Chipul lui Toma Caragiu într-o frescă de la Vatican

Astăzi am aflat că ”Un student de la Harvard din SUA a descoperit că pe una dintre picturile din Vatican apare chipul lui Sylvester Stalone”. Acest lucru îmi confirmă o bănuială mai veche, cum că genetica este limitată, și dacă am fi mai atenți am asista la surprize neașteptate care ne-ar putea ajuta să fim mult mai toleranți cu sosiile. Nu ne-am mai bănui unii pe alții nici de înșelat, nici de stat în cârciumi, de nimic, pentru că ne-am gândi mai întâi de două ori dacă nu cumva persoana incriminată nu doar semăna ca două picături de apă cu cel bănuit. Nu vreau de aici să se înțeleagă neapărat că în paralel, pe același meridian sau pe meridiane diferite doi oameni seamănă impecabil între ei, chiar dacă paradoxal Stallone e și el tot italian ca și popa din frescă, sau poate că popa era american..., dar este foarte posibil ca măcar la câteva secole diferență să apară indivizi similari. La asta e bună pictura, filmul sau fotografia, pentru că ne ajută în timp să înțelegem că nu suntem singuri.

Cu toate acestea, am început să obosesc de toate prezențele americanilor și de toate asocierile care îi au în vedere pe aceștia. După cum puteți vedea în imagine, și Toma Caragiu seamănă izbitor cu personajul de la Vatican și cred că a venit vremea ca și noi, românii să avem orgoliile noastre și să nu ne mai fie rușine să le afișăm. Propun un viral de amploare în care să arătăm lumii întregi că în imaginea de la Vatican se regăsește Sfântul Toma, și nu un american bătăuș.

Încercați totuși să dați și puțină dovadă de cultură, și lăsați deoparte logica. Chiar dacă Toma Caragiu seamănă cu popa și Stallone seamănă și el cu popa, ignorați logica, care ne spune că atunci Toma Caragiu seamănă cu Stallone. Să iubim puțin mai mult Europa și să uităm pentru o clipă de trenduri...

P.S.
Uitați de asemenea că Stallone seamănă cu Fuego. Păstrați-l pe Fuego doar ca rezervă, pentru cazul în care asemănarea lui Toma Caragiu se dovedește și ni se va cere o expertiză la fața locului. Atunci ziceți timid numele lui Fuego, cine vrea sa audă, să audă.

Anul nou a început cu un mic pariu pierdut

Când ați pierdut ultima oară un pariu? Când v-ați dorit ultima oară să pierdeți un pariu? Vă întreb toate lucrurile ăstea pentru că mie mi s-au întâmplat chiar astăzi. Nu am crezut o clipă că l-aș putea pierde, așa se și explică de ce am acceptat nepăsător miza.

Dar să vă spun mai bine ce aș fi câștigat eu. Doamna Doamna ar fi trebuit să facă, în apropiata noastră vacanță acasă ca o cioară, mai precis cacaaaaaaaaa ori de câte ori i-aș fi făcut semn. În public, între noi, fără nici o opreliște. Credeți-mă, știu ce spun, nu există cioară mai nostimă decât Doamna Doamna făcând cacaaaaaaaaaa.

Apoi a venit rândul ei. A avut două variante. Prima ar fi fost să port în public un tricou cu Justin Beaver... Care ar fi fost problema? Am văzut tricouri mai penibile decât unul cu Bivăr.

Cea de-a doua variantă era perversă. Trebuia să votez, la apropiatele alegeri pentru primăria Bucureștiului cu Columbeanu. Și totuși, parcă între Columbeanu și Sânzi (dacă nu știți cine e nu vă bateți capul să aflați, nu merită) parcă Irinel e mai funny, un fel de Mickey Mouse suferind de piticism și nanism hipofizar.

Am pierdut, prin urmare va trebui să execut în primăvară porunca. Nu vă spun care a fost aleasă, însă v-aș ruga să nu aruncați cu roșii într-un bărbat decent, trecut de 40 care poartă tricou cu JUSTIN BEAVER. Nu de alta, dar nimeni nu are nicio vină pentru pariul meu pierdut...

Sad, but true... epitaf pentru rock

În imagine nimeni alţii decât băieţii de la OVERKILL. Răi, violenţi periculoşi. Nu pot să am pretenţia ca publicul mare să ştie cine sunt ăştia. De fapt aş putea, dar asta ar însemna că lupt împotriva nişării, ori, de mai multe ori m-am declarat un susţinător al ei. Cred mai departe că un diletant major este mai periculos decât 10 specialişti pe zone mici. E bine şi pentru piaţa muncii. Acum sunt în cumpănă şi am să vă spun şi de ce. Citesc o carte haioasă. Nu am să divulg nici titlul, şi nici numele autorului, pentru că dincolo de ce vreau să vă spun omul acesta mi-e foarte drag şi încă refuz să îl consider un diletant major. Este un scriitor, ziarist sportiv, om de cultură, un tip nemaipomenit. Într-una din cărţile acestuia, pe care acum o citesc, la un moment dat omul vorbeşte despre trupele zgomotoase pe care ai ocazia să le auzi, fără voia ta prin pereţii subţiri ai blocurilor. Şi enumeră: Judas, Iron, AC, Sepultura şi Urge Overkill. Aici atenţie mare! Am zis Urge Overkill şi nu Overkill. Trupă zgomotoasă. Urge Overkill, pentru cei care nu ştiu este doar autoarea unui "one hit wonder", de fapt, un cover după un cântec vechi, care nici măcar nu le aparţine, el fiind o compoziţie de tinereţe a lui Neil Diamond, deloc apreciată la momentul respectiv. A trebuit să scoată Tarantino Pulp Fiction care "Girl, you'll be a woman soon" să devină mare şlagăr. Până atunci, mucles deplin. Lângă Urge Overkill mai era enumerată şi trupa Concrete Blonde, un soi de Pretenders mai nou şi poate şi chiar mai bun, din nefericire Chrissie Hynde s-a lansat mai înainte lui Johnette Napolitano... Despre Concrete Blonde însă nu mă pronunţ aici, pentru că de data asta chiar avem de-a face cu un grup pop, deloc zgomotos. Dacă la Urge mai apar ceva başi şi chitări, la Concrete Blonde totul e lasciv baladesc şi foarte puţin rebel.

De ce scriu despre asta? Nu pentru a-i face rău scriitorului cu pricina, pentru că dincolo de scăparea asta cartea lui chiar este reuşită. E clar că nu poţi să le ştii pe toate. Mai e clar, de asemenea că omul nu e rocker. Nu îl poţi acuza pentru asta. Şi mai e clar încă ceva. Că rockul moare. Că rockul adevărat a murit de mult şi că acum cedează şi ultimele bastioane, din lipsă de valoare. Nu mai avem argumente, sau disponibilitate să reînviem rock-ul. Nu mai credem, nu mai milităm. Zilele trecute auzeam la TVR1 o reclamă la o emisiune îndoielnică, al cărei amfitrion era denumit Dan "Rock" Bittman. Rock? Holograf? Mă rog, e de înţeles. Dacă strângi multe firmituri poţi în cele din urmă să încropeşti o turtiţă. La fel şi cu mucii...

Matache Selenaru. Delia Matache Selenaru.

Am ştiut dintotdeauna că Delia nu este ca celelalte femei. Delia este o femeie artificială. Mă documentez deja foarte serios pentru a vă putea da în cel mai scurt timp răspunsul cu privire la natura acestei fete: să fi fost ea concepută artificial în laboratoarele unei minţi diabolice, sau provenienţa acesteia să fie pur şi simplă de natură extraterestră? Prin urmare, Ion Matache "tatăl natural" al Deliei, cel retras departe de lume la o mănăstire este doar un paravan, menit să ascundă taina acestei fete.

Vă invit să o studiaţi atent pe Delia (nu exageraţi totuşi pentru că fie nevasta va intra la bănuieli, fie veţi da în Săptămâna Mare în patima lui Tudy) şi să vedem dacă vedeţi şi voi ce am văzut şi eu, un amănunt care spune totul. Delia nu e OM. Şi ca să nu credeţi că e vorba despre o retuşare electronică de a mea, din dorinţa de a transforma banalul în senzaţional vă invit să vă asiguraţi de originalitatea imaginii, aceeaşi şi aici.

Aştept verdictul vostru. Ce anume o face pe Delia specială? De ce Delia nu este ca celelalte femei?

Portretul unui american, mai pe la tinereţe

De mult nu v-am mai supus la grea încercare cu un Quizz, aşa că recuperez în cele ce urmează. Eu unul l-am trecut, primindu-l şi eu la rândul meu de la BebeBebe. Prin urmare, nu e greu, nu e imposibil şi o să vedeţi, până la urmă e chiar catarctic. Şi chiar optimist. Folosiţi-vă imaginaţia, şi ca să vă dau totuşi un indiciu ţineţi cont că nu cu toţi dintre noi timpul e nemilos. Cu unii chiar deloc. Deci nu vă duceţi prea departe, priviţi imaginea şi ziceţi primul lucru care vă vine la gură. Încercaţi să nu mă înjuraţi, totuşi, eventual spuneţi al doilea lucru care vă vine la gură. Dacă vi se pare că cel din centru, cu bandana de piele pe cap seamănă că Administratorul de Bloc, sau cu Tânărul de la Măcelărie, sau cu Melteanul de la Colţul Străzii care seară de seară sudează ţigările şi fluieră gagicile pe stradă, spuneţi-i numele. Nu se ştie niciodată şi oricum, nu puteţi fi sigur că în timpul liber nu lucrează, ca part-time, la Hollywood.

Multă baftă vă urez şi să curgă răspunsurile!

Intraţi în cursa Premiilor de Excelenţă Sensuală - 1

De mult nu am mai scris nimic la rubrica asta, prin urmare a venit vremea să o împrospătez. Iată aşadar fotografia zilei. Ştiţi oare cine este în imagine? Cu atât vă pot ajuta, spunându-vă că nu este nici Gabriel Dorobanţu, nici Adrian Păunescu şi în nici un caz Irina Loghin. Cât despre K.D. Lang, ce să zic, ar fi putut fi ea, dacă mă uit puţin mai bine, dar ca să fiu sincer până la capăt nu, nu este nici ea. Şi atunci, cine să fie oare?

Cin-să fie, cin-să fie?

Promit câştigătorului o recompensă pe măsură, la sfârşitul anului, cu ocazia Premiilor de Excelenţă Sensuală.

Tsonko Tsonev, un bulgar stăpân pe diplomaţia culturală

Întrebare de Quiz: ştiţi cine este Tsonko Tsonev? Până ieri nici eu nu am ştiut, acum sunt mai deştept cu câteva minute deoarece mi s-a elucidat misterul. Dacă vă sună a castravetătă, a bemvetătă sau a planetătă na maimuniti v-aţi apropiat simţitor. Da, este un bulgar, supranumit de către cei de la Manowar "the metal mayor". În 2007 Manowar a cântat la Kavarna în fana unor puhoaie de fani din Bulgaria, dar şi din România, Croaţia... şi datorită lui Tsonko Tsonev, care a primit între timp şi distincţia de "omul anului" în Bulgaria. De altfel pe scenă Joey de la Manowar i-a oferit primarului o chitară Manowar cu toate autografele grupului. O să vă întrebaţi ce mare lucru un concert Manowar în Bulgaria, acum când pe 5 iulie sunt anunţaţi şi la noi, în Bucureşti. Pentru cei care nu ştiu, la Kavarna Manowar a mai doborât un record, dincolo de cel al decibelilor pe care şi l-au depăşit numai şi numai ei de trei ori la rând. Au cântat 5 ore şi 1 minut. Aţi citit bine, nu e o glumă, 5 ore şi 1 minut. Aceasta a fost una dintre surprizele pe care cei patru americani le-au oferit bulgarilor, care mai bine de 30 de ani nu au încetat să spere că într-o zi vor avea şi ei onoarea de a-i găzdui pe "kings of metal". Cealaltă supriză a fost imnul naţional al Bulgariei, reorchestrat de Manowar şi interpretat live în limba bulgară. Asta da onoare, nu vi se pare?

Acum să revin la dilema mea. Avem noi, românii o problemă cu primarii sau cu oamenii de stat? Sunt toţi ai noştri de gusturi îndoielnice, încât, dacă maneaua nu ar fi fost a noastră ar fi făcut cam ca Tsonko Tsonev ca să îl aducă pe Guţă sau Salam la Bucureşti, dar nimic pentru muzica mare? Îmi amintesc de o povestioară cu Havel care i-a scris lui Jagger, invitându-l să cânte în Cehia. Şi atunci Rolling Stones-ii au cântat pro-bono. Şi s-au întors acasă cu avionul preşedintelui Cehiei. Acum Tsonev se dă peste cap şi organizează megaconcertul Manowar. La noi, la presiunile unora cu anumite puteri vine să cânte Baccara sau Boney M (nu am nimic cu aceştia, chiar e loc pentru toţi, dar se pare că alţii totuşi nu au loc...) iar cei mari vin şi cântă cu un uşor sentiment de ilicit. Am ajuns să cred că îmi voi da votul celui care îmi va promite că va aduce numele mari din muzica, încă în viaţă şi că îi va face să plece din România regretând că nu s-au născut aici. Poate că aşa voi şi face. Voi vota candidatul care ascultă Tom Waits şi Nick Cave, uite-aşa, pentru că alţii mari au cam fost, au cântat şi au plecat insuficient onoraţi. Şi ne mai mirăm de ce pe DVD-ul de turneu al celor de Rolling Stones România nu există? DVD-ul Manowar la Kavarna a fost lansat în 2008 şi vorbeşte elogios de Bulgaria. Atitudinea bulgarilor faţă de Manowar intră la capitolul diplomaţie culturală. De care, dincolo de vorbe, habar nu avem.

Nu că aş vrea eu acum să îi eclipsez pe bulgari, dar se gândeşte vreun oficial român să facă din concertul Manowar de la Bucureşti, din 5 iulie 2009 un moment de neuitat, care să ducă peste hotare imaginea unei Românii primitoare şi atrăgătoare? Dacă nu, să ne fie de bine, să ne pregătim pentru eşalonul doi, pentru că ei, se pare sunt pentru noi...

Cin să fie, cin să fie?

De mult nu m-am mai ocupat de rubrica asta, prin urmare m-am gândit să vă provoc şi pe voi cum m-a provocat pe mine Directorul X prin intermediul acestui Quizz.

Întrebare simplă: Cine este autorul acestui tablou? Credeţi-mă, surprizele vor fi de proporţii. Acum nu vă grăbiţi să daţi numai cele mai puţin plauzibile răspunsuri doar doar pentru că v-am zis că ar fi vorba de o surpriză. Ca să îndepărtez echivocul iată câteva indicii: nu este vorba despre Marinela Niţu, Madonna, nici despre "castelana" muzicii pop-dance Anamaria Ferenţ sau Perry Zizzy şi nici despre Costi Ioniţă, un politalentat. Atunci cine să fie oare?

Cheia soluţiei: cea mai scurtă...

Un nou quiz, la cererea cititorilor. De această dată este vorba despre un bărbat, sigur, fără nici o operaţie ulterioară de schimbare de sex, şi iată şi indiciile ajutătoare:

lovituri, sticlă, franceză, lupu, elveţian, costum şi cravată, faianţă, lennon, cea mai scurtă...

Baftă tuturor! Nu uitaţi, în joc este premiul "The Sensualiser".

UPDATE!!!

Dat fiind că nimeni nu a ghicit, iată, vă ataşez şi fotografia integrală a acestui personaj. Ştiam eu că vă derutează lipsa mustăţii la Jean Vlădoiu, dar nu aş fi crezut că nu l-aţi fi ghicit după dinţi!

Cheia soluţiei era: cea mai scurtă prezenţă la un campionat internaţional de fotbal - 2 minute, în partida contra Elveţiei. Intră Jean, rupe un picior şi iese. Fotbalistul român care a coborât din avionul naţionalei la 4 ace pentru a trimite câteva zile mai târziu un fotbalist elveţian la terapia cu ace.

E freak... în imagine!

Vă propun un quiz că şi aşa v-am provocat de prea multă vreme neuronii: cine este personajul din imagine? Pentru a vă uşura munca vă voi da câteva indicii: mama lui Dustin Hoffman, mama lui Linda Gray, o posibilă impostoare şi nişte băieţi pe role.

Acum nu vă mai rămâne decât să vă gândiţi la un nume simpatic (a funny name) şi să rostiţi numele personajului în cauză. Nu uitaţi că am pus la bătaie premiul de excelenţă VasileSensual "The Sensualiser"!.