O felie din viaţa lui Rouge... - le Rouge et le noir ne s'épousent-ils pas ?"

La aproximativ o săptămână de când şi-a pierdut cătuşele, Adriana Alexandru, alias Rouge, a intrat din nou în posesia acestora.

Cea care i le-a găsit a fost chiar menajera, în timp ce îi făcea curat prin şifoniere.

Cum artista anunţase că va oferi recompensă celei care i le va înapoia, ea i-a dat angajatei sale un bonus de 500 de euro.

Această ştire aparent nu există, cel puţin asta este părerea plină de bube, mucegaiuri şi noroi a Doamnei Doamna. Pe de o parte înclin să îi dau dreptate, pe de altă parte însă susţin cu încredere că nu este corect să ignorăm astfel de momente, care, în definitiv, reprezintă o felie din viaţa unui om. Ar trebui să recuzăm întreaga cinematografie românească minimalistă, care tocmai pe asta se clădeşte: felia de viaţă. Să ne gândim de pildă la Poliţist adjectiv şi la scena cu ţigara. La ce e bună o astfel de secvenţă, dacă până la urmă ţigara arde şi omul nu mai rămâne cu nimic aparent, radiografiile pulmonare neintrând în calcul? Aşa şi cu Rouge asta. Excludem cu nesimţire că pe cortexul ei, absenţa cătuşelor a lăsat o mică crevasă şi vom face asta până când, într-o bună zi Rouge va avea o ieşire pe care nimeni nu şi-o va putea explica, şi cum ea a mai avut astfel de recidive, înclin să cred că acest lucru se va întâmpla cât de curând. Şi atunci, când a produs scene spectaculoase, nu s-a întrebat nimeni de la ce i se trage? Dacă nu cumva în copilărie şi-a pierdut simţul raţiunii? 

Astfel de articole din presa noastră de scandal reprezintă anamneze adevărate, care ar trebui strânse şi puse la dosar. Şi mai au o valoare, aceea de fişă pentru Fisc. Astfel, menajera este asigurată la Fisc, faptul că a primit 500 Euro, neimpozabili reprezentând certificatul său în alb. 

Oare când vom învăţa să citim peste rânduri? Oare când vom înţelege că Rouge este provocarea destinului şi orice experienţă cu această individă este o aventură, pentru noi toţi? Când eşti ataşat de ceva, nimic raţional pe lumea asta nu mai contează. Nimic! Să ne deschidă chakrele Rouge! Doamne ajută! 

Frumuseţea româncelor sau Nu ne vindem ţara dar permitem penetrarea

Zilele trecute citisem într-un tabloid despre prezenţa la Bucureşti a unui mare actor de box-office de la Hollywood. Dincolo de tot felul de întrebări care mai de care mai idioată adresată acestuia, trona, cu superioritate eterna şi imanenta: "Cum vi se par femeile din România?" Asta chiar m-a enervat, deşi, ulterior am realizat că dintre toate complimentele pe care le cerşim de la străini, ăsta cu femeile este cel mai nevinovat, chiar dacă, din necunoaştere i se pune unui homosexual. Până la urmă ce e frumos îi place şi lui dumnezeu, nu? Cu brânza sau cu carnea e puţin mai delicat, pentru că nu tot vizitatorul în România este consumator de lapte sau carne. Decât să îţi răspundă că îl lasă rece, mai bine să ne spună că femeile din România sunt cele mai frumoase din lume, chiar dacă se simte de la o poştă că ne-a minţit.

Mă întreb ce fac feministele românce în timpul ăsta, pentru că un astfel de clişeu transformat într-un canon de "diplomaţie culturală" nu le poate face decât rău. Bine că m-am scandalizat eu, în timp ce ele şi-au rezervat din timp bilete la Titanic 3D.... Şi ne mai întrebăm unde s-a pierdut seva geto-dacă a românismului, lăudându-ne în sus şi în jos cu acuplarea între bărbaţii daci şi femeile romane, care a dus la naşterea poporului român. Adică invers, dar reducerea asta la absurd mă incită.

Mi-e teamă de această recrudescenţă a propagandei cu frumoasa, neasemuita şi nemaiîntâlnita femeie româncă. Mi-e teamă de genocid. Deşi aparent acesta este îmbrăcat în haina turismului, fie el şi sexual, există pericolul ca la un moment dat genocidul să se declanşeze. Să ne pună Uniunea Europeană popreală la româncele frumoase. Să nu aibă voie să iasă în stradă decât cu măşti pe faţă de Batman, Minnie Mouse sau Sergiu Nicolaescu.

Anecdota care îmi dă de gândit a fost relatată de cineva, care tocmai a vizitat o puşcărie din afară, populată cu cei mai periculoşi infractori. La un moment dat i se oferă ocazia să dialogheze cu unul dintre ei şi, surpriză mare, omul vorbeşte româneşte. Terminase medicină la Bucureşti. Amintiri grozave din România, şi printre altele întreabă: "Româncele tot aşa, frumoase ?" La sfârşitul conversaţiei, cunoştinţa mea îi mulţumeşte directorului penitenciarului şi îşi exprimă surpriza de a fi întâlnit oameni foarte drăguţi, totuşi închişi. Nominalizându-l pe deţinutul care studiase în România, directorul face ochii mari şi, relaxat spune: "Omul ăsta este închis pe viaţă. Ucigaş în serie! După ce s-a întors din România a omorât una după alta 10 femei".

Şi uite aşa, stau şi mă întreb cu privire la efectul pe care îl au româncele noastre asupra străinilor. Nu e cazul să generalizez, fireşte, dar este totuşi un subiect... sensibil...

Adevăratul motiv al divorţului dintre Marina Almăşan şi Victor Socaciu

Marina Almăşan a divorţat pe cale amiabilă de Victor Socaciu. Şi ieri am făcut ciulama în care ne-am gândit că deşi sunt micuţele, mai bine tăiem pipotele în bucăţele mici de tot. Şi pentru că era treabă de negrişor, am băgat ceva muzici, adică "Bad as Me", ultimul Tomiţă Ueits, o bucurie, nu altceva de a trecut timpul că ai zice că am tocat o pipotă şi nu vreo sută... În Libertatea citim declaraţia Marinei Almăşan: Din respect pentru cei 16 ani petrecuţi alături de el, precum şi din dragoste pentru fiul nostru, mă voi abţine - cel puţin deocamdată - să dezvălui adevăratele motive, unele dintre ele foarte intime, ale despărţirii noastre. Chiar şi în aceste condiţii, îi doresc lui Victor să fie fericit şi, mai ales, sănătos", a declarat pentru MEDIAFAX Marina Almăşan. Mi-a dat de gândit asta cu "sănătosu". Adică e clar, ceva e în neregulă cu sănătatea lui şi de aici toată nenorocirea asta cu divorţul.

Cred însă că sunt în măsură să vă divulg cu mult înaintea declaraţiei oficiale a Marinei Almăşan adevăratele motive ale acestei rupturi. Da, este vorba despre o boală, o boală grea a trubadurului (adică Socaciu - deşi e drept că şi instalatorul cântă când dă la cheie, dar cu precădere manele, deci instalatorului îi vom spune nu trubadur ci manelist) de care suferă de mulţi ani. Victor Socaciu este bolnav după sincronizare. Moare să sincronizeze tot. La început nu s-a manifestat chiar atât de agresiv ca în prezent, mulţumindu-se din când în când să traducă în româneşte nişte înjurături englezeşti. Aici trebuie să constat că a făcut-o mult mai profesionist decât Irina Margareta Nistor care se mulţumea să spună "du-te dracului". La Socaciu înjurătura tradusă ţinea cu mult mai mult. Suspect de tourette, ceea ce până la urmă Marinei i-ar fi convenit mult mai mult s-a constatat în cele din urmă că boala lui Socaciu este cu mult mai grea. La Trilogia Inelului a vorbit fără întrerupere peste 11 ore, acesta vizionând alături de întreaga sa familie varianta lungă a filmului lui Peter Jackson. Apoi a trecut la muzici, pentru că, susţinea acesta că şi muzica ar trebui dublată. Dacă s-ar fi limitat să facă coveruri nu ar fi fost chiar aşa de rău, mai ales că mulţi necunoscători de limbă engleză ar fi vrut poate să înţeleagă versurile poetice ale Beatles-ilor, numai că Socaciu recita traducerile de versuri, de vecinii ajunseseră să creadă că a reînviat Păunescu.

Apogeul s-a petrecut în urmă cu câţiva ani, când Victor Socaciu a început să traducă prin casă filmele porno. A devenit atunci pentru familia sa dublura oficială (la voce) a lui Titus Steel şi neoficial, dublura lui Sasha Grey şi Sandra Romain. Iar asta a devenit o plăcere şi o obişnuinţă. încât cum se strângea familia Victor Socaciu dădea drumul la filmele porno. Până aici le-a fost Almăşancei şi fiului său. Şi de aici divorţul.

Acum că ştim motivele rupturii, chiar credeţi că nu ar fi existat soluţie pentru a-l lecui pe Socaciu, păstrând astfel familia unită. Iată cum unii senatori ai noştri fac din promovarea unei legi o adevărată misiune de credinţă. Şi din această perspectivă Victor Socaciu este un misionar, fără vreo legătură cu poziţia misionarului...

Marian Nistor salvat de tricou...

Am vrut cu răutatea care mă caracterizează să scriu câte ceva despre Marian Nistor. Pentru cine nu ştie, Marian Nistor este ultimul romantic român, penultimul fiind Gabriel Dorobanţu şi antepenultimul Fuego. Marian e chiar ultimul. Savoy de felul său, acesta ar fi îmbătrânit urât dacă nu ar fi existat bentiţa, să îl salveze. Şi doamna din dreapta sa, Dorina, fireşte. Aş fi vrut să scriu despre Marian Nistor şi Mirabela Dauer, Marian Nistor şi Corneliu Vadim Tudor, Marian Nistor şi câinele, cel mai bun prieten al omului, Marian Nistor şi Marian Nistor.

Nu am să fac acest lucru. Nu voi spune nimic despre el. Absolut nimic. Şi ştiţi de ce? Pentru că poartă tricou cu The Cure, coperta albumului "Mixed up". Şi orice fan Robert Smith şi The Cure merită respectul meu. Aşadar, imunitate totală pentru Marian Nistor.

Şi aviz pentru instigatoarea Akritură! Încetează cu supoziţii de genul "cred ca l-a primit cadou de la vreun vecin care-l cumparase de la second hand". Uneori haina chiar îl face pe om! Şi alteori bentiţa...

Doru Iuga, această Prinţesă Maró a opiniei româneşti ne vorbeşte despre chestii abstracte

"Un act sexual cu un minor nu este pedofilie, ea nu are legătură cu homosexualitatea" declară Doru Iuga aici şi acesta este doar începutul unui şir întreg de elucubraţii debitate de un fost formator de opinie. Nu ştiu de ce, dar mi-a venit aşa, ca într-o epifanie, să îl numesc pe Doru Iuga Prinţesa Maró, aşa că vă rog să îmi permiteţi să o apelez astfel. Ei bine, mai întâi Prinţesa Maró îşi recunoaşte statutul de prinţesă, şi acesta este un prim pas important în folosul călătoriei iniţiatice la care tocmai se înhamă. Dă de pereţi cu maşinuţele, cu soldăţeii, aruncă cu un oftat pachetul de ţigări boţit la nervi în hazna şi strânge în braţe păpuşica roz, toată numai dantelă şi voaluri. "Hai să mergem, fată, să ne vedem de-ale noastre!" Pe urmă ni se explică că actul sexual cu un minor nu este pedofilie, pedofilia neavând legătură cu homosexualitatea. Dar Prinţesa Maró este homosexuală, pedofilia este inferioară homosexualităţii iar actul sexual cu un minor nici măcar pedofilie nu e. De ce oare Prinţesa Maró ne vorbeşte atât de abstract, să fi fost de vină răcoarea, să-l fi tras la cap? Staţi aşa că s-ar putea să fi elucidat eu însumi misterul. Iată ce zice la un moment dat Prinţesa Maró: "Îmi pare rău că nu am rechizitoriul la mine, reţeaua nu a fost condusă de mine, sunt nişte tineri care se prostituau pe nişte sume de bani. Erau minori!" Adică dacă i se face act secsual de către un minor, nu poţi domne să îl acuzi pe respectivul sodomizat că ar fi pedofil, cum nu poţi să acuzi pe unul care trece sub geamul unei bănci că a spart banca, dacă din senin fereastra se sparge şi cade peste el. L-a spart banca pe bietul om, asta s-a întâmplat!!! Nu poţi să îl acuzi, nu-i aşa? NU POŢI!!! Iar minorul activ nu este neapărat homosexual, de aici şi constatarea Prinţesei Maró cum că nu are legătură cu homosexualitatea. Prinţesa Maró ca mulţi alţii acuzaţi că ar fi pedofili sunt de fapt victimele unor minori emancipaţi, nu neapărat homosexuali, dar în orice caz curioşi şi iubitori de sporturi extreme. Un soi de indieni tălpi iute, cum te prind cum te şi ... Normal că Prinţesa Maró nu a plătit pentru favorui sexuale pentru că nu au fost favoruri. Pentru nişte heterosexuali acestea sunt defavoruri, pentru un homosexual sunt un fel de surprize-suprize. Şi totuşi tinerii aceia aveau farmecul lor, iar de-aici încolo trebuie citit printre rânduri, pentru că Prinţesa Maro ne face dovada bunelor sale intenţii, declarând că nu ne doreşte să ajungem şi noi la puşcărie "Pentru el, închisoarea a fost o experienţă cumplită şi umilitoare, pe care nu o doreşte nimănui." Ar fi fost culmea să ne dorească aşa ceva... Să trecem şi noi printr-o prismă greu de explicat, cum i s-a întâmplat domniei sale: "Am trecut printr-o prismă greu de explicat." Probabil că puşcăriile la noi sunt dispuse cu tuneluri sub formă de prismă, nu cilindrice, ca în puşcăriile americane (am văzut eu în Prison Break!!!) Şi totuşi, în ciuda aparenţelor avem de-a face cu un bărbat adevărat ascuns sub numele de Prinţesa Maró, pentru că iată, de ce este el revoltat: "Am primit scrisori în care eram întrebat dacă am scăpat săpunul la duş, cum pot formula ei oare aşa?" Adică totuşi, nu mă luaţi în balon, vorbiţi-mi cum îi vorbiţi unui bărbat adevărat: ţi-ai tras-o pe la spate? Te-ai înţepat în ochiul maro, Prinţesă Maró?

Şi iată ún cele din urmă şi ultima maximă a acestui ipochimen: "Nimeni nu purta mănuşi, nu aveam bucătăreasă pentru a servi, tot deţinuţi aduceau mâncarea." Păi auzi păpuşă mică, ia du-te tu dracu'... În puşcărie eşti infractor, violator sau violat de minori, nu mă-ntere, eşti oricum jegos de tot. Na că m-am enervat! Dacă vrei matale bucătăreasă du-te acum la pensiune, la demipensiune sau la hotel, ca să recuperezi timpul pierdut în care ai fost servit cu friptură de curcan în aspic şi sos de prune coapte cu mâna pe care tocmai şi-a scos-o deţinutul din rozetă. În ceea ce priveşte nevinovăţia Prinţesei Maró nu mă pronunţ, dar aştept să îi citesc viitoarele aventuri.

Ioniță din Clejani își pune silicoane de dragul Margheritei...

Iată o știre șoc pentru mulți dintre noi, cărora Ioniță din Clejani li s-a părut întotdeauna un tip cool, ba chiar un simbol al bărbatului român contemporan. ”Margherita, fericită după ce şi-a convins tatăl să-şi pună silicoane!” Ioniță, acest haiduc modern nu este decât o păpușă de cârpă în mâinile fiicei sale, Margherita, gata să îi îndeplinească acesteia orice dorință, inclusiv aceea de a-și pune silicoane. Dacă nu mă credeți, citiți mai multe aici.

Citind aceasta, zău așa dacă nu mi se face milă de bărbați, de Ioniță aici în cauză, care, de dragul fetei este gata să se dea și peste cap. Dacă până acum condiția femeii în societate se putea rezuma la: ”numai mamă să nu fii!”, văzând în ce hal l-a adus Margherita pe Ioniță, îmi vine să exclam: ”numai tată să nu fii!” S-a întors lumea cu susu-n jos de a ajuns Ioniță din Clejani să își pună silicoane, de dragul de a-și face fiica fericită... Păcat totuși că nu are și Guță o bomboană de-asta de fată, că aș fi avut și eu niște idei cu privire la lucrurile simple care le fac pe fete fericite.

Complement, agent

Știți cu toții ce e acela un complement ”de” agent. Nu foarte popular la testele de sintaxă și morfologie, precum celelalte complemente, complementul de agent este în zilele noastre tot mai mult pe cale de dispariție datorită limbajului jurnalistic în grațiile căruia verbele la diateza pasivă nu par să intre. Nu același lucru însă se poate spune despre un complement ”de rit nou”, care pare să câștige teren mai ales în tabloide. Este vorba despre ”complement, agent”.

Să luăm un exemplu. ”O femeie face sex neprotejat cu ...” Să zicem bărbați. Ok. În cazul ăsta pe bărbat îl poți acuza de orice, dar că ar fi indirect niciodată nu. Așadar bărbatul e agentul. Un fel de ”agent VIP”. Cu bărbați cu bani, cu mașini străine, cu cont mare în bancă, cu IQ redus... șamd. Dacă însă vrei să scoți mai mult în evidență momentul de neuitat al acestui secs neprotejat - pentru că trebuie să recunoaștem că e ceva adrenalină în tot procesul aista - ce faci, fără să apelezi la tropi? Nu vă gândiți prea mult pentru că aflăm de la Antena 3 că este suficient să ne bâlbâim: ”Face sex neprotejat cu bărbații cu care face sex”. Era la mintea cocoșului și nimeni dintre noi nu a reușit să dezlege enigma. Rușinică. Nu cu bărbații din colectiv, nu cu bărbații de o anumită culoare, nu cu bărbații din topul 100 al multimiliardarilor. Divagăm... Pur și simplu cu bărbații cu care face sex. Complement, agent pare la prietenii de la Antena 3 să devină mai popular ca polițistul, adjectiv.

Iată și câteva alte exemple:

- joc fotbal cu... băieții cu care joc fotbal,

- beau bere cu... oamenii cu care beau bere,

- plec în concediu cu... prietenii cu care plec în concediu.

Scrieți băieți, numai scrieți!

Iubim maneaua, dar să nu fie în rromani

Ca mulți români care urăsc maneaua nu am nimic cu etnia care a ridicat-o la nivel național, chiar internațional. În primul rând pentru că maneaua în sine a fost concepută ca brand de export, pentru grosul românilor, care până la apariția acesteia curtaseră intens muzica populară de rit nou, cu pițigăieli marca Ileana Ciuciulete și cu versuri cretinoide. Era loc de altceva și atât le-a trebuit lui Guiță, Minunatului și companiei pentru a revitaliza tiparnița de bani. Paradoxal, masele iubitoare de manele au fobie de limba maternă a maneliștilor. Extrapolând, ar mai lipsi să auzim români declarând că le place Sting, dar doar atunci când nu cântă în engleză. Un iubitor de muzică rromani automat nu mai poate fi un fan al manelelelor, ci un ascultător cult, de world music. Săptămâna trecută, când s-a spart buboiul prostiei românești prin ambasadorul onorific, Viziru, această tendință a ieșit la rampă: nu ne deranjează să fim reprezentați la Eurovision de un manelist, însă ne calcă teribil pe sistem să ne prezentăm cu o piesă în rromani. Pentru că am da apă la moară celor care ne consideră țigani. O piesă în limba engleză este mult mai reprezentativă, nimeni nu s-ar supăra dacă occidentalii ne-ar acuza că suntem englezi. Electric Fence, cum era de așteptat nu a câștigat preselecția națională de aseară și nu va reprezenta România la finala de la Baku cu un cântec în rromani, în schimb ne va reprezenta Mandinga cu o manea. Pentru că ”Zaleilah” este o manea! O manea cu cimpoi, Costi Ioniță arătând astfel lumii întregi că nu numai cei de la Korn au cimpoaie, avem și noi...

Și e mai bine așa, pentru că din câte știu eu, și cultura mea politică este mai departe pe butuci, nu s-a schimbat nimic pentru România, în context geo-politic, care să influențeze voturile celorlalte țări în cadrul finalei de la Baku. Și chiar dacă prin absurd Queen nu ar fi scris ”I Want to Break Free”, ci Costi Ioniță, tot nu am fi câștigat niciodată finala competiției nici măcar cu minunăția asta de cântec. Cu atât mai puțin cu ”Zaleilah”. Nu sunt suficiente voturile căpșunarilor, ale moldovenilor, ale femeilor de serviciu, menajerelor sau muncitorilor în construcții împrăștiați prin europa. Chiar dacă încă o dată Moldova ne va da 12 puncte... Și atunci parcă mă doare mult mai puțin că Electric Fence nu se va înscrie pe lista perdanților români de-a pururea, amin.

În încheiere mai am ceva de spus și vă rog să tratați speculația mea cu maxim de toleranță. Juriul de specialitate a scos învingătoare pe Electric Fence. Pe care i-a văzut și i-a auzit live. Publicul, care nu s-a înghesuit să aleagă EF învingătoare i-a văzut pe sticlă, ca și mine. Și ce am văzut noi. Un haos. O filmare cu minim de montaj pe mixer, dacă am numărat în 3 minute mai mult de 10 cut-uri. Iar acum vorbesc despre un grup numeros, cu joc de scenă și piesă ritmată. La un singur solist 10 lipituri de montaj sunt suficiente, la un grup nu, nici măcar pentru operatorii lui Lars von Trier, ce să mai zic despre niște amatori. Lucrul ăsta a enervat. Privesc Electric Fence și mai mult văd aerul filmat la trecerea camerei de la unul la altul decât pe Elena, solista grupului. Nu am să îi acuz acum pe cameramani sau pe regizorul de montaj de sabotaj, mulțumindu-mă doar să spun că, indiferent de prestație, un astfel de ambalaj video discreditează.

P.S.

Aseară eram la un pas să trimit sms-ul prin care îi felicitam personal pe oamenii aceștia minunați cu gardurile lor electrice de succesul la juriul de specialitate. În clipa când mă pregăteam să dau send, BebeBebe m-a oprit cu un sec: s-a calificat Mandinga. Dezamăgit, nu m-a mai interesat nimic, nici măcar câte voturi prin sms a primit Mandinga. Vă întreb acum, care a fost diferența? Asta dacă voi ați auzit. Sau poate că nici măcar nu s-au anunțat decât tot acele 12 puncte de care am aflat și eu...

Lucian Viziru - un anal-ist pe probleme de patrimoniu cultural național

Am o curiozitate morbida. Mi-aș dori să văd extemporalele lui Viziru Lucian, Temișan Aurelian și Trăistariu Mihai la română, mai precis la ”Țiganiada”. Îmi dau seama însă că cer prea mult. Oricum, fac apel la toți dascălii acestora, să caute lucrările acestor elevi. Sunt convins că acestea au deja o mare valoare sociologică. Răsfoindu-le s-ar putea să fim surprinși de naționalismul precoce al acestor trei elevi. Mare minune dacă ele nu se încheie cu: mie nu mia plăcut pentru că e cu țigani și Budai-Deleanu nu e un scritor pentru copi pentru că scrie prost și urât și despre țigani. În orice caz, mi-ar fi suficient și dacă cineva i-ar întreba astăzi cine a scris Țiganiada. Parol că nu știu. Viziru sigur o să zică ceva de Vârciu - că sunt pe același tronson: cântăreți actori, Temișan o să îl facă pe Rică Răducanu autorul epopeii iar Trăistariu cu siguranță o să ne răspundă ușor interogativ: Costi Ioniță sau Copilu? Copilu? Într-adevăr, dacă nu ar fi fost Budai-Deleanu, românul ar fi trăit mult mai fericit, ideea că țiganii sunt atestați până și în literatură adeseori tulburându-i nopțile. Eu personal în dimineața asta aș fi putut să îmi beau mult mai liniștit cafeaua dacă nu ar fi existat pe sticlă un anal-ist muzical (de fapt existențialist, pentru că raționamentele sale depășesc cu mult sferele muzicii) precum Viziru. Prezența sa m-a tulburat. Un băiețaș care nu s-a remarcat cu nimic în nimic, dar care a fost mereu prezent pe sticlă. Aveam eu niște colegi pe care astăzi îi suspectez că erau de fapt watcheri, care cum se întâmpla ceva special în zona în care coabitam erau prezenți. Se filma pe Dorobanți ”Alo, aterizează străbunica”, hop apăreau și ei în mulțime. Avea loc un accident, cei mai documentați în materie ghiciți cine erau? Trebuiau descărcați pepeni, hop apăreau și ăștia. Așa și Viziru. Trebuiau niște băiețași să pseudocânte, îl vedeai și pe Viziru. Era nevoie de un actor care să zică. Bună dimineața! sau Cât e ceasul?, rolul i se atribuia lui Viziru. Iar acum, Viziru acesta este și analist muzical. Și trage semnale de alarmă, ros pe față de invidia că el nu se găsește pe lista calificaților la preselecția pentru Eurovision 2012. Ce grozăvie, ce blestem pe România să fie reprezentată la Eurovision de o trupă care cântă în rromani. Pare articulat băiatul până când ne explică că același blestem s-ar repeta și dacă în locul celor de la Electric Fence am fi reprezentați de Cătălin Josan. Pentru că el nu este român, este moldovean!!! Asta m-a convins de intelighenția lui Viziru, de altfel român verde, fără nici o îndoială, după cum rezultă și din nume. Nepotu lu Gogu Viziru...

Din păcate, prezența lui Lucian Viziru pe sticlă este la fel de meteorică precum prezența sa oriunde, așa că să nu vă așteptați la consecvență. Data viitoare când îl vom mai vedea scremându-se să formeze sau să reformeze opinii va fi vorba de vreo eclipsă de soare sau de vreun pârș rătăcit pe DN1. Mi-ar plăcea să îl aud pe Viziru, nu vă mint, militând să fie scoasă înafara legii și ”Mica țiganiadă” a celor de la Phoenix, dar și filmul ”Șatra”. De asemenea și în ”Train de vie” filmul lui Mihăileanu, țiganii ar trebui înlocuiți cu niște români amărâți. Dar nu se va întâmpla acest lucru, pentru că Lucian Viziru, foarte consumat după talk-show-ul în care a explicat ce rău ar face României Electric Fence dacă s-ar prezenta cu piesa ”Șun ta” la Eurovision și-a luat o binemeritată pauză.

De fapt pe Viziru cel mai mult îl supără limba. Și manelele dacă ar fi fost cântate în rromani l-ar fi deranjat, firește, cântate în română acestea au devenit patrimoniu cultural național. Apropo de patrimoniul ăsta, poate că totuși, cineva ar trebui să îi explice lui Viziru că până la urmă scrierile în rromani, în maghiară, în germană, în sârbă, în rusă sau ucraineană de pe teritoriul României fac parte din patrimoniul cultural românesc. Pentru că ele aparțin unor cetățeni români, de alte etnii. Dacă respectivii emigrează, Viziru se laudă că sunt români de-ai lui, trend destul de specific momentului, mai ales că pe zi ce trece aflăm că tot mai mulți hollywoodieni sunt români de-ai noștri, dacă însă rămân în țară îi subminează supremația. Până la urmă, chiar dacă a fost supărat pe privighetoarea muzicii românești, recte Trăistariu, băiatul ăsta cu voce gâtuită de emoție mai ceva ca Fuego, Viziru recunoaște că a făcut lobby României cântând Tornero în italiană, ba mai mult, i-a făcut pe italieni să priceapă că și românii sunt oameni. După succesul lui Tornero în Italia, toți italienii se înghesuie să cunoască români. De altfel se și spune că mai nou italianul are o singură dorință arzătoare: să cunoască un singur român și să moară. Dar o trupă de români să cânte în rromani... așa ceva nu s-a mai auzit.

Ce rușine universală a produs Nat King Cole când a cântat ”Espanol”. Sau Sting cu al lui ”Fragile”. Ca să nu mai zic de Paul Simon pe ”Graceland”. Rușine pentru culturile lor!

P.S.

Propun ca în cazul în care Electric Fence câștigă Eurovision, Viziru să fie scutit de contribuția la acest eveniment. Până la urmă, ar trebui în cazul ăsta să plătească totul Electric Fence din buzunarul propriu, da? Pentru că eu nu am vrut să câștigăm concursul ăsta, da-o dracu de celebritate și de ieșire din anonimat. Dacă mă gândesc bine chiar nu vreau să știe Europa de noi. Noi îl avem pe Viziru, bun la orice. El poate să cânte, să joace un meci demonstrativ de tenis, să pupe o actriță și să îngaime raționamente. E tot ce ne trebuie. Și dacă chiar atât ne roade că nu avem și noi Eurovision la București, propun să organizăm noi un fel de festival iar interpreții din diverse țări să fie interpretați de Viziru cu peruci, fuste scurte și pantofi cu toc. Și unde Viziru chiar nu poate fi convingător, să îl susțină Trăistariu.

Lucian Viziru - românul nostru etern și universal.

Oana Lianu, erou al muncii socialiste clasa a 9-a

Pe zi ce trece mă conving mai mult și mai mult că toate concursurile de talente, televizate au rolul de a ne ajuta, pe cei mai puțin hotărâți dintre noi de a renunța la televizor în favoarea socializării ”in wild”. Odată ce ai prins mecanismul, odată ce ai fost dezamăgit ai tendința chiar dacă vei continua să urmărești emisiunea să o faci mult mai critic și cred că asta mi se întâmplă mie acum. Sunt fericit că m-am uitat la Vocea României și că l-am descoperit pe Canaf și că la prima ediție de români cu talent l-am văzut pe Ianău. De-aici încolo totul devine discutabil.

Am văzut sâmbătă, în reluare și printre picături românii cu talent. De fapt am văzut o reclamă de emisiune viitoare, și fără să pricep că nu mi se va oferi nimic din aceasta în ediția de față am așteptat ca prostul să o văd cu ochii mei pe Oana Lianu, decalând astfel ieșirea în parc cu ”piciu”. Înainte de a arunca cu pietre în mine, ascultați-mă până la capăt. Nu am dezvoltat nici o ”plăcere vinovată” (că observ că e la modă să traducem expresii din engleză, evident datorită absenței acestora în limba română...) pentru Oana Lianu! Am avut însă ocazia să o urmăresc, cu vreme în urmă, prestând ca o profesionista în muzică. Conferenţiar universitar doctor la catedra de Pedagogie Muzicală a Facultăţii de Muzică a Universităţii din Oradea și autoare a unui Curs de folclor muzical, cea de-a treia carte a sa, s-ar putea spune despre Oana Lianu că este o profesionistă. Cadru didactic și dirijoare de ansamblu folcloric, Oana Lianu mai are și un loc de muncă. Acum să consider că acesta ar fi talentul Oanei Lianu mi se pare din cale-afară de arogant. Meseria, brățara de aur, poate fi văzută ca un talent, dar aș rămâne doar la sensul de figurat, pentru că, în esență, când practici un job de ani de zile, nu prea mai știi ce e talent și ce e exercițiu. Prin urmare aș zice că Oana Lianu are exercițiu. Asta nu înseamnă însă că locul unui astfel de profesionist este la Românii au talent, pentru că se creează un precedent periculos. Mă aștept deja să îl văd concurând aici și pe Hagi, și pe Marcel Iureș, și pe Mircea Cărtărescu sau Andrei Șerban, practicându-și în public și pe ecrane meseria care i-a consacrat. Și totuși, poate că tocmai, talentul Oanei Lianu este că, pe lângă faptul că este doctor și cadru didactic mai este și o guristă desăvârșită. Enormitatea este că, fără nici o cultură în materie sau vreun ”talent” desăvârșit de a cânta jazz, Oana Lianu comite o impostură. Vine la Românii au talent și se preface că ar ști să cânte jazz. Mutilează Ciocârlia, lăsând-o nu doar fără pene, cu tuleiele la vedere, dar înlocuindu-i organele interne cu niște agregate scârțâitoare made in CCCP.

Și fiindcă tot veni vorba de URSS, aș mai spune că cei care au prins perioada comunistă, sau care nu au prins-o dar au citit cartea lui Vasile Ernu ”Născut în URSS”, gestul Oanei Lianu se încadrează perfect la categoria ”erou al muncii socialiste”, prestând acum la Cântarea României. Pentru că asta face. Gradele obținute nu sunt suficiente pentru un artist muzical polivalent ca Lianu. Mai trebuie să și exceleze prin acestea, pe piața proletară. Să afle toată lumea de valoarea ei încât imprimeriile și casele de discuri să nu mai poată face față cerințelor pieții. Să îl surclaseze pe nenea Maicăl Gecsăn la vânzări. Să meargă după ea, în concerte nu cu geanta de voiaj plină cu CD-uri, ci cu un vagon special conceput, dotat cu agregate de conservare din care să își comercializeze pe bandă rulantă produsul muzical.

Acestea fiind zise nu mai am nici o îndoială cu privire la ”talentul” Oanei Lianu. El există, este mare, poate chiar desăvârșit, dar nu are nicio legătură cu arta. O pot considera de pe acum ”Erou al muncii socialiste clasa a 9-a” în impostură!

Boicot preselecţii Eurovision 2012 din motive de Fuego

Gata, am ameninţat de mult, dar de data asta chiar nu mă voi mai uita la preselecţiile româneşti pentru Eurovision. De data aceasta am un motiv serios şi acesta este "manipularea opiniei publice" indusă de TVR. Mai jos veţi putea citi o listă de "recomandări" ale unor interpreţi sau grupuri româneşti care ne-ar putea reprezenta ţara la Eurovision 2012. Aruncaţi un ochi peste ea, după care continuăm.

Aurelian Temisan
Akcent
Alex Velea
Alexa
Alexandra Stan
Alexandra Ungureanu
Alin Vaduva
Alina Eremia
Anamarie Dancs
Anda Adam
Andra
Andreea Banica
Antonia
Blaxy Girls
Bogdan Bradu
Catalin Josan
Claudia Pavel
Connect-R
Costi Ionita
Cristian Sanda
Cristina Vasiu
Dalma
Dan Balan
Delia
Desperado
Directia 5
Dj Project
Dya
Edward Maya
Elena Gheorghe
Ellie White
Fly Project
Giulia
Holograf
Horia Brenciu
Hotel Fm
Inna
Ionut Ungureanu
Irina Popa
Jasmine
Kamelia
Keo
Laurentiu Cazan
Laurentiu Duta
Leo Iorga
Liviu Teodorescu
Lora (Wasabi)
Loredana Groza
Lucia Dumitrescu
Luminita Anghel
Mandinga
Marcel Pavel
Maria Radu
Mihai Traistariu
Miki
Monica Anghel
Mona ( feat Liviu Hodor)
Morandi
Natalia Barbu
Nico
Nicola
Noni
Ovi
Pasager
Pasha
Paula Seling
Pepe
Proconsul
Razvan Krivach
RedBlonde
Silvia Stefanescu
Simona Nae
Smiley
Stefan Banica Jr.
Tabasco
Taxi
Tavi Colen
The Marker
Tica Alexe
Tony Tomas
Tara
Voltaj
Vunk
Zero

După ce ascultă piesa, juriul poate cere compozitorului să înlocuiască artistul care o interpretează cu un nume din respectiva listă. Potrivit regulamentului, dacă acesta refuză, melodia va fi descalificată.

Nu aţi constatat nici o absenţă (una cel puţin) flagrantă din această listă? Atunci vă întreb eu. Unde este Fuego? Tot eu vă răspund. Nicăieri. Nu îl veţi putea găsi nici după numele său din acte, Paul Surugiu. Şi atunci întreb: are vreun rost să te mai uiţi la aceste preselecţii dacă marele artist român cu nume străin lipseşte? Pentru mine NU.

Unde-i Marina Voica, Mirabela Dauer, Angela Similea, Mihai Constantinescu, Ilie Micolov, Gabriel Dorobanţu, Corina Chiriac, Alexandru Jula, unde-i Iris? Unde-i Artaxerxes...

Carmen Şerban nu poate fi lesbiană pentru că e bărbat!

Lumea a luat-o razna clar. Aflăm pe zi ce trece că nimic nu este ce pare a fi, prin urmare da, pipa încetează să mai fie o pipă, doar Pippa va rămâne Pippa, ceea ce s-ar traduce prin: noroc cu naturelu! Înainte ca ACTA să îşi intre în drepturi, secrete ţinute cu mare stricteţe ascunse în tainiţele inimilor ies la iveală, şi nu o să ghiciţi niciodată unde, la CanCan TV de la KanalD, de unde sunt înclinat să trag concluzia că deja ACTA există în România şi că îşi face treaba, dar şi că providerii de net sunt mână în mână cu CanCanTV. Mai mult, printre angajaţii acestora câţiva sunt fani ai manelelor şi fac demersuri disperate de a scoate de la naftalină manelişti intraţi în dizgraţie.

Aseară am aflat cu stupoare că unica, inegalabila, regina manelelor şi a curelor de slăbire, Carmen Şerban ar fi gay. A căzut cerul pe mine. Toate visele mele erotice în care protagonista, Carmen Şerban cânta în momentul orgasmului "mănânc friptură la grătar fără grijă la cântar, măi" s-au năruit. Am sperat în timpul confruntării televizate între cele două ca Carmen Şerban o va face praf pe micuţa impostoare, însă nu a fost aşa. A recunoscut că a luat-o sub aripa ei protectoare. Că a tuns-o cu o forfecuţă mică, de unghii. În cap, cică. Eu unul m-aş plictisi să tund pe cineva cu forfecuţa de unghii, faptul că Carmen Şerban nu s-a plictisit mă face să cred că în paralel mai făcea ceva. Poate cu cealaltă mână îi făcea pedichiura, cine poate şti? Pe urmă a zis că micuţa nimfetă îi zicea chiar "mama", deci nici vorbă de sex, după care aflăm că Carmen Şerban îşi zice chiar ea "mamă" în relaţie cu cele mai bune prietene ale ei. Cu care doarme împreună în pat. Că sunt prietene, doar, cu prietenii împarţi şi acelaşi pat, la o adică. Noroc că nu sunt prieten cu Fuego, m-a ferit dumnezeu... Of doamne, mare şi atotputernic, scoate doamne nişte dovezi pertinente că Carmen Şerban nu a făcut secs cu micuţa şi dacă a făcut, ascunde doamne cearceaful care mai poartă şi astăzi semnele deflorării acesteia. Pentru că nu e bine. Nu e bine pentru întreaga cultură românească să ne pierdem şi puţinii artişti valoroşi.

Lumea fără Carmen Şerban va fi mult mai săracă şi lipsită de farmec. Muzica, cultura, alimentaţia sănătoasă fără dietele Carmenei Şerban sunt lucruri greu de conceput. Dacă este adevărat, eu unul nu voi mai putea să ascult manele fără să mă întreb: oare nu cumva sunt minţit? Oare nu cumva oamenii ăştia spun lucruri neadevărate. De pildă Guţă. Acum stau şi mă întreb dacă nu cumva Guţă ne minte când zice "sunt frumos ce faţă am de gigoloo0oo, mor femeile, de mine ce mişto..." Sau dacă nu cumva şi Guţă se iubeşte cu bărbaţi. .. O doamne, fă să nu fie adevărat.

Acum mă întreb - pentru că a făcut secs cu o minoră, ca profu de sport, până la urmă, nu? - oare dacă se dovedeşte că e adevărat, o să facă Carmen Şerban puşcărie? O doamne, salveaz-o pe Carmen Şerban, te conjur! Poate că aflăm că Carmen Şerban e transsexuală. E bărbat jos, înţelegeţi ce vreau să zic... Sau e marţian. Deci nu mai poate fi lesbiană. Şi poate nici fata nu era minoră în momentul actului secsual, doar că, din cochetărie feminină îşi ascundea vârsta.

O meserie de viitor: comisar ACTA sau IT-ist la furnizorii de Internet sub dictatura ACTA

Pentru cine nu ştie ce este ACTA (de fapt nu ştie încă) iată câteva detalii:

ACTA apără interesele deţinătorilor de drepturi de proprietate intelectuală şi poate impune monitorizarea conţinutului online de către companii private. Acestea pot limita formele de exprimare de pe Internet şi pot împiedica utilizarea patrimoniului cultural al societăţii, în urma sporirii sancţiunilor. Tratatul va avantaja companiile mari şi poate ridica probleme celor cu o cifră de afacere mai mică.

Furnizorii de Internet ar putea supraveghea reţelele proprii, pentru a furniza deţinătorilor drepturilor de proprietate intelectuală date ale unor presupuşi suspecţi şi poate utiliza mecanisme de identificare a unor presupuşi infractori.

1. Tratatul A.C.T.A este implementat la nivel GLOBAL
2. Tratatul A.C.T.A nu afecteaza doar continutul website-urilor si le blocheaza accesul la internet ci masurile inainteaza mai adanc penetrand si supraveghind orice trimiti/primesti oriunde pe internet.
3. Cu ajutorul tratatului A.C.T.A furnizorii de internet pot debransa abonatul daca incalca legile dreptului de autor.

Acestea sunt doar principiile de bază, enunţate cât se poate de neutru, pentru ca în realitate situaţia să stea cam aşa:

Furnizorii de Internet obţin astfel libertatea LEGALĂ de a se folosi de orice informaţie pe care abonaţii lor o deţin în calculatoare, sub acoperirea marilor companii care solicită monitorizarea "suspecţilor". Îmi poate garanta furnizorul de Internet că angajatul care îmi va monitoriza mie calculatorul legat la reţea nu este un tip instabil emoţional? Că din dorinţa de a face un ban necinstit nu îmi va fura proprietatea mea intelectuală? Să vă dau un exemplu. Sunt scriitor, am lucrări pe care aştept să le public. De unde ştiu eu că un nebun de angajat la furnizorii mai sus citaţi nu mi-l fură, schimbă pe alocuri topici şi câteva cuvinte şi nu îl publică drept al lui? Sau că un angajat nervos că tocmai a fost pus pe liber nu lansează în eter tot ce poate eu aş vrea sa rămână cât mai personal? Pot să previn toate aceste derapaje, dar pentru asta aş avea nevoie de încă un calculator pe care să nu îl leg la net, aşa că, în clipa când mă hotărăsc să îmi pun Internet ar trebui să fac un calcul financiar în care să intre şi respectivul calculator. Nu mi se pare ok. Nici dacă furnizorii mi-ar oferi pachetul Internet cu un calculator tot nu mi s-ar părea ok, pentru că îi pot bănui şi aşa că mi-au introdus un cip şi că oricum pot avea oricând acces wireless la acesta.

Ca să fie foarte clar, combaterea pirateriei mi se pare benefică şi aş încuraja-o foarte vocal, dacă aş găsi şi soluţii viabile pentru a nu transforma această măsură într-una abuzivă, care restrânge libertăţile la informare şi cultură. În prezent am abonament la câteva site-uri care îmi oferă şansa de a fi la curent cu noutăţile în ceea ce priveşte filmele sau serialele online. Nu downloadez pentru că nu mai are sens, de mult, fiind suficient să le văd. Filmele care cu adevărat mi se par importante le cumpăr în original. La cele româneşti mai ales, avantajul este că oricând am ocazia să mă întâlnesc cu regizorul sau cu actorii le pot cere autograf pe produsul lor, ceea ce şi fac, de aici valoarea în plus pe care consider că o au astfel de "produse". O astfel de implementare cu cap a vizionării online ar reduce substanţial pirateria globală. Dar nu cred că răspunsul trebuie aşteptat de la Big Brother. Nicidecum.

P.S.

Îmi amintesc că în copilărie unii vroiau să se facă poliţişti. Nu securişti sau turnători. Poliţişti. Alţii medici. Nu şpăgari. Medici. Astăzi aflu că unii copii visează să se facă IT-işti în funcţii înalte dezvoltate de luminaţii de la ACTA şi au şi un motiv. Măcar am acces la tot fără să fiu acuzat că fur. Nu IT-ist, ci "watcher". Big Brother. Nu vi se pare că ceva e în neregulă?

Cine m-a... Gia?

Nu îmi place Cinemagia, care, în cel mai bun caz ar putea fi un site mediocru de traducători engleză-română! Nu cred că în România câţiva oameni deştepţi şi iubitori de film nu ar putea pune de un website pe care să îl înnobileze cu percepţiile lor personale şi evident, originale. Dintr-un motiv sau altul uite că lucrul acesta întârzie să se întâmple, iar Cinemagia, care îmbătrâneşte sub ochii noştri devine cel mai îndrituit organ în materie. Din nefericire, Cinemagia îmbătrâneşte după ce anterior se ramolise. Oamenii cu păreri sunt cei care animează site-ul şi din când în când apare Columbeanu (Pitbull) cu câte un articolaş vitriolic în stil propriu, din care mai străluceşte, rar, dar străluceşte totuşi, adevărul.

Din dorinţa de a umple serverul şi de a fi la zi cu informaţia, redactorii de aici sunt nişte oameni repeziţi cărora dacă le-o scoţi la înaintare pe trans-secsuala Naomi şi pe trans-nas-oala
Ţonciu vor da iama în prima, pentru că e blondă. Odată pornit un articol pe Cinemagia, aşa rămâne, de parcă le-ar fi frică să le vorbească comatoşilor ca nu care cumva să îşi revină la viaţă şi să îi hărţuiască.

Aşa s-a întâmplat cu Napoleom Helmis-ul de altădată, astăzi Nap Toader şi în buletin, regizorul filmului românesc "Nuntă în Basarabia". Nici până astăzi cei de la Cinemagia nu şi-au reparat greşeala, aşa că îl veţi întâlni aici pe regizor când cu numele de Helmis, când cu cel de Toader.

La "Bela Lugosi...", filmul lui Iepan, situaţia este şi mai jenantă. În româneşte îl întâlnim pe Bela Lugosi, iar în engleză pe Bella Lugosi, un fel de Jack şi Jill la care puţini dintre noi ne-am fi gândit. Deşi dedesubt apare clar scris numele acestuia în română, redactorii site-ului s-au ambiţionat să-l feminizeze, de aici şi bănuiala mea că Naomi are pe site-ul acesta un succes nebănuit.

Sunt gata acum să fac un rămăşag cu voi. Pe cât punem pariu că nici măcar nu îi pronunţă numele [bell:lla] ci [belo]? Vreţi să ştiţi şi de ce? Pentru că în felul acesta maschează cât pot atracţia pe care o nutresc pentru trans-secsuali.

Revoluţia misoginilor: femeia, un instrument, ca şi limba

Să ne înţelegem, în limba română când e vorba de persoane fizice naţionalităţile la genul feminin se fac de regulă după următoare regulă:
- adăugarea la forma de masculin a sufixului "că", cu, pe alocuri unele vocale de legătură ce le preced.

Exemple: ungur-oaică, chinez-oaică, turc-oaică, român-că (nu românoaică, please!!!), belgian-că, egipteancă, american-că, franţuz-oaică, bulgăroai-că, evrei-că, sârboai-că, nemţ-oaică, ceh-oaică, englez-oaică şi în cele din urmă, spaniol-oaică

Excepţie - adăugarea la forma de masculin a sufixului "ă", ca şi în cazul limbilor ţărilor respective.

Exemple: irlandez-ă, finlandez-ă, slovacă-ă, austriac-ă, portughez-ă, islandez-ă, albanez-ă, danez-ă,

Prin urmare, atunci când vorbim de o persoană fizică trebuie să ţinem cont de această regulă dar mai ales de excepţia care îi stă alături. Vorbim aşadar despre o "doamnă spanioloaică" şi nu despre una spaniolă. Să ne imaginăm cum ar suna: doamna chineză, doamna americană, doamna ungară, doamna română... Bleah...

Iată însă în cele ce urmează, aici, manifestul revoluţionar al celor care vor să ne înveţe că femeia este pe picior de egalitate cu limba, adică un instrument...

Au fost multe frumuseti care i-au cazut la asternut seducatorului actor roman Ion Dichiseanu, una dintre acestea fiind bomba sexy a anilor a50, spaniola Sara Montiel.

Florin Radu, fotograful care le-a furat sufletul Mălinei şi Mădălinei

Trebuie să vedeţi chestia asta pentru că o dovadă mai clară a faptului că paranormalul este la tot pasul nu există. De fapt, cazul de care vă vorbesc este într-un fel mai aproape de miturile indienilor, care considerau fotograful un hoţ de suflete. Odată poza făcută, multe zile nu mai aveai. Această cutumă s-a perpetuat, şi astfel de "vraci" au ajuns şi pe la noi iar unul dintre ei este Florin Radu. "În acest context, şedinţele foto cu Mălina şi Mădălina, făcute în acelaşi studio foto în 2006, la distanţă de numai câteva luni, par cel puţin stranii. Florin Radu, fotograful care a realizat imaginile, a povestit pentru cancan.ro că pozele cu Mălina au fost realizate în aprilie, iar cele cu Mădălina Manole - în august. Mai mult, după cum se poate vedea în fotografii, cele două cântăreţe au pozat în ipostaze asemănătoare."

Deşi este absolut evident din poze, eu o să mai punctez câteva dintre similitudinile ieşite din comun dintre destinul Mălinei Olinescu şi a Mădălinei Manole. Mai întâi nu este de neglijat că pe ambele le cheamă asemănător. Mălina-Mădălina. O silabă lipsă chiar nu mai contează când destinul vrea să îşi facă jocul. Pe urmă, uitaţi-vă la poze ca să vedeţi că ambele pozează nu doar aceluiaşi fotograf, dar în ipostaze identice: una cu chitară, alta cu scaun, una în blugi, alta în fustă, una cu mâna în păr, alta cu chitară lovindu-se în cap. Era să uit, că mai stau şi ambele cu mâna între picioare, ceea ce iar poate fi un semn către cei care le vor urma. Poate că e vorba de indicarea direcţiei, un fel de: aici, jos! Nu în ultimul rând cred că fotograful Florin Radu ar trebui pus urgent sub observaţie. E bine să ştim cine i-a mai pozat, ca să ştim să procurăm din timp materiale cât mai compromiţătoare pentru campania post mortem. Să fim cu un pas înainte, acesta este dezideratul.

Lucian Mândruţă, victimă a femeilor din vecinătate

De fapt, nu ştiu câţi şi-au dat seama de faptul că Lucian Mândruţă este în realitate o victimă. O victimă a femeilor din viaţa lui. Mai întâi fuse Andreea Esca. Lucian Mândruţă era, lângă Esca o prezenţă masculină. Atât şi nimic mai mult. Apoi soţia. O doamnă doctor. Iarăşi, Lucian Mândruţă s-a lăfăit liniştit la umbra titlului de "domnul doctor". Domnul Doctor Lucian Mândruţă. Pe urmă a apărut amanta. Clar ca lumina zilei, Mândruţă a fost şi de data asta o victimă, pentru că nu şi-a înşelat benevol soţia, ci în urma hărţuirii necontenite a amantei. Pe urmă iarăşi, constrâns de împrejurări, a făcut ce ştia mai bine. A ieşit pe post şi şi-a clamat postura de sex slăbit, atunci când şi-a cerut scuze soţiei în direct, la TV. De teamă să nu mai fie încă o dată hărţuit, acceptă să facă mai departe televiziune. O emisiune în care stă la şuetă cu vedete, în cada de baie. Dar nu oricum, ci îmbrăcat. Aproape de bondage, în orice caz sado-maso fără nicio îndoială. Recent, Lucian Mândruţă nu s-a putut abţine şi a sărit la jugulara Alinei Plugaru, fostă porno-star. Motivul? Se simte hărţuit de această, acum însă pe Twitter. Iată declaraţia sa:
„Alina, mă urmăreşti degeaba. N-ai ce învăţa de la mine. Singura poziţie nouă pe care o ştiu e cu cartea pe toaletă. Dar e posibil s-o ştii şi tu, în versiunea cu revista de modă.“

Poate că a venit vremea să-i explice cineva lui Mândruţă că raţiunea acestui twitter este "să fii urmărit". Altfel de pomană mai ai cont de twitter. Este ca şi cum s-ar fi dus la un bordel pentru a avea ocazia să spună tuturor că acolo a fost abuzat sexual. La fel şi cu Twitterul. Nu ar fi exclus ca Mândruţă să umble cu Alina Plugaru, şi pentru a nu bate la ochi a introdus textul ăsta. În orice caz, ce îmi place la Mândruţă este stofa de intelectual, mai ales atunci când se laudă cum citeşte el literatură de valoare pe căcăstoare. În orice caz, din text rezultă că a descoperit-o de curând. Şi mai rezultă ceva, în completarea celor spuse de mine, anterior, când vă spuneam că Mândruţă este supus femeilor din imediata sa apropiere. Nicio femeie nu are ce învăţa de la el. Există oricum şanse ca Mândruţă să se dezvolte în continuare ca individ, ca autodidact în măsura în care va explora noi şi noi poziţii. Cum ar fi: "cu cartea de identitate sub pernă".

Go for it, Lucian!

Decizie grea, închidere domeniu!

Simona Sensual a anunțat public că va renunța să se mai numească Sensual, pentru că dorește să acceadă într-o nouă realitate. Asta cu noua realitate e de la mine. Ea zicea cu cuvinte simple că a trecut vremea trupei, când era cool să cânți și să te cheme Sensual în loc de Suhoi. Pentru mine un ucru este clar, odată cu dispariția Simonei Sensual, Vasile Sensual nu își mai are rostul. Ea era farul meu călăuzitor, luminița de la capătul tunelului, ea era Bonnie, Romina Power, surioara mea Baccara, muza și colacul meu de salvare. Fără Simona Sensual sunt mai sărac și mă simt al nimănui, de parcă pentru mine ar fi venit totuși sfârșitul lumii.

Ce urmează nu știu, dar promit să vă anunț din timp pentru că până la urmă voi, cititorii trebuie să aflați primii. E dreptul vostru. Și dacă VasileSensual se va pierde, dizolvat în eter, în următoarele câteva zile, acest lucru se va petrece din respect progund pentru Simona Sensual. Mai mult nu pot spune. Am petrecut clipe minunate împreună, însă în lipsa patroanei mele spirituale mă tem că nimic nu va mai fi ca înainte.

La revedere Simona Sensual, la revedere Vasile Sensual!

Alexandra Bădescu, supranumită "organismul defect"

"La mine buzele ţin maxim două luni, organismul meu este un pic defect" declară cu vioiciune Alexandra Bădescu aici. Nu mă întrebaţi cine e Alexandra Bădescu, pentru că mi-ar fi imposibil să vă răspund fără a apela la termeni mai puţin ortodocşi. Ideea e că fata este mai mult sau mai puţin articulată, deci vorbeşte şi câtă vreme comunică, zic eu că nu avem de ce să ne facem griji, cel puţin vom fi anunţaţi din timp de calamităţile pe cale să le producă cu organismul său defect, devansându-l pe Mărmureanu şi chiar şi pe Hâncu. Urmează un comunicat important pentru ţară! Atenţiune atenţiune, se apropie periculos de voi organismul meu defect! Eu înţeleg că ne putem feri de organismul Alexandrei Bădescu, dar ce ne facem cu buzele ălea, care o ţin maxim două luni? Să presupunem că ai din greşeală o relaţie cu o astfel de fată pe care buzele nu o ţin decât maxim două luni. Ce facem? Trăim cu intensitate maximă două luni - când ai buze fierbinţi de ce să stea cuminţi n-o să le ţii aşa o viaţă-ntreagă, dragă - după care fugi mâncând pământul, că fata de care îţi plăcea şi care înainte te întâmpina cu buze darnice şi cărnoase acum se uită la tine cu scârbă sau de parcă tocmai şi-ar fi vărsat maţele, sau te uiţi la buze şi spui: decât să mă simt vinovat că te-au ţinut buzele doar câteva zile, sau de-acum încolo să nu mai am scăpare pentru că în relaţia cu mine buzele te-au ţinut mai mult de două luni, mai bine PA? Ce ne facem ce ne facem? Eu zic să o lăsăm pe Alexandra Bădescu.

Dar nu, nu pot. Pentru că fata declară mai departe, vorbind despre acidul hialuronic pe care urmează să şi-l injecteze: "Mă simt foarte bine, îmi era dor de senzaţia asta." Numai mie mi se pare că ori că a zis asta, ori că ar fi zis că îi era dor să îşi scoată un dinte, să facă caca după o lungă constipaţie sau să se opereze de apendicită e cam acelaşi lucru? Îmi era dor să îmi tai unghiile de la picioare. Îmi era dor să îmi storc un coş, îmi era dor fac biluţe de muci... Sunt deja convins că organismul Alexandrei Bădescu este integral defect. Mi-o imaginez pe aceasta, încă în convalescenţă după un transplant de creier. Deja vă grăbiţi să opinaţi că ar declara: "mă simt foarte bine, îmi era dor de senzaţia asta"? Greşit. Primele sale cuvinte, de-abia înţelese şi consemnate cu sfinţenie de cronicar vor fi: "vai ce mă doare capul!" Parol dacă vă mint.

"Conu Leonida faţă cu reacţiunea" sau un Caragiale anacronic

S-a tot vorbit despre actualitatea pieselor lui Caragiale, până când mi-a ieşit pe nas şi pe ochi. Era momentul să apară şi reversul, să văd cu ochii mei că în sfârşit Caragiale a ajuns anacronic. Aşa stă treaba cu piesa "Conu Leonida faţă cu reacţiunea", pusă în scenă la Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova de Diana Dragoş. Nu am nimic cu tânăra regizoare, care din punct de vedere sociologic şi contemporanul surprinde acest personaj caragialesc într-un moment "nepotrivit". Nu ştiu câţi din voi îşi amintesc cum arătau anii 90 în România, şi în ce măsură aceştia diferă de anul 2011. Pentru pensionarul român anii 90 se regăseau în opera aceasta a lui Caragiale câtă vreme acum nimic nu mai cadrează. "Civicul" Con Leonida de după revuluţie era exact ca la Caragiale, puţin retrograd, din pură nostalgie, puţin alarmist şi în mare măsură ipocrit. Conu Leonida de astăzi nu mai are nimic cu civismul, chiar cu civismul de terariu, retrogradul din el se justifică eminamente prin ramolisment cerebral iar alarmismul politic a devenit unul social, personal. Nu se mai preocupă de puciuri şi de scenarii la nivel înalt, nevoile sale personale primând. Câtă vreme însă prezinţi un Con Leonida şi o Efimiţa "defecţi", putrezi, loviţi de benga, câteva dialoguri din piesa iniţială repetându-se ca o bandă stricată în defavoarea altora, inexistente, nimic cerebral nu se mai justifică. Piesa lui Caragiale ia o nouă turnură, într-o lume guvernată la ceas de seară sau crepuscul de fiinţe de pe alte meleaguri şi de instincte sexuale refulate. Efimiţa cu oftături languroase şi cu încercări de strip-tease nonagenar iar Conu Leonida cu refulări sexuale anale pe cadrul de bicicletă, de pe care tocmai scosese şeaua.

Imaginea asta cu Conu Leonida sodomizându-se din eroare personală nu este nouă, şi cu toate acestea continuă să mă înfioare. Am avut nenorocul să mai fiu martor la o punere în scenă a aceleiaşi piese, în care, Lonida şi Efimiţa, doi bărbaţi, dintre care unul travestit se foiau în pat. Şi din când în când lui Leonida îi intra în fund (pardon de expresie) un con. Aţi citit bine. Un CON. Clar ca lumina zilei, avem de-a face cu CONU Leonida faţă cu reacţiunea. Şi totuşi mă întreb de unde fascinaţia regizorilor pentru "spatele" Conului Leonida.

Rămân de părere că, dincolo de găselniţele vizuale şi de noua perspectivă din care sunt tratate aceste personaje textul propriu-zis al lui Caragiale se pierde. Diana Dragoş ne oferă un Stan şi Bran, cu gaguri de situaţie şi goliciune la nivelul substanţei. Trashul din fundal şi dansurile moderne justifică oarecum noua abordare, oferind fussion-ul care alibi, dar fără nici un fel de profunzime. Ne-am întors la esenţe, la acel timp universal în care comedia înseamnă umor de situaţia, pierzând definitiv marca. Ne-marcat, râdem natural şi ieşim din sală mai goi pe dinăuntru decât intraserăm...