They kiss stewards, don't they?

Alaltăieri seara meci mare de fotbal, Real Madrid - Manchester City. Meci mare pentru că juca Realul, chiar dacă se spunea că nu ar fi în formă maximă, despre cealaltă echipă să vorbim cât mai puțin posibil - nu uitaţi că rămân pe viaţă fan United. La meci, în tribune şi Liam Gallagher. Cui îi sună uşor cunoscut omul ăsta, să spunem doar că este fratele beţivan al lui Noel Gallagher, cei doi fraţi-petardă de la Oasis. Magnetizat nevoie mare, la golul lui City de 0-1, Liam se manifestă după cum îi dictează alcoolul din sânge, după care fuge la un steward, pe care îl pupă pe gură. Prin urmare, fratele-Oasis este evacuat din stadion, pierzând toată desfăşurarea ulterioară, nu lipsită de surprize a meciului.

Ce concluzii trag eu de aici?

1. Că dacă Liam s-ar fi declarat din timp gay, o astfel de ieşire nu s-ar fi încheiat niciodată cu o evacuare. Heterosexual convins, când sari şi pupi pe gură un bărbat creezi un precedent. Se consideră necesar să fii reeducat, pentru că deja sexualitatea ta este pusă în pericol. Poate că ţi-a plăcut, şi atunci ţi se aplică o corecţie. Poate că nu ţi-a plăcut, însă, sincronizând sărutul cu vuietul şi ovaţiile din tribună şi ţinând cont că aprecierea colectivă ţi-a cam lipsit în ultima vreme ai putea fi tentat să recidivezi. Dacă Elton John pupă un steward pe gură în public, probabil că primul care ar sări în apărarea starului gay ar fi chiar stewardul împricinat, nu în fiecare zi ai ocazia să fii pupat de un sir. Dar dacă te pupă un huligan, dincolo de fiorul tinereţii care îţi compune sângele din vene sub forma literelor C, O, O şi L nu prea mai simţi mare lucru.Prin urmare Liam Gallagher este un exemplu de neurmat.

2. Că la trezire, Liam Gallagher a înţeles că a aruncat banii de pomană. S-a plictisit de moarte la Madrid şi nu s-a ales cu nimic. Tot atunci a realizat că mai bine stătea acasă, iar dacă chiar vroia să pupe pe gură un spaniol mai bine îl suna pe Banderas, cu pretextul că ar face împreună un cover la Cancion del Mariachi.

3. Că dacă la anul City va juca în grupe cu o echipă din România, ar fi interesant să îl invităm din oficiu la meci şi să îl postăm în imediata lui apropiere pe Fuego, îmbrăcat în steward. Cel puţin a doua zi Gallagher ar fi celebru în România, cum nu a reuşit până acum, devenind primul englez care s-a pupat pe gură cu Fuego. Celebritatea sa intercontinentală de aici şi-ar lua zborul, tot prin intermediul lui Fuego Liam făcând cunoştinţă cu Irina Loghin, supranumită Măicuţa, alături de care ar putea lansa un duet de excepţie cu prilejul sărbătorilor.

Un spirit nou, de prin Buzău sau Stângăcii din Buzău

Astăzi vă recomand spre lectură acest text. Sub titlul "Realizările celui mai tânăr parlamentar: „Păi să vă iau cu câte biserici am ajutat...?“ veţi avea ocazia să citiţi ceva care ar putea fi scris la trei mâini de Urmuz, Benny Hill şi Adrian Mutu. În cele ce urmează, iată trei pasaje emblematice, care rotunjesc imaginea unui deputat român de doar 29 de ani. La sfârşit veţi înţelege că tinerii noştri merită o şansă în plus, cu atât mai mult cu cât, deputatul Adrian Mocanu, nefiind fotbalist (deşi la cultură şi logică se ţine destul de aproape de Adi Mutu - aproape că îi suflă în ceafă!) şi nefiind din punct de vedere motric obligat să se retragă la 33 de ani, sau să fie retras, vezi multdiscutatul caz Gizăs, va mai avea multe de oferit românilor, în timp.

1. Ce maşină conduceţi?

Un Volkswagen Passat din 2008.

Citeam undeva că aveţi un BMW X6.
Am un X6? Păi dacă am un X6, uitaţi-vă în declaraţia de avere să-l vedeţi.

Am citit că aţi făcut un mic accident cu un X6.
Soţia mea are un BMW X6.
 

Până la urmă omul în felul lui este corect. Spune că e stângist (sau stângaci, în funcţie de context) convins şi că principiile stângii sunt să ia mai mult de la bogaţi şi mai puţin de la săraci. Cum BMW e o maşină de bogaţi şi VW Passat una de săraci, logic că într-o atare situaţie, dacă s-a lovit maşina scumpă, să îşi asume toată răspunderea pentru accident proprietara maşinii scumpe, respectiv soţia şi nu orice pilot se nimereşte.

2. Atunci identificaţi nişte lucruri care trebuie schimbate.
V-am spus, asta cu şomerii. Trebuie să facem ceva. În localitatea Săpoca, unde, aţi văzut, s-a intrat şi în Cartea Recordurilor cu cea mai mare salată din lume...

A crescut în grădina unui cetăţean sau cum?
Nu, domnule, a fost preparată, salată de mâncat.

Păi şi asta cu ce ajută în problema şomajului?
Vedeţi dumneavoastră cum mă luaţi peste picior? Ce vrea să însemne că s-a făcut salată acolo? Asta înseamnă că sunt mulţi cultivatori de roşii, de ceapă, ceapă de Buzău. Trebuie să te faci cunoscut, să creezi un brand. În zona aia e şi Pleşcoi, vorbim de cârnaţii de Pleşcoi.

Şi cu salata aţi contribuit cu ceva?
Eee, am contribuit... Am fost şi eu invitat.

Nu aţi înţeles nimic. Oamenii sunt şomeri pentru că nu au imaginaţie, asta spune Mocanu. Cum ălora le-a dat prin cap să facă cea mai mare salată, folosind tot ceea ce aveau prin curte, o roşie, o ceapă, un deodorizant de wc, câteva ouă mai vechi, şi ceva regurgitări de la animalele din bătătură, de ce nu s-ar introduce în reţetă şi câţiva cârnăciori de Pleşcoi, alături de şosetele folosite ale gloriei locale, fotbalistul Romică Bunică. Deja avem un brand.

3. Care e ultima carte pe care aţi citit-o?

Pfuuu! Ultima carte, ultima carte... (se gândeşte). Ultima carte... să ştii că anul ăsta n-am citit.

Şi uite că vine 1 octombrie. Înseamnă că nu prea e pasiune.
Ba e pasiune, dar n-am prea avut timp. Am avut şi campanie la locale, mă rog...

Aici ne aducem cu nostalgie aminte de Adi Mutu, cum ne vorbea el languros despre clipele sale de adâncă simţire când citea, mai întâi din Dostoievski şi mai apoi din Coelho. Până la urmă cred că noi suntem răi şi stăpâniţi de prejudecăţi, atunci când folosim cuvintele numai cu sensul lor direct. De exemplu "pasiune". E pasiune domne, e pasiune peste tot, numai că nu toate pasiunile ăstea se manifestă la fel, pentru fiecare dintr noi. Iar în cazul pasiunii pentru citit situaţia stă cam ca la pasiunea pentru femei: unii fac secs cât e ziua de lungă, alţii o dată pe an. Ca şi cititul deputatului Mocanu, cazul din urmă este caracterizat tot prin pasiune, chiar dacă prin moartea ei. Până la urmă nimic din ce e viu nu ţine o veşnicie...

Stadionul de fotbal poate fi acasă...

Orice om normal care va privi datele postărilor va sesiza că cel din urmă post al meu datează din seara de înviere când vă uram una-alta. De atunci şi până acum pauză, care pe mulţi răuvoitori îi vor încuraja să creadă ca atât a durat prelungita mea beţie. Adevărul este că în tot acest timp am elaborat un proiect ingenios, care ar trebui să ajute la impulsionarea fotbalului românesc, la nivel de amatori şi să ducă la o diminuare clară a brutăriilor în România. Vă prezint acest proiect, cu conştiinţa împăcată că până la urmă ideile mari aparţin universalităţii, aşa că donez din start copyrightul tuturor celor care se vor grăbi să îl pună în practică.

Proiectul se numeşte "Stadionul de fotbal e acasă", variantele sale documentare purtând nume alternative de "Maidanul cu dragoste" sau "Dumbrava minunată". Există de asemenea şi variante străine, citez din memorie "Far from the madding crowd" sau "It". Concepţia acestuia este simplă, constând din blocuri de peste 12 etaje, amplasate liniar în jurul unui dreptunghi de pământ de dimensiunea unui teren de fotbal. Spaţiul verde de până acum, plin cu căcaţi şi pişaţi, cu prezervative folosite şi batiste folosite de hârtie şi pe ici pe colo cu câte o tufă de roşii sau de rododendron pitic este înlocuit cu un teren de fotbal în toată regula, dotat cu nocturnă, pistă de atletism şi cu toate facilităţile demne de un teren de fotbal. De la fiecare etaj, locatarii vor avea posibilitatea ca de la geamuri sau din balcon, adevărate loje vip să urmărească comod meciurile echipei "de bloc". Dincolo de aceaste meciuri, locatarii vor putea beneficia de concerte în aer liber, avantajul fiind că dincolo de o prezență fulger în oraş, Rihanna de pildă va putea fi invitată de către vecinii mai ospitalieri, în unele cazuri chiar pentru a-şi urmări din balcon propriul concert. Sigur am auzit cârcoteli de genul și ce facem cu vecinii care nu vor gălăgie. Simplu, îi mutăm pe partea dinspre autostradă a blocurilor. Dacă sunt băieți buni, la finala Cupei Campionilor îi chemăm la noi pe balcon și ei la rândul lor se pot achida, din când în când invitându-ne pe ”terenul” lor, să vedem cum trec mașinile, mai ales noaptea, cu beculețe mii și stele făclii.

De asemenea nu trebuie exclusă nici pista de atletism, unde se pot antrena viitorii atleți ai țării și, în pauzele dintre competiții câinii din vecini. Evident că de 1 mai, dincolo de meciul de seară toți vecinii vor ieși pe stadion și vor încinge grătarele la greu.

Acum că am lansat proiectul, mă las frumos pe spate în fotoliu și încep să mă dau pe google, să vedem cine ia primul inițiativa. Eu zic că se bagă tare chinezii...

Serge Gainsbourg şi Jane Birkin, Mona şi Lisa timpurilor noi...

Această fotografie are pentru mine valoarea pe care "Mona Lisa" a avut-o pentru generaţiile anterioare, nu de alta, dar atâta s-a vorbit despre celebrul tablou al lui Leonardo încât s-ar putea spune că până în prezent mi s-a oferit ocazia de a şti totul şi totodată nimicul. Nu m-ar mai mira astăzi nici dacă aş afla că Mona Lisa există, în starea ei pură, din tablou, milenară, într-un bloc confort 10 din Ferentari, cu grup sanitar du coté de chez le cotetz de porque, nici dacă aş afla că de fapt femeia care a fost zugrăvită de autor nu era de fapt femeie, ci un gibon asexuat în crepuscul.

Priviţi-l pe Serge şi pe Jane şi filozofaţi vă rog: cine credeţi că moare primul? Şi dacă da, vă rog, ziceţi şi de ce. Evident, v-aţi prins, v-am pus o întrebare capcană, pentru că evident nu Jane a murit prima, ci Serge. Cauza decesului său: cu siguranţă cele 3 pachete de Gitanes pe care le fuma, zilnic. După cum vedeţi şi în imagine, el este cel vicios şi, paradoxal, totuşi moare fata. Încă o dovadă că viaţa este nedreaptă cu mulţi dintre noi. Şi totuşi, ce ne facem dacă nu e niciun paradox în spatele acestui instantaneu şi explicaţia este alta: fotografia a fost făcută dincolo, în iad sau în rai sau în purgatoriu, sau la Apaca, sau la Tehnicotex, sau la Oţelul Roşu, sau la Havana, unde morţii arată ca Serge şi viii, pentru morţi arată precum Jane. Ca şi prejudecata cu negrii sau cu ţiganii care au un miros aparte. Eu am întrebat un negru, fost coleg de cameră în cămin, dacă noi, albii nu avem pentru ei niciun miros special şi mi-a zâmbit cu înţeles...

În orice caz, Serge Gainsbourg şi Jane Birkin ar trebui să fie prezentaţi în orice enciclopedie ca un monolit. Ca StanşiBran, ca SimonşiGarfunkel, ca IrinaLoghinşiFuego, ca HoşiMin. Unul fără altul, dust in the wind...

Mihai Stoichiţă şi promisiunea unui "orgasm cosmic" plin de ambiguităţi...

Suntem anunţaţi astăzi, semioficial cel puţin, dacă nu de-a dreptul oficial câtă vreme anunţul s-a făcut prin organele noastre de presă că Mihai Stoichiţă consideră că ”Titlul ar însemna un orgasm cosmic!”

Asta m-a şocat şi mi-a dat, totodată de gândit. Cum adică "orgasm cosmic"? Adică o să fie un orgasm pentru el însuşi, până la cer şi îndărăt, după care, soarele şi luna vor fuma ţigara de după? Sau o să fie unul global, pentru noi toţi, din partea sa, Stoichiţă urmând să ne dea fiecăruia câte unul, cât să ajungă tuturor?

Ce nu pricep eu este de ce să sufere şi nesteliştii, ca mine de pildă, de pe urma orgasmului cosmic indus de Stoichiţă, sau, şi mai grav, de Stoichiţă şi gaşca lui. Deja mi-l imaginez pe Dodel în toată splendoarea sa şi nu miroase a bine.

Prin urmare, îi doresc lui Stoichiţă să nu câştige titlul (chiar dacă la ultimul meci Steaua a jucat cu adevărat frumos - dar ce ne facem că şi Rapidul a excelat???) şi să rămână nesatisfăcut sexual, cu un orgasm mai puţin, cel puţin cu unul cosmic.

Despre conceptul de ”tragedie în lumea muzicală din România”

Aflu din presă că "o noua tragedie zguduie lumea muzicala din Romania." A murit fratele lui Puya. M-am liniştit. Pentru început mi-era teamă că vom fi anunţaţi că Fuego şi-a schimbat secsul cu unul care se vindea la reducere. Sau că Pamela de România va scoate primul album solo, după Ecstasy, cu Dan Grigore la pian, intitulat "Liduri celebre la dildo şi vibrator". Sau că Denisa de la Bambi a fost numită şefă de campanie la Irinel Columbeanu şi că nu va mai cânta niciodată. A plecat nenea Maicăl şi nu o să se mai întoarcă niciodată - cam aşa se exprima un băieţel după concertul lui Maicăl Gecsăn de la Bucureşti. Şi a avut dreptate să se văicărească, pentru că nu s-a mai întors.

Acum, la rece mă întreb şi eu ce legătură are cu lumea muzicală. Sesizaţi vă rog că sunt totuşi băiat finuţ şi nu mă întreb retoric ce legătură are Puya cu lumea muzicală românească, ci ce legătură are fratele său. Ar fi culmea ca de acum încolo, când moare fratele unui medic lumea medicală românească să fie zguduită de tragedie sau tragedie în lumea inginerilor, a murit fratele inginerului Pârvu... Doar pentru că era fratele lui Puya ar fi fost cazul ca toate casele de discuri şi imprimeriile din ţară să îşi oprească procesul. Produsul întrerupt brusc urmând astfel să se comercializeze pe bani grei, însoţit de disclaimerul: material muzical întrerupt în momentul când a fost anunţată oficial ora morţii fratelui lui Puya!!! De pildă, cred că acum este momentul când sunt făcute CD-urile cu colinde pentru decembrie, noile materiale cu "ler" şi cu Hruşcă. Brusc, după câteva leruri curajoase, linişte. Ca la Nutopiam International Anthem al lui Lennon. Opriţi zgomotele, a murit fratele lui Puya, PUIU.

Cum a murit fratele lui Puya? De supradoză. OK. Ce ar mai fi de spus? Că e greu pentru Puya, categoric, era doar fratele lui, dar tragedie pentru muzica românească nu văd de ce? Să fie oare pentru că din acest motiv Puya va juca câteva zile rolul Baronului Tourette, care va duce la neînțelegeri cu toți din preajam lui. Mai degrabă cred că e vorba despre o tragedie în lumea service-urilor auto din Italia, pentru că unii mecanici vor munci dublu ca să suplinească absența fratelui lui Puya. Și poate că și unii clienți îi vor simți lipsa.

Indiferent cum este privită, o tragedie rămâne o tragedie. Aici nu este vorba despre lumi, găști sau echipe, ci despre un om care nu mai este printre noi. Printre noi toți.

Frumuseţea româncelor sau Nu ne vindem ţara dar permitem penetrarea

Zilele trecute citisem într-un tabloid despre prezenţa la Bucureşti a unui mare actor de box-office de la Hollywood. Dincolo de tot felul de întrebări care mai de care mai idioată adresată acestuia, trona, cu superioritate eterna şi imanenta: "Cum vi se par femeile din România?" Asta chiar m-a enervat, deşi, ulterior am realizat că dintre toate complimentele pe care le cerşim de la străini, ăsta cu femeile este cel mai nevinovat, chiar dacă, din necunoaştere i se pune unui homosexual. Până la urmă ce e frumos îi place şi lui dumnezeu, nu? Cu brânza sau cu carnea e puţin mai delicat, pentru că nu tot vizitatorul în România este consumator de lapte sau carne. Decât să îţi răspundă că îl lasă rece, mai bine să ne spună că femeile din România sunt cele mai frumoase din lume, chiar dacă se simte de la o poştă că ne-a minţit.

Mă întreb ce fac feministele românce în timpul ăsta, pentru că un astfel de clişeu transformat într-un canon de "diplomaţie culturală" nu le poate face decât rău. Bine că m-am scandalizat eu, în timp ce ele şi-au rezervat din timp bilete la Titanic 3D.... Şi ne mai întrebăm unde s-a pierdut seva geto-dacă a românismului, lăudându-ne în sus şi în jos cu acuplarea între bărbaţii daci şi femeile romane, care a dus la naşterea poporului român. Adică invers, dar reducerea asta la absurd mă incită.

Mi-e teamă de această recrudescenţă a propagandei cu frumoasa, neasemuita şi nemaiîntâlnita femeie româncă. Mi-e teamă de genocid. Deşi aparent acesta este îmbrăcat în haina turismului, fie el şi sexual, există pericolul ca la un moment dat genocidul să se declanşeze. Să ne pună Uniunea Europeană popreală la româncele frumoase. Să nu aibă voie să iasă în stradă decât cu măşti pe faţă de Batman, Minnie Mouse sau Sergiu Nicolaescu.

Anecdota care îmi dă de gândit a fost relatată de cineva, care tocmai a vizitat o puşcărie din afară, populată cu cei mai periculoşi infractori. La un moment dat i se oferă ocazia să dialogheze cu unul dintre ei şi, surpriză mare, omul vorbeşte româneşte. Terminase medicină la Bucureşti. Amintiri grozave din România, şi printre altele întreabă: "Româncele tot aşa, frumoase ?" La sfârşitul conversaţiei, cunoştinţa mea îi mulţumeşte directorului penitenciarului şi îşi exprimă surpriza de a fi întâlnit oameni foarte drăguţi, totuşi închişi. Nominalizându-l pe deţinutul care studiase în România, directorul face ochii mari şi, relaxat spune: "Omul ăsta este închis pe viaţă. Ucigaş în serie! După ce s-a întors din România a omorât una după alta 10 femei".

Şi uite aşa, stau şi mă întreb cu privire la efectul pe care îl au româncele noastre asupra străinilor. Nu e cazul să generalizez, fireşte, dar este totuşi un subiect... sensibil...

Doru Iuga, această Prinţesă Maró a opiniei româneşti ne vorbeşte despre chestii abstracte

"Un act sexual cu un minor nu este pedofilie, ea nu are legătură cu homosexualitatea" declară Doru Iuga aici şi acesta este doar începutul unui şir întreg de elucubraţii debitate de un fost formator de opinie. Nu ştiu de ce, dar mi-a venit aşa, ca într-o epifanie, să îl numesc pe Doru Iuga Prinţesa Maró, aşa că vă rog să îmi permiteţi să o apelez astfel. Ei bine, mai întâi Prinţesa Maró îşi recunoaşte statutul de prinţesă, şi acesta este un prim pas important în folosul călătoriei iniţiatice la care tocmai se înhamă. Dă de pereţi cu maşinuţele, cu soldăţeii, aruncă cu un oftat pachetul de ţigări boţit la nervi în hazna şi strânge în braţe păpuşica roz, toată numai dantelă şi voaluri. "Hai să mergem, fată, să ne vedem de-ale noastre!" Pe urmă ni se explică că actul sexual cu un minor nu este pedofilie, pedofilia neavând legătură cu homosexualitatea. Dar Prinţesa Maró este homosexuală, pedofilia este inferioară homosexualităţii iar actul sexual cu un minor nici măcar pedofilie nu e. De ce oare Prinţesa Maró ne vorbeşte atât de abstract, să fi fost de vină răcoarea, să-l fi tras la cap? Staţi aşa că s-ar putea să fi elucidat eu însumi misterul. Iată ce zice la un moment dat Prinţesa Maró: "Îmi pare rău că nu am rechizitoriul la mine, reţeaua nu a fost condusă de mine, sunt nişte tineri care se prostituau pe nişte sume de bani. Erau minori!" Adică dacă i se face act secsual de către un minor, nu poţi domne să îl acuzi pe respectivul sodomizat că ar fi pedofil, cum nu poţi să acuzi pe unul care trece sub geamul unei bănci că a spart banca, dacă din senin fereastra se sparge şi cade peste el. L-a spart banca pe bietul om, asta s-a întâmplat!!! Nu poţi să îl acuzi, nu-i aşa? NU POŢI!!! Iar minorul activ nu este neapărat homosexual, de aici şi constatarea Prinţesei Maró cum că nu are legătură cu homosexualitatea. Prinţesa Maró ca mulţi alţii acuzaţi că ar fi pedofili sunt de fapt victimele unor minori emancipaţi, nu neapărat homosexuali, dar în orice caz curioşi şi iubitori de sporturi extreme. Un soi de indieni tălpi iute, cum te prind cum te şi ... Normal că Prinţesa Maró nu a plătit pentru favorui sexuale pentru că nu au fost favoruri. Pentru nişte heterosexuali acestea sunt defavoruri, pentru un homosexual sunt un fel de surprize-suprize. Şi totuşi tinerii aceia aveau farmecul lor, iar de-aici încolo trebuie citit printre rânduri, pentru că Prinţesa Maro ne face dovada bunelor sale intenţii, declarând că nu ne doreşte să ajungem şi noi la puşcărie "Pentru el, închisoarea a fost o experienţă cumplită şi umilitoare, pe care nu o doreşte nimănui." Ar fi fost culmea să ne dorească aşa ceva... Să trecem şi noi printr-o prismă greu de explicat, cum i s-a întâmplat domniei sale: "Am trecut printr-o prismă greu de explicat." Probabil că puşcăriile la noi sunt dispuse cu tuneluri sub formă de prismă, nu cilindrice, ca în puşcăriile americane (am văzut eu în Prison Break!!!) Şi totuşi, în ciuda aparenţelor avem de-a face cu un bărbat adevărat ascuns sub numele de Prinţesa Maró, pentru că iată, de ce este el revoltat: "Am primit scrisori în care eram întrebat dacă am scăpat săpunul la duş, cum pot formula ei oare aşa?" Adică totuşi, nu mă luaţi în balon, vorbiţi-mi cum îi vorbiţi unui bărbat adevărat: ţi-ai tras-o pe la spate? Te-ai înţepat în ochiul maro, Prinţesă Maró?

Şi iată ún cele din urmă şi ultima maximă a acestui ipochimen: "Nimeni nu purta mănuşi, nu aveam bucătăreasă pentru a servi, tot deţinuţi aduceau mâncarea." Păi auzi păpuşă mică, ia du-te tu dracu'... În puşcărie eşti infractor, violator sau violat de minori, nu mă-ntere, eşti oricum jegos de tot. Na că m-am enervat! Dacă vrei matale bucătăreasă du-te acum la pensiune, la demipensiune sau la hotel, ca să recuperezi timpul pierdut în care ai fost servit cu friptură de curcan în aspic şi sos de prune coapte cu mâna pe care tocmai şi-a scos-o deţinutul din rozetă. În ceea ce priveşte nevinovăţia Prinţesei Maró nu mă pronunţ, dar aştept să îi citesc viitoarele aventuri.

Costea nu e infractor, e doar cam nevăzător

Citesc aici următorul panseu: "Aseara, Daniela Crudu plangea de sarea rochia pe ea in culise. Sincer, nu sunt fanul dansei, asa ca nu m-am uitat ce si cum. Alti prieteni au auzit insa cum povestea ea colegilor ei de emisiune ca s-a certat cu Costea, iar acesta i-a aruncat o tigara in fata, de unde si arsura de sub ochi, vizibila la emisiunea lui Dan Capatos de aseara.
Daca e adevarat – intrebarea este, domnule Gigi Becali, ce cauta Mihai Costea cu tigara in mana?
Si ce va spune reactia asta? "

Of, doamne, uneori mi-e şi milă de Cristi Brancu ăsta... E un fel de "blind leading the blind" iar cei care îi privesc emisiunea, după ce scapă de două trei buşeli de stâlpi şi căderi în canal vor deveni în mod cert oameni care se orientează impecabil în trafic. Nu e precupat decât de pâră, de parcă ar avea, zău aşa 6 anişori. Domnule Gigi Becali în sus, Domnule Gigi Becali în jos. Costea fumează în spatele şcolii! Dar nu se întreabă deloc de ce fumează Costea. Poate că e trist, deprimat şi lipsit de speranţă. Repede îl acuză că aruncă cu ţigara în femei. Dar nu îşi pune problema că poate Costea fumează tocmai pentru că e orb şi tot de aceea o arde pe biata fată când el nu vroia decât să arunce chiştocul. Culmea, tot pentru că are probleme cu văzul joacă şi apocaliptic de prost, dar asta e deja altă mâncare de peşte.

Şi mai e ceva, care cred că îl exonerează din start pe Costea. Poate că nu vede el prea bine, dar mirosul încă în funcţionează şi cum în imediata sa apropiere se afla Cruduţa, care este un muc, Costea a simţit nevoia să îşi trimită fumegândul muc să i se alăture fetei.

Aşadar mă grăbesc eu să îi răspund lui Cristi Brancu, nu de alta, dar simt eu că Domnul Gigi nu se va grăbi. Ce ne spune reacţia asta? Că Costea ar trebui dus la un control oftalmologic. Simplu ca bună ziua.

Norman Manea între a fi propus la Nobel şi a fi considerat demn de acest premiu

"Presa suedeza il propune pe scriitorul Norman Manea pentru Premiul Nobel". Sub acest titlu aflăm de la Antena 1 că presa suedeză poate face ceea ce presa noastră, mioritică, de ţâţe, mucegaiuri şi noroi nu, altfel spus: să propună scriitori români pentru premiul Nobel, acum că Herta Muller a spart gheaţa. Exact sub această formă ştirea este ulterior preluată de Jurnalul Naţional, câtă vreme site-uri precum Suplimentul de Cultură, Reţeaua Literară sau Polirom se mulţumesc să anunţe doar că "Presa suedeză îl declară pe scriitorul Norman Manea demn de Premiul Nobel".

Este ca şi cum m-aţi acuza că l-aş fi propus pe Lucian Mândruţă într-o telenovelă (după momentul televizat cu "am fost un mare dobitoc"), când nu am făcut decât să îl consider "demn de o telenovelă". Sau pe Costin Mărculescu... Este demn de un film de groază cu broaştele care se răzbună pe populaţie, în care el moare primul. Nu l-am propus însă într-un astfel de film pentru, pentru că mai presus de toate mi-e mie însumi teamă de răzbunarea broaştelor. Dincolo de o cinematografie absolut surprinzătoare şi de o climă după care uneori tânjesc, suedezii nu pot face minuni, iar jurnaliştii lor, mulţi dintre ei mai buni decât ai noştri, ceea nici măcar nu e greu, fiind suficient să ai doar puţin bun simţ, chiar nu pot influenţa juraţii de la Nobel. E bine de ştiut, ca să nu ne trezim că mâine-poimâine vreun lider de sindicat jurnalistic de chiloţi vine cu ideea să o propună pe Pamela de România ambasadoare a culturii româneşti în ţările îngrozitor de calde.

Norman Manea este de mai bine de două decenii demn de premiul Nobel pentru literatură şi nu ar fi exclus anul acesta să fie chiar anul său. Dacă doriţi să ştiţi mai multe, daţi constant search pe Google (zilnic de două ori) după numele autorului român şi Nobel. Nu de alta dar la posturile noastre nu veţi afla nimic de actualitate despre acest cunoscut scriitor, căruia Pamela de România, Oana Zăvoranu sau Sexy Brăileanca îi sunt străine...

Maria Răducanu a cântat alături de ”balo și nu-mai-știu cum”...

Astăzi, pe contul de Facebook al Mariei Răducanu (pentru unii dintre noi ”o cântăreață”, pentru ea însăși, după propriile declarații ”o artistă desăvârșită”) câteva vorbe despre un apropiat concert al acesteia la Budapesta.

”cantari la unguri acasa, cu sebastian burneci la tropeta, gyarfas istvan la ghitara, balazs horvath la gordun si inca un domn, balo si nu-mai-stiu cum la baterie. tare fain. apoi cantare la galati cu sorin terinte - din pacate, dupa cantare, florin sunetistul nu a fost destul de agil cat sa reuseasca sa ma prinda si sa ma bage in microbuz imediat, asa ca am apucat sa ascult o trupa de muzica lautareasca, ceva absolut naprasnic si fin in acelasi timp. acum sunt un pic mahmura. m-au distrus baietii aceia. nu stiu cum se pune problema "corect politic", dar vreau sa cer cetatenie tiganeasca.”

Din textul de mai sus trag două concluzii: Maria Răducanu are probleme cu memoria, una deosebit de scurtă, din moment ce nu mai reține numele unuia dintre muzicienii alături de care urma să cânte și este o împătimită a jocului ”de-a prinselea”. Asta îmi amintește de bancul cu găina care se întreabă dacă să se lase prinsă sau nu, și cum s-ar putea traduce decizia pe care ar lua-o. Fiecare concert este pentru Maria Răducanu un prilej de a își testa memoria, și unul de a nu se lăsa prinsă de responsabilii cu programul artistei, în perioada în care aceasta este în custodie. Până la urmă, poate că Maria Răducanu nici nu fuge conștient. Dacă are memoria scurtă, pentru cântăreața româncă fiecare astfel de galop de sănătate în care nu se lasă prinsă este primul...

Din respect pentru muzicianul maghiar, care a onorat-o pe Maria Răducanu cu virtuoasa sa percuție (și nu baterie!!!), iată numele întreg și portofoliul succint al acestuia:

István Baló

se familiarizează cu tobele la vârsta de 12 ani, iar în 1978 absolvă Colegiul de Muzică Bartók Béla, catedra de jazz. Cântă, în ordine cronologică alături de: István Regős, László Dés, János Másik, Károly Binder, Mihály Dresch, György Szabados (în al cărui grup este unul dintre membrii activi ce promovează „muzica ungurească liberă”), Gábor Gadó, Gyula Babos, Béla Szakcsi Lakatos, András Párniczky (grupul Nigun), Mihály Borbély. Cântă alături de grupurile artiştilor internaţionali John Tchicai, David Murray, Archie Shepp, Dewey Redman, Chico Freeman şi John Zorn. În prezent este membru permanent al grupurilor Dresch Quartet, Borbély Műhely, Bacsó Kristóf, respectiv Földi Gergő, însă în timpul liber cochetează cu colaborări alături de alţi muzicieni maghiari de jazz precum: István Grencsó, Róbert Benkő, Ernő Hock, János Egri, Miklós Birta sau i Márton Fenyves. A predat peste 30 de ani după propria metodologie iar din 2008 predă la catedra de artă a Colegiului de muzică Kodolányi János din Székesfehérvár.

P.S.

O să îi scriu eu lui Moș Nicolae să îi aducă Mariei Răducanu, în cizmele negre de cauciuc, cu floricele albe, atașate, floricele tot de cauciuc o folie de lecitină. Fabricată în America...

Iată și un print screen de pe pagina Mariei Răducanu, nu de alta, dar dacă uită că a zis așa ceva să am și eu dovada că am spus adevărul...

Gabriela Cristea, artizana unui genocid cu rubeolă

Trebuie să o bag puţin în... seamă pe Gabriela Cristea, deşi, vă jur am făcut eforturi supraomeneşti să nu dau importanţă tuturor ştirilor care au umplut astăzi tabloidele, legate de prezenţa acestei individe pe sticlă. Nu am să zic nimic despre povestea cu maioneza pe care şi-o întinde pe faţă, din care uneori mai şi mănâncă, pentru că mi se pare peste limite de cretinoidă. În schimb nu pot să nu zic nimic despre această femeie, autoare a unui genocid naţional. În depline facultăţi mintale, cel puţin nu a venit nimeni până acum cu ceferticatul, Gabriela Cristea îşi infectează cu premeditare invitaţii cu rubeolă, cu atât mai grav fiind atunci când la mijloc sunt mămici gravide în 20 de săptămâni.

"Ieri i-am avut aici pe Oana şi pe Viorel Lis. N-am divulgat în emisiune faptul că pe Oana o cam mânca pielea şi avea un fel de urticarie aşa pe mână. Între timp, astăzi trebuiau să fie invitate fetele de la Pin-Up Girls. Numai că, una dintre ele, respectiv Silvia, este însărcinată. Lucrurile nu se termină aici! Angi tocmai ce a aflat că are reubeolă! Şi un coleg de-al nostru a avut rubeolă cu două săptămâni în urmă! Mă întreb, oare nu cumva şi Oana Lis are rubeolă?

De ce distrusul care înţepa femeile în autobuz era mai periculos decât Gabriela Cristea care, în locul carantinei este gata ca pentru rating să cheme în emisiune femei gravide, care, dacă s-ar îmbolnăvi până în 20 săptămâni de sarcină ar putea naşte copii cu malformaţii? Nesimţirea mi se pare dusă la extrem atunci când Cristea declară că "nu am divulgat în emisiune" şi pentru lucrul ăsta cel puţin ar trebui să dea socoteală. Nu i-aş acuza pe soţii Lis de inconştienţă, pentru că, până la urmă, obişnuită cu tenul lui Shrek Păcănele Oana a ajuns să creadă că încet încet se metamorfozează, evident din simpatie pentru mai tăbăcitul ei soţ dar Gabrielei Cristea i-aş ura un sincer: puşcărie fericită!

Oana Lianu, erou al muncii socialiste clasa a 9-a

Pe zi ce trece mă conving mai mult și mai mult că toate concursurile de talente, televizate au rolul de a ne ajuta, pe cei mai puțin hotărâți dintre noi de a renunța la televizor în favoarea socializării ”in wild”. Odată ce ai prins mecanismul, odată ce ai fost dezamăgit ai tendința chiar dacă vei continua să urmărești emisiunea să o faci mult mai critic și cred că asta mi se întâmplă mie acum. Sunt fericit că m-am uitat la Vocea României și că l-am descoperit pe Canaf și că la prima ediție de români cu talent l-am văzut pe Ianău. De-aici încolo totul devine discutabil.

Am văzut sâmbătă, în reluare și printre picături românii cu talent. De fapt am văzut o reclamă de emisiune viitoare, și fără să pricep că nu mi se va oferi nimic din aceasta în ediția de față am așteptat ca prostul să o văd cu ochii mei pe Oana Lianu, decalând astfel ieșirea în parc cu ”piciu”. Înainte de a arunca cu pietre în mine, ascultați-mă până la capăt. Nu am dezvoltat nici o ”plăcere vinovată” (că observ că e la modă să traducem expresii din engleză, evident datorită absenței acestora în limba română...) pentru Oana Lianu! Am avut însă ocazia să o urmăresc, cu vreme în urmă, prestând ca o profesionista în muzică. Conferenţiar universitar doctor la catedra de Pedagogie Muzicală a Facultăţii de Muzică a Universităţii din Oradea și autoare a unui Curs de folclor muzical, cea de-a treia carte a sa, s-ar putea spune despre Oana Lianu că este o profesionistă. Cadru didactic și dirijoare de ansamblu folcloric, Oana Lianu mai are și un loc de muncă. Acum să consider că acesta ar fi talentul Oanei Lianu mi se pare din cale-afară de arogant. Meseria, brățara de aur, poate fi văzută ca un talent, dar aș rămâne doar la sensul de figurat, pentru că, în esență, când practici un job de ani de zile, nu prea mai știi ce e talent și ce e exercițiu. Prin urmare aș zice că Oana Lianu are exercițiu. Asta nu înseamnă însă că locul unui astfel de profesionist este la Românii au talent, pentru că se creează un precedent periculos. Mă aștept deja să îl văd concurând aici și pe Hagi, și pe Marcel Iureș, și pe Mircea Cărtărescu sau Andrei Șerban, practicându-și în public și pe ecrane meseria care i-a consacrat. Și totuși, poate că tocmai, talentul Oanei Lianu este că, pe lângă faptul că este doctor și cadru didactic mai este și o guristă desăvârșită. Enormitatea este că, fără nici o cultură în materie sau vreun ”talent” desăvârșit de a cânta jazz, Oana Lianu comite o impostură. Vine la Românii au talent și se preface că ar ști să cânte jazz. Mutilează Ciocârlia, lăsând-o nu doar fără pene, cu tuleiele la vedere, dar înlocuindu-i organele interne cu niște agregate scârțâitoare made in CCCP.

Și fiindcă tot veni vorba de URSS, aș mai spune că cei care au prins perioada comunistă, sau care nu au prins-o dar au citit cartea lui Vasile Ernu ”Născut în URSS”, gestul Oanei Lianu se încadrează perfect la categoria ”erou al muncii socialiste”, prestând acum la Cântarea României. Pentru că asta face. Gradele obținute nu sunt suficiente pentru un artist muzical polivalent ca Lianu. Mai trebuie să și exceleze prin acestea, pe piața proletară. Să afle toată lumea de valoarea ei încât imprimeriile și casele de discuri să nu mai poată face față cerințelor pieții. Să îl surclaseze pe nenea Maicăl Gecsăn la vânzări. Să meargă după ea, în concerte nu cu geanta de voiaj plină cu CD-uri, ci cu un vagon special conceput, dotat cu agregate de conservare din care să își comercializeze pe bandă rulantă produsul muzical.

Acestea fiind zise nu mai am nici o îndoială cu privire la ”talentul” Oanei Lianu. El există, este mare, poate chiar desăvârșit, dar nu are nicio legătură cu arta. O pot considera de pe acum ”Erou al muncii socialiste clasa a 9-a” în impostură!

Revoluţia misoginilor: femeia, un instrument, ca şi limba

Să ne înţelegem, în limba română când e vorba de persoane fizice naţionalităţile la genul feminin se fac de regulă după următoare regulă:
- adăugarea la forma de masculin a sufixului "că", cu, pe alocuri unele vocale de legătură ce le preced.

Exemple: ungur-oaică, chinez-oaică, turc-oaică, român-că (nu românoaică, please!!!), belgian-că, egipteancă, american-că, franţuz-oaică, bulgăroai-că, evrei-că, sârboai-că, nemţ-oaică, ceh-oaică, englez-oaică şi în cele din urmă, spaniol-oaică

Excepţie - adăugarea la forma de masculin a sufixului "ă", ca şi în cazul limbilor ţărilor respective.

Exemple: irlandez-ă, finlandez-ă, slovacă-ă, austriac-ă, portughez-ă, islandez-ă, albanez-ă, danez-ă,

Prin urmare, atunci când vorbim de o persoană fizică trebuie să ţinem cont de această regulă dar mai ales de excepţia care îi stă alături. Vorbim aşadar despre o "doamnă spanioloaică" şi nu despre una spaniolă. Să ne imaginăm cum ar suna: doamna chineză, doamna americană, doamna ungară, doamna română... Bleah...

Iată însă în cele ce urmează, aici, manifestul revoluţionar al celor care vor să ne înveţe că femeia este pe picior de egalitate cu limba, adică un instrument...

Au fost multe frumuseti care i-au cazut la asternut seducatorului actor roman Ion Dichiseanu, una dintre acestea fiind bomba sexy a anilor a50, spaniola Sara Montiel.

Circul nostru vă (re)prezintă...Irinel, Sânzi sau pornoziarista?

2012 începe în România ca de obicei, cu spectacolul de rigoare, garantând distracţia ce va să vie. Dacă iau în calcul faptul că ar trebui ca acest an să fie şi ultimul pământesc, atunci cu atât mai mult va trebui să lăsăm hedonismul să ne abunde şi să îi dăm curs, la orice pas. Pentru moment, mă las purtat puţin de perspectivele electorale pentru Primăria Bucureştiului, care au toate premizele să ne scoată din letargia şi apatia mersului la vot. De data asta suntem invitaţi să ne transformăm oraşul într-un reality show, lucru inedit pentru cursele electorale anterioare. Au mai încercat să ocupe scaunul cu pricina câţiva ciudaţi şi îmi vine în minte automat Mudava (mai ştie cineva ceva de el???), dar parcă o cursă mai atrăgătoare ca cea din acest an nu ne-a mai fost dată vreodată.

Pentru cei care nu ştiu, până acum şi-a anunţat candidatura, în ordinea numerelor de la chiloţi Irinel Columbeanu, Sânziana Buruiană şi Ioana Popescu - mai lesne recunoscută de mase drept "pornoziarista" - evident, ziaristă al cărei mentor este nimeni altul decât marele filozof Fofocle. Simpatici şi irezistibili, cei trei par desprinşi dintr-un sitcom cu personaje de la circ. Măscăriciul, Ţâţe şi Fofo - acestea sunt numele lor de scenă.

Măscăriciul şi-a anunţat mai întâi candidatura în faţa web-cam-ului personal, din bucătăria conacului la adăpostul căruia elaborează mari idei populare. Cine ar fi crezut că e ceva serios în clipa aceea. Eu. Pentru că Domnul Domnul, urmare a marelui meu entuziasm a deschis filmuleţul cu pricina pe android, după care, speriat s-a grăbit să închidă. Viralul Irinel însă s-a impus rapid, refuzând să se mai închidă. Deşi ieşit din program, Irinel Columbeanu continua să declame. Grav-gravisim. Mi-e teamă că la fel va fi şi în cabine de vot. Pui ştampila pe Irinel dar fugi cu ea acasă, pentru că eşti dominat şi subjugat de o iubire ieşită din comun. Apoi, cam ca maniacul ăla din mijloacele de transport în comun începi să pui ştampila aiurea, unde nimereşti. Pe sânii şi fesele doamnelor - approved by Irinel. Pe ziduri şi în zonele fără blană ale animalelor de casă. Dacă ai animale antialergenice, adică chele, peste tot. Pe mobilă, pe cărţi, pe televizoare şi monitoare. Trebuie într-un fel să consemnezi acest moment, aşa că astfel îţi poţi aminti tot anul de gestul tău nechibzuit. În orice caz, Irinel este pentru moment cel mai serios candidat, acesta neezitând să se afişeze şi în piaţă aseară alături de manifestanţi. Chiar dacă pentru moment din măscărici nu a fost scos acesta simt eu că nu se va lăsa cu una cu două. În orice caz, cred că are totuşi nevoie de un consilier de imagine care să îi explice acestuia că nu are nicio şansă să fie votat de marea majoritate a electoratului câtă vreme se afişează în mijlocul acestora în haină de blană. Poate chiar şi de un consilier de imagine facială, care să îi propună un uşor lifting total.

La Sânzi nu am prea multe de spus decât că, umblă zvonul că aceasta ar dori să candideze într-un mod inedit, luând exemplu de la neo zeelandeza Tine Beznec, de doar 23 anişori, cea care pentru 8135 dolari şi-a scos spaţiul publicitar de pe fund la licitaţie. La fel cică ar face şi Sânzi, dar cu fundul. Se zvoneşte că este gata să îşi tatueze numele electorilor pe ţâţe... Aceasta va reprezenta partidul blondelor...

Şi nu în ultimul rând Ioana Popescu, ziarista de fofo. Acesteia îi prevăd şanse realmente mari dacă va şti cum să se impună. Sunt convins că o primăriţă care îşi va satisface toţi electorii este o contracandidată puternică pentru toţi cei înscrişi în competiţie, totul stă prin urmare numai între picioarele acesteia. Este sau nu dispusă să satisfacă electoratul.

Prevăd în curând o nouă candidată, care s-ar putea spune că are ceva din toţi aceştia, ceea ce înseamnă că ar avea prima şansă. Rouge. Rouge este singura care te poate face să râzi şi să plângi concomitent. Să îţi tai mâna dreaptă cu satârul. Să te autotrepanezi. Să îi asculţi muzica la nesfârşit în air-play şi să eradichezi manelele. Rouge este cea care te poate face din om neom. Până la urmă cred că acesta este candidatul ideal, cel sau cea care reuşeşte să cunoşti mai bine animalul din tine. Cu defecaţia în public e mai rău. Cel puţin la băieţi pare puţin mai simpluţ, e suficient să ducem puţin în spate unul dintre picioare. Un fel de cumpănă, însoţită însă de un cristalin şiroit de pârâu. Cu timpul reflexele necondiţionate pot şi stăpânite. Cu timpul, adică până la următoarele alegeri când următorul candidat ne va familiariza mai mult cu figurinele modelate din mucuşi...

Vocea României - Papaia 2011, sub patronajul "Companiei de artişti Dorian's Art"

Să vă arăt ceva din cale afară de interesant: Iată textul de prezentare de pe contul de Facebook al Companiei de artişti "Dorian's Art", condusă de nimeni alta decât Dana Dorian, sfetnica din echipa Loredanei.

In virtutea unei pregatiri profesionale desavarsite, Compania de Artisti a inclus, inca din anul 2005, in modulul principal de Canto, cursuri de teorie muzicala, improvizatie muzicala, improvizatie teatrala, miscare scenica, dictie si simulari de interviuri cu presa. Anual, Compania de Artisti organizeaza cantonamente de studii in locatii din Brasov, Fagaras sau Constanta si auditii cu public si invitati din media si show-biz.

Address Str Cuza Voda nr 100, Bucharest, Romania · Get Directions
Phone Add Telephone Number
Website http://www.companiadeartisti.ro/

Founded 2005
Adu-ti doar talentul si ambitia! De restul ne ocupam noi!
Awards In 6 ani de existenta, Compania de Artisti a oferit scenei nume implicate
deja in fenomenul romanesc muzical:
* Rocca (trupa Firma, nominalizata la MTV EMA Best Romanian Act din 2004 și MTV RMA Best Rock Band din 2005),
* Alex Vasilache (trupa JukeBox care, din 2006 trupa face parte din echipa
emisiunii “Cronica Carcotasilor” difuzata de Prima TV),
* Alin Pascal (Alin Pascal Band, trupa contractata pentru emisiunea "La strada" la B1 TV),
* Florentina Ciuna (trupa Chicanos),
* Ioana Picos (actrita, actualmente inclusa in distributia cele mai noi productii Media Pro Pictures, "Iubire si Onoare"),
* Dragos Chircu (trofeul Mamaia 2006)
Products Compania de Artisti a lansat de curand doua albume ale celor mai talentati absolventi ai sai: Classmates 1 si 2 - si am inteles ca urmeaza 3 si 4. Cum ar fi sa apari si tu cu o piesa, pe unul dintre ele? :-)
Email office@companiadeartisti.ro

Nu vi se pare ciudat că "îngeraşul" a nimerit chiar în echipa Loredanei, cea consiliată de omul care l-a lansat în 2006 pe Chircu spre Mamaia, pe care a şi câştigat-o? După cum scrie şi în prezentare, de restul se ocupă ei, Dana Dorian şi compania, şi încep să cred că o face ca o adevărată profesionistă...

And the winner is...!

Canaf, apostolul altruist al blues-ului - acum şi în format clubbing

Muzica bună este o religie. Dacă te pierzi în ea, dacă îţi laşi minţile la intrare iar atunci când ieşi la lumină realizezi că în lipsa ta lumea s-a schimbat atunci pe bună dreptate devii un apostol al ei. Aflu că Iulian Canaf s-a declarat un "apostol al blues-ului". Până la urmă, să îţi declari apartenenţa la ceva este un risc major pentru cealaltă parte, pe care din acel moment o înlături. Să fii apostol al blues-ului înseamnă prin ricoşeu că îţi vei dedica toată viaţa ta blues-ului. Nu vei fi niciodată foarte bogat, poate că nici măcar nu vei fi bogat vreodată, însă îţi vei sluji cum trebuie religia. Nici nu am prea auzit de foarte mulţi blues-mani bogaţi, cel puţin pre-mortem. Să te înrolezi în armata de îngeri a blues-ului înseamnă să renunţi, ca în orice trecere la angelism la dimensiunea ta mundană, profană. Este până la urmă un manifest pe care îl lansezi o dată pentru tine şi liniştea ta interioară iar ulterior pentru ceilalţi care ar îndrăzni să te atragă în celelalte tabere.

Iertaţi-mi confuzia, dar am aflat recent că Iulian Canaf tocmai a înregistrat un featuring pentru Ruby, mai precis 48 de secunde în care cântă, uşor funky "rock da beat/ rock da night". Ruby, pentru cei care nu ştiu, am aflat şi eu astăzi, este o "cica latina" de Dobrogea, de douăzeci şi ceva anişori, care cântă muzică de categoria bumţa-bumţa. De fapt mi-e neclar cât anume cântă Ruby, care este dezideratul muzical al acesteia, dar mi-e foarte clar că intenţia ei principală este să "bring the sexy back". Sexy, sexy şi trei frecţii. E posibil ca scopul ei în viaţă este să o depăşească prin faimă pe Inna şi la asta lucrează intens. După ce am ascultat sample-ul de studio cu Canaf m-am întrebat dacă e bine sau rău ca după prestaţia de excepţie din concurs să aleagă featuringurile timpurii, ca să nu mai zic de faptul că s-a cam dezapostolit. Nu sunt încă foarte sigur, însă un lucru e clar: se simte că Iulian Canaf nu are manager. Dacă ar fi avut altfel ar fi stat treaba, probabil că acesta ar fi aflat mai întâi de la solist care îi sunt priorităţile în viaţă. Vrea să se îmbogăţească într-un an-doi şi să dea pe dinafară de bani, dar renunţând la blues-ul pur, sau vrea să trăiască momentan binişor şi în timp să poată face ceea ce îşi doreşte cel mai mult în viaţă, la adăpost financiar? Pe urmă ar fi urmat planul pe următorii 5 ani. Aşa însă, Canaf îşi poate alege singur viitorul. Ceea ce a şi început să facă. A ales un featuring pentru cluburi.

Giastin Bivăr featuring Muddy Waters. Tila Techila featuring Nina Simone. Mailii Sairăs featuring Billie Holliday şi nu în ultimul rând Selena Găomez featuring B.B. King şi Howlin' Wolf laolaltă. Totul este doar un exerciţiu de imaginaţie, nimic mai mult. Oricum, lumea nu va fi nici mai bună, nici mai rea, va rămâne la fel... Destul de veche şi de previzibilă...În orice caz, pe 26 decembrie, seara, Canaf va cânta în Queens, în Iaşi. Dacă vine şi Ruby la concert poate se lasă şi cu jam session...

Mi-am luat în sfârşit pastile şi tu strigi de fericire...

Vin aşadar sărbătorile şi ne gândim cu toţii că dacă până acum am putut să tragem mâţa de coardă, deja timpul devine inamicul nostru. Trebuie cât mai repede să luăm cadoul, ceea ce nu este deloc uşor. Măsuri, culori, memorie. Să ne amintim ce anume zicea că îi place, ca să nu o dăm în bară. Cadoul perfect pentru doamne sună a "sunt un bou", dar nu vă lasaţi derutaţi de aparenţe, pentru că până la urmă chestia asta cu animalele este mai mult decât relativă. Şi este mai mult decât o declaraţie de smerenie către femeia iubită. Până la urmă, ce dacă sunt un bou, dacă sunt unul fericit. Se rezolvă prin intermediul acestui neaşteptat dar următoarele lucruri: Îţi faci iubita să strige noaptea de fericire. Nu ştiu dacă e tocmai bine, pentru că asta ar însemna că nu prea vei dormi noaptea, dacă ea începe să urle ca disperata. Vin vecinii şi transformă totul într-un calvar. Ce le poţi spune? După care o ia pe panta religioasă şi începe să îl strige pe Dumnezeu. Asta deja e mai mult decât limita absolută a toleranţei şi miroase a horror cu paranoia hardcore. Casa ta se transformă dintr-o dată într-o adevărată casă de rugăciune. Adio somn, adio linişte de sărbători! În curând te vor invada toţi enoriaşii care vor striga în cor Dumnezeule! Îţi vine greu să crezi, dar meritul de a-ţi fi transformat iubita dintr-o intro- într-o extrovertită este numai şi numai al tău.

Şi tu, tu cu ce te alegi din treaba asta? Iată, deşi eşti nedormit devii totuşi viril. Nu dormi dar nici nu mai oboseşti. Începi să miroşi a sfinţenie, punând casa ta în slujba domnului. Cu alte cuvinte, ai devenit un bărbat perfect. Probabil pentru că i-ai făcut loc domnului în casa ta. Nopţi de iarnă, plină de dragoste şi pasiune... Adevărul e că dacă iarna asta nu o să fie plină de zăpadă, măcar de dragoste şi pasiune să dea pe dinafară...

Cumpara satibo, un produs natural 100%, un cadou care o sa o faca pe iubita ta sa strige noaptea de fericire!!!

Nu ai vrea sa iti auzi iubita strigand Dumnezeule, nu ai vrea sa ai nopti pline de pasiune si dragoste?

Nu vrei sa fii un barbat viril, sa nu obosesti?

Nu vrei sa-ti vezi iubita fericita?

SATIBO este un stimulent natural, sanatos, bazat pe plante. Iti ofera sansa sa devii un barbat perfect.

Nopti de iarna, plina de dragoste si pasiune!!!!

Iulian Canaf - adevărata Voce a României (după părerea mea)...

Asta e la cald, de fapt la fierbinte. Tocmai ce s-a terminat semifinala de la Vocea României, singurul concurs de acest gen pe care mi-am făcut timp să îl văd. După cum observați la acest post am și pus una dintre puținele fotografii ”personalizate” din întregul meu blog. Motivul este unul singur: Iulian Canaf, vocea merită asociat cu Iulian Canaf omul. Faptul că Iulian Canaf a fost eliminat îmi confirmă previziunile logice care încă o dată au supus sentimentul. Atât Canaf cât și concurentul său direct meritau să își dispute finala. Favoritul meu însă nu avea cum să câștige din următoarele motive:

- în România industrie muzicală nu există,

- Vocea României este un concurs popular și nu unul ”de specialitate” și chiar nu îmi pasă acum dacă jignesc pe cineva.

Dacă am fi avut o industrie muzicală puternică, măcar după modelul german, dacă nu după cel american, astăzi Canaf ar fi fost votat de spectatori. Pentru că se presupune că am fi avut o puternică nișă a iubitorilor de jazz, blues, spirituals și tot fusionul care le înglobează pe acestea, care, evident și-ar fi susținut favoritul.

Argumente de genul ”Canaf e un acrobat” sau ”un măscărici muzical” au un sâmbure de adevăr, dar mistifică realitatea. Canaf este într-adevăr un acrobat al feelingului muzical și un măscărici al curții, care deține întotdeauna adevărul muzical, rostit, e drept, în cheie neobișnuită. Diferența dintre mine și cei care l-au susținut pe Dragoș Chircu este că între noi, eu m-aș duce la un concert Canaf din dorința de a-l asculta 2 ore iar ei doar pentru că îi amuză sau pentru că va cânta cele câteva hituri care i-au sensibilizat. Ei ar ieși din sală după ce și-au satisfăcut curiozitatea, eu aș sta până la capăt și tot nu m-aș declara sătul de invenitivitatea acestuia. În schimb nu se vor duce la concertele Dragoş Chircu, pentru că, până la urmă şlagărele sale pot fi chiar downloadate şi ascultate şi în casă, în timp ce fac mâncare sau secs. Eu ascult în continuare Screamin' Jay Hawkins, album după album, suporterii lui Chircu numai ”I Put a Spell On You” și asta mai ales pentru că este una dintre puținele sale piese devenită hit grație unei alte interpretări. Am făcut această comparație din dorința de a transmite un mesaj: pentru mine Iulian Canaf este ”Screamin' Jay de România” și adevărata Voce a României. Nu vorbesc acum despre voce sau disciplină vocală, ci despre nou și originalitate. Cred că Vocea României trebuie să fie un artist care aduce noul și nu unul care conservă clasicul, și care, dacă nu primește piese speciale se pierde în peisaj. Iulian Canaf este ușor recongnoscibil indiferent ce ar cânta, Dragoș Chircu este virtuos vocal, dar fără nimic care să îl scoată în evidență. Este doar un artist corect. Așadar cred că România merită o voce de novator și nu de conservator.

Acum închei. Poate că nu o să mai auzim multă vreme nimic de Canaf. Poate că acest concurs va fi câștigat de Dragoș Chircu. Poate că nu vom mai auzi niciodată de Dragoș Chircu solistul, nici măcar în România. Peste hotare îți trebuie mai mult decât o simplă voce corectă. Iar acest mai mult îi lipsește lui Dragoș Chircu. Ce văd special la Dragoș Chircu într-un concert live, dincolo de un artist care stă încremenit la microfon? Ce văd special la Canaf într-un live? O risipă de energie și cântece pe care la fiecare concert ni le va cânta altfel. Înclin însă să cred că de-abia acum Canaf este gata să spargă piața muzicală. Nu în România, însă. Sunt gata să pun pariu cu voi, pe ce vreți voi! Aștept mizele. Singura condiție e să fie mari, altfel nu mă interesează. Argumentul meu se numește Pavel Stratan! Cine cunoaște povestea mă va înțelege de ce mi s-a urcat la cap că le-aș cam avea cu previziunile de marketing muzical! ...

Să mori rănit din dragoste de nani

Cum vă aşezaţi în pat atunci când mergeţi la culcare? Aceasta este o întrebare simplă care, veţi vedea poate prezenta răspunsuri variate. Uneori ne culcăm pur şi simplu aruncându-ne în pat pe spate sau pe burtă. Iar alteori pur şi simplu ne aşezăm în fund, după care ne înclinăm într-o parte, făcând în aşa fel încât capul să planeze direct pe pernă. Nu e nimic eroic în a te întinde în pat.

Cât despre gestul sinuciderii prin aruncare, trebuie să recunosc că întreaga imagine mi se pare străbătută de un oarecare eroism al poziţiei căderii în vid, un soi de batmanism dar fără gadgeturile din dotare. Inamicul căderii spectaculoase este etnobotanica sau pastila hipnotică. Ea te poate face să mori comic. Iată ce declară Călin Geambaşu despre moartea Mălinei Olinescu: "Mălina Olinescu nu s-a sinucis. Ea a luat pastile hipnotice, a ieşit pe balcon şi a crezut că balustrada e patul. Există probe clare." Aşadar să reconstituim vizual căderea, pornind de la premiza că aceasta nu s-a aruncat pe burtă sau pe spate în pat, ca atunci când astfel este anticipată o bătaie serioasă cu perne. Mi se pare ridicolă vizual această moarte. Bine că nu a confundat balustrada cu closetul. Atunci totul ar fi devenit mult mai ridicol. Să ne imaginăm cum îţi cad pantalonii, chiloţii, după care te laşi pe vine. Şi cazi în gol, eventual însoţit de excrementele eliberate, care încep să zboare pe lângă tine. Dacă sunt solide. Dacă sunt lichide lumea ar putea să creadă că ar fi fosba despre o ploaie de stele...

P.S.

Unii oameni nu ar trebui să deschidă niciodată gura. Nici măcar când mănâncă!