Modernism românesc cu ceva licenţe de incultură

Nu știu cum ați defini curentul cultural în care se încadrează acest blog, dar îmi place să cred că locul lui nu ar fi departe de ”modernitate”. Mă consider un conservator empatic şi uşor cameleonic. Înţeleg rostul noului şi al modernităţii însă nu calc peste cadavrele celor care ne-au adus cultural sau social acolo unde suntem astăzi. Prin urmare, sunt prezent atât la recepţii cu ştaif cât şi la petreceri relaxate. La nici una dintre ele însă nu îmi permit "modernism"-ul de-a mă aşeza cu curul pe masă (cu atât mai mult cu cât aceasta este dispusă cu o faţă de masă, cu pahare şi platouri cu mâncare), asta pentru a arăta celor din jur cât de bine mă simt eu, cam ca peştele în apă. Există anumite coduri peste care, indiferent de curentele culturale care îmi dau târcoale nu îmi voi permite niciodată să le încalc. Aici de exemplu veţi găsi ceva care pe mine mă sperie. În rezumat, aflăm că la un anumit vernisaj, al unei artiste moderne din categoria stigmatizată mai sus a fost prezent şi Constantin Bălăcescu Stolnici. WTF este Bălăcescu Stolnici?

A trecut ceva vreme de când Bălăceanu Stolnici a încetat să îmi mai fie simpatic, dar asta nu înseamnă că de atunci, pentru a mă răzbuna, aş fi justificat să îi pocesc numele din Bălăceanu în Bălăcescu, chiar dacă, într-adevăr, s-ar putea spune că s-a cam bălăcit, de dragul bălăcirii, nu din motive stringente şi comprehensibile din punct de vedere uman. Asta însă nu le dă dreptul moderniştilor de pe site-ul la care am făcut trimitere mai sus să reboteze personalităţi ale României contemporane, în ciuda imoralităţii acestora. Dacă însă argumentul suprem este incultura, atunci chiar că îmi permit să afirm că modernismul anumitor artişti români contemporani nu este decât o libertate asumată dincolo de relicve, de moaşte şi de cadavre. Iar dacă pentru cultura tinerilor se consideră că Bălăceanu Stolnici poate fi "poreclit" Bălăcescu Stolnici, nu mă voi mira nici când voi afla că mulţi artişti români moderni au ca modele pe Tristan Ţara, pe Doamna Baba - pictorul sau pe Constantin Brâncoveanu - sculptorul, fireşte.

Long Live Modernism!

"Profetul războinic" masacrat de doamna Păstrăv

Nu sunt un fan al literaturii horror şi nici al celei de aventuri, cel puţin al "lucrărilor" de ultimă oră care apar în engleză pe bandă rulantă. Asta nu înseamnă însă că din când în când nu răsfoiesc aşa ceva din dorinţa sinceră de a mă autoconvinge că în definitiv şi genul acesta este tot literatură. Ceea ce am făcut ieri. Cartea se numeşte Profetul războinic de R. Scott Bakker şi este a doua dintr-un ciclu mai amplu intitulat "The Prince of Nothing" iar ca scriitură nu e rea deloc, însă traducerea...

În facultate am învăţat ceva, şi anume că atunci când ai de-a face cu o traducere, e natural să te raportezi la autorul originar, dar nu ai voie să îl neglijezi pe traducător, pentru că, în definitiv, ceea ce citeşti în limba ta naţională este rodul muncii sale. Evident, dacă mai dispui şi de ceva cultură generală sau de puţin timp, iar cartea pe care o traduci se raportează la date concrete, nu ar fi rău să te documentezi puţin, atât pentru lexic cât şi pentru stabilirea anumitor repere imagistice. Un traducător bun va reuşi să transpună textul străin pentru a-l face citibil şi captivant şi celui de altă cultură şi literatură. Un traducător prost traduce ad-literam, şi pentru a strica şi mai mult textul nici nu stăpâneşte bine la nivel narativ limba în care traduce, pentru a alege măcar sinonime lipsite de echivoc. Prin urmare să o prezentăm pe Cezara-Maria Păstrăv, maestra de ceremonii de la Tritonic, responsabila de traducerea acestei cărţi.

Răsfoiesc volumul şi iată primul fragment care mă cutremură: "Şi ce conta dacă-i înşelai pe înşelaţi? Ceea ce conta era că bărbatul îl înşela pe el, asta - asta! - era tăişul ascuţit pe care ar fi trebuit să-i sângereze fiecare gând." Minunat, eu nu am înţeles nimic. Apoi urmează faza cu mâncătorii de mese: "Într-o noapte, la scurtă vreme după ce Războiul Sfânt plecase din Hinnereth, se treziră mâncând gânditori o masă din orez şi carne de miel, de care le făcuse rost..." Traducere cuvânt cu cuvânt din limba engleză. Prin reducere la absurd să încercăm să ilustrăm această "expresie" în vorbirea cotidiană: "am mâncat o masă din cereale şi lapte, am mâncat o masă din mămăliguţă peste care era un strat de brânză şi un altul de smântână, am mâncat o masă din bambus (aceasta din urmă mi se pare chiar isteaţă)". Apoi fascinantă este folosirea arhaismului "dinapoia" într-un text repet, postmodernist, alături de un lexic precum: concav, narcotic, entuziasm, orgasm, emana, convergeau, profileze, expeditiv, permutări, contragreutăţi. "Dar acum credea că înţelege impulsul de dinapoia acestei pripe nepăsătoare." Înălţător. Şi mai e faza în care braţul "loveşte cu nervi", pe care din nefericire nu o mai găsesc pentru a v-o reda în toată splendoarea ei.

Dacă ar fi fost doar aceste exemple poate că nu ar fi fost mari probleme, dar atunci când poate corectorul contribuie şi el la postmodernismul traducerii: "Nu-i mai pute oferi nici măcar reputaţia lui..." Ştiam eu că peştele (chiar şi păstrăvul) de la reputaţie se împute...

În concluzie, aş mai spune doar că pe lângă traducerea ad literam, de foarte multe ori respectând până şi topica din engleză ceea ce răpeşte textului orice farmec, verbalismul reprezintă celălalt duşman de temut al traducătoarei Păstrăv. E adevărat că şi în limba română dispui de destule sinonime, acest lucru însă nu te obligă să le foloseşti oriunde şi oricând, cu atât mai mult atunci când încerci să redai atmosfera unei anumite perioade istorice. Iar în cazul traducerii de mai sus, un glosar arhaic de război lipseşte cu desăvârşire, doar din când în când traducătoarea Păstrăv mai amintindu-şi de câte o replică de pe vremea când mobilizaţi şi îndârjiţi haiducii români îi solicitau haiducului-şef: "Fi căpitanul nostru!"

slab, slab, foarte slab, m-aduceti in sapa de lemn
Asculta mai multe audio Divertisment