Simularea ca soacră a învăţăturii...

"-Ce sa pice, un text la alegere dintre 2 romane.

-Ce ai ales?

-Nu am ales nimica ca m-am plictisit."

Este vorba despre replica dată de un elev la simularea pentru Bacalaureatul 2012, ce s-a desfăşurat zilele acestea, în Judeţul Timiş. Faptul că ne supărăm şi ne alarmăm şi că îl punem la zidul infamiei pe acest elev nu este decât încă o dovadă că noi, maturii, ne-am pierdut simţul umorului, fiind non stop constipaţi, deşi mulţi dintre noi ţinem să mâncăm numai alimente sănătoase.

Am uitt cu desăvârşire sensurile de dicţionar ale cuvintelor româneşti, şi una dintre aceste pierderi este "simularea". O simulare este o imitaţie, vezi cântecul celor de la REM - Immitation of life. Prin urmare, dacă imitaţia nu este decât o copie fidelă a realului, ne trezim cu toţii ca într-un vis urât, înconjuraţi de clone, prin urmare imitaţia e bine să îşi păstreze brandul. Pe de o parte e sănătos ca tânărul din poveste să se plictisească la simulare, deoarece îi lipseşte cu desăvârşire adrenalina. Pe de altă parte, este iarăşi sănătos să se comporte ca în viaţă, şi să nu se menajeze deloc, aşa că dacă se plictiseşte omul, să îl lăsăm să se plictisească şi să nu îl tragem la răspundere.

Plictisul este şi el parte din viaţă. Oamenii se îmbată, fac sex, mănâncă şi se plictisesc. Este natural să fie aşa. De aici şi alegerile şi schimbările de antrenori lipsite de motiv, chiar şi divorţurile. Aproape că îmi vine să spun că plictisul este viaţă. Toate marile invenţii s-au născut din plictis, toate revoluţiile au avut la bază plictisul. Mai trist este când de la plictis iau naştere copii. Atunci plictisul este de blamat. Numai atunci. Oricum până în prezent nici un studiu nu a relevat dacă copiii cei mai plictisiţi sunt şi făcuţi la plictis...

Lăsați mâine, de la 21.30 femeile și copiii să vină în Giulești!

Mai sunt puține ore până la returul de mâine, din Semifinalele Cupei României când Rapidul va încerca să treacă de FC Vaslui și să se califice în finală și trebuie să vă spun că ard de nerăbdare să se facă de orele 21.30 și să văd cu ochii mei cum arată Giuleștiul. Așa, la rece, evenimentele de mâine arată a sacrificiu suprem cu glazură de vreun mileniu și ceva peste. În săptămâna mare, ceea ce au de gând să facă rapidiștii mâine aduce a Posada numai cu femei sau copii, sau a Ana zidită de Manole, în Grant, cel puțin până mâine, la ora meciului, când vom vedea cam ce accepțiuni mai acordă rapidistul contemporan termenului de sacrificiu. Pentru cei care nu știu, situația stă cam în felul următor: cu tribunele suspendate, prezența la meciul din Giulești va fi permisă numai femeilor și copiilor sub 14 ani. De aici sloganul ”Rapidiste din toată România, uniți-vă!” Până să văd stadionul plin de soții și de mame exemplare, îmi place să mă încălzesc la imaginea unui stadion din albion, înțesat la femei. Pentru că nu știu să vă spun exact de ce, dar la ei se poate. Poate pentru că am văzut destule filme cu englezi gata să facă orice pentru echipa iubită... Nu zic că la englezi iubirea e mai mare în familie decât la noi, dar parcă la ei nevasta pune mai ușor botul la prostii de-astea.

Încerc să îmi imaginez argumentele rapidistei (româncei în general) puse în fața faptului împlinit. Ele sunt de natură: Săptămâna Mare, păr murdar, ore târzii Pe urmă apar cele vindicative: nu vreau să stau lângă Lenuța sau las'că știu eu că îi faci ochi dulci lu' cutare, și dacă o prind la meci o jumulesc... La un moment dat ești tentat să îți încurajezi soția să nu mai plece nicăieri. O să se întoarcă Bozo de la înmormântarea maică-si și o să umple el golul lăsat de nevastă-mea și prietenele ei cu gura mare.

Dar ce ne facem dacă pentru fiecare femeie rapidistă care nu se înfățișează mâine la FanShop, în Giulești să ia invitațiile gratuite (încă un beneficiu care, parcă văd, va trece neobservat) vine câte o moldoveancă vașnică din Vaslui sau din împrejurimi? Nu știu câți au luat în calcul varianta asta cu provincia, mult mai dedicată valorilor locale decât capitala. Ce ne facem dacă mâine poposesc autobuze vasluiene în București cu femei și copii, aduși în Săptămâna Mare într-un turneu cultural. De la ora 18.00 proiecție specială ”A fost sau n-a fost” în piața Universității, după care țuști în dube, spre Giulești. Program special și pentru copii, cărora, în preajma Paștelui primăriile înfrățite din București și Vaslui le vor oferi un program special de căutat ouă printre betoane și gunoaie.  Mi-e teamă, mi-e foarte teamă de un astfel de moment, în care tribunele se vor năpusti una asupra celeilalte. Mi-e teamă de Heisselul femeilor, mai mult decât de o mică altercație între burți pline cu bere. Mi-e teamă de furia mamei românce, revoltată pentru injuriile aduse propriului prunc...

Gata, să redevin puțin serios. Salutară inițiativa conducătorilor de la Rapid de a popula mâine stadionul cu femei și copii. Frumoasă și sănătoasă imaginea cu bărbați care își coboară jumătățile și trei sferturile din mașini, îi sărută părintește pe frunte și le fac bezele. Apoi se duc peste drum la un suc, conștienți că drinkul nu se pupă cu driveul. Nu cred însă că stadionul se va umple. Nu cred că avem încă inoculate principiile responsabilității, ale apartenenței la ceva mare, care, la scală foarte mică ne aparține și nouă. Și mai cred că invitația ”Aduceți-vă copiii și soțiile în Giulești!”, lansată ieri pe site-ul oficial al Rapidului trebuia puțin cosmetizată, pentru un efect maxim asupra sexului frumos și descendenților acestuia. Eu unul aș fi zis: ”Femei rapidiste, miercuri, în Săptămâna Mare George Copos vă oferă gratis în Giulești ingrediente pentru masa de Paște!” Poate chiar un târg de la care să poată fi achiziționați gratuit mieii... Iar pentru copii, zău dacă nu aș fi organizat cu o oră sau două înainte de desfășurarea meciului campionate de căutat ouă prin gazon.

Până mâine îmi voi permite să mai visez frumos și să cred în surprize!

  

Complement, agent

Știți cu toții ce e acela un complement ”de” agent. Nu foarte popular la testele de sintaxă și morfologie, precum celelalte complemente, complementul de agent este în zilele noastre tot mai mult pe cale de dispariție datorită limbajului jurnalistic în grațiile căruia verbele la diateza pasivă nu par să intre. Nu același lucru însă se poate spune despre un complement ”de rit nou”, care pare să câștige teren mai ales în tabloide. Este vorba despre ”complement, agent”.

Să luăm un exemplu. ”O femeie face sex neprotejat cu ...” Să zicem bărbați. Ok. În cazul ăsta pe bărbat îl poți acuza de orice, dar că ar fi indirect niciodată nu. Așadar bărbatul e agentul. Un fel de ”agent VIP”. Cu bărbați cu bani, cu mașini străine, cu cont mare în bancă, cu IQ redus... șamd. Dacă însă vrei să scoți mai mult în evidență momentul de neuitat al acestui secs neprotejat - pentru că trebuie să recunoaștem că e ceva adrenalină în tot procesul aista - ce faci, fără să apelezi la tropi? Nu vă gândiți prea mult pentru că aflăm de la Antena 3 că este suficient să ne bâlbâim: ”Face sex neprotejat cu bărbații cu care face sex”. Era la mintea cocoșului și nimeni dintre noi nu a reușit să dezlege enigma. Rușinică. Nu cu bărbații din colectiv, nu cu bărbații de o anumită culoare, nu cu bărbații din topul 100 al multimiliardarilor. Divagăm... Pur și simplu cu bărbații cu care face sex. Complement, agent pare la prietenii de la Antena 3 să devină mai popular ca polițistul, adjectiv.

Iată și câteva alte exemple:

- joc fotbal cu... băieții cu care joc fotbal,

- beau bere cu... oamenii cu care beau bere,

- plec în concediu cu... prietenii cu care plec în concediu.

Scrieți băieți, numai scrieți!

Necazuri în dragoste cauzate de burete şi săpun

"Kerry, care locuieste in Marea Britanie, a spus: “"Este incredibil ce fac... Sper ca intr-o buna zi sa inving aceasta boala si sa fac dus fara sa fiu tentata sa mananc buretele si sapunul”. "

Aşadar, avem de-a face cu o domniţă care are o problemă legată de apetit. Simte nevoia să mănânce. Nu însă orice, ci doar produse de baie, care altora le-ar face cu ochiul cel mult datorită culorii sau a formei ghiduşe. Săpunuri şi bureţi. Pur şi simplu nu se poate abţine să mănânce aceste lucruri. Evident că, până la urmă nu e chiar aşa o mare problemă, nu sunt nici scumpe, nici interzise achiziţionării în cantităţi mari. Între preţul unei fripturi speciale cu o garnitură deosebită, a unei supe, prăjituri, cafea şi băuturi alcoolice şi costul unui săpun cu burete cu tot este o diferenţă de la cer la pământ. E ieftin să consumi bureţi şi săpun, dimineaţa, prânz şi seara. Marea problemă a fetei apare însă în momentul când cineva încearcă să o cucerească. Poate mânca nestingherită săpunul din toaleta restaurantului, până la urmă dacă va fi sărutată chiar nu e rău, va mirosi promiţător. Nici setea nu e chiar aşa nocivă, după ingerarea săpunului fiind recomandat să nu bea lichid câteva minute, pentru a nu invada spaţiul cu baloane de săpun. Marele necaz se produce atunci când ajunge la om acasă. Intră în baie şi mănâncă bureţii şi săpunul, şi a doua oară nu mai pupă ea om de omenie. Toate ca toate, dar până la cleptomanie. Azi îţi fură un săpun, mâine casa şi maşina. Plus că o relaţie armonioasă cu o astfel de persoană presupune ori să goleşti baia, ori să nu îi laşi accesul aici. Complicat.

Avea dreptate biata fată că datorită acestei metehne iubiţii o evită. Până la urmă nu există defect mai mare la o femeie decât să mănânce bureţi şi săpun. Poate să fie arogantă (aroganţa mai are şi ceva secsi, ca să nu zic că la armistiţiu te simţi un mare învingător şi civilizator!), nesimţită, să întârzie la întâlniri, să se creadă ceea ce nu e, să fie beţivă sau să-i miroasă picioarele. Toate pot fi tolerate, dar să o surprinzi în baie, muşcând cu poftă din săpun - NICIODATĂ. Ca să nu zic că mai poţi fi privit şi cu o anumită reticenţă atunci când zilnic ieşi din magazin cu alt săpun, cu alt burete de baie. Pentru că, bănuiesc că una cum e Kerry nu consumă chiar orice produs, ci doar pe cele proaspete.

Oana Lianu, erou al muncii socialiste clasa a 9-a

Pe zi ce trece mă conving mai mult și mai mult că toate concursurile de talente, televizate au rolul de a ne ajuta, pe cei mai puțin hotărâți dintre noi de a renunța la televizor în favoarea socializării ”in wild”. Odată ce ai prins mecanismul, odată ce ai fost dezamăgit ai tendința chiar dacă vei continua să urmărești emisiunea să o faci mult mai critic și cred că asta mi se întâmplă mie acum. Sunt fericit că m-am uitat la Vocea României și că l-am descoperit pe Canaf și că la prima ediție de români cu talent l-am văzut pe Ianău. De-aici încolo totul devine discutabil.

Am văzut sâmbătă, în reluare și printre picături românii cu talent. De fapt am văzut o reclamă de emisiune viitoare, și fără să pricep că nu mi se va oferi nimic din aceasta în ediția de față am așteptat ca prostul să o văd cu ochii mei pe Oana Lianu, decalând astfel ieșirea în parc cu ”piciu”. Înainte de a arunca cu pietre în mine, ascultați-mă până la capăt. Nu am dezvoltat nici o ”plăcere vinovată” (că observ că e la modă să traducem expresii din engleză, evident datorită absenței acestora în limba română...) pentru Oana Lianu! Am avut însă ocazia să o urmăresc, cu vreme în urmă, prestând ca o profesionista în muzică. Conferenţiar universitar doctor la catedra de Pedagogie Muzicală a Facultăţii de Muzică a Universităţii din Oradea și autoare a unui Curs de folclor muzical, cea de-a treia carte a sa, s-ar putea spune despre Oana Lianu că este o profesionistă. Cadru didactic și dirijoare de ansamblu folcloric, Oana Lianu mai are și un loc de muncă. Acum să consider că acesta ar fi talentul Oanei Lianu mi se pare din cale-afară de arogant. Meseria, brățara de aur, poate fi văzută ca un talent, dar aș rămâne doar la sensul de figurat, pentru că, în esență, când practici un job de ani de zile, nu prea mai știi ce e talent și ce e exercițiu. Prin urmare aș zice că Oana Lianu are exercițiu. Asta nu înseamnă însă că locul unui astfel de profesionist este la Românii au talent, pentru că se creează un precedent periculos. Mă aștept deja să îl văd concurând aici și pe Hagi, și pe Marcel Iureș, și pe Mircea Cărtărescu sau Andrei Șerban, practicându-și în public și pe ecrane meseria care i-a consacrat. Și totuși, poate că tocmai, talentul Oanei Lianu este că, pe lângă faptul că este doctor și cadru didactic mai este și o guristă desăvârșită. Enormitatea este că, fără nici o cultură în materie sau vreun ”talent” desăvârșit de a cânta jazz, Oana Lianu comite o impostură. Vine la Românii au talent și se preface că ar ști să cânte jazz. Mutilează Ciocârlia, lăsând-o nu doar fără pene, cu tuleiele la vedere, dar înlocuindu-i organele interne cu niște agregate scârțâitoare made in CCCP.

Și fiindcă tot veni vorba de URSS, aș mai spune că cei care au prins perioada comunistă, sau care nu au prins-o dar au citit cartea lui Vasile Ernu ”Născut în URSS”, gestul Oanei Lianu se încadrează perfect la categoria ”erou al muncii socialiste”, prestând acum la Cântarea României. Pentru că asta face. Gradele obținute nu sunt suficiente pentru un artist muzical polivalent ca Lianu. Mai trebuie să și exceleze prin acestea, pe piața proletară. Să afle toată lumea de valoarea ei încât imprimeriile și casele de discuri să nu mai poată face față cerințelor pieții. Să îl surclaseze pe nenea Maicăl Gecsăn la vânzări. Să meargă după ea, în concerte nu cu geanta de voiaj plină cu CD-uri, ci cu un vagon special conceput, dotat cu agregate de conservare din care să își comercializeze pe bandă rulantă produsul muzical.

Acestea fiind zise nu mai am nici o îndoială cu privire la ”talentul” Oanei Lianu. El există, este mare, poate chiar desăvârșit, dar nu are nicio legătură cu arta. O pot considera de pe acum ”Erou al muncii socialiste clasa a 9-a” în impostură!

Cristi Brancu, omul pentru care actorii modifică scenariul

Citiţi chestia asta, pe urmă comentăm:

In aceasta seara, m-am simtit in al noualea cer.
Rodica Popescu Bitanescu ne invitase de foarte multa vreme sa vedem unul dintre spectacolele scrise, jucate si regizate de ea. Abia sambata seara, am ajuns la Cinci femei in tranzitie, la Teatrul National, si am descoperit o bucata de viata, asa cum ni se poate intampla fiecareia dintre noi! Cinci femei, cinci destine, cu dramele, bucuriile si neimplinirile lor.
Am privit fermecata aceasta poveste a unei suete dintre cinci femei, care avea sa dezlantuie patimi si lacrimi, pana cand Rodica Popescu Bitanescu ne-a facut o mare surpriza!
Doamna Aimee Iacobescu avea o replica, in care spunea ca ar fi bine ca o mama si un fiu sa se impace la Surprize, surprize. Rodica a replicat – “Lasa surprize , surprize… Mai bine sa se duca la emisiunea lui Cristi Brancu!”.
Generozitatea Rodicai m-a emotionat si m-a facut sa ma simt mandra de sotul meu. Faptul ca o artista unica a vorbit despre Cristi, in fata unei sali arhipline, pe scena Teatrului National, m-a facut sa lacrimez de fericire. La momentul aplauzelor de final, Rodica a mers mai departe si a venit sa ne imbratiseze.
M-am simtit si mai fericita. Fericita ca ceea ce facem are ecou in inimile oamenilor valorosi ai Romaniei. Fericita ca iubirea mea este un om respectat de artisti unici.
“Nu stiu daca ati simtit, dar toate fetele au fost, in seara asta, emotionate ca veniti”, a spus, apoi, protagonista.
Rodica Popescu Bitanescu, esti minunata si prea inimoasa pentru aceste vremuri…

Este vorba despre un post de pe blogul Oanei Turcu, de aici. Turcu este soţia lui Cristi Brancu. Din oda de mai sus nu mă nelinişteşte grandomania doamnei Turcu, ci umilinţele la care se pretează actorii noştri din generaţia de aur, probabil unici, în măsura în care rămân din ce în ce mai puţini, pentru a îşi asigura anumite servicii. Mi-e greu să cred că Brancu este chiar Jay Leno al României, cel puţin dacă vorbim de notorietate. În ceea ce priveşte talentul său de moderator, cultura sau carisma, aceste lucruri ar fi cam argumentul de rang doi pe care l-aş invoca pentru a susţine că nu are nicio legătură cu binecunoscutul om de televiziune. Valoarea lui Brancu pe sticlă este undeva prin dreptul "indicelui duban", adică un soi de "e acolo şi el, ca să umple grila". Printre rânduri fie spus, îmi amintesc de un schimb mai vechi de corespondenţe cu dl. Brancu în care, acesta m-a convins scurt că nu are nicio legătură cu cultura, scriind de regulă după cum i se părea domniei sale că ar fi corect. Acum realitatea stă cam aşa: Brancu iese pe sticlă, prin urmare actorii noştri, mulţi dintre ei uitaţi prin teatre se simt flataţi că îi baga şi pe ei cineva în seamă. Ieşirea în public a Bităneascăi ar fi condamnabilă doar în măsura în care ar fi unică (ieşirea, că Bităneasca chiar nu e, deşi de simpatică mi-e simpatică). Dar nu este. Nu strică o linguşire mică, cine ştie când îi va servi. De aici însă şi până a ni le imagina pe cele 5 actriţe pline de trac la ideea că le va urmări din sală însuşi Brancu mai e mult. Dacă au avut emoţii că le vede Brancu, ce naiba s-ar face dacă prin absurd în sală ar fi Allan Rickman. Ba chiar împreună cu Emma Thompson, ambii actori de teatru şi iubitori ai teatrului românesc. Cred că ar refuza pur şi simplu să mai iasă pe scenă. Şi-ar spune rolurile din culise.

Şi mai e ceva, textul ăla cu "ceea ce facem are ecou..." Adică faceţi ce, mai exact? Acum îmi doresc ca Oana Turcu să dea mai multe amănunte, eventual mărturisindu-ne nouă, încuiaţilor şi neemancipaţilor profesiunea de credinţă. a ei şi a soţului său special. ...

Marian Vanghelie iese din clozet cu ajutorul Oanei Niculescu Mizil

În imagine: Oana Niculescu Mizil şi trei bărbaţi: soţul ei, Marian Vanghelie (amantul) şi soţul acestuia. De la dreapta la stânga sau de la stânga la dreapta, nu mai are nicio importanţă, câtă vreme toţi o au ca numitor comun pe doamna pe care o cheamă ca pe oraş. Poate că importanbţa există doar la nivel gramatical sau lingvistic, dar chiar nu mai contează. Acum, cu acest document în faţă pot să declar mândru că am avut dreptate, da, Marian Vanghelie e gay.

Şi dacă nu mă credeţi, iată ce declară aici chiar Oana Niculescu Oraş: "Atât eu cât şi Marian ne-am separat de soţii noştri şi suntem în relaţii foarte bune cu ei ", a spus Niculescu Mizil pe blogul personal. " Adică ea de soţul ei şi el de soţul lui. Mi se confirmă aşadar bănuiala pe care am început să o am de când l-am auzit prima oară pe Vanghelie rostind chestia aia cu "google". El săracu a rostit corect şi cu mesaj, chiar "cacăl", noi însă ne-am grăbit să interpretăm ca pe "gagăl".

Mai am puţin şi mă voi bate în previziuni cu Carmen Hara! Mi-ar plăcea să o văd pe Hara, cum, la final Champions League cu Rapid, la 3-0 pentru giuleşteni aceasta pronostichează victoria Rapidului. Nu mă interesează că până acum nu a făcut decât să abereze, pentru asta sunt gata să o absolv...

Anul nou a început cu un mic pariu pierdut

Când ați pierdut ultima oară un pariu? Când v-ați dorit ultima oară să pierdeți un pariu? Vă întreb toate lucrurile ăstea pentru că mie mi s-au întâmplat chiar astăzi. Nu am crezut o clipă că l-aș putea pierde, așa se și explică de ce am acceptat nepăsător miza.

Dar să vă spun mai bine ce aș fi câștigat eu. Doamna Doamna ar fi trebuit să facă, în apropiata noastră vacanță acasă ca o cioară, mai precis cacaaaaaaaaa ori de câte ori i-aș fi făcut semn. În public, între noi, fără nici o opreliște. Credeți-mă, știu ce spun, nu există cioară mai nostimă decât Doamna Doamna făcând cacaaaaaaaaaa.

Apoi a venit rândul ei. A avut două variante. Prima ar fi fost să port în public un tricou cu Justin Beaver... Care ar fi fost problema? Am văzut tricouri mai penibile decât unul cu Bivăr.

Cea de-a doua variantă era perversă. Trebuia să votez, la apropiatele alegeri pentru primăria Bucureștiului cu Columbeanu. Și totuși, parcă între Columbeanu și Sânzi (dacă nu știți cine e nu vă bateți capul să aflați, nu merită) parcă Irinel e mai funny, un fel de Mickey Mouse suferind de piticism și nanism hipofizar.

Am pierdut, prin urmare va trebui să execut în primăvară porunca. Nu vă spun care a fost aleasă, însă v-aș ruga să nu aruncați cu roșii într-un bărbat decent, trecut de 40 care poartă tricou cu JUSTIN BEAVER. Nu de alta, dar nimeni nu are nicio vină pentru pariul meu pierdut...

Profesiunea de credinţă a unui redactor de ţâţe mari

Pentru că tot am vorbit înainte despre redactorii de nişă din presa românească, m-am gândit să intru puţin în intimitatea poate a celui mai prezent jurnalist din presa noastră tabloidă: redactorul de ţâţe mari. Cum încă nu mi-am făcut timp să mă infiltrez, am raţionat pe cont propriu, şi pentru o vreme am bănuit că de fapt sunt două posturi pentru două specializări distincte: redactorul de ţâţe mari şi redactorul de ţâţe mici. Dacă sunteţi puţin atenţi pe tarabe, în piaţă, veţi observa că la alimente, în general, se pune mult preţ pe distincţia mare-mic. Ouă mari şi ouă mici cu clare diferenţe de preţ. Ceapă mare şi ceapă mică. Ca să nu mai spun de măsline: mari-mici, pe lângă faptul că marile şi fără sâmburi golesc buzunarul. Suntem genetic programaţi să catalogăm toate cele înconjurătoare după mare sau mic, vezi o replică deja devenită celebră a lui Mo: "dar ţâţe mari...?". Prin urmare ar fi fost logic să existe şi un redactor de ţâţe mici. El nu există. Dacă veţi fi încă o dată puţin atenţi în redacţiile ăstea o să găsiţi un tip, care stă de regulă izolat de ceilalţi, cu dioptrii mari, fund de sifon. El de fapt are ochii în regulă dar este obligat de angajator poarte aceşti ochelari pentru a vedea ţâţele cât mai mari. Dincolo de acest compromis el este acceptat de colectivitate, ba mai mult, este cel puţin la fel de agramat ca şi ceilalţi colegi ai săi de la Ţâţe Mari. Articolele scrise de acesta pot fi recunoscute prin tonul retoric desprins chiar din titlu: "unde îţi sunt ţâţele, Cutare?" sau "ţi-au intrat ţâţele la ocean, Cutare". Aceste articole îl legimitează pe autor în rândul clasei sale.

Aşadar vorbim aici despre redactorul de ţâţe mari. Cum îl recunoşti în societate? Cam tot la nivelul ochiului, interpelându-l. Îţi vei da imediat seama dacă vorbeşte cu femeia de tine sau cu femeia din tine sau cu ţâţele tale. De asemenea, dacă contactul vizual este imperfect, acesta mai poate fi identificat în cârciumi. Clientul care cere vin de ţâţa caprei este redactorul căutat. În comparaţie cu munca colegilor săi de redacţie, redactorul de ţâţe mari munceşte mai puţin, aparenţele asigurându-i de cele mai multe ori fondul articolelor, în comparaţie cu redactorul de cadavre, care are ceva investigaţii de făcut. Un caz similar cu al său este cel al redactorului ginecolog care înglobează aici atât pe redactorul de graşi, pe redactorul fofolog (tipul supranumit şi Fofocle, filozof vaginal), cât şi pe cel futurolog. Acesta din urmă poate fi identificat după predicţiile care îi scapă, şi care trimit presa sa într-o nouă dimensiune: a culorii, a eredităţii şi a apartenenţei... Dar despre aceştia, altă dată.

Defibrilatoare la îndemâna oricui în zonele aglomerate ale Galaţiului

"Şapte defibrilatoare semiautomate publice vor fi montate în următoarele săptămâni în cele mai aglomerate zone din Galaţi. Costurile acestei investiţii ajung la 14.000 de euro." Cu alte cuvinte suntem în pas cu tehnica, şi nici măcar în capitală ci culmea, la Galaţi. Mai avem oare motive să ne alarmăm că nu evoluăm? Nu, categoric nu.

Mă alarmez însă din alt motiv. Că avem acum aceste şapte defibrilatoare în zonele cele mai aglomerate ale Galaţiului, unde, ca în orice alt oraş din România trebuie să avem şi câţiva glumeţi, cetăţeni care dintr-un motiv sau altul vor apuca padelele şi vor începe să îi mângâie pe trecători pe frunte, abdomen sau dorsal. Treci şi tu pe strasse, şi când ţi-e lumea mai dragă pune glumeţul defibrilatorul pe tine. Sau poate că au fost puse defibrilatoarele chiar în zonele cele mai aglomerate ale oraşului pentru a îl decongestiona. Zilnic, un agent defibrilează câţiva trecători, şi astfel circulaţia se fluidizează.

Ce naiba putem face când trecem prin acele zone? Sau ce nu scrie în articol este că aceste defibrilatoare vor fi păzite de "defibrilatoare" - surori medicale, gata să te resusciteze în caz de nevoie, dar dotate şi cu arme care să apere integritatea defibrilatorului, în cazul că un glumeţ îi pune gând rău.

Sau poate că pur şi simplu este vorba despre nişte defibrilatoare pentru celuloză şi hârtie. Aici cred că nu ne vom confrunta cu niciun pericol.

Întrebări de coşmar pentru angajări în câmpul muncii din România

Citesc aici despre întrebările de coşmar de la Google. Mă sperie faptul că există cineva pe lumea asta care se gândeşte să formuleze astfel de chestii, nu de alta, dar dacă există unul singur cu o astfel de imaginaţie, cu siguranţă că nu e doar unul singur, celălalt fiind EU.

"Gigantul american Google a renunţat la întrebările "de coşmar" pe care le punea la interviurile de angajare, conform declaraţiilor lui Gayle Laakman, fost agent de recrutări în cadrul companiei, scrie Business Insider. Site-ul a întocmit o listă cu cele mai ciudate 15 întrebări puse în cadrul procesului de angajare la Google de care cei care vor să se angajeze nu trebuie să se mai teamă.

Iată câteva dintre întrebările de coşmar:

Câte mingi de golf încap într-un autobuz şcolar? (pentru postul de product manager)

Câţi bani ar trebui să cereţi pentru a spăla toate geamurile din Seattle? (pentru postul de product manager)

Într-o ţară în care oamenii vor doar băieţi, familiile continuă să aducă pe lume copii până când unul dintre ei este băiat. Dacă se naşte o fată vor concepe încă un copil. Dacă vor avea un băiat se opresc. Care este raportul băieţi/fete în această ţară? (pentru postul de product manager)

Realizaţi un plan de evacuare pentru oraşul San Francisco (pentru postul de product manager)

De ce sunt gurile de canal rotunde? (pentru postul de inginer de software)

Câţi acordori de piane sunt în întreaga lume? (pentru postul de product manager)

De câte ori pe zi se suprapun limbile unui ceas? (pentru postul de product manager)

Explicaţi semnificaţia expresiei "dead beef". (pentru postul de inginer de software) "

Am şi eu câteva şi le voi expune mai jos:
1. Care este durata medie a unei secvenţe porno integrale cu Anca Pandrea şi Iurie Darie? (pentru postul de şef de tură la Exploatarea Minieră de la Roşia Montana)
2. Câtor copii le-ar fi putut da viaţă Adriana Iliescu, dacă ar fi fost măritată cu Titus Steel? (pentru postul de asistent planning familiar).
3. Câte maieuri albe are în dressing Costin Mărculescu (pentru postul de tâmplar-clarvăzător)
4. Explicaţi diferenţa dintre expresiile: pile şi termopile (pentru postul de broker anagajări)
5. Aveţi două surori: Raluca şi Denisa, cu aceleaşi dimensiuni şi aspect de piţipoance - femei de consum pe centura încă nedată în folosinţă din jurul Ţicleniului. Una dintre ele însă, este puţin mai grea doar pe moment. Cum puteţi găsi care dintre ele va fi în viitor mai uşoară, fără a folosi un test de sarcină? (pentru postul de dublură VIP - Dr. Ciomu în viitorul clip al Adrianei Rouge)

The Trinity Killers - sleeping with chips, featuring Bambi şi 28 de câini... şi Oana Roman pe final

Mi-a trecut prin cap o imagine şi uite, nu mai pot să scap de ea. Este vorba despre o fantezie mai veche, legată de cum dorm vedetele şi nu numai. Cum o dormi Denisa şi Raluca, de la Bambi, în ce poziţie, cu ce gadget (dacă au aşa ceva) şi cu ce vestimentaţie? Preferabil ar fi să aibă, pentru că altfel nu mai au nici un farmec, două tute goale. Asta cică ar fi fantezia mea. Akritura are altele cu: Gheorghe Zamfir, Dan Puric şi Tudor Gheorghe - (în ordinea asta) trei generaţii de bărbaţi cu harfă la cap - Sfânta Trinitate: tata, fiu, sfântu dus. The Trinity Killers. Cică: oare care doarme la perete? Eu sunt curios care doarme între ei? Până la urmă cred că sunt curios şi care dintre ei doarme şi care nu. Indiferent de fanteziile pur masculine ale Akriturii, o întrebare este comună: bumbac sau saten? Sau poate flauşel? De aici poţi duce fantezia mai departe, şi să te întrebi cum fac oamenii ăştia toţi când visează, dar să nu deviem de la subiect.

Citesc aici că, citez:“Mânâncă cu mine şi dorm în pat cu mine. Nu sunt stăpânul lor, sunt tatăl lor”, ne-a mai spus naistul de origine română. "Exact cum v-am spus eu, Gheorghe Zamfir, prima generaţia împătată. Cred că am uitat să vă spun că vorbea despre nişte câini pe care i-a pripăşit în jurul casei: "Până astăzi am 28 de căţei în curte." Permiteţi-mi acum să am o altă fantezie, dincolo de cea a Akriturii, care nu include cei 28 de câini şi anume fantezia dormitului lângă chipuri. Printre cele 28 de chipuri cu care Zamfir doarme în pat. Vă daţi seama că acesta poate fi trackuit la orice oră din zi şi din noapte? Oare nu cumva chestia asta cu câinii în pat ascunde ceva mai profund, cum ar fi un reality show pe care îl face maestrul, şi pentru a nu plăti impozit s-a înconjurat de câini?

Şi uite-aşa, de la una ajung la alta. Oare cum arată Oana Roman dormind? Printre chipsuri de pildă. Printre chipsurile revărsate din 28 de pungi. Cu smântână şi usturoi, cu chili, cu brânză şi cu slănină afumată. Şi cu pui la rotisor, de ce nu? Îmi imaginez ceva gen American Beauty, doar că din tavan cad cipsuri.

Avertisment pentru băieţii şi fetele de la Tabu. În cazul unui pictorial vă înfiinţaţi cu caşcavalul la Vasile în poartă!

Românii, mai săraci fără Bendeac

Să facem un exercițiu: să presupunem că sunteți străini, prin urmare și eu o să uit că dacă ați fi străini nu ați avea cum să înțelegeți cele scrise de mine în românește, așa că voi pretinde că înțelegeți tot ce scriu. Bun. Deci sunteți străini, ajungeți în România și citiți în presa noastră că: ”Mihai Bendeac a dus foarte sus ratingurile emisiunii sale şi a dus la apariţia unui adevărat fenomen, după ce personajele interpretate de el au lansat replici memorabile.” Care e următorul pas pe care îl veți face? Veți căuta un suvenir cu Bendeac: tricou, cană, chiloți, căciulă, orice. Nu numai că nu veți găsi, dar atunci când veți întreba lumea pe stradă de Bendeac toți vor ridica din umeri, vă veți lovi de un zid de ignoranță cam cum mi s-a întâmplat mie în Varșovia căutând vechiul și prezervatul zid al ghetoului, bănănăind prin zonă. Deși eram la câțiva metri de el, localnicii habar nu aveau unde e. Cum nu sunteți români nu veți ști să întrebați de: ”nuștiude-astea”, și de aici eșecul. E ca și cum acum mulți ani ați fi cerut relații despre Mugur Mihăiescu. Dacă ați fi folosit cuvântul magic, Garcea, altfel ar fi stat treaba, dar cum nu sunteți români - eșec total. Așadar vă întoarceți acasă cu buza umflată. Vestea bună pe care v-o dau este că, ”totuşi, actorul a hotărât deja că, la un moment dat, va veni şi vremea retragerii, tocmai în America”.

Americani, vine muntele pe Tărâmul Făgăduinței! Problema voastră este ca și rezolvată, în curând memorabilia cu Bendeac va curge gârlă. V-ați scos! Puneți bani la ciorap, pentru că distracția asta nu va fi ieftină. Plus că, datorită tehnologiei moderne, totul va fi în 3 D de la bun început. Bendeac în 3D! Să moară Jim Carrey de ciudă, nu alta. Ar trebui acum să fiți fericiți că nu v-ați luat suveniruri cu Bendeac și că din banii de buzunar ați cumpărat Eugenia (chiar dacă de rit nou) și pufuleți. Vă veți bucura la ore eclectice de Bendeac în casele voastre, însă ceea ce veți vedea pe ecrane este înșelător, pentru că umorul de acum al lui Bendeac nu mai are nici o legătură cu acela care l-a făcut celebru la În puii mei.

Exercițiul s-a încheiat. Nu sunteți străini, ci români. Aveți la discreție Eugenia și pufuleți și cu puțin efort, nopțile, prin Dorobanți chiar și pe Bendeac, căruia îi puteți cere direct de la sursă un suvenir. Grăbiți-vă pentru că numărătoarea inversă a început, așa că profitați de marele artist cât mai este printre voi. Eventual rugați-l să vă semneze autografele cu nuștiude-astea. Pentru că: "peste două săptămâni începe numărătoarea inversă a show-urilor mele până la retragere. Aşa cum am anunţat, oricare ar fi ratingurile, oricât de amplu ar deveni fenomenul 'În puii mei', din 2014 show-ul îşi ia adio. Asta nu înseamnă că mă evapor. Voi continua să realizez două mari show-uri de televiziune pe an (de Revelion şi de Paşte), voi face teatru, film şi voi locui câteva luni pe an în State, pentru a mă perfecţiona. Când începem să numărăm emisiunile de la 50 în jos, aţi vrea ca fiecare show să aibă o temă?" Vă rog încă ceva, păstrați-vă calmul la faza cu cele două mari showuri, și să nu dramatizăm. Ceaușescu făcea tot două mari showuri, unul de Revelion, cînd ne ura de sănătate, de una și de alta și altul de 23 august, când ne ura de asemenea, și tot am mers mai departe. Eventual, la cererea publucului Bendeac s-ar putea să cedeze și să accepte un al treilea și poate al patrulea astfel de show monumental, pe același interval orar cu meciurile de fotbal ale naționalei noastre, sau cu X Factor de România. Eu zic totuși să nu încercați să îl opriți pe Bendeac și să îl lăsați să plece în America. Fiți siguri că se va întoarce, poate mai repede decât vă așteptați, pentru că, noi românii, facem o sărbătoare din orice.

Dreptul de a urî o femeie (pe lângă Elena Ceauşescu)

Am avut o polemică dialectologică zilele trecute cu un amic pe tema: cum pot să urăsc o femeie. Probabil că, ştiut faptul că nu am fost, nu sunt şi nici nu voi fi vreodată misogin, amicul cu pricina a încercat să integreze întregul discurs în jurul unei emanări neaşteptate a subconştientului meu. Totul pornise de la o figură de stil plastică şi mai mult declarativă, eu fiind acela care i-am spus că "o urăsc pe Paula Seling". Respectivul, categoric prieten cu PS, a sărit nu să îi ia dumneaei apărarea, combătându-mi motivele, ci să mă pună pe mine la colţ pentru ieşirile mele bestiale. Aşa că de atunci m-am tot gândit dacă e ceva în neregulă cu mine şi cu oricine poate urî o anumită femeie. Una singură, nici vorbă să generalizez.

Problema mare în cazul meu este însă alta. Nu doar pe Paula Seling o urăsc, aşa că înclin să cred că întregul raţionament ar trebui să pornească de la două femei în sus. Un fel de threesome. Pentru că, pe lângă Paula Seling o mai urăsc şi pe Elena Ceauşescu. Prin urmare las deschisă întrebarea: are un bărbat dreptul să urască două femei, dintre care una, obligatoriu trebuie sa fie Lenuţa?

Erou post-mortem

Citeam ieri seara câteva aberații despre ”eroii zilelor noastre”, caracteristici, semnalmente sau reacții adverse. Evident, avem de-a face cu o o exagerare a civismului, care la un moment dat începe să arate urât. Bineînțeles că acest lucru se întâmplă tocmai pentru că ducem din ce în ce mai multă lipsă de implicare, dar și pentru că există mai departe subiecte care ne sensibilizează, iar ăsta cu eroul de lângă noi mai trezește încă multe suspine, vezi ”șeful sectorului suflete”, nea tăticu, sau regretatul Corado Negreanu în halat de atelier. Pentru cei din generațiile mai tinere, Corado Negreanu nu are nici cea mai mică legătură cu Corado Cattani și nici cu Daniel Negreanu. Corado Negreanu, actor specializat în roluri de comuniști înțelegători, trecuți de vârsta a doua, care cu un simplu sfat putea dezamorsa conflicte mai ceva ca în Golf.

Așadar despre eroi. Se scriu pe bloguri vrute și nevrute, mai că ai zice că la noi pe lângă codriii verzi de brad și câmpurile de mătase, cresc 2-3 eroi prin case. Acum trăim o nouă modă: eroismul. După un cioban prevăzător (nu aș zice și clarvăzător) care trăiește o relație mai specială cu oaia dumisale și un meșter care își zidește femeia născătoare ca să primească bravo-bravo de la domnu', am ajuns să ne întrebăm dacă Toma Alimoș era mai mare eroul decât Andone când și-a dat pantalonii jos. Serios vorbind însă eroismul ăsta nu e o treabă deloc ușoară. Ca să fiu mai clar o să vă relatez iute două întâmplări. Acum mulți ani cuiva, care stătea pe refugiul stației de tramvai i s-a părut că poate deveni erou. A zărit o fetiță care traversa strada, pe zebră, amenințată de o mașină care venea în viteză, a făcut doi pași ca să o tragă pe fată numai că, împiedicându-se în marginea bordurii s-a aruncat cât era de lat peste copil. Șoferul care intuise impactul cu copilul schimbase ușor banda, nu însă suficient pentru a-i evita pe cei doi care au aterizat în fața lui. Eroism de înaltă clasă. Un altul, vrând să demonstreze ceva lumii întregi s-a cocoțat pe vârful blocului și și-a dat drumul. Ar fi putut deveni erou, un soi de portavoce a disperării dacă în cădere nu s-ar fi prăbușit peste o babă care venea acasă de la piață cu laptele în sacoșă. Eroism fără discuție.

Și uite așa m-am trezit întrebându-mă: până la urmă ce te poate transforma din om de acțiune în erou, pentru că e clar, nu sunt totuna. Cele anterioare mă fac să mă gândesc la ceasul rău, la un anumit concurs de împrejurări care te pot distinge, fără ele, eroismul tău rămânând o simplă acțiune. Atât de mulți factori, atâta subiectivitate e la mijloc că devine practic imposibil să mai fii erou al zilelor noastre. Să spunem generic că este vorba despre bad timing. Nu e ușor să trăiește cu un erou în imediata ta apropiere, eroul de la scara B. Sinucideri în lanț și lovituri de apartament. Vei descoperi imediat că ”eroul” are un coș pe nas, pute sau are o sensibilitate crescută pentru femeile căsătorite. Numai timpul prezervă eroismul. Singura ta șansă să devii erou este moartea. Ai întins bocancii și ți-a sărit un nasture la cămașă. Sub nasture, bluza lui Superman mulată pe corp.

Cred că Superman, eroul de azi, sau Batman au murit de mult. Altfel nu am fi atât de liniștiți la gândul că cineva e mai bun ca noi. Sau Zburătorul. Toți aceștia au intrat de mult în descompunere.

Un caz de rău-simţ

Gata, concediul c'est fini şi acum a venit ora bilanţurilor. Deocamdată iată o anecdotă ce îmi dă de gândit. Aceasta gravitează în jurul conceptului de timp. Timpul meu, al nou, al lui, al nostru, al vostru, al lor. Timpul meu, care are o altă valoare decât timpul tău. De pildă, în concediul acesta, timpul meu a fost clar cu mult inferior ca valoare timpului altora, care s-au trezit muncind. Eu stau cu dânsa la soare şi altul împinge şaiba. Naşpa. Este cât se poate de normal ca în acel moment, eu să nu mai am nici un fel de drept obştesc şi uman să mă grăbesc, iar celălalt are toate prerogativele de a îmi tăia calea, de a mi-o lua înainte, ba chiar de a-mi produce greutăţi, care, la un moment dat ar trebui să niveleze timpul meu nepreţios cu timpul său. Anecdota care urmează este povestea lui Florin C..

Omul stă la coadă. Evident că timpul său este scurt, zgârcit şi deosebit de preţios. Cu toate acestea nu apelează la nici un artificiu de a-l fenta, de a-i pune piedică timpului ce aparţine unui alt semen de-al său. Stă la coadă disciplinat. La un moment dat i-o ia înainte o duduie, plină de ifos. Florin C. o întreabă politicos dacă timpul ei este mai important decât timpul său şi răspunsul vine de-a valma. Da, de unde ştiţi? Chiar aşa. De unde ştiu că nesimţitul are cu el tot arsenalul care îl fac să îi dea înainte cu tupeu, convins fiind că adevărul este unul singur, al său? Maieutică de gradul 1.

Iar acum trag concluzia că avem de-a face cu un caz patologic. Duduia în cauză este neliniştită şi nemulţumită. Într-un Bucureşti care te face să te simţi în război cu toată lumea. Nimeni nu munceşte cât tine, nimeni nu duce o viaţă grea ca a ta, nimeni nu e înşelat ca tine sau nedreptăţit. Şi boschetarii s-au retras spre periferie, încât, nu prea mai ai la ce să te raportezi. Noroc că manechinele în vitrine sunt îmbrăcate, iar cele din vitrinele în curs de amenajare nu sunt dotate cu prăţi anatomice politically correct. Pentru că atunci tot mai mulţi dintre bucureşteni ar da-o pe Freud. Sula dumneavoastră este chiar mai mare ca a mea? Linişte. Sau contrariul. Da, de unde ştiaţi? Asta la bărbaţi. Între femei, se tranşează mult mau uşor. Auzi, fată, ţâţele tale sunt chiar cu mult mai mici decât ale mele. Jenată, domniţa în culpă răspunde: Da. Atât. Da. Şi se gândeşte: "noroc cu push up-ul că m-ar fi desfiinţat de tot."

Viens chez moi, j'habitte chez une copine... franc masonne

Sub titlul Din tainele masoneriei... feminine am văzut astăzi, aici o enormitate. Este vorba despre un filmuleţ marca Realitatea TV care, pe faţă face lobby francmasoneriei feminine din România. Atât de bine este făcut filmuleţul de 20 şi ceva de minute încât în prima sa parte am reuşit să izbucnesc în râs. La un moment dat, vorbindu-se despre "vechea tradiţie românească a masoneriei feminine" sunt proiectate imagini cu celebrele masoane internaţionale Louis Armstrong şi Stan şi Bran în timp ce jos, în bară rămăsese scris Din tainele masoneriei... feminine. M-a scandalizat însă altceva. La un moment dat apar două dudui, despre care aflu din bara de jos că sunt "proaspăt primite în lojă". Sunt surprins, ştiind că masoneria este o organizaţie secretă. Ei bine, nu mai e.

Venerabila maestră îmi oferă lămuriri. Loja aceasta nu mai este de mult secretă ci doar discretă. M-au spart! Şi în completare, una dintre aceste dudui face o invitaţie: le invită pe toate doamnele să intre în această organizaţie, pentru a cunoaşte altfel de oameni. Aoleu! Ce fel de altfel? Cu 5 ochi, cu multiple organe sexuale, cu negi pe nas sau cu probleme de moralitate? Ce fel de altfel? Înţeleg, ca orice alt profan că este vorba despre nişte curiozităţi ale naturii, despre nişte oameni pe care nu îi întâlneşti zi de zi. Până la urmă e de înţeles dezideratul acestei organizaţii: să transforme româncele în francmasoane. În farmazoane, vorba lui Creangă. Înălţător. Aşadar nu e vorba despre criterii spirituale sau morale, ci pur şi simplu sexuale. Acum că Naomi este femeie, poate să intre şi ea în rândul celor deocamdată 300 de românce francmasoane. Frumos feminismul acesta, frumoasă evoluţie, de la cratiţă la şorţ... Stana şi cu Brana, cum se anunţa din primul sfert al filmului.

Şi aşa mi-am amintit de un banc, oricât de anoste ar părea trimiterile. Ştiţi care este diferenţa dintre labă şi secs? În timpul actului sexual mai şi socializezi...

No mercy for the salesman - alo, Aloe Vera?

Există o meserie pe care, pe lângă multe altele la care nu mă pricep deloc nu aş fi putut-o duce niciodată la bun sfârşit. Aceea de comis-voiajor. Sau de agent de vânzări. Nu că nu am papagal (papagalu Cioca, se ştie), ci pentru că mi-e foarte greu să ma identific atât de mult cu produsul încât să nu trebuiască să mint cumpărătorul. De exemplu: cumpăraţi aloe vera că face aşa şi pe dincolo! Poate că face, nu zic nu, dar pentru mine e o corvoadă. Să fiu Gică Contra mi-e mult mai uşor, cu atât mai mult cu cât rigiditatea pare să fie ghiuleaua pe care cel puţin comişii-voiajori români o duc după ei. Ei au un text de spus, o mică intoxicare de operat şi dincolo de aceasta sunt în aer. Şi iată dovada mai jos: unul se joacă şi celălalt se enervează. Şi atunci, vă întreb, merită să fii agent de vânzări astăzi, cel puţin în România? Cred că cea mai mişto meserie pe care ar trebui să ţi-o doreşti în copilărie nu este: medic, balerin, fotbalist sau inginer, ci client.



AGENT: Salut! De azi pana duminica la ROMEXPO va fi TMA - Festival de Spiritualitate, Medicina Alternativa si Terapii Complementare
http://aloirea.blogspot.com/2011/06/tma-festival-de-spiritualitate-medicina.html Va asteptam acolo si poate facem si o cantare...
VasileSensual: bah, lasa-ma cu aloe
AGENT: dar eu nu vorbeam de aloe
AGENT: dar, daca tot ai adus vorba, te intreb ceva: ce experienta nasoala ai avut cu aloe?
VasileSensual: dar amice, nu refuz numai lucrurile cu care am avut experiente nasoale,nu refuz iarba pentru ca am avut o experienta nasoala cu iarba, ci pentru ca pur si simplu nu ma intereseaza, sau barbatii. Nu sunt atras de barbati nu pentru ca mi-ar fi pus-o si nu mi-a placut, ci pentru ca pur si simplu subiectul...
AGENT: dar ce stii despre Aloe de ai constatat ca nu te intereseaza?
VasileSensual: cam tot ceea ce stiu şi de gay şi de iarba si de prelucrarea prin aschiere
AGENT: subiectul este preventia si sanatatea, nu aloe!
VasileSensual: subiectul la gay e iubirea, la iarba e fericirea, la prelucrarea prin aschiere e utilitatea.
AGENT: sau nu te intereseaza nici sanatatea ta si a familiei tale?
VasileSensual: ti-ai tras diploma de consiliere?
AGENT: sunt convins ca te intereseaza
VasileSensual: te inseli, nu fi asa convins ca nu iti face bine
AGENT: ma refer la sanatatea ta si a familiei tale, dar daca ma insel, scuza-ma
AGENT: ok, nu ma asteptam sa nu te intereseze sanatatea copilului tau de exemplu, dar daca asta e punctul tau de vedere, e ok, ai dreptate sa crezi ce doresti
VasileSensual: nu ma intereseaza deloc, copilul meu fumeaza si daca lui ii place e treaba lui eu nu ma bag, s-au bagat destul ai mei si am facut tot ce am vrut eu.
AGENT: ok, din pacate te vor interesa lucrurile legate de sanatate cand vei incepe sa nu o mai ai... si atunci vei investi in boli si te vor interesa medicamentele, din pacate... asta e o regula constatata
VasileSensual: cum sa investesc mai in boli?
VasileSensual: in boli nu se investeste, cred ca ai greseli de exprimare, prin urmare, nu poti fi prea convingator
AGENT: cine nu are grija din timp de propria sanatate, de vehiculul sufletului sau, mai devreme sau mai tarziu, va culege roadele neingrijirii, ca la o masina, daca nu ii schimbi uleiul, filtrele etc, la un moment dat te lasa
VasileSensual: si daca i le schimbi nu te mai lasa? pentru ca eu cred ca orice schimbi, la un moment dat e natural sa te lase
AGENT: in boala investesti atunci cand ajungi sa iei medicamente, care au efecte secundare nocive
VasileSensual: nu investesti frate in boala, ci in vindecarea ei. Tu nu pricepi romaneste?
AGENT: teoretic
VasileSensual: nu investesti in blenoragie, ci in vindecarea ei. e o chestiune de logica.
AGENT: practic cate cancere stii tu ca s-au vindecat cu medicamente si cate cu produse naturiste?
VasileSensual: tu nu cu gramatica limbii romane ai probleme, ci cu logica, sa fie de la aloe prea multa?
AGENT: la figurat e spus "investitie" in boala
AGENT: practic o boala instalata consuma multi bani ca sa se aduca pe linia de plutire organul sau organismul
VasileSensual: si naturismul e ieftin? imi zici si tarlaua de pe care culeg ciubotica cucului? MOCCA!
AGENT: daca omul ar fi mai atent si ar investi in sanatatea personala, atunci cand o are ok, ar avea-o mai mult timp...
AGENT: si nu ar ajunge prematur la tot felu de boli
VasileSensual: a
AGENT: alimentele sunt golite de nutrienti
AGENT: aerul, apa, toti sunt factori de influenta
VasileSensual: dar la un moment dat zici ca si sanatatea asta se duce, chiar daca ii schimbi filtrele, ce mai, revizie la timp
AGENT: si atunci e bine sa compensezi cu cate ceva
VasileSensual: cu aloe? friptura de aloe vera se face, eventual una mai in sange?
AGENT: si atunci da, e bine sa mananci legume fructe de la tzara, sa culegi tu plantele medicinale
AGENT: eu vb de lucruri sanatoase
VasileSensual: vino si pe la mine pe la tara sa culegi plante, am niste basina porcului, cred ca ajuta si ea la cate ceva, rostopasca o dau gratis, pe palinca, de fapt
AGENT: aloe e foarte aproape de compozitia chimica a organismului uman, de aceea se asimileaza foarte repede, contine 18 dintre cei 20 de aminoacizi esentiali necesari organismului uman
VasileSensual: uau
VasileSensual: poti sa procreezi daca iti bagi organul in aloe vera, ca zici ca are componenta organismului uman?
AGENT: si apoi e usor sa dai cu negativismul si sa desfiintezi orice... dar depinde ce iti doresti cu adevarat
AGENT: ce stii tu despre aloe vera?
VasileSensual: pai acum incep sa aflu, de la tine. deci, sa rezum: e buna la friptura si procreere, sau e doar o goanga?
AGENT: reiau intrebarea? ce calitati stii ca are aloe vera?
AGENT: sau la ce stii ca e buna?
AGENT: sau Ai folosti vreodata ceva cu aloe vera sua pe baza de aloe vera?
VasileSensual: da. sapun cu aloe vera, prezervative cu gust de aloe vera, ciunga cu aloe vera. Am rămas acelasi.
AGENT: http://aloirea.blogspot.com/search?updated-min=2009-01-01T00%3A00%3A00%2B02%3A00&updated-max=2010-01-01T00%3A00%3A00%2B02%3A00&max-results=1
VasileSensual: nu mi s-a intamplat nimic iesit din comun dupa experienta asta
VasileSensual: MA LASI? ti-am zis ca nu ma intereseaza prelucrarea prin aschiere
AGENT: ok, pt cand vei dori cu adevarat sa afli informatii corecte si oneste, citeste asta
VasileSensual: pentru Niciodata. un om pentru eternitate. tii si seminarii extinse, sau doar spalari de creier la nivel satesc.
AGENT: ma mir un pic de atitudinea ta, insa poate ca asta esti tu defapt
VasileSensual: acum devine interesant. Ce sunt mai exact?
AGENT: da, spal creiere de negativisme, obtuzitati, si mentalitati pesimiste
VasileSensual: cu aloe vera, fireste
AGENT: si intr-adevar imi place sa discut cu oameni deschisi la minte si la suflet
...
NOT TO BE CONTINUED!

Tropul - arma secretă a pitzipoancelor şi cocalarilor noştri, cei de toate zilele

Cred că deţin adevărul absolut în ceea ce priveşte compartimentul secsual-sentimental la pitzipoancele şi cocalarii la zi, cei care îmi umplu mie sticla televizorului mai neplăcut decât ar face-o, impotetic muştele cu căcăţeii lor veseli. Pregătirea de viaţă a acestora începe cu un "prieten imaginar", evident "neadevărat". Nu v-aţi întrebat niciodată de ce Tudi, prinţuCristea sau Master Benz s-au filmat, foarte fericiţi, făcând secs cu marea lor iubire, fie ea chiar şi imaginară? Pentru că de atâta fericire au dorit să imortalizeze pentru eternitate momentul, lăsând strămoşilor clipe de profundă fericire. Pentru club însă la un moment dat realizezi că ai nevoie de unul real şi atunci pitzipoancele şi cocalarii în cauză ies din clozet. Şi nu cred că numai pentru club, cred că şi instinctul de procreere, când îşi scoate corniţele din secreţii îi îndeamnă pe aceştia să iasă în lume, de data asta cu un iubit "adevărat".

Am făcut introducerea asta pentru că de două zile mi-e dat să aud la Capatos tot mai des expresia asta "bărbat adevărat", respectiv "femeie adevărată". Pamela de România spunea despre George al ei, acest Marlon Brandon mai tânăr şi mult mai urât, de România că e un "bărbat adevărat", şi nu puteam să pricepi ce e cu adevărul ăsta. Pe urmă, amantele lui, iarăşi, şi ele, tot adevărat îl consideră. George ăsta zicea şi el aseară că Pamela e o femeie adevărată. Ce să fie, ce să fie? E vorba despre un personaj, care, oricât de trivial şi penibil ni se pare nouă, celor obişnuiţi de mici să trăim în prezent pentru ei este perfect. Este adevărat. Un "bărbat adevărat" şi o "femeie adevărată", remake la un film franţuzesc de Lelouche. Să nu credeţi persoanele care vor interpreta această sintagmă în felul următor: adică nu e transsecsual! Asta e o răutate din partea celor care sunt invidioşi pe succesul lor la public.

Iar acum realizăm că nu îi înţelegem şi sărim pe ei pentru că nu le pricepem de fapt metaforele. Pentru că ne-am obişnuit că o frunză este podoaba copacului şi nu o tanga foarte minusculă, eventual figurativă şi colorată, care pentru Pamela de România este o "frunză". Oamenii ăştia revoluţionează limba română cu tropii lor şi noi aruncăm în ei cu diverse materii, care mai decare mai fecală. Cine nu are tropi să-şi cumpere! Nu e scumpi şi chiar scumpi să fie sau să scrie pe ei "stropi", utilitatea acestora la casa omului este esenţială...

Anca Pandrea şi stareţul - o prelată şi prelatul

Anca Pandrea are ca mai toţi românii cel puţin o problemă. Celelalte nu mă interesează, dar pe acestea două aş dori să vi le prezint. Una este direct legată de o persoană dragă pe care nu o poate ţine multă vreme de parte de ea. Ai mei de pildă nu pleacă nicăieri fără câine, nu îi spun numele pentru că asta ar putea trage după sine multe probleme, inclusiv deconspirarea anonimatului meu. Ce pot să vă spun însă despre numele câinelui este că nu este nici Cătălin, nici AngelaSimilea şi nici Pafnutie. Aceste nume au fost deja atribuite unor pluşuri din colecţia proprie. Deci ai mei îşi iau câinele peste tot. Aşa şi Anca Pandrea, după propria sa declaraţie nu poate sta fără secs mai mult de câteva zile: "În vara aceasta vom merge la mănăstire ca în alţi ani, dar nu vom sta prea mult pentru că nu putem sta fără sex mai mult de câteva zile." Nu o poate nimeni acuza pe Anca Pandrea că ar face vreun rău animalelor din imediata sa apropiere, deoarece îşi ia întotdeauna păsărica cu domnia sa, dar cu secsul nu e aşa uşor. Prin urmare, femeia încearcă să împuşte doi iepuri de pluş dintr-o lovitură: e bifată la catastiful eternităţii pentru că a pontat la intrarea în mănăstire şi nu lasă nici secsul nesatisfăcut. Nu îl poate lua cu ea, prin urmare îi dă ceva treabă, pentru a nu îi fi simţită lipsa. Pe urmă se întoarce la secs şi recuperează din mers.

Cea de-a doua problemă este că s-ar putea ca acum Anca Pandrea să realizeze că întreaga sa existenţă a fost pusă sub semnul ghinionului. Că nu a devenit niciodată o mare actriţă de teatru sau de film pentru că la spectacolele ei mereu s-a nimerit ca publicul să fie preponderent format din stareţi sau din ilustre feţe bisericeşti. Altfel, astăzi adolescentul de mine nu ar mai fi lipit pe pereţii camerei mele pubertale afişe cu Madonna, Sabrina, Samantha Fox, şoferii de tir nu ar mai fi dus cu ei în cabină calendare de la Adesgo cu Romaniţa ci toate, toate casele locuite de bărbaţi ar fi avut pe pereţi poze cu Anca Pandrea de ai fi zis că frescele au fost pictate de zugravi cu grave probleme de motricitate şi acuitate senzorială. De unde am tras concluzia asta? Citiţi cele ce urmează: Acum ceva timp în urmă, am fost la mănăstirea Caraiman, unde am vrut să vorbesc cu stareţul. Eram îmbrăcată în pantaloni scurţi şi aveam un tricou pe corp, celelalte femei chicoteau când m-au văzut aşa, spunând că am picioare frumoase, atunci l-am întrebat pe stareţ: 'Părinte, ce părere aveţi despre faptul că femeile acelea au zis că am picioare frumoase?', iar el a răspuns 'Am auzit şi eu şi tot asta cred şi eu, dar nu am voie să spun". Au venit feţele bisericeşti la spectacole, le-a plăcut la nebunie de Anca Pandrea, dar ce folos că nu au voie să spună. Şi uite aşa încă un viitor luminos s-a stins în negură. E nasol de tot cu prelaţii ăştia că, chiar dacă oferă bucurii tot nu au voie să spună nimic?