas sau New York, sper să mă înțelegeți de ce am mizat totul pe Țicleni. M-am înșelat.

Cea de-a doua statistică se referă la Deltă. De unde credeți că peste jumătate dintre copii beau apă? De la chiuvetă, de la ciușmea, de la pet sau din Dunăre? Nu o să credeți: răspunsul este ”din Dunăre”. Noroc că doar jumătate dintre copii beau această apă și nu toți, pentru că atunci am fi avut probleme cu cotele apelor Dunării. Dintre acești copii, fetele, când cresc devin femei obișnuite, nu însă frumoase, și acest lucru se vede din statistici. Dacă ar fi fost frumoase Bucureștiul ar fi fost detronat. E clar că apa din Dunăre, chiar nu lămâie nu prea le ajută pe femei să devină fotomodele. Ca să nu mai spun că băutul apei din Dunăre mi se pare din start ceva foarte scârbos. E suficient să mă gândesc că în apa aceea pe care bieții copilași au sorbit-o tocmai făcuseră secs niște pești. Și nu ar fi exclus și unul-doi turiști străini excentrici.

Aici mă opresc, am de dat search pentru niște fose septice. Nu mă interesează ponderea lor în București, ci cam câte dintre ele se livrează la pachet cu plasmă și Ferrari...

Mandatul la români - proiect de lege sensuală

Deși accept că pericolul nepotismului reprezintă o mare problemă, mai ales când astrele se conjugă în feluri neașteptate, rămân un vașnic opozant al transparenței de dragul efectului public, deoarece după cum toate fenomenele internaționale sunt adaptate original de români și combaterea demonstrativă a nepotismului capătă mutații odioase la toate nivelele societății autohtone. 

De cele mai multe ori, pentru un mandat, numărat în ani, este nevoie de un telefon bine plasat, de un moment de grație, sau de o conjugare fericită de a mai multor capitaluri de încredere. Argumentul suprem este: dacă nu e bun într-un număr definit de ani îl schimbăm. După cum se poate observa, ceea ce în mod normal ar trebui judecat în minutele dinaintea deciziilor capitale, este aproximat la un ciclu de câțiva ani. Se evită astfel dictatura măsurată în ani lumină, dar nu și degenerările în ani pământești. Pe mine, umanoid, chestia asta mă deranjează, dar mi-e teamă că legislativul este condus, subversiv din marțieni nemuritori. Și cum am cunoscut destui ”mandatați”, pot să vă spun că în marea lor majoritate aceștia se conduc după principiul: am un mandat în care pot să nu fac nimic, după care mai vedem... Să încurajez un astfel de comportament este ca și cum i-aș spune copilului meu: cât stai în casa mea nu mă faci de râs. Pe urmă se permite. Să fim serioși. Nu e mai simplu să îi spun viitorului om mare că nu totul se reduce la ierarhizări? Să le spui ”mandataților” că își vor păstra postul în funcție de performanță? Că totul poate lua o turnură spectaculoasă într-un singur minut sau că te poți blaza cu un CV infect, în care 4-5 decenii de muncă se pot reduce la un singur job. Ne-am învățat însă să dăm mai multă importanță traseismului decât eternizării, care a căpătat o conotație negativă la români, de o vreme încoace, și îmi aduc aminte, cu subiectivism de Sfântu Mitică Blajinu. Nici nu vă pot spune câtă scârbă mă cuprinde când dau peste ipochimeni care, acuzați că nu își îndeplinesc obligațiile contractuale prevăzute în mandat declară cu emfază: nu mi-e frică să mă întorc de unde am plecat! Păi de ce nu ai rămas acolo, nenică? Îmi doresc să dau peste din ce în ce mai mulți oameni care își doresc să tragă cât mai mult de timp, pentru a își îndeplini proiectul în limita timpului acordat, și care nu vor sub nici un preț să se întoarcă de unde au plecat. Poți să furi, poți să înșeli la fel de bine un mandat sau o viață întreagă, dar nu în mijlocul semenilor tăi, iar dacă acolo îți iese, e clar că semenilor tăi nu le pasă. Mandatele aprobă ignoranța și încurajează absenteismul societății civile în România actuală.

Dacă ești bun, dacă noi generații nu au nimic de spus împotriva ta, mă întreb eu așa, stupid, de ce să fii schimbat? Ca să lași locul și altuia? Să fim serioși, nu există un singur astfel de loc de muncă pe lume, odată la un ciclu de viață. Să îl schimbăm pe Jagger pentru că nu mai lasă locul altuia în Rolling Stones! Să nu îl mai jucăm pe De Niro pentru că a apărut un puști care joacă bine rolul unui om în vârstă! Lumea nu se reduce la o singură trupă rock, la un singur actor, la un singur portar sau la un singur organism. Și pentru un brand este nevoie de consecvență, de continuitate. Cel puțin eu așa cred.

Azi e vineri, să suferim împreună, vă rog!

Dacă ar fi trebuit să aleg un cântec despre Vineri, fiţi siguri că aş fi ales fără să mă gândesc "Friday I'm In Love" de la The Cure. Deci aici nu se pune problema că v-aş oferi ceva drag mie, ci din contra, ceva ce urăsc visceral, dar de care nu mai pot scăpa. My guilty pleasure. EmoKid a încercat să îmi sugereze că este o zi minunată de vineri. Era suficient să îmi fi spus acest lucru în câteva cuvinte. Aşa, a reuşit să mă intoxice cu un refren care nu îmi mai iese din cap. its fraidei fraideeeeeeeeeeeeeeeei.

Suferiţi şi voi, muritori de rând, cum sufăr eu cel căruia nu îi mai iese din cap această mizerie behăită!

Daţi-vă de ceasul morţii ascultând altă minoră care se bucură că la sfârşit de săptămână va fi la fel de liberă şi se va bucura de cel puţin atâtea libertăţi de câte ne bucurăm şi noi, cei suferinzi în câmpul muncii, care suntem nişte moşi rablagiţi care nu mai petrecem, spălaţi pe creier de am uitat că după vineri urmează sâmbătă când e iar liber şi pe urmă duminică, şi, să vedeţi culmea culmilor, iar e week-end. Care este profilul puştiului care e înnebunit după fata asta? Pe fanele lui Bivăr le înţeleg, dar pe băieţii care mor după puştoaica asta semidoctă cred că nu îi voi putea pricepe niciodată. Şi acum ca să mă scuz să recunosc că da, şi eu preadolescent, înainte de a o da pe metale grele îmi umplusem camera cu postere cu pop-staruri, dar ele erau: Cindy Lauper, Madonna, Sabrina sau Samantha Fox. Parcă e o mică diferenţă, nu? Sau sunt eu un moş retrograd...

Modernism românesc cu ceva licenţe de incultură

Nu știu cum ați defini curentul cultural în care se încadrează acest blog, dar îmi place să cred că locul lui nu ar fi departe de ”modernitate”. Mă consider un conservator empatic şi uşor cameleonic. Înţeleg rostul noului şi al modernităţii însă nu calc peste cadavrele celor care ne-au adus cultural sau social acolo unde suntem astăzi. Prin urmare, sunt prezent atât la recepţii cu ştaif cât şi la petreceri relaxate. La nici una dintre ele însă nu îmi permit "modernism"-ul de-a mă aşeza cu curul pe masă (cu atât mai mult cu cât aceasta este dispusă cu o faţă de masă, cu pahare şi platouri cu mâncare), asta pentru a arăta celor din jur cât de bine mă simt eu, cam ca peştele în apă. Există anumite coduri peste care, indiferent de curentele culturale care îmi dau târcoale nu îmi voi permite niciodată să le încalc. Aici de exemplu veţi găsi ceva care pe mine mă sperie. În rezumat, aflăm că la un anumit vernisaj, al unei artiste moderne din categoria stigmatizată mai sus a fost prezent şi Constantin Bălăcescu Stolnici. WTF este Bălăcescu Stolnici?

A trecut ceva vreme de când Bălăceanu Stolnici a încetat să îmi mai fie simpatic, dar asta nu înseamnă că de atunci, pentru a mă răzbuna, aş fi justificat să îi pocesc numele din Bălăceanu în Bălăcescu, chiar dacă, într-adevăr, s-ar putea spune că s-a cam bălăcit, de dragul bălăcirii, nu din motive stringente şi comprehensibile din punct de vedere uman. Asta însă nu le dă dreptul moderniştilor de pe site-ul la care am făcut trimitere mai sus să reboteze personalităţi ale României contemporane, în ciuda imoralităţii acestora. Dacă însă argumentul suprem este incultura, atunci chiar că îmi permit să afirm că modernismul anumitor artişti români contemporani nu este decât o libertate asumată dincolo de relicve, de moaşte şi de cadavre. Iar dacă pentru cultura tinerilor se consideră că Bălăceanu Stolnici poate fi "poreclit" Bălăcescu Stolnici, nu mă voi mira nici când voi afla că mulţi artişti români moderni au ca modele pe Tristan Ţara, pe Doamna Baba - pictorul sau pe Constantin Brâncoveanu - sculptorul, fireşte.

Long Live Modernism!