Matache Selenaru. Delia Matache Selenaru.

Am ştiut dintotdeauna că Delia nu este ca celelalte femei. Delia este o femeie artificială. Mă documentez deja foarte serios pentru a vă putea da în cel mai scurt timp răspunsul cu privire la natura acestei fete: să fi fost ea concepută artificial în laboratoarele unei minţi diabolice, sau provenienţa acesteia să fie pur şi simplă de natură extraterestră? Prin urmare, Ion Matache "tatăl natural" al Deliei, cel retras departe de lume la o mănăstire este doar un paravan, menit să ascundă taina acestei fete.

Vă invit să o studiaţi atent pe Delia (nu exageraţi totuşi pentru că fie nevasta va intra la bănuieli, fie veţi da în Săptămâna Mare în patima lui Tudy) şi să vedem dacă vedeţi şi voi ce am văzut şi eu, un amănunt care spune totul. Delia nu e OM. Şi ca să nu credeţi că e vorba despre o retuşare electronică de a mea, din dorinţa de a transforma banalul în senzaţional vă invit să vă asiguraţi de originalitatea imaginii, aceeaşi şi aici.

Aştept verdictul vostru. Ce anume o face pe Delia specială? De ce Delia nu este ca celelalte femei?

RObotzi - noul model de umor românesc sănătos

De câteva zile suntem sub vraja RObotzilor. Am văzut toate episoadele de până acum şi pot spune cu mâna pe inimă că le ştim textele pe dinafară, pe care le si folosim când ţi-e lumea mai dragă. La momentul oportun "ce faci, foca?" "apasă-l, apasă-l, apasă-l!", "bine măi mediocrule" sau "suge o ceapă!". De unde de fapt atracţia asta a noastră?

Pur şi simplu ne-am regăsit câţiva în umorul RObotzilor, am recunoscut aici ca într-o suspectă premoniţie întregi clişee colocviale actuale. Până la urmă, fără modestie, cred că umorul ăsta al nostru este umorul momentului şi este foarte interesant că acesta este unul benign, cel puţin în comparaţie cu ce se purta acum un deceniu. Atunci era la modă anecdota uşor fizică (mă gândesc la Dumb şi Dumber), chiar dacă cu o amplitudine redusă faţă de umorul lui Stan şi Bran şi Norman şi cu o componentă trivială uşor exacerbată. Astăzi umorul a devenit mai postmodernist şi mai metacomic. Râdem de asocieri, de bagajul comun pe care îl regăsim, de metatext. Râdem de neaşteptatele versificări. Râdem de trimiterile în limbile străine pe care nu trebuie neapărat să le ştim şi de inserţiunile neaşteptate (pentru cine e familiarizat cu acest serial un exemplu ar fi "o p...lă roz din fier cu luminiţe, o p...lă roz din fier cu luminiţe"...) ceea ce ne apropie destul de mult de arsenalul absurdului. Râdem mai puţin angajat, nu mai râdem politic şi aş risca să spun că nici măcar social nu mai râdem. Şi nici măcar nu mai vibrăm (cine a vibrat vreodată) la glumele vulgare tip Vacanţa Mare. Vulgarul explicit la RObotzi este doar de natură clişeistică, stârnind comicul tocmai prin neaşteptata vecinătate sau insistenţă cu privire la explicitarea acestuia.

Nu spun că RObotzi este o operă de artă, nu spun nici că e genial, ci doar că este genul de filmuleţ al cărui umor ne pică nouă, sensualilor mănuşă. Încercaţi episodul pilot! Noi deja aşteptăm fiecare episod!