Pilozitatea în exces - the missing link după conf. Dr. Mencinicopschi

Am citit zilele trecute că avem o problemă în România cu carnea de pui, hrăniţi se pare cu hormoni de creştere. Lizicăi (Prinţisica lui Mămica), fiica mult mai cunoscutei doamne Adriana Iliescu a început să îi crească părul pe corp (pe braţe mult mai vizibil). Mama ei a tras concluzia că vinovaţi ar fi puii hrăniţi cu hormoni. Aflu că şi alţi copii, prezintă simptome stranii încă de la patru ani, cum ar fi creşterea sânilor. De la aceiaşi pui. Prof dr. Gheorghe Mencinicopschi declară: "Din fericire, temerile doamnei Iliescu, dar şi ale altor mii de părinţi, sunt neîntemeiate". În UE, folosirea hormonilor de creştere e complet interzisă şi nu sunt suspiciuni că ei ar fi folosiţi la noi în ţară. Dimpotrivă, carnea de pasăre e sănătoasă şi cei mici nu trebuie privaţi de beneficiile ei". Căutând însă pe internet veţi găsi nenumărate companii care comercializează în România produse din carne de pui, import SUA. Poate doctorul cu pricina să ne dea ca sigur că nici un fel de produs din pui pe care l-am consumat nu a fost adus din SUA?

Dacă poate, atunci atât darwiniştii cât şi teologii ar trebui să îl premieze, să îi acorde o distincţie şi un grad, pentru a fi adus eterna pace între dumnezeu şi Darwin - părul nu creşte de la pui ci de la dumnezeu. Pentru că prin implicarea domniei sale a fost descoperit the missing link. Părul. De fapt Adam şi Eva erau două maimuţele. De aici succesul ispitei. Spune-i unei maimuţe NU şi vezi ce se întâmplă. Aşa a fost şi cu Eva. Nu şi a şi muşcat din măr. Pe urmă, cele două maimuţele au fost scoase în şuturi. Nimeni nu vorbeşte în Geneza despre gradul de pilozitate cu care erau înzestraţi acei "oameni", făcuţi după chipul şi asemănarea domnului. Cu timpul maimuţelele au început să îşi dea jos părul de pe ele. O dovadă este metrosecsualul, cum îşi spune el, Costin Mărculescu. Poate cineva să ne asigure că nu avem de fapt de-a face cu o maimuţă epilată? Sau poate că habar n-am, de la radiaţii le-a căzut părul. Darwin a studiat o maimuţă încă neevoluată, şi de aici teoria sa. În definitiv însă, nu există alt missing link decât părul. Poate cineva să zică că eu, chelul aş fi altă specie decât pletosul? Nu. Ăsta era missing linkul, pilozitatea.

Revin aşadar maimuţele. Să ne bucurăm, copii, în curând vom fi puternici, mai agili, mai agresivi şi vom avea voie să ne scărpinăm în urechi, nas şi fund sau să ne puricăm pe noi şi pe partenerii noştri, după care să mâncăm puricii, şi toate astea în public. Haide liberare!

Akritura, internautul român, subtitrarea, sabia lui Ştefan cel Mare, milfele şi secsul...

Încep prin a scrie că ceea ce veţi citi acum se datorează numai şi numai Akriturii, cea care analizează cu spor, de luni bune starea "colivei de sub bomboană". Cu acordul ei postez imaginea de mai jos, material serios de lucru pentru o analiză cât mai documentată asupra fenomenului. E drept că şi ea s-a implicat în această chestiune după ce i-am sesizat ieri interesul publicului pe blogul meu atât pentru filmele porno subtitrate în limba română, în special pentru cele cu Titus Steel dar nu în ultimul rând şi pentru "sabia lui Ştefan cel Mare". Iniţial, după cum am şi intitulat postul meu de ieri am crezut că avem de-a face cu o recrudescenţă de onanişti români internauţi, fără nici un fel de scuză, după care vina lor s-a mai atenuat puţin când am dat de "sabia lui Ştefan cel Mare" şi atunci i-am mai scuzat puţin pentru interesul pentru istoria României, chiar dacă unul falic. Mai periculos mi s-a părut faptul că în căutarea de subtitrare la astfel de pornoşaguri aceştia îşi consumă actul onanist în plină societate, uşor feriţi de privirile indiscrete însă în spaţii publice unde orice zgomot este perceput şi de alţii. Prin urmare, pentru a înţelege cum de Titus Steel are atât succes, onaniştii-n cauză vor să deprindă de la acesta şi textul, pentru a ştii cum să se descurce data viitoare. Convingerea mea asupra majorităţii onaniste a internauţilor români mi-a fost spulberată de Akritură, când m-a familiarizat cu o anumită căutare de pe blogul domniei sale: "fete care se fut pe bani când prietenii lor nu sunt acasă". Aşa deci!

Internauţii români activi secsual îşi caută aşadar senzaţiile tari într-o reţea (înţeleg eu) de proferat secs la domiciliul prietenilor. Aşa ne trebuie că nu liberalizăm odată prostituţia în România, ajungem să ne transformăm căminele conjugale în bordeluri şi mai grav este că nu vom avea niciodată certitudinea că vecinul a venit doar să ne întrebe prietenele dacă la noi curge apa, şi nu să facă secs, pe bani. Singura dovadă, dar nici asta nu e literă de lege a castităţii prietenelor noastre, în lipsă este sărăcia. Dacă prietena continuă să vă ceară bani, ar însemna că nu are fonduri suplimentare. Sau că face secs gratis sau nu îşi ştie valoarea şi primeşte prea puţin, bani care oricum se duc pe cosmetice. Oricât de interesate ar fi femeile ăstea, în momentul când dau de fonduri fără voia lor vor cere mai puţini bani, suficienţi însă pentru a nu bate la ochi. Neexistând însă bordeluri, domiciliul conjugal rămâne soluţia cea mai eficientă pentru astfel de codoşlâcuri, aşa că mai întreb odată: nu credeţi că a venit vremea să reinstaurăm bordelurile în România? Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau nu că mai avem şi internauţi ne-onanişti...

Şi mai e ceva în print screenul de la Akritura care îmi dă de gândit. Cineva întreabă "ce înseamnă milf?" În mod categoric internautul român este un tip curios, interesat de cultura sa generală dar şi unul precaut. Bănuiesc că undeva a întâlnit nişte imagini cu doamne promiţătoare, catalogate drept "milf". Dorinţa, pornirile erotice s-au lovit de zidul precauţiei, care le-a ridicat semne de întrebare cu privire la aceste doamne. Frumoase, pline de nuri, disponibile, şi totuşi numite cum nu au mai întâlnit. Dacă sunt bolnave, dacă sunt marţieni, dacă au mai multe organe adiţionale sau dacă te transformă în vampir. Nu exclud nici posibilitatea ca unele doamne, necunoscătoare ale fenomenului să fi fost invidioase pe respectivele "milfe", dorindu-şi să ajungă şi ele întocmai. Este de asemenea posibil ca de aici să fi apărut fenomenul cu "prietena care face secs la domiciliu în absenţa prietenului", ba chiar să fi fost dus mai departe, până ce acestea au devenit mame, pentru că aceste wannabe milf atunci au realizat că mai întâi le trebuie un bărbat şi pe urmă un copil.

Nu ştiu, habar n-am, ambiguitatea este mult prea mare. În orice caz un lucru este evident: secsualitatea ocupă un loc important în viaţa intimă a internauţilor români.

Lăsa-ţi lăbarii să vină la Vasile!

Doar o vorbă să vă mai spun, pastişă din Freddie Mercury: "I'm going slightly porn"...

Last 20 / 5000 Searchengine Queries Unique Visitors

29 Jun, Wed, 07:42:35 Google: florin piersic jr
29 Jun, Wed, 07:58:15 Google: filme porno traduse
29 Jun, Wed, 10:19:38 Google: filme porno cu titus steel
29 Jun, Wed, 10:30:51 Google: porno ro traduse in limba romina
29 Jun, Wed, 10:32:29 Google: filme porno traduse in linba romana
29 Jun, Wed, 10:37:18 Google: titus stel film porno
29 Jun, Wed, 11:24:36 Google: porno cu titus
29 Jun, Wed, 12:00:25 Google: petcu maria ioana marculescu
29 Jun, Wed, 12:08:52 AskJeeves: google filme porno
29 Jun, Wed, 12:12:29 Google: filme porno traduse in romana
29 Jun, Wed, 13:06:00 Google: filme porno
29 Jun, Wed, 13:35:06 Google: filme porno cu titus
29 Jun, Wed, 13:53:21 Google: filme porno traduse in romana
29 Jun, Wed, 14:32:22 Google: filme porno cu titus
29 Jun, Wed, 14:34:34 Google: filme porno cu titus stil
29 Jun, Wed, 14:47:15 Google: titus steel porno
29 Jun, Wed, 14:57:47 Google: filme porno cu scroafe
29 Jun, Wed, 15:22:36 Google: filme porno cu traducere an limba romana
29 Jun, Wed, 16:36:59 Google Images: sabia lui stefan cel mare
29 Jun, Wed, 16:54:35 Google: filme porno cu babe

Păcatele părinţilor şi talentul copiilor - o poveste despre lupta de "clase"

Copii de bani gata, cam ăsta e topicul de faţă. Totul a început de o emisiune TVR1 în care A.G. Weinberger a adus în emisiunea sa, Acadeaua un puşti talentat. Andrei Bălaşa, liderul grupului rock "PhenomenOn". Imaginaţi-vă că băieţii în cauză nu (nepotul pictorului Sabin Bălaşa) au mai mult de 16 ani şi cântă rock, destul de puternic. Am intrat şi eu pe youtube să văd ulterior clipul la piesa lor "Bagă riffu". Am înţeles că puştiul respectiv are bani, are vreo 12 chitare şi potenţă financiară, prin urmare orice produs marca aceasta nu poate fi decât impecabil realizat. Asta se vede şi în clip, se aude şi în muzică. Faptul că Andrei Bălaşa este încă elev la liceul de muzică iarăşi se simte, pentru că ceea ce cântă pare desprins de pe băncile şcoli. De asemenea nu mă miră că este fan declarat Blackmore, câtă vreme riffurile chitarei nu aduc nimic nou, dincolo de linia clasică. Ar fi fost haios să declare că e fan Tony Iommi şi să sune mai departe ca la o lecţie de arpegiu... Aşadar verdictul meu a fost: au reuşit să treacă de zona penibilului. Dar nici vorbă de mari talente, de virtuozitate sau de originalitate. Iar vocea solistului este indiscutabil promiţătoare, dar să nu uităm că în curând va intra în schimbare.

De fapt altceva mi-a atras interesul. Un comentariu pe pagina de youtube. "Sincer , fara suparare la adresa formatiei dar sunteti dovada vie ca banii fac totul. Adica sa fim un pic seriosi aveti niste scule pe care alti la varsta voastra doar viseaza sa aibe. Nu spun ca nu sunteti talentati dar mai aveti foarte mult de lucru sa faceti o piesa ca lumea. Is multe alte formatii in Romania de varsta voastra care din cauza ca nu au bani si scule raman underground desi is mai buni ca voi de 10000 de ori. " Prin urmare vocea poporului. Recunoaştem că mişcaţi dar nu pentru că aţi avea talent, ci pentru că tăticul sau mămica vă îmbracă la zi, vă cumpără chitare, tobe, amplifuri şi altele şi pe urmă bagă bani în apariţiile video. Şi s-a rezolvat treaba. Ăsta e poporul. De aici înţeleg că Florin Piersic Jr. sau Mihai Constantin sunt mari astăzi doar pentru că au avut norocul să fie fiii lui Piersic şi George Constantin. Iar Duban, Costin Mărculescu sau Mitoşeru (deşi părinţii au fost ambii actori), neavând părinţi bine ancoraţi nu au reuşit să urce pe scara valorică. Aici mă revolt. Duban a avut şansa lui, Mărculescu de asemenea. Nu au valoare pentru că nu au, nu pentru că nu ar fi putut sări în trenul succesului. După revoluţie se difuzează film românesc în draci. Aproape orice film românesc. V-aţi întrebat vreodată ce s-a ales de filmul în care Andrei Duban joacă rolul principal: "Acţiunea Zuzuc" care nu cred să se fi difuzat până acum de prea multe ori pe sticlă? Nu cred că mai are vreun rost să lungesc pelteaua. continui să cred că principalul avantaj al acestor copii de bani gata este jump-startul, accesul la informaţie şi nou, faptul că pot porni proiectul de îndată ce au studiul de fezabilitate în faţa ochilor. Am intuit mişcarea asta de la începutul anilor 90, ca un deja vu. Se mai întâmplase în perioada paşoptistă, când tinerii intelectuali români remarcabili proveneau în proporţie covârşitoare din pătura burgheză. Studii în străinătate, posibilităţi materiale, cei care au reuşit au făcut-o ca la carte. Am prevăzut că şi la noi în scurt timp intelectualitatea va fi în mare parte compusă din odraslele celor potenţi, pentru că aceştia îşi permit cărţi (destul de scumpe astăzi), calculatoare competitive, scule de laborator sau alte dotări tehnice, deloc accesibile oricui. Evident că vor exista şi piloşi, dar mulţi dintre cei care reuşesc cu brio vor fi aceia care nu s-au confruntat cu "problema zilei de mâine". Fiindcă indiferent ce vor spune idealiştii, te dezvolţi mult mai greu dacă nu ai timp de studiat decât 3 ore pe zi, în rest trebuind să îţi asiguri traiul. Să-l acuz acum pe Andrei Bălaşa că are trupă rock şi clipuri de calitate doar pentru că este nepotul lui Sabin Bălaşa şi că a trăit de mic în bunăstare este dovada unor refulări necontrolate. Să aduc în discuţie underground-ul iar mi se pare o aberaţie, mai ales că avem şi contra-argumente. Punk-ul şi grunge-ul stau mărturie că până la urmă nu calitatea sculei te ţine în underground, ci talentul, iar statul lui Cobain în underground nu a fost decât un schimb prelungit şi reuşit de experienţă.

În concluzie, copii de bani gata au fost, sunt şi vor tot fi. Că unii dintre ei se piţiponcizează sau se cocălăresc, acest lucru nu poate fi controlat. Iar dacă fagocitează banii părinţilor pentru a deveni somităţi nu pricep de ce m-aş revolta, de parcă mi-ar lua mie de la gură sau fiului meu de la gură. Iarăşi murim de grija altuia şi dacă e mai bun ca noi asta se întâmplă pentru că nu a mâncat salam cu soia. Time-out!

Phenomenon şi "Bagă riffu":

Top 15 - cântece cu ”vara” în titlu - 2011

M-a cuprins nostalgia radioului, mi-am amintit cu melancolie de vremea când făceam emisiuni la radio, așa că, deși nu mai este același lucru am luat hotărârea să vă împărtășesc topul celor mai dragi cântece care vorbesc în titlul lor despre vară. Am exclus orice piesă care avea mesaj de vară dar nu avea titlul adecvat, prin urmare iată ce a ieșit, în ordinea numerelor de pe tricouri:

1.” Summertime” - Janis Joplin

Încă nedetronabilă. Fără cuvinte...
2.”Sleep all Summer” - The National and St. Vincent
A venit tare din urmă și nu neapărat doar pentru că sunt fanul declarat al celor de la The National, ci mai ales pentru că originalul (Crooked Fingers) este chintesența nepotrivirii: versuri perfecte și o interpretare de doi lei. Oricum, până la anul poate îmi trece...
3. ”Summer's Almost Gone" - The Doors
În mod normal perechea perfectă pentru un ”Summertime” cântat negro spiritual. Nu vă întrebați prea mult cum le-ar fi cântat nenea Maicăl Jackson pe amândouă, înainte și după depigmentare, pentru că nu veți afla niciodată. Și speculații sunt destule, inclusiv că acum arată ca Morrison și cântă prin Jamaica, la poalele unui palmier. Cică l-ar fi trădat nasul...
4. "Summer in Siam"- The Pogues

O bijuterie fără doar și poate. Nu e o vară prea veselă, dar în orice caz e plină cu senzații tari, de la dinții lui Shane până la fetele care e posibil să fi fost băieți. În orice caz, miroase a casare timpurie și de bună-voie.
5. ”Voila l'ete" - Les Negresses Vertes

Dragoste la prima auzire. Am frecat caseta asta cred că juma de an fără nici un fel de milă.
6. "Girls in their Summer Clothes"- Bruce Springsteen

The Boss nu lipsește din nici un top al meu. Dacă la ceilalți piesa cu pricina era un cap de afiș, asta nu pot spune că e preferata mea, dacă ar fi să aleg de la el, dar pentru un top de nișă are locul ei. De fapt dacă The Boss era mai tânăr, arăta mai imberb și cânta asta cu alte fete pe sticlă cred că locul ei ar fi fost undeva pe lângă Mungo Jerry, dar așa se schimbă radical problema.
7. "Summer Wine" - Ville Valo and Natalia Avelon

M-a prins mai mult decât Bono și The Corrs, pentru că e la mijloc feelingul lui Valo. Ca să fiu sincer, feelingul din vocea lui Valo și formele lui Avelon... De fapt, de ce încerc aici să mă justific? M-ați prins: aici sunt eminamente subiectiv...
8. "Summer Wind" - Frank Sinatra

Asta e deja o altfel de ”vară”, unică, pe care cum nu o pot traduce în cuvinte îl las pe Sinatra să o fac. Cred că aș ieși foarte bine în multe cazuri când cuvintele refuză să mă ajute, dacă l-aș lăsa pe ”marele om” să mă reprezinte...
9. "Summer in the City"- Joe Cocker

O vârstă. O anume libertate. Ceva apucături de tânăr puber. Multă, foarte multă subiectivitate și amintiri. În rest, să spunem că nu sunt un fan Joe Cocker, dar aici vara miroase puțin a țevi de eșapament și vin roșu, prost.
10. "Looking for the Summer" - Chris Rea

Într-o vară, de mult am făcut o fixație pentru piesa asta. De atunci am mai făcut și altele, dar, chiar dacă e în a doua jumătate a topului tot nu pot scăpa de ea. E ceva vară pe la Chris Rea, dar e deja dincolo, în toamna timpurie care te-a prins în flagrant. Și cred că de aici vine jalea.
11. ”Ïn the Summer Time" - Mungo Jerry

E un oldies but goldies. Nimic mai mult.
12. "Summer Nights"- Grease

Aici e iarășu multă nostalgie, pentru cum am fi putut fi, pentru cum nu ne-a ieșit și pentru cum dacă am încerca acum să fim am ajunge cu siguranță mai întâi pe primele pagini ale tabloidelor și în știrile tv de provil iar ulterior la glumeți.
13. "Summer of 69" - Bryan Adams

Am ascultat-o vreo 2 săptămâni, de câteva ori. Absolut nimic în plus, dar e totuși un Bryan Adams și simțeam nevoia ritmului ăstuia.
14. "Summer Moved On" - A-HA

Probabil singura de până acum pe care nu aș fi vrut să o introduc în topul ăsta. Și totuși e ca tema cam pe unde se afla și Chris Rea, iar A-HA, deși nu sunt fanul lor au o anumită sonoritate care nu trebuie trecută cu vederea. Jalea nordică în toată splendoarea ei, și îi crezi pentru că lucrurile scurte sunt cele mai dureroase amintiri. Nu întotdeauna însă...
15. ”L'éte indien" - Joe Dassin

Ar trebui să fie îngrozitor de depresivă, dar când îi aud pe francezi cum iau ei lucrurile în serios nu mă pot stăpâni să nu zâmbesc. Și e vară doar, nu?
16. "Cruel Summer"- Bananarama

De contraexemplu. Zero absolut cu niște băieți deștepți la butoane.
17. ”Ïn the Summer"- Crystal Fighters

Probabil că la anul nu mai există în topul ăsta, dar cum Crystal Fighters mi se pare una dintre cele mai stranii trupe noi, care poate cânta absolut orice și totuși nimic original am zis că merită citată măcar pe ultimul loc. Să vedeți și voi ce s-a ales de vara mea...

Scot proteza din pahar să mi-o pun la carnaval...

Dacă tot e la modă să îţi doreşti să fii vampir, am stat eu strâmb şi m-am gândit drept dacă mi-ar conveni sau nu să fiu vampir şi răspunsul meu sincer este NU, aş fi un vampir nefericit, pentru că nu cred o iotă în nefericirea proverbială vampirului. Un vampir este cel puţin la fel de nefericit ca un tenor, un sportiv de performanţă, un prelucrător prin aşchiere, un sudor, un lucrător la salubritate, un filolog sau un funcţionar public. Nu aş putea să mă mulţumesc cu statutul de vampir din cel puţin zece motive şi iată-le mai jos:
1. ar trebui să mă simt responsabil pentru persoana pe care aş muşca-o de gâtuţ, asta cel puţin dacă m-aş pretinde bampir cu conştiinţă,
2. ar trebui să mă simt vinovat de eterna stare de copilărie pe care aş impune-o minorilor pe care i-aş condamna la tinereţe eternă,
3. dacă aş muşca pensionari ar trebui să duc asupra mea toată povara că am apărut în viaţa lor prea târziu, în cel mai rău caz în momente de alzheimmer galopant sau de incontinenţă crasă,
4. deşi chipurile adaptat la întuneric sunt convins că aş tresări la fel ca ziua, dacă sunt luat prin surprindere, prin urmare nu cred că dacă nu mi-aş mai vedea umbra m-aş speria cu mult mai puţin,
5. deşi îmi place carnea în cât mai mult sânge, ideea că o viaţă întreagă aş fi condamnat să mă satur numai cu sânge m-ar aduce în pragul disperării,
6. aş duce dorul metrourilor bucureştene şi al tramvaiului cu mirosuri, în orice caz nu aş putea să mă bucur de ele aşa cum o fac acum, când sunt o persoană prin excelenţă diurnă, ba chiar matinală, deoarece ultimele pornesc undeva prin jurul orei 23.00,
7. nu aş avea parte de fete cuminţi şi probabil că ar trebui să mă laud numai cu transformări de paraşute şi de alte fenomene eminamente nocturne,
8. nu aş putea să mă mai bucur de nici un concert rock, acum că primăriile obligă ca ultimele concerte să se încheie la orele 22.00,
9. nu aş putea să mai votez, sau aş putea cu foarte mari sacrificii, dacă m-aş hotărî să reeditez cozile din anii 80,
10. aş cumpăra totul la suprapreţ, ştiut fiind că toate magazinele expres (Tesco mai ales) care au deschis şi noaptea impozitează tocmai la suprapreţ, probabil pentru a îi aduce la faliment pe toţi vampirii.

Mai degrabă aş fi superhero, dar aş prefera să nu fiu obligat să port chiloţii peste colanţi. În orice caz singura condiţie ar fi să pot purta pe cap o pungă de hârtie cu două găuri în chip de ochi, pentru că altfel aş fi uşor de recunoscut. După mulţi supereroi care seamănă ca două picături de apă cu titularul, aseara am văzut în sfârşit o iubită normală de supererou (iubita lui Green Lantern) care văzându-l cu mască îi zice râzând: hahaha, tu eşti! un fel de "Senin, tu eşti?" nu ca proasta aia a lui Spiderman care îl sărută cu capul ăn jos ridicându-i doar juma de mască... Până la urmă nu contest că supereroul rămâne cu fata frumoasă, dar dacă ţinem cont că aceasta are un IQ care nici măcar nu o ajută să mă recunoască cu mască pe ochi, atunci nu e chiar aşa mare pierdere dacă aş fi orice altceva. Şi ar mai fi o condiţie pe care aş pune-o, aceea de a nu mi se reproşa vreodată că nu pot fi în acelaşi timp în două locuri, pentru că altfel m-aş supăra foarte tare şi le-aş propune să schimbăm pentru o zi rolurile.

Kate Nash - o stewardesă care face catastrofa digerabilă

Aşa de vară, mai ales că începe să miroasă a aer curat şi a transpiraţie (prilej pentru Costin Mărculescu să îşi mai bage puţin botox pe unde încă mai transpiră...) m-am gândit să vă fac cunoştinţă cu Kate Nash, ultima mea descoperire indie. Subscriu cu această ocazie la cele zise de un trecător prin linkul de youtube, care zicea că va călători mai des cu avionul, doar-doar o da peste englezoaică la unul dintre zboruri.

Oricum sună cinic şi hilar, pentru că de aici şi până la a-mi imagina o discuţie din rai între doi pasageri ai cursei la care stewardesă era Nash mai e doar un pas foarte mic: - Să-şi spun una bună, ştii cu cine am mers pe ultimul drum? - Cu cine? - Cu Kate Nash. - Eu am fost cu Mama Natură, cu Ioneasca, căreia i-a mai ieşit şi un sân când am intrat în golul de aer, mai ceva ca la Dansez din cauza ta...

Enjoy!

No country for old (wo)men - Cine nu are bătrâni să îi ia gratis

Sau marea "nişare". Cu N, nu cu P. Unde vedeţi cu P nu puneţi botul, pentru că nu-mi aparţine mie, şi cu siguranţă avem de-a face cu nişte piraţi, care contrafac produsele pe vapor, chinezi sau turci, fireşte. Nu am nimic cu nişarea, câtă vreme la fiecare tarabă găsesc aceleaşi produse, aceleaşi 5 sortimente de mere. Îmi convine mai mult să ştiu că aici găsesc mere verzi şi alături dulci, galbene şi tot aşa. La fel şi cu posturile TV. Îmi surâde ideea de posturi dedicate, manelelor de pilda, pentru că măcar ştiu ce posturi nu introduc pe telecomanda unde şi aşa sunt prea multe. Dimineaţă însă mă uitam la sticla de Pepsi atunci m-a lovit campania lor mediatică ce îmi oferă posibilitatea de a câştiga anumite produse doar în măsura în care sunt dispus să mai bag în loterie nişte bănuţi prin SMS. Adică dacă n-am mobil sunt out. Şi dacă am mobil le mai dau nişte bani escrocilor ăstora ca să cumpere cadourile. Părinţii noştri şi în general cei mai în vârstă sunt din start vitregiţi de astfel de "şanse", fiindcă pentru ei sms-ul este la fel de străin ca şi marţienii. Pe de o parte campania în cauză îi ajută pe aceştia să nu cheltuiască aiurea, pe de altă parte upgrade-ul acesta în marketing îi elimină. Nu le mai rămâne decât să bea băuturi contrafăcute, mult mai ieftine, cel puţin la fel de toxice şi lipsite din oficiu de surprize. Pentru că, se pare, şi iată, teoriile mi se confirmă, încep să nu mai existe ţări tolerante la bătrâni.

Asta înseamnă că la un moment dat, şi nu peste foarte mult timp se va ajunge la invitarea tuturor bătrânilor, a pensionarilor, a celor care trăiesc din rodul muncii lor de 4, 5 decenii să dea dovadă de civism şi să întindă bocancii pentru a nu mai consuma rezervele ţării şi pentru a da o şansă tinerilor. Şi dacă până acum vorbeam de ultimele generaţii de sacrificiu, iată că vom fii martorii primelor generaţii de astfel de sacrificiu. Nu din Europa vine plaga asta, ci chiar din State, unde globalizarea a creat deja dictatură, care, surprinzător, nu ne mai doare. Toţi vrem să trăim acum în America, prin urmare, respingerea generaţiei a treia va veni de la sine. Pentru că americanii ne spun că aşa e corect. În curând se va liberaliza şi eutanasierea, aşa că nu va mai fi nici o problemă. Iar 1984, romanul lui Orwell va deveni probabil noua bliblie...

Sumbră mi se pare această perspectivă şi acest viitor. Şi dacă mă gândesc că totul a început de la o sticlă de Pepsi... Din perspectiva asta dictonul cu "cine nu are bătrâni să-i cumpere" devine ireal. Nu ar fi rău dacă s-ar ajunge la aşa ceva, pentru că ar creşte considerabil preţul bătrânilor, numai că nu aşa va sta treaba. Puţinii bătrâni rămaşi se vor vinde pe nimic, numai să nu li se reproşeze că toacă rezervele statului şi nu produc nimic. Aşa că dictonul se va modifica, probabil ceva de genul: cine nu are bătrâni, să îi cumpere, în orice caz cât mai ieftin dacă ţinem cont că i-ar putea lua gratis. Cine nu are bătrâni, să şi-i ia gratis...

Costin Mărculescu, între şedinţele fofo şi cenuşa mondenului

Dându-şi seama de talentul său ieşit din comun, mogulii de la 6TV (jamais couche avec...) i-au oferit lui Costin Mărculescu o emisiune, care, cum credeţi că se putea numi? Stupid show? Nu. "Mărculescu show". Despre acest show însuşi realizatorul povesteşte că: "La mine în emisiune nu veţi vedea scandaluri sau personaje precum Nikita, Tarky, Naomi, Fernando de la Caransebeş sau Roxy-Manelista. Va fi un show diferit, unde se vor dezbate subiecte mondene arzătoare, dar într-o altă manieră decât aţi întâlnit până acum". Am aflat înaintea multora şi mă grăbesc să vă informez şi pe voi prin ce anume această emisiune va prezenta altceva decât coteriile cu care ne-am obişnuit.

În primul rând avem de-a face cu o emisiune de nişă. "Pretextul", ca să-i zic aşa este incendiul. Nu orice incendiu, fireşte, ci doar cel care se produce la casele vedetelor. Subiect monden, arzător. Costin Mărculescu, acest Phoenix al televiziunii din România actuală va purta tradiţionalul maiou alb. Sper că îi va da prin cap ori să poarte acelaşi maiou, care cu timpul va căpăta o culoare naturală (condiţia este să nu îl spele niciodată), ori să îl murdărească special încă de la prima ediţie, pentru a fi cât mai natural şi ancorat în context. După ce va reconstitui accidentul în sine, escaladând munţii de cenuşă, salvând musai cele câteva broscuţe rătăcite prin tăciuni, Mărculescu se va retrage în studio cu invitaţii în cauză, unde se vor dezbate cauzele incendiului, dar şi proiectele de viitor. Poate unii vor ridica pe fosta fundaţie un palat, alţii o bodegă şi alţii o mănăstire. Subiecte deosebit de arzătoare. De asemenea nu vor lipsi nici pompierii, câte unul-doi la fiecare editie, printre care la loc de frunte va fi Nicolae Giurgea, pompierul-erou de la "Românii au talent", care va prezenta nenumărate momente artistice. Dacă nu îl cunoaşteţi încă pe Giurgea, urmăriţi filmuleţul de mai jos şi veţi afla totul despre el.

Păstrând formatul emisiunii, Mărculescu va fi secondat de "Ioana Maria Petcu, o asistentă incredibil de sexy şi 100% naturală. Cei doi au fost protagoniştii unei şedinţe foto incendiare în studioul Click! " Se poate remarca neruperea din context a acesteia, prezentă la o şedinţă foto "incendiară", aici. Privind însă atent mâna lui Mărculescu, acest Fofocle al mondenului românesc actual veţi observa că se odihneşte într-o poziţie firească, în apropiere de fofo lui Ioana Maria Petcu. Ceea ce spune multe. Ceea ce mă face să mă gândesc că şedinţa cu pricina a fost mai degrabă o şedinţă fofo şi nu una foto.

"Sucker Punch" - cea mai recentă bijuterie steam-punk

Da, am apucat să văd Sucker Punch, ultimul film al lui Zack Snyder, supranumit "The Wizard" şi dacă nu aţi înţeles până acum de ce, acum este momentul să o faceţi. Nu e obligatoriu să daţi iama în mai vechile lui realizări regizorale, 300 sau Watchmen, deoarece filmul de faţă este cu adevărat un upgrade la tot ce mai văzuserăm de la Snyder. În cele ce urmează nu o să aveţi parte de niciun spoyler pur şi simplu de câteva impresii din partea unuia care a văzut filmul de faţă vrăjit şi absorbit de universul acela oniric, pe care puţine minţi cred că l-ar fi putut plămădi. Meritele lui Snyder sunt multiple, iar dacă la Cameron, când am văzut Avatar am avut de fiecare dată grijă să spun: computer-gigea, story-câh, aici nu prea pot să le rup una de cealaltă. Sigur efectele speciale sunt perfecte, dar am convingerea că şi cu o simplă cameră şi două filtre Snyder ne-ar fi vrăjit cât ar fi putut el de bine. Numai că ajutat de tot arsenalul din dotare a ajuns să ducă mai departe saga de la Imortelle şi Sky Captain and the World of Tomorrow, o lecţie de steam-punk înainte de mult-aşteptata premieră a celor Trei Muşchetari, în acelaşi stil.

Mai am o problemă în ceea ce priveşte filmele americane ale momentului: cred că am obosit să aflu totul de la început, după ce văd distribuţia. Willis e bun, Knepper sau Waltz sunt răi, iar dacă avem şi ceva policier sau mistery, cu siguranţă din primele minute am aflat tot. Nu că în Sucker Punch ai avea surprize prea mari din partea personajelor, dar faptul că fiecare actor este aproape o descoperire a lui Snyder îi dă filmului său o prospeţime neaşteptată. Ideea este că Snyder are o reţetă prin care te vrăjeşte aici iar aceasta este clipul. Teoretic, primele 15 minute sunt un imens clip, după care intri în filmul propriu zis care în repetate rânduri redevine clip. Cred că reţeta asta funcţionează şi la cei cărora nu le place Bjork cu a sa "Army of Me", al cărei clip-Snyder ar putea-o face acum pe Bjork să regrete că nu cu aceste imagini a început odiseea hit-ului său.

Ideea filmului e simplă şi pare pe undeva o completare, evident în altă notă la "Inception". După mine, căruia "Inception" nu mi-a spus nimic, filmul lui Snyder este salvat de "arhitectura de gradul 1", deci nu se emite nici un fel de pretenţie eclectică, care să mă îndepărteze de esenţe, să îmi ridice adrenalina şi când mi-e lumea mai dragă aflu ceva ce ştiam şi atunci ajung să mă întreb de ce am fost minţit cu televizorul. Aşa că recomand "Sucker Punch" tuturor iubitorilor de vizual şi de video-clip!

No mercy for the salesman - alo, Aloe Vera?

Există o meserie pe care, pe lângă multe altele la care nu mă pricep deloc nu aş fi putut-o duce niciodată la bun sfârşit. Aceea de comis-voiajor. Sau de agent de vânzări. Nu că nu am papagal (papagalu Cioca, se ştie), ci pentru că mi-e foarte greu să ma identific atât de mult cu produsul încât să nu trebuiască să mint cumpărătorul. De exemplu: cumpăraţi aloe vera că face aşa şi pe dincolo! Poate că face, nu zic nu, dar pentru mine e o corvoadă. Să fiu Gică Contra mi-e mult mai uşor, cu atât mai mult cu cât rigiditatea pare să fie ghiuleaua pe care cel puţin comişii-voiajori români o duc după ei. Ei au un text de spus, o mică intoxicare de operat şi dincolo de aceasta sunt în aer. Şi iată dovada mai jos: unul se joacă şi celălalt se enervează. Şi atunci, vă întreb, merită să fii agent de vânzări astăzi, cel puţin în România? Cred că cea mai mişto meserie pe care ar trebui să ţi-o doreşti în copilărie nu este: medic, balerin, fotbalist sau inginer, ci client.



AGENT: Salut! De azi pana duminica la ROMEXPO va fi TMA - Festival de Spiritualitate, Medicina Alternativa si Terapii Complementare
http://aloirea.blogspot.com/2011/06/tma-festival-de-spiritualitate-medicina.html Va asteptam acolo si poate facem si o cantare...
VasileSensual: bah, lasa-ma cu aloe
AGENT: dar eu nu vorbeam de aloe
AGENT: dar, daca tot ai adus vorba, te intreb ceva: ce experienta nasoala ai avut cu aloe?
VasileSensual: dar amice, nu refuz numai lucrurile cu care am avut experiente nasoale,nu refuz iarba pentru ca am avut o experienta nasoala cu iarba, ci pentru ca pur si simplu nu ma intereseaza, sau barbatii. Nu sunt atras de barbati nu pentru ca mi-ar fi pus-o si nu mi-a placut, ci pentru ca pur si simplu subiectul...
AGENT: dar ce stii despre Aloe de ai constatat ca nu te intereseaza?
VasileSensual: cam tot ceea ce stiu şi de gay şi de iarba si de prelucrarea prin aschiere
AGENT: subiectul este preventia si sanatatea, nu aloe!
VasileSensual: subiectul la gay e iubirea, la iarba e fericirea, la prelucrarea prin aschiere e utilitatea.
AGENT: sau nu te intereseaza nici sanatatea ta si a familiei tale?
VasileSensual: ti-ai tras diploma de consiliere?
AGENT: sunt convins ca te intereseaza
VasileSensual: te inseli, nu fi asa convins ca nu iti face bine
AGENT: ma refer la sanatatea ta si a familiei tale, dar daca ma insel, scuza-ma
AGENT: ok, nu ma asteptam sa nu te intereseze sanatatea copilului tau de exemplu, dar daca asta e punctul tau de vedere, e ok, ai dreptate sa crezi ce doresti
VasileSensual: nu ma intereseaza deloc, copilul meu fumeaza si daca lui ii place e treaba lui eu nu ma bag, s-au bagat destul ai mei si am facut tot ce am vrut eu.
AGENT: ok, din pacate te vor interesa lucrurile legate de sanatate cand vei incepe sa nu o mai ai... si atunci vei investi in boli si te vor interesa medicamentele, din pacate... asta e o regula constatata
VasileSensual: cum sa investesc mai in boli?
VasileSensual: in boli nu se investeste, cred ca ai greseli de exprimare, prin urmare, nu poti fi prea convingator
AGENT: cine nu are grija din timp de propria sanatate, de vehiculul sufletului sau, mai devreme sau mai tarziu, va culege roadele neingrijirii, ca la o masina, daca nu ii schimbi uleiul, filtrele etc, la un moment dat te lasa
VasileSensual: si daca i le schimbi nu te mai lasa? pentru ca eu cred ca orice schimbi, la un moment dat e natural sa te lase
AGENT: in boala investesti atunci cand ajungi sa iei medicamente, care au efecte secundare nocive
VasileSensual: nu investesti frate in boala, ci in vindecarea ei. Tu nu pricepi romaneste?
AGENT: teoretic
VasileSensual: nu investesti in blenoragie, ci in vindecarea ei. e o chestiune de logica.
AGENT: practic cate cancere stii tu ca s-au vindecat cu medicamente si cate cu produse naturiste?
VasileSensual: tu nu cu gramatica limbii romane ai probleme, ci cu logica, sa fie de la aloe prea multa?
AGENT: la figurat e spus "investitie" in boala
AGENT: practic o boala instalata consuma multi bani ca sa se aduca pe linia de plutire organul sau organismul
VasileSensual: si naturismul e ieftin? imi zici si tarlaua de pe care culeg ciubotica cucului? MOCCA!
AGENT: daca omul ar fi mai atent si ar investi in sanatatea personala, atunci cand o are ok, ar avea-o mai mult timp...
AGENT: si nu ar ajunge prematur la tot felu de boli
VasileSensual: a
AGENT: alimentele sunt golite de nutrienti
AGENT: aerul, apa, toti sunt factori de influenta
VasileSensual: dar la un moment dat zici ca si sanatatea asta se duce, chiar daca ii schimbi filtrele, ce mai, revizie la timp
AGENT: si atunci e bine sa compensezi cu cate ceva
VasileSensual: cu aloe? friptura de aloe vera se face, eventual una mai in sange?
AGENT: si atunci da, e bine sa mananci legume fructe de la tzara, sa culegi tu plantele medicinale
AGENT: eu vb de lucruri sanatoase
VasileSensual: vino si pe la mine pe la tara sa culegi plante, am niste basina porcului, cred ca ajuta si ea la cate ceva, rostopasca o dau gratis, pe palinca, de fapt
AGENT: aloe e foarte aproape de compozitia chimica a organismului uman, de aceea se asimileaza foarte repede, contine 18 dintre cei 20 de aminoacizi esentiali necesari organismului uman
VasileSensual: uau
VasileSensual: poti sa procreezi daca iti bagi organul in aloe vera, ca zici ca are componenta organismului uman?
AGENT: si apoi e usor sa dai cu negativismul si sa desfiintezi orice... dar depinde ce iti doresti cu adevarat
AGENT: ce stii tu despre aloe vera?
VasileSensual: pai acum incep sa aflu, de la tine. deci, sa rezum: e buna la friptura si procreere, sau e doar o goanga?
AGENT: reiau intrebarea? ce calitati stii ca are aloe vera?
AGENT: sau la ce stii ca e buna?
AGENT: sau Ai folosti vreodata ceva cu aloe vera sua pe baza de aloe vera?
VasileSensual: da. sapun cu aloe vera, prezervative cu gust de aloe vera, ciunga cu aloe vera. Am rămas acelasi.
AGENT: http://aloirea.blogspot.com/search?updated-min=2009-01-01T00%3A00%3A00%2B02%3A00&updated-max=2010-01-01T00%3A00%3A00%2B02%3A00&max-results=1
VasileSensual: nu mi s-a intamplat nimic iesit din comun dupa experienta asta
VasileSensual: MA LASI? ti-am zis ca nu ma intereseaza prelucrarea prin aschiere
AGENT: ok, pt cand vei dori cu adevarat sa afli informatii corecte si oneste, citeste asta
VasileSensual: pentru Niciodata. un om pentru eternitate. tii si seminarii extinse, sau doar spalari de creier la nivel satesc.
AGENT: ma mir un pic de atitudinea ta, insa poate ca asta esti tu defapt
VasileSensual: acum devine interesant. Ce sunt mai exact?
AGENT: da, spal creiere de negativisme, obtuzitati, si mentalitati pesimiste
VasileSensual: cu aloe vera, fireste
AGENT: si intr-adevar imi place sa discut cu oameni deschisi la minte si la suflet
...
NOT TO BE CONTINUED!

Tropul - arma secretă a pitzipoancelor şi cocalarilor noştri, cei de toate zilele

Cred că deţin adevărul absolut în ceea ce priveşte compartimentul secsual-sentimental la pitzipoancele şi cocalarii la zi, cei care îmi umplu mie sticla televizorului mai neplăcut decât ar face-o, impotetic muştele cu căcăţeii lor veseli. Pregătirea de viaţă a acestora începe cu un "prieten imaginar", evident "neadevărat". Nu v-aţi întrebat niciodată de ce Tudi, prinţuCristea sau Master Benz s-au filmat, foarte fericiţi, făcând secs cu marea lor iubire, fie ea chiar şi imaginară? Pentru că de atâta fericire au dorit să imortalizeze pentru eternitate momentul, lăsând strămoşilor clipe de profundă fericire. Pentru club însă la un moment dat realizezi că ai nevoie de unul real şi atunci pitzipoancele şi cocalarii în cauză ies din clozet. Şi nu cred că numai pentru club, cred că şi instinctul de procreere, când îşi scoate corniţele din secreţii îi îndeamnă pe aceştia să iasă în lume, de data asta cu un iubit "adevărat".

Am făcut introducerea asta pentru că de două zile mi-e dat să aud la Capatos tot mai des expresia asta "bărbat adevărat", respectiv "femeie adevărată". Pamela de România spunea despre George al ei, acest Marlon Brandon mai tânăr şi mult mai urât, de România că e un "bărbat adevărat", şi nu puteam să pricepi ce e cu adevărul ăsta. Pe urmă, amantele lui, iarăşi, şi ele, tot adevărat îl consideră. George ăsta zicea şi el aseară că Pamela e o femeie adevărată. Ce să fie, ce să fie? E vorba despre un personaj, care, oricât de trivial şi penibil ni se pare nouă, celor obişnuiţi de mici să trăim în prezent pentru ei este perfect. Este adevărat. Un "bărbat adevărat" şi o "femeie adevărată", remake la un film franţuzesc de Lelouche. Să nu credeţi persoanele care vor interpreta această sintagmă în felul următor: adică nu e transsecsual! Asta e o răutate din partea celor care sunt invidioşi pe succesul lor la public.

Iar acum realizăm că nu îi înţelegem şi sărim pe ei pentru că nu le pricepem de fapt metaforele. Pentru că ne-am obişnuit că o frunză este podoaba copacului şi nu o tanga foarte minusculă, eventual figurativă şi colorată, care pentru Pamela de România este o "frunză". Oamenii ăştia revoluţionează limba română cu tropii lor şi noi aruncăm în ei cu diverse materii, care mai decare mai fecală. Cine nu are tropi să-şi cumpere! Nu e scumpi şi chiar scumpi să fie sau să scrie pe ei "stropi", utilitatea acestora la casa omului este esenţială...

Nu vrem secs, nu vrem valută, Mărculescu vrem să pută!

Costin Mărculescu încă mai există, spun asta celor care au crezut că s-a întâmplat ceva cu acesta în ultimele luni. Cauza acestei absenţe se datorează faptului că o vreme acestuia nu i-am mai ieşit nici un coş în fund, nici o bubă dulce, nici măcar un hermes mic, absolut nimic care să îl facă să dea un telefon la gazete şi să le comunice această noutate. Pur şi simplu au fost luni în care Costin Mărculescu a somat, oricâte a încercat nu a putut ieşi în faţă. De data asta "protectorul broaştelor" revine, cu o declaraţie surprinzătoare (evident, încă lipsit de erupţii cutanate care ar fi putut să îi salveze reputaţia). Fără perdea, Costin Mărculescu pare să recunoască astăzi în Cancan că este atras de bărbaţi. Eu cel puţin asta înţeleg, chiar dacă ar fi să mă limitez doar la titlul şi la subtitlul articolului: "Femeile sunt înnebunite după bărbaţii transpiraţi de la sex" Costin Mărculescu şi-a injectat botox pentru a nu mai transpira. În schimb bărbaţii, mult mai atenţi la aceste mirosuri neplăcute trebuie trataţi cu mare atenţie, prin urmare de aceea Costin Mărculescu îşi injectează botox, pentru a nu îi îndepărta chiar pe toţi bărbaţii din jurul său. Sau cel puţin Costin Mărculescu, un iubitor al mentalului armonios al femeii a găsit soluţia să le salveze pe acestea de la a nu mai înnebuni. Nemaitranspirând de la sex, Mărculescu păstrează femeia română sănătoasă la cap însă o taie de pe lista sa de cuceriri. Dacă nu mai pute, Mărculescu pare să nu mai trezească nici un interes secsual femeilor.

Deosebit de profund, Costin Mărculescu vine în acest articol de o sinceritate zguduitoare cu completări, spunând că:"Sexul este un sport plăcut. Transpiraţia mea este plăcută şi excitantă. Cred că femeile sunt înnebunite de bărbaţii transpiraţi de la sex. Eu sunt metrosexual, mă epilez". Mda. Şi nici măcar nu mai transpiri. Îmi imaginez deja cohorte de pitzipoance ieşind în stradă cu bannere pe care stă scris: "Nu vrem secs, nu vrem valută, Mărculescu vrem să pută!" Ceea ce nu se mai poate! Costin Mărculescu deja a intrat într-o nouă etapă a vieţii sale, aceea de sfânt pre-mortem. După cum ştiţi testul sfinţeniei este mirosul. Dacă nu puţi, eşti sfânt! Şi cred că Mărculescu ar fi fost un sfânt şi fără injectarera de botox. Numai dacă vă gândiţi la cât bine a făcut el la viaţa lui broscuţelor...

A fost sau n-a fost, fată, Pamela înşelată?

Iar am călcat pe bec şi de două nopţi, ca să mă scuz o să aduc în apărarea mea un straniu concurs al evenimentelor, de două nopţi, cum vă spuneam mă uit la Capatos. Unde au fost invitate mai întâi actuala amantă a lui George Ciubotaru, Pamela de România şi alte două foste amante (care însă susţineau că îi mai erau amante lui Ciubotaru şi când el îi jura credinţă Pamelei, iar mai apoi formula de mai sus plus încă o domnişorică, nubilă, posesoare a 18 primăveri, prin urmare minoră la ora comitere relaţiei secsuale (VINE POLIŢIAAAA, ÎMI IA TOATĂ MARFAAAAA...) cu domnul fante de Bucureşti. Ideea fiind că toate fostele au pornit live un exerciţiu maieutic: a fost sau n-a fost fantele Ciubotaru cu ele în timp ce era şi cu Pamela de România. Evident că, în casă mi s-au adresat vorbe grele de genul: de ce te uiţi la aşa ceva, n-ai ce face sau ai febră? Şi nu mi-a păsat câtă vreme credeam într-o idee. Aceea de a vedea varianta "pitzi" la "A fost sau n-a fost?" Dacă continuă şi diseară emisiunea în cauză promit aici solemn că nu mă voi mai uita... două nopţi mi-au fost suficiente.

De fapt tot acest circ este o stranie combinaţie de Caragiale şi Corneliu Porumboiu, în care grotescul conferă maieuticii un aer de hedonism superior. Cum să nu mi se reverse simţurile în momentul când, prezentându-se pe ecran sms-urile trimise de fantele Ciubotaru apare pe ecran: ia lapte! şi pitzi în cauză se întreabă cu pupilele dilatate, de parcă cineva i-ar fi lipit făţuca de vitrină: "mi-a zis mie aşa ceva? Din ciclul: mi-ai zis poşetiţă? Am trecut peste întrebările retorice de genul: ce are special acest Ciubotaru (puţin mai frumos ca dracu, dacă e să mă întorc la profunzimea spirituală a poporului român) sau unde sunt curvele de altădată, dotate cu o demnitate şi o decenţă specifice breslei. Pentru că esenţa era de altă natură. Filozofică. Iată că după "A fost sau n-a fost?", un exerciţiu maieutic despre revoluţie ni s-a dat să asistăm la un exerciţiu maieutic despre mahala, şi, credeţi-mă, pitzipoancele ăstea m-au convins că Pişcoci există sub mai multe forme.

Concluzionez cu următoarele date, centralizate:

- cuvântul cel mai des auzit aseara a fost "dovada",

- singurul cuvânt neauzit aseara a fost "frumos",

- cea mai des amintită "acţiune comună" fete-Ciubotaru a fost, în ciuda aşteptărilor publicului nu "secs" ci "tăierea de porc",

- localitatea cea mai des amintită a fost Pucioasa,

- toate fetele erau blonde, mai puţin noua amantă din umbră, brunetă, dar ea era încă minoră la acea oră,

- toate fetele aveau fuste scurte,

- toate fetele purtau pantofi cu toc cui,

- niciuna nu avea (la vedere, cel puţin) vreun tatuaj.

Prin urmare, iată portretul robot al "preotesei maieuticii româneşti". Dacă întâlniţi pe stradă astfel de specimene, vă rog să le întrebaţi ce părere au despre "adevărul absolut". Sau dacă sunt sigure că, în timp ce erau împreună, adevărul lor nu a petrecut Paştele sau Revelionul cu o altă blondă.

Directoarea cu Palatul, ţăranul cu Maserattul

Să vă explic! Astăzi Cancan publică aici un articol despre reabilitarea Palatului Ştirbei de pe Calea Victoriei. Întreaga campanie a fost însă gândită se pare ca un pictorial, al cărei vedetă principală este nimeni alta decât Corina Vinţan, CEO Links Associates - compania care se ocupă de imaginea Palatului Ştirbei -, contrastează cu încăperile copleşite de trecerea timpului şi de indiferenţa autorităţilor. Prin urmare, însăşi directoarea pozează în pictorial. Motivul? "Am vrut să atrag atenţia, prin această şedinţă foto realizată pentru revista Business Woman, asupra potenţialului extraordinar pe care această clădire emblematică îl are pentru revigorarea Căii Victoriei, dar care este ignorat, în mod inexplicabil, de autorităţi", îşi explică Corina Vinţan ineditul demers. Este vorba despre o antiteză între o femeie şi o ruină, aceasta a fost ideea de bază a pictorialului, în care, doamna directoare încearcă să ne convingă cât mai provocator că şi directoarele sunt oameni, sau altfel spus că, datorită unui make-up cât de cât potrivit o directoare poate să pară o super femeie, cum şi o clădire cu tencuiala căzută ar putea într-o bună zi să pară un adevărat palat.

Nu pricep însă de ce ne revoltăm pe amărâtul de ţăran cu Maseratti, care astăzi a făcut ocolul presei din România de la mărire la decadenţă, acum că am aflat că maşinuţa nu era nicidecum a lui, când Corina Vinţan face cam acelaşi lucru. Poate că, aidoma ţăranului, doamna director încearcă şi ea să plătească o poliţă mai veche cuiva care nu ştie limba română. Nu mi-e greu să mi-o imaginez arătându-i respectivei persoane revista şi spunându-i: Na, că m-am ajuns! Ţi-am arătat că nu ai avut dreptate când ai zis că dincolo de chirpici nu o să trec niciodată. Acum am ditamai palatul, beton, chiar dacă cam paradit. Şi florile cu care directoarea apare în braţe sunt proaspete, ceea ce infirmă zvonul că aceasta ar fi ieşit de undeva din catacombele Palatului!

P.S.

Şi dacă aveaţi vreun dubiu, ca şi ţăranul cu Maseratti şi directoarea a reuşit în viaţă tot cu ajutorul credinţei în dumnezeu. S-a rugat de câteva ori şi a ieşit în poză.

I Am Ozzy - sau "Prinţul Întunericului" din motive de economie

Ar trebui să mă feresc de omul sincer? Întreb şi eu ca prostul în sat, după ce nu mi-a mai venit să las din mână I Am Ozzy, autobiografia lui Ozzy Osbourne. Problema e ca de la prima la ultima pagină, de mult n-am mai râs la o astfel de autobiografie, şi dacă la sfârşit aş fi găsit un formular "Ozzy preşedinte" fără să mă gândesc prea mult l-aş fi semnat şi l-aş fi şi expediat. Trecând peste acest moment am început să decantez informaţiile primite şi iată, acum sunt pus în ipostaza de a anatemiza personajul în cauză. De fapt ceea ce mă sperie cel mai tare este că nu ştiu unde să îl încadrez pe autorul cărţii: mitoman-sociopat, deci bun agent de marketing sau sincer şi bipolar, deci pericol public. Aproape că nu poţi crede că poate exista un astfel de om care să îşi fi trăit viaţa cu atâta hedonism şi voluptate, un "agent" al celor mai trăsnite acţiuni pe lângă care trecem în fiecare zi. Noi, ceilalţi, un dram mai normali ca Ozzy, zâmbim numai la gândul că am fi putut să ne tatuăm într-o noapte de beţie în podul palmei drepte "mulţumesc", Ozzy însă descrie didactic beneficiile acestui gest: în timp ce Sharon a trebuit să mulţumească fanilor lui i-a fost suficient să ridice palma dreapta. Sau, în drum prin San Antonio ne întrebăm retoric ce am face dacă ne-ar veni dintr-o dată să urinăm şi singurul zid disponibil ar fi The Alamo. Ozzy face ceea ce multora dintre noi ne e şi frică să ne imaginăm. Scoate prepuţul şi face pipi pe simbolul local. Apoi, întrebat de un cetăţean ultragiat cum s-ar simţi englezul din el dacă i s-ar răspunde cu aceeaşi monedă pe Buckingham Palace, Ozzy răspunde că nu crede că ar suferi prea tare pentru că nu locuieşte acolo... Toată derularea evenimentelor seamănă cu o comedie clasică gen Dumb, Dumber şi Most Dumber în care Ozzy ar trebui să joace rolul lui Most Dumber, fireşte. Când nu e beat sau drogat, "prinţul întunericului" cade fără voia lui în capcanele destinului iar comicul rezultat de aici ţine loc de "new mitology", sau de "legendă urbană new-age". Îţi vine să îţi doreşti să stai în preajma lui Ozzy, acum că ai aflat că de fapt a muşcat capul liliacului dintr-o mare greşeală, convins fiind că animalul ar fi din plastic. Şi totuşi... Adevărul e că şi Moroşanu a rupt capul iepuraşului de pluş, ceea ce îl absolvă pe "moartea din Carpaţi" este că animăluţul arăta oricum neterminat, prin urmare publicul îl privea relaxat. Probabil că altfel ar fi stat treaba cu Moroşanu, dacă acestuia i s-ar fi dat un iepuraş reconstruit anatomic de cei de la Animal Planet, dar asta e, nu toată lumea are "norocul" lui Ozzy...

Ajungi să îl iubeşti pe Ozzy şi aici e problema. Îl divinizezi pe OZZY pentru că în ciuda dandanalelor sale de individ instabil emoţional nu a ucis până acum nici o fiinţă umană. Liliacul şi porumbeii pot fi la o adică trecuţi cu vederea. Tentativa de a strangula pe Sharon a eşuat, în urma incendiilor provocate de alcoolul în exces şi jointuri aprinse nu a ars nimeni. Şi totuşi îmi spun că nu e bine. Că distanţa dintre "dezastrele" lui Ozzy şi crimele în serie a fost până la urmă dictată doar de noroc. Un om ca el nu ar trebui să rămână în libertate. Nu discut de mobilele care au generat aceste gesturi. Fără îndoială fondul lui Ozzy este bun, dar mila nu cred că e chiar un sentiment, ci mai degrabă un defect. Nu ştiu dacă e bine să îmi fie milă de cel care dă să-mi taie gâtul cu sabia ninja, nu îi iese fiindcă între timp se interpusese pe traiectori un porumbel alb, după care mă ia în braţe şi începe să plângă, blestemându-şi zilele pentru accesul anterior de mânie. Cam asta are la bază cartea lui Ozzy, sloganul de final din Filantropica: "vă e milă, v-am luat banii".

Şi mai cred că nu poţi fi atât de sincer, dacă nu eşti Ozzy. Nu cred că aş putea să vă povestesc cu maxim de sinceritate cum e sexul cu extraterestre minore (ups!!!) câtă vreme sunt arestat după prima tentativă. Să fii Ozzy presupune să ai deja tradiţie în greşeli, ba mai mult, tradiţie în repararea din mers a acestora. Şi deja la nivelul ăsta cred că îţi poţi permite să fii neaşteptat de sincer cu fanii tăi.

Andrei Trifan a descoperit "omul care nu face semnul crucii niciodată"...

Astăzi dedic acest post lui Andrei. Lui Andrei Trifan, vroiam să spun, jurnalist aici. Acesta este semnatarul unui articol mai mult decât tendenţios intitulat: "Nea Imi, omul care nu face semnul crucii niciodată". Doar titlul şi te şi gândeşti că e satanist omul, venerabil, mare antrenor şi un cetăţean mai mult decât onorabil. Ulterior aflăm că Emerich Jenei este reformat. Asta deja nu mai prezintă nimic senzaţional, am mai auzit despre astfel de cazuri, despre oameni care, citez, au "o credinta diferita de cea a majoritatii romanilor". A majorităţii românilor mai puţin catolicii, unitarienii, penticostalii, baptiştii şamd. Fiecare dintre aceştia, pun pariu, în viziunea lui Andrei Trifan au o credinţă diferită de cea a majorităţii românilor. Evident, lui Trifan nu îi sunt simpatici ăştia care nu îşi fac cruce niciodată. Citind articolul său sesizăm lesne şi mirări de genul: şi deşi nu îşi face cruce uite totuşi că a câştigat CCE cu Steaua... Tehnicianul care a obtinut cea mai mare performanta din istoria fotbalului romanesc la nivel de echipa de club, castigarea Cupei Campionilor Europeni in 1986, este membru al Bisericii Reformate si are o credinta diferita de cea a majoritatii romanilor.

Dacă până acum Trifan nu ne-a convins că religia lui Jenei este nocivă cu ceea ce urmează jurnalistul speră să convingă. Şi spune după cum urmează că: "De altfel, Ienei, ca orice alt reformat, nu are voie sa faca semnul crucii niciodata!" Acum sigur mulţi fundamentalişti vor sări în sus: e satanist. Asta cu datul voie e ca şi cum ai spune despre un hamster că nu are voie să bea niciodată apă. Sau despre cucu că nu are voie să sape tunele în pământ. Sau despre un stelist că nu are voie să fie dinamovist niciodată. Nu mai zic nimic de dubla negaţie, pentru că sunt convins că v-a deranjat şi pe voi cel puţin ca şi pe mine. Trifan de fapt încearcă să ne sugereze că el are voie să scrie articole tendenţioase şi proaste, dar un material bun, echilibrat şi transparent nu are voie niciodată. În comparaţie cu unii dintre colegii săi, care nu au voie, doar câteodată.

Stau şi acum şi mă gândesc, la cât de diferit e de noi Emerich Jenei, cum a putut el să câştige o cupă atât de importantă. Sau poate tocmai de aceea? Dacă stau şi mă gândesc puţin, Iordănescu făcea şi cruci, pupa şi poze şi tot nu a făcut mare sfârâială...

Millieul, ah millieul - o clipă de intimitate

De mult încerc să debitez ceva inteligent despre intimitate. E o chestie intimitatea asta, chiar o forţă care pe mulţi dintre noi ne ajută să nu ne pierdem de noi înşine. Libertatea de a sta în chiloţi prin casă, de exemplu, ţine de intimitate: intim cu mine însumi. Bine, tot la capitolul ăsta mai sunt şi biluţele de muci şi flatulenţele, dar îmi propun ca de data asta să le ignor. Libertatea de a sta cu picioarele goale, când mergem la casa noastră de la ţară, libertate pe care ai mei nu o pricep, iar BebeBebe se jenează mereu de ceilalţi din preajma mea, că îmi expun astfel picioarele urâte. Vedeţi, aici a fost efectuată deja o mutaţie, trecând din intimitatea mea cu mine însumi la aceea cu ceilalţi, dar pun pariu că nu aţi simţit-o. Brusc, am ajuns să îmi expun picioarele. Am văzut destui oameni care au mers mai departe cu mutaţia ieşind în lume ba în lenjerie intimă, ba chiar la trupul gol. Pentru că la un moment dat nu îţi mai dai seama. Acum înţeleg de ce bunica îmi spunea când eram mic: nu te mai prosti că rămâi aşa. Intimitatea îşi arogă drepturile care i se cuvin.

Tot aşa cred că stă treaba şi cu fotografia alăturată. Acum câteva luni am descoperit chestia asta şi mi-am zis că, fie ce-o fi eu tot fac o poză la maşina asta, cu riscul ca proprietarul să mă bănuiască că îi filez maşina. De fapt chiar i-o filez, cum dracu să nu filezi o maşină care are la lunetă un "milieu". De când nu am mai stat în intimitatea unui milieu nici nu pot să vă spun. Proprietarul şi-a intimizat maşina, încercând să se simtă ca acasă. Sper însă că acesta a fost doar începutul şi că acum, dacă aş reîntâlni maşin în cauză, cu siguranţă pe milieu ar trona la loc de cinste profundul pescar chinez. Sau peştele de sticlă cu gură porno. Şi o chisea cu dulceaţă. Şi nişte foxterrieri în miniatură. Şi un dop ceramic închipuind un bărbat tirolez cu nasul mare, prin nasul căruia poţi turna băuturi. Fac şi fac şi mă întorc la nas. Până la urmă nu intră şi nasul la categoria "intimităţi"? Nenea Maicăl, când i-a căzut la repetiţii nasul pe braţul dansatoarei nu se poate spune că a devenit mai intim cu aceasta?

Îmi doresc un câine cu parkinson în vizorul maşinii. Nu mă lasă BebeBebe. Cred că îi e teamă că am deveni mult prea intimi în maşină. Incontrolabil de intimi. Cu fiul nostru, privindu-ne miraţi din spate...

Tu fă-mă mare! de la Akritura

Iată textul Akriturii, care a dezvoltat leapşa mea: eu sunt mic, tu fă-mă mare". Recunosc, iniţial aş fi vrut să fie "tu fă-mi-o mare" dar ar fi fost de-a dreptul facil. Citiţi ce a ieşit!

« Eu sunt mic, tu fă-mă mare! Şi blond ! Şi aş mai vrea să se vadă un capăt de tatuaj pe piept, că ai loc. Nu, bă, nu în formă dă dragon! Da, litera aia chinezească. Da’ discret, bă, finuţ ! Nu aia, bă ! Ailaltă, care înseamnă prosperitate, d’astea, bani, maşină, vile, femei …. Ei, daca n-ai, pula mea, e buna şi asta ! Bagă ce ai ! Dă-o-n mă-sa, nu contează ce înseamnă. Cine dracu crezi ca stă să citeşte ? Oricum, pare mai de intelectuali, aşa. Aaa, nu, nuuu, în niciun caz nu vreau ochelari. Hai, băi, adică după ce că-s mic, să mai fiu şi chior ? Adică, de fapt, stai, că dacă mă bagi în prim plan ies mai mare. Lasa, bă, ştim şi noi că n-are dioptrii, da’ ochelarii îs ochelari. Aaa, dacă-s de soare, -i bun. Vezi să fie dă firmă. Şi nu prea fumurii. Da, maro, sepia, coropişniţa, de care vrei tu. Da, bă! Aşa, perfect! Auzi, da’ vezi, bă, nu prea blond! Ce dreacu’?? Si fii atent că tre’ sa mai umblăm oleacă şi la cămaşă, ca e guci. Nu e, bă, niciun guci! Te-ai tâmpit ? Normal ca nu e ! Bagi tu acolo în scris la buzunar, să fie ! Finuţ, da să se vadă ! : Guci, băăăăăă, că e scurt şi se vede tot scrisu’. Aşa, bun! Perfect! Eşti merereaş, baiatu’ ! Hai, te pup, sună-mă cînd e gata ! »

Închise telefonul mulţumit, stergându-şi de pe frunte cu dosul palmei o picătură de sudoare. În 41 era cald. Mai mult din cauza aglomeraţiei, că toate babele şi toţi moşii merg la piaţă fix la ora la care se duce el la ştrand. Dar era mulţumit. E bine să lucrezi cu profesionişti, îţi oferă calitate garantat. În staţie au mai urcat două babe şi un înger de bunoacă. Tramvaiul porneşte iar. Păcat ca e aglomerat, altfel ... mda, oricum , tre’ să coboare la prima. Oare bunoaca unde coboară? Dar bine că a rezolvat cu poza.

« Auzi, bă, cînd termini, vezi şi de maşină. Lasă, bă, dintr-o parte nu se cunoaşte ce e. Bemve să fie. Da, bă, sigla, clar ! Fii atent, bă, că pe aia o pun la avatar ! Da, bă, te plătesc, ce pula mea ? Hai, te pup. Mă suni cînd termini, da ?». Îşi bagă la loc telefonul în buzunarul de la blugi şi coboară în staţie. Aştia au anunţat cod galben de ploi în toată ţara. Lasă, dacă e nevoie se duce şi la solar. Bine că a rezolvat cu pozele de feisbuc, ca să-şi faca apariţia ca lumea. Să nu zică nimeni că n-a făcut nimic în ultimii zece ani. Să crape dreacu toţi foştii lui colegi dă ciudă. Si pizdele. Ce, bă, te mai uiţi la efort sau la bani când e vorba de tovarăşi de liceu ? O reuniune de clasă se face, bă, cu nişte cheltuială, ce dreacu !

Traversează strada grăbit şi plin de gânduri.

Tramvaiul pleacă mai departe cu bunoaca înăuntru.

Elisabeth Lili Ochsenfeld, remodelarea văzului şi lentilele de contact

Vorbeam mai demult despre ceea ce cu totală lipsă de respect la "legea Socaciu" îmi place să o numesc "guilty pleasure", şi anume colecţia mea de autografe. Unul dintre ultimele îi aparţine lui Elisabeth Lili Ochsenfeld, şi este dat pe imaginea copertei de la probabil cel mai bun disc românesc, "Cantafabule". Nu vă gândiţi că a înnebunit Vasile şi că noua lui marotă este să ia autograf pe ce îi pică în mână: bilete de autobuz, platouaşe de prăjituri, tricouri albe sau tabla maşinilor. Nu. Am fentat cu mult timp în urmă acest teribilism postmodernist. Dacă nu v-aţi prins este vorba chiar de autoarea graficii, care, alături de Valeriu Sepi s-au făcut responsabili de imagistica acestui univers aparent de fabulă, de heraldic, în realitate o replăsmuire a increatului. De atunci însă Elisabeth Lili Ochsenfeld a mers mai departe cu minuţiozitatea sa, apelând la tehnici noi şi la noi metode de abordare.

La tehnici noi pentru ce? Eu i-aş spune "remodelarea văzului". Desigur, este o părere personală şi mi-o asum. Mestecenii artistei de pildă, tripticurile şi înşiruirile modulare care mă trimit cu gândul la cadratura benzilor desenate sunt mesteceni în măsura în care ochiul ajustabil îi numeşte, atribuindu-le un termen de dicţionar. Evident că memoria profană lucrează, evident că anamneza minimă îşi spune cuvântul şi faptul că te trezeşti definind spaţiile drept "mesteceni" nu generează o impietate prea mare. De fapt, în instanţa artei lui Lili Ochsenfeld ochiul funcţionează ca element reconstitutiv al patinei. Mestecenii de care vorbeam sunt memorii ale mestecenilor, reconstituite, de parcă o pădure de mesteceni s-ar fi suprapus peste întregul tău trup în repaos. Pe urmă tu te-ai ridicat, ai plecat, mestecenii pleacă cu tine, ca imprimeuri pe un tricou. Pe stradă te miri că lumea te identifică drept iubitor al pădurii. Ţi-ai schimbat tricoul dar mestecenii s-au imprimat peste întreaga ta făptură. Şi mai e ceva cu mestecenii lui Lili Ochsenfeld. Constituie un cerc închis. Tu te vei afla întotdeauna în centrul lui, ţie ţi se cuvin toate onorurile, toată profunzimea şi povestea desişului. Pentru restul lumii este doar un gard natural. Un ochi aruncat şi ai fost primit în mestecănişul tău propriu. Cam aşa arată interiorul trupului tău, colorat, purificat de roşul absolut.

Caligrafiile verzi ale Frankfurtului păstrează acelaşi ochi artizanal, updatat cât să aducă impresionismul în actualitate. De parcă Turner, sau Degas ar fi oferit suport fizic noilor întrupări. Îmi place să consider seria aceasta drept un "Frankfurt sub ocupaţie", un oraş în străfundurile unei păduri. Gândit astfel, din avion Frankfurt pare o imensă pădure, în comparaţie cu salcâmii, care, din înaltul cerului sunt pâlcuri de vegetaţie pitică. Părerea mea.

Mai este loc şi de fauvism în arta lui Lili Ochsenfeld, dar este un fauvism de paradă, inform şi mai aproape de grafitti decât un penel controlat cu o lejeră rigurozitate. De această dată ochiul nu mai procesează, nu mai clasează ci redă pur şi simplu amprenta, urma aceea invizibilă. Tocmai de aceea avem de-a face cu un ochi peste care au fost suprapuse de această dată lentile de contact. Suporţi culoarea, aprigă, arzătoare, pentru că doar cu ajutorul ei poţi reconstitui forma amintirii. Lentila aceea, ca o substanţă de contrast.

Arta lui Lili Ochsenfeld este sinapsă, singura capabilă de ligaturi. Către ce? Încearcă acum să-ţi aminteşti!

Vreau să fac secs cu un extraterestru şi cu Dan Diaconescu

Ieri, împreună cu Akritura am hotărât să instituim o "bursă de vară", care este un fel de rezidenţă, să îi spunem "blogară". Prin urmare eu îi voi dărui câte un text pentru blogul ei, pe care evident îl voi posta şi aici şi ea va face acelaşi lucru, pe blogul meu. Suntem dispuşi să acceptăm şi pe alţii, dornici să facă acelaşi lucru. Tot ceea ce le cerem acestora este să pună la respectiva postare linkul şi trimiterea în paginile noastre.

Ideea e simplă. Noi dăm o frază şi celălalt trebuie să gândească un scurt text care să înceapă cu aceasta. Mesajul este: ai primit o rezidenţă blogară! Deocamdată iată primul meu text construit în jurul provocării Akriturii, care suna cam aşa: vreau să fac secs cu un extraterestru şi cu Dan Diaconescu!

Vreau să fac secs cu un extraterestru şi cu Dan Diaconescu! - nu îşi dorise nimic mai mult de atât. O clipă nu se gândise Corneluţa că va ajunge să facă secs cu un extraterescu. Nimic din copilăria ei nu prevestea o asemenea ispravă pe care, iată, o înfăptuise, din doi paşi. Mai întâi secsul cu extraterestru fusese pur aleatoriu şi nici nu ar fi ştiut dacă o prietenă, care din acel moment o poreclise "Cordeluţa" nu i-ar fi atras atenţia că nu face bine să se joace prea multă vreme cu tiripliciul. Ei bine, era deja prea târziu, pentru că deşi flasc la început, tiripliciul începuse să se întărească fără precedent. Asta fusese tot. Făcuse însă secs cu tiripliciul, fără să se fi gândit măcar o clipă că acel obiect era eminamente neidentificat şi de natură extraterestră. Aflase de la una, de la alta că de fapt tiripliciul cu pricina nici măcar nu era unul banal, ci tiriplici de bază în rândul celorlalţi, fiind trimis pe pământ din dorinţa de a pregăti apropiata invazie a semenilor săi şi extinderea acestora din ghetouri, şantiere şi gropi de gunoi până în cele mai centrale zone ale oraşelor. Continuase să facă secs cu tiripliciul şi chiar să se obişnuiască cu ideea că fusese minţită de Hollywood atunci când aproape că fusese îndoctrinată că extraterestrul trebuie să fie verde şi să aibă capul mare.

Tiripliciul însă, prin metoda omisiunii îi amintea de noaptea aceea fierbinte, de vară, când făcuse prima dată secs cu însuşi Dan Diaconescu. Era într-adevăr ceva special, care le lăsase pe celelalte fete cu gura căscată să faci secs cu un extraterestru, dar la nivelul performanţei nimic nu se compara cu fierbinţeala pe care i-o indusese Dănuţ. Era ceva..., ceva... ceva cum nu mai pomenise până atunci , fără pic de ruşine, secsul acela redefinea ideea de orgasm. Prin secsul repetat cu extraterestrul Corneluţei i se adâncea acea amintire de neuitat. Îşi repetase de atâtea ori că ar vrea să facă secs şi cu unul şi cu altul încât se trezise la ghişeu că îi comunică vânzătoarei această dorinţă ascunsă. Nu şi-ar fi dat seama poate nici acum, dacă nu i-ar fi vibrat lăuntric, în geanta Louis Futon tiripliciul, pe care, pentru mai multă siguranţă îl purta cu ea zi şi noapte. A realizat stringenţa rezolvării, aşa că seara s-a postat ca proasta la uşa de la OTV în aşteptarea lui Dan Diaconescu, care întârzia să apară. Şi apoi l-a văzut. Ca un înger, coborând din maşina sa de lux şi îndreptându-se încrezător spre Corneluţa, care stătea mai departe ca proasta. I-a întins mâna, prietenos, dar puţin confuz. Nu-şi mai amintea dacă între ei fusese secs sau doar un cico. Atunci Corneluţa i-a strecurat în mână tiripliciul. Surprinzător, omul de televiziune zâmbea. Ei îi zâmbea sufletul. Era fericită, împlinită, chiar dacă nu durase decât câteva zecimi de secundă şi tiripliciul fusese dat cu capul de pereţi de Dan Diaconescu, care zvâcnise cu scârbă mâna dreaptă. Acum ţinea tiripliciul strâns, maternă şi protectoare, promiţându-i să termine împreună ceea ce începuseră cu "domnu Dan".

Era un sentiment unic să te regăseşti în cineva, fie el şi un tiriplici şi să constanţi că de data asta exista cineva pe lume care să te înţeleagă. Îşi satisfăcuse curiozitatea, făcuse concomitent secs cu un extraterestru şi cu Dan Diaconescu şi dacă cineva ar fi observat vreodată că fiul ei are dantura omului de televiziune era hotărâtă să nege cu vehemenţă, aruncând totul în cârca lui Costin Mărculescu. Pentru ea nu mai conta cine era tatăl, important era că îşi legase viaţa de un extraterescu.

Şi avea să afle că atunci când iubesc tiriplicii o fac pe viaţă!

VasileSensual la vârsta de trei ani

La finele lunii mai am împlinit trei anişori, de când VasileSensual funcţionează la această adresă. Evident, nu mă mai întreb cum de a trecut tot acest timp, unele lucruri chiar merită ignorate. În schimb mă întreb din ce în ce mai des în ultima perioadă dacă şi-a câştigat VasileSensual dreptul să existe, să ne sufle în ceafă, să îmi fumeze ţigările, să îmi asculte muzica, să doarmă în acelaşi pat cu nevastă-mea. Nu mai spun despre educaţia pe care acest ipochimen a început deja să i-o administreze lui fiu-meu, pe bune, încă mă gândesc dacă nu ar trebui într-o bună dimineaţă să îi înfund perna pe faţă şi să număr până la 300. Nu oi însă, pentru că atunci risc să adorm eu şi dacă ticălosul încă mai respiră mi-am luat-o pe viaţă. Oricum, un lucru e de ştiut, ipochimenul nu se lasă anihilat uşor, având o mare toleranţă la lipsa de mâncare, somn şi băutură. Aici ar trebui să mai adaug că nici în public nu e uşor să îii vii de hac, pentru că e aparent antisocial. Parazitează în mijlocul sufrageriei, de cele mai multe ori el fiind motivul pentru care, intimidat pierd fiecare meci de FIFA11 pe care îl joc pe Xbox cu puştii de pe net.

Există şi o somaţie din partea lui, cum că în clipa în care se înregistrează un anumit număr de vizitatori o va lua razna şi va face el regulile jocului, aşadar este foarte posibil ca, dacă nu acţionez până atunci, în acel moment să apelez la o soluţie de urgenţă pentru a rezolva problema. Dar deocamdată situaţia este sub control. Pentru moment VasileSensual is alive and kicking, înconjurat de aceiaşi acoliţi şi susţinători fideli, acele "groupie" care mai departe doresc să îşi păstreze anonimatul dincolo de câteva nume: DoamnaDoamna şi Akritura. De multe ori ele sunt geniul rău, şi nu sărmanul Vasile, rău poate doar cu numele.

Pentru viitor Vasile Sensual mă asigură că va continua să se concentreze pe aceleaşi probleme însă va încerca să iasă şi în spaţiul public prin intermediul unui SRL - "Pentru voi muguri noi", deja existentă în eter. Este vorba despre o agenţie de impresariat piţipoance şi cocalari, până acum încununată de un real succes: portofoliul agenţiei spune totul. Este vorba despre un proiect pe trei ani prin care o ilustră necunoscută ajunge piţipoancă de nivel mondial. Să ajungi să bei cafeaua cu Armand Asante, acesta este dezideratul suprem, iar acest lucru a fost deja realizat cu câteva "cursante". E drept, până acum au băut cafeaua cu Armand Asante în aceeaşi cafenea, dar, după cum spune şi cântecul "death is not the end". Aud că VasileSensual ar avea ambiţii să devină în curând mai celebru decât Costin Mărculescu. Sunteţi pregătiţi de ceva "broscăială"? Atunci să purcedem!

Introducere în angelism

Azi dimineaţă, citind blogul lui Răzvan Exarhu, pe care nu am mai intrat de ceva vreme am fost direcţionat pe un site de "angelişti". Cam ştiam la ce să mă aştept, aşa că surprizele sunt de mici proporţii. În orice caz, categoric fanii Angelei Similea au nevoie de un loc al lor, de un spaţiu personalizat şi chiar de un timp al lor, cam cum li se cuvine fanilor Star Trek sau Star Wars. Şi încă ceva: angelist te naşti nu devii. Stă drept exemplu Rodica Şeuleanu, o tânără de 25 de ani, care are un mod de viaţă totalmente diferit de alte tinere din aceeaşi generaţie. Angeliştii, de pildă, refuză clubul şi bumţa bumţa în favoarea caselor de cultură. Din start putem spune că viitorul culturii din România cel puţin stă în angelişti. Sunt oameni cu un auz foarte dezvoltat, prin urmare îi vei surprinde de fiecare dată militând pentru linişte, deoarece ei percep cele mai discrete sunete. Cred că una dintre noile piese ale celor de la R.O.A., "Linişte" a fost chiar concepută ca un omagiu adus angeliştilor: "Taci un pic, uite-un prost, uite c-a venit să ne ia la rost/ Taci un pic, uite doi, îi băgăm cu capu-n gunoi/ŞŞŞŞŞŞŞ/ Linişte" şi în nici un caz lişiţelor cum înţelesese un amic, puţin băut, puţin fumat, care credea că titlul şi refrenul se adresează "lişiţelor". În contextul primăriilor care încearcă să limiteze decibelii din marile oraşe, un angelist e parfum. Rodica Şeuleanu zice: "am vazut spectacolul cu angela similea si ovidiu comornic la casa de cultura din constanta si a fost superrrrrrrrr am o remarca insa! sunetul a fost foarte puternic , statiile foarte tare au fost melodii pe care le am ascultat cu mana la urechi!!!! sunt o fana inraita a Dvoastra insa ca un sfat cu tot respectul: da ti oameni bunimai usor statiile acelea!!! multumesc :((" Chiar dacă îşi pune mâinile la urechi, angelista Rodica Şeuleanu tot percepe muzica. Angeliştilor "sleepers", din preajma noastră le-aş sugera să încurajeze cultura de ceară din urechi, deoarece astfel ar putea suporta mai uşor decibelii din jur.

Ce mai face un angelist? Procreează, clar, de regulă în cadrul aceleiaşi grupe taxonomice. Un mediu cât de cât fertil mai este şi "komornistul", care face casă bună cu "angelista". Evident, văutătorii de angelişti se pot folosi oricând de komornişti, care funcţionează ca o substanţă de identificare, invers treaba fiind puţin mai complicată. Au existat cazuri în care, căutând komornişti prin intermediul angeliştilor au fost daţi la iveavă "marienistorieni", "savoişti" sau "mariuţeşti". Aceste specii sunt deosebit de periculoase, deoarece generează reacţii adverse.

Până acum o să spuneţi că nu e nimic rău să fii angelist. Da, pentru că nu v-am spus nimic despre cum se hrănesc aceştia. Cu ouă de broască ţestoasă!!! Acum oare tot mai credeţi că avem motive să îi tolerăm?

Filme porno cu Titus Steel traduse în limba română

De mult nu am mai făcut asta iar acum parcă revin şi mai tare din urmă, cu o doză în plus de răzbunare. Iată cum au ajuns în ultimele trei o parte din cititori pe blogul meu. Sper că le-am dat prilej de mulţumire celor care au bătut la porţile lui Vasile în căutarea unor imagini cu rect, a onaniştilor, a "nunţii lui Mateiaş" sau a lui Pulică Vasile. Dar şi mai mult, sper ca aici să se desfăşoare în voie toţi iubitorii de filme cu Titus Steel traduse în limba română. Iată mai jos desfăşurătorul complet:

06 Jun, Mon, 14:50:40 Google Images: imagini rect
06 Jun, Mon, 15:58:26 Google: marina almasan
06 Jun, Mon, 19:43:15 Google: ioana bogdan
06 Jun, Mon, 20:45:44 Google: efectul bumerang
07 Jun, Tue, 12:28:54 Google Images: roboti cu 6 axe de libertate
07 Jun, Tue, 14:18:45 Google: delia matache juge pula
07 Jun, Tue, 14:26:03 Google Images: rect
07 Jun, Tue, 18:00:55 Google: richard gavrilescu
07 Jun, Tue, 18:15:45 Google Images: onanist
07 Jun, Tue, 20:04:19 Google: ce este efectul de bumerang economic?
07 Jun, Tue, 20:35:42 Google: nunta lui mateias
08 Jun, Wed, 02:30:54 Google: amator voteur
08 Jun, Wed, 07:37:16 Google: jocuri mireasa ginere de imbracat
08 Jun, Wed, 07:41:26 Google: pulica vasile
08 Jun, Wed, 09:56:36 Google: de ce sex
08 Jun, Wed, 10:38:32 Google: ioana bogdan
08 Jun, Wed, 15:06:04 Google: figura de stil calamburul
08 Jun, Wed, 15:21:57 Google: filme porno cu titus steel traduse in limba romana
08 Jun, Wed, 16:08:43 Google: test de feminitate
08 Jun, Wed, 17:33:42 Google: povestiri adevarate cum a slabit mihaela borcea

P.S.

Sunt mulţumit să constat că sunt în pas cu timpul. De exemplu cu numai câteva zeci de minute înainte scriam că Mihaela Borcea va realiza o premieră pentru televiziune, urmând să slăbească în direct 10 kile. Deja lumea a început să se intereseze de acest fenomen. Dacă cineva a urmărit "prestidigitaţia" Mihaelei Borcea, este oare atât de drăguţ(ă) să îmi spună dacă a reuşit aceasta să dea jos 10 kile, sau a chiar depăşit cifra propusă?

Mihaela Borcea slăbeşte live 10 kile la "Poveştiri adevărate"

Ştire ŞOC!

Mihaela Borcea "vorbește despre planurile ei, în calitate de femeie singură și dezvăluie rețeta magica prin care are de gând să slăbească zece kilograme azi, la ora 16.30, la Poveștiri adevărate, ACASA."

Este ora 17.14 minute, prin urmare trag concluzia că la ora asta Mihaela Borcea a slăbit deja cel puţin 8 kilograme. Oare dacă s-ar duce la alt post de televiziune ar reuşi să slăbească mai mult de cele 10 kilograme, sau toate posturile româneşti de televiziune au acelaşi efect asupra Mihaelei Borcea?

Anca Pandrea şi stareţul - o prelată şi prelatul

Anca Pandrea are ca mai toţi românii cel puţin o problemă. Celelalte nu mă interesează, dar pe acestea două aş dori să vi le prezint. Una este direct legată de o persoană dragă pe care nu o poate ţine multă vreme de parte de ea. Ai mei de pildă nu pleacă nicăieri fără câine, nu îi spun numele pentru că asta ar putea trage după sine multe probleme, inclusiv deconspirarea anonimatului meu. Ce pot să vă spun însă despre numele câinelui este că nu este nici Cătălin, nici AngelaSimilea şi nici Pafnutie. Aceste nume au fost deja atribuite unor pluşuri din colecţia proprie. Deci ai mei îşi iau câinele peste tot. Aşa şi Anca Pandrea, după propria sa declaraţie nu poate sta fără secs mai mult de câteva zile: "În vara aceasta vom merge la mănăstire ca în alţi ani, dar nu vom sta prea mult pentru că nu putem sta fără sex mai mult de câteva zile." Nu o poate nimeni acuza pe Anca Pandrea că ar face vreun rău animalelor din imediata sa apropiere, deoarece îşi ia întotdeauna păsărica cu domnia sa, dar cu secsul nu e aşa uşor. Prin urmare, femeia încearcă să împuşte doi iepuri de pluş dintr-o lovitură: e bifată la catastiful eternităţii pentru că a pontat la intrarea în mănăstire şi nu lasă nici secsul nesatisfăcut. Nu îl poate lua cu ea, prin urmare îi dă ceva treabă, pentru a nu îi fi simţită lipsa. Pe urmă se întoarce la secs şi recuperează din mers.

Cea de-a doua problemă este că s-ar putea ca acum Anca Pandrea să realizeze că întreaga sa existenţă a fost pusă sub semnul ghinionului. Că nu a devenit niciodată o mare actriţă de teatru sau de film pentru că la spectacolele ei mereu s-a nimerit ca publicul să fie preponderent format din stareţi sau din ilustre feţe bisericeşti. Altfel, astăzi adolescentul de mine nu ar mai fi lipit pe pereţii camerei mele pubertale afişe cu Madonna, Sabrina, Samantha Fox, şoferii de tir nu ar mai fi dus cu ei în cabină calendare de la Adesgo cu Romaniţa ci toate, toate casele locuite de bărbaţi ar fi avut pe pereţi poze cu Anca Pandrea de ai fi zis că frescele au fost pictate de zugravi cu grave probleme de motricitate şi acuitate senzorială. De unde am tras concluzia asta? Citiţi cele ce urmează: Acum ceva timp în urmă, am fost la mănăstirea Caraiman, unde am vrut să vorbesc cu stareţul. Eram îmbrăcată în pantaloni scurţi şi aveam un tricou pe corp, celelalte femei chicoteau când m-au văzut aşa, spunând că am picioare frumoase, atunci l-am întrebat pe stareţ: 'Părinte, ce părere aveţi despre faptul că femeile acelea au zis că am picioare frumoase?', iar el a răspuns 'Am auzit şi eu şi tot asta cred şi eu, dar nu am voie să spun". Au venit feţele bisericeşti la spectacole, le-a plăcut la nebunie de Anca Pandrea, dar ce folos că nu au voie să spună. Şi uite aşa încă un viitor luminos s-a stins în negură. E nasol de tot cu prelaţii ăştia că, chiar dacă oferă bucurii tot nu au voie să spună nimic?