Un spirit nou, de prin Buzău sau Stângăcii din Buzău

Astăzi vă recomand spre lectură acest text. Sub titlul "Realizările celui mai tânăr parlamentar: „Păi să vă iau cu câte biserici am ajutat...?“ veţi avea ocazia să citiţi ceva care ar putea fi scris la trei mâini de Urmuz, Benny Hill şi Adrian Mutu. În cele ce urmează, iată trei pasaje emblematice, care rotunjesc imaginea unui deputat român de doar 29 de ani. La sfârşit veţi înţelege că tinerii noştri merită o şansă în plus, cu atât mai mult cu cât, deputatul Adrian Mocanu, nefiind fotbalist (deşi la cultură şi logică se ţine destul de aproape de Adi Mutu - aproape că îi suflă în ceafă!) şi nefiind din punct de vedere motric obligat să se retragă la 33 de ani, sau să fie retras, vezi multdiscutatul caz Gizăs, va mai avea multe de oferit românilor, în timp.

1. Ce maşină conduceţi?

Un Volkswagen Passat din 2008.

Citeam undeva că aveţi un BMW X6.
Am un X6? Păi dacă am un X6, uitaţi-vă în declaraţia de avere să-l vedeţi.

Am citit că aţi făcut un mic accident cu un X6.
Soţia mea are un BMW X6.
 

Până la urmă omul în felul lui este corect. Spune că e stângist (sau stângaci, în funcţie de context) convins şi că principiile stângii sunt să ia mai mult de la bogaţi şi mai puţin de la săraci. Cum BMW e o maşină de bogaţi şi VW Passat una de săraci, logic că într-o atare situaţie, dacă s-a lovit maşina scumpă, să îşi asume toată răspunderea pentru accident proprietara maşinii scumpe, respectiv soţia şi nu orice pilot se nimereşte.

2. Atunci identificaţi nişte lucruri care trebuie schimbate.
V-am spus, asta cu şomerii. Trebuie să facem ceva. În localitatea Săpoca, unde, aţi văzut, s-a intrat şi în Cartea Recordurilor cu cea mai mare salată din lume...

A crescut în grădina unui cetăţean sau cum?
Nu, domnule, a fost preparată, salată de mâncat.

Păi şi asta cu ce ajută în problema şomajului?
Vedeţi dumneavoastră cum mă luaţi peste picior? Ce vrea să însemne că s-a făcut salată acolo? Asta înseamnă că sunt mulţi cultivatori de roşii, de ceapă, ceapă de Buzău. Trebuie să te faci cunoscut, să creezi un brand. În zona aia e şi Pleşcoi, vorbim de cârnaţii de Pleşcoi.

Şi cu salata aţi contribuit cu ceva?
Eee, am contribuit... Am fost şi eu invitat.

Nu aţi înţeles nimic. Oamenii sunt şomeri pentru că nu au imaginaţie, asta spune Mocanu. Cum ălora le-a dat prin cap să facă cea mai mare salată, folosind tot ceea ce aveau prin curte, o roşie, o ceapă, un deodorizant de wc, câteva ouă mai vechi, şi ceva regurgitări de la animalele din bătătură, de ce nu s-ar introduce în reţetă şi câţiva cârnăciori de Pleşcoi, alături de şosetele folosite ale gloriei locale, fotbalistul Romică Bunică. Deja avem un brand.

3. Care e ultima carte pe care aţi citit-o?

Pfuuu! Ultima carte, ultima carte... (se gândeşte). Ultima carte... să ştii că anul ăsta n-am citit.

Şi uite că vine 1 octombrie. Înseamnă că nu prea e pasiune.
Ba e pasiune, dar n-am prea avut timp. Am avut şi campanie la locale, mă rog...

Aici ne aducem cu nostalgie aminte de Adi Mutu, cum ne vorbea el languros despre clipele sale de adâncă simţire când citea, mai întâi din Dostoievski şi mai apoi din Coelho. Până la urmă cred că noi suntem răi şi stăpâniţi de prejudecăţi, atunci când folosim cuvintele numai cu sensul lor direct. De exemplu "pasiune". E pasiune domne, e pasiune peste tot, numai că nu toate pasiunile ăstea se manifestă la fel, pentru fiecare dintr noi. Iar în cazul pasiunii pentru citit situaţia stă cam ca la pasiunea pentru femei: unii fac secs cât e ziua de lungă, alţii o dată pe an. Ca şi cititul deputatului Mocanu, cazul din urmă este caracterizat tot prin pasiune, chiar dacă prin moartea ei. Până la urmă nimic din ce e viu nu ţine o veşnicie...

Modernism românesc cu ceva licenţe de incultură

Nu știu cum ați defini curentul cultural în care se încadrează acest blog, dar îmi place să cred că locul lui nu ar fi departe de ”modernitate”. Mă consider un conservator empatic şi uşor cameleonic. Înţeleg rostul noului şi al modernităţii însă nu calc peste cadavrele celor care ne-au adus cultural sau social acolo unde suntem astăzi. Prin urmare, sunt prezent atât la recepţii cu ştaif cât şi la petreceri relaxate. La nici una dintre ele însă nu îmi permit "modernism"-ul de-a mă aşeza cu curul pe masă (cu atât mai mult cu cât aceasta este dispusă cu o faţă de masă, cu pahare şi platouri cu mâncare), asta pentru a arăta celor din jur cât de bine mă simt eu, cam ca peştele în apă. Există anumite coduri peste care, indiferent de curentele culturale care îmi dau târcoale nu îmi voi permite niciodată să le încalc. Aici de exemplu veţi găsi ceva care pe mine mă sperie. În rezumat, aflăm că la un anumit vernisaj, al unei artiste moderne din categoria stigmatizată mai sus a fost prezent şi Constantin Bălăcescu Stolnici. WTF este Bălăcescu Stolnici?

A trecut ceva vreme de când Bălăceanu Stolnici a încetat să îmi mai fie simpatic, dar asta nu înseamnă că de atunci, pentru a mă răzbuna, aş fi justificat să îi pocesc numele din Bălăceanu în Bălăcescu, chiar dacă, într-adevăr, s-ar putea spune că s-a cam bălăcit, de dragul bălăcirii, nu din motive stringente şi comprehensibile din punct de vedere uman. Asta însă nu le dă dreptul moderniştilor de pe site-ul la care am făcut trimitere mai sus să reboteze personalităţi ale României contemporane, în ciuda imoralităţii acestora. Dacă însă argumentul suprem este incultura, atunci chiar că îmi permit să afirm că modernismul anumitor artişti români contemporani nu este decât o libertate asumată dincolo de relicve, de moaşte şi de cadavre. Iar dacă pentru cultura tinerilor se consideră că Bălăceanu Stolnici poate fi "poreclit" Bălăcescu Stolnici, nu mă voi mira nici când voi afla că mulţi artişti români moderni au ca modele pe Tristan Ţara, pe Doamna Baba - pictorul sau pe Constantin Brâncoveanu - sculptorul, fireşte.

Long Live Modernism!

Maria Răducanu a cântat alături de ”balo și nu-mai-știu cum”...

Astăzi, pe contul de Facebook al Mariei Răducanu (pentru unii dintre noi ”o cântăreață”, pentru ea însăși, după propriile declarații ”o artistă desăvârșită”) câteva vorbe despre un apropiat concert al acesteia la Budapesta.

”cantari la unguri acasa, cu sebastian burneci la tropeta, gyarfas istvan la ghitara, balazs horvath la gordun si inca un domn, balo si nu-mai-stiu cum la baterie. tare fain. apoi cantare la galati cu sorin terinte - din pacate, dupa cantare, florin sunetistul nu a fost destul de agil cat sa reuseasca sa ma prinda si sa ma bage in microbuz imediat, asa ca am apucat sa ascult o trupa de muzica lautareasca, ceva absolut naprasnic si fin in acelasi timp. acum sunt un pic mahmura. m-au distrus baietii aceia. nu stiu cum se pune problema "corect politic", dar vreau sa cer cetatenie tiganeasca.”

Din textul de mai sus trag două concluzii: Maria Răducanu are probleme cu memoria, una deosebit de scurtă, din moment ce nu mai reține numele unuia dintre muzicienii alături de care urma să cânte și este o împătimită a jocului ”de-a prinselea”. Asta îmi amintește de bancul cu găina care se întreabă dacă să se lase prinsă sau nu, și cum s-ar putea traduce decizia pe care ar lua-o. Fiecare concert este pentru Maria Răducanu un prilej de a își testa memoria, și unul de a nu se lăsa prinsă de responsabilii cu programul artistei, în perioada în care aceasta este în custodie. Până la urmă, poate că Maria Răducanu nici nu fuge conștient. Dacă are memoria scurtă, pentru cântăreața româncă fiecare astfel de galop de sănătate în care nu se lasă prinsă este primul...

Din respect pentru muzicianul maghiar, care a onorat-o pe Maria Răducanu cu virtuoasa sa percuție (și nu baterie!!!), iată numele întreg și portofoliul succint al acestuia:

István Baló

se familiarizează cu tobele la vârsta de 12 ani, iar în 1978 absolvă Colegiul de Muzică Bartók Béla, catedra de jazz. Cântă, în ordine cronologică alături de: István Regős, László Dés, János Másik, Károly Binder, Mihály Dresch, György Szabados (în al cărui grup este unul dintre membrii activi ce promovează „muzica ungurească liberă”), Gábor Gadó, Gyula Babos, Béla Szakcsi Lakatos, András Párniczky (grupul Nigun), Mihály Borbély. Cântă alături de grupurile artiştilor internaţionali John Tchicai, David Murray, Archie Shepp, Dewey Redman, Chico Freeman şi John Zorn. În prezent este membru permanent al grupurilor Dresch Quartet, Borbély Műhely, Bacsó Kristóf, respectiv Földi Gergő, însă în timpul liber cochetează cu colaborări alături de alţi muzicieni maghiari de jazz precum: István Grencsó, Róbert Benkő, Ernő Hock, János Egri, Miklós Birta sau i Márton Fenyves. A predat peste 30 de ani după propria metodologie iar din 2008 predă la catedra de artă a Colegiului de muzică Kodolányi János din Székesfehérvár.

P.S.

O să îi scriu eu lui Moș Nicolae să îi aducă Mariei Răducanu, în cizmele negre de cauciuc, cu floricele albe, atașate, floricele tot de cauciuc o folie de lecitină. Fabricată în America...

Iată și un print screen de pe pagina Mariei Răducanu, nu de alta, dar dacă uită că a zis așa ceva să am și eu dovada că am spus adevărul...

Monica Columbeanu crede că animalele nu trebuie tratate ca oamenii!

Am citit ceva profund aici, mai concret, câte ceva despre umanismul ce o caracterizează pe Monica Columbeanu atunci când vine vorba despre animale. “Aproape toţi am crescut mâncând carne, purtând piele, mergând la grădinile zoologice şi la circ. Mulţi dintre noi am avut un animal de companie, fie un porcuşor de Guineea, fie o pasăre păstrată frumos în colivie. Nu ne-am gândit niciodată la impactul pe care îl au aceste acţiuni asupra animalelor implicate. Nu e prea târziu să facem o schimbare. Consider că animalele nu trebuie tratate precum oamenii, dar s-ar impune să fie măcar respectate, să acceptăm dreptul animalelor la o viaţă decentă, să le protejăm de abuzuri, suferinţe, asigurându- le o bună calitate a vieţii”, ne-a mai spus românca.”

Din fericire pentru neuronii noștri, care ar putea ușpr face implozie, Moni încetează să mai fie abstractă atunci când la mijloc stă o cauză demnă, ca cea de sus și ne oferă soluții pentru a nu interpreta noi aiurea. Deci animalele nu trebuie tratate precum oamenii și pe urmă vine cu explicații care duc în final la un corolar: asigurându-le o bună calitate a vieții. Cu alte cuvinte eu pricep de aici că:

- cu animalul de companie nu faci secs, de nici un fel și în niciun caz nu încerci să faci secs cu un animal încă minor. Vedeți că la animale majoratul se calculează altfel!

- animalului de companie nu trebuie să îi cumperi mașini sau accesorii scumpe, pentru că acesta este legat sufletește de stăpânul său, la nevoie printr-o lesă

- dacă animalul de companie, a fugit de acasă (în aceste momente istorice a început să se mai poarte) nu trebuie să intentezi divorț, pentru că de regulă face asta dintr-un motiv hormonal. Cum s-a reglat se întoarce!

- cu animalul de companie nu mănânci din aceeași strachină, cu aceeași furculiță și pe cât posibil nu te săruți pe gură, în orice caz, nu cu limba

- într-un mijloc de transport în comun nu ești obligat să cedezi locul unui animal, nici chiar dacă acesta este gravid

și cred că ar mai fi destule care scoată în evidență faptul că prea multă intimitate cu un animal de companie strică, ducând la deviații. Ideea este, conform behavioristei Monica Columbeanu, să le oferim animalelor o bună calitate a vieții, eventual dincolo de orice tigaie în care fierbe uleiul încins și, evident, dincolo de orice belire. Să trăiască și să îmbătrânească acolo, demn, netratate ca oamenii, firește, însă bucurându-se de un confort mediu.

Pisi, pisi, pis, pis, pis în Sibiu noi te-am ucis

Nu înţeleg de ce suntem atât de marcaţi de întâmplarea întâmplată cu pisi răpus de nişte vânători cibinieni zilele trecute, care, chipurile, mai întâi ar fi trebuit să îl tranchilizeze? Încercăm în felul acesta să extirpăm comoara noastră naţională arhetipală de legendă şi basm, conform căreia Făt Frumos ia gâtul balaurului. Ce era să îi facă, să îl tranchilizeze mai întâi, după care, în cazul în care adăposturile l-ar fi respins, din lipsă de locuri sau din motive de agresivitate să îi curme viaţa (nici vorbă de decapitare) şi să aleagă între a-l formoliza sau a-l împăia şi trimite la Muzeul Regatului? Ce ar fi să îi facem acum procese de intenţie lui FF că nu a prezervat trecutul, ca să afle şi moştenitorii săi - Botezatu şi Fuego se pare că ar fi chiar rude directe - că răul a existat pe lume, în formă primară? Încearcă astfel să se nege gena noastră strămoşească de ortodocşi dintr-o bucată, care, faţă în faţă cu pericolul dispecerăm la rece situaţia, fără nici o ezitare. Şi nu e corect. Se încearcă să ni se spele creierele, convingându-ne prin diverse metode că vânătorii cu pricina sunt nişte tâmpiţi. Nu sunt domne deloc tâmpiţi, sunt doar action-men. A văzut careva vânător român să tragă prin gratiile cuştiilor de la zoo în tigri? Vă spun eu: NU. Prin urmare oamenii ăştia înţeleg simbolurile aşa cum trebuie. De asemenea se mai încearcă unificarea profilului românesc cu acela al stăpânului de sclav. Românul nu încurajează sclavia, noi nu vrem grădini zoologice cu animale fel de del după gratii. Poate că acum a venit vremea să închidem toate grădinile zoologice din ţară. Mai bine mort decât sclav! Vrei să vezi fiare, te urci în avion şi pleci în Africa, că bani avem, slavă domnului.

Apropo de Africa, mi-am amintit de o anecdota pe care mi-o povestea un cunoscut, petrecută pe vremea când se lăfăia în Congo-Brazaville. La un moment dat, românaşii noştri au cumpărat un crocodil. Ajunsă la maturitate, fiara a fost eliberată în piscină, trăind ca în sânul lui Crocovram. Când românaşii noştri au plecat, fiara a rămas fără stăpân. Ce credeţi că s-a întâmplat? Credeţi oare că băşinaşii s-au grăbit să îi ofere lui croco un habitat pe măsură? Nici vorbă. Au început să se bată între ei cine va dormi la noapte sătul. Fără milă. Deci dacă ei nu au milă cu fiarele ăstea în libertate, noi de ce am avea? Să ne imaginăm în Africa o oaie în libertate. O oaie de la noi, din Românica. Credeţi că băşinaşii ar căuta puşca cu tranchilizante, dacă s-ar trezi la 2 metri de fiară cum s-au trezit vânătorii noştri cibinieni? Credeţi că ulterior nu şi-ar rânji şi ei măselele în poză cum au făcut vânătorii noştri, cu trofeul în spinare? Numai noi să facem safari, ei nu?

Cred că suntem încă o dată prea exigenţi cu noi înşine şi că ceea ce s-a întâmplat cu fiara în libertate, adică împuşcarea ar trebui să fie o lecţie pentru toate animalele similare care se hotărăsc de capul lor să se plimbe prin Românica ca printr-un sat fără câini. Aşa că ar trebui dat un ultimatum, acum pentru totdeauna:

corcodili,

panda,

maimuţe,

lei

şi alte-animăluţe

de prin ţările călduţe:

FEREA

de român şi puşca sa!

Puşca şi cureaua lată, ce cretin voi fi-ncă-o-dată!

Să mori rănit din dragoste de nani

Cum vă aşezaţi în pat atunci când mergeţi la culcare? Aceasta este o întrebare simplă care, veţi vedea poate prezenta răspunsuri variate. Uneori ne culcăm pur şi simplu aruncându-ne în pat pe spate sau pe burtă. Iar alteori pur şi simplu ne aşezăm în fund, după care ne înclinăm într-o parte, făcând în aşa fel încât capul să planeze direct pe pernă. Nu e nimic eroic în a te întinde în pat.

Cât despre gestul sinuciderii prin aruncare, trebuie să recunosc că întreaga imagine mi se pare străbătută de un oarecare eroism al poziţiei căderii în vid, un soi de batmanism dar fără gadgeturile din dotare. Inamicul căderii spectaculoase este etnobotanica sau pastila hipnotică. Ea te poate face să mori comic. Iată ce declară Călin Geambaşu despre moartea Mălinei Olinescu: "Mălina Olinescu nu s-a sinucis. Ea a luat pastile hipnotice, a ieşit pe balcon şi a crezut că balustrada e patul. Există probe clare." Aşadar să reconstituim vizual căderea, pornind de la premiza că aceasta nu s-a aruncat pe burtă sau pe spate în pat, ca atunci când astfel este anticipată o bătaie serioasă cu perne. Mi se pare ridicolă vizual această moarte. Bine că nu a confundat balustrada cu closetul. Atunci totul ar fi devenit mult mai ridicol. Să ne imaginăm cum îţi cad pantalonii, chiloţii, după care te laşi pe vine. Şi cazi în gol, eventual însoţit de excrementele eliberate, care încep să zboare pe lângă tine. Dacă sunt solide. Dacă sunt lichide lumea ar putea să creadă că ar fi fosba despre o ploaie de stele...

P.S.

Unii oameni nu ar trebui să deschidă niciodată gura. Nici măcar când mănâncă!

Eu şi tu şi el şi ea şi Mălina-n stânga sa

Mălina cică ar fi cea din stânga. Articolul acesta nu are nici o importanţă însă poza spune multe. Aşa se întâmplă şi cu cărţile. Atâtea există, groase din cale-afară pe care îmbătrâneşti citindu-le, însă dacă au poze, totul devine mult mai uşor. Te uiţi la poze şi asta spune tot. Ca la Playboy sau Hustler. Cel mai bine e să vezi poziţia, nu să ţi se povestească de ea, pentru că atunci piere tot farmecul. La Rebreanu, mai ţineţi minte secvenţa cu Petre Petre şi Nadine. Scena aceea a urmăririi după canapea şi momentul violului transformat într-o partidă toridă de sex piere în faţa unei secvenţe în care Titus Steel o urmăreşte cu ciocanul pe iubita sa (soţie). Aşa stă treaba şi cu poza asta în care doi bărbaţi se bat pe o singură femeie. E clar că e vorba despre un joc, pentru că altfel nu ne putem explica de ce au ochii acoperiţi. Un soi de: hai să vedem dacă ghiceşti a cui e fetiţa cu petic pe ochi. Ca şi la iluminatti, ochiul joacă şi aici un rol important. Fetiţa cu ochii descoperiţi clar nu are nici o treabă cu incestuoşii din preajma ei, de aceea a fost lăsată să vadă tot circul.

Şi totuşi, mă întreb acum, peste ani, nu cumva acest secret i-a marcat existenţa Mălinei, fetiţa cu ochii de neoprit, şi nu această cauză e posibil să fi stat la baza sinuciderii sale? Eu cred totuşi să fotografiile nu mint!

Crezi ca fetița lui Laurete e chinezoaică?

Credeați că nu avem pe ce să ne consumăm neuronii zilele ăstea, mai ales că suntem și în postul Crăciunului. Să nu mai faceți greșeala asta, pentru că sesizeaza tabloidele de scandal de pe la noi și ne dau subiect de gândire pentru ceasuri bune. Cum ar fi acesta de azi, fierbinte aș zice: Crezi că fetiţa lui Laurette e mulatră? Pentru cine nu știe, numita Laurete e mulatră și nu are nicio legătură cu celebritatea, ea doar un persnaj exploatat de media noastră, din lipsă de altceva. Tatăl nu e muleatru, și de aici întreaga dilemă. Nu vă grăbiți să îi acuzați pe autorii de la cacan de cretinism, deoarece dacă vă gândiți puțin o explicație există, e drept că una puțin mai ocultă. Dacă unul din părinți e negru și celălalt alb, clar copilul va ieși mulatru. Dacă unul din părinți e mulatru și celălalt nu, copilul de asemenea va ieși mulatru. Și totuși el poate ieși alb, dacă tatăl copilului lasă să pătrundă lumina mai mult decât este cuvenit. În cazul ăsta și numai în cazul ăsta copilul iese alb ca laptele. Probabil că mesajul tabloidului este că tatăl copilului permite luminii să intre în... în cantități foarte mari.

În orice caz, indiferent de culoarea ulterioară a fetiței, aflăm că tatăl este gata să repare posibila nedreptate declarând: ”Mi-am ţinut fetiţa în braţe. Laurette nu a plâns. O să îi spun maimuţica mea".

Pentru acest altruism și pentru această bunătate sufletească ieșită din comun, permite-ne, dragă Mihai, tată de maimuțica și iubit de laurete să îți spunem și noi ”maimuțica noastră”. Măcar tu ne faci să râdem sincer!

Dinu Maxer - un vigilante cu pretenţii mici de fante

Am o problemă majoră cu mitocănia. Odată reperată mă comport ciudat şi am ieşiri speciale, gen. صدر dinu ووٹ maxer پیمانے پر بلاک Cam asta se întâmplă şi acum, când citesc despre Dinu Maxer, gen, un tip ale cărui realizări,gen, îmi sunt la fel de străine ca limba urdu, gen. براہ کرم dinu maxer ہے کہ ہم ان کے انتظار میں نجی شعبے کو ہمارے کنسرٹ. Nu am auzit până acum voci care să îl omagieze pe doctorul Maxer, nici fane înlăcrimate după vocea nemaiîntâlnită a acestuia. Ştiu că a fost cu Luciu, şi atât, gen. میں سمجھتا ہوں dinu maxer ایک گائے بیل

Iată ce declară Dinu, gen, Maxer aici: "Eu ca persoană publică am tendinţa de multe ori să ameninţ când nu-mi convine ceva că fac public totul, dacă ştiu că dreptatea e de partea mea", pentru Zeus Tv. Şi cum vecinii lor vor să defrişeze zona verde de lângă bloc, lucru cu care soţii Maxer nu sunt de acord, au decis să se plângă la tv. کیا میرا pula عوام dinu شخص maxer? De ce dracu mă revolt eu, gen, acum, când reiese clar că Dinu Maxer este un iubitor de verde, un prieten al naturii şi când dialogul său cu Zeus îi asigură, gen, toată legitimitatea necesară, gen.کیا ان سے یہ ٹی وی کیا ہے ? (Asta se traduce prin: ce pizda măsii e Zeus TV ăsta?)

Mai zice Dinu, gen, Maxer că: "De curând am profitat de faptul că noi putem ajunge la tine în emisiune şi am ameninţat că dacă nu se potolesc venim la Lazarus. Cei din zona blocului nostru au vrut să defrişeze zona verde şi noua nu ne-a convenit acest lucru. Am făcut puţină ordine acolo dinu بھیجنے maxer ہے کہ وہ بہت عزیز ہے اور ہم یہ سن کر جلد از جلد اپنے ذاتی اثرات کارناموں. E tare domne Dinu Maxer ăsta, gen, mai tare ca Piedone, Cichi Cian, ca Miaghi, ca Master Yoda şi mai ceva ca Master DiYoda, eventual chiar la un loc. Eu zic să îl criogenizăm. Pe urmă, după sfârşitul lumii să îl şi clonăm. Nu de alta, dar cine ştie, de bufoni vom avea întotdeauna parte, şi dacă bufonul nu e performant, măcar de păpică pentru T-Rex...

Teme-te de ţigani chiar şi când îţi fac "daruri"

Una dintre temerile românului, nu neapărat contemporan cât aş spune atemporal este "ţiganul". El se regăseşte în expresii de adâncă simţire românească precum: "nu te ţigăni", "vine ţiganu şi te ia" sau "te dau la ţigani". Aici însă este vorba doar de subconştientul nostru, şi nu de o anumită antipatie concretă pe care mulţi dintre noi nu o simţim. Nu zic că ar fi români care să nu fi interacţionat niciodată cu un ţigan, ci mai degrabă că există suficienţi români care nu au avut absolut nici un conflict cu această etnie şi totuşi folosesc mai departe aceleaşi locuri comune, din reflex. Personal eu nu fac această greşeală, mai ales că am prieteni ţigani, ba mai mult, am avut privilegiul să cunosc ţigani deosebiţi datorită cărora sunt deseori tentat chiar să apelez la discriminări pozitive. Problema asta cu "anatemizarea" e veche la români. Un exemplu clasic se regăseşte de pildă la Creangă (Povestea lui Harap-Alb), atunci când autorul vorbeşte despre sfatul împăratului cu privire la oamenii de care trebuie să se ferească fiul său în cursul călătoriei iniţiatice: omul spân şi omul roş. Aşadar, noi românii ar trebui să ne ferim cam de toţi: omul spân, omul roş, omul cu plete şi barbă (Ceauşescu dixit), omul negru, omul plajei, omul de la Minolta.

Dacă am dus într-un fel discriminarea la un nivel de artă, acest lucru este consecinţa unui neintervenţionism civic, care iarăşi ne caracterizează. Creînd distanţe am segregat, am dat naştere unui lagăr invizibil în care i-am deportat pe toţi care nu sunt ca noi. Evident, majoritari fiind aceşti a nu s-au mai putut opune. Nu le-a mai rămas decât să creeze strategii de supravieţuire, şi după ce că îi priveam cu ochii încrucişaţi am ajuns acum să îi vedem şi mai rău. Din impasul acesta tot ei sunt cei care trebuie să ne scoată, nu noi, majoritarii, care avem suficiente argumente să nu facem nici măcar un singur pas în spate. Mă revolt de fiecare dată când aud că în România sunt marginalizaţi, iar discriminarea pozitivă care se practică nu ar fi suficientă. Dacă chiar sunt marginalizaţi acest lucru se întâmplă din cauză că civic nu se implică. Există câteva "accidente" care s-au dovedit mai mult decât reuşite. regretatul Johnny Răducanu de pildă povestea că în urma unui interviu radio pe care l-a dat mai demult a primit telefon de la un semen, ţigan, care i-a comunicat că a doua zi dimineaţă le-a zis copiilor: dacă nu vă duceţi la şcoală şi nu învăţaţi bine de la mine nu mai primiţi nici un şfanţ. Există de asemenea şi piesa de teatru "Declar pe propria răspundere", în care Alina Şerban, ţigancă din Bucureşti povesteşte într-o monodramă cum şi-a depăşit propria condiţie. Nu folosesc termenul "rrom" pentru a nu duce mai departe o aberaţie de sens. Istoric vorbind în România au fost de când lumea numiţi ţigani şi nu rromi, spunându-le acum rromi nu aş face decât să îi şterg din istorie şi să le creez o nouă identitate, lipsită de legitimitate, plus că eu unul nu cred că au de ce să se ruşineze pentru că sunt mai departe denominaţi după termenul istoric. Ceea ce lipseşte din societatea noastră este tocmai implicarea civică a ţiganilor. Precedentul a fost creat. Nimeni nu l-a repudiat pe Johnny Răducanu, pe Bănel, pe Alina Şerban, pe Connect R, pe Alex Velea, pe Grigoraş Dinicu, pe Ion Voicu, pe Sile Dinicu, pe Jean Constantin şi pe mulţi alţii care acum mi-au scăpat pentru că ar fi fost ţigani. Câtă vreme însă ţiganii de succes refuză să iasă public şi să îşi îndemne semenii să profite la maxim de şansă şi să nu aleagă căile uşoare, doar pentru că pe moment acestea le oferă ceva stabilitate financiară nimic nu se va schimba în ceea ce priveşte situaţia prezentă. Campaniile antirasiste nu ajută la nimic. Este doar un paleativ de moment. E frumos să organizezi astfel de campanii, pe tine ca român poate chiar te vor face să te simţi bine, altruist şi generos pe moment, dar pe ei nu îi vor ajuta. Mulţi vor refuza cu mai multă îndârjire să iasă din anonimat, tocmai pentru a nu fi "marcaţi". E nevoie de "atacuri" civice din partea lor, de prestaţii de calitate, care să reducă la absurd prejudecăţile majorităţii.

Nu cred că vom ajunge vreodată să ne dezbărăm de prejudecăţile idiomatice la nivel lexical atunci când vine vorba de ţigani, aşa cum nu o să ne treacă niciodată aceeaşi afecţiune vizavi de "jidani". Dar bine ar fi ca doar atât să rămână, nişte glumiţe nevinovate, unele dintre ele legate de moravuri care la un moment dat vor ajunge, sper, să ne fie străine.

Căpuşa odată intrată, foloseşte gura toată!

Dragii mei, dimineaţă, la cafea, printre multe virale, printre care şi vreo două absolut minunate dar pe care nu vi le mai semnalez aici pentru că sunt convins că le ştiţi - e vorba despre filmări de arhivă cu cuvântările Anei Pauker, respectiv Vasile Luca - am dat peste această bijuterie de umor pilipinez (pentru cei care nu ştiau, nici eu nu ştiam până nu m-a luminat doamna, pilipinezii ăştia nu pot pronunţa sunetul F, de aici şi comicul de situaţie când îi pui să înjure în engleză: "Puck you, puck you!" Nu veţi înţelege nici voi mare lucru, cum nici eu nu am înţeles, dar terapia pe care o propune acest filmuleţ este aceea de a ne retrăi copilăria. Ca şi în copilărie, şi acum ne putem imagina orice din ceea ce nu înţelegem, devenind pentru câteva clipe scenarişti.

Eu de pildă la început am înţeles că domnul în cauză face mişto de doamna în poziţie ciuci pe considerentul: hohoho, găino! (hen, hen). Evident că ea se simte jignită şi aruncă în dumnealui cu plosca. Probabil pentru că îi arată peştele, pe car enu are de gând să i-l dea... După care tatonări, ălea-ălea, ca între tinerii porumbei - probabil că dacă ar fi făcut-o găină porumbel nu s-ar fi supărat atât de tare - şi apare şi geniul rău, dar dumneaei nu cedează. În final este căpuşată, iar dumnealui, ca un iubit destoinic, sare să o ajute. O muşcă când de fund, când de căpuşă, în hohotele de râs, stimulate prin scărpinări pe burtă ale personajului malefic, care este foarte posibil nici să nu existe şi să fie pur şi simplu o metaforă. Vindecată de căpuşă dumneaei şi dumnealui petrec fericiţi ceasurile nopţii. Urmăriţi pe la minutul 5 interpretarea actoricească a dumneaei, demnă de Shakespeare[

Ce părere aveţi de umorul din filmuleţ. Nu vi se pare că parcă nouă, europenilor, ceva a început să ne lipsească? Şi atunci dumnezeu l-a inventat pe Bendeac. Sau poate nu dumnezeu...

People I hate... lately

Da, în ciuda pacifismului meu aproape religie, iată că vă voi face o surpriză şi vă voi devoala câteva aspecte care nu îmi fac cinste. Nu îmi fac cinste deloc. Aspecte care mă retrogradează la statutul de fiară, de individ antisocial şi de nedorit în preajmă. O să mă numesc, pentru moment, Vasile Sensual Cel Care Urăşte. Iată şi persoanele pe care le urăsc:
1. Şoferii dobitoci lângă care trebuie de multe ori să mă aflu. Genul care, după ce că încalcă flagrant legile de circulaţie, tăind pe interzis o intersecţie aglomerată, la un pas de a fi tamponaţi de tramvai se trezesc vociferând, uimiţi: ăsta de unde a mai apărut.
2. Toţi cei care îl consideră pe Mihai Bendeac comic. Poate că ar trebui să îi mulţumesc totuşi lui Bendeac că datorită lui îi evit cu uşurinţă pe toţi cretinii care se declară fanii săi.
3. Băieţii care consideră că Martinovici şi Stanca meritau roşu. Lor nu le-aş dori decât să se afle într-o situaţie similară cu Galamaz. Şi eu să fiu pe acolo. Şi să mă uit la ei şi să le zic, râzând: mamă da ce v-a cârpit. Sau: de ce aţi închis ochii când v-a pocnit. Şi să nu fac nimic. Să nu mă bag. Să nu intervin. Să argumentez cu: ar însemna că comit o infracţiune.
4. Pe toţi cei care au început să bea Pepsi după ce au văzut-o pe Inna îndemnându-ne să participăm la respectiva campanie. Sunt exoneraţi cei cu capul mic, de bibilică. Ei au o scuză, speră probabil că după o cură de Pepsi vor avea un cap frumos, ca al Innei. Dar ce cap frumos răsare, e al meu, al meu e oare? Sau: şi totuşi are cap frumos...
5. Doamnele care cred că Fuego este un bărbat şi care visează că, într-un fel sau altul, într-un moment sau altul din viaţa lor ar putea avea o legătură trecătoare cu aceasta. Cu Fuego, vroiam să spun. Singura scuză pe care i-aş găsi-o femeii care m-ar refuza, şi care până în prezent nu s-a inventat ar fi să îmi spună că nu sunt "drăguţ" ca Fuego. Pe ea aş ierta-o, posibil să îi dăruiesc chiar flori, cu soţ, de ziua femeii.
6. Pe toţi cei care au pe noptieră cărţile lui Dostoievski. Chiar şi pe cei care ascund, sub coperţile cărţilor lui Dostoievski romanele roz ale Danielei Steel, rudă cu Titus.

Deocamdată atât. Pe măsură ce se mai strânge nu voi ezita să o expectorez. Despre ură era vorba.

Ghicitoarea zilei - wrapped around my... finger

Iată şi o ghicitoare pe ziua de azi. Ce anume produce o adevarata senzatie de placere atunci cand se infasoara in jurul oricarei parti a corpului? Gândiţi-vă bine, pentru că nu e uşor. Hai totuşi să vă ajut şi să vă spun cam ce nu e.

Nu este un ciorap, deşi cei de la RHCP au demonstrat că se poate. Nici iederă. Nu este o brăţară. Poate pentru femei da, o brăţară s-ar putea, dar pentru bărbaţi, credeţi-mă, aceasta nu oferă totdeauna o adevărată senzaţie de plăcere. Şi totuşi, să continuăm. Nu e câine, pentru că atunciar însemna că îi excludem dintre noi pe semenii noştri cu alergii la păr, şi prin urmare nici o pisică. Nici măcar o coadă de câine sau pisică. Nici măcar şireturile adidaşilor lui Bănel nu intră, în discuţie, aceasta fiind cea mai haioasă ipoteză sugerată astăzi de Akritura. Şi atunci ce să fie?

Simplu, răspunsul îl veţi găsi aici! Acum că aţi aflat că este vorba despre flEshlight, vă simţiţi puţin mai bine?

Erou post-mortem

Citeam ieri seara câteva aberații despre ”eroii zilelor noastre”, caracteristici, semnalmente sau reacții adverse. Evident, avem de-a face cu o o exagerare a civismului, care la un moment dat începe să arate urât. Bineînțeles că acest lucru se întâmplă tocmai pentru că ducem din ce în ce mai multă lipsă de implicare, dar și pentru că există mai departe subiecte care ne sensibilizează, iar ăsta cu eroul de lângă noi mai trezește încă multe suspine, vezi ”șeful sectorului suflete”, nea tăticu, sau regretatul Corado Negreanu în halat de atelier. Pentru cei din generațiile mai tinere, Corado Negreanu nu are nici cea mai mică legătură cu Corado Cattani și nici cu Daniel Negreanu. Corado Negreanu, actor specializat în roluri de comuniști înțelegători, trecuți de vârsta a doua, care cu un simplu sfat putea dezamorsa conflicte mai ceva ca în Golf.

Așadar despre eroi. Se scriu pe bloguri vrute și nevrute, mai că ai zice că la noi pe lângă codriii verzi de brad și câmpurile de mătase, cresc 2-3 eroi prin case. Acum trăim o nouă modă: eroismul. După un cioban prevăzător (nu aș zice și clarvăzător) care trăiește o relație mai specială cu oaia dumisale și un meșter care își zidește femeia născătoare ca să primească bravo-bravo de la domnu', am ajuns să ne întrebăm dacă Toma Alimoș era mai mare eroul decât Andone când și-a dat pantalonii jos. Serios vorbind însă eroismul ăsta nu e o treabă deloc ușoară. Ca să fiu mai clar o să vă relatez iute două întâmplări. Acum mulți ani cuiva, care stătea pe refugiul stației de tramvai i s-a părut că poate deveni erou. A zărit o fetiță care traversa strada, pe zebră, amenințată de o mașină care venea în viteză, a făcut doi pași ca să o tragă pe fată numai că, împiedicându-se în marginea bordurii s-a aruncat cât era de lat peste copil. Șoferul care intuise impactul cu copilul schimbase ușor banda, nu însă suficient pentru a-i evita pe cei doi care au aterizat în fața lui. Eroism de înaltă clasă. Un altul, vrând să demonstreze ceva lumii întregi s-a cocoțat pe vârful blocului și și-a dat drumul. Ar fi putut deveni erou, un soi de portavoce a disperării dacă în cădere nu s-ar fi prăbușit peste o babă care venea acasă de la piață cu laptele în sacoșă. Eroism fără discuție.

Și uite așa m-am trezit întrebându-mă: până la urmă ce te poate transforma din om de acțiune în erou, pentru că e clar, nu sunt totuna. Cele anterioare mă fac să mă gândesc la ceasul rău, la un anumit concurs de împrejurări care te pot distinge, fără ele, eroismul tău rămânând o simplă acțiune. Atât de mulți factori, atâta subiectivitate e la mijloc că devine practic imposibil să mai fii erou al zilelor noastre. Să spunem generic că este vorba despre bad timing. Nu e ușor să trăiește cu un erou în imediata ta apropiere, eroul de la scara B. Sinucideri în lanț și lovituri de apartament. Vei descoperi imediat că ”eroul” are un coș pe nas, pute sau are o sensibilitate crescută pentru femeile căsătorite. Numai timpul prezervă eroismul. Singura ta șansă să devii erou este moartea. Ai întins bocancii și ți-a sărit un nasture la cămașă. Sub nasture, bluza lui Superman mulată pe corp.

Cred că Superman, eroul de azi, sau Batman au murit de mult. Altfel nu am fi atât de liniștiți la gândul că cineva e mai bun ca noi. Sau Zburătorul. Toți aceștia au intrat de mult în descompunere.

Bună ziua, îmi permiteţi să vă pamfletez puţin?

Vreau să fiu cât mai exact. Iată definiţia de DEX a verbului a parodia:

PARODÍE, parodii, s.f. 1. Creaţie literară în care se preiau temele, motivele şi mijloacele artistice ale altei opere literare sau ale unui autor în scopul de a obţine un efect satiric sau comic. 2. Imitaţie neizbutită, inferioară sau caricaturală a unui prototip, a unui original. ♦ P. ext. Bătaie de joc. – Din fr. parodie.

parodíe s. f., art. parodía, g.-d. art. parodíei; pl. parodíi, art. parodíile

PARODÍ//E ~i f. 1) Creaţie literară (muzicală sau plastică) în care se imită şi se deformează în mod voit elementele cele mai caracteristice ale operei altui autor, pentru a obţine efecte satirice sau comice. 2) Imitaţie nereuşită sau fără valoare a unui original; caricatură. [G.-D. parodiei]] /
Din ce în ce mai mulţi confundă în presă parodia cu reîncarnarea sau cu imitaţia şi de cele mai multe ori aceste lucruri trec neobservate. Există însă şi cazuri când penibilul doare şi iese mai abitir în evidenţă. Cum ar fi acesta de astăzi, când în pagina Cancan, aici se anunţă că Lady Gaga va juca într-un film porno. Evident că nu e aşa, dar nişte retardaţi s-au gândit că aşa ne vor face să devorăm articolul în cauză. Este semantic ilogic să parodiezi un gen prin alt gen, poţi cel mult să faci un film porno în care porno-starurile sunt "impersonatori" ai unor vedete, dar Guţă de pildă nu îl poate parodia niciodată pe Mozart. Poate juca însă într-o parodie după "Amadeus", ferească-ne Trompi! O poţi parodia pe Gaga, cel puţin deocamdată numai cântând. Dacă însă producătorii de la Hustler vor cu orice preţ să scape de proces atunci da, fac un pornache cu o tanti care seamănă cu Gaga şi îi spun "pamflet". O pamfletează doar pe Gaga, într-un film porno, o ficţiune totală. Parodie ar fi fost dacă ar fi existat în prealabil un pornache serios cu Gaga iar acum se turnează un altul în care cântăreaţa are orgasme muzicale (cântând, fireşte Alejandro) sau provoacă boopere după bloopere. Pentru cine nu consumă bloopere, iată
unul haios din cale afară. Asta ar fi fost o parodie, dar altfel, rămâne un banal pamflet porno. Util, eventual pentru cei care au fantezii secsuale cu Gaga, însă în acelaşi timp abundă şi de realism, fiindu-le clar că nu vor avea nici odată ocazia să îşi consume aceste fantezii cu Gaga în persoană. Actriţa în cauză are statutul de "pamfletatoarea" lui Lady Gaga. Pentru pamflet nu îţi trebuie copyright. Nu o să vedeţi niciodată pe cineva că vă întreabă: nu vă supăraţi, doriţi să vă pamfletez? Pentru asta nu vă trebuie acceptul nimănui. Pentru parodie da! Şi vă mai trebuie şi un precedent, în acelaşi gen.

Cu toate acestea nu mă pot stăpâni să nu mă întreb cum le-ar sta anumitor "vedete" din România parodiate într-o secvenţă cu vidanjori. Şi nu îmi pot reprima fanteziile nici în ruptul capului...

Lucian Bute - fals tratat despre un sentiment

De câteva zile România fierbe. Am uitat de caniculă, de sordid, de Bianca, Tonciu, Vârciu, Veronica Cara, Capatos, Mitoșeru și Mărculescu și am mai uitat și de nevoi, de ai zice că în România boxul este sportul național, toată lumea a vorbit numai despre Bute și marea sa finală. Până la urmă nici nu e rău. Câteva astfel de confruntări și poate am deveni cu toții, cel puțin la nivel mediatic mai curați, ne-am asuma poate altfel prioritățile și ne-ar legitimiza mult mai mult să fim conștienți de ce suntem și de ce putem. Circ ordinar. Undeva în adâncul meu mi-am dorit (și îmi recunosc acest guilty pleasure) ca Bute să le-o tragă tuturor și să anuleze astfel aceste câteva zile de repaos de la sordid. Să câștige meciul în primele 60 de secunde. Am făcut și eu ce am putu. Am refuzat emisiunile de preamărire și m-am limitat strict la momentele informaționale. Am aflat că a trecut cântarul la limită. Asta la pachet cu un scandal legat de niște bilete. Punct. Evident că întreaga finală a lui Bute a prezentat importanță pentru media doar în măsura în care în spatele ei se ascundea câte o afacere oneroasă. Adevărul este că în momentul de față boxul în România este atractiv doar în măsura în care boxerul este un interlop, un încartiruit politic, un violator, un tunar sau un pedofil. Altfel un flash de 45 secunde este mai mult decât merită.

Înaintea meciului am stat pe ProTV cam 3 ore. Vroiam să îi văd pe Dinu și pe Simion. A meritat. Avem viitor în box. Nu mi-au scăpat însă materialele gonflabile ale postului în cauză, categoric mult mai puțin nocive decât în alte părți. Multe dintre ele erau inofensive din considerente de patriotism. Așa am aflat că la concertul U2 de la Montreal 80.000 de oameni au strigat numele lui Bute. Nu al lui Bono sau The Edge, ci pe al lui Bute. Sigur nu strigau UDI (Quebec - importantă fundație socială cu target imobiliar pentru copii, cu sediul în Montreal)? Și a venit momentul de glorie al lui Lucian. După ce cu exclamații decente la nivelul decibelilor l-am trezit de două ori pe fiu-meu care dormea cu ochii larg deschiși în timp ce eu îi administram linguriță după linguriță încât BebeBebe s-a simțit responsabiliyată să intervină și să mă trimită mai aproape de televizor și mai departe de cel mic a venit KO-ul din runda a patra pe care, evident, nu l-am anticipat. Câteva secunde nu știam dacă să mă bucur sau să mă scufund în cea mai profundă și nămoloasă tristețe, creierul fiindu-mi sufocat de întrebarea nămoloasă: ”Și continuarea?” Nici acum, la ore bune de la victoria lui Lucian nu îmi iese din cap cum a căzut Mendy ca bobocul, ca Jerry extraplatizat de ușa trântită de Tom... Toată seara am cântat ”Mandy”, marele hit din anii 70 al lui Barry Manilow, care mi s-a părut că i se potrivește de minune lui Mendy (până la urmă pronunția e aceeași, nu?).

A shadow of a man
A face through a window
Crying in the night
The night goes into

Morning, just another day
Happy people pass my way
Looking in their eyes
I see a memory
I never realized
you made me so happy, oh Mendy

Well you came and you gave without taking
but I sent you away, oh Mendy...

Lucian chiar l-a trimis înapoi în Franța cu mâna goală, răzbunând toate acele momente de supremație franțuzească, când cu aroganță sunt întrebat dacă nu vorbesc franceză de parcă eu mi-aș fi permis măgăria să îi întreb pe francezi dacă ei vorbesc românește...

Iar apoi nu am avut ce face și dirijat ca o păpușă pe sârmă de tata și de DoamnaDoamna am zapat de pe un canal pe altul. Și a început mizeria să curgă râuri râuri. Atât pe Antena 3 cât și pe Realitatea realizatorii aveau un fix: ”a câștigat, dar...” Dar ce? Dar unde e senzaționalul, nu? Angajații acestor două posturi erau triști, v-o spun cu mâna pe inimă, de parcă aseara Lucian le-ar fi violat mama, soția și animalul de companie. Se vorbea cu juma de gură, despre culisele acestui meci. Poate exagerez, dar înclin să cred că odată cu revoția am abolit și termenul de erou adevărat în favoarea celui de erou media, de parcă ar fi fost ceva rău. Comuniștii aveau un erou principal și alții mai mici ca ciupercile, vecinii, rudele sau prietenii noștri, maiștrii, tehnicieni, medici, agricultori, acum trăim în capitalism și ne e rușine de triumful mic. Oribil. În schimb am rămas siderat când au început să se caute interlocutori. Este sunat unul dintre frații Becali și întrebat cum a fost. DE CE? De ce Becali, care declară că nu a fost la meci și nici nu s-a uitat pentru că avea o treabă mai importantă. Pe urmă Mitică Dragomir. DE CE? Ăsta măcar s-a uitat la meci, deși, după cum ne-a obișnuit nu avea nici o îndoială că Bute va triumfa. Apare Mihai Leu care nu fusese nici el prezent la meci. Se naște un pui de scandal căci, deh, nu primise invitație. Mihai (pe care îl cunosc personal și pentru care am un mare dram de stimă) mai explică odată, căci se pare că era cazul, că l-a anunțat pe Lucian că din cauza raliurilor al căror împătimit este nu va putea veni la meci. Bine, dar nu ai primit invitație. De ce să primesc dacă se știa că nu pot fi prezent, dacă aș fi vrut aș fi avut invitație fără nici o îndoială. Și în tot acest timp, la Antena 3 în studio, în apropierea microfoanelor a continut să vibreze în surdină vreme de 10 minute sau mai mult un telefon mobil, dat pe mute. Ba mai mult, la Antena 3 cei responsabili nici măcar nu s-au ostenit să verifice numele corespondentului Fetecău, de la Radio, pe numele său Adrian și nicidecum Dumitru. Într-un târziu au afișat câteva secunde numele corect... Și BebeBebe, care s-a detașat de tot acest circ îmi spune, blazată: știi ce se va întâmpla? Mâine va uita toată lumea. Din păcate chiar așa e. Poate mai puțin ProTV care cred că va da meciul în reluare, pentru rating.

Continui să mă întreb care au fost rațiunile care i-au făcut pe unii români să se uite sau să se ducă la meci, dincolo de statutul de VIP sau din spirit gregar. Eu știu de ce m-am uitat, și de ce îl iubesc și îl respect pe Lucian. Pentru că el este EROUL. Modest, lucid, decent, principial și hotărât. Pentru oameni ca Lucian continui să cred că mai există și o Românie pentru fiul meu. Care va crește mare și căruia îi vor trebui modele. Pentru că Lucian și puținii alții ca el reprezintă pentru mine garanția că maneliștii și ”vedetele” de pe micul ecran există doar în imaginația unora și cu profundul ajutor al unui buton de power.

Simona Sensual, colagen şi body colage

Probabil că pentru mulţi acest blog este o mare necunoscută, dat fiind că deşi are în titlu numele de sensual nu face neapărat reclamă fetei cu acelaşi nume de familie. Probabil că, tot aşa mulţi se gândesc că trăiesc din reclama pe care mi-o face acest nume. Nu voi comenta, lăsând la latitudinea fiecăruia concluziile. Iată însă că acum a venit momentul să scriu despre cea care şi-a uscat chiloţii pe aceeaşi sfoară cu mine: Simona Sensual. Citesc în ziarele de scandal că starleta (zic unii) ar fi fană a Stelei. Prin urmare publică o fotografie pe facebook cu domnia sa acoperită cu câteva decupaje din ziare, cu fotbalişti. Mi-o imaginez stând şi decupând respectivele fotografii. Un fel de colaj trupesc. Bună idee. Promit să fac şi eu, acoperindu-mi corpul în poze cu fete. Dar cred că mai uşor le fac în photoshop, pentru că nu am siguranţă în ţinut foarfeca în mână.


Mai mult, vedeta a postat o fotografie în care apare goală, doar cu câteva fotografii cu fotbaliştii de la Steaua şi nu numai.

În dreptul imaginii apare şi o explicaţie: Fan Steaua.

Acum, dacă vă uitaţi atent la fotbaliştii de pe corpul fetei veţi descoperi în realitate doar doi stelişti, Bănel şi Surdu, poziţionaţi în locuri strategice, pe sfârcuri. În rest un Raţ mic, un Mutu evident, un fost dinamovist care parcă ar fi Bratu şi unul care fuse pe la CFR, îmi scapă numele. M-aş uita mai atent dar mi-e teamă să nu mă ia lumea de pervers. Pentru că adevărul este că dacă Simona Sensual nu îmi spune nimic, fotbalul îmi place...

Akritura, internautul român, subtitrarea, sabia lui Ştefan cel Mare, milfele şi secsul...

Încep prin a scrie că ceea ce veţi citi acum se datorează numai şi numai Akriturii, cea care analizează cu spor, de luni bune starea "colivei de sub bomboană". Cu acordul ei postez imaginea de mai jos, material serios de lucru pentru o analiză cât mai documentată asupra fenomenului. E drept că şi ea s-a implicat în această chestiune după ce i-am sesizat ieri interesul publicului pe blogul meu atât pentru filmele porno subtitrate în limba română, în special pentru cele cu Titus Steel dar nu în ultimul rând şi pentru "sabia lui Ştefan cel Mare". Iniţial, după cum am şi intitulat postul meu de ieri am crezut că avem de-a face cu o recrudescenţă de onanişti români internauţi, fără nici un fel de scuză, după care vina lor s-a mai atenuat puţin când am dat de "sabia lui Ştefan cel Mare" şi atunci i-am mai scuzat puţin pentru interesul pentru istoria României, chiar dacă unul falic. Mai periculos mi s-a părut faptul că în căutarea de subtitrare la astfel de pornoşaguri aceştia îşi consumă actul onanist în plină societate, uşor feriţi de privirile indiscrete însă în spaţii publice unde orice zgomot este perceput şi de alţii. Prin urmare, pentru a înţelege cum de Titus Steel are atât succes, onaniştii-n cauză vor să deprindă de la acesta şi textul, pentru a ştii cum să se descurce data viitoare. Convingerea mea asupra majorităţii onaniste a internauţilor români mi-a fost spulberată de Akritură, când m-a familiarizat cu o anumită căutare de pe blogul domniei sale: "fete care se fut pe bani când prietenii lor nu sunt acasă". Aşa deci!

Internauţii români activi secsual îşi caută aşadar senzaţiile tari într-o reţea (înţeleg eu) de proferat secs la domiciliul prietenilor. Aşa ne trebuie că nu liberalizăm odată prostituţia în România, ajungem să ne transformăm căminele conjugale în bordeluri şi mai grav este că nu vom avea niciodată certitudinea că vecinul a venit doar să ne întrebe prietenele dacă la noi curge apa, şi nu să facă secs, pe bani. Singura dovadă, dar nici asta nu e literă de lege a castităţii prietenelor noastre, în lipsă este sărăcia. Dacă prietena continuă să vă ceară bani, ar însemna că nu are fonduri suplimentare. Sau că face secs gratis sau nu îşi ştie valoarea şi primeşte prea puţin, bani care oricum se duc pe cosmetice. Oricât de interesate ar fi femeile ăstea, în momentul când dau de fonduri fără voia lor vor cere mai puţini bani, suficienţi însă pentru a nu bate la ochi. Neexistând însă bordeluri, domiciliul conjugal rămâne soluţia cea mai eficientă pentru astfel de codoşlâcuri, aşa că mai întreb odată: nu credeţi că a venit vremea să reinstaurăm bordelurile în România? Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau nu că mai avem şi internauţi ne-onanişti...

Şi mai e ceva în print screenul de la Akritura care îmi dă de gândit. Cineva întreabă "ce înseamnă milf?" În mod categoric internautul român este un tip curios, interesat de cultura sa generală dar şi unul precaut. Bănuiesc că undeva a întâlnit nişte imagini cu doamne promiţătoare, catalogate drept "milf". Dorinţa, pornirile erotice s-au lovit de zidul precauţiei, care le-a ridicat semne de întrebare cu privire la aceste doamne. Frumoase, pline de nuri, disponibile, şi totuşi numite cum nu au mai întâlnit. Dacă sunt bolnave, dacă sunt marţieni, dacă au mai multe organe adiţionale sau dacă te transformă în vampir. Nu exclud nici posibilitatea ca unele doamne, necunoscătoare ale fenomenului să fi fost invidioase pe respectivele "milfe", dorindu-şi să ajungă şi ele întocmai. Este de asemenea posibil ca de aici să fi apărut fenomenul cu "prietena care face secs la domiciliu în absenţa prietenului", ba chiar să fi fost dus mai departe, până ce acestea au devenit mame, pentru că aceste wannabe milf atunci au realizat că mai întâi le trebuie un bărbat şi pe urmă un copil.

Nu ştiu, habar n-am, ambiguitatea este mult prea mare. În orice caz un lucru este evident: secsualitatea ocupă un loc important în viaţa intimă a internauţilor români.

Păcatele părinţilor şi talentul copiilor - o poveste despre lupta de "clase"

Copii de bani gata, cam ăsta e topicul de faţă. Totul a început de o emisiune TVR1 în care A.G. Weinberger a adus în emisiunea sa, Acadeaua un puşti talentat. Andrei Bălaşa, liderul grupului rock "PhenomenOn". Imaginaţi-vă că băieţii în cauză nu (nepotul pictorului Sabin Bălaşa) au mai mult de 16 ani şi cântă rock, destul de puternic. Am intrat şi eu pe youtube să văd ulterior clipul la piesa lor "Bagă riffu". Am înţeles că puştiul respectiv are bani, are vreo 12 chitare şi potenţă financiară, prin urmare orice produs marca aceasta nu poate fi decât impecabil realizat. Asta se vede şi în clip, se aude şi în muzică. Faptul că Andrei Bălaşa este încă elev la liceul de muzică iarăşi se simte, pentru că ceea ce cântă pare desprins de pe băncile şcoli. De asemenea nu mă miră că este fan declarat Blackmore, câtă vreme riffurile chitarei nu aduc nimic nou, dincolo de linia clasică. Ar fi fost haios să declare că e fan Tony Iommi şi să sune mai departe ca la o lecţie de arpegiu... Aşadar verdictul meu a fost: au reuşit să treacă de zona penibilului. Dar nici vorbă de mari talente, de virtuozitate sau de originalitate. Iar vocea solistului este indiscutabil promiţătoare, dar să nu uităm că în curând va intra în schimbare.

De fapt altceva mi-a atras interesul. Un comentariu pe pagina de youtube. "Sincer , fara suparare la adresa formatiei dar sunteti dovada vie ca banii fac totul. Adica sa fim un pic seriosi aveti niste scule pe care alti la varsta voastra doar viseaza sa aibe. Nu spun ca nu sunteti talentati dar mai aveti foarte mult de lucru sa faceti o piesa ca lumea. Is multe alte formatii in Romania de varsta voastra care din cauza ca nu au bani si scule raman underground desi is mai buni ca voi de 10000 de ori. " Prin urmare vocea poporului. Recunoaştem că mişcaţi dar nu pentru că aţi avea talent, ci pentru că tăticul sau mămica vă îmbracă la zi, vă cumpără chitare, tobe, amplifuri şi altele şi pe urmă bagă bani în apariţiile video. Şi s-a rezolvat treaba. Ăsta e poporul. De aici înţeleg că Florin Piersic Jr. sau Mihai Constantin sunt mari astăzi doar pentru că au avut norocul să fie fiii lui Piersic şi George Constantin. Iar Duban, Costin Mărculescu sau Mitoşeru (deşi părinţii au fost ambii actori), neavând părinţi bine ancoraţi nu au reuşit să urce pe scara valorică. Aici mă revolt. Duban a avut şansa lui, Mărculescu de asemenea. Nu au valoare pentru că nu au, nu pentru că nu ar fi putut sări în trenul succesului. După revoluţie se difuzează film românesc în draci. Aproape orice film românesc. V-aţi întrebat vreodată ce s-a ales de filmul în care Andrei Duban joacă rolul principal: "Acţiunea Zuzuc" care nu cred să se fi difuzat până acum de prea multe ori pe sticlă? Nu cred că mai are vreun rost să lungesc pelteaua. continui să cred că principalul avantaj al acestor copii de bani gata este jump-startul, accesul la informaţie şi nou, faptul că pot porni proiectul de îndată ce au studiul de fezabilitate în faţa ochilor. Am intuit mişcarea asta de la începutul anilor 90, ca un deja vu. Se mai întâmplase în perioada paşoptistă, când tinerii intelectuali români remarcabili proveneau în proporţie covârşitoare din pătura burgheză. Studii în străinătate, posibilităţi materiale, cei care au reuşit au făcut-o ca la carte. Am prevăzut că şi la noi în scurt timp intelectualitatea va fi în mare parte compusă din odraslele celor potenţi, pentru că aceştia îşi permit cărţi (destul de scumpe astăzi), calculatoare competitive, scule de laborator sau alte dotări tehnice, deloc accesibile oricui. Evident că vor exista şi piloşi, dar mulţi dintre cei care reuşesc cu brio vor fi aceia care nu s-au confruntat cu "problema zilei de mâine". Fiindcă indiferent ce vor spune idealiştii, te dezvolţi mult mai greu dacă nu ai timp de studiat decât 3 ore pe zi, în rest trebuind să îţi asiguri traiul. Să-l acuz acum pe Andrei Bălaşa că are trupă rock şi clipuri de calitate doar pentru că este nepotul lui Sabin Bălaşa şi că a trăit de mic în bunăstare este dovada unor refulări necontrolate. Să aduc în discuţie underground-ul iar mi se pare o aberaţie, mai ales că avem şi contra-argumente. Punk-ul şi grunge-ul stau mărturie că până la urmă nu calitatea sculei te ţine în underground, ci talentul, iar statul lui Cobain în underground nu a fost decât un schimb prelungit şi reuşit de experienţă.

În concluzie, copii de bani gata au fost, sunt şi vor tot fi. Că unii dintre ei se piţiponcizează sau se cocălăresc, acest lucru nu poate fi controlat. Iar dacă fagocitează banii părinţilor pentru a deveni somităţi nu pricep de ce m-aş revolta, de parcă mi-ar lua mie de la gură sau fiului meu de la gură. Iarăşi murim de grija altuia şi dacă e mai bun ca noi asta se întâmplă pentru că nu a mâncat salam cu soia. Time-out!

Phenomenon şi "Bagă riffu":

No mercy for the salesman - alo, Aloe Vera?

Există o meserie pe care, pe lângă multe altele la care nu mă pricep deloc nu aş fi putut-o duce niciodată la bun sfârşit. Aceea de comis-voiajor. Sau de agent de vânzări. Nu că nu am papagal (papagalu Cioca, se ştie), ci pentru că mi-e foarte greu să ma identific atât de mult cu produsul încât să nu trebuiască să mint cumpărătorul. De exemplu: cumpăraţi aloe vera că face aşa şi pe dincolo! Poate că face, nu zic nu, dar pentru mine e o corvoadă. Să fiu Gică Contra mi-e mult mai uşor, cu atât mai mult cu cât rigiditatea pare să fie ghiuleaua pe care cel puţin comişii-voiajori români o duc după ei. Ei au un text de spus, o mică intoxicare de operat şi dincolo de aceasta sunt în aer. Şi iată dovada mai jos: unul se joacă şi celălalt se enervează. Şi atunci, vă întreb, merită să fii agent de vânzări astăzi, cel puţin în România? Cred că cea mai mişto meserie pe care ar trebui să ţi-o doreşti în copilărie nu este: medic, balerin, fotbalist sau inginer, ci client.



AGENT: Salut! De azi pana duminica la ROMEXPO va fi TMA - Festival de Spiritualitate, Medicina Alternativa si Terapii Complementare
http://aloirea.blogspot.com/2011/06/tma-festival-de-spiritualitate-medicina.html Va asteptam acolo si poate facem si o cantare...
VasileSensual: bah, lasa-ma cu aloe
AGENT: dar eu nu vorbeam de aloe
AGENT: dar, daca tot ai adus vorba, te intreb ceva: ce experienta nasoala ai avut cu aloe?
VasileSensual: dar amice, nu refuz numai lucrurile cu care am avut experiente nasoale,nu refuz iarba pentru ca am avut o experienta nasoala cu iarba, ci pentru ca pur si simplu nu ma intereseaza, sau barbatii. Nu sunt atras de barbati nu pentru ca mi-ar fi pus-o si nu mi-a placut, ci pentru ca pur si simplu subiectul...
AGENT: dar ce stii despre Aloe de ai constatat ca nu te intereseaza?
VasileSensual: cam tot ceea ce stiu şi de gay şi de iarba si de prelucrarea prin aschiere
AGENT: subiectul este preventia si sanatatea, nu aloe!
VasileSensual: subiectul la gay e iubirea, la iarba e fericirea, la prelucrarea prin aschiere e utilitatea.
AGENT: sau nu te intereseaza nici sanatatea ta si a familiei tale?
VasileSensual: ti-ai tras diploma de consiliere?
AGENT: sunt convins ca te intereseaza
VasileSensual: te inseli, nu fi asa convins ca nu iti face bine
AGENT: ma refer la sanatatea ta si a familiei tale, dar daca ma insel, scuza-ma
AGENT: ok, nu ma asteptam sa nu te intereseze sanatatea copilului tau de exemplu, dar daca asta e punctul tau de vedere, e ok, ai dreptate sa crezi ce doresti
VasileSensual: nu ma intereseaza deloc, copilul meu fumeaza si daca lui ii place e treaba lui eu nu ma bag, s-au bagat destul ai mei si am facut tot ce am vrut eu.
AGENT: ok, din pacate te vor interesa lucrurile legate de sanatate cand vei incepe sa nu o mai ai... si atunci vei investi in boli si te vor interesa medicamentele, din pacate... asta e o regula constatata
VasileSensual: cum sa investesc mai in boli?
VasileSensual: in boli nu se investeste, cred ca ai greseli de exprimare, prin urmare, nu poti fi prea convingator
AGENT: cine nu are grija din timp de propria sanatate, de vehiculul sufletului sau, mai devreme sau mai tarziu, va culege roadele neingrijirii, ca la o masina, daca nu ii schimbi uleiul, filtrele etc, la un moment dat te lasa
VasileSensual: si daca i le schimbi nu te mai lasa? pentru ca eu cred ca orice schimbi, la un moment dat e natural sa te lase
AGENT: in boala investesti atunci cand ajungi sa iei medicamente, care au efecte secundare nocive
VasileSensual: nu investesti frate in boala, ci in vindecarea ei. Tu nu pricepi romaneste?
AGENT: teoretic
VasileSensual: nu investesti in blenoragie, ci in vindecarea ei. e o chestiune de logica.
AGENT: practic cate cancere stii tu ca s-au vindecat cu medicamente si cate cu produse naturiste?
VasileSensual: tu nu cu gramatica limbii romane ai probleme, ci cu logica, sa fie de la aloe prea multa?
AGENT: la figurat e spus "investitie" in boala
AGENT: practic o boala instalata consuma multi bani ca sa se aduca pe linia de plutire organul sau organismul
VasileSensual: si naturismul e ieftin? imi zici si tarlaua de pe care culeg ciubotica cucului? MOCCA!
AGENT: daca omul ar fi mai atent si ar investi in sanatatea personala, atunci cand o are ok, ar avea-o mai mult timp...
AGENT: si nu ar ajunge prematur la tot felu de boli
VasileSensual: a
AGENT: alimentele sunt golite de nutrienti
AGENT: aerul, apa, toti sunt factori de influenta
VasileSensual: dar la un moment dat zici ca si sanatatea asta se duce, chiar daca ii schimbi filtrele, ce mai, revizie la timp
AGENT: si atunci e bine sa compensezi cu cate ceva
VasileSensual: cu aloe? friptura de aloe vera se face, eventual una mai in sange?
AGENT: si atunci da, e bine sa mananci legume fructe de la tzara, sa culegi tu plantele medicinale
AGENT: eu vb de lucruri sanatoase
VasileSensual: vino si pe la mine pe la tara sa culegi plante, am niste basina porcului, cred ca ajuta si ea la cate ceva, rostopasca o dau gratis, pe palinca, de fapt
AGENT: aloe e foarte aproape de compozitia chimica a organismului uman, de aceea se asimileaza foarte repede, contine 18 dintre cei 20 de aminoacizi esentiali necesari organismului uman
VasileSensual: uau
VasileSensual: poti sa procreezi daca iti bagi organul in aloe vera, ca zici ca are componenta organismului uman?
AGENT: si apoi e usor sa dai cu negativismul si sa desfiintezi orice... dar depinde ce iti doresti cu adevarat
AGENT: ce stii tu despre aloe vera?
VasileSensual: pai acum incep sa aflu, de la tine. deci, sa rezum: e buna la friptura si procreere, sau e doar o goanga?
AGENT: reiau intrebarea? ce calitati stii ca are aloe vera?
AGENT: sau la ce stii ca e buna?
AGENT: sau Ai folosti vreodata ceva cu aloe vera sua pe baza de aloe vera?
VasileSensual: da. sapun cu aloe vera, prezervative cu gust de aloe vera, ciunga cu aloe vera. Am rămas acelasi.
AGENT: http://aloirea.blogspot.com/search?updated-min=2009-01-01T00%3A00%3A00%2B02%3A00&updated-max=2010-01-01T00%3A00%3A00%2B02%3A00&max-results=1
VasileSensual: nu mi s-a intamplat nimic iesit din comun dupa experienta asta
VasileSensual: MA LASI? ti-am zis ca nu ma intereseaza prelucrarea prin aschiere
AGENT: ok, pt cand vei dori cu adevarat sa afli informatii corecte si oneste, citeste asta
VasileSensual: pentru Niciodata. un om pentru eternitate. tii si seminarii extinse, sau doar spalari de creier la nivel satesc.
AGENT: ma mir un pic de atitudinea ta, insa poate ca asta esti tu defapt
VasileSensual: acum devine interesant. Ce sunt mai exact?
AGENT: da, spal creiere de negativisme, obtuzitati, si mentalitati pesimiste
VasileSensual: cu aloe vera, fireste
AGENT: si intr-adevar imi place sa discut cu oameni deschisi la minte si la suflet
...
NOT TO BE CONTINUED!