Azi e vineri, să suferim împreună, vă rog!

Dacă ar fi trebuit să aleg un cântec despre Vineri, fiţi siguri că aş fi ales fără să mă gândesc "Friday I'm In Love" de la The Cure. Deci aici nu se pune problema că v-aş oferi ceva drag mie, ci din contra, ceva ce urăsc visceral, dar de care nu mai pot scăpa. My guilty pleasure. EmoKid a încercat să îmi sugereze că este o zi minunată de vineri. Era suficient să îmi fi spus acest lucru în câteva cuvinte. Aşa, a reuşit să mă intoxice cu un refren care nu îmi mai iese din cap. its fraidei fraideeeeeeeeeeeeeeeei.

Suferiţi şi voi, muritori de rând, cum sufăr eu cel căruia nu îi mai iese din cap această mizerie behăită!

Daţi-vă de ceasul morţii ascultând altă minoră care se bucură că la sfârşit de săptămână va fi la fel de liberă şi se va bucura de cel puţin atâtea libertăţi de câte ne bucurăm şi noi, cei suferinzi în câmpul muncii, care suntem nişte moşi rablagiţi care nu mai petrecem, spălaţi pe creier de am uitat că după vineri urmează sâmbătă când e iar liber şi pe urmă duminică, şi, să vedeţi culmea culmilor, iar e week-end. Care este profilul puştiului care e înnebunit după fata asta? Pe fanele lui Bivăr le înţeleg, dar pe băieţii care mor după puştoaica asta semidoctă cred că nu îi voi putea pricepe niciodată. Şi acum ca să mă scuz să recunosc că da, şi eu preadolescent, înainte de a o da pe metale grele îmi umplusem camera cu postere cu pop-staruri, dar ele erau: Cindy Lauper, Madonna, Sabrina sau Samantha Fox. Parcă e o mică diferenţă, nu? Sau sunt eu un moş retrograd...

Toulouse Lautrec concert la Akvarium, în Budapesta

Vineri, 23 martie 2012 Toulouse Lautrec a susținut primul concert la Budapesta, mai precis la Clubul Akvarium, fost Godor. Invitați de ICR Budapesta, Apartman, Dizzy și GreenMan au pregătit mai întâi publicul cu un mini concert unplugged în sala Fogado a complexului Millenaris, după care, de la ora 21 au susținut concertul propriu-zis. 15 piese, majoritatea de pe ”Heroes” și câteva semnale anunțând viitorul album preconizat spre toamnă.

Cum a fost concertul Toulouse Lautrec? Greu de exprimat în cuvinte. Hard, inovativ, plin de riffuri și de explorări ad-hoc ale vibrației joase. A trebuit doar puțină imaginație din partea celor trei pentru ca, într-o sală cu o acustică perfectă publicul să se lase purtat. Și credeți-mă, nu e ușor atunci când publicul știe prea puține despre tine și vine la concert cu inima îndoită. La Budapesta a fost o reușită, simțită și de băieți, chiar dacă, cu căciulile pe urechi uneori au auzit totuși prea puțin reacția sălii.

P.S.

Mă amuză copios să remarc că industria muzicală, cel puțin în România s-a întors cu susu-n jos, dar într-o manieră care nu face rău delco muzicii de calitate. România ajunge să fie cunoscută peste hotare prin tot ce are mai bun ungerground în timp ce ”produsele” main stream rămân mai departe în țară, pe la posturi mai mult sau mai puțin publice. Până la urmă bătălia viitorului în muzică va înceta să se mai dea pentru a lua fața în România. Încă o dovadă ar sta faptul că la preselecția Eurovision au concurat cu două mici excepții numai amatori, ca la un concurs pentru tinerele mlădițe.

Surprizele mele muzicale pe ianuarie 2012

Anul ăsta o să încerc ca lunar să vă zic câte ceva despre ce m-a impresionat în fiecare lună, în muzică, și aici nu vorbesc despre noutăți, ci despre cântece care m-au surprins în premieră sau de care mi-am amintit cu multă nostalgie. Așadar 3 piese care m-au impresionat pozitiv și una care m-a scos din sărite.

1. Band of Horses - ”Ghost in my House”
pur și simplu obsedantă, poate și pentru faptul că nu face decât să repete o singură strofă. Dacă nu ar fi fost dezlănțuirea pe chitară, probabil că ar fi fost un total junk, așa cel puțin stau și mă gândesc dacă e scrisă la mișto sau pur și simplu au vrut să scoată în evidență depresia...



2. Taylor Dayne - ”Original Sin”

de o lună ascult aproape în airplay Taylor Dayne, dincolo de uzatul ei hit ”Tell it to my Heart”, care multora dintre cei care ascultau muzică în anii 80 cu siguranță le-a făcut șanț pe creier. Acum câteva luni Dayne declara că industria muzicală a fost nedreaptă în anii aceea cu vocea și talentul ei. Pe mine m-a convins. Sper că nu exagerez foarte mult dacă afirm că vocea acesteia ar trebui pusă pe picior de egalitate cu vocea Tinei Turner... Piesa care urmează, o să râdeți, dar a făcut parte din coloana sonoră a unui film de aventuri, nefiind lansată pe niciun album al solistei.



3. The Drums - ”Money”

scrântiți total, cu versuri la limita truismului cu absurdul, epigoni clar The Smiths. Nici nu știu dacă să mă întristez sau să mă bucur că The Drums s-a desființat după numai 2 albume...

Cea mai tâmpită piesa pe luna ianuarie 2012 este și un nouă. Greg Dully a ”pângărit” o bijuterie de baladă a lui Leonard Cohen, un cântecel vechi, și, poate din fericire, scăpat până acum de coverurile imbecile. Uite că solistul de la Afghan Whigs a comis-o! Până la urmă poate că îl înțelegeam dacă spunea că a luat ”Paper Thin Hotel” de la Cohen pentru că îl urăște pe veteranul baladelor, ajuns acum la 77 de ani, dar să ne explice cât de mult venerează aceste versuri și să sfârșească strivind sub tăvălug toată poezia acestui cântec, asta nu înțeleg. Ascultați ambele variante și decideți și voi! Un ou stricat pentru Greg Dully.

Joni Mitchell sau inocenţa vs.experienţa

Iat-o pe Joni Mitchell cu acelaşi cântec în concert, "Both Sides Now", la trei decenii diferenţă. Dacă aţi văzut filmul "Love Actually" cu siguranţă cu aţi trecut cu vederea minunăţia asta de piesă, cu o interpretare mai aproape de cea din 2000. Ceea ce surprinde este maniera de interpretare. Ascultaţi şi înţelegeţi singuri cum poţi să cânţi acelaşi lucru în două maniere diferite şi să transmiţi de fiecare dată altceva.

Enjoy!

Iulian Canaf şi Excentric Blues Band în primul concert internaţional Miskolc, Ungaria

Dragilor, dragelor,

iată marea veste promisă!

În data de 25 februarie 2012, de la ora 20.00, pe scena mare în aer liber de la Miskolc, la invitaţia ICR Budapesta, Iulian Canaf şi Excentric Blues Band vor susţine primul concert în afara României, în prezenţa unui public de minim 15.000 de oameni. După concertul grupului ieşean, de la ora 22.00 va urma concertul trupei maghiare pop-rock Republic, unul dintre cele mai apreciate grupuri din Ungaria în ultimii 20 de ani.

Iulian Canaf alături de Excentric Blues Band va susţine un concert electrizant de circa 60 minute, pentru care au fost alese preponderent piese ritmate, din dorinţa de a ţine publicul conectat la energia sa debordantă şi de a îi face pe spectatori să uite de frigul din luna februarie.

Aşadar Iulian Canaf este Vocea României, deocamdată în Ungaria.

Top 6 laic - Ia colinda neamule, de la alte neamuri, ler...

Dragilor, cum vin sărbătorile şi cum, se pare, că luăm o mică pauză de la muncă m-am gândit să vă ofer topul celor câteva "colinde" profane, care an de an mă ajută să simt Crăciunul altfel.

Să începem, ler.

1. Jona Lewie - Stop the cavalry


De fapt cred că e vorba despre "stop the calvary"... E colind doar prin toba de little drummer boy şi eventual prin sentimentul ce rezultă din spleenul înstrăinării. Am zis-o pe asta. În orice caz, Astăzi am băgat în air-play Jona Lewie...



2. The Pogues şi Kirstie McCall - Fairytale of New York



Ideea principală, chiar dacă exprimată în cheie sordidă este că nimeni nu are voie să fie singur. Sunt de acord cu asta. Probabil că din acest motiv, în preajma sărbătorilor Hruşcă se întoarce în ţară. Ca să îi ţină de urât lui Fuego, ler.

3. Band Aid - Do They Know It's Christmas?


Fiindcă de fiecare dată când o ascult vibrez la textuleţul lui Bono care zice: "well tonight thank God it's them instead of you", fiindcă, n-aşa?, de Crăciun suntem cu toţii mai buni.

4. Chris Rea - Driving Home for Christmas


Pentru că o consider varianta "estivală" a unui alt şlagăr drag mie şi românesc, pe deasupra. "Plec la mare", al marelui, uriaşului blând Ilie Micolov. Ideea e aceeaşi: un tip stă la volan şi aberează.

5. Queen - Thank God It's Christmas



Pentru că e Queen...

6. Tom Waits - Christmas Card from a Hooker in Minneapolis


Pentru că avem aici un cântecel râsu-plânsu, cel mai româno-american colind, în spirit. Cineva spunea astăzi că sunt foarte triste, foarte triste colindele românești. Cele de peste ocean dimpotrivă. Iată așadar un cântecel vesel-trist. Dacă îl ascultați cu atenție auziți printre rânduri chiar și lerul...

Sărbători fericite, dragilor!

Primul bootleg Iulian Canaf - Vocea României 2011

Liviu Tătăruș este omul zilei. Habar n-am cine e el, important pentru mine este că îl susține și el tot pe Canaf , Vocea României. Cred că lumea ar fi puțin mai altfel, sau cel puțin o parte dintre apropiații noștri ar fi diferiți dacă ar afla la un moment dat că au făcut un bine unui străin fără prea mult efort sau din dorința de a fi remarcați. E vorba despre cei care cedează locul în autobuz fără să se uite în ochii femeii în picioare sau a celor care, deși ar fi dreptul lor să gonească frânează și așteaptă ca pietonii să le taie calea, fără să aștepte o secundă să li se mulțumească în retur. Liviu Tătăruș este cel care mi-a oferit mai devreme cadoul lui Moș Crăciun, punând la bătaie un fișier rar cu toate piesele interpretate de Iulian Canaf, Vocea României, la concursul care îi poartă numele. Finalul anului m-a prins ascultând în mașină cam câte o lună de Them Crooked Vultures și de Band of Skulls, cd-uri ce ar fi urmat să se eternizeze acolo, dacă nu apărea salvarea. Mâine aștept cu optimism drumul cu mașina, numai la ideea că voi da la maxim ”primul bootleg” Canaf și porni la drum. Accentuez pe noțiunea de bootleg, pentru că de regulă acesta se referă la materialele neoficiale, înregistrate în condiții dintre cele mai suspecte și care, pentru colecționari valorează peste ani valută forte. Din bootleguri nu se îmbogățește niciodată vedeta, ci cel care e în stare de orice nelegiuire pentru a pune mâna pe înregistrări cu favoritul care, la ora aceea este doar puțin mai cunoscut decât un ilustru anonim.

Primul bootleg Iulian Canaf conține: ”Blue Moon”, ”Knockin'on Heaven's Door”, ”Guess Who”, ”I Got a Woman”, ”Merry Christmas, Baby”, ”Rock Me Baby”, ”Shake It Babe”, ”Sunny”, ”What a Wonderful World” și, de la mine citire ”Sunt vagabondul vieții mele”.

P.S.

Aflu că pe 26 decembrie Iulian Canaf va concerta în Iași. Ce cadou în cea de-a doua zi de Crăciun! Din păcate nu o să fiu acolo, dar sunt convins că un alt împătimit Canaf va produce cel de-al doilea bootleg. Asta până ce va scoate primul CD-uri oficial. Pe care deja îl aștept.

Iulian Canaf - adevărata Voce a României (după părerea mea)...

Asta e la cald, de fapt la fierbinte. Tocmai ce s-a terminat semifinala de la Vocea României, singurul concurs de acest gen pe care mi-am făcut timp să îl văd. După cum observați la acest post am și pus una dintre puținele fotografii ”personalizate” din întregul meu blog. Motivul este unul singur: Iulian Canaf, vocea merită asociat cu Iulian Canaf omul. Faptul că Iulian Canaf a fost eliminat îmi confirmă previziunile logice care încă o dată au supus sentimentul. Atât Canaf cât și concurentul său direct meritau să își dispute finala. Favoritul meu însă nu avea cum să câștige din următoarele motive:

- în România industrie muzicală nu există,

- Vocea României este un concurs popular și nu unul ”de specialitate” și chiar nu îmi pasă acum dacă jignesc pe cineva.

Dacă am fi avut o industrie muzicală puternică, măcar după modelul german, dacă nu după cel american, astăzi Canaf ar fi fost votat de spectatori. Pentru că se presupune că am fi avut o puternică nișă a iubitorilor de jazz, blues, spirituals și tot fusionul care le înglobează pe acestea, care, evident și-ar fi susținut favoritul.

Argumente de genul ”Canaf e un acrobat” sau ”un măscărici muzical” au un sâmbure de adevăr, dar mistifică realitatea. Canaf este într-adevăr un acrobat al feelingului muzical și un măscărici al curții, care deține întotdeauna adevărul muzical, rostit, e drept, în cheie neobișnuită. Diferența dintre mine și cei care l-au susținut pe Dragoș Chircu este că între noi, eu m-aș duce la un concert Canaf din dorința de a-l asculta 2 ore iar ei doar pentru că îi amuză sau pentru că va cânta cele câteva hituri care i-au sensibilizat. Ei ar ieși din sală după ce și-au satisfăcut curiozitatea, eu aș sta până la capăt și tot nu m-aș declara sătul de invenitivitatea acestuia. În schimb nu se vor duce la concertele Dragoş Chircu, pentru că, până la urmă şlagărele sale pot fi chiar downloadate şi ascultate şi în casă, în timp ce fac mâncare sau secs. Eu ascult în continuare Screamin' Jay Hawkins, album după album, suporterii lui Chircu numai ”I Put a Spell On You” și asta mai ales pentru că este una dintre puținele sale piese devenită hit grație unei alte interpretări. Am făcut această comparație din dorința de a transmite un mesaj: pentru mine Iulian Canaf este ”Screamin' Jay de România” și adevărata Voce a României. Nu vorbesc acum despre voce sau disciplină vocală, ci despre nou și originalitate. Cred că Vocea României trebuie să fie un artist care aduce noul și nu unul care conservă clasicul, și care, dacă nu primește piese speciale se pierde în peisaj. Iulian Canaf este ușor recongnoscibil indiferent ce ar cânta, Dragoș Chircu este virtuos vocal, dar fără nimic care să îl scoată în evidență. Este doar un artist corect. Așadar cred că România merită o voce de novator și nu de conservator.

Acum închei. Poate că nu o să mai auzim multă vreme nimic de Canaf. Poate că acest concurs va fi câștigat de Dragoș Chircu. Poate că nu vom mai auzi niciodată de Dragoș Chircu solistul, nici măcar în România. Peste hotare îți trebuie mai mult decât o simplă voce corectă. Iar acest mai mult îi lipsește lui Dragoș Chircu. Ce văd special la Dragoș Chircu într-un concert live, dincolo de un artist care stă încremenit la microfon? Ce văd special la Canaf într-un live? O risipă de energie și cântece pe care la fiecare concert ni le va cânta altfel. Înclin însă să cred că de-abia acum Canaf este gata să spargă piața muzicală. Nu în România, însă. Sunt gata să pun pariu cu voi, pe ce vreți voi! Aștept mizele. Singura condiție e să fie mari, altfel nu mă interesează. Argumentul meu se numește Pavel Stratan! Cine cunoaște povestea mă va înțelege de ce mi s-a urcat la cap că le-aș cam avea cu previziunile de marketing muzical! ...

Andrei Stăruială - clipul finalist de la "Fires" de la Band of Skulls

Iată şi clipul lui Andrei Stăruială la "Fires" - Band of Skulls




Felicitări Andrei şi La mulţi ani!

Perfecţiunea imperfecţiunii absolute în imagini - Band of Skulls - "Fires"

La recomandarea Doamnei Doamna am pus botul la ultima ei descoperire: "Band of Skulls". Sigur, cu maximă reticenţă, doar v-am spus că sunt destul de convins că rock actual nu mai există şi într-un fel poate ca e mai bine aşa, decât să degradăm valorile mai bine să le îngropăm la mare adâncime, în sarcofage bine izolate şi să uităm de ele până la zorii unei posibile catastrofe. Evident că vibrez ca şi alţii la aceeaşi profeţie legată de extincţia rock'n roll-ului, cu atât maimult cu cât asta aparţine tot britanicilor de la Band of Skulls, probabil cel mai important promotor al rock-ului actual: "It's the fall of rock 'n roll, That's what the news said".

Iată mai jos clipul la "Fires", după mine o minunăţie care întregeşte mesajul versurilor: perfecţiunea imperfecţiunii absolute.

Ca şi curiozitate, clipul acesta a fost ales în urma unui concurs propus de trupă, pentru alegerea celei mai bune variante video pentru piesă. In finală s-a mai calificat şi românul Andrei Stăruială - La mulţi ani, Andrei! - care a realizat un montaj având la bază rotoscopia, animaţia 2D şi peste 2000 de desene individuale. De data aceasta Andrei Stăruială nu a câştigat nu pentru că ar fi fost furat, cum ne place să ne văităm la scară mondială, ci pentru că, după mine, a realizat un montaj lipsit de conexiune ideatică şi personalitate potrivită piesei în sine. Vorbim acum despre un montaj impecabil, dar depersonalizat. În orice caz, dellcar pe propria răspundere că dacă varianta finală ar fi rămas clipul lui Andrei Stăruială "Fires" de la Band of Skulls mi-ar fi plăcut mult mai puţin. Fără supărare!

Them Crooked Vultures, dovada că unii vulturi nu se mănâncă între ei

Azi de-abia am descoperit Them Crooked Vultures, supergrup american care sună într-un mare fel, îmi permit să spun să ar fi surpriza muzicală pe 2011 pentru mine. Avem aici de fapt un poiect auxiliar pentru John Paul Jones, legenda chitarei de la Led Zeppelin, Dave Grohl, tobarul de la Nirvana şi ulterior literul şi chitaristul celor de la Foo Fighters şi John Homme, solistul şi chitaristul celor de la Queeens of the Stone Age, care, aflăm că au şi un hobby "muzica în stare pură". Albumul omonim "Them Crooked Vultures" este, după părerea mea unul dintre cele mai perfecte albume din istoria rock şi în ceea ce priveşte supergrupurile pe picior de egalitate cu Chickenfoot (Hagar şi Michael Anthony de la Van Halen, Satriani şi Chad Smith de la RHCP). Yardbirds întotdeauna mi s-a părut modelul după care s-a inspirat Pasărea Colibri. TCV merg mai departe şi reînvie modele de cultură rock: Led Zepp, Blackk Sabbath (la nivelul percuţiei mai ales) şi Doors (unele abordări dar mai ales vocea lui Homme).

"Bandoliers" este prima piesă care m-a vrăjit de la TCV, prin urmare pe asta v-o ofer, dar, credeţi-mă exista altele mult mai speciale pe acest minunat album. Urmărind înregistrarea de mai jos ţineţi cont că în concertul acesta Jones se prezintă mult mai modest iar Grohl mult mai pregnant. Căutaţi varianta de studio a piesei şi veţi avea o mare revelaţie.

Enjoy!

Leapşa cu duete de la Akritura

Am primit această leapşa de la domnia sa Akritura, şi mă grăbesc să îi răspund. Ideea era să o dau mai departe şi să vă provoc să postaţi duetul preferat. Cum Fuego şi Irina Loghin au tot fost propuşi, m-am gândit că nu ar fi tocmai rău să promovez şi alte nume, mai puţin cunoscute. Şi iată-ne aşadar la Shane MacGowan şi Nick Cave şi "What a Wonderful World", mai ales că vine sezonul să ne dăm mai buni şi mai altruişti. Apropo de asta, lăsaţi-mă să mă laud că am single-ul, pe CD, pe care, fiecare dintre cei doi cântă câte un hit al celuilalt. Dincolo de piesa asta mai apare şi "Rainy Night in Soho", cântată de Nick Cave şi, credeţi-mă, e o bijuterie.

Enjoy!

P.S.

Cel de-al doilea duet este pe picior de egalitate cu primul, din păcate, neexistând clip aici, l-am lăsat pe final. Merită să îl ascultaţi: Bette Midler şi Tom Waits "I Never talk To Strangers" de pe minunatul album Waits "Foreign Affairs".

Action is my middle name I can't waste time anymore...

Morrissey a scos hit nou, contrar celor mai sceptici, foarte bun şi deosebit de transparent, comparativ cu mesajele din piesele anterioare. Iată că după "Years of Refusal", pe care părea să revină la sentimente mai bune, în sfârşit Moz avea iubit(ă) şi nu îşi mai refuză sexualitatea, vine noul şlagăr "Action Is My Middle Name", în care pare să ia cu asalt viaţa, somat de "undertaker", care nu scapă pe nimeni. Evident că dincolo de declaraţia hedonistă în sine, şi cântecul ăsta transpiră de disperare şi de inutil, însă lucrurile devin mult mai clare, remunerându-i astfel pe toţi fanii săi care au aşteptat ceva palpabil. Nu e o piesă trăsnet, dar în contextul muzical actual este fără doar şi poate un şlagăr. Plus că, ar fi fost absurd ca în mijlocul popului golit de semnificaţii care se poartă, Morrissey să îşi continue declaraţiile patetice învelite în echivoc.

Aşa că, de la The Blogger Formerly Known as Vasile Sensual: Enjoy!

"Woman" de la The Mono Jacks, now in video!

Iată şi multaşteptatul clip de la "Woman" a celor de la The Mono Jacks. Femeia, eterna poveste!Enjoy!

Mono Jacks lansează nou single şi primul videoclip

Aşadar, 28 octombrie 2011, ora 21.00 în Jukebox The Mono Jacks îşi lansează primul videoclip. Teoretic informaţia asta nu ar trebui să fie corectă, mai ales că este vorba despre primul videoclip de pe noul album "Fortunes", cel de-al doilea, după anteriorul "Now in Stereo", care va fi lansat în decembrie a.c. Practic este primul videoclip al trupei, singurele imagini oficiale în mişcare cu TMJ de pe primul album fiind câteva sessionuri în studioul Radio Guerilla.

Şi apropo de primul album, mă întrebam astăzi, retoric, dacă şi-a mai dat şi altcineva seama că titlul acestuia lasă loc de interpretări. Nowin' Stereo!!! Nowin' Stereo we start to love Mono. Mono Jacks, fireşte. Nu că aş fi eu cel mai deştept, ceea ce ar fi de-a dreptul suspect, ar însemna că am luat-o totalmente razna, dar unul dintre cei mai... mari fani ai trupei SUNT. Asta indiscutabil.

Iată mai jos un fragmenţel din piesa nouă.

Woman (Clip Preview) by The Mono Jacks

Exorcizarea de Audrey Landers

De vreo două zile mă macină un gând interior. Audrey Landers. Îmi amintesc cu lux de amănunte că la un moment dat, în liceu erau două categorii: rockerii (AC/DC, Iron Maiden, Manowar), cochetând puțin și cu variațiile (Guns, Rod Stewart, Bon Jovi, Scorpions șamd) și fanii lui Audrey Landers. Sună utopic dar chiar așa era. Audrey Landers romantică, ceilalți insensibilii. Cum nu mai pot scăpa de ”Manuel Goodbye” le-o dedic astăzi tuturor celor care mi-au falsificat adolescența autosugestionându-mă că aș fi insensibil. Ba mai mult de atât, iată mai jos ”pesa” în trei variante. Din suflet le-o dedic pe ultima. Au acolo tot arsenalul sensibilității: flori și plante de plastic și covoraș cu căluți la izvor. Varianta Audrey Landers, soft porn fără nici o îndoială nu e pentru ei, ci pentru toți rockerii de odinioară, cu inima de oțel.

Iubiți-vă mult, dragilor, ca pe vremuri. Și invitați-vă partenerele de altădată, care astăzi sunt niște femei la casa lor, eventual supraponderale și cu mulți copii la „un blues”. Să redevenim sentimentali !

P.S.

Mi se şopteşte că dacă vine Audrey Landers în viaţa ta, atunci manual, goodbye! S-ar putea să fie un adevăr în toată povestea asta... nu pot însă să confirm pentru că nu a venit în viaţa mea...

SENZAȚIONAL! - Grecia într-un videoclip sud-coreean

Ok, acum să mă explic. Îmi place să cred că ascult muzică bună. Nu are rost acum să fac o dizertație prin care să dau o minimă șansă de viață manelei, cu toate acestea cred că dacă nu ai prejudecăți și simți muzica nu poți fi evitat de surprize la tot pasul. Iubesc rockul, dar am ajuns aici ascultând muzica mamei, canțonete, opera și muzică simfonică. Evident că de aici până la heavy, gotic și simfonic rock e un pas foarte mic. Mai are ceva loc și alternativul și unul foarte, foarte mic muzica populară românească, moștenire de la bunici. Mai concret Sofia Vicoveanca, Benone Sinulescu (pe care îl cunosc personal și îl iubesc enorm și ca om) și Grigore Leșe. Dar să revin. Aseară am reușit, după o pauză foarte, foarte lungă să revin la filmele sud-coreene și am văzut Cyrano Agency, o prostioară, însă una asiatică și când spun asta țin cont de lipsa de tabuuri, de cameră și nu în ultimul rând de metaforele cinematografice.

Am avut norocul să găsesc pe youtube chiar secvența în care curge Aspri Mera Ke Ya Mas (There Will Be Better Days, Ever for Us), gândită ca un videoclip în film, piesă de pe albumul de suflet al lui Agnes Baltsa ”Songs My Country Taught Me”) ceea ce îmi spune multe despre cât succes a avut la public această fericită asociere.

Vă invit să o ascultați în paralel cu derularea imaginilor din film și dacă v-a prins ascultați tot albumul. Nu emite pretenții dar s-ar putea să vă bucure.

Top 15 - cântece cu ”vara” în titlu - 2011

M-a cuprins nostalgia radioului, mi-am amintit cu melancolie de vremea când făceam emisiuni la radio, așa că, deși nu mai este același lucru am luat hotărârea să vă împărtășesc topul celor mai dragi cântece care vorbesc în titlul lor despre vară. Am exclus orice piesă care avea mesaj de vară dar nu avea titlul adecvat, prin urmare iată ce a ieșit, în ordinea numerelor de pe tricouri:

1.” Summertime” - Janis Joplin

Încă nedetronabilă. Fără cuvinte...
2.”Sleep all Summer” - The National and St. Vincent
A venit tare din urmă și nu neapărat doar pentru că sunt fanul declarat al celor de la The National, ci mai ales pentru că originalul (Crooked Fingers) este chintesența nepotrivirii: versuri perfecte și o interpretare de doi lei. Oricum, până la anul poate îmi trece...
3. ”Summer's Almost Gone" - The Doors
În mod normal perechea perfectă pentru un ”Summertime” cântat negro spiritual. Nu vă întrebați prea mult cum le-ar fi cântat nenea Maicăl Jackson pe amândouă, înainte și după depigmentare, pentru că nu veți afla niciodată. Și speculații sunt destule, inclusiv că acum arată ca Morrison și cântă prin Jamaica, la poalele unui palmier. Cică l-ar fi trădat nasul...
4. "Summer in Siam"- The Pogues

O bijuterie fără doar și poate. Nu e o vară prea veselă, dar în orice caz e plină cu senzații tari, de la dinții lui Shane până la fetele care e posibil să fi fost băieți. În orice caz, miroase a casare timpurie și de bună-voie.
5. ”Voila l'ete" - Les Negresses Vertes

Dragoste la prima auzire. Am frecat caseta asta cred că juma de an fără nici un fel de milă.
6. "Girls in their Summer Clothes"- Bruce Springsteen

The Boss nu lipsește din nici un top al meu. Dacă la ceilalți piesa cu pricina era un cap de afiș, asta nu pot spune că e preferata mea, dacă ar fi să aleg de la el, dar pentru un top de nișă are locul ei. De fapt dacă The Boss era mai tânăr, arăta mai imberb și cânta asta cu alte fete pe sticlă cred că locul ei ar fi fost undeva pe lângă Mungo Jerry, dar așa se schimbă radical problema.
7. "Summer Wine" - Ville Valo and Natalia Avelon

M-a prins mai mult decât Bono și The Corrs, pentru că e la mijloc feelingul lui Valo. Ca să fiu sincer, feelingul din vocea lui Valo și formele lui Avelon... De fapt, de ce încerc aici să mă justific? M-ați prins: aici sunt eminamente subiectiv...
8. "Summer Wind" - Frank Sinatra

Asta e deja o altfel de ”vară”, unică, pe care cum nu o pot traduce în cuvinte îl las pe Sinatra să o fac. Cred că aș ieși foarte bine în multe cazuri când cuvintele refuză să mă ajute, dacă l-aș lăsa pe ”marele om” să mă reprezinte...
9. "Summer in the City"- Joe Cocker

O vârstă. O anume libertate. Ceva apucături de tânăr puber. Multă, foarte multă subiectivitate și amintiri. În rest, să spunem că nu sunt un fan Joe Cocker, dar aici vara miroase puțin a țevi de eșapament și vin roșu, prost.
10. "Looking for the Summer" - Chris Rea

Într-o vară, de mult am făcut o fixație pentru piesa asta. De atunci am mai făcut și altele, dar, chiar dacă e în a doua jumătate a topului tot nu pot scăpa de ea. E ceva vară pe la Chris Rea, dar e deja dincolo, în toamna timpurie care te-a prins în flagrant. Și cred că de aici vine jalea.
11. ”Ïn the Summer Time" - Mungo Jerry

E un oldies but goldies. Nimic mai mult.
12. "Summer Nights"- Grease

Aici e iarășu multă nostalgie, pentru cum am fi putut fi, pentru cum nu ne-a ieșit și pentru cum dacă am încerca acum să fim am ajunge cu siguranță mai întâi pe primele pagini ale tabloidelor și în știrile tv de provil iar ulterior la glumeți.
13. "Summer of 69" - Bryan Adams

Am ascultat-o vreo 2 săptămâni, de câteva ori. Absolut nimic în plus, dar e totuși un Bryan Adams și simțeam nevoia ritmului ăstuia.
14. "Summer Moved On" - A-HA

Probabil singura de până acum pe care nu aș fi vrut să o introduc în topul ăsta. Și totuși e ca tema cam pe unde se afla și Chris Rea, iar A-HA, deși nu sunt fanul lor au o anumită sonoritate care nu trebuie trecută cu vederea. Jalea nordică în toată splendoarea ei, și îi crezi pentru că lucrurile scurte sunt cele mai dureroase amintiri. Nu întotdeauna însă...
15. ”L'éte indien" - Joe Dassin

Ar trebui să fie îngrozitor de depresivă, dar când îi aud pe francezi cum iau ei lucrurile în serios nu mă pot stăpâni să nu zâmbesc. Și e vară doar, nu?
16. "Cruel Summer"- Bananarama

De contraexemplu. Zero absolut cu niște băieți deștepți la butoane.
17. ”Ïn the Summer"- Crystal Fighters

Probabil că la anul nu mai există în topul ăsta, dar cum Crystal Fighters mi se pare una dintre cele mai stranii trupe noi, care poate cânta absolut orice și totuși nimic original am zis că merită citată măcar pe ultimul loc. Să vedeți și voi ce s-a ales de vara mea...

Kate Nash - o stewardesă care face catastrofa digerabilă

Aşa de vară, mai ales că începe să miroasă a aer curat şi a transpiraţie (prilej pentru Costin Mărculescu să îşi mai bage puţin botox pe unde încă mai transpiră...) m-am gândit să vă fac cunoştinţă cu Kate Nash, ultima mea descoperire indie. Subscriu cu această ocazie la cele zise de un trecător prin linkul de youtube, care zicea că va călători mai des cu avionul, doar-doar o da peste englezoaică la unul dintre zboruri.

Oricum sună cinic şi hilar, pentru că de aici şi până la a-mi imagina o discuţie din rai între doi pasageri ai cursei la care stewardesă era Nash mai e doar un pas foarte mic: - Să-şi spun una bună, ştii cu cine am mers pe ultimul drum? - Cu cine? - Cu Kate Nash. - Eu am fost cu Mama Natură, cu Ioneasca, căreia i-a mai ieşit şi un sân când am intrat în golul de aer, mai ceva ca la Dansez din cauza ta...

Enjoy!

I started a joke... cu Durex şi general managerul Michel Erectyce

Pe scurt povestea stă aşa. Cineva, pe un blog, face o glumă de 1 aprilie, o glumă deosebit de credibilă, dacă ne raportăm la aberaţiile actuale în mijlocul cărora trăim astăzi. Cum că cei de la Durex vor să îi dea în judecată pe Zdob şi Zdub pentru că "utilizează simbolul masculin patentat de companie. Este vorba de căciulile ţuguiate, pe care le-au purtat zdubii la concursul Eurovision 2011 din Germania". Două indicii însă ar fi trebuit să servească oricărui jurnalist ca să nu cadă în această capcană: data acestui zvon - 1 aprilie şi un nume propriu: "Michel Erectyce, managerul general al companiei Durex". Cât de tare să te cheme Erectyce şi să lucrezi pentru Durex... Adevărul că într-o lume absurdă, ca cea în care trăim ar fi mişto să nu poţi fi angajat decât dacă ai avea nume predestinat: Avicenia sau Galina la Avicola Crevedia sau Proctoleanu la Proctoline.

Haios e că jurnaliştii noştri au pus botul şi au lansat ştirea ca atare, luând de pe blogul jucăuş inclusiv declaraţiile lui Roman care se întreabă retoric: cine a mai văzut prezervativ din lână de oaie. Prin urmare, Adevărul de Moldova scrie un articol cu titlul Durex ameninţă Zdob şi Zdub cu judecata: „Nu vă băgaţi peste spermatozoizii noştri!“, după care, la finele articolului anunţă totuşi că: "S-ar putea să fie vorba totuşi de o glumă, deoarece materialul a fost postat pe pagina web pe 1 aprilie." Nu vi se pare ciudat acest gen de jurnalism? Era atât de greu să mergi la articolul chiar de ei citat, adică aici şi să te convingi că e o glumă?

Alexandru BOT says:
16 mai 2011 la 08:36
Fraţilor se pare ca gluma de 1 aprilie a celor de la bazar-news.com a prins viaţa datorită nouă Am aici cel puţin 3 surse care citează gluma din post cu titlu de adevăr:

http://www.adevarul.ro/moldova/actualitate/VIDEO-_Durex_ameninta_Zdob_si_Zdub_cu_judecata-_-Nu_va_bagati_peste_spermatozoizii_nostri_0_481151952.html

http://ziarero.antena3.ro/1305453122-Durex_ameninta_Zdob_si_Zdub_cu_judecata_Nu_va_bagati_peste_spermatozoizii_nostri

http://www.click.ro/vedete/romanesti/Durex-Zdob-Zdub-spermatozoizii-VIDEO_0_1175882418.html

Recunosc că până în prezent e cea mai tare glumă de care am avut parte

PS: Iubitorilor de ştiri mondene liniştiţivă că totul e calm în relaţia Durex – Zdob şi Zdub! A fost o glumă! Una reuşită de fapt

Cu toate acestea, se poate şi mai rău de atât. ProTV Chişinău transmite: Confuzie maxima la conferinta de presa a Zdubilor dupa ce au revenit de la Eurovizion. Artisitii au fost rugati sa comenteze acuzatiile de plagiat care ar fi venit de la compania de prezervative Durex. Aşadar cineva i-a luat pe Roman şi tovarăşii la întrebări, cu privire la posibilul proces...

P.S.

Mi-am adus aminte de un cântec minunat, iată-l mai jos, care spune totul despre o astfel de glumă. Deşi sunt creditaţi Faith No More, o bucurie de trupă, adevărul e puţin mai trist. Este vorba doar de Mike Patton, fostul solist, în mare formă şi într-un simplu cameo în clip.

Doamnelor şi domnilor: "I Started a Joke".