Despre conceptul de ”tragedie în lumea muzicală din România”

Aflu din presă că "o noua tragedie zguduie lumea muzicala din Romania." A murit fratele lui Puya. M-am liniştit. Pentru început mi-era teamă că vom fi anunţaţi că Fuego şi-a schimbat secsul cu unul care se vindea la reducere. Sau că Pamela de România va scoate primul album solo, după Ecstasy, cu Dan Grigore la pian, intitulat "Liduri celebre la dildo şi vibrator". Sau că Denisa de la Bambi a fost numită şefă de campanie la Irinel Columbeanu şi că nu va mai cânta niciodată. A plecat nenea Maicăl şi nu o să se mai întoarcă niciodată - cam aşa se exprima un băieţel după concertul lui Maicăl Gecsăn de la Bucureşti. Şi a avut dreptate să se văicărească, pentru că nu s-a mai întors.

Acum, la rece mă întreb şi eu ce legătură are cu lumea muzicală. Sesizaţi vă rog că sunt totuşi băiat finuţ şi nu mă întreb retoric ce legătură are Puya cu lumea muzicală românească, ci ce legătură are fratele său. Ar fi culmea ca de acum încolo, când moare fratele unui medic lumea medicală românească să fie zguduită de tragedie sau tragedie în lumea inginerilor, a murit fratele inginerului Pârvu... Doar pentru că era fratele lui Puya ar fi fost cazul ca toate casele de discuri şi imprimeriile din ţară să îşi oprească procesul. Produsul întrerupt brusc urmând astfel să se comercializeze pe bani grei, însoţit de disclaimerul: material muzical întrerupt în momentul când a fost anunţată oficial ora morţii fratelui lui Puya!!! De pildă, cred că acum este momentul când sunt făcute CD-urile cu colinde pentru decembrie, noile materiale cu "ler" şi cu Hruşcă. Brusc, după câteva leruri curajoase, linişte. Ca la Nutopiam International Anthem al lui Lennon. Opriţi zgomotele, a murit fratele lui Puya, PUIU.

Cum a murit fratele lui Puya? De supradoză. OK. Ce ar mai fi de spus? Că e greu pentru Puya, categoric, era doar fratele lui, dar tragedie pentru muzica românească nu văd de ce? Să fie oare pentru că din acest motiv Puya va juca câteva zile rolul Baronului Tourette, care va duce la neînțelegeri cu toți din preajam lui. Mai degrabă cred că e vorba despre o tragedie în lumea service-urilor auto din Italia, pentru că unii mecanici vor munci dublu ca să suplinească absența fratelui lui Puya. Și poate că și unii clienți îi vor simți lipsa.

Indiferent cum este privită, o tragedie rămâne o tragedie. Aici nu este vorba despre lumi, găști sau echipe, ci despre un om care nu mai este printre noi. Printre noi toți.

Frumuseţea româncelor sau Nu ne vindem ţara dar permitem penetrarea

Zilele trecute citisem într-un tabloid despre prezenţa la Bucureşti a unui mare actor de box-office de la Hollywood. Dincolo de tot felul de întrebări care mai de care mai idioată adresată acestuia, trona, cu superioritate eterna şi imanenta: "Cum vi se par femeile din România?" Asta chiar m-a enervat, deşi, ulterior am realizat că dintre toate complimentele pe care le cerşim de la străini, ăsta cu femeile este cel mai nevinovat, chiar dacă, din necunoaştere i se pune unui homosexual. Până la urmă ce e frumos îi place şi lui dumnezeu, nu? Cu brânza sau cu carnea e puţin mai delicat, pentru că nu tot vizitatorul în România este consumator de lapte sau carne. Decât să îţi răspundă că îl lasă rece, mai bine să ne spună că femeile din România sunt cele mai frumoase din lume, chiar dacă se simte de la o poştă că ne-a minţit.

Mă întreb ce fac feministele românce în timpul ăsta, pentru că un astfel de clişeu transformat într-un canon de "diplomaţie culturală" nu le poate face decât rău. Bine că m-am scandalizat eu, în timp ce ele şi-au rezervat din timp bilete la Titanic 3D.... Şi ne mai întrebăm unde s-a pierdut seva geto-dacă a românismului, lăudându-ne în sus şi în jos cu acuplarea între bărbaţii daci şi femeile romane, care a dus la naşterea poporului român. Adică invers, dar reducerea asta la absurd mă incită.

Mi-e teamă de această recrudescenţă a propagandei cu frumoasa, neasemuita şi nemaiîntâlnita femeie româncă. Mi-e teamă de genocid. Deşi aparent acesta este îmbrăcat în haina turismului, fie el şi sexual, există pericolul ca la un moment dat genocidul să se declanşeze. Să ne pună Uniunea Europeană popreală la româncele frumoase. Să nu aibă voie să iasă în stradă decât cu măşti pe faţă de Batman, Minnie Mouse sau Sergiu Nicolaescu.

Anecdota care îmi dă de gândit a fost relatată de cineva, care tocmai a vizitat o puşcărie din afară, populată cu cei mai periculoşi infractori. La un moment dat i se oferă ocazia să dialogheze cu unul dintre ei şi, surpriză mare, omul vorbeşte româneşte. Terminase medicină la Bucureşti. Amintiri grozave din România, şi printre altele întreabă: "Româncele tot aşa, frumoase ?" La sfârşitul conversaţiei, cunoştinţa mea îi mulţumeşte directorului penitenciarului şi îşi exprimă surpriza de a fi întâlnit oameni foarte drăguţi, totuşi închişi. Nominalizându-l pe deţinutul care studiase în România, directorul face ochii mari şi, relaxat spune: "Omul ăsta este închis pe viaţă. Ucigaş în serie! După ce s-a întors din România a omorât una după alta 10 femei".

Şi uite aşa, stau şi mă întreb cu privire la efectul pe care îl au româncele noastre asupra străinilor. Nu e cazul să generalizez, fireşte, dar este totuşi un subiect... sensibil...

Marian Nistor salvat de tricou...

Am vrut cu răutatea care mă caracterizează să scriu câte ceva despre Marian Nistor. Pentru cine nu ştie, Marian Nistor este ultimul romantic român, penultimul fiind Gabriel Dorobanţu şi antepenultimul Fuego. Marian e chiar ultimul. Savoy de felul său, acesta ar fi îmbătrânit urât dacă nu ar fi existat bentiţa, să îl salveze. Şi doamna din dreapta sa, Dorina, fireşte. Aş fi vrut să scriu despre Marian Nistor şi Mirabela Dauer, Marian Nistor şi Corneliu Vadim Tudor, Marian Nistor şi câinele, cel mai bun prieten al omului, Marian Nistor şi Marian Nistor.

Nu am să fac acest lucru. Nu voi spune nimic despre el. Absolut nimic. Şi ştiţi de ce? Pentru că poartă tricou cu The Cure, coperta albumului "Mixed up". Şi orice fan Robert Smith şi The Cure merită respectul meu. Aşadar, imunitate totală pentru Marian Nistor.

Şi aviz pentru instigatoarea Akritură! Încetează cu supoziţii de genul "cred ca l-a primit cadou de la vreun vecin care-l cumparase de la second hand". Uneori haina chiar îl face pe om! Şi alteori bentiţa...

Ioniță din Clejani își pune silicoane de dragul Margheritei...

Iată o știre șoc pentru mulți dintre noi, cărora Ioniță din Clejani li s-a părut întotdeauna un tip cool, ba chiar un simbol al bărbatului român contemporan. ”Margherita, fericită după ce şi-a convins tatăl să-şi pună silicoane!” Ioniță, acest haiduc modern nu este decât o păpușă de cârpă în mâinile fiicei sale, Margherita, gata să îi îndeplinească acesteia orice dorință, inclusiv aceea de a-și pune silicoane. Dacă nu mă credeți, citiți mai multe aici.

Citind aceasta, zău așa dacă nu mi se face milă de bărbați, de Ioniță aici în cauză, care, de dragul fetei este gata să se dea și peste cap. Dacă până acum condiția femeii în societate se putea rezuma la: ”numai mamă să nu fii!”, văzând în ce hal l-a adus Margherita pe Ioniță, îmi vine să exclam: ”numai tată să nu fii!” S-a întors lumea cu susu-n jos de a ajuns Ioniță din Clejani să își pună silicoane, de dragul de a-și face fiica fericită... Păcat totuși că nu are și Guță o bomboană de-asta de fată, că aș fi avut și eu niște idei cu privire la lucrurile simple care le fac pe fete fericite.

Costea nu e infractor, e doar cam nevăzător

Citesc aici următorul panseu: "Aseara, Daniela Crudu plangea de sarea rochia pe ea in culise. Sincer, nu sunt fanul dansei, asa ca nu m-am uitat ce si cum. Alti prieteni au auzit insa cum povestea ea colegilor ei de emisiune ca s-a certat cu Costea, iar acesta i-a aruncat o tigara in fata, de unde si arsura de sub ochi, vizibila la emisiunea lui Dan Capatos de aseara.
Daca e adevarat – intrebarea este, domnule Gigi Becali, ce cauta Mihai Costea cu tigara in mana?
Si ce va spune reactia asta? "

Of, doamne, uneori mi-e şi milă de Cristi Brancu ăsta... E un fel de "blind leading the blind" iar cei care îi privesc emisiunea, după ce scapă de două trei buşeli de stâlpi şi căderi în canal vor deveni în mod cert oameni care se orientează impecabil în trafic. Nu e precupat decât de pâră, de parcă ar avea, zău aşa 6 anişori. Domnule Gigi Becali în sus, Domnule Gigi Becali în jos. Costea fumează în spatele şcolii! Dar nu se întreabă deloc de ce fumează Costea. Poate că e trist, deprimat şi lipsit de speranţă. Repede îl acuză că aruncă cu ţigara în femei. Dar nu îşi pune problema că poate Costea fumează tocmai pentru că e orb şi tot de aceea o arde pe biata fată când el nu vroia decât să arunce chiştocul. Culmea, tot pentru că are probleme cu văzul joacă şi apocaliptic de prost, dar asta e deja altă mâncare de peşte.

Şi mai e ceva, care cred că îl exonerează din start pe Costea. Poate că nu vede el prea bine, dar mirosul încă în funcţionează şi cum în imediata sa apropiere se afla Cruduţa, care este un muc, Costea a simţit nevoia să îşi trimită fumegândul muc să i se alăture fetei.

Aşadar mă grăbesc eu să îi răspund lui Cristi Brancu, nu de alta, dar simt eu că Domnul Gigi nu se va grăbi. Ce ne spune reacţia asta? Că Costea ar trebui dus la un control oftalmologic. Simplu ca bună ziua.

Cât pe lume fi-vor verişoare focoase...

Conversație halucinantă cu un ”amic” (în accepțiune Caragialescă). Îi povestesc despre concedii, serviciul meu, ritmul de lucru și colegi. La un moment dat îi spun că îl am șef pe Marțian. ”Amicul” face ochii mari, de pește fiert. Nu știuca sau somnul, carasul. Mă întreabă neîncrezător în marea sa descoperire, care în mod normal, în contextul economiei românești din piață l-ar putea transforma peste noapte într-un bun și vigilent jurnalist de investigații dacă e posibilă una ca asta. ”Cu un Marțian de pe Marte?” Ca sfat pentru cei care se vor mai confrunta cu astfel de specimene aș îndemna la a nu te lăsa pradă primului sentiment, acela de milă. Dăunează. Vorba lui Puiuț: ți-e milă, ți-am luat banii! Deci fără milă, dați cu logica în capul ipochimenului. Habar nu aveți cu câtă toxicitate vă va devoala ulterior micul secret în cercul său de prieten: tot răul planetar de la el pornește, că e prieten și coleg de serviciu cu alianu'. Eu nu am reușit. Am început să îi explic că Mass Effect 1, 2 sau 3 e un joc foarte mișto, dar totuși să lăsăm irealitatea mai departe câțiva ani lumină să dospească, în coșmelia ei. I-am explicat că contribuabulul român nu este încă atât de evoluat cât să îi finanțeze pe marțieni.

V-am povestit această ”aventură”, pentru că mi s-a părut util să vă exemplific cum dintr-un om mai mult decât obișnuit poți scoate un ”jurnalist de investigații” EXTRAORDINAR. La fel stă treaba și cu Roxana Filip de la Cancan, de exemplu, care lansează următoarea extraordinară investigație, încheiată chiar cu finalizare: In momentul in care acesta si-a facut intrarea, cei din jur banuiau ca fata cu parul aprins este vreo noua cucerire a lui Dani. Insa, se pare ca roscata focoasa si Olaroiu junior sunt de fapt verisori, tanara fiind fata surorii nevestei lui Cosmin Olaroiu, implicit nepoata antrenorului.

Cine ar fi putut crede una ca asta. Cine? Cine ar fi crezut că mai există şi verişoare secsi, gen roşcata focoasă, care să mai plimbe şi câinii. Şi totuşi există verişoare secsi, cu forme. Pentru asta mai avem încă nevoie de jurnaliştii de investigaţie, ca să îi înveţe pe români că multe femei frumoase pot să îţi fie şi rude, poate chiar plin alianţă, nu doar soţii sau mult mai grav, amante. Este meritul Roxanei Filip că ne deschide ochii. Să îi mulţumim toţi într-un glas. Să strigăm cu toţii în cor: Roxana Filip, mersi că exişti! Şi apropo, mi-a ieşit un coş pe spate. Şi nu, nu am încă nici un tatuaj inghinal...

Complement, agent

Știți cu toții ce e acela un complement ”de” agent. Nu foarte popular la testele de sintaxă și morfologie, precum celelalte complemente, complementul de agent este în zilele noastre tot mai mult pe cale de dispariție datorită limbajului jurnalistic în grațiile căruia verbele la diateza pasivă nu par să intre. Nu același lucru însă se poate spune despre un complement ”de rit nou”, care pare să câștige teren mai ales în tabloide. Este vorba despre ”complement, agent”.

Să luăm un exemplu. ”O femeie face sex neprotejat cu ...” Să zicem bărbați. Ok. În cazul ăsta pe bărbat îl poți acuza de orice, dar că ar fi indirect niciodată nu. Așadar bărbatul e agentul. Un fel de ”agent VIP”. Cu bărbați cu bani, cu mașini străine, cu cont mare în bancă, cu IQ redus... șamd. Dacă însă vrei să scoți mai mult în evidență momentul de neuitat al acestui secs neprotejat - pentru că trebuie să recunoaștem că e ceva adrenalină în tot procesul aista - ce faci, fără să apelezi la tropi? Nu vă gândiți prea mult pentru că aflăm de la Antena 3 că este suficient să ne bâlbâim: ”Face sex neprotejat cu bărbații cu care face sex”. Era la mintea cocoșului și nimeni dintre noi nu a reușit să dezlege enigma. Rușinică. Nu cu bărbații din colectiv, nu cu bărbații de o anumită culoare, nu cu bărbații din topul 100 al multimiliardarilor. Divagăm... Pur și simplu cu bărbații cu care face sex. Complement, agent pare la prietenii de la Antena 3 să devină mai popular ca polițistul, adjectiv.

Iată și câteva alte exemple:

- joc fotbal cu... băieții cu care joc fotbal,

- beau bere cu... oamenii cu care beau bere,

- plec în concediu cu... prietenii cu care plec în concediu.

Scrieți băieți, numai scrieți!

Lucian Viziru - un anal-ist pe probleme de patrimoniu cultural național

Am o curiozitate morbida. Mi-aș dori să văd extemporalele lui Viziru Lucian, Temișan Aurelian și Trăistariu Mihai la română, mai precis la ”Țiganiada”. Îmi dau seama însă că cer prea mult. Oricum, fac apel la toți dascălii acestora, să caute lucrările acestor elevi. Sunt convins că acestea au deja o mare valoare sociologică. Răsfoindu-le s-ar putea să fim surprinși de naționalismul precoce al acestor trei elevi. Mare minune dacă ele nu se încheie cu: mie nu mia plăcut pentru că e cu țigani și Budai-Deleanu nu e un scritor pentru copi pentru că scrie prost și urât și despre țigani. În orice caz, mi-ar fi suficient și dacă cineva i-ar întreba astăzi cine a scris Țiganiada. Parol că nu știu. Viziru sigur o să zică ceva de Vârciu - că sunt pe același tronson: cântăreți actori, Temișan o să îl facă pe Rică Răducanu autorul epopeii iar Trăistariu cu siguranță o să ne răspundă ușor interogativ: Costi Ioniță sau Copilu? Copilu? Într-adevăr, dacă nu ar fi fost Budai-Deleanu, românul ar fi trăit mult mai fericit, ideea că țiganii sunt atestați până și în literatură adeseori tulburându-i nopțile. Eu personal în dimineața asta aș fi putut să îmi beau mult mai liniștit cafeaua dacă nu ar fi existat pe sticlă un anal-ist muzical (de fapt existențialist, pentru că raționamentele sale depășesc cu mult sferele muzicii) precum Viziru. Prezența sa m-a tulburat. Un băiețaș care nu s-a remarcat cu nimic în nimic, dar care a fost mereu prezent pe sticlă. Aveam eu niște colegi pe care astăzi îi suspectez că erau de fapt watcheri, care cum se întâmpla ceva special în zona în care coabitam erau prezenți. Se filma pe Dorobanți ”Alo, aterizează străbunica”, hop apăreau și ei în mulțime. Avea loc un accident, cei mai documentați în materie ghiciți cine erau? Trebuiau descărcați pepeni, hop apăreau și ăștia. Așa și Viziru. Trebuiau niște băiețași să pseudocânte, îl vedeai și pe Viziru. Era nevoie de un actor care să zică. Bună dimineața! sau Cât e ceasul?, rolul i se atribuia lui Viziru. Iar acum, Viziru acesta este și analist muzical. Și trage semnale de alarmă, ros pe față de invidia că el nu se găsește pe lista calificaților la preselecția pentru Eurovision 2012. Ce grozăvie, ce blestem pe România să fie reprezentată la Eurovision de o trupă care cântă în rromani. Pare articulat băiatul până când ne explică că același blestem s-ar repeta și dacă în locul celor de la Electric Fence am fi reprezentați de Cătălin Josan. Pentru că el nu este român, este moldovean!!! Asta m-a convins de intelighenția lui Viziru, de altfel român verde, fără nici o îndoială, după cum rezultă și din nume. Nepotu lu Gogu Viziru...

Din păcate, prezența lui Lucian Viziru pe sticlă este la fel de meteorică precum prezența sa oriunde, așa că să nu vă așteptați la consecvență. Data viitoare când îl vom mai vedea scremându-se să formeze sau să reformeze opinii va fi vorba de vreo eclipsă de soare sau de vreun pârș rătăcit pe DN1. Mi-ar plăcea să îl aud pe Viziru, nu vă mint, militând să fie scoasă înafara legii și ”Mica țiganiadă” a celor de la Phoenix, dar și filmul ”Șatra”. De asemenea și în ”Train de vie” filmul lui Mihăileanu, țiganii ar trebui înlocuiți cu niște români amărâți. Dar nu se va întâmpla acest lucru, pentru că Lucian Viziru, foarte consumat după talk-show-ul în care a explicat ce rău ar face României Electric Fence dacă s-ar prezenta cu piesa ”Șun ta” la Eurovision și-a luat o binemeritată pauză.

De fapt pe Viziru cel mai mult îl supără limba. Și manelele dacă ar fi fost cântate în rromani l-ar fi deranjat, firește, cântate în română acestea au devenit patrimoniu cultural național. Apropo de patrimoniul ăsta, poate că totuși, cineva ar trebui să îi explice lui Viziru că până la urmă scrierile în rromani, în maghiară, în germană, în sârbă, în rusă sau ucraineană de pe teritoriul României fac parte din patrimoniul cultural românesc. Pentru că ele aparțin unor cetățeni români, de alte etnii. Dacă respectivii emigrează, Viziru se laudă că sunt români de-ai lui, trend destul de specific momentului, mai ales că pe zi ce trece aflăm că tot mai mulți hollywoodieni sunt români de-ai noștri, dacă însă rămân în țară îi subminează supremația. Până la urmă, chiar dacă a fost supărat pe privighetoarea muzicii românești, recte Trăistariu, băiatul ăsta cu voce gâtuită de emoție mai ceva ca Fuego, Viziru recunoaște că a făcut lobby României cântând Tornero în italiană, ba mai mult, i-a făcut pe italieni să priceapă că și românii sunt oameni. După succesul lui Tornero în Italia, toți italienii se înghesuie să cunoască români. De altfel se și spune că mai nou italianul are o singură dorință arzătoare: să cunoască un singur român și să moară. Dar o trupă de români să cânte în rromani... așa ceva nu s-a mai auzit.

Ce rușine universală a produs Nat King Cole când a cântat ”Espanol”. Sau Sting cu al lui ”Fragile”. Ca să nu mai zic de Paul Simon pe ”Graceland”. Rușine pentru culturile lor!

P.S.

Propun ca în cazul în care Electric Fence câștigă Eurovision, Viziru să fie scutit de contribuția la acest eveniment. Până la urmă, ar trebui în cazul ăsta să plătească totul Electric Fence din buzunarul propriu, da? Pentru că eu nu am vrut să câștigăm concursul ăsta, da-o dracu de celebritate și de ieșire din anonimat. Dacă mă gândesc bine chiar nu vreau să știe Europa de noi. Noi îl avem pe Viziru, bun la orice. El poate să cânte, să joace un meci demonstrativ de tenis, să pupe o actriță și să îngaime raționamente. E tot ce ne trebuie. Și dacă chiar atât ne roade că nu avem și noi Eurovision la București, propun să organizăm noi un fel de festival iar interpreții din diverse țări să fie interpretați de Viziru cu peruci, fuste scurte și pantofi cu toc. Și unde Viziru chiar nu poate fi convingător, să îl susțină Trăistariu.

Lucian Viziru - românul nostru etern și universal.

Necazuri în dragoste cauzate de burete şi săpun

"Kerry, care locuieste in Marea Britanie, a spus: “"Este incredibil ce fac... Sper ca intr-o buna zi sa inving aceasta boala si sa fac dus fara sa fiu tentata sa mananc buretele si sapunul”. "

Aşadar, avem de-a face cu o domniţă care are o problemă legată de apetit. Simte nevoia să mănânce. Nu însă orice, ci doar produse de baie, care altora le-ar face cu ochiul cel mult datorită culorii sau a formei ghiduşe. Săpunuri şi bureţi. Pur şi simplu nu se poate abţine să mănânce aceste lucruri. Evident că, până la urmă nu e chiar aşa o mare problemă, nu sunt nici scumpe, nici interzise achiziţionării în cantităţi mari. Între preţul unei fripturi speciale cu o garnitură deosebită, a unei supe, prăjituri, cafea şi băuturi alcoolice şi costul unui săpun cu burete cu tot este o diferenţă de la cer la pământ. E ieftin să consumi bureţi şi săpun, dimineaţa, prânz şi seara. Marea problemă a fetei apare însă în momentul când cineva încearcă să o cucerească. Poate mânca nestingherită săpunul din toaleta restaurantului, până la urmă dacă va fi sărutată chiar nu e rău, va mirosi promiţător. Nici setea nu e chiar aşa nocivă, după ingerarea săpunului fiind recomandat să nu bea lichid câteva minute, pentru a nu invada spaţiul cu baloane de săpun. Marele necaz se produce atunci când ajunge la om acasă. Intră în baie şi mănâncă bureţii şi săpunul, şi a doua oară nu mai pupă ea om de omenie. Toate ca toate, dar până la cleptomanie. Azi îţi fură un săpun, mâine casa şi maşina. Plus că o relaţie armonioasă cu o astfel de persoană presupune ori să goleşti baia, ori să nu îi laşi accesul aici. Complicat.

Avea dreptate biata fată că datorită acestei metehne iubiţii o evită. Până la urmă nu există defect mai mare la o femeie decât să mănânce bureţi şi săpun. Poate să fie arogantă (aroganţa mai are şi ceva secsi, ca să nu zic că la armistiţiu te simţi un mare învingător şi civilizator!), nesimţită, să întârzie la întâlniri, să se creadă ceea ce nu e, să fie beţivă sau să-i miroasă picioarele. Toate pot fi tolerate, dar să o surprinzi în baie, muşcând cu poftă din săpun - NICIODATĂ. Ca să nu zic că mai poţi fi privit şi cu o anumită reticenţă atunci când zilnic ieşi din magazin cu alt săpun, cu alt burete de baie. Pentru că, bănuiesc că una cum e Kerry nu consumă chiar orice produs, ci doar pe cele proaspete.

Cristi Brancu, omul pentru care actorii modifică scenariul

Citiţi chestia asta, pe urmă comentăm:

In aceasta seara, m-am simtit in al noualea cer.
Rodica Popescu Bitanescu ne invitase de foarte multa vreme sa vedem unul dintre spectacolele scrise, jucate si regizate de ea. Abia sambata seara, am ajuns la Cinci femei in tranzitie, la Teatrul National, si am descoperit o bucata de viata, asa cum ni se poate intampla fiecareia dintre noi! Cinci femei, cinci destine, cu dramele, bucuriile si neimplinirile lor.
Am privit fermecata aceasta poveste a unei suete dintre cinci femei, care avea sa dezlantuie patimi si lacrimi, pana cand Rodica Popescu Bitanescu ne-a facut o mare surpriza!
Doamna Aimee Iacobescu avea o replica, in care spunea ca ar fi bine ca o mama si un fiu sa se impace la Surprize, surprize. Rodica a replicat – “Lasa surprize , surprize… Mai bine sa se duca la emisiunea lui Cristi Brancu!”.
Generozitatea Rodicai m-a emotionat si m-a facut sa ma simt mandra de sotul meu. Faptul ca o artista unica a vorbit despre Cristi, in fata unei sali arhipline, pe scena Teatrului National, m-a facut sa lacrimez de fericire. La momentul aplauzelor de final, Rodica a mers mai departe si a venit sa ne imbratiseze.
M-am simtit si mai fericita. Fericita ca ceea ce facem are ecou in inimile oamenilor valorosi ai Romaniei. Fericita ca iubirea mea este un om respectat de artisti unici.
“Nu stiu daca ati simtit, dar toate fetele au fost, in seara asta, emotionate ca veniti”, a spus, apoi, protagonista.
Rodica Popescu Bitanescu, esti minunata si prea inimoasa pentru aceste vremuri…

Este vorba despre un post de pe blogul Oanei Turcu, de aici. Turcu este soţia lui Cristi Brancu. Din oda de mai sus nu mă nelinişteşte grandomania doamnei Turcu, ci umilinţele la care se pretează actorii noştri din generaţia de aur, probabil unici, în măsura în care rămân din ce în ce mai puţini, pentru a îşi asigura anumite servicii. Mi-e greu să cred că Brancu este chiar Jay Leno al României, cel puţin dacă vorbim de notorietate. În ceea ce priveşte talentul său de moderator, cultura sau carisma, aceste lucruri ar fi cam argumentul de rang doi pe care l-aş invoca pentru a susţine că nu are nicio legătură cu binecunoscutul om de televiziune. Valoarea lui Brancu pe sticlă este undeva prin dreptul "indicelui duban", adică un soi de "e acolo şi el, ca să umple grila". Printre rânduri fie spus, îmi amintesc de un schimb mai vechi de corespondenţe cu dl. Brancu în care, acesta m-a convins scurt că nu are nicio legătură cu cultura, scriind de regulă după cum i se părea domniei sale că ar fi corect. Acum realitatea stă cam aşa: Brancu iese pe sticlă, prin urmare actorii noştri, mulţi dintre ei uitaţi prin teatre se simt flataţi că îi baga şi pe ei cineva în seamă. Ieşirea în public a Bităneascăi ar fi condamnabilă doar în măsura în care ar fi unică (ieşirea, că Bităneasca chiar nu e, deşi de simpatică mi-e simpatică). Dar nu este. Nu strică o linguşire mică, cine ştie când îi va servi. De aici însă şi până a ni le imagina pe cele 5 actriţe pline de trac la ideea că le va urmări din sală însuşi Brancu mai e mult. Dacă au avut emoţii că le vede Brancu, ce naiba s-ar face dacă prin absurd în sală ar fi Allan Rickman. Ba chiar împreună cu Emma Thompson, ambii actori de teatru şi iubitori ai teatrului românesc. Cred că ar refuza pur şi simplu să mai iasă pe scenă. Şi-ar spune rolurile din culise.

Şi mai e ceva, textul ăla cu "ceea ce facem are ecou..." Adică faceţi ce, mai exact? Acum îmi doresc ca Oana Turcu să dea mai multe amănunte, eventual mărturisindu-ne nouă, încuiaţilor şi neemancipaţilor profesiunea de credinţă. a ei şi a soţului său special. ...

Carmen Şerban este lesbiană fiindcă este sub acoperire (undercover agent for Poliţia Română)

Iată, domnul a dat un semn. Mi-a îndrumat paşii pe site-ul oficial Carmen Şerban unde am fost întâmpinat de aceste texte. Printre ele, în josul paginii avem următorul mesaj: "mesajele cu caracter nepoliticos şi obscen nu vor fi luate în considerare şi vor fi redirecţionate organelor competente ale Poliţiei Române. " Acum cel puţin mie mi-e clar că Carmen Şerban joacă un rol, pentru a da pe mâna justiţiei cât mai multe drogate sau prostituate specializate pe lesbianism. Ea este Chuck Norris al României şi comisarul Moldovan (Andrei, fireşte!!!) la un loc. Din păcate, deconspirată, de-acum încolo Carmen Şerban nu va mai putea să fie luată drept lesbiană, deci probabil că în curând vom afla că s-a măritat şi că face mulţi copii. Sinceră din fire, Carmen Şerban s-a dat de gol şi a recunoscut, printre rânduri că are buton roşu direct cu Poliţia Română.

Altfel cum vă imaginaţi acest moment? Comisarul primeşte un mail cu fwd cu mesajul "Du-te-n..., sugi..., vrei să mi-o...." şi tot aşa. În mod normal acesta ar trebui să îşi alerteze colegul, dar el, calm mută mesajul în folderul Carmen Şerban, spunându-i tânărului său ucenic care îi admiră calmul "îl pun puţin aici, e de la Carmen".

De asemenea tot din textul de mai sus aflăm că, oricât de mult şi-ar iubi Carmen Şerban fanii, "mesajele cu caracter nepoliticos şi obscen nu vor fi luate în considerare", vedeta nu va pune totuşi botul la invitaţii de genul "suge-mi ciorapii" sau ... Mă abţin cu greu, dar mă abţin să vă redau şi restul mesajelor.

Carmen Şerban nu poate fi lesbiană pentru că e bărbat!

Lumea a luat-o razna clar. Aflăm pe zi ce trece că nimic nu este ce pare a fi, prin urmare da, pipa încetează să mai fie o pipă, doar Pippa va rămâne Pippa, ceea ce s-ar traduce prin: noroc cu naturelu! Înainte ca ACTA să îşi intre în drepturi, secrete ţinute cu mare stricteţe ascunse în tainiţele inimilor ies la iveală, şi nu o să ghiciţi niciodată unde, la CanCan TV de la KanalD, de unde sunt înclinat să trag concluzia că deja ACTA există în România şi că îşi face treaba, dar şi că providerii de net sunt mână în mână cu CanCanTV. Mai mult, printre angajaţii acestora câţiva sunt fani ai manelelor şi fac demersuri disperate de a scoate de la naftalină manelişti intraţi în dizgraţie.

Aseară am aflat cu stupoare că unica, inegalabila, regina manelelor şi a curelor de slăbire, Carmen Şerban ar fi gay. A căzut cerul pe mine. Toate visele mele erotice în care protagonista, Carmen Şerban cânta în momentul orgasmului "mănânc friptură la grătar fără grijă la cântar, măi" s-au năruit. Am sperat în timpul confruntării televizate între cele două ca Carmen Şerban o va face praf pe micuţa impostoare, însă nu a fost aşa. A recunoscut că a luat-o sub aripa ei protectoare. Că a tuns-o cu o forfecuţă mică, de unghii. În cap, cică. Eu unul m-aş plictisi să tund pe cineva cu forfecuţa de unghii, faptul că Carmen Şerban nu s-a plictisit mă face să cred că în paralel mai făcea ceva. Poate cu cealaltă mână îi făcea pedichiura, cine poate şti? Pe urmă a zis că micuţa nimfetă îi zicea chiar "mama", deci nici vorbă de sex, după care aflăm că Carmen Şerban îşi zice chiar ea "mamă" în relaţie cu cele mai bune prietene ale ei. Cu care doarme împreună în pat. Că sunt prietene, doar, cu prietenii împarţi şi acelaşi pat, la o adică. Noroc că nu sunt prieten cu Fuego, m-a ferit dumnezeu... Of doamne, mare şi atotputernic, scoate doamne nişte dovezi pertinente că Carmen Şerban nu a făcut secs cu micuţa şi dacă a făcut, ascunde doamne cearceaful care mai poartă şi astăzi semnele deflorării acesteia. Pentru că nu e bine. Nu e bine pentru întreaga cultură românească să ne pierdem şi puţinii artişti valoroşi.

Lumea fără Carmen Şerban va fi mult mai săracă şi lipsită de farmec. Muzica, cultura, alimentaţia sănătoasă fără dietele Carmenei Şerban sunt lucruri greu de conceput. Dacă este adevărat, eu unul nu voi mai putea să ascult manele fără să mă întreb: oare nu cumva sunt minţit? Oare nu cumva oamenii ăştia spun lucruri neadevărate. De pildă Guţă. Acum stau şi mă întreb dacă nu cumva Guţă ne minte când zice "sunt frumos ce faţă am de gigoloo0oo, mor femeile, de mine ce mişto..." Sau dacă nu cumva şi Guţă se iubeşte cu bărbaţi. .. O doamne, fă să nu fie adevărat.

Acum mă întreb - pentru că a făcut secs cu o minoră, ca profu de sport, până la urmă, nu? - oare dacă se dovedeşte că e adevărat, o să facă Carmen Şerban puşcărie? O doamne, salveaz-o pe Carmen Şerban, te conjur! Poate că aflăm că Carmen Şerban e transsexuală. E bărbat jos, înţelegeţi ce vreau să zic... Sau e marţian. Deci nu mai poate fi lesbiană. Şi poate nici fata nu era minoră în momentul actului secsual, doar că, din cochetărie feminină îşi ascundea vârsta.

Galinofilia - secs cu femei cărora li se face pielea ca de găină

Cele ce urmează mi-au dat de gândit: "Andrei i s-a făcut pielea ca de găina când a auzit-o pe ea! Puştoaica asta a făcut senzaţie la "Românii au talent" pe o melodie a lui Beyonce! O ieşeancă a făcut publicul, dar şi membrii juriului cu vocea sa incredibilă."

Mai întâi apelez la ajutorul vostru pentru a mă face să înţeleg ce înseamnă "a face publicul". Să facă oare parte expresia asta din familia celeilalte sintagme, mult mai celebre "a face la buzunar"? De ce fac atâta caz de această exprimare? Pentru că e clar ca lumina zilei că autorul articolului a scris acestea încă sub impresia dată de pielea ca de găină a Andrei.

Deşi destule decenii am trăit cu convingerea că se spune "piele de găină", înclin în ultima vreme să cred că în anumite cazuri "piele ca de găină" chiar are un sens. Adică una e să îi spui omului "ai piele de porc" şi alta "ai piele ca de porc". Ultima variantă presupune o expertiză mult mai apropiată, aş spune chiar tactilă. În cazul Andrei, ne obişnuise de ceva mai mult timp că uneori are piele de găină, numai că de această dată, lumea a început să se apropie de acest personaj mundan care este Andra, pipăindu-i pielea. Da, este ca de găină. Şi unde anume este această piele? Chiar pe ea, pe Andra, cu alte cuvinte, cum reiese şi din textul jurnalistic de mai sus: i s-a făcut pielea ca de găina când a auzit-o pe ea. Eu totuşi îmi menţin părerea că ar fi fost mai ok: i s-a făcut pielea ca de găină pe ea când a auzit-o, dar până la urmă, jurnalistul rămâne jurnalist şi nu mă bag eu în viaţa lui...

Totuşi, am o altă curiozitate, de această dată legată de Măruţă, soţul soţiei cu pielea ca de găină. Înţeleg că Andra se transformă doar în cazul emoţiilor puternice. Presupun că secsul produce şi la Andra astfel de emoţii, aşa că mă întreb dacă nu ar trebui să îl considerăm pe Măruţă "galinofil"?

Noul hit Inna: "Aseară ţi-am luat chiloţi şi-acum observ că nu-i porţi"

Nu, nu îmi vine să cred! Inna fără chiloţi? Aşa ceva nu am mai pomenit şi cred că nici voi. Să o vezi, să ai ocazia să o vezi pe Inna fără chiloţi este una dintre acele ocazii, nouă, celor mai în vârstă ca să spun aşa le-a fost refuzat de pildă, de Nana Mouskouri, pe care cred că nu aveai şansa să o vezi fără ochelari nici măcar sub duş.

Despre Inna oricum umblă vestea, neoficial că este cu chiloţii pe ea chiar şi atunci când îşi schimbă chiloţii, ceea ce, dincolo de orice magie s-ar traduce prin faptul că poartă de-odată două sau mai multe perechi de chiloţi, suprapuşi. Iar acum, faptul că apare fără chiloţi trebuie să reprezinte un semn, o vestire că ceva se va întâmpla. Că Bucureştiul nu se va mai dezgheţa niciodată sau că Steaua nu va trece de Twente.

Să aşteptăm, cu ochii larg deschişi răspunsul la această necunoscută!

Lichidul galben care l-a supurat sânul stâng al "viespei" lui Ogică

Poate că nu ar fi rău dacă, biologii români ar răspândi din când în când flyere care să educe populaţia cu privire la animalele înconjurătoare. Trăind în cercul lor cel strâmt materia îi petrece şi noi aicea pe pământ demult n-am luat un zece... O să riscăm să avem factori de decizie care vor striga pisicile cu cuţu-cuţu şi căţeii cu pisi-pisi. Alţii vor crede că taurii sunt cocoşi pentru că au şi ei ouă sau că zebrele sunt cai care şi-au tras puţin sufletul pe băncile proaspăt vopsite ale oraşului. Ogică este argumentul meu în sprijinul educării populaţiei prin mesaje simple de genul: râma nu muşcă, porcul nu se escremează trufe şi, nu în ultimul rând, viespea, dacă nu e albină nu are cum să producă miere, adică "un lichid galben din sânul stâng". Poate că nu aţi aflat la timp, dar Ogică este tutore la o viespe pe care, în urma mulgerii numitului Ogică secretă un lichid gălbior. Iată şi textul:

"Nu am purtat acea bustieră care trebuia să o port, iar Ogică mi-a desfăcut bandajele prea devreme. Mi-a curs şi un lichid din sânul stâng, dar asta este. Sper să îmi revin", a spus "viespea" lui Ogică."

Ceea ce nu pricepe Ogică este că fata cu pricina nu este nici pe de parte o viespe, ci o albină hărnicuţă, care, draga de ea, produce miere, când ţi-e lumea mai dragă. În orice, în perversiunea care mă caracterizează trebuie să recunosc că mi-l imaginez pe Ogică în frenezia anterioară mulsului, cum dă târcoale bandajelor fetei, ca un copil care vânează fundele de la cadourile de Crăciun, în orele dinaintea Ajunului!

Marian Vanghelie iese din clozet cu ajutorul Oanei Niculescu Mizil

În imagine: Oana Niculescu Mizil şi trei bărbaţi: soţul ei, Marian Vanghelie (amantul) şi soţul acestuia. De la dreapta la stânga sau de la stânga la dreapta, nu mai are nicio importanţă, câtă vreme toţi o au ca numitor comun pe doamna pe care o cheamă ca pe oraş. Poate că importanbţa există doar la nivel gramatical sau lingvistic, dar chiar nu mai contează. Acum, cu acest document în faţă pot să declar mândru că am avut dreptate, da, Marian Vanghelie e gay.

Şi dacă nu mă credeţi, iată ce declară aici chiar Oana Niculescu Oraş: "Atât eu cât şi Marian ne-am separat de soţii noştri şi suntem în relaţii foarte bune cu ei ", a spus Niculescu Mizil pe blogul personal. " Adică ea de soţul ei şi el de soţul lui. Mi se confirmă aşadar bănuiala pe care am început să o am de când l-am auzit prima oară pe Vanghelie rostind chestia aia cu "google". El săracu a rostit corect şi cu mesaj, chiar "cacăl", noi însă ne-am grăbit să interpretăm ca pe "gagăl".

Mai am puţin şi mă voi bate în previziuni cu Carmen Hara! Mi-ar plăcea să o văd pe Hara, cum, la final Champions League cu Rapid, la 3-0 pentru giuleşteni aceasta pronostichează victoria Rapidului. Nu mă interesează că până acum nu a făcut decât să abereze, pentru asta sunt gata să o absolv...

Mihai Trăistariu primul succes în teatru la primul rol - o găină rănită în Amor

Iată aici dezvăluiri cu privire la primul rol în teatru, încă student fiind, pentru Mihai Trăistariu: "Când a aflat că va interpreta rolului unui sinucigaş, i s-a făcut pielea de găină, nu de alta, dar, pe când avea 20 de ani, şi el a vrut să-şi pună capăt zilelor.

Când i s-a dat rolul pe mână, Mihai deja ştia să intre în pielea personajului, fără prea multă regie, căci, pe când avea 20 de ani, şi solistul a vrut să-şi încheie socotelile cu viaţă, după ce a fost rănit în amor."

Deşi nu se dau publicităţii mai multe date cu privire la personajul interpretat de Trăistariu, din textul de mai sus am reuşit să identific că ar fi vorba nici mai mult, nici mai puţin despre o găină, dar nu una comună ci una sinucigaşă. O găină rănită în Amor. Amor este o localitate localizată în Leiria, pe litoralul Pinhal în Portugalia, la coordonatele geografice 39° 48' 0" Nord, 8° 52' 0" Vest. Evident că Trăistariu, lipsit de faţa portugheş va fi salvat de costumul de găină, pe care îl va purta cu evlavie până la sfârşitul piesei, când, fireşte, din sală publicul va arunca în el cu propriile sale ouă. Din respect şi numai din respect pentru cât de bine a intrat în pielea personajului.

Cotcotcotcotcotcodaccccc.

Profesiunea de credinţă a unui redactor de ţâţe mari

Pentru că tot am vorbit înainte despre redactorii de nişă din presa românească, m-am gândit să intru puţin în intimitatea poate a celui mai prezent jurnalist din presa noastră tabloidă: redactorul de ţâţe mari. Cum încă nu mi-am făcut timp să mă infiltrez, am raţionat pe cont propriu, şi pentru o vreme am bănuit că de fapt sunt două posturi pentru două specializări distincte: redactorul de ţâţe mari şi redactorul de ţâţe mici. Dacă sunteţi puţin atenţi pe tarabe, în piaţă, veţi observa că la alimente, în general, se pune mult preţ pe distincţia mare-mic. Ouă mari şi ouă mici cu clare diferenţe de preţ. Ceapă mare şi ceapă mică. Ca să nu mai spun de măsline: mari-mici, pe lângă faptul că marile şi fără sâmburi golesc buzunarul. Suntem genetic programaţi să catalogăm toate cele înconjurătoare după mare sau mic, vezi o replică deja devenită celebră a lui Mo: "dar ţâţe mari...?". Prin urmare ar fi fost logic să existe şi un redactor de ţâţe mici. El nu există. Dacă veţi fi încă o dată puţin atenţi în redacţiile ăstea o să găsiţi un tip, care stă de regulă izolat de ceilalţi, cu dioptrii mari, fund de sifon. El de fapt are ochii în regulă dar este obligat de angajator poarte aceşti ochelari pentru a vedea ţâţele cât mai mari. Dincolo de acest compromis el este acceptat de colectivitate, ba mai mult, este cel puţin la fel de agramat ca şi ceilalţi colegi ai săi de la Ţâţe Mari. Articolele scrise de acesta pot fi recunoscute prin tonul retoric desprins chiar din titlu: "unde îţi sunt ţâţele, Cutare?" sau "ţi-au intrat ţâţele la ocean, Cutare". Aceste articole îl legimitează pe autor în rândul clasei sale.

Aşadar vorbim aici despre redactorul de ţâţe mari. Cum îl recunoşti în societate? Cam tot la nivelul ochiului, interpelându-l. Îţi vei da imediat seama dacă vorbeşte cu femeia de tine sau cu femeia din tine sau cu ţâţele tale. De asemenea, dacă contactul vizual este imperfect, acesta mai poate fi identificat în cârciumi. Clientul care cere vin de ţâţa caprei este redactorul căutat. În comparaţie cu munca colegilor săi de redacţie, redactorul de ţâţe mari munceşte mai puţin, aparenţele asigurându-i de cele mai multe ori fondul articolelor, în comparaţie cu redactorul de cadavre, care are ceva investigaţii de făcut. Un caz similar cu al său este cel al redactorului ginecolog care înglobează aici atât pe redactorul de graşi, pe redactorul fofolog (tipul supranumit şi Fofocle, filozof vaginal), cât şi pe cel futurolog. Acesta din urmă poate fi identificat după predicţiile care îi scapă, şi care trimit presa sa într-o nouă dimensiune: a culorii, a eredităţii şi a apartenenţei... Dar despre aceştia, altă dată.

Familia Medicii, o familie armonioasă!

Ştiaţi că viaţa reală nu este altceva decât punerea în practică a principiilor lansate de jocul "The Sims"? Ca în joc şi în viaţă timpul pe care îl ai la dispoziţie pentru marile realizări este mic şi zgârcit. Pe urmă devii bătrân şi zbârcit. Viaţa nu e joc, şi asta din păcate au înţeles-o puţini dintre noi. Cineva care vrea să aibă succes în viaţă ar trebui în mod normal să parcugă măcar o dată jocul Sims, pentru a şti cum să îşi dispecereze cel mai uşor priorităţile şi timpul.

De exemplu alegi în joc să fii medic. Foarte bine. Dacă te risipeşti şi alegi să îţi petreci nopţile în cluburi, cu femei, după care, împrăştiat faci copii te vei trezi că eşti nerealizat şi că în curând mori. De pomana încerci tu la bătrâneţe să devii un medic de succes, că canci. Şi în viaţă la fel. Cel mai bine este dacă vrei cu adevărat să devii un medic de renume să faci totul în familie, că ştiţi cum e, dacă şi acasă discuţi tot de serviciu, până la urmă acasă devine un serviciu şi lucrul ăsta te ţine mereu în tensiune. Ceea ce nu e deloc rău pentru un pasionat de meseria lui. Prin urmare, familiile de medici, ingineri, biologi, filologi, fotbalişti sau porno-staruri prezintă cele mai mari şanse de reuşită. Medicii, inginerii, biologii, fotbaliştii şi porno-starurile. Câteva detalii adiţionale veţi primi aici, e drept, particularizând pe breasla medicilor: "Niccolo di Bernardo dei Machiavelli a fost istoric, scriitor şi filozof italian. Este considerat unul dintre întemeietorii ştiinţelor politice moderne. A fost secretar la Cancelaria Republicii din Florenţa, 1498-1512 în perioada în care familia Medicii se afla la putere". O mare familie de doctori...

Dacă alte familii nu s-au mai bucurat de un astfel de succes, acest lucru se datorează fracturării breslei. A încercat La Familia, nu a mers. A încercat Familia Ewing, iar nu a mers. Familia Medicii însă s-a bucurat de succes. La mai mare!

Eu şi tu şi el şi ea şi Mălina-n stânga sa

Mălina cică ar fi cea din stânga. Articolul acesta nu are nici o importanţă însă poza spune multe. Aşa se întâmplă şi cu cărţile. Atâtea există, groase din cale-afară pe care îmbătrâneşti citindu-le, însă dacă au poze, totul devine mult mai uşor. Te uiţi la poze şi asta spune tot. Ca la Playboy sau Hustler. Cel mai bine e să vezi poziţia, nu să ţi se povestească de ea, pentru că atunci piere tot farmecul. La Rebreanu, mai ţineţi minte secvenţa cu Petre Petre şi Nadine. Scena aceea a urmăririi după canapea şi momentul violului transformat într-o partidă toridă de sex piere în faţa unei secvenţe în care Titus Steel o urmăreşte cu ciocanul pe iubita sa (soţie). Aşa stă treaba şi cu poza asta în care doi bărbaţi se bat pe o singură femeie. E clar că e vorba despre un joc, pentru că altfel nu ne putem explica de ce au ochii acoperiţi. Un soi de: hai să vedem dacă ghiceşti a cui e fetiţa cu petic pe ochi. Ca şi la iluminatti, ochiul joacă şi aici un rol important. Fetiţa cu ochii descoperiţi clar nu are nici o treabă cu incestuoşii din preajma ei, de aceea a fost lăsată să vadă tot circul.

Şi totuşi, mă întreb acum, peste ani, nu cumva acest secret i-a marcat existenţa Mălinei, fetiţa cu ochii de neoprit, şi nu această cauză e posibil să fi stat la baza sinuciderii sale? Eu cred totuşi să fotografiile nu mint!