Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

miercuri, noiembrie 30, 2011

Andrei Stăruială - clipul finalist de la "Fires" de la Band of Skulls

Iată şi clipul lui Andrei Stăruială la "Fires" - Band of Skulls





Felicitări Andrei şi La mulţi ani!

Perfecţiunea imperfecţiunii absolute în imagini - Band of Skulls - "Fires"

La recomandarea Doamnei Doamna am pus botul la ultima ei descoperire: "Band of Skulls". Sigur, cu maximă reticenţă, doar v-am spus că sunt destul de convins că rock actual nu mai există şi într-un fel poate ca e mai bine aşa, decât să degradăm valorile mai bine să le îngropăm la mare adâncime, în sarcofage bine izolate şi să uităm de ele până la zorii unei posibile catastrofe. Evident că vibrez ca şi alţii la aceeaşi profeţie legată de extincţia rock'n roll-ului, cu atât maimult cu cât asta aparţine tot britanicilor de la Band of Skulls, probabil cel mai important promotor al rock-ului actual: "It's the fall of rock 'n roll, That's what the news said".


Iată mai jos clipul la "Fires", după mine o minunăţie care întregeşte mesajul versurilor: perfecţiunea imperfecţiunii absolute.








Ca şi curiozitate, clipul acesta a fost ales în urma unui concurs propus de trupă, pentru alegerea celei mai bune variante video pentru piesă. In finală s-a mai calificat şi românul Andrei Stăruială - La mulţi ani, Andrei! - care a realizat un montaj având la bază rotoscopia, animaţia 2D şi peste 2000 de desene individuale. De data aceasta Andrei Stăruială nu a câştigat nu pentru că ar fi fost furat, cum ne place să ne văităm la scară mondială, ci pentru că, după mine, a realizat un montaj lipsit de conexiune ideatică şi personalitate potrivită piesei în sine. Vorbim acum despre un montaj impecabil, dar depersonalizat. În orice caz, dellcar pe propria răspundere că dacă varianta finală ar fi rămas clipul lui Andrei Stăruială "Fires" de la Band of Skulls mi-ar fi plăcut mult mai puţin. Fără supărare!

marți, noiembrie 29, 2011

Sântandrei interpretat la vremuri de criză

La noapte e Sântandrei. După cum vă puteţi da lesne seama, poartă un nume contras care multora le va aminti probabil de Fuego. Diferenţa o face diversitatea de manifestări de care se bucură această divinitate geto-dacă, peste care creştinii l-au suprapus pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României. Peste Fuego creştinii nu au suprapus nimic, însă dacă eşti mai puţin fundamentalist şi religios eventual, poţi suprapune cu uşurinţă peste acesta diverse protuberanţe sau orificii - aici cercetătorii încă nu şi-au spus ultimul cuvânt... Pentru cei care nu ştiu, Sfântul Andrei a predicat chiar în Dacia, în primele decenii de la naşterea lui Iisus, fiind considerat de mulţi un adevărat martir deoarece pe vremea aceea Dacia deşi exista nu era deloc încălzită şi nici vii nu erau neam, ca să zici că măcar aduna bietu Sfântu nişte vreascuri şi încălzea automobilul. Iar iernile nu erau nici atunci, ca şi acum de altfel, uşoare. După ce l-au suprapus pe Sfântu, au suprapus peste Sfântu pe Lupu, divinitate precreştină în toată regula. probabil că aici este geneza fenomenelor paranormale care au urmat, pentru că să ne înţelegem, poţi face multe lucruri imorale pe lumea asta, dar nu pui tu lupul paznic la oi... Până prin secolul XX în Colinele Tutovei se organizau în noaptea de Sântandrei paranghelii în toată regula, comparate de mulţi cu Revelionul, mai ales că pe atunci Revelionul era aşa, un moment şters şi lipsit de opulenţă. De-abia mult mai târziu a venit Ceauşescu şi ne-a convins pe toţi că la ora 12 noaptea dacă ne uităm la televizor, îl ascultăm şi pe urmă ciocnim ce avem prin casă o să ne meargă bine tot anul. Erau şi pe atunci moroi şi strigoi, dar erau ţinuţi la respect de usturoiul cu care ungeau tot ce le ieşea în cale, inclusiv pe ei înşişi, ceea ce se pare că a stat la baza primelor obiceiuri erotice kinky din istorie. Pe urmă ateii zic că biserica a stricat tot că a introdus postul Crăciunului, dar eu zic că de la criză se trage faptul că încet încet sărbătoarea respectivă şi-a pierdut din putere. Criză acum, dar şi pe atunci au tot fost diverse crize, sciatice, biliare şi câteva dintre ele controlate. Moroii şi strigoii atâta aşteptau la cotitură. Au făcut cam ce au făcut maneliştii când vecinii de bloc au început să pună restricţii la ceaiuri. Când disco a intrat în colaps au venit manelele şi au ocupat reduta. De Sântandrei tinerii se distrau şi o babă (baba asolută), la lumina luminării Păzea Usturoiul. Ulterior s-a mai păstrat o uşoară reminiscenţă a acestei tradiţii - păzitul buzunarelor.

Alte importante tradiţii de Sântandrei :


Bocetul Andreiului
Fetele făceau din cârpă o păpuşă pe care o botezau Andreiu. Astăzi nu se mai confecţionează pentru că sunt gata făcute în comerţ. Ele se numesc după caz Ken, Justin Bieber sau Transformers. Puneau chestia asta pe laviţă şi o jeleau, substituind astfel precreştinul sacrificiu. Unii zic că migrarea de la Anul Nou Dacic la cel Contemporan ar fi adus cu sine şi metamorfozarea acestui sacrifiu de tip barbie într-unul de tip porcin, mai ales că lupului, în zilele de celebrare i se mai zicea şi gădinet. Poate că vă vine greu să credeţi, dar lupul avea un nume de porc (godin, godinet).

Noaptea strigoilor
Noaptea asta e una de haos, fiindcă spiritele morţilor ies din morminte împreună cu strigoii vii şi cu Nicolae şi Elena Ceauşescu care strigă, acoperind uneori chiar restul larmei: alo alo treceţi la locurili voastri şi sunt mă-tă bă, sunt mă-ta. De regulă monştrii ăştia se bat între ei, dar dacă le iese şi om în cale, şi-o ia ăla de numa, cam cum şi-a luat-o Galamaz de la suporterul petrolist - cu atât mai mult cu cât suporterul ăla era în tabăra lupilor (galbeni). Climaxul la strigoi e în noaptea de 29 spre 30 noiembrie când ies din corp ca Elvis din building, din casă pe horn sau pe uşă, se rostogolesc de trei ori şi se transformă în animăluţe fel de fel: lup, câine, pisică, porc, berbec, găină, broască) şi după ce încalecă pe cozi de mătură şi butoaie se fac oameni - Iurie Darie şi Anca Pandrea pot fi daţi drept exemplu, sper că vă amintiţi şpagatul Ancai Panca pe butoi!!! Pe lângă strigoi avem şi pricolicii (priculicii) care spre deosebire de vârcolaci zboară.

Aflarea ursitei
Fata de măritat prepară o "Turtucă de Andrei", care în zilele noastre poate fi cumpărată de-a gata de la Carrefour. Obiceiul de a semăna în noaptea de Sântandrei grâu într-o oală de pământ pentru a interpreta rodnicia ogoarelor în noul an este practicat şi astăzi, unii însă semănând cannabis.


Aşteptăm de la voi şi alte obiceiuri pentru a putea astfel să avem o imagine spectrală a cutumelor omeneşti şi nu numai!

Teme-te de ţigani chiar şi când îţi fac "daruri"

Una dintre temerile românului, nu neapărat contemporan cât aş spune atemporal este "ţiganul". El se regăseşte în expresii de adâncă simţire românească precum: "nu te ţigăni", "vine ţiganu şi te ia" sau "te dau la ţigani". Aici însă este vorba doar de subconştientul nostru, şi nu de o anumită antipatie concretă pe care mulţi dintre noi nu o simţim. Nu zic că ar fi români care să nu fi interacţionat niciodată cu un ţigan, ci mai degrabă că există suficienţi români care nu au avut absolut nici un conflict cu această etnie şi totuşi folosesc mai departe aceleaşi locuri comune, din reflex. Personal eu nu fac această greşeală, mai ales că am prieteni ţigani, ba mai mult, am avut privilegiul să cunosc ţigani deosebiţi datorită cărora sunt deseori tentat chiar să apelez la discriminări pozitive. Problema asta cu "anatemizarea" e veche la români. Un exemplu clasic se regăseşte de pildă la Creangă (Povestea lui Harap-Alb), atunci când autorul vorbeşte despre sfatul împăratului cu privire la oamenii de care trebuie să se ferească fiul său în cursul călătoriei iniţiatice: omul spân şi omul roş. Aşadar, noi românii ar trebui să ne ferim cam de toţi: omul spân, omul roş, omul cu plete şi barbă (Ceauşescu dixit), omul negru, omul plajei, omul de la Minolta.


Dacă am dus într-un fel discriminarea la un nivel de artă, acest lucru este consecinţa unui neintervenţionism civic, care iarăşi ne caracterizează. Creînd distanţe am segregat, am dat naştere unui lagăr invizibil în care i-am deportat pe toţi care nu sunt ca noi. Evident, majoritari fiind aceşti a nu s-au mai putut opune. Nu le-a mai rămas decât să creeze strategii de supravieţuire, şi după ce că îi priveam cu ochii încrucişaţi am ajuns acum să îi vedem şi mai rău. Din impasul acesta tot ei sunt cei care trebuie să ne scoată, nu noi, majoritarii, care avem suficiente argumente să nu facem nici măcar un singur pas în spate. Mă revolt de fiecare dată când aud că în România sunt marginalizaţi, iar discriminarea pozitivă care se practică nu ar fi suficientă. Dacă chiar sunt marginalizaţi acest lucru se întâmplă din cauză că civic nu se implică. Există câteva "accidente" care s-au dovedit mai mult decât reuşite. regretatul Johnny Răducanu de pildă povestea că în urma unui interviu radio pe care l-a dat mai demult a primit telefon de la un semen, ţigan, care i-a comunicat că a doua zi dimineaţă le-a zis copiilor: dacă nu vă duceţi la şcoală şi nu învăţaţi bine de la mine nu mai primiţi nici un şfanţ. Există de asemenea şi piesa de teatru "Declar pe propria răspundere", în care Alina Şerban, ţigancă din Bucureşti povesteşte într-o monodramă cum şi-a depăşit propria condiţie. Nu folosesc termenul "rrom" pentru a nu duce mai departe o aberaţie de sens. Istoric vorbind în România au fost de când lumea numiţi ţigani şi nu rromi, spunându-le acum rromi nu aş face decât să îi şterg din istorie şi să le creez o nouă identitate, lipsită de legitimitate, plus că eu unul nu cred că au de ce să se ruşineze pentru că sunt mai departe denominaţi după termenul istoric. Ceea ce lipseşte din societatea noastră este tocmai implicarea civică a ţiganilor. Precedentul a fost creat. Nimeni nu l-a repudiat pe Johnny Răducanu, pe Bănel, pe Alina Şerban, pe Connect R, pe Alex Velea, pe Grigoraş Dinicu, pe Ion Voicu, pe Sile Dinicu, pe Jean Constantin şi pe mulţi alţii care acum mi-au scăpat pentru că ar fi fost ţigani. Câtă vreme însă ţiganii de succes refuză să iasă public şi să îşi îndemne semenii să profite la maxim de şansă şi să nu aleagă căile uşoare, doar pentru că pe moment acestea le oferă ceva stabilitate financiară nimic nu se va schimba în ceea ce priveşte situaţia prezentă. Campaniile antirasiste nu ajută la nimic. Este doar un paleativ de moment. E frumos să organizezi astfel de campanii, pe tine ca român poate chiar te vor face să te simţi bine, altruist şi generos pe moment, dar pe ei nu îi vor ajuta. Mulţi vor refuza cu mai multă îndârjire să iasă din anonimat, tocmai pentru a nu fi "marcaţi". E nevoie de "atacuri" civice din partea lor, de prestaţii de calitate, care să reducă la absurd prejudecăţile majorităţii.


Nu cred că vom ajunge vreodată să ne dezbărăm de prejudecăţile idiomatice la nivel lexical atunci când vine vorba de ţigani, aşa cum nu o să ne treacă niciodată aceeaşi afecţiune vizavi de "jidani". Dar bine ar fi ca doar atât să rămână, nişte glumiţe nevinovate, unele dintre ele legate de moravuri care la un moment dat vor ajunge, sper, să ne fie străine.

vineri, noiembrie 25, 2011

Jurnalistul şi subiectul, baba şi asbocimentul

Cred că jurnalistul este ca frizerul. Un frizer bun îţi conferă un cap nou, unul prost ţi-l reconferă pe vechiul cap sau îţi reconferă capul pe care nu ţi-l doreşti. Scapi doar dacă ai pretenţii mici: un numero 1 sau un zero. De asemenea tot frizerul te poate ajuta să arăţi mai inteligent decât eşti sau la fel de inteligent ca Fuego. Văd interviuri moderate de Cătălin Ştefănescu, Viorel Gaiţă, Eugenia Vodă (uneori) sau de Cătălin Bordea (Jurnal de Bordea), în care invitaţii par din cale-afară de inteligenţi. Pe urmă, aceiaşi oameni, la alte interviuri mă fac să plâng. Îmi dau seama că trăim în plină industrializare mass-media, unde invitaţii noştri devin nişte copii. Oamenii din presă au puterea să îi cizeleze să îi înveţe să sugă, să muşte, să dea pârţuri şi să facă pipi de la linie până la gard. Zici că ziariştii noştri sunt John Locke (nu ăla din Lost!!!), le dai materialul şi îl şlefuiesc, ca masonu, numai că ei lucrează ziua. Dacă dai peste ziaristu lui peşte prăjit de la unul dintre aceleaşi tabloide ţi-ai cam pus-o. De fapt ideea e că ieşi oricum într-un mare fel dar pentru alţii. E ca şi cum ai trage peştişorul de aur şi îi zici dorinţa: fă-mă să mă iubească femeile! Şi pe urmă nu mai scapi de femeia cu barbă şi mustaţă şi altele ca ele. Că ai zis femei, la plural. Ziaristul deştept te vinde la deştepţi, ziaristul prost la femeia cu barbă şi mustaţă.


Alex Velea mi se părea un băiat deştept. Deştept, nu foarte deştept, un fel de negru dar nu foarte negru. Asta până am apucat să citesc o declaraţie dintr-unul din tabloide: "Imi plac foarte mult copiii. Daca as avea cum, as adopta multi copii si as avea grija chiar si de un unul bolnav. Daca as avea bani multi, multi, as adopta multi copii si nu asa, de fita, ci ca sa-i vad cum evolueaza", a declarat Alex Velea pentru Music Channel. În profunzime Alex a zis ceva de perfect bun simţ: dacă aş avea bani mulţi, mulţi, aş adopta multi copii. Mulţi ăsta îl exonerează de gândurile noastre necurate. Cu toate acestea deschide şi o portiţă către o tâmpenie de ecuaţie (am fost infect la matematică!) cu nişte chestii comune care se anihilează între ele. Adică "mulţi-toţi" şi tăiem. Şi rămâne "dacă aş avea bani i-aş cheltui pe copii". Adică Alex nu are bani? Nu are deloc? Dacă nu am bani deloc nu adopt deloc copii. Asta e ecuaţia în oglindă, cu minus... Aşa cred că e Alex, numai că dacă îi ia interviul un tip iscusit îl poate ajuta să nu mai pară ipocrit. Dacă i-l ia jurnalistul căruia dacă spui "frunză" trebuie să i-o şi araţi, atunci iese cam cum a ieşit Alex prima oară la lumină. Adevărul pur, gol-goluţ, dracu negru.


Mişto e că, parcă simţind că a dat cu mucii în piure, Alex completează: să-i văd cum evoluează. Nu mă înnebuni, măi, DarwinMic. Să vezi cum evoluează copiii? Vroiai să zici că nu eşti pedofil, sau adeptul "pisicii bonsai". Aici îl cred, nu e, dar e altceva şi mi-e frică să merg mai departe. Fie cum zici tu, poneiule mic!


Dansează băiete, dansează!

joi, noiembrie 24, 2011

Defibrilatoare la îndemâna oricui în zonele aglomerate ale Galaţiului

"Şapte defibrilatoare semiautomate publice vor fi montate în următoarele săptămâni în cele mai aglomerate zone din Galaţi. Costurile acestei investiţii ajung la 14.000 de euro." Cu alte cuvinte suntem în pas cu tehnica, şi nici măcar în capitală ci culmea, la Galaţi. Mai avem oare motive să ne alarmăm că nu evoluăm? Nu, categoric nu.


Mă alarmez însă din alt motiv. Că avem acum aceste şapte defibrilatoare în zonele cele mai aglomerate ale Galaţiului, unde, ca în orice alt oraş din România trebuie să avem şi câţiva glumeţi, cetăţeni care dintr-un motiv sau altul vor apuca padelele şi vor începe să îi mângâie pe trecători pe frunte, abdomen sau dorsal. Treci şi tu pe strasse, şi când ţi-e lumea mai dragă pune glumeţul defibrilatorul pe tine. Sau poate că au fost puse defibrilatoarele chiar în zonele cele mai aglomerate ale oraşului pentru a îl decongestiona. Zilnic, un agent defibrilează câţiva trecători, şi astfel circulaţia se fluidizează.


Ce naiba putem face când trecem prin acele zone? Sau ce nu scrie în articol este că aceste defibrilatoare vor fi păzite de "defibrilatoare" - surori medicale, gata să te resusciteze în caz de nevoie, dar dotate şi cu arme care să apere integritatea defibrilatorului, în cazul că un glumeţ îi pune gând rău.


Sau poate că pur şi simplu este vorba despre nişte defibrilatoare pentru celuloză şi hârtie. Aici cred că nu ne vom confrunta cu niciun pericol.

Pleased to meet you, hope you guess my name...