Am avut oroarea să citesc aici încă o mostră de deontologie marca Florian Bichir, din ciclul Liber la cuvânt - "Casa părintească nu se vinde, se face mănăstire". În faţa unor astfel de exerciţii de intoxicare, prefer să citesc până la tembelizare totală banalităţi despre Bomba Sexy, Sexy Brăileanca, Blonda lui Bote, Piticul Porno, Fernando, Marilena Niţu şi alţi humanoizi. În rezumat, "formatorul de opinii" Florian Bichir ne încurajează să ne donăm casele părinteşti bisericii: "unii dintre ei preferă să-şi doneze moştenirea Bisericii sau să ridice lăcaşuri de cult - mărturii nepieritoare în istorie". Această frază îmi trezeşte fioruri de "omagiu", diferenţa fiind că de această dată cea omagiată este conduita celor care în spatele unei biserici camuflează alte cutume. Raţiunea unui astfel de îndemn este susţinută de un argument stupid: "o mănăstire schimbă în bine faţa zonei, devine un centru de cultură, dar şi ajutor pentru oameni". Aşa ceva nu cred, din experienţă. Poate că în marile capitale, nu spun, o biserică tinde să fie un centru de cultură (cultură religioasă, eminamente ortodoxă, nu altfel de cultură), dar la ţară, dincolo de evenimentele speciale (nunţi, înmormântări, sărbători religioase) biserica ocupă doar un anumit spaţiu fizico- geografic. În acest decor, preotul devine uşor invizibil şi nederanjabil, în orice caz.
Toată această intoxicare are loc pe fondul unei deziceri a prelaţilor din societatea civilă, evitând orice implicare în imediatul uman. În locul a două biserici într-un singur sat, perspectiva coagulării maselor mi se pare o alternativă mult mai eficientă. Avem nevoie de şcoală de duminică, avem nevoie de manifestări (chiar dacă laice) susţinute de biserică, avem nevoie de o prezenţă constantă a personalului ecleziast în rândul enoriaşilor. Din păcate, activitatea din ultima vreme a BOR se reduce la manageriatul şi dispecerarea de fonduri. Pe fondul acesta, Florian Bichir nu face decât să încurajeze orice practică ce duce la edificarea unei "puteri financiare a BOR", în detrimentul imediat al persoanei fizice. În orice caz, ridicolul articolului semnat de Florian Bichir îşi trage sevele din enormitatea ce urmează: "Prea Fericitul Daniel ridică, din 2005 pe speza sa, în localitatea de naştere, Mănăstirea Sfânta Cuvioasa Parascheva. Datorită acestei construcţii, drumurile au fost asfaltate, iar în jurul lăcaşului au început, timid, acte filantropico-sociale." Nu îi voi adresa retoric domnului Bichir întrebarea pur lingvistică: ce înseamnă speza? Îl voi întreba însă dacă nu crede că ar fi trebuit să îşi învingă timiditatea şi să proclame, patriarhal: dacă am avea mai multe biserici, ne-am bucura de mai mult asfalt. Beton!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu