Spirulina din interiorul meu

Azi am primit un spam care mi-a dat de gândit. Am realizat că am trăit aiurea peste 3 decenii, fără ca măcar să fi avut curiozitatea de a mă autosonda, pentru a descoperi înăuntrul meu două vieţuitoare care m-ar fi ajutat să trăiesc mai sănătos: spirulina şi chlorella. E drept că aşa, profan aş fi zis că spirulina nu e altceva decât o grămăjoară de spanac, şi probabil că aş fi neglijat-o, dar măcar să fi încercat... Îi mulţumesc în orice caz celui care mă îndeamnă să mă autodescopăr:

Descoperă-ţi extraordinarele alge marine: spirulina şi chlorella! Produsele noi din alge marine sunt cele mai eficiente produse naturiste pentru organismul uman şi la mine au cele mai avantajoase preţuri garantat. Uită-te la site-ul meu şi citeşte mai mult despre ele: www.alga-minune.shp.hu pentru că meriţi să trăieşti sănătos!

Am lansat musiclinesro!!!

Dat fiindcă mi-era teribil de dor de a-mi relua hobby-urile muzicale, astăzi mi-am luat inima în dinţi şi am redeschis, un site de altădată: musiclines.ro. Îl veţi putea accesa la adresa http://musiclinesro.blogspot.com/ unde vă asigur că veţi afla zilnic multe din muzică, de orice gen.

Aici veţi afla primii despre accidentele şi decesele maneliştilor români, despre ce mai face în viaţa de toate zilele Ilie Micolov şi despre noul stil muzical al Marinei Voica.

Vă aştept cu drag!

Yes sir, that's my baby, no sir, I don't mean maybe

Programele de calculator ar trebui şi ele adaptate pentru diferitele tipuri de utilizatori, mă limitez pentru moment la două eşantioane: optimistul şi scepticul. De exemplu, atunci când instalezi un program, nu te bazezi prea mult pe cunoştinţele de limbă engleză şi ajungi în momentul când trebuie inerent să răspunzi la întrebarea: yes sau nu, run sau cancel?

Optimistul, genul tarzan e puternic, tarzan dă altă gaură îşi va spune răspicat în gând YES şi va apăsa cu încredere pe butonul care i-ar putea activa în acest fel troieni, viruşi şi alţi licheni. Întotdeauna se găseşte prin preajmă un altul care să-i depaneze scula, tarzan e puternic, tarzan dă altă gaură.

Scepticul însă se va teme tocmai de faptul că ştim cu toţii situaţia comploturilor internaţionale, a conspiraţiilor concertate, suntem cu toţii conştienţi că un da poate fi o imensă capcană. Prin urmare, după ce se va gândi câteva minute ce următoare funcţie să îi imprime calculatorului, timp în care va desemantiza şi întrebarea, pusă evident tendenţios, cu duble negaţii, răspuns la nivelul bunului simţ, şi tot arsenalul de manipulare a chestionatului, scepticul va alege comanda NO, cel puţin eu sunt cu conştiinţa împăcată. Întotdeauna se află prin preajmă cineva care să îi spună cu un zâmbet candid în colţul obrazului, apasă pe yes ca să mergi mai departe...

Emily is the new Simone

Emily este noua Simone, realizare a celor de la Image Metrics, responsabili de nebunia Grand Theft Auto... Acum am certitudinea că visul meu va deveni realitate, în curând putând să îl urmăresc pe Montgomery Clift în producţii de ultimă generaţie, dându-i replica lui Clive Owen. Sau alte filme cu Toma Caragiu... I.T. RULES!

The Cure alive and kicking

Pe "The Perfect Boy" 2008 single-ul "The Only One" de la The Cure. Nu e formidabil, am mai auzit aşa ceva, cel puţin pe "Wish", prin urmare aştept să aud şi celelalte piese pentru a mă pronunţa cât mai puţin subiectiv. Mă bucură însă că Bob Smith mai există, mă bucură să aud că încă se mai poate cânta iubirea şi altfel decât tâmp, şmecher şi manelistic, mă bucură longevitatea celor de la The Cure, ceea ce spune multe cu privire la inovaţia pe care au adus-o în new-wave. Puţin peste Depeche Mode, şi asta poate datorită singurului "geniu" din trupă...

Complexul "furculition"

Am aflat de existenţa cuvântului englezesc: dormition, ceea ce presupune şi existenţa verbului to dormite, adică a adormi. În loc de go to sleep, my son, să vă aud pe toţi în cor: dormite, my son....

http://www.dormitionmonastery.org/index.php este linkul trimis de Berbecu, după ce m-a supus unui test de genul: Cum spui în engleză la Biserica Adormirea Maicii Domnului? Evident că am dat-o în bară, mizând totul pe The Assumption of the Virgin Orthodox Monastery. wrong answer! Răspunsul este The Dormition of the Mother of God.

Conform Oxford dormition = The act of sleeping; falling asleep; fig. death (of a holy person); in the Orthodox Church, (a feast commemorating) the passing of the Virgin Mary from earthly life
---------------------------------------------------------

Excerpted from Oxford Talking DictionaryCopyright © 1998 The Learning Company, Inc. All Rights Reserved.

Confirmă Lavrenţie. Prin urmare sufăr de "complexul furculition". Unde văd radical latinesc mă dau de ceasul morţii. Ia să nu mai fac chestii de-astea! Aflu tot de la Lavrenţie că "I adduced an argument" poate fi acceptat pentru "am adus un argument".

Să fim puţini mai toleranţi, what my chickens!

Legea 10 aplicată la locuri comune

Am iubit pe bănci în Parcul Herăstrău – colege de liceu şi ulterior pe ea, la întoarcere spre casă peripeţii lângă Caragiale cu un căţel care sărise să o muşte de locurile promise mie, Parcul Cişmigiu – fete conjuncturale, Parcul Tineretului – două fete, diferite atât ca inteligenţă cât şi ca frumuseţe dar unite printr-un numitor comun: ambele mă trimiteau cu gândul la crematoriul de pe deal, Grădina Icoanei şi Parcul Ioanid - aici eram gata să decretez că ne-am prăbuşit eu şi ea într-o gaură neagră dacă nu mi-ar fi răpus visarea Marius Lăcătuş în persoană plimbând căţelul soţiei şi the grand finale: parcul cu duzi dintre case, care pe vremuri, iarna, arăta straşnic alb şi cu ţurţuri de gheaţă pe crengi şi care astăzi este un bloc cu multe etaje şi cu vecini ignoranţi. Oare dacă într-o bună zi i-aş lua la bătaie ar fi cineva dispus să îmi ofere circumstanţe atenuante pentru apărarea memoriei ei, peste care calcă cu toţii, etajat, de dimineaţă până seara? Probabil că nu, de ce te-ai lega la cap dacă nu te doare...

Am băut în Club A, Lăptărie, Downstairs, Casa Eliad şi în alte lăcaşuri unde berea se botează cu muzică. L-am cunoscut pe V, pe Dani F. care după fiecare album nou şi de nişă (nu mai ştiu sigur dacă i-a ieşit albumul cu muzică geto-dacă) se pregăteşte să lanseze un altul şi tot de nişă, pe Pavel, ultimul fiindu-mi şi cel mai apropiat. Înainte să luăm masa la St. George eu am plecat într-o parte a lumii şi el într-alta. Am băut destul şi în Herăstrău, dar parcă asta nu s-ar pune. Aici mai interesant ar fi modul în care am făcut rost de banii de bere. Chiuleam de la ore, Dragoş, care făcea volei la Dinamo se întinsese pe jos şi Marius, rugby la Griviţa Roşie îl ţinea de picioare. În felul acesta Dragoş îşi scufunda mâinile în „lacul broaştelor” din mijlocul parcului şi pescuia monedele cu care ulterior ne-am revendicat berile. Când am fost întrebaţi dacă suntem de la Caşin am minţit fără vreo remuşcare, spunând că suntem de la Dorobanţi. Patriotism local, uşor de înţeles. Ulterior am fost săltaţi de sectorist pentru ocuparea ilegală a unei bănci, noi şi o sticlă de Havana Club. Am scăpat când i-am spus unde învăţăm şi ce simpatic era secretarul liceului, cu care se lăuda miliţianul drept naş. Cică ne dădea bomboane în pauză şi ne mângâia pe cap. Aiurea. Ultima oară ne chemase părinţii la şcoală pentru că aruncam cu castanele din depozit în soldaţii care păzeau grădina lui Ceauşescu... Am scăpat ieftin, am promis că îl salutăm a doua zi din partea finului.

Am auzit cucuvele spărgând liniştea nopţii pe Căderea Bastiliei, din podurile caselor vechi pe care le ştiam pe dinafară din dupăamiezele când jucam v-aţi-ascunselea. Ce căutaţi voi aici, repede un nume care ne venea pe buze. Pe Filimon Sârbu.

Aveam şi pescăruşi pe casa de alături, dar ei erau flotanţi, treceau pe la noi doar când începea furtuna pe lac.

Am văzut multă lume pe Dorobanţi şi la Televiziune şi în Piaţa Universităţii câtă credeam că nu există decât pe stadioane, prin urmare, îmi place să spun că în 1989 am asistat la „nişte meciuri”, la nişte derbiuri între ai lor şi ai noştri. Se pare că până la urmă ai lor au câştigat, multe lucruri s-au schimbat nu cum am fi vrut noi. Asta e. Noi eram mai artişti, când ne-am trezit singuri cu portarul lor ne-a zis unul băi, au băgat banane la bitolia şi beatâlşi la teve şi atunci ne-am zis că oricum îi batem, de ce i-am umili la scor.

Aici mi s-au întâmplat toate, în Bucureşti. Ce oraş formidabil! Ce nopţi irecuperabile!

Aiurea-n tramvai! Locuri comune. Le-am pus totuşi pe hârtie ca să nu le uit, pentru că dacă şi cei de lângă mine ar refuza să le scrie din teamă de banal ne-am pierde identităţile, iar Bucureştiul sunt şi eu.

Ştiţi cum e, mi-ar fi plăcut blondele dar toate femeile din viaţa mea au fost să fie brunete... Mi-ar fi plăcut să ţin cu CFR Cluj, dar sunt rapidist din tată în fiu... Coincidenţele fericite cărora îmi place să le spun Bucureşti.

Vedi Lengauer e puoi o bere

Deşi din pricina timpului scurt nu am reuşit să rezist cozii de 2-3 ore pentru a putea să intru la Schonbrunn, am reuşit totuşi să îmi îmbogăţesc percepţia vizuală cu o natură de Lengauer. Nu vă voi spune şi unde găsiţi acest tablou pentru că sunt sigur că până mâine peretele cu pricina va rămâne gol. Prin urmare, să admirăm împreună o operă din 1982 a pictorului austriac Johann Lengauer (scriitor, pictor, sculptor), născut în 1966. Ca orice copil-geniu, Lengauer a studiat economie şi drept, din 1994 (12 ani mai târziu, după ce îşi vărsa girul talentului său în pictura alăturată) devenind artist free-lancer. Cei interesaţi e bine să ştie că este de asemenea autorul a două cărţi, fiecare în câte 25 de exemplare (1998 "DSCHUNGELJAHRE", autobiografie scrisă de mână şi 1990 - 1996 "Aspiration + Intention = Reality") . Închei prin a concluziona că nu poţi spune că ai văzut Viena dacă nu ai avut şi ocazia să admiri în toată splendoarea sa un tablou de Lengauer.

Întotdeauna am fost de părere că este loc pentru toţi peste acest boţ de humă...

Raelieni, treceţi Prutul!

"De-a lungul anilor, Rael a inspirat unele actiuni publice, de la promovarea folosirii prezervativelor in scoli pana la promovarea masturbarii; de la campanii globale in sprijinul minoritatilor cu sloganul "a tolera nu este suficient, trebuie sa iubim diferentele" pana la deranjanta cerere de a fi cenzurate toate textele Religioase care nu respecta Drepturile Omului; de la sprijinirea Clonarii Umane prin fondarea companiei Clonaid, pana la promovarea GMO-urilor(organismele modificate genetic) ca fiind singura sansa pentru ca toate fiintele umane de pe Terra sa aiba alimente; de la crearea Clitoraid-ului, o asociatie care ajuta femeile care au fost circumcise prin repararea clitorisului lor,asa incat sa poata experimenta placerea din nou,pana la convocarea tuturor sefilor traditionali Africani pentru a crea Statele Unite ale Africii." - site oficial.

Aţi citit câte ceva despre "misiunea" lui RAEL, sub numele său real Claude Vorilhon, născut în 30 Septembrie, 1946 la Vichy, Franţa. După ce am aflat că a fost crescut de mătuşa şi bunica sa, multe mistere mi s-au lămurit. Fire romantică, Vorilhon îşi schimbă numele în Claude Celler, se mută la Paris şi interpretează în cabaretele pariziene piese din repertoriul lui Jacques Brel. Jacques, nu e vina ta! Asta ar fi culmea, să îl urăsc pe Vespasian pentru că o oarecare vespasiană publică era sordidă...

Cum avem şi noi faliţii noştri, Toma Cristian Marinescu a solicitat Preşedinţiei şi Guvernului României 314 ha de pământ pentru a fi construită aici o ambasadă intergalactică în vederea vizitei pe care o vor face extratereştrii pe pământ în 2035. Dacă le va place, sunt toate şansele să devină cetăţeni ai României. Să se ducă raelienii la meciurile naţionalei României, că mie mi-a trecut. Astfel de cereri au mai fost adresate tuturor guvernelor lumii, fără răspuns însă până în prezent. Ce cool ar fi ca România să le dea undă verde, o acţiune care ar rivaliza prin insolit cu decizia lui Ceauşescu de a nu ataca Cehoslovacia... Cum raelienii nu prea le au pe ăstea cu Maica Domnului şi Sfântu Gheorghe, s-au ras din start pe bot de sponsorizare de la Becali...

În orice caz, România şi Ungaria sunt până acum ţările cu cel mai mare potenţial pentru a găzdui o ambasadă intergalactică, m-a convins pe vremuri Vama Veche şi de curând Festivalul Sziget. Câţi raelieni am văzut eu săptămâna trecută nu va vedea niciodată Toma Cristian Marinescu la un loc...

Meciurile naţionalei României la fotbal în direct pe Radio Ric

Mâine România joacă un amical de pregătire cu Letonia, în vederea preliminariilor pentru mondialul din 2010. Acest meci, da, mă interesează foarte mult, atât de mult încât probabil că îi voi afla rezultatul câteva zile mai întâmplător, pur întâmplător sau informat de doamna Haudi Partâânăr.

Poate că vina imediată nu îi aparţine lui Piţurcă, (oricum mie personal nu îmi spune nimic, e ca şi cum aş prefera să comunic cu animalele păstorite de acest cioban refractar), şi nici celor câţiva jucători de fotbal care au ajuns să creadă în imensa minciună că ar juca cu sufletul şi nu cu piciorul. E drept că nu ţi-ar fi foarte greu să îi convingi de rezidenţa inversă a celor două organe... Poate că răspunsul este de natură ontologică şi timpul echipei naţionale a trecut. Poate că ar trebui să dezvoltăm în România jocul de oină.

Prin urmare, revin. Meciurile echipei naţionale a României nu mă mai interesează. Voi face excepţie doar pentru meciurile pe care le-ar desfăşura în compania Angliei. Atât şi nimic mai mult. Aşadar, băieţi şi antrenor, distrugeţi Letonia, pregătiţi-vă pentru celelalte naţionale submediocre şi savuraţi momentele de glorie. În ritmul acesta, în curând, un amical cu Cipru va cântări ca unul acum în compania Angliei, Spaniei sau Braziliei...

Socrate reloaded

2 ore, 26 de minute şi 44 de secunde, atât a alergat Constantina Diţă Tomescu după o medalie de aur. La 38 de ani, această badea Cârţan a atletismului românesc s-a gândit să mai încerce odată să participe la maraton, şi cum victoria aparţine celor îndrăzneţi, a câştigat proba considerată "chintesenţa Olimpiadei" - maratonul.

Îmi imaginez o discuţie peste ani cu Constantina (Puşa) întrebată cu ce succese s-ar putea lăuda. O singură medalie. Una singură. Cu modestie, o medalie de aur la MARATON. Despre handbal nu pot spune nimic. Nici ungurii nu se aşteptau să câştige atât de tranşant, câtă vreme poate că noi nu ne aşteptam să pierdem.

Stiu că nu ştiu nimic şi nici măcar asta nu ştiu...

Serj Tankian decent, R.E.M. blazaţi - Sziget 2008

Sâmbătă 16 august 2008 concert mult aşteptat cu Serj Tankian, la Sziget, de la orele 19, pe scena mare, urmat de R.E.M., în aceeaşi locaţie, de la orele 21. Visam la întâlnirea cu Tankian încă de anul trecut, când ultimul său album mi s-a părut de departe lovitura anului în materie de rock, hard, etno, progresiv, world... ce mai, un fussion demn de laudă. M-a surprins aparenta apatie a publicului şi numeroasele spaţii goale, care îţi permiteau cu uşurinţă să te strecori până în primul rând. În afara fanaticilor care au ocupat primele rânduri cu intenţia de a nu le scăpa nimic din prestaţia lui Tankian, majoritatea celor prezenţi păreau mai interesaţi de o domnişorică care se aruncă în cap cu frânghia elastică sau de 3 indivizi trotilaţi la maxim care săreau cu rândul o coardă improvizată dintr-un tricou sfâşiat. Poate cheia se afla în faptul că pentru mulţi Serj Tankian nu este asimilat cu System of a Down, şi de aici slabul interes, o dovadă fiind faptul că dacă tricouri cu trupa solistului întâlneai la tot pasul, tricouri cu Serj Tankian: LIPSĂ.

Recunosc, nu mă duceam chiar la pomul lăudat, prin urmare, nu pot spune că am fost prea dezamăgit de variantele destul de apropiate de studio la "Empty Walls" sau "Lies, Lies, Lies". Serj Tankian a transformat un concert previzibil într-un maraton antidezarmare, anti preşedinte şi antitrupe americane în ţări străine, pigmentat cu prestaţia sa carismatică.

La R.E.M. lucrurile au stat însă totalmente diferit. Pe scena mare nu puteai arunca nici măcar un ac, euforia era la cote maxime, iar prestaţia lui Stipe şi compania neremarcabilă. "Losing My Religion", aproape că şi-a pierdut valoarea, cântat în rumoarea generală identic ca pe album, cu Stipe aproape lipit cu superglue de stativul microfonului. Cei care şi-au procurat DVD-ul "REM Live", lansat pe 16 octombrie 2007 în lumea întreagă (singurul DVD cu vreun concert oficial al formaţiei - probabil că nu din întâmplare) ar putea liniştiţi să renunţe la orice altă prestaţie live a celor 3...

Time-out

Dragilor nu mi-am închis blogul şi nici nu m-am convertit la vreo religie care îmi interzice folosirea internetului din raţiuni antidarwiniste, pur şi simplu mi-am luat lumea în cap şi m-am dus prin lume, să-i văd şi pe alţii cum se comportă în situaţii limită. Am multe de povestit, promit să mă întorc la fel de logoreic ca şi înainte, dacă nu mai logoreic. Promit să vă vorbesc mai mult despre anumite tipuri de beri, despre oameni şi despre cutume.

Ne vedem pe 17 august cu tolba plină.

Intro pentru un scandal politic

Ceea ce s-a declanşat acum în România era de aşteptat cel puţin din perspectivă politică, ceea ce m-a luat prin surprindere a fost pretextul cultural, comutat mult prea rapid pe unul care să umple paginile cacanului. În acest climat ordinar, iată încă un artist încă nealterat.

(Arta)"Ea poate fi bună sau proastă. Este normal ca, atunci cînd faci o expoziţie la New York, să ţii cont de o serie de amănunte. Dar, în acest moment, probabil că România nu mai este reprezentată de fetele de la Căpîlna sau alte elemente tipice. Desigur, şi autorul este un tip controversat. Dar, dacă e să privim altfel, controversat a fost şi proiectul lui Andrei Şerban care a ales să prezinte România prin prisma proiectului Tanacu. A fost controversat, deşi proiectul reprezenta chiar România, aşa cum este ea în plan real"

Mihai Mălaimare (PNL, membru al Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor)

Primele graffiti-uri

Termenul iniţial de grafitti făcea referire la inscripţiile sau desenele figurative descoperite pe zidurile vechilor morminte sau ruine, cum ar fi la Catacombele Romei sau la Pompei. Termenul a evoluat spre a include orice motiv grafic aplicat pe anumite suprafeţe, într-o manieră considerată vandalică. Singura sursă cunoscută de apartenenţă a limbii safaite este de natură graffiti: inscripţii zgâriate pe suprafaţa stâncilor din deşertul predominant bazaltic din sudul Siriei, estul Iordaniei şi nordul Arabiei Saudite. Limba safaită datează din secolul 1 a.d până în secolul 4 a.d.

Primul exemplu atestat de graffiti în "stil modern" s-a păstrat în Efes, oraş din Grecia antică. Ghizii locali consideră că este vorba despre o reclamă pentru prostituţie. Plasat în apropierea unui mozaic şi a unei poteci de piatră, graffiti-ul cu pricina indică o urmă de palmă sub formă de inimă, alături de o urmă de picior şi de un număr. Se crede că acest lucru trebuia să indice apropierea unui bordel, amprenta palmei simbolizând plata.

Vechii romani ciopleau graffiti-uri pe ziduri şi monumente, câteva exemple păstrându-se în Egipt. Erupţia Vezuviului a conservat graffiti-uri în Pompei, printre acestea blesteme în latină, incantaţii magice, declaraţii de dragoste, alfabeturi, slogane politice şi celebre citate literare. Una dintre inscripţii menţionează adresa unei femei pe numele său Novellia Primigenia din Nuceria, o prostituată de o mare frumuseţe, ale cărei servicii erau mult solicitate. Un alt graffiti semnifică un falus alături de textul: 'mansueta tene': "Manevrează cu grijă".

Dezamăgirea în dragoste a fost şi aceasta aşternută pe zidurile antichităţii:

Quisquis amat. veniat. Veneri volo frangere costas
fustibus et lumbos debilitare deae.
Si potest illa mihi tenerum pertundere pectus
quit ego non possim caput illae frangere fuste?

Cine iubeşte pleacă-n iad. Aş vrea să-i rup coastele lui Venus
cu un toiag şi şoldurile să i le îndoi.
Dacă ea îmi poate frânge inima fragilă
de ce să nu-i sparg şi eu ţeasta debilă?
-CIL IV, 1284.

"Românul JOHN", un om care respinge libertatea

Am urmărit secvenţe din expoziţia “Freedom for Lazy People!” a grafferilor Nuclear Fairy (Linda Barkasz), IRLO (Laurenţiu Alexandrescu) şi Omar (Marwan Anbaki), deschisă în galeria de artă a ICR NY, sub conducerea Corinei Şuteu, fragmente administrate cu ură şi tendenţiozitate de către un individ, să-i spunem: "românul JOHN". "De altfel, nume precum “Nuclear Fairy”, “IRLO” şi “Omar” nici pe departe nu sună a fi tradiţionale româneşti." - zice "românul JOHN".

"Românul John", evident, ca orice român verde devine deosebit de agresiv atunci când nu înţelege ceva, iar sistemul său imunitar începe să pulseze, intonând mai întâi panicat iar mai apoi agonic şi urlând: "atac la români şi la ţara românească". Vorba lui Octavian Cotescu, în Buletin de Bucureşti: "număr până la 5 şi respir adânc".

Lipsit de informaţii cu privire la evoluţia culturii, "românul JOHN" se comportă în sălile Galeriei de Artă a ICR NY ca un copil extaziat de incredibila libertate vizuală ce i se oferă, reprimat însă la timp de un individ refulat, care probabil are grijă să îşi repete în fiecare dimineaţă, ca pe tatălnostru: "eu sunt "românul JOHN", am două diplome şi precis aş mai avea vreo nouă dacă aş vrea, sunt mare regizor, am un ochi cinematografic după care s-a inspirat Von Trier când a pus bazele camerei mobile în "Dogma Films" şi pentru România sunt gata să îmi dau şi sufletul, dar să fie la New York". De fapt "românul JOHN" sunt doi: bunul şi geamănul său rău. Bunul exultă "uite un manechin de cârpă cu puţă", geamănul său rău îl reprimă: "cum să îţi permiţi în cultura românească să prezinţi ceva cu puţă?" Se pare însă că doar anumite astfel de organe sunt acceptate de "românul JOHN", cum ar fi organul lui Cătălin Botezatu, căruia îi dedică ulterior un scurt interviu. Exact ca în The Fan, "românul JOHN" aproape că îl siluieşte pe Botezatu să repete: "sunt mândru că sunt român". Mai spuneţi o dată să vă audă românii noştri de aici: sunt mândru că sunt român! După care, Bote aduce un elogiu organului scârbavnic, probabil luat de val: "Românul este potent!" Upsi... Oare "românul JOHN" ştie...

Să revin însă: "românul JOHN" pun pariu că nu a înţeles nimic din titlul expoziţiei "Freedom for Lazy People!" Nu a înţeles că, grafittiul prin excelenţă "free", şi preponderent la periferia urbanului constituie latură importantă a undergoundului grafic. Habar nu are ce anume făcea Basquiat, cum anume era perceput în epocă Dali, Miro sau Picasso. Habar nu are că expoziţia în sine se adresează celor care, din diferite motive, în cazul "românului JOHN" eticheta fiind principalul nu calcă prin periferiile New Yorkului. Habar nu are "românul JOHN" că este un lazy people, cu gusturi care nu îi strică reputaţia.

Că i s-a adus libertatea la nas şi el i-a dat o palmă peste ochi...

Curăţorială de Evenimentul Zilei

Ori de câte ori eşti pe cale să te revolţi, românule că una zici şi alta se înţelege în presă, porneşte de la premiza că nu toţi ziariştii sunt şi competenţi pentru a interpreta cum trebuie spusele tale.

De exemplu îmi amintesc de o anecdotă pe care a trăit-o pe viu Lavrenţie, un bun prieten, pe vremea când visa ca şi mine că un bun universitar este un pilon în lupta împotriva armaghedonnului. Prin urmare, încercând să fie cât mai plastic în exprimare, acesta îi transmite unei studente că ar trebui să vadă lucrurile din perspectivă prin intermediul unei maxime: "Domnişoara, dumneata nu vezi pădurea din cauza copacilor!" şi mare îi fu mirarea dascălului Lavrenţie când studenta izbucneşte în plâns, acuzându-l că a trimis-o la pădure şi că o discriminează. Domnişoara cu pricina, Izabela, fie-i numele în veci pomenit, este astăzi jurnalistă...

ICR New York a dat ieri un comunicat care sună în felul următor:

"Continuând politica sa curatorială de susţinere a artelor vizuale româneşti emergente, ICRNY a invitat la New York trei dintre cei mai activi şi mai provocatori street artişti români: IRLO, Omar şi Nuclear Fairy. "

Ziarele (Evenimentul Zilei), dornice să nu piardă trenul senzaţionalului redau şi ele ştirea, dar aşa cum a înţeles-o jurnalistul în cauză, în speţă Ana Zidărescu:

"Continuând politica sa curăţorială de susţinere a artelor vizuale româneşti emergente, ICRNY a invitat la New York trei dintre cei mai activi şi mai provocatori street artişti români: IRLO, Omar şi Nuclear Fairy. "

Prin urmare, ce s-ar putea înţelege de mai sus? Că se doreşte susţinerea artelor vizuale din România prin curăţarea acestora. În Alba o căsuţă, poţi să-mi spui biluţă/ Urs de pluş, cam jucăuş/ DERO ALB - DALB!

Living next door to Snubby

Avem un nou colocatar, în Australia, iar numele său este Snubby, porecla dată mult mai eclecticticului Snubfin Dolphin (Orcaella heinsohni), specie de delfin descrisă ştiinţific în 2005.

Snubby este considerat înrudit direct cu delfinul Irrawaddy (Oracella brevirostris), cu care seamănă întrucâtva, fiind distins de nasul cârn, de boxeur şi de aripioara dorsală ciudăţică rău şi uşor strâmbă. Se mai distinge de ruda sa mult mai populară prin cele trei culori alternate, în comparaţie cu cele două culori ale lui Flipper. Snubby este localizat în Oceanul Pacific, dincolo de Townsville, unde se consideră că ar coexista circa 200 de indivizi.

Prima atestare a lui Snubby datează din 1948 când a fost descoperit în apele Australiei de Nord, mai precis în Golful Melville un craniu al delfinului cârn, probabil mâncat de aborigeni. Cu toate acestea descoperirea cu pricina a deschis un şir de discuţii de profil abia în 1964. Taxonomic vorbind Snubby şi-a primit numele drept omagiu adus biologului marin, australianului George Heinsohn, membru al Universităţii James Cook.

Această descoperire mă face să cred că nu vor trece mai mult de câteva decenii până ce în pădurile seculare de pe teritoriul Daciei Felix va fi găsit Yeti, un uriaş prietenos, cu zâmbet blând şi răgete de duh. Ave!

ADU-L PE DARWIN ÎNAPOI ÎN ŞCOLI!

SUSŢINE REINTRODUCEREA TEORIEI EVOLUŢIEI ÎN MANUALELE ŞCOLARE!

De Niro cetăţean român, care mănâncă şi acum salam cu soia

Robert de Niro este de astăzi cetăţean român cu reşedinţa pe Str. Eternitate, figura 5. De ce la Iaşi? Ei bine, dacă la început actorul a ales Iaşi-ul ca frondă adusă primarului Vanghelie care i-a condiţionat cetăţenia cu sprijinul acordat în apropiata campanie electorală, de această dată se pare că De Niro este cu mult mai motivat, de când se vehiculează o posibilă relaţie între acesta şi o vânzătoare în etate la una dintre merceriile din Târgu Cucului.

Din declaraţiile sale, actorul îşi va deschide mâine un credit la Fleanco pentru a achiziţiona pentru început o maşină de spălat Intheshit şi un espressor Boşi, din dorinţa de a se simţi cât se poate de acasă. De asemenea se mai vehiculează şi posibilitatea ca zilele care urmează Sergiu Nicolaescu să efectueze o vizită fulger la Iaşi pentru a îl supune pe De Niro la probe de casting, în vederea interpretării rolului Andrei în noua sa producţie. Din surse sigure se pare că aceste demersuri sunt tot rodul insistenţelor primarului Vanghelie, care face tot posibilul să îl facă pe De Niro cetăţean de onoare al sectorului suflete.

O Stea s-a stins

Previziunile mele s-au împlinit, Steaua a pornit cu stângul în Liga, iar aceasta contrar euforiei ce a precedat meciul cu A.S. Roma. Era absolut evident ca acest lucru să se întâmple, mai cu seamă după o campanie de transferuri în care Ciobanul a încercat să scoată din buzunare cât mai puţini bani. Continuă la club aceeaşi infatuare a patronului, şi aceleaşi relaţii primitive între coechipieri, de parcă această echipă nu ar fi ei. Clivajul de la Steaua nu mai poate fi regăsit la nici una dintre echipele care au pretenţii în Ligă, şi nu mă refer în această ecuaţie absolut deloc la Dinamo. Probabil că lupta se va da între Rapid, CFR Cluj, Poli Timişoara şi F.C. Braşov.

Veste de ultimă oră, Steaua se va confrunta în turul III preliminar al Ligii Campionilor cu probabil cea mai bună echipă din fotbalul turc, Galatasaray Istanbul. Din nefericire, sintagma adio, visul frumos s-a spulberat este desuetă, în măsura în care pentru anul acesta Steaua nu a "emis" nici un fel de vis, nici măcar urât, urmare a atitudinii şterse a conducerii. Probabil că eliminarea prematură a Stelei va fi resimţită acut în rândurile suporterilor. Sunt alături de ei, deşi nu sunt stelist. Am fost alături de ei şi după ce au eliminat Rapidul în UEFA, când au fost, după mine la un pas de finală. Sunt şi acum. Mi-aş dori un campionat puternic, cu echipe puternice, dar mai presus de toate, cu echipe conştiente de valoarea lor patrimonială. CFR-ul devine pe zi ce trece o echipă de suflet, Rapidul este deja, la fel Timişoara iar Braşovul vine tare din urmă datorită unei conduceri şi a unui antrenor inimos pentru care am toată stima. Steaua este Becali iar Dinamo este Borcea şi Dinu, în măsura în care Rapidul pe zi ce trece nu mai este Copos.

Păcat de renumele Stelei şi păcat de numeroşii săi fani.