Hotelul Zboina din Soveja, condamnat la pieire

Dacă spun Soveja, ce semnificaţie are acest cuvânt pentru voi? Corect, Alecu Russo, surghiunit la Mănăstirea Soveja. Bingo! 10 puncte din oficiu. Pentru alţi vrânceni Soveja era locul unde se consumau cele mai reuşite concedii, sau petreceri. Zona faină, miros de brad cât cuprinde, mai ales seara, când zgomotul caruselului şi al vânzătorilor ambulanţi era pus cu botul pe labe de cri-cri-ul greierilor.

Astăzi, dacă spun Soveja şi nu argumentez, nu mai transmit nimănui nimic. De ce? Simplu. Pentru că dincolo de onomastică, staţiunea în sine nu mai există. A fost un şoc când, coborât din maşină am descoperit o staţiune fantomă, cu clădiri nelocuite de mult, în stadiu avansat de degradare, cu geamuri sparte sau lăsate deschise indiferent de sezon, cu alei asfaltate şi pustii. Un cazino arătând astăzi ca o colibă de refugiu, dughene pentru vânzătorii ambulanţi cu obloanele ferecate, şi un hotel, Zboina, demn de a turna aici Shinning 2.

Pe 11 februarie 2011, în Adevărul de Vrancea, aflam de la autorul articolului, Ştefan Borcea următoarele:
"Staţiunea este renovată în întregime de Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi se pregăteşte să aducă bani judeţului. Noii proprietari ai staţiunii Soveja sunt sindicatele care şi-au propus ca în maxim cinci ani să redea zonei strălucirea de altădată. Deja, până acum s-au investit 500. 000 de euro în baza hotelieră."

Vă pot confirma, eu cel care în luna august 2012 am descălecat aici, că atât staţiunea, cât şi Hotelul Zboina se află într-un stadiu ridicat de degradare. Unde sunt cei 500.000 de euro investiţi în baza hotelieră, dacă aceasta arată în momentul acesta după cum puteţi vedea în fotografiile pe care le-am făcut?

„Lucrăm la foc continuu acum. De fapt, toată iarna s-a muncit aici, am înlocuit tot ce era vechi şi aşa cum se prezintă lucrurile avem toate şansele ca până la sfârşitul anului să dăm drumul bucătăriei, restaurantului şi la 50 de camere din cele 150 de care dispune hotelul. Noii proprietari sunt serioşi", ne asigură Neculai Ciolan, directorul Staţiunii.

Foc continuu pe naiba. Neculai Ciolan, edilul Staţiunii Soveja minte! Noii proprietari nu sunt nici pe de parte serioşi. Minte şi Ştefan Borcea, cel care îşi intitulase articolul Hotelul Zboina din Soveja, salvat de la pieire, câtă vreme, acest titlu ar fi trebuit să fie Hotelul Zboina din Soveja, condamnat la pieire. Unde sunt cei 500.000 de Euro, banii Confederaţiei Sindicatelor Democratice?

Altceva însă mi se pare cel puţin la fel de interesant şi învăluit în mister. După cum v-am spus, şocat de pustiul la care nu mă aşteptam, dau să mă urc în maşină şi să plec, plin de tristeţe. Noroc că la un moment dat mă întâlnesc cu o pereche, coborând pe aleea asfaltată. În afară de aceştia aveam să mă mai întâlnesc cu încă o pereche, prin urmare, după un calcul corect, Staţiunea Soveja a găzduit în acea zi din august 4 oameni plus noi. Mă rog, întrebându-i pe cei doi tineri dacă nu se poate mânca ceva, mi se spune că ceva mai sus ne stă la dispoziţie o pensiune. Într-adevăr, aşa era, iar deservirea şi mâncarea în sine s-au dovedit a fi decente. Însă, la o privire atentă ai fi constatat că atât tacâmurile cât şi vesela erau toate gravate fie cu cifre, fie cu însemnele Hotelului Zboina. Ce ar trebui să înţelegem de aici? Oare să fi investit Confederaţia Sindicatelor Democratice 500.000 de Euro în această Pensiune?

Sper mai departe că dacă nu alţii, noi, cel puţin noi, nostalgicii putem salva Staţiunea Soveja. Şi dacă e nevoie de ajutor, sunt aici, gata să pun umărul.

They kiss stewards, don't they?

Alaltăieri seara meci mare de fotbal, Real Madrid - Manchester City. Meci mare pentru că juca Realul, chiar dacă se spunea că nu ar fi în formă maximă, despre cealaltă echipă să vorbim cât mai puțin posibil - nu uitaţi că rămân pe viaţă fan United. La meci, în tribune şi Liam Gallagher. Cui îi sună uşor cunoscut omul ăsta, să spunem doar că este fratele beţivan al lui Noel Gallagher, cei doi fraţi-petardă de la Oasis. Magnetizat nevoie mare, la golul lui City de 0-1, Liam se manifestă după cum îi dictează alcoolul din sânge, după care fuge la un steward, pe care îl pupă pe gură. Prin urmare, fratele-Oasis este evacuat din stadion, pierzând toată desfăşurarea ulterioară, nu lipsită de surprize a meciului.

Ce concluzii trag eu de aici?

1. Că dacă Liam s-ar fi declarat din timp gay, o astfel de ieşire nu s-ar fi încheiat niciodată cu o evacuare. Heterosexual convins, când sari şi pupi pe gură un bărbat creezi un precedent. Se consideră necesar să fii reeducat, pentru că deja sexualitatea ta este pusă în pericol. Poate că ţi-a plăcut, şi atunci ţi se aplică o corecţie. Poate că nu ţi-a plăcut, însă, sincronizând sărutul cu vuietul şi ovaţiile din tribună şi ţinând cont că aprecierea colectivă ţi-a cam lipsit în ultima vreme ai putea fi tentat să recidivezi. Dacă Elton John pupă un steward pe gură în public, probabil că primul care ar sări în apărarea starului gay ar fi chiar stewardul împricinat, nu în fiecare zi ai ocazia să fii pupat de un sir. Dar dacă te pupă un huligan, dincolo de fiorul tinereţii care îţi compune sângele din vene sub forma literelor C, O, O şi L nu prea mai simţi mare lucru.Prin urmare Liam Gallagher este un exemplu de neurmat.

2. Că la trezire, Liam Gallagher a înţeles că a aruncat banii de pomană. S-a plictisit de moarte la Madrid şi nu s-a ales cu nimic. Tot atunci a realizat că mai bine stătea acasă, iar dacă chiar vroia să pupe pe gură un spaniol mai bine îl suna pe Banderas, cu pretextul că ar face împreună un cover la Cancion del Mariachi.

3. Că dacă la anul City va juca în grupe cu o echipă din România, ar fi interesant să îl invităm din oficiu la meci şi să îl postăm în imediata lui apropiere pe Fuego, îmbrăcat în steward. Cel puţin a doua zi Gallagher ar fi celebru în România, cum nu a reuşit până acum, devenind primul englez care s-a pupat pe gură cu Fuego. Celebritatea sa intercontinentală de aici şi-ar lua zborul, tot prin intermediul lui Fuego Liam făcând cunoştinţă cu Irina Loghin, supranumită Măicuţa, alături de care ar putea lansa un duet de excepţie cu prilejul sărbătorilor.

Un spirit nou, de prin Buzău sau Stângăcii din Buzău

Astăzi vă recomand spre lectură acest text. Sub titlul "Realizările celui mai tânăr parlamentar: „Păi să vă iau cu câte biserici am ajutat...?“ veţi avea ocazia să citiţi ceva care ar putea fi scris la trei mâini de Urmuz, Benny Hill şi Adrian Mutu. În cele ce urmează, iată trei pasaje emblematice, care rotunjesc imaginea unui deputat român de doar 29 de ani. La sfârşit veţi înţelege că tinerii noştri merită o şansă în plus, cu atât mai mult cu cât, deputatul Adrian Mocanu, nefiind fotbalist (deşi la cultură şi logică se ţine destul de aproape de Adi Mutu - aproape că îi suflă în ceafă!) şi nefiind din punct de vedere motric obligat să se retragă la 33 de ani, sau să fie retras, vezi multdiscutatul caz Gizăs, va mai avea multe de oferit românilor, în timp.

1. Ce maşină conduceţi?

Un Volkswagen Passat din 2008.

Citeam undeva că aveţi un BMW X6.
Am un X6? Păi dacă am un X6, uitaţi-vă în declaraţia de avere să-l vedeţi.

Am citit că aţi făcut un mic accident cu un X6.
Soţia mea are un BMW X6.
 

Până la urmă omul în felul lui este corect. Spune că e stângist (sau stângaci, în funcţie de context) convins şi că principiile stângii sunt să ia mai mult de la bogaţi şi mai puţin de la săraci. Cum BMW e o maşină de bogaţi şi VW Passat una de săraci, logic că într-o atare situaţie, dacă s-a lovit maşina scumpă, să îşi asume toată răspunderea pentru accident proprietara maşinii scumpe, respectiv soţia şi nu orice pilot se nimereşte.

2. Atunci identificaţi nişte lucruri care trebuie schimbate.
V-am spus, asta cu şomerii. Trebuie să facem ceva. În localitatea Săpoca, unde, aţi văzut, s-a intrat şi în Cartea Recordurilor cu cea mai mare salată din lume...

A crescut în grădina unui cetăţean sau cum?
Nu, domnule, a fost preparată, salată de mâncat.

Păi şi asta cu ce ajută în problema şomajului?
Vedeţi dumneavoastră cum mă luaţi peste picior? Ce vrea să însemne că s-a făcut salată acolo? Asta înseamnă că sunt mulţi cultivatori de roşii, de ceapă, ceapă de Buzău. Trebuie să te faci cunoscut, să creezi un brand. În zona aia e şi Pleşcoi, vorbim de cârnaţii de Pleşcoi.

Şi cu salata aţi contribuit cu ceva?
Eee, am contribuit... Am fost şi eu invitat.

Nu aţi înţeles nimic. Oamenii sunt şomeri pentru că nu au imaginaţie, asta spune Mocanu. Cum ălora le-a dat prin cap să facă cea mai mare salată, folosind tot ceea ce aveau prin curte, o roşie, o ceapă, un deodorizant de wc, câteva ouă mai vechi, şi ceva regurgitări de la animalele din bătătură, de ce nu s-ar introduce în reţetă şi câţiva cârnăciori de Pleşcoi, alături de şosetele folosite ale gloriei locale, fotbalistul Romică Bunică. Deja avem un brand.

3. Care e ultima carte pe care aţi citit-o?

Pfuuu! Ultima carte, ultima carte... (se gândeşte). Ultima carte... să ştii că anul ăsta n-am citit.

Şi uite că vine 1 octombrie. Înseamnă că nu prea e pasiune.
Ba e pasiune, dar n-am prea avut timp. Am avut şi campanie la locale, mă rog...

Aici ne aducem cu nostalgie aminte de Adi Mutu, cum ne vorbea el languros despre clipele sale de adâncă simţire când citea, mai întâi din Dostoievski şi mai apoi din Coelho. Până la urmă cred că noi suntem răi şi stăpâniţi de prejudecăţi, atunci când folosim cuvintele numai cu sensul lor direct. De exemplu "pasiune". E pasiune domne, e pasiune peste tot, numai că nu toate pasiunile ăstea se manifestă la fel, pentru fiecare dintr noi. Iar în cazul pasiunii pentru citit situaţia stă cam ca la pasiunea pentru femei: unii fac secs cât e ziua de lungă, alţii o dată pe an. Ca şi cititul deputatului Mocanu, cazul din urmă este caracterizat tot prin pasiune, chiar dacă prin moartea ei. Până la urmă nimic din ce e viu nu ţine o veşnicie...

Este românul "hater", sau doar "haterii" români au acces la Internet?

În ultima săptămână am citit două declaraţii interesante, unul al lui Artanu (Timpuri Noi, Partizan) şi celălalt, foarte proaspăt al Antoniei. Artanu se declară, în stilul caracteristic "comunist" iar Antonia, "mormonă".

Mai jos două comentarii edificatoare, din josul articolelor cu pricina:

Cine e de vina bai Artane ca esti un ratat in capitalism?! Daca nu ai stiut sa iti valorizezi munca ce vrei?! Du-te in comunism sa canti "Becule stai aprins" si "Drumul spre lumina trece prin uzina" ca era minunat. Jeg de om ai ajuns artane

DIDI

şi

Pai in cazul asta, draga Antonia, esti o proasta...

HH25

Trăim în plină democraţie, al naibii de originală şi româneşte implementată. Avem libertatea expresiei. Avem calificarea ce ne permitem să îi punem la zid şi să îi lovim cu pietre pe toţi cei care nu au aceleaşi convingeri politice sau religioase ca noi. Cei care se declară comunişti sunt nocivi, şi întotdeauna au ceva de ascuns. Ce dracu să mai ascunzi când ai avut tupeul să recunoşti că eşti comunist? A fi comunist nu are nicio legătură cu a iubi dictatura. A fi comunist presupune, din contra că urăşti orice formă de opresiune şi că visezi la o formă de existenţă care, global vorbind a fost compromisă. Trăim în democraţie şi urâm cu libertatea cu care nu ni s-a permis. În "comunismul lui Ceauşescu" eram îndoctrinaţi să urâm capitalismul, acum îi urâm pe cei care, eminamente desuet se declară comunişti. Dacă cineva şi-ar permite să spună că Gizăs era comunist, pentru că împărţea pescarilor în mod egal peştele miraculos, sau pentru că tămăduia la grămadă şi pe bogat şi pe sărac ar fi instantaneu acuyat de blasfemie. Numai pentru că în corpul textului apare cuvântul "comunist". Nu iubire de oameni, nu sacrificiu suprem. Comunism.

Eu mă declar, ca şi Artanu comunist. Nu e o noutate, pentru cine vrea să înţeleagă am tot spus-o şi nu voi intra acum în amănunte. De asemenea, am trăit momentele cântate de Timpuri Noi, nu l-am iubit pe Ceauşescu, nu am făcut poliţie politică însă le-am savurat versurile. Şi nu am înţeles o clipă ceea ce comentatorul DIDI consideră a fi fost adevăr absolut în versurile lor sau osanale aduse regimului comunist. Din contra. Ştiam cu toţii pe atunci, că numai lipsa de vigilenţă şi prostia diriguitorilor vremii făceau ca astfel de versuri să fie acceptate, pe motiv că preaslăvesc doctrina comunistă. Aiurea, sau, ca să citez tot din Timpuri Noi, dintr-o piesă scăpată de cenzură, fuga, fuga prin porumb.

Antonia nu îmi spune nimic, muzical nu este pe gustul meu. Aflu acum că este mormonă, ca şi Brandon Flowers (The Killers). So what? Antonia este o proastă pentru că nu e, probabil ortodoxă. Foarte obiectivă judecată. Sau poate că e o proastă, tocmai pentru că, tradiţional vorbind o femeie mormonă avea dreptul tot la un singur bărbat... şi la mai multe alte femei cu care îl împărţeau, un fel de rude prin alianţă. Poate că HH25 este o feministă. În cazul ăsta ar fi fost interesant să dezvolte, în câteva pagini de jurnal roz. De ce nu ar avea Antonia dreptul să coexiste în imediata noastră apropiere doar pentru că personal crede în altceva?

P.S.

Comentariile citate au fost alese pe criteriul debilităţii. Sunt cele mai tembele. Nu vă imaginaţi acum însă că celelalte erau pozitive. NU. Aproape toate comentariile îi atacau pe cei doi, pentru că sunt fie comunişti, fie mormoni. Aceasta este societatea în care trăim, şi nu mă va putea nimeni convinge că nu este aşa. Sau poate că veţi veni cu argumentul că ăştia sunt puţini. Şi că probabil ei eu internet iar cei destupaţi la minte nu. ...

I'm back with no revenge

Am revenit. Recunosc că habar nu am avut că voi băga capul la fund şi sincer, la un moment dat eram foarte sigur că nu voi mai reveni prea curând, cel puţin nu anul acesta.

Ar fi şi câteva motive, pe care, cultivând sinceritatea dintotdeauna nu mă voi eschiva să le enumăr:

1. numărul mic de hituri. Până la urmă a contat, dar iată, se pare că nu a ţinut foarte mult. Le mulţumesc totuşi cititorilor mei fideli, şi celor care mi-au simţit lipsa. Evident că dacă am revenit am făcut-o şi pentru aceştia.

2. starea internetului în România, şi dezinteresul faţă de mediile de cultură şi informare cu adevărat valoroase. Într-un astfel de univers, în locul administrării şi populării unui blog mai bine mă apuc de televiziune, şi în curând o să vă prezint proiectul meu în lucru...

3. cartea la care lucrez în continuare şi din cauza căreia, probabil că frecvenţa postărilor aici va fi considerabil mai mică. De-abia voi termina primul capitol, care la prima mână ajunge la 100 pagini, carte pe care sper să o închei până în Crăciun. Cu puţin noroc! În orice caz, sper că ultima corectură să fie înaintea vacanţei de anul viitor, încât poate de Crăciunul viitor o să şi iasă.

4. senzaţia de amar în gură cauzată de anumite re-evaluări ale culturii în România. Cum senzaţia continuă, mi-e greu să vă promit conitnuitate aici.

5. concediul, minunat şi fascinant de altfel, cu foarte multe provocări şi revelaţii. Despre acesta, voi aduce în timp mai multe lămuriri.

Şi acum, vorba unui "clasic" TV (even if he didn't die on TV - vorba altui clasic, Roger Waters pe numele său) să trecem la treabă!

Chipul lui Toma Caragiu într-o frescă de la Vatican

Astăzi am aflat că ”Un student de la Harvard din SUA a descoperit că pe una dintre picturile din Vatican apare chipul lui Sylvester Stalone”. Acest lucru îmi confirmă o bănuială mai veche, cum că genetica este limitată, și dacă am fi mai atenți am asista la surprize neașteptate care ne-ar putea ajuta să fim mult mai toleranți cu sosiile. Nu ne-am mai bănui unii pe alții nici de înșelat, nici de stat în cârciumi, de nimic, pentru că ne-am gândi mai întâi de două ori dacă nu cumva persoana incriminată nu doar semăna ca două picături de apă cu cel bănuit. Nu vreau de aici să se înțeleagă neapărat că în paralel, pe același meridian sau pe meridiane diferite doi oameni seamănă impecabil între ei, chiar dacă paradoxal Stallone e și el tot italian ca și popa din frescă, sau poate că popa era american..., dar este foarte posibil ca măcar la câteva secole diferență să apară indivizi similari. La asta e bună pictura, filmul sau fotografia, pentru că ne ajută în timp să înțelegem că nu suntem singuri.

Cu toate acestea, am început să obosesc de toate prezențele americanilor și de toate asocierile care îi au în vedere pe aceștia. După cum puteți vedea în imagine, și Toma Caragiu seamănă izbitor cu personajul de la Vatican și cred că a venit vremea ca și noi, românii să avem orgoliile noastre și să nu ne mai fie rușine să le afișăm. Propun un viral de amploare în care să arătăm lumii întregi că în imaginea de la Vatican se regăsește Sfântul Toma, și nu un american bătăuș.

Încercați totuși să dați și puțină dovadă de cultură, și lăsați deoparte logica. Chiar dacă Toma Caragiu seamănă cu popa și Stallone seamănă și el cu popa, ignorați logica, care ne spune că atunci Toma Caragiu seamănă cu Stallone. Să iubim puțin mai mult Europa și să uităm pentru o clipă de trenduri...

P.S.
Uitați de asemenea că Stallone seamănă cu Fuego. Păstrați-l pe Fuego doar ca rezervă, pentru cazul în care asemănarea lui Toma Caragiu se dovedește și ni se va cere o expertiză la fața locului. Atunci ziceți timid numele lui Fuego, cine vrea sa audă, să audă.