Deși accept că pericolul nepotismului reprezintă o mare problemă, mai ales când astrele se conjugă în feluri neașteptate, rămân un vașnic opozant al transparenței de dragul efectului public, deoarece după cum toate fenomenele internaționale sunt adaptate original de români și combaterea demonstrativă a nepotismului capătă mutații odioase la toate nivelele societății autohtone.
De cele mai multe ori, pentru un mandat, numărat în ani, este nevoie de un telefon bine plasat, de un moment de grație, sau de o conjugare fericită de a mai multor capitaluri de încredere. Argumentul suprem este: dacă nu e bun într-un număr definit de ani îl schimbăm. După cum se poate observa, ceea ce în mod normal ar trebui judecat în minutele dinaintea deciziilor capitale, este aproximat la un ciclu de câțiva ani. Se evită astfel dictatura măsurată în ani lumină, dar nu și degenerările în ani pământești. Pe mine, umanoid, chestia asta mă deranjează, dar mi-e teamă că legislativul este condus, subversiv din marțieni nemuritori. Și cum am cunoscut destui ”mandatați”, pot să vă spun că în marea lor majoritate aceștia se conduc după principiul: am un mandat în care pot să nu fac nimic, după care mai vedem... Să încurajez un astfel de comportament este ca și cum i-aș spune copilului meu: cât stai în casa mea nu mă faci de râs. Pe urmă se permite. Să fim serioși. Nu e mai simplu să îi spun viitorului om mare că nu totul se reduce la ierarhizări? Să le spui ”mandataților” că își vor păstra postul în funcție de performanță? Că totul poate lua o turnură spectaculoasă într-un singur minut sau că te poți blaza cu un CV infect, în care 4-5 decenii de muncă se pot reduce la un singur job. Ne-am învățat însă să dăm mai multă importanță traseismului decât eternizării, care a căpătat o conotație negativă la români, de o vreme încoace, și îmi aduc aminte, cu subiectivism de Sfântu Mitică Blajinu. Nici nu vă pot spune câtă scârbă mă cuprinde când dau peste ipochimeni care, acuzați că nu își îndeplinesc obligațiile contractuale prevăzute în mandat declară cu emfază: nu mi-e frică să mă întorc de unde am plecat! Păi de ce nu ai rămas acolo, nenică? Îmi doresc să dau peste din ce în ce mai mulți oameni care își doresc să tragă cât mai mult de timp, pentru a își îndeplini proiectul în limita timpului acordat, și care nu vor sub nici un preț să se întoarcă de unde au plecat. Poți să furi, poți să înșeli la fel de bine un mandat sau o viață întreagă, dar nu în mijlocul semenilor tăi, iar dacă acolo îți iese, e clar că semenilor tăi nu le pasă. Mandatele aprobă ignoranța și încurajează absenteismul societății civile în România actuală.
Dacă ești bun, dacă noi generații nu au nimic de spus împotriva ta, mă întreb eu așa, stupid, de ce să fii schimbat? Ca să lași locul și altuia? Să fim serioși, nu există un singur astfel de loc de muncă pe lume, odată la un ciclu de viață. Să îl schimbăm pe Jagger pentru că nu mai lasă locul altuia în Rolling Stones! Să nu îl mai jucăm pe De Niro pentru că a apărut un puști care joacă bine rolul unui om în vârstă! Lumea nu se reduce la o singură trupă rock, la un singur actor, la un singur portar sau la un singur organism. Și pentru un brand este nevoie de consecvență, de continuitate. Cel puțin eu așa cred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu