Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

luni, ianuarie 16, 2012

Peturi goale vs. dresuri vechi

Pornind de aici, de la Simona Tache, vreau să zic şi nicidecum de la specialiştii de la acasă.ro - încă stau şi mă întreb cum e să fii specialist în "dresuri vechi"... am încercat să elaborez şi eu câteva utilităţi pentru peturile de 500, consumate. De fapt, dacă iau în calcul preţul dresurilor şi al peturilor, am tras concluzia că peturile sunt mult mai folosibile decât dresurile, mai cu seamă că cea mai ieftină substanţă dintr-un pet - cred că apa pură - este cu mult mai ieftină decât cel mai ieftin dres, folosit, ba chiar cu ochiurile fugite (cele de fabrică sunt chiar mai scumpe decât cel mai scump pet plin...)


Sfaturile de mai jos sunt însoţite de indicaţii cu privire la importanţa sau neimportanţa dopului, în acest caz, deloc de neglijat.


1. Vrei să agăţi o asistentă medical? Bagăţi-o, bărbate în pet! (Nu se va întâmpla imediat dar ai ceva şanse pe termen lung - invers proporţional cu lungimea mădularului!) De recomandat coloana sonoră Madonna - My baby's got no secret. Fără dop.

2. Vrei să te autosatisfaci? Scoate-ţi mădularul din pet! Fără dop.

3. Vrei să comercializezi paradoxuri cu castraveţi maturi introduşi într-un pet? Bagă castravetele şi aşteaptă să se facă mare. Fără dop, dar merge şi cu dop dacă vrei să îi murezi.

4. Pleci într-o călătorie pe mare şi ai emoţii? Ia un pet. La nevoie introduci mesajul şi îl lansezi la apă. Cu dop.

5. Vrei să nu mai cumperi brad de Crăciun. Strânge toate peturile într-un săculeţ (depinde cât de mare doriţi să fie bradul) de cartofi şi striveşte-le. Un singur set de ghirlande, în interior, chiar la bazele acestuia vă va oferi un brad de Crăciun de neuitat. Cu dop sau fără dop.

6. Vrei să comercializezi lucruri în interiorul unui pet după modelul bărcuţelor construite din scobitori? Nimic mai simplu. Introdu o scobitoare într-un pet. Eşti unicul creator şi comerciant al produsului artizanal intitulat "scobitoarea din sticlă". Cu dop, dacă nu vrei să scapi scobitoarea.

7. Vrei să faci impresie bună, seara, la mare? Introdu-ţi petul în pantaloni. Impresia bună te ajută dar nu îţi rezolvă toate problemele, prin urmare dacă nu "te rezolvi" în seara cu pricina, e bine ca pentru plajă, a doua zi să schimbi plaja. Cu dop sau fără dop, în funcţie de ce îţi doreşti de la impresie.

8. Nu ai şi tu, ca ceilalţi, un pet? Ia petul, pune-i lesă şi ieşi cu el în lume. Acum un secol ai fi fost ridicat de nişte domni prietenoşi îmbrăcaţi în alb, astăzi s-ar putea ca în câteva zile să descoperi că ţi-au furat şi alţii ideea. Cu dop sau fără dop, depinde de natura anotimpului: secetos sau umed.

9. Te duci cu copilul la mare şi nu ai bani de colac? Înconjoară-i peturi de jur împrejurul trupuşorului său firav. Imediat vei înţelege că un colac ar fi însemnat bani aruncaţi. Cu dop, dacă doriţi să nu aruncaţi banii pe reanimare.

10. Vrei să întinzi coca şi nu ai sucitor? Foloseşte cu încredere un pet! Cu dop.

11. La pescuit ţi s-a rupt mulineta? Înfăşoară firul pe un pet şi MULINEAZĂ. Fără dop, şi mai ai nevoie de un băţ pe care să îl introduci în orificiu, dacă nu vrei să introduci altceva...

12. Eşti la prins de canguri şi nu ai lasou. Leagă două peturi pline cu lichid între ele prin intermediul unei sfori. Acum aruncă! Cu dop. Necesită lichid.

13. Eşti într-un tren de noapte, singur în compartiment şi te trece. Nu poţi părăsi cabina de teamă să nu fii furat de ciudaţii de alături. Scoate mădularul şi uşurează-te în pet. Acum ţi-ar trebui poate un pet mai mare. Cu dop dacă vrei să uiţi civilizat sticla printr-o gară, fără dop dacă eşti dispus să deşerţi conţinutul din mers, pe geam.

14. Vrei să le dăruieşti prietenilor un vin comun, de masă în sticle deosebite? După ce în prealabil înmoi petul gol într-o soluţie de aracet, învârte-l ca pe sucitor prin diverse chestii. Ai obţinut o sticlă ornamentală. Cu dop dacă nu vrei să oferi în dar sticle ornamentale cu aracet. Ulterior poate fi dăruit şi gol, pe post de vază.

15. Eşti pe stadion şi nu poţi produce un zgomot prea mare? Foloseşte petul gol pe post de vuvuzelă. Dacă te confundă lumea cu Gheorghe Zamfir ţi-ai cam luat-o, însă s-a constatat că din ce în ce mai puţini îşi mai amintesc cine este acest personaj. Fără dop. Cu dop rişti să fii confundat cu un tip cu inflamaţie gingivală acută.

16. Vrei să te faci acvarist şi nu ai bani de acvariu. Pune un pui de peşte mic gapii într-un pet. Fără dop dacă vrei să creşti un peşte viu.

17. Vrei să atenţionezi piloţii de avioane cu privire la înălţimea sârmelor telefonice? Urmează construcţia de la punctul 12 şi arunc-o spre cabluri. Dacă dobori păsări ai grijă să fie porumbei. Ciorile sunt mai nou protejate. Şi dacă e totuşi cioară, vopseşte-o. Cu dop.


Pe moment atât, suficient ca să vedeţi că petul gol bate la fundul gol dresul vechi. Dacă mai golesc câteva peturi revin.

Niciun comentariu:


Pleased to meet you, hope you guess my name...