Ştiţi că una dintre nostalgiile care nu încetează să îmi dea pace este legată de dispariţia progresivă a micilor ateliere, da? Pe zi ce trece simt tot mai acut că ne mor piticii. Piticii aceia dumnezeieşti care fac lucrurile stricate să o ia de la capăt. Piticii aceia de care ne vorbeau taţii în copilărie, că s-ar ascunde în maşinuţele mecanice cu cheiţă. Până când le-am dezmembrat una câte una, în căutarea piticilor de negăsit, pe care în cele din urmă, inexorabil am concluzionat că i-am ucis noi, cu degetele noastre curioase şi neliniştite. De data asta, sunt cu sufletul împăcat, nu din cauza mea mor piticii. Ei mor pentru că am devenit consumiştii cretini, care considerăm că "decât o reparaţie mai bine unul nou". Fals. Uite-aşa ucidem sufletul din obiecte. Îmi place Roman Tolici, cu atât mai mult cu cât cu "Barber Shop" artistul a cam pus degetul pe rană, fără să reușească totuși și să salveze, din nefericire, micile frizerii de cartier, cu întregul lor farmec şi poezie. Îmi amintesc că acum vreo 15 ani, după ani buni de plete, m-am hotărât așa, dintr-o dată, din plictiseală, să mă tund. Zero. Frizerița m-a întrebat de foarte multe ori dacă sunt hotărât să fac acest pas și dacă îmi imaginez cum voi arăta ras în cap. Pentru ea reprezentam o mare responsabilitate. Nici un fel de provocare, doar o imensă responsabilitate. Dacă întors acasă m-aș fi aruncat de pe Bitolia de îndată ce m-am privit în oglindă ar fi fost numai și numai din vina ei. Cred că cine crede că pe vremea lui Ceaușescu frizerii erau bogați și foarte fericiți, numai pentru că orice fir de păr care la bărbați trecea de ureche trebuia suprimat, e un mare prost. Iar astăzi frizerii sunt și mai triști pentru că și-au pierdut clienții, au pierdut războiul cu mașinile de ras. Îmi amintesc și de bunicul, pentru care jumătatea aceea de oră când stătea pe scaunul frizerului, timp în care citea gazeta și filozofa era sfântă.
Astăzi, printr-un neașteptat concurs de împrejurări am redus la absurd frizeriile. Din această perspectivă Roman Tolici este un salvator, aducând un omagiu subteran frizerului care și-a adus contribuția la posteritatea unor nume mari din trecut. Tolici le dă frizerilor săi rolul de alchimist, aceștia devenind propria sa armă de autoexorcizare. La Barber Shop, Hitler redevine Adolf, Lenin redevine Mihail iar Einstein simplu, Albert. Un soi de: ”cu toții suntem egali în fața frizerului!” Cu ajutorul lui Tolici reușim să ne îmblânzim resentimentele: Barber Shop este o pastilă calmantă. Dar și introspectivă. O idee simplă, de un hermeneutism intransigent. Un episod din ”Farmecul vieții”...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu